Alexandru Nemoianu: Quod erat demonstrandum sau „ceea ce era de demonstrat“ !

16 Nov 2017 by admin, Comments Off on Alexandru Nemoianu: Quod erat demonstrandum sau „ceea ce era de demonstrat“ !

Ultimul val de demonstrații din România, organizate de către Organizațiile Ne Guvernamentale finanțate de către George Soros au avut ca scop să intimideze administrația României și să împidice o necesară reformă în justiție. Demonstrațiile nu și-au atins scopul. În ciuda încercărilor de isterizare și a apelurilor disperate făcute prin media și în spațiul virtual, în stradă nu au ieșit decât la nivelul sutelor de oameni, minuscul. În fața acestui eșec grupurile de interes din afara României au declanșat “tunurile cele mari, ”avertismente din partea  “comisarilor” de la Bruxelles. Acest scenariu a fost folosit în chip identic și în Polonia, și în Ungaria, și în Cehia și în Slovacia; dar a eșuat. Personal nădăjduiesc că va eșua și în România. Oricum manevrele folosite dovedesc , odată în plus, că România nu este un stat independent, exact ce era de demonstrat. Deci câteva lucruri trebuiesc reamintite.
Am avut ocazia să vorbesc despre o aberație care există în sistemul judiciar, de fapt de administrare a întregii Românii.
Este vorba de existența unui așa zis “judiciar independent” care, în fapt nu are nimica de a face cu independența juridică. Independența juridică înseamnă inamovibilitatea magistraților și existența unei Curții Constituționale chemată să aprecieze nu calitatea legilor, ci dacă aceste legi au fost adoptate conform prevederilor constituționale. Aici trebuie să fim foarte lămuriți.

Într-un “stat de drept” legea supremă este Constituția și într-un asemenea stat autoritatea legislativă aparține exclusiv Parlamentului ales prin vot direct, secret și liber. Nici o altă autoritate nu există deasupra acestui Parlament ales și care este expresia voinței alegătorilor. Aici începe confuzia.
Rămâne un fapt trist, dar fapt, că în momentul de față România nu este un stat independent, este un protectorat al unor forțe străine, zis EU sau NATO. Pentru a își asigura controlul aceste forțe au stabilit un sistem aberant, în care există două centre de putere: unul ales și altul “numit”, deci există în fapt statul de drept și statul “paralel”. În acest chip puterea colonială poate juca în voie frânele conducerii. Căci autoritatea aleasă poate fi oricând anchetată și intimidată de către acest organ numit.
Aceasta aberație legală a existat în toate țările din Estul Europei, la fel de “independente” ca și România. Dar cele mai multe dintre ele s-au trezit și aberația amintită a fost înlăturată. De fiecare dată, puterea colonială, a “protestat” și a vărsat lacrimi de crocodil față de “pericolul” cauzat democrației (?!). Mai mult, marșuri gigantic în favoarea înlăturării aberației, în Polonia, Ungaria și Slovacia au fost decretate “fasciste” (Cuvântul bau-bau al “globalismului”) . Dubla măsură este sfruntată. Aceiași EU a declarat că represiunile brutale din Catalonia sunt o problemă “internă” a Spaniei, marșurile naționaliste din Polonia nu au mai fost calificate la fel!
Dar cum ziceam în Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia această aberație judiciară a fost eliminată, fără să se sinchisească respectivele țări de mofturile unei EU în plină degringoladă.
Același lucru trebuie să se întâmple și în România și autoritatea aleasă a început să acționeze, după părerea mea mult prea timid, în această direcție.
“Comisarii” de la Bruxelles parcă au căpiat! Au dat ordin ONG-urilor sorosiste să iasă în stradă. Ordinul a fost dat dar de ieșit au ieșit puțini, foarte puțini, probabil crema “imbecililor utili”, cei care din slugărnicie și prostie își fac stindard și virtute.
Căpiați, ”comisarii” au început să dea “avertismente”: spun ei că sunt “îngrijorați”. Nădăjduiesc din suflet că autoritatea aleasă din România nu va da înapoi. Amenințările stradale s-au dezumflat și s-a dovedit că poți striga “lupul la oi” doar de câteva ori. Dacă aberația  “statului paralel” va fi înlăturată, drumul României spre normalitate va fi deschis.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

16 noiembrie 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii