Ana PODARU: Poesis

28 Nov 2017 by m.gurza, Comments Off

Ninge peste urma potcoavelor de cai

 

Ne ninge peste urma potcoavelor de cai
Dă-mi mână ta, iubito, să înfruntăm nămeții
Când fulgii de zăpadă-s ca florile de mai
Peste obrazu-ți rumen, un scut în fața ceții,

 

Să alergăm, iubito, prin castele poieni…
Lăsând în urma noastră iubirea prin zăpadă
Să cerem fericirii încă atâtea ierni…
Cernite cu nectarul de fulgi ce-au dat să cadă,

 

Cu mânjii laolaltă să înfruntăm troiene
Să nu ne fie teamă de viscol sau de ger,
Voi săruta făptura-ți când fluturi iar din gene
Și păsări mari de pradă dintr-o privire pier,

 

Doar umbrele de aripi de înger prin omăt
Și urmele de pași lăsat de noi pe drum,
Hai să dansăm, iubito, de tine să mă-mbăt
Topindu-mă ca fulgul pe buza ta, acum,

 

Și ninge peste urma potcoavelor de cai
Aceasta este iarna ce ne-o doream iubito,
La fel ca-n primăvară când florile de mai
Ne mai ningeau odată…iubirea am găsit-o..

 

Viscolul și lacrima

 

Brrr, crapă pietrele-n cărare osândite de-aspru ger,
Iarna asta-i numai țurțuri atârnați de-un colț de cer,
Baba-și scutură cojocul peste sate, munți și văi,
Mai trosnește-un lemn în sobă în săracele odăi.

 

Cergile miros a molii-mbălsămate-n naftalină,
Caii înhămați la sănii se-opintesc fără hodină,
Un țăran cu-o cușmă roasă strânge hățurile-n mâini,
După sanie aleargă mârâind vreo șapte câini.

 

La fereastră se arată un copil îmbujorat…
Într-o curte-un om bătrân crapă lemne-ngrijorat,
Cumpăna de la fântână scârțâie când bate vântul,
A-nghețat în ciuturi apa și în inimă… pământul.

 

Vacile mugesc în grajduri, crapă țâțele nemulse,
Boii au slăbit de foame, carele-au rămas neunse,
Mămăliga are coajă… săul oilor e rece…
Viscolul, prăpăd în cale-i, numărata-mi zile, zece.

 

Pomii îmbrăcați în gheață-și osândesc chircite ramuri,
Flori de gheață nemiloasă înfloresc timid pe geamuri,
Pe obrazul unei mame curge-o lacrimă sărată…
Numai ea în miezul iernii nu îngheață,-i prea curată.

 

 

Ultimul vals

 

Cade bruma nemiloasă peste frunza ruginie,
Ea tresare și icnește la preludiul nesfârșit,
Se desprinde-apoi din ram și-și ia zborul spre câmpie
Ca o aripă de înger de păcate răvășit…

 

Vântul face-o reverență acordând ușor vioara,
Printre crengi se-aude cântec, altă frunză dă să cadă,
Zboară dup-a ei surată fără înapoi să vadă
Cum pe creanga părăsită se așează-o biată cioară,

 

Cântul vântului întoarce prima frunză lângă pom
Lângă cealaltă surată face scurte piruete…
Delicată-n jur valsează altă frunză cu paiete,
Bruma fuse generoasă a-mbrăcat-o ca pe-un gnom,

 

Ramurile se apleacă într-un dans amețitor…
Valsul frunzelor cu brumă, un miraj născut de toamnă,
După-atâtea roade strânse azi arată ca o doamnă
Ce-a muncit întreaga viață, zi și noapte, la decor,

 

Ce spectacol, ce minune, drama ultimului dans
Fără poante, fără aripi, fără rochie de bal…
Frunze ce-or să moară mâine sub copitele de cal
Azi valsează brumărite, geamăt, patimă, balans.

 

 

Doina frunzelor târzii



Murit-au codrii desfrunziți sub glasuri de topoare,
Mă uit în jur prin luminiș de suflet, dar mă doare,
Mă dor poienile pustii ce plâng sub iarba arsă
Pe care s-a prelins din cer o lacrimă neștearsă.

 

Sub talpă-mi murmură izvor captiv sub drum de piatră,
Un vreasc mă roagă să-l adun, să-l ard la mine-n vatră,
Nu vrea să moară chinuit sub tropotul de cai
Ce-aleargă fără de stăpân pe-acest mirific plai.

 

Eu mă gândesc să-i împlinesc o ultimă dorință
Și-i dau un loc de legământ în colțul de catrință,
Împung cu acul, rând cu rând, trifoi cu patru foi,
O veșnicie vreau să țes în pânza vieții-n doi.

 

Inelul vreascului e nou, un semn că-i doar lăstar
Tăiat de-un suflet nemilos din lumea lui Icar,
Stejarul mi-a șoptit ceva strunit de vânt- vioară-
E doina frunzelor târzii ce au rămas să moară.

 

Se duc ca ele anii grei, nu știu, nici nu văd unde,
Toporul taie brazde-n tei și țipătu-mi ascunde.
Că sunt bătrân nu-mi pare rău, regretul mi-este mumă
Și dorul după codrii mei ca lațul mă sugrumă.

——————————–

Ana PODARU

Haywards Heath, Anglia

28 noiembrie 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 13963

Ultimele Comentarii