Irina Lucia MIHALCA: Darurile litiei (poeme)

28 Nov 2017 by m.gurza, Comments Off

 Darurile litiei

 

Cu viteză îți aleargă gândurile, prin zbaterile punctului

un abis se deschide pe marginea cuvântului

și-a gândului nerostit, sigilat în tainele ființei.

În spațiul acesta de nepătruns

rodește sămânța speranței.

O lumină arde aripile unui fluture,

de-ai fi fluture, ars de această lumină

ai vrea să fii,

o lumină abia atinsă

ce păstrează albastrul eternului,

cu darul de a calma, pansa

și vindeca disperările, rănile, durerile.

 

Brusc, vânturile s-au dat de o parte, era liniștea.

Realitatea s-a răsucit, contopind,

până la o nouă fuziune,

ființe și lucruri, trăiri, stări și emoții.

În acea fracțiune de timp, în acel tumult,

pe sunete de clavecin,

un răspuns a venit către tine.

Binecuvântezi secunda atingerii cuvântului,

luminii pure și ecoului vocii,

păstrându-te lângă ea, în Cuvânt.

Aici, aproape, e lumina ei,

la rădăcini a crescut, s-a tot mărit,

iar, sus, e o flacără uriașă,

e ochiul din piatra unghiului.

 

Plâng copacii. Pe furiș, o lacrimă

sau, chiar, mai multe îți ștergi.

- Tu îmblânzești natura, tu o vindeci,

 tu iei durerea din ființa copacului,

 iar eu credeam

 că îngerii luminii sunt trimiși,

 doar, să protejeze,

 să arate drumul limpede,

 să țină cartea speranței mereu deschisă,

 pentru a ieși din ea Cuvântul ce izbăvește!

 

Pâine, vin, grâu și untdelemn – ofrandă și mulțumire.

Un poem este cu toată ființa ei,

un poem citit cu nesaț,

clipă de clipă,

literele îți alunecă, întrupându-se,

filă după filă, împreună, se învață fericirea,

fiindcă, da, mare ți-era deznădejdea.

 

 

 De la un capăt la altul…

 

De la un capăt la altul, calm, liniştit,

bei totul până la fund, priveşti cine e înăuntru

şi baţi încrezător, dar atent.

Un copil, în ceaţă, nu se teme,

la el e fascinaţia, nebunia cunoaşterii,

face gălăgie, râde, aleargă,

nu ştie să se păzească, nu ştie de pericole.

Nu există mister, ştii bine,

simţirea e unică, prinde fiorul zglobiu

şi joacă-te în paradisul din tine!

 

Te mistui în fiecare clipă, eşti fericit,

dacă îţi spunea cineva

că o să trăieşti asta nu credeai,

vedeai totul într-o altă lumină,

însă, pas cu pas, ai înţeles

că viaţa e ceea ce simţi lăuntric,

suntem noi înşine

oricât vor alţii să ne schimbe.

 

Chemarea vibrează dincolo de oglindă,

culoarea şi sunetul există,

dorinţa de a ne regăsi poate fi

aici, acum, în noi,

un fulger străbate buzele

contopite într-un sărut,

petale de lumină adie

ca un duş de ploaie în inimi,

un freamăt interior,

într-un acord final, reverberează

fragmente ce se unesc

într-un zbor nestins, rescris

spre un şi mai frumos pământ.

 

Cu mine vorbeşti când rămâi cu tine,

eşti tu, sunt eu?

Taina devine parte din noi,

e aici, delicat ne-mbrăţişează,

iluzia nemuririi

ne frământă prea mult trupul,

înfiorându-ne.

 

Învăţăm, împreună învăţăm,

da, poate fi şi un joc,

viaţa ne conduce acolo unde trebuie.

S-o lăsăm să curgă

dacă esenţa ei e dragostea!

 

 

De mână cu tine

 

Un basm ţi-e viaţa, o poveste,

rolul principal îţi revine.

Cauţi şi cauţi, în toate te cauţi.

Alegi şi alegi. Te-ntuneci.

Bolnav de visul-veşmânt

al unei existenţe ce nu-ţi aparţinea,

orbit, în noapte, te-ai aruncat în vâltori.

 

De la pământ la stele,

bucăţi din tine s-au desprins spre ele,

de la pământ la lună, lacrimi şi mătrăgună.

Rebel, intri în labirintul tăcerii,

laşi, în urmă, fantomele trecutului,

în aer, vulturi mari se rotesc,

arunci cu bolovani, strecori roua durerii,

alungi tristeţea dănţuitoare şi pleci.

 

În liniştea cosmică,

doar respiraţia ta calmă se-aude,

de mână cu tine, ascuns într-un gând,

un legământ ai făcut,

să treci printre umbre, eliberându-le,

să ierţi, să uiţi şi să-ţi continui drumul.

 

Cu-ncredere porneşti.

Un nou drum, o nouă octavă,

un început incert, în ceaţă, te-aşteaptă.

O tablă de joc cu piese albe şi negre.

Continui să mergi. Cerni şi discerni.

E darul pe care ţi-l faci,

îţi testezi limitele,

chiar dacă nu ştii ce-i în zare,

chiar dacă mergi prin vânt şi ninsoare.

În drumul spre lumină, paşii ţi-i regăseşti,

în urma ta, timpul înfloreşte.

 

Zâmbeşti acum, mulţumeşti şi-nţelegi.

De mult timp nu te-ai mai privit.

De mult timp nu te-ai mai întâlnit.

Cu ochii deschişi visezi,

totul vezi, totul auzi, totul simţi,

înţelegi că mai există şi altceva,

dincolo de-ntuneric, dincolo de lumină.

Respiri şi expiri libertatea.

Alegerea îţi apartine.

Eşti tu, eşti acasă, eşti lumină.

Eşti tu cu tine, în tine. Eşti. Doar eşti!

 

 

Blocul de piatră

 

Totul se liniștește

după ce depășești stâncile, talazurile și învolburările,

prin amestecul de culori, continente ne despart,

suntem atât de departe de curba clopot,

pod peste lună, în lumina palidă,

amintiri de mătase

spre vărsare se oglindesc,

în bătăi de tobă, rugăciuni neîncetate

se ridică fuioare, fuioare…

 

Urci cărările de munte, peste nori, îngeri plutesc,

pe aripi de vis te poartă sunete discrete,

sub cerul de culoarea inocenței

pajiști de flori îți răsar timid,

în zori, din oceanul nopții,

o nouă pagină

pulsează ritmic în cartea vieții.

 

O eliberare uimitoare,

în fiecare clipă ne trăim veșnicia.

Iată delta, dragostea mea!

 

 

Calea spre tine

 

Se poate încheia ceva vreodată?

Nici când renunţi nu are cum

pentru că altul se-nalţă

şi cade la fel, uitând cine eşti.

- Nec plus ultra -

Câtă iubire purtăm în noi!

Cu ea am scris pe cer, pe ape,

pe stânci, pe trepte,

în slove, în trupuri şi-n inimi.

 

Acum şi aici suntem

doar noi şi cerul albastru!

Vocea ta a rămas ascunsă undeva

în cele mai adânci cute

ale sufletului meu.

- Zborul tău pe buzele mele!

Simţi sărutul meu cum se plimbă

peste tot trupul, îl cuprind,

m-ameţeşte şi mă smulge,

aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

 

Păstrează un singur adevăr:

prin mine-ai găsit calea spre tine!

Acolo, o stea îţi spunea:

fiecare clipă

trebuie trăită cu intensitatea ei.

O altă voce îţi şoptea:

se naşte un schimb delicat, limpede,

ce-adie peste tot trupul

cu fiecare atingere de matase,

cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,

cu fiecare revărsare de har,

aşa vom fi mereu:

mai fascinaţi de tot ce suntem,

contopiţi cu absolutul.

 

Ne-am cunoscut

în acea atingere a infinitului,

ne căutam de atâtea vieţi,

prin noi

curge zborul vieţii

acolo unde universul s-a aprins.

 

 

Chemarea

 

Un gând alb, ca un porumbel,

se roteşte

pe cerul inimii lor.

Un gând alb.

Un gând alb se roteşte.

 

La ţărm de mare se opresc

ţinuturile prin care

au traversat

încântate cuvinte,

ursite cuvinte,

înflorite cuvinte,

plămădite,

în lumina lunii,

la revărsatul zorilor,

din lut şi dintr-un nou pământ,

scăldate în apa de izvor

şi-n roua lacrimilor.

La ţărm de mare.

La ţărm de mare se opresc.

 

În căutarea lor, în noapte,

şoapte imperceptibile plutesc peste ape,

peste ape întinse

plutesc în splendoare,

printre pleoape, cuvinte albite

de dor şi lumină

zboară prin timpuri,

spre noi ţinuturi,

spre ţinuturi de vis,

peste păduri, câmpii,

zăpezi, focuri,

nori şi ape,

departe,

departe,

tot mai departe,

în inima pietrei,

în inima apei,

la marginea lumii,

sub cerul cu stele

se regăsesc în iubire.

În căutarea lor. În noapte.

 

———————————————–

Irina Lucia MIHALCA

București

29 noiembrie, 2017

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8911

Ultimele Comentarii