Nicolae STANCU: Poezii

29 Nov 2017 by m.gurza, Comments Off

       MOLDOVA LUI ŞTEFAN

 

Bronzul clopotelor sacre cheamă la mormânt Moldova,

Din Carpaţi şi pân’la Nistru, toţi ce poartă-n suflet slova

Să ne amintim strămoşii ce-au pierdut sângele-n van,

Pentru-a fi doar o Moldovă, o Moldovă-a lui Ştefan.

 

Adunaţi-vă la Putna, pentru-a auzi din nou,

Vorbele prin veacuri sfinte şi-a poruncilor ecou,

Că Moldova nu-i a voastră, ci-a urmaşilor în veci

Şi avem ca datorie: s-o dăm cu hotare-ntregi.

 

Mergeţi moldoveni la Putna şi vă daţi mână cu mână,

Adunând în piept durerea izvorâtă din ţărână.

Călcaţi în picioare brazda Prutului şi faceţi pod,

Cu istoria din veacuri a lui Ştefan Voievod.

 

Rupeţi legile străine ce-au schimbat vorbire, port

Şi în ţara ta obligă, să faci uz de paşaport.

Epuraţi sângele ţării de venetici şi de hoţi,

Care-n vârf de piramidă, se declară patrioţi.

 

Ridicaţi spre ‘nalt privirea, arzând blestematul jug,

La căldura întregirii şi la flacără de rug,

Iar cenuşa, ca ofrandă pentru Ştefan, îngropaţi,

În mormântul de la Putna şi la poale de Carpaţi.

 

RUGĂMINTEA MICULUI ORFAN  

 

Mai spune-mi o dată povestea cu zmei, cu Roşu şi Verde-mpărat,

Sau basmul cu zâna ce zboară prin nori,  în mândrul rădvan fermecat.

Mai roagă-l pe Bunul de sus, când adorm,  să cresc sănătos şi voinic,

Şi fă-mă voios, cu-o vorbă de-alint,  atunci când mă plâng din nimic.

 

Sărută-mi obrajii şi fruntea-n sudori,  atunci când cu boala mă bat

Şi strânge-mă-n braţe, când plină de griji,  veghezi nopţi în şir lângă pat.

Fii mândră când ştiu poezii pe de rost  și spune că sunt cel mai bun,

Chiar dacă vreo poznă pe-ascuns iţi mai fac  Şi-o mică minciună mai spun.

 

Coboară o clipă din cer, să mă vezi  cum umbra ţi-o caut pe-alei,

Cum plin de speranţă m-agăţ de vreun braţ  strigându-le: „- Doamnă, mă vrei?”

Nu mila o caut în ochii străini,  o milă uitată-ntr-un ceas,

Ci dorul de-o clipă, c-aş fi ce am fost, nu bietul copil de pripas.

 

Mai spune-mi o dată, mămică, poveşti,  s-adorm, să mă simt ocrotit.

Cu valuri ce-mi poartă destinu-n străini  să lupt nu sunt pregătit.

Întoarce-te, mamă, din tristul mormânt,  redă-mi bucuria de-a fi,

Sau du-mă aproape de Domnul Isus,  ca înger să  fiu într-o zi.

 

     ŞATRA

 

Obosit de-alergătură, după deal, bătrânul astru

Colorează-n roşiatic  cerul până-acum albastru.

Palidă şi somnoroasă-n lac, îşi spală-obrazul luna,

Iar din neant apar pe boltă  stele, una câte una.

 

Cu aripa protectoare  noaptea-acoperă pământul,

Doarme tot ce e suflare… doar puţin adie vântul.

Fermecat de vraja nopţii, Ionuţ, fiu de-mpărat,

Hoinăreşte prin pădurea  ce-nconjoară-al său palat.

 

Luna îi îndreaptă paşii spre poiana cu narcise –

Loc de tihnă şi de taină, unde-și făureşte vise.

Deseori apucă zorii  aţipind pe muşchiul verde,

Sau din florile pădurii  împletind cununi şi jerbe.

 

Dar,ochii-i scânteiază-n beznă  ca tăciunii-aprinşi în vatră,

Când în poieniţă vede  instalată-acum o şatră.

Cearta, ţipătul şi larma  tulbură tăcerea nopţii…

Câini legaţi de coviltire scheaună cerându-şi porţii.

 

Caii pasc în iarba grasă și pe foc cazanu-i plin,

Iar ţiganii beau din ploscă rubiniul vin pelin.

Fetele-mpletesc arginţii  în cosiţe şi în salbe…

Pe o mâna de fâneaţă stau bătrâni cu plete dalbe.

 

Mame, legănându-şi pruncii, picotesc de-a zilei trudă.

Cu picioarele desculţe, zdrenţăroşi, copiii zburdă.

La un semn, întreaga şatră lângă foc se-adună roată.

Tamburinele bat ritmul,  iar din cort apare-o fată.

 

Vântul şi-a uitat menirea, luna s-a oprit în loc

S-o privească pe Amanda cum dansează lângă foc.

Fata codrului şi-a nopţii  și a şatrelor regină

Descreţeşte frunţi umbrite, zâmbitoare şi senină.

Zeci de tineri o adoră, prinsă-n dansul avântat.

Ionuţ, ascuns prin preajmă, o priveşte fermecat.

 

Zorile destramă vraja,  norii negri se adună,

Vântul răscoleşte frunza, anunţându-se furtună.

Străjuiţi de-oşteni, călare, șatra pleacă la palat,

Răspunzând poruncii date  de temutul împărat.

 

Cu privirile speriate,  palizi şi cu faţa suptă,

Se dau unii după alţii, ascunzându-şi haina ruptă.

Doamnele în rochii scumpe și podoabe fără preţ…

Şi având în ochi mirare, întorc capul cu dispreţ.

 

- V-am chemat s-o daţi pe-Amanda  pentru-a fiului plăcere,

Să v-o scoatem la lumină  oferindu-i rang  şi-avere.

Iar voi părăsiţi ţinutul, fară-ntoarcere-napoi,

Să trăiţi cum vă e neamul… în mocirlă şi noroi.

 

-Din străbuni avem menirea de a fi în pribegie…

Ne-am născut sub cerul liber fără patrie şi glie.

Alungaţi din ţară-n ţară,  flămânzind şi în nevoi,

Suntem pleava spulberată și-al popoarelor gunoi.

 

-Aţi voit să-mi lepăd neamul, oferindu-mi rang şi-avere,

Să îmi murdăresc virtutea pentru-a fiului plăcere?

Cinstea nu e de vânzare, chiar dacă ţigani suntem!

Peste şatră sunt regină,  nu femeie în harem.

 

Peste dealuri noaptea ţese  pânză deasă de-ntuneric,

Stelele-şi desfac corola….O steluţă-n zbor himeric

Vrajă şi dorinţi împarte , strălucirea sa prin ani.

Prin păduri, în miez de noapte,  trece-o şatră de ţigani.

———————————-

Nicolae STANCU

Iași

29 noiembrie, 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 28578

Ultimele Comentarii