Adrian BOTEZ: Toamna luminată (Versuri)
TOAMNA ÎN PĂDURE
vii cu dar împărătesc şi cu odoare
vii cu sfântul aur al măririi din Culoare
vii cu Crist – Frumosul care doare
precum cântul îngerilor sus – în rai
cari spre Duh aprinde orice strai
păsările-îngeri – toate – de pe-aici
dăruiescu-ne pân’ şi-ultima suflare
pitulate-n ramuri – gătite-n stihare…
…şi privim – înfriguraţi şi tot mai mici
spre comorile ascunse-adânc în soare…
m-a lovit în inimă lumina – la hotar
m-a lovit cu dorul străvederii
dispărea-voi – mistic – l-al pădurii-altar
când bătea-va-n ceruri ceasul serii…
…şi voi lua cu mine – mărturii de har
în Călătoria Mare – stihuri stârnind jar…
RIGORILE TOAMNEI
toate comorile sfinte-ale toamnei
Lacrima-n chip de Frumos n-or plăti
…zeii-copaci – gălbejiţii prigoanei…
din scorbura cerului – călăii-or boci
au venit epopei pân’ la Poarta Măririi
nevrednice-aflate – se-azvârl în oceane
chivere-şi sparg Cavaleri Tăinuirii
turnirul e-al pulberii – fade şi vane
păguboase năluci se tot ţin după mine
de piei despuiat – mă aprind colo-n candeli
coşmar indigest – nici din hronici nu vine
vreun înger – ori foc orbitor de arhangheli…
…suporţi rigorile toamnei celeste:
vei ucide istòrii – mai sus de-orice creste…
TOAMNA – ÎN RITM DE VALS
în ritm de vals – rotind văzduhu-n vrăji
cad ploi de sateliţi îngălbeniţi:
frunzele – tot mai distilate străji
palat-copacii-i părăsesc – zbârciţi
o – nu sunt frunze – duhuri sunt de oaze
cu tifla dând – înscriu în aer fraze
s-aştern ocean de galben peste drumuri
din superbia lumii au rămas doar fumuri
iar eu – califul – iau pocal de raze
şi beau dintr-însul muzici şi extaze
eu nu mai ştiu furtuni – ci numai rai
prin umbra-mi trec nălucile de cai…
…între atâtea turnuri şi comori
ţi-e lene să trăieşti – dar şi să mori…
TOAMNĂ STEARPĂ
o toamnă stearpă şi piezişă
desfacu-şi păsările cuiburi
grădina lumii e pietrişă
ceruri se depărtează – tulburi
peste cuvinte bune – tunete de ploaie
dar fulgerele nu au nicio grabă
mai latră câinii să se afle-n treabă
iar gânduri vechi s-au preschimbat noroaie
pustiuri la câmpie – muţenie în munţi
chircim dureri bătrâne şi scăpătăm din frunţi
în lunga noapte priveghem ca bufniţi
iar Pripăşitul Cinic umbreşte orice uliţi…
…sfârşitu-am lumină – întind lălâu de vreme
trag cu urechea straşnic: un glas tre’ să mă cheme…
ÎN AŞTEPTARE
nu bag în seamă tropotul de oameni
mai scarmăn suflet – iubitul de păduchi
ţi-e silă – frate – cu mine să te-asameni
căci ochii mei: două grămezi de puchi
de-atâtea amăgiri am stat din ceasuri
iar masa cinei nu e sfântă: -i goală
căci viaţa-mi n-a fost drum – ci doar popasuri
iar cei ştirbiţi rămân – mereu – la poală
hulubii cântă – de pe tărâmul dus
habar n-avem de ceruri – n-avem nimic de spus
zăcèm în neştiinţă – acoperiţi de scârnă
pupilele-s străpunse de-o nesfârşită bârnă…
…de-am fost cândva-arătarea unui Om
străbată pân’ la mine povestea unui Pom…
BALADA MORŢII APROXIMATIVE
roade luna la ciolane
răstignirile sunt vane
de mult cucii au tăcut
cenuşa s-a aşternut
nu e soartă – nu e poartă
zâna zânelor e moartă
s-a-mplinit golul din soare
nu visez – că iar mă doare
nici măcar nu-mi amintesc
nici măcar nu mă pitesc
dacă vine – las’ să vină
nici nu-ntreb din ce pricină
au secat izvor şi lin
s-a mâhnit Domnul de Crin
au ars stânile în munţi
scorojitu-s-au şi frunţi
nu e boare de răcoare
nici petală dintr-o floare
nu e vreme – nu-s nici îngeri
…pasăre – de ce mai sângeri?
deşucheată şi trunchiată
vine noaptea mâniată
să ne fure zilele
s-aducă lanţurile
dar noi trup nu mai avem –
lanţuri de ce s-agăţăm?
iar zilele le-am vândut
unuia şi orb – şi mut
preţ n-avem nici cât un vânt
nu ştim vorbă şi nici cânt
du-te – noapte – de la noi
nu suntem măcar strigoi…
vei găsi tu de vreun soi
altădată şi-n alt roi
vei afla chiar nunţi de sloi…
…dar pe-aici e cam pustiu
umblă unul smead – saşiu…
SILEŞTE-TE SĂ TRĂIEŞTI
sileşte-te să
trăieşti – ca să-i faci în ciudă
hulubului de pe casă ori din
copac – care
cântă – cu foc şi văpaie – încă din
zori
nu-i pasă nimănui de
tine – cum nu-i pasă ce-ai făcut cu
părul ce ţi l-ai bărbierit – de pe
faţă
ia soarele aşa cum este – altminteri
el tot acolo va răsări – mereu
peste cadavrul tău – cu formă tot mai
neclară – hilară – cadavrul tău furat din
veşnicia-nvinsă – cadavru de
fraier (ornat cu aer) – şi de lumină pângărită şi
stinsă
OCULTISTĂ
gemenii Rău şi Bine tot de la El purced
în pântec Capra arde – egal – şi zeu şi ied
Sărutul Răstignirii iscat-a Crist-Satan
Cristalul de Cunoaşteri zăngăne lin şi van
ai pus în taină mintea – şi mintea te-a trădat
Pribeagul Nemuririi în ploaie s-a uscat
Focul nunteşte Apa – şi Vinul se revarsă
popoare pier de-a rândul – iar Cartea-i de mult arsă
smintit din drumu-ţi rânced – cobzăreşti a Poet
duhuri fără de număr umflat-au zaiafet
şi cerul şi bordelul s-au inundat egal
vin sfinte prostituate s-aprindă Vechi Opal…
…nu e sfârşit de lume – nici contabilitate:
oricare om e zeul – oricine-i majestate…
…e carne şi e sânge în drumul spre tării
aureole toate-s banale pălării…
CURĂŢENIA DE SÂMBĂTĂ
sâmbăta – bunica mea făcea
curăţenie – în casa veche – şi
fără să-mi dau seama
cum – începeau să dispară – rând pe rând şi
unul după altul – o
mulţime de lucruri şi contururi
inutile: rămânea
casa curată şi
luminată (…de parcă n-ar fi fost niciodată
veche…) – precum
Potirul Domnului
cum dispăreau acele
multe lucruri – contururi de
inutile lucruri? – uite
aşa: pur şi simplu – nu se mai
zăreau – nicicum – nici dacă ţi-ai fi
cumpărat o lunetă să le redescoperi şi să le
pipăi – formele şi
încheieturile
…de cum începea noua
săptămână – începeau
iarăşi – să se arate – pe rând – unul câte
unul – lucrurile dispărute
sâmbăta – până când umpleau – iarăşi
casa de vechime şi de praf şi de
pânze de păianjen
milenare – şi – mai ales – de
inutile – împovărătoare
contururi
apoi – iar venea sâmbăta
luminării şi curăţeniei şi – mai cu seamă – a
dispariţiilor…
…eu voi muri
sâmbăta – după care
iar mă voi murdări şi
pângări cu
existenţă şi contururi şi
vechime – într-o
oarecare luni – de după
curăţenie…
aş dori să fie veşnic – pentru
mine cel dispărut
sâmbătă: să nu mai
curgă – cu spume de
zoaie – celelalte
inutile zile…
atunci abia – voi sta cu faţa-n sus – către
cerul străbunilor – liniştit şi deplin
împăcat cu
Dumnezeul meu
TREC PRIN VĂZDUHUL LIMPEDE-CLEŞTAR
trec prin văzduhul limpede-cleştar
(lucruri se văd din ce în ce mai rar…)
năluci de epopei şi de eroi
trec raze – sânge – sfinţi – dar mai ales – gunoi…
atâta-i trebuie-unui înger pân’ să vină
zburătăcind – biet orb – din vină-n altă vină
încât toţi crinii-adorm – veghind cavou de sori
astfel trezind spre somnuri aspre alte flori
voi fi pârâşul astei lumi clocite
şi-am să m-arăt cernit în ceruri bătucite
căci vreau a-i zicere – mâhnit – lui Crist:
văzutu-i – tot – zidit de-un cabotin – nu-Artist…
…dar Crist mă ia de mâna-mi întomnată
tăiem în mers – acum – un colţ întreg din hartă:
da – desluşit se vede târzia vinovată
căci vara-primăvara-s titani – dar altădată…
NU FI MÂHNIT
nu fi mâhnit – căci trecerea e lege
nescrisă-n cărţi – ci-n lebede betege
murit-au rege şi-un călău de flori
…frumoase crâng – tu cu minuni mă dori…
e-atât de blândă frumuseţea morţii
cât de stângaci se mişcă mâna sorţii
la mine vin cu jalbe în priviri
nu mii de lumi – ci mii de fericiri
nu-i toamnă – ci-i o scară către cer
fuşteii ard amurguri în eter
nu mai clintiţi vreo pasăre-n tablou:
şi-n stele – şi-n visări – e totul nou…
…am mai rămas la masă eu şi Dumnezeu:
vrea să pornim alt joc – dar eu L-amân – mereu…
VOI PĂRĂSI O LUME DE PĂDUCHI
voi părăsi o lume de păduchi
ce sug şi sug şi nu le mai ajunge
m-am fost suit pe ale zării muchi
şi nu mă vede nimeni – să m-alunge
da – cel ce nu-i păduche-i nevăzut
acoperit de scârba-i ca de-un scut
el n-are semeni – nici părinţi – nici fraţi
iar de pretinde că e om – urlaţi
voi născociţi averi – nimic n-aveţi
nici suflet – nici contururi de vânzare
la grădinar voi vindeţi castraveţi
doar în gunoi l-aflaţi pe cel mai mare…
…sătul de-atâtea slinoşenii care curg
decid : cu pumnii înainte – trec de-amurg
AVERTISMENT CĂTRE BANDIŢII CE VIN SPRE PATRIE
suntem o rasă care nu uită nicicând
suntem puţini – prăpădu-l facem mare
stàfii de spini – când patria-ajuns-a de comând
înfigem ghimpii-n dùşman – cu turbare
ne strecurăm ca şerpii – în firide
încolăcim ospăţul ‘naltei crime:
când ne-azvârlim veninul de aspide
rămân din voi cenuşi – goale de rime
nu vă jucaţi cu focul – rânjind trufaşii dinţi
veţi fi cu toţii scrum – bandiţii de hotare
toţi lacom avântaţii pe pământ de sfinţi
vor fi-ngropaţi ca pulberi – lungi şi-amare…
…iar noi hălădui-vom în vecìi de-altare
gustând cu zeii-fraţi ambròziile rare…
———————–
BOTEZ Adrian
Adjud, Vrancea
octombrie-noiembrie 2017
