Irina Lucia MIHALCA: Poezii de dragoste

13 Feb 2018 by m.gurza, Comments Off

Ai văzut lumina întrezărindu-se…

 

Ai văzut lumina întrezărindu-se
în fiecare unduire a cuvântului răscolit în tine
prin umbrele polarizate ce ţi-au întunecat privirea.
Pe fereastra pustiului din suflet îmi cânţi pierdut,
erai pe zidul palid al îndoielilor,
în mine ai regăsit acel prezent din tine.

O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci!
– noaptea din marea noapte a însingurării
şi a indiferenţei inimii –
Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule,
acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel,
doar culorile se schimbă, azi îţi alegi albastru,
un verde marin îţi voi aduce mâine,
din care portocaliul se va împrăştia intens.

Sărutul tău mi-ar fi
şi cântec, şi lumină, dulcele meu mister!

Totu-i un flux ce vine, se-ntoarce-n noi,

în valul mişcărilor, în dansul sunetului, mă simţi.

Agăţată de tine cu ambele braţe, cu ochii închişi,
avalanşă de stări, frenetic extaz, contrast de culori
în tensiunea dintre lumină şi clar-obscur.

Comunicăm prin inimi, fără cuvinte,
o cale a îngerilor de a spune: “te iubesc!”,
o undă de lumină pe cursul apei

ne conduce spre cucerirea paradisului.

Ce te-a făcut să ai atâtea îndoieli,
să nu poţi deschide ochii întredeschişi,
crezând, cumva, că vei putea să vezi?
Te descoperi şi vezi

tot mai mult din taina lumii,

am fost cu tine

din prima clipă în care-am venit aici.

În glasul tău vuieşte marea
şi cerurile amuţesc, spunându-mi pe nume!

Care sunt lumile în care vrem să respirăm?
Suntem un strop din iubirea infinită

răsfrântă peste lumi,

cu tine nu există nici început, nici sfârşit.

Începe să se ridice cortina poveştii din visul adus,
deschizi lumina, întorci universul,
o literă tare, chirilică, se strecoară-n peisajul vieţii.

Unde mai găseşti fereastra când totul e deschis?
Parcă visele vieţii întregi ţi-au răscolit existenţa…

 

Corabia de vise

 

Străbaţi  furtuna deşertului

în căutatea celei care ţi-a răscolit visele,

noapte de noapte,

cascadă curgând  în carnaţia coapselor răsucite

din unda de dragoste.

 

Ţi-e dor de răpirea primei bătăi a inimii,

de primul pas prin oglinda lungă

în care coridorul întunecat

transformă realitatea într-un sărut

şi-n aripile sufletului prin care pluteşti.

Nu ai uitat privirea întâlnită

şi-acele linii curgătoare

ce duceau spre ea

cu-atât de mult timp în urmă.

Toată speranţa ţi-e în aşteptare,

punctul de pornire al iubirii eterne.

O viziune, dincolo de tot ce-ai contemplat,

ţi-a fost de-ajuns să o iubeşti,

o înmugurire repetă crisalida,

în timp ce durerea ţi-e greu de suportat.

Prin focul trezit,

trecători suspendate în spaţiu

se îndepărtează cu fiecare popas.

 

Pentru ea

visul tău zăboveşte,

adâncit în zidurile sfinte din inima ta.

 

Nisipul, strălucitor ca diamantele,

respiră în aşteptarea brizei

ce va spăla lacrimile tale.

Şi totuşi visul continuă,

te afli la jumătatea drumului

spre râul ce curge

în oceanul de lumină,

doar pădurea de cuvinte

tremură de teamă, îngrădită în noapte.

 

Numeri orele durerii

şi secundele chinului prin care,

într-o linişte virgină,

ţi se derulează imagini dulci-amărui.

Te-ntrebi “cât arată măsurătoarea apei?”,

acel timp în care

orele se măsurau cu o clepsidră.

 

Fiorul melodiei îţi scapă,

simbol şi serenadă, gardenia din părul ei

– floarea sufletului -,

mireasme subtile persistă în tine.

 

O inimă rănită plânge,

priveşti stelele şi respiri aerul nopţii

– Abisul fecundând veşnicia Tăcerii –

până când auzi un cântec de leagăn,

fantoma ei în fiecare cadenţă

şi vibraţia adusă de  vocea ei

sub un cer adăpost.

Simţi atingerea Cerului?

 

Te urmează în vis…

 

Departe, dincolo de visul tău

 

În miez de noapte,

întunericul te-nvăluie.

Prin aburii uşori

ce-ascund albeaţa lunii,

şoapte tandre se-aud,

gândurile dorm

şi stelele sclipesc.

 

În sunet pierdut de flaut,

la înălţimi ameţitoare,

fără bariere,

ca-n dansul cocorilor

cu aripile larg deschise,

te-arunci printre astre.

Totul e posibil, lumea din noi

şi lumea de-acolo

sunt, parcă, una şi-aceeaşi.

Departe, inima îţi fuge

să mă cuprindă.

 

Dincolo de visul tău

ai păşit să mă găseşti,

văluri palide îţi bântuie teama,

Dând deoparte

ramurile înflorite de prun,

intri în grădina mea,

Odată cu ultima speranţă,

ca bambusul înălţat spre cer,

între tăcere şi sunet

apare mireasma prezenţei mele.

Un murmur dulce pluteşte,

între noi, în derivă

– petale de azalee şi lotus – …

Simţi atingerea mea senină

în timp ce ochii noştri

se-ntâlnesc şi strălucesc?

Cu lacrimi în ochi

eşti copleşit

de iubirea din mine,

dincolo de tot ce ştiai că există,

singurul semn e cel al tăcerii.

E pentru prima dată când

ai vrea să te pierzi,

rămas în visul nostru!

 

În zori, suav, șoptesc inimii tale:

– E timpul să pleci!

———————————

Irina Lucia MIHALCA

București

13 februarie 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 2
Vizualizari : 42562

Ultimele Comentarii