Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele

13 Feb 2018 by m.gurza, Comments Off

Războiul dintre Statele Paralele moldo-valah şi euro-atlantic, fiecare legitim de o parte sau cealalalta a Carpaţilor, aminteşte de Războiul religios de treizece de ani dintre catolici şi protestanţi în Sfântul Imperiu Roman, cel de Secesiune dintre catolicii şi protestanţii în SUA, dintre hinduşii şi mahomedanii în India, catolicii şi protestaţii din Irlanda, creştinii şi musulmanii în Sudan, catolicii, ortodocşii, islamicii din fosta Jugoslavie, ortodocşi şi catolici în Ucraina etc…

Totul e paşnic în UE/NATO, dar sunt deja cinci milioane de românii, victime colaterale, pe locul doi în lume, după Siria în război, care s-au refugiat, băjenit în occident, şi refuzul premierului partidei ortodoxo-comuniste moldo-valahe PMR, PCR, FSN, PSD, Vasilica-Viorica Dăncila, de a vorbi în Parlamentul European, la Bruxelles, de a pune pe ordinea de zi vizita papei Francisc în anul Centenarului şi beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi în faimă de martiri sub regimul ortodoxo-comunist. Asta dă apă la moară atât acelor occidentali, care-i văd pe ortodocşi incompatibili cu occidentul, cât şi autohtoniştilor moldo-valahi, care abia aşteaptă să scape de Europa pe care nu o înţeleg şi de aceea nu o accepta.

România Mare este ideea Şcolii Ardelene, a Bisericii Unite cu Roma, şi a faptei Regatului. Cardinal (din 1969) Iuliu Hossu a citit la 1 dec. 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Naţional Român, mulţimilor adunate la Marea Adunare Naţionale de la Alba Iulia, proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatul României. În afară de episcopii martiri trebuie pomenit şi secretarul Adunării Naţionale de la Alba Iulia, preotul greco-catolic Z. Paclişanu, ucis la Jilava. Dar dacă ardelenii credeau că moldo-valahi se vor coace, occidentaliza, regăţenii le lichidează Biserica, reorientează 2000 de biserici spre Bucureşti, merg şi azi pe linia lui Ceauşescu, care i-a spus papei Paul VI cu privire la Biserica Unită: „o socotim irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar și de stat. Pentru noi nu există. Luaţi act că nu vom renunţa la a veghea la unitatea poporului român.” Vezi Stenograma convorbirii dintre Nicolae Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea, p. 183-193, în:

https://www.academia.edu/27240914/Romania_2015

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2017/12/stat-de-drept-ortodox/occidental.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2015/09/statul-roman-stat-mafiot.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/01/leviathan/nr.87.html

Autohtoniştii/naţionali sau internaţionali au înlocuit paradigma clasică, burghez sau proletar, bogat sau sărac, dreapta sau stânga, lupta de clasă. Socialismul naţional sau libertatea individuală fără graniţe e la ordinea zilei şi în Stat Paralel Ilegal, care simplifica aceasta departajare politică, maniehista.

Ai noştri, dreptcredincioşi contemplativi, jerfelnici şi smeriţi în devălmăşia valahă, socialistă, după Dragnea & Tariceanu, sunt agresaţi de libertatea individualistă şi raţionalitatea companiilor internaţionale, de societatea civilă străină de neam şi ţara, plătită de speculantul Sörös. Se ştie încă die vremea Imperiului Roman că fără libertate şi responsabilitate individuală se instalează treptat dar sigur marasmul colectivist, socialist, paternalist şi clientelar, de aceea cu riscul de a mă repeta în avalanşă contribuţiilor personale, ale prietenilor sau a celor cu alte păreri, atrag atenţia asupra a doi reprezentanţi a tinere generaţii din Rusia şi România, cele mai mari ţări ortodoxe, care n-au trăit în Lagărul moscovit cu granite închise, cu pumnul marxist-leninist în gură, cu teama, cenzura şi autocenzura. Ei au curajul celor liberi, care n-au suportat îndobitocirea colectivistă cu larg caracter de masă, de aceea să le reţinem numele în aşteptarea unor noi capodopere.

Andrei Swjaginzew, regizor rus din Novosibirsk, prezintă în „Leviathan“, după BBC, unul din cele mai bune filme ale sec. 21, Premiul Cannes pentru cel mai bun scenariu, Leul de Aur etc., puterea despotică naţională. Simfonia dintre Stat şi Biserica, clientelismul şi paternalismul asfixiant, care-l fac pe ruso-pravoslavnic supus, obedient în fata monstrului biblic este cu atât mai apăsătoare cu cât în vremea Războiului Rece exista încă o speranţă.

Lucian Davidescu, membru fondator al ERCAS European Research Centre for Anti-Corruption and State-Building (ERCAS) http://riscograma.ro, radiografiază şi ne prezintă fără perdea monstrul inocent, Leviathan-ului feudal, fanariot de pe malurile Dâmboviţei: „Sub tencuiala unui stat modern scârţâie din toate proptelele – vechi şi noi – o şandrama feudală. Sistemul de funcţionare e suveica post-privilegiu-tribut. România nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, Sănătate sau Educaţie. Cu o administraţie în cote rezonabile, România ar putea avea chiar excedent bugetar. Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare leu învestit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe şi mită, să stea la coadă, iar la sfârşit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu, în numele solidarităţii sociale.

Surpriză! Tot în două împarte şi statul banii adunaţi. Doar că, pentru fiecare doi lei încasaţi, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu, adică cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care finanţează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli curente sau investiţii. Chiar şi puţinele cheltuieli necesare trec printr-un filtru feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toţi şefii administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiţi nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut. Mai are rost să le cerem performanţă? Chiar dacă ar fi în stare să o obţină, i-ar aştepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine economia neagră? Păi, ei sunt însăşi economia neagră! Ei garantează circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai mărunt nivel al corupţiei până la cel mai înalt nivel politic. Sunt doar două diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan. Prima diferenţă: „mijlocul de producţie” principal nu mai este privilegiul agricol, ci un privilegiu al taxării – fie ea legală sau ilegală.

A doua diferenţă: la vârf nu există un „Domn”, ci doar un sistem de privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient sarcinile în interior.

Cum arată ierarhia:

I. Clasa politică. Luaţi individual, politicienii nu realizează exact ce caută acolo. Ştiu doar atât cât e nevoie să ştie: că au ceva datorii, câţiva prieteni şi o organizaţie de partid pe care trebuie să o răsplătească.

II. Structurile de forţă. De la judecători până la jandarmi, toţi reprezintă linia de fidelitate care trebuie să păstreze lucrurile aşa cum sunt acum. Cel mai mic salariu de aici e mai mare decât un salariu bun de profesor sau medic. Cea mai mică pensie specială este mai mare decât o pensie bună de profesor sau de medic.

III. Masa de manevră. De la sutele de mii de funcţionari angajaţi pe posturi inventate până la beneficiarii de ajutoare sociale pentru nevoi fictive. Rostul lor este să îşi înţeleagă statutul semiprivilegiat şi să tacă.

IV. Baronii locali. Fac reglajul fin între nevoile de hrană ale caracatiţei şi nevoile reale de finanţare ale comunităţilor. Direcţionează fondurile în aşa fel încât să menţină o stare permanentă de dependenţă.

V. Clienţii fondurilor publice. O nouă castă socială, care a înţeles sistemul şi l-a încălecat din fugă. Un calcul cinic le-a demonstrat că e mai rentabil aşa decât să faci afaceri cinstite. Ei au dat tonul creşterii în spirală a cheltuielilor publice până la nivelul de acum, la care nu mai pot fi susţinute. Şi – ca într-un joc piramidal -, ca să nu cadă sub propria greutate, trebuie să găsească pe cineva care să achite nota de plată.

VI. Poporul. Mărim dijmele sau tăiem simbriile?

Războiul dintre Statele Paraleleopinii

XY: Pe youtube sunt puse comentariile unora care sunt complicii popularilor europeni. Să ne reamintim de minciună spusă de Băsescu precum că în Constituţie suspendarea şi demiterea preşedintelui de către parlament nu e prevăzută, drept care Karl Peter Schwarz şi alţii de teapa lui au lansat gogomănia „putsch parlamentar”. Iar prezumţia de nevinovăţie e valabilă peste tot – e vorba de cea a celor încă necondamnati. Altfel orice procuror poate scoate pe tuşă orice demnitar când vrea. Tocmai acum iese la iveală cum procurorul şef DNA a cerut faceţi-i un dosar lui X, are şanse să fie prim ministru şi va pune ministru al justiţiei pe Y, ceea ce ar fi rău pentru DNA”. Unde scrie exact, în ce act normativ, ca pentru parlamentari şi demnitari se aplică prezumţia de VINOVĂŢIE şi că orice om politic e la mâna procurorilor? Oricum, şi dacă e aşa, atunci chiar că nu mai avem ce face în UE. De reamintit că prezumţia de vinovăţie este apanajul INCHIZIŢIEI!

VR: Cultura politică diferă de la o ţară la alta şi în occident. Mai recent, Christian Wulff preşedintele Germaniei a fost la un hotel cu un prieten, nu a fost clar cine a plătit. Demisionează. Justiţia l-a găsit nevinovat. Mai de mult, şeful guvernului bavarez face o excursie invitat un prieten din copilărie, demisionează. Preşedintele francez Sarkozy face o excursie invitat de un prieten şi nu demisionează etc. Totuşi un demnitar, parlamentar condamnat e insuportabil. Dacă asupra unui funcţionar de stat, Beamte, pluteşte o îndoială, el poate deschide o acţiune inpotriva să. Azi legislativul şi executivul, coordonate de PSD, dacă obţin controlul asupra justiţiei, dispare departajarea clară a celor trei puteri în stat din democraţia de tip occidentală, catolică. Aşa zisul puci parlamentar al premierului Ponta viza mai mult decât atâta, chiar şi Preşedenţia, instituţie quasi divină în cele mai mari ţări ortodoxe, Rusia şi România. Având în vedere tradiţiile politice catolice şi ortodoxe incompatible, antagoniste de o mie de ani, e imposibil, de spus, ce-i bine sau rău, sau dacă UE/NATO n-ar trebui să respecte devălmăşia valahă, ca o altă cultură politică, care a fost numai mascata cu succes de marxism, o ideologie de sorgite occidentală, în vremea Războiului Rece, în spatele Cortinei de Fier, şi astăzi e din nou vizibilă într-o ţară euro-atlantica.

————————————-

Dr. Viorel ROMAN

www.viorel-roman.ro

Bangkok

12 februarie 2018

                       

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 31790

Ultimele Comentarii