Viorel ROMAN: Cum se prăbușesc imperiile, statele, partidele…

22 Feb 2018 by m.gurza, Comments Off

O societate e condamnată, dacă e decuplată de Dumnezeu, dacă munca e decuplată de remunerarea ei și sexualitatea de procreere.

O idee, papa Benedictus XVI

***

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat, la un moment dat, o grupă întreagă.

Acea clasă a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, ci toată lumea EGALĂ! Profesorul le-a spus, „OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi, evident, nota maximă.”

După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți…și toți au primit un 8. Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură. Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o „pomană”, așa încât și ei au studiat mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit. Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4.

Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a studenților, toți au picat. Profesorul le-a spus că socialismul va eșua, în final, deoarece atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, în mod firesc, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va dori să aibă succes.

Nu putea exista o explicație mai simplă. Iată sintetiza: Nu se poate legifera ca săracul să fie liber, iar bogatul în afara libertății. Ceea ce primește o persoană, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rândul ei, nu primește întreaga recompensă pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Când jumătate din populație vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea și când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească, pentru că alții sunt beneficiarii muncii lor, atunci, dragii mei, acesta este sfârșitul …

***

Prăbușirea Imperiului Roman și destinul Uniunii Europene

În urma cu două milenii și jumătate romanii pun bazele libertății garantate de statul de drept, grecii descoperă rațiunea și profeții Israelului pe Dumnezeu. Papii de la Roma sacralizează în sec. XI-XIII, dreptul, rațiunea, morala iudeo-creștina în Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germana Europei, apoi aceste norme devin standarde de civilizație în Europa, Occident și în întreaga lume.

https://www.academia.edu/27240741/Occidentalizarea_lumii

http://bentodica.blogspot.com/2017/08/viorel-roman-superioritatea.html

Prăbușirea în sec. V a Imperiului Roman de Apus și în sec. VII a celui de Răsărit, invadate de barbarii germani și arabo-musulmani, e analizată exhausiv, pe când sursa vitalității Romei, care cucerește lume, e trecută cu vederea, ca și faptul că Bizanțul voia, dar nu mai era Imperiu Roman, ci un regat grecesc, care-i repudia ca străini pe români / valahi.

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-romanii-sunt-urmasii-rome-119442853.html

Azi în a doua Roma, Constantinopolul, Istanbul, cinci mii de greci și 115 mil. de ruși în a treia Roma, visează la un Imperiu Roman și sunt împotriva occidentalizarii a 7,5 miliarde. Când comuniștii au renunțat la a treia Roma, grecul Iorga vedea Bucureștiul fanariot ca a patra Romă, Bizanz după Bizanț, idee îmbrățișată de Ceaușescu și materializată simbolic în Casa Poporului și Biserica Mântuirii Neamului și sub drapelul înstelat al Uniunii Europene.

În mileniu de istorie a Imperiului Roman de Apus, jumate de mileniu a celui de Răsarit, în mileniul Sfântului Imperiu Roman și în cele șapte decenii ale URSS-ului vedem un sistem bazat pe libertate, dreptate, pace imperială, care se degradează treptat într-unl bazat pe exploatarea în folosul unei elite, care în afara de o fiscalitate asfixiantă nu mai oferă nimic în schimb, așa că totul se naruie ca un castel de nisip, ca la Revoluțiile de catifea, 1989.

Quo vadis, Europa? D-na Merkel deschide granițele invită milioane de musulamani și idolatri afro-asiatici fără teologia muncii, apoi dă cote obligatorii socialiste altora. Nu numai Ungaria, care a platit două secole impozitul creștinilor rezervat parazitismului islamic, se îndoiește de democrație. Degradarea valorilor morale, relativismul, hedonismul, materialismul, globalizarea, lipsa de încredere în tehnocrații etc. sunt similare cu criza în care a apărut primul împărat roman Augustus.

Cu toate astea dezmembrarea UE e numai în interesul Imperiului anglo-mozaic, ruso-asiatic, chinez, nu al statelor mărunte, cu care imperiile acestea ar trata ca pisica cu șoarecele, de aceea e necesară renunțarea la parazitismul socialist al impozării excesive fără frontiere, la revenirea la libertate, la coeziunea creștin-europeană. Asta ar permite și românilor să iese din conul de umbra al Leviathan-ului, de care fug, s-au băjenit deja cinci milioane în occident.

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-romanii-sunt-urmasii-rome-119442853.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/01/leviathan/nr.87.html

http://riscograma.ro/2426/de-ce-romania-e-un-stat-feudal/

viorel-roman-bremen.over-blog.de

www.viorel-roman.ro

—————————————

Dr. Viorel ROMAN

Timișoara la 21 februarie 2018 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 39329

Ultimele Comentarii