Voichiţa VEREȘ: A început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr.18

13 Mar 2018 by m.gurza, Comments Off

Editura Napoca Nova anunță colaboratorii și cititorilor că a început redactarea Antologiei literar-artistice Napoca Nova Nr. 18, prima din acest an, închinată primăverii și bucuriei de a trăi.

Cele șaptesprezece volume de până acum (primul a văzut lumina tiparului în decembrie 2013), au caracter periodic, au depășit 8.000 de pagini format A5, în condiții grafice deosebite, semnate de aproape 400 de colaboratori din ţară şi din diaspora, astfel încât cărţile au ajuns şi au fost popularizate nu doar în interiorul granițelor, ci și pe toate meridianele lumii.

Editura Napoca Nova nu face niciun fel de partizanat artistic. Dorința noastră este aceea de a reuni în paginile antologiilor literar-artistice autori cunoscuți (afiliaţi sau nu la vreo organizație profesională), dar şi scriitori aflați la început de drum. Îi invităm pe toţi iubitorii de literatură care vor să participe la acest proiect ambiţios să ni se alăture!

Antologia NN Nr. 18 va apărea la sfârșitul lunii aprilie 2018.

Așteptăm materialele Dvs. pe adresa redacției (editura@napocanova.ro; voichita.veres@napocanova.ro; voichita_veres@yahoo.com) până luni, 26 martie 2018!

Secțiunile antologiei sunt: poezie, proză, critică/istorie literară, eseu, epigramă/divertisment.

Fiecare autor, indiferent dacă are creaţii ce vor fi incluse într-una sau în mai multe categorii, va expedia prin poşta electronică un singur document, cuprinzând toate textele sale, în format Word, font Times New Roman 12, maximum 10 pagini format A5 (5 pagini format A4 sau Letter), pe o singură coloană, scrise cu diacritice. Textele trebuie neapărat corectate de către autori. Se va expedia o singură atașare (attachement) la e-mail, care va conține toate materialele autorului respectiv. Fișierul va conține în titlu numele colaboratorului, nu cel al editurii sau al antologiei! La „Subiectˮ, în e-mail, se va preciza: „Cola­bo­rare Antologie NN 18ˮ. Nu vor fi luate în considerare documentele din poşta electronică care nu îndeplinesc aceste cerinţe ale editurii. Autorii sunt rugați să își selecteze singuri materialele (un fragment din roman sau din eseu, un număr limitat de poezii etc.), să nu expedieze volume întregi, din care să aleagă redacția ce anume să publice.

Dorim ca unicul criteriu de apreciere a textelor să fie valoarea literară, de aceea în volum nu vor fi incluse nici fotografiile, nici biografiile autorilor. Din lipsă de timp, nu vom confirma primirea materialelor şi includerea lor în antologie; li se va răspunde la e-mail doar celor ale căror texte nu corespund exigențelor editurii.

Tematica este la alegerea fiecărui participant. Redacția își rezervă dreptul de a refuza textele lipsite de valoare, cele cu caracter politic, pornografic, pe cele care aduc atingere demnităţii naţionale şi personale, dar şi pe acelea conţinând limbaj inadecvat.

În antologie publicăm și reproduceri color după tablourile scriitorilor incluși în volum, grafică sau reproduceri după obiecte de artizanat create de ei. Pentru fiecare pagină color, autorul va comanda un exemplar (în plus carte față de cele aferente participării cu textele literare).

Autorii selectați pentru includerea în volum sunt rugați să facă precomandă pentru 3 exem­plare (aprox. 600 p., 23,3 lei/ exemplar, adică 70 lei), care să însoțească mailul în care sunt trimise paginile de literatură. Împreună cu textele de publicat, vă rugăm să ne comunicați adresa la care doriți să vă fie expediate volumele (adresa din actele de identitate pentru coletele trimise cu Poşta Română) şi numărul de telefon. Dacă doriți expedierea cărților cu un curier rapid, vă rugăm să ne precizați acest lucru.

Editura Napoca Nova nu percepe taxe în avans. Autorii vor achita exclusiv cheltuielile aferente tiparului și taxele poștale (acolo unde este cazul), căzând în sarcina editorului toate sumele aferente muncii de redactare, corectură și pregătire pentru tipar a lucrării. Cărțile vor fi expediate cu Poșta Română ori cu un curier rapid, în colete cu plata ramburs.

 —————————-

Voichiţa Vereş,      

director Editura Napoca Nova

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 7
Vizualizari : 33598

Ultimele Comentarii