Ștefan Doru DĂNCUȘ: Croancele (fragment de roman)

22 Mar 2018 by admin, Comments Off on Ștefan Doru DĂNCUȘ: Croancele (fragment de roman)

Cam într-o săptămână, niște muncitori zgomotoși au pus acoperiș pe bloc. Adunările croancelor s-au suspendat, exista posibilitatea de-a le cădea ceva în cap. Moace pioase treceau toată ziua prin apropiere, în speranța că lucrările s-au terminat și-o vor vedea pe croanca-șefă pe bancă, așteptându-le. Ziua aceea a venit; soarta lui nea Ghiță a fost dezbătută minuțios; n-au găsit nici o pedeapsă pe potriva faptelor, toate li s-au părut ori prea ușoare, ori prea riscante. Sporovăiala a continuat și a doua zi, croanca-șefă găsise soluția:

– Să-i dăm geamurile cu spumă din aia albă de se fac desene de Crăciun pe geamurile magazinelor. Este în flacoane ca de spray, am văzut.

Făcură chetă chiar atunci și una dintre ele plecă să târguiască substanța.

– Trebuie să-i facem geamurile când nu-i acasă. Să se trezească în fața faptului împlinit.

– Dar cum vom ști că nu-i acasă? scheună Cuța.

– Îl scot eu afară din bârlog, spuse cu viclenie croanca-șefă, știu eu cum.

– Ori să dăm după ce se întunecă, să nu vadă cine a fost, opină una.

– Da’ cine stă până-n noapte? Că începe telenovela, se zborși croanca-șefă, obținând aprobarea celorlalte.

Aerul era fierbinte, aproape irespirabil. Zilnic, la TV se dădeau tot felul de coduri de caniculă. Betonul încins al apartamentelor se asezona cu iarba pârlită din fața blocurilor. Nu se știe ce se putea munci în sudul României – guvernanții asigurau populația că este în regulă și se observă tot felul de creșteri economice. Populația se zgâia să vadă și ea, dar creșterile nu erau pentru ochii prostimii.

– Brontozaură! spuse pensionarul, trecând pe lângă croanca-șefă ce întorcea pe toate fețele un subiect foarte important.

– Gomârcatorule! se întrerupse ea din cleveteală.

Pensionarul dispăru repede din aria vizuală, îndreptându-se spre magazin. Croanca-șefă reluă discuția de unde o întrerupsese:

– Avem trei flacoane de substanță, că de atâtea au ajuns banii. Când vine, eu îl atrag la mine sub pretextul că mi s-a ars un bec, să mi-l schimbe. Trei dintre voi mergeți iute și-i pulverizați geamurile; o să arate ca o ceață. Uite-l, fiți pregătite!

Pensionarul trecu printre bănci radios, ducând conserva de carne cât mai la vedere. Croanca-șefă îl urmă, intrând în bloc; pătrunse în apartament și așteptă să audă că și inamicul intră. Apoi îi bătu la ușă:

– Zgrăbunțule!

Cum tonul i se păru prea răstit, își îndulci vocea și miorlăi:

– Zgrăbuncioruleeee!

Nea Ghiță apăru brusc în prag:

– Ce mai vrei acum?

– Nu mi se aprinde un bec, poate s-a ars… Nu vrei să te uiți tu? Că tu ești expert, nu ca mine…

Nea Ghiță se luă după ea bombănind – îl întrerupsese de la masă. Becul n-avea nimic, dar vreo zece minute nu scăpă de vorbărie; și încă mai voia să-i dea și cafea!

Întors în apartamentul său, nu sesiză pe loc schimbarea de lumină; abia după ce și-a terminat conserva și-a dat seama că ceva nu e în regulă și s-a îndreptat spre unul din geamuri. „Doamne, ce ceață deasă în plină zi!”, s-a mirat în sinea sa, observând același alb mat și la celelalte ferestre. Afară, croancele hohoteau fără rezerve. Pensionarul a deschis geamul să le spună vreo două, însă ziua clară l-a năucit. N-a durat mult și a înțeles motivul veseliei care l-a înroșit de furie. A urcat la scriitor să se plângă.

– Mi-au mâzgălit ferestrele! a spus pe un ton plângăreț.

Scriitorul n-a avut timp să răspundă, că nea Ghiță a și plecat după bere.

– Coleopteră! îi aruncă el croancei-șefe, care stătea pe bancă.

– Birhonț buricat! veni imediat răspunsul.

Berea rece sfida căldura înfiorătoare și cei doi se simțiră mai remontați. Pensionarul începu:

– Au pufăluit geamurile cu din ăla de se dă de sărbători!

– De care?

– Sunt sub formă de spray, se fac tot felul de desene, în sezon, pe geamurile magazinelor. E o chestie albă care se lipește. Se duce ușor, nu-i vorbă, dar cu asta să-mi pierd vremea? Și-apoi, s-ar putea să dea iar – spuse cu tristețe.

– Când s-a întâmplat?

– Acum.

– Și n-ați auzit nimic? Pași pe sub ferestre, cel puțin…

– Eram în bucătărie, mă pregăteam să mănânc. Nu s-a simțit nimic… ba…

Își dădu o plamă răsunătoare pe frunte:

– Am fost la croanca-șefă să-i schimb un bec. În intervalul acela de timp poate s-a petrecut. Sigur așa a fost! Că de dimineață erau tare cuminți și bombăneau despre mistreț bin.

– Poate Mister Bean, nu era Mister Bean? Că le-am auzit și eu că l-au văzut la televizor.

– Ba da, dar ce cultură să aibă astea? Pentru ele e bun și mistreț bin. Cu accent pe „i”. Am venit să vă spun planul.

– Ce plan?

– Am un plan foarte diabolic.

– Foarte diabolic? se alarmă scriitorul.

– Cel mai diabolic, spuse cu mândrie pensionarul, încurajat de bere. Ăia care au făcut acoperișul au pus streașini de tablă, nu scânduri. Pot scoate o tablă de-acolo, că am inspectat.

– De ce să scoateți tabla, să aruncați pe-acolo cu apă pe croance?

Nea Ghiță zâmbi șiret:

– Ca să poată intra ciorile. Pe sub acoperișul din blocul de peste drum cum intră? Și să se găinățeze pe ele! Nu voi fi suspectat niciodată și croancele vor suferi pe vecie! Păi, ce? Mute-și sediul de sub geamurile mele!

Scriitorul interveni, meditativ:

– Foarte bună ideea; dar se vor găinăța și pe treptele de la intrare și eu pe unde ies la plimbare? Că umblu cu greutate.

– Dumneavoastră știți la ce să vă așteptați și mergeți mai atent. Dar croancele…

– Când vă apucați de lucru? Eu nu vă pot ajuta că-s cu accidentul vascular, dar vă susțin moral.

– Azi, imediat ce bem berea. Cu un clește am rezolvat treaba, că nu-i greu. Trebuie doar să scot tabla din cuie.

– Dar nu trebuie învățate să vină aici?

– Da’ pe alea din celălalt bloc cine le-a-nvățat?

– Corect. Și-apoi să se lupte cu ciorile, spuse cu înverșunare scriitorul și-și mai puse un pahar de bere.

Pensionarul se ținu de cuvânt. Ba mai așeză și niște bucăți de pâine acolo, spre ademenire, dar niște șobolani au apărut de nicăieri și le-au mâncat. Apoi, au început să se înmulțească și să coboare în hol, speriind-o în fiecare zi pe Jenica de la patru, ultimul etaj. Era o plăcere să vezi pachidermul sărind 2-3 scări, urmărită de câte-o mică dihanie cu coada mare. Au trecut câteva săptămâni și când planul părea că a eșuat, o primă cioară se stabili în noul domiciliu. Sosiră și altele – șobolanii începură să scadă ca număr, până se împrăștiară de tot, spre mirarea celor din bloc. Astfel, marea găinățare începu și scările din față se transformară într-un adevărat patinoar. Croanca-șefă căzu prima, apoi Cinga, Jenica și domnu’ Cristea. Adunările erau tot mai rare, că-l apucase și pe primar să „reabiliteze străzile”, în acest scop decopertând cu furie vechiul asfalt (turnat abia de-un an) inclusiv de pe străduțe. Noroiul măsura cam 15 cm. Ca să ajungă la mașină, domnu’ Cristea își învelea picioarele în pungi de plastic.

Era frumos, croancele nu aveau curajul să pătrundă în zonă. Ciorile o împiedicau și pe croanca-șefă, deseori căutată pe-afară de Cinga. Era liniște și pace. Nea Ghiță jubila,  privea situația cu superioritate, putea gândi mai profund, în sfârșit.

Până la urmă, „reabilitarea” se încheie și locatarii putură să tropăie fericiți pe asfaltul proaspăt dar ciorile își vedeau de-ale lor în continuare.

– Tâmpiții ăia care-au pus acoperișul au făcut o treabă de mântuială. Bine că le-am putut da bani! se zborși croanca-șefă într-o zi, cu ochii la gaura din streașină.

Celelalte ridicară, ca la comandă, privirile.

– Toți îs numai după bani, călca-i-ar! comentă Cinga. Uite ce-i pe trepte!

– Oare cine i-a adus aici?

– Cred că Asociația de locatari. O întreb eu pe președintă.

Cinga dădu telefon pe loc, că-i plăcea să fie văzută cu aparatul la ureche.

– Și ce să-i spun?

– Să-i cheme înapoi să repare, cum ce? Dacă n-au lucrat bine de la-nceput!

O cioară își scoase coada prin gaură și-și făcu nevoile direct pe telefonul Cingăi, atingându-i și un pic de păr de lângă ureche.

– Ău! se auzi. Uite ce-au făcut! și Cinga fugi repede să se spele.

– Hai să plecăm că nu se mai poate sta aici, spuse croanca-șefă, iar gloata se risipi dezamăgită, taman când se putea bate apa-n piuă pe subiectul asfaltului și pe câți bani s-au cheltuit.

Din spatele perdelei, pensionarul urmărea retragerea umilitei oști; își savura victoria și mai-mai că-i venea să cumpere niște bere și să sărbătorească cu scriitorul dar aflase că acesta a fost recent internat la spital vreo săptămână, astfel că fu nevoit să-și păstreze în apartament moaca fericită. Dar tot își desfăcu o conservă de carne.

———————————–

Ștefan Doru DĂNCUȘ

21 martie 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii