Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (5)

21 Apr 2018 by admin, Comments Off on Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (5)

Pas în doi (5)

 

îmi picură frunze sărate în livezi

pe umeri  lacrimile tale

din noapte

mă cheamă cucii la bal

să dansez cu femei albastre cu șal

să le susur suspine la urechi

femei cu părul șerpi și ochii verzi

 

ar trebui să învăț să te iubesc

din ce în ce mai puțin

azi mai puțin ca ieri

mâine și mai puțin

iar când vei bate la poarta

sufletului meu

vei fi uitare voi fi ger

 

fierul crucii mușcă adânc din noi

sângele ne luminează risipă peste morți

doi îngeri bețivani ne joacă la cărți

nu eu sunt de vină doar vântul

doar vântul aspru fierbinte din sud

te iubesc, mă auzi?

 

ar trebui să-mi reinventez vocaţia înfloririi

să-mi desfac petalele

cu uimirea dintâi

m-ai sărăcit de iluzii de vise

nu mă mai aștepta lângă prezentul meu verde

când doar posibilul mă vrea regină

şi brațele tale nu mai spun povești de iubire

din mărul primordial nu a mai rămas nimic

poate doar viermele și poetul din mine

veșnic îndrăgostit

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

 21 aprilie, 2018

  

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii