Ștefan Doru DĂNCUȘ: ,,Croancele” (fragment)

15 May 2018 by m.gurza, Comments Off

Trece-o țață. Asta-i altă specie, nu se ridică la rang de croancă. Nu-i în stare și de discuții „mai selecte”. Însoţită de ţaţ, merge să-şi ia medicamente. O doare capul. „De la căldura asta, făi doamnă!”, „Chiar?”, „Daaa! A anunţat la televizor!”, „Când, că n-am văzut”, „La ştirile de la ora şaişpe!”, „Da’ mai e farmacia din colţ?”, “Nuuu, făi doamnă, du-te la aia de la dig că-i deschisă”, “Şi câinele îl mai ai?”, “Nu, făi doamnă, fata, fata”, “A, da, că era căţea”, “Hă, hă, hă – uite prostu’ cum s-a dus – Marceleeee! – hai-bă-napoi-că-s-a-nchis-acolo-mergem-la-dig! – uite prostu’ cum se uită”, „Hai, făi-doamnă, că ai stat cu el din interes!”, „Da’ ce, tu nu tot din interes stai?”, „Ba da, văzuşi la televizor ăla cu „Noră pentru mama”?, că de mi-ar face fata mea aşa ceva…”, „Vine Marcel, pa şi pusi, ai grijă de fată, dă-o de purici că vara se ia repede”, „Făi-doamnă, ştiu eu cu ce s-o dau!”
Şi-apoi hohotele deşănţate ale croancelor rămase pe bănci. Meliţând continuu despre ceva doamnă Popa, care şi-a ales pe unul „mai urât decât Columbeanu, săraca fată!”

- Mă bate bărbatul! spuse dintr-o suflare Cinga, oprindu-se între cele două bănci. Și o luă repede din loc.
- Oauăliooooooooooo! țipă croanca Cuța.
- Iiiiiiiiiiiiiiiii! o secondă Frișca, trezită din moțăială.
În ușa scării apăru pentru câteva secunde capul tuciuriu, tuns la zero, al „criminalului”, care apoi se retrase speriat. În spațiul eliberat năvăli pachidermul de Jenica urlând:
- Miiiiiiiițaaaaaaaaaaaaaaa!
- Ău, scânci din colțul străzii Cinga, nehotărându-se în care parte s-o ia.
- Ce bijboacă are și ăsta, comentă ca pentru sine croanca-șefă.
Dezbaterea dură mult căci se adunară și alte „mamăi” la sfat, așteptând-o pe Cinga; aceasta veni cu o mutră spășită, însoțită de un echipaj de poliție. După o vreme, bărbatul părăsi apartamentul calmat dar nu se abținu să nu le arunce croancelor:
- Scroafelor!
- Bilborocule! reacționă pe loc croanca-șefă.
În acel moment își făcu apariția pensionarul nea Ghiță:
- Ce-o fi ăla?
- Ce te interesează pe tine? se oțărî croanca-șefă. Apoi, văzând că pleacă, pentru celelalte:
- Ce tot vrea și zgrăbunțul ăsta?
Pensionarul era micuț și durduliu, poate de aia fu blagoslovit cu „zgrăbunț”. Dar acolo se desfășura un eveniment important, că venise și poliția, întrerupându-le cotidiana cotcodăceală, ce se tot băga în seamă cheliosul de zgrăbunț? Acesta reveni cu o conservă de carne și zise:
- Că tu nici caluna cestina nu știi ce e, și intră în bloc.
- Zgrăbunț prost, bine că știi tu! trânti în urma lui croanca-șefă.
- Dar oare ce-o fi? întrebă cu timiditate o croancă grasă.
- Lasă că-l întreb pe nepotu-meu, că-i student la anatomie, interveni anevoie o baborniță nădușită.
- Și eu îl întreb pe scriitor, spuse croanca-șefă cu aplomb și se ridică de pe bancă, dând de înțeles în acest fel că e vremea să se retragă toată gloata până după masă.

Întâlnirea dintre scriitor și pensionarul nea Ghiță trebuia musai să aibă loc, așa că într-o zi, cel de-al doilea îi bătu la ușă, întinzându-i o hârtie:
- V-a căzut când ați coborât din mașină.
- Da, e o senzație de când m-am întors de la Pitești, de la doctor, îl lămuri scriitorul, aruncându-i o privire fugitivă.
- Am citit-o și eu, prinse curaj pensionarul. De mai multe ori. O știu pe de rost. Așa-i că-i poezie?
Și spuse fuguța:

Când plopii sunt galbeni și fânu-i cosit
O roată de moară se-aude în noi
Un drum cât o viață de mers ostenit
Ne-alătură sieși – estetic convoi

După un moment de reculegere, continuă:
- Și eu scriu poezii. Am motiv.
- Intrați înăuntru, se opri scriitorul lângă frigider.
Puse pe masa bucătăriei două beri și-și aprinse o țigară:
- Ce poezii scrieți, cu rimă sau fără?
- Cu rimă, mai clasice, se dezvinovăți parcă, pensionarul. Despre croance.
- Despre ce?
- Despre croance. Astea care melițează toată ziua sub geam. Chiar, nu vă deranjează?
- Ba da, dar ce le pot face?
- Așa-i, n-avem ce le face, că-s pe domeniul public. În alte țări, alea dezvoltate, cred că au stabilimente speciale pentru astfel de adunări, că și acolo trebuie să fie croance. Sau nu? La noi, Ceaușescu le-a pus bănci în fața blocurilor și-așa a rezolvat problema.
- Dar cum v-a venit denumirea de „croance”? Că și eu taman la asta m-am gândit!
- Păi așa fac, ca ciorile, nu le-auziți?
- Poate le provoacă pe cele ce și-au făcut cuiburi în podul blocului vecin.
- Le provoacă, le provoacă, se însufleți nea Ghiță. Încep și alea, spre seară, când se opresc pe sârme. E o hărmălaie ca la balamuc.
Scriitorul tăcu, ascultând vociferările ce intrau pe geamul deschis. Era amiază.

———————————

Ștefan Doru DĂNCUȘ

15 mai, 2018

(Fragment din romanul ,, Croancele”)

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 30079

Ultimele Comentarii