George ROCA: Dor de acasă (poem)
Poemul „Dor de acasă” este dedicat Centenarului Marii Uniri. Este compus din patru parți bine definite, dar legate intre ele. Patru poezii care fac un tot unitar. Așa le-am simțit… așa le-am conceput pe parcursul a 33 de ani. În 1985, aici în Australia, am descoperit într-un Almanah Literar (românesc desigur!) o poezie care m-a fascinat. Titlul acesteia era „Transilvania”, scrisă de poetul Nicolae Dan Fruntelată. Aceasta a fost esența poeziei mele cu același nume… Am imprumutat prima strofă și am făcut-o motto la „Transilvania” mea!
(George Roca, Sydney, Australia, 14 iulie 2018)
TRANSILVANIA
Moto:
“Scoate cerbii din păduri
din poveste – sania
dă-mă dorului o zi
până-n Transilvania…
(Nicolae Dan Fruntelată)
Am deschis acum o carte
În limba mea strămoşească
Să dau grijile deoparte,
Fruntea să mi-o descreţească.
Întâlnesc o poezie
Care farmecă bizar…
Totul ce acolo scrie
Îmi pare familiar!
Stihuri vechi de altădată
Despre Transilvania,
Când poetul din poveste
Se plimba cu sania.
Mi-e dor de munți cu zăpadă,
De o vale, de un deal,
De măicuţa mea iubită,
De o vorbă din Ardeal.
O lacrimă-mi se prelinge
Din colţul ochiului stâng,
Nostalgia mă învinge
Şi tăcut încep să plâng.
Simt în pieptu-mi un fior
Şi bătăi de zeci ciocane,
Fiindcă inimii i-e dor…
Dor plaiuri transilvane!
*
Pe pământuri australe,
M-a cuprins aşa-ntr-o doară,
Dor de gliile natale
Ce călcam odinioară!
ROMÂNIA
Sau pe gânduri la fereastră
Şi privesc spre zarea albastră
Printre florile din glastră
Şi le spun că-mi este dor
De Ţara Străbunilor.
Ochii mi se umezesc
Când acolo mă gândesc…
Ţara mea indepartată
Ce-aș vrea s-o mai văd odata!
Flori mici de „Nu mă uita”
Parcă murmură ceva…
Despre plaiuri, despre munţi
Despre moşii mei cărunţi
Despre icoane cu sfinţi
Şi de dragii mei părinţii
Care-şi dorm somnul de veci
În mormintele lor reci!
*
Mi-e dor de-o fată cu ie
De un nai, de-o „Ciocârlie”
De Zamfir, de Porumbescu,
De Creangă, de Eminescu,
De Brâncuși-ul din Hobița
De-o horă, de „Perinița”
De faimoșii calușari
De-o crâșmă din Ferentari
De-un chiolhan cu lăutari
Și de-o sticlă de Cotnari!
NOSTALGIE
Reverie printre glastre
Privind spre zările-albastre
Ca un pui de bogdaproste
Care cântă a dragoste.
Gângurit de guguştiuc
Mă-ndeamnă să mă duc…
Să mă duc ori unde, aiurea,
Să mă iubesc cu pădurea,
Să văd o turmă de oi
Păscând iarbă în zăvoi
Şi un munte cu tichie
De zăpadă argintie
Să ascult frunza cum creşte
Şi o vorbă-n româneşte…
ARDEAL
M-am născut acol’ departe
Într-o urbe din Ardeal
Şi-am să mor printre străini
Pe-al Pacificului mal.
Dorul mă macină-ncet
Şi-mi aduc cu drag aminte
De strada copilăriei
Şi de-o vorbă de părinte.
Am lăsat acolo totul
Cu durere şi regret
Şi-acum simt că amintirea
Se şterge încet-încet!
Inima îmi plânge tare
După sfânta Românie
Nu mai cânt ca altădată
Nu mai recit poezie.
Aş vrea să mă-torc acasă
Să găsesc ce am pierdut,
Dulcea mea copilărie
Şi… s-o iau de la-nceput.
Ştiu că asta nu se poate
Mă învinge depărtarea
Şi puterile mă lasă
Căci se stinge lumânarea.
*
Dacă o fi să mor aici
Pe-al Pacificului mal
Sufletul meu să se-ntoarcă
Tot acolo în Ardeal…
——————-
George ROCA
14 iulie 2018
