Vasilica GRIGORAȘ: La pas pe „Traiectorii fragile”

5 Dec 2018 by m.gurza, Comments Off

Am primit în dar de la prietena mea, poeta Ana Urma volumul „Traiectorii fragile – Fragile trajectories: Gogyohka”, Cluj-Napoca, Grinta, 2018; antologie în ediţie bilingvă română-engleză, îngrijită de Maria Oprea, în traducerea lui Sebastian Ciortea. O culegere de micropoeme în cinci linii, de sorginte niponă, numite gogyohka, realizată prin contribuţia unor haijini români, pasionaţi de literatura japoneză.
Cu pana inimii şi trezvia minţii, autorii pornesc cu încredere într-un periplu prin care deschid noi culoare liricii româneşti. Străbat cărări prin vechi şi îndepărtate tradiţii literare japoneze, împărtăşindu-se din mereu proaspăta mireasmă a poemului. Fiecare autor îşi stabileşte propria traiectorie, potrivită spiritului şi simţirii sale, conturându-şi parcursul în funcţie de inspiraţie şi har. Şi da, pe aceste direcţii de mers prin tărâmuri încă neumblate de poeţii din România, destul de fragile la primele încercări, dar deosebit de interesante şi incitante, autorii decriptează înţelesurile subtile şi miraculoase ale literaturii japoneze. Se mişcă cu dezinvoltură, cu blândeţea, dar şi robusteţea cuvântului bine ales, pentru că gogyohka este cel mai liber poem. Singura regulă impusă este aceea de a avea cinci linii (rânduri), fără restricţii de silabe ca în cazul haiku, senryu, tanka. Şi nici nu sunt interzise figurile de stil. Astfel poeții se simt în largul lor, deși gogyohka este un gen de poezie de curând abordată.
Sunt incluşi în volum autorii: Alexa Gavril Bâle, Mirela Duma Bîlc, Sebastian Ciortea, Cristina Cristea, Ion Cuzuioc, Cristian Ovidiu Dinică, Ana Irina Drobot, Mona Gheorghe, Sandiana Ionela Gheorghe, Andreea Maftei, Mariana Babiuc Marica, Mirela Orban, Eugénia Paraschiv, Carmen Pasat, Lucia Cezara Plătică, Ana Urma, Lăcrămioara Vasuian Apostu, Adina Velcea, Florina Vulpoi, Costel Zăgan, Maria Oprea.
La toţi autorii menţionaţi, întâlnim consemnări pline de ingeniozitate şi spontaneitate, tablouri realist-descriptive or subiective. Se observă o nevoie permanentă de exprimare confidenţială a eului liric faţă în faţă cu natura, pe de o parte, dar şi cu natura umană. Starea de spirit exprimată cu sinceritate, fără artificii dă poemelor sonoritate şi un stil aerat.
Volumul este rodul unei frumoase iniţiative de constituire a unei grupări poetice (Grupul Gogyohka România) în stilul practicat în lumea literară japoneză. Antologia constituie un moment inedit al unui experiment stilistic, atât în ceea ce priveşte forma poemelor, cât şi prin exprimarea dorinţei de a rosti cu simplitate adevăruri profunde, simţiri, trăiri. Este o poezie pe care o putem caracteriza prin naturaleţe, exprimare firească, dar rafinată, profundă, plină de farmec, uneori incifrată, însă deosebit de expresivă.
Proiectul propus este şi un nou traseu în lumea scrisului universal, luminat de un vizibil accent personal, unde emoţia poate naviga cu graţie şi vădită dezinvoltură. Libertatea în construcţia poemului permite exteriorizarea cu largheţe a sentimentelor într-o gamă largă de ipostaze, de la realism la romantism. O lirică sentimentală cu notaţii fine, transparente, dovedind măiestrie prin tonul blând şi moderat al scriiturii.
Antologia nu este doar o „bibliotecă”, depozitară a unor contribuţii lirice, ci şi pretextul de a construi asociaţii de idei, comparaţii între două culturi, cea japoneză şi cea română. Din această perspectivă pornim şi noi în demersul nostru, poposind pentru câteva clipe în grădina cu poeme a fiecărui autor pentru a înţelege cât mai fidel ce înseamnă gogyohka pentru domniile lor, dar şi cum certifică şi nuanţează prin poem opinia exprimată.

Pentru Alexa Gavril Bâle, gogyohka este „o oază de împăcare: cuvinte frumos rânduite care să iradieze emoţie şi calm”. În unul din poeme, autorul surprinde ploaia mult aşteptată după o secetă îndelungată. Şi, deşi torenţială nu este suficientă pentru a îndepărta nevoia, aleanul ţărânii însetate de sevă, de viaţă. Extrapolând dorul lutului, pământului la dorul omului (şi el ţărână din ţărână), putem conchide că niciun dor nu este uşor de stins, oricât „plouă torenţial / şuvoiaie pe şosea / sub asfalt / ţărâna suspină / de dorul apei”; el poate fi doar potolit pentru puţin timp, o calmare de moment, în aşteptarea altor asemenea episoade de ploaie binefăcătoare.
În opinia Mirelei Duma Bîlc, prin gogyohka putem schimba ritmul vieţii cotidiene pentru a trăi, fie şi pentru puţin timp „mai tihnit, blând şi curat”. În poemul „ca o santinelă / ultimul sărut/ stabileşte/ în memorie/ amintirea”, autoarea face aluzie la o poveste de dragoste, o trăire profundă care-şi pune ampreta pe pelicula inimii sub forma sărutului, din păcare ultimul; acesta fiind parafa certă a unei dragi amintiri, purtată mult timp prin valurile vieţii.
Sebastian Ciortea, prin gogyohka descoperă atuurile pentru a călători prin viaţă: „care sunt foarte preţioase: bucurie, iubire, voce interioară, căldură, inocenţă”. Ce paletă largă de oportunităţi spre împlinirea destinului! În poemul cu două planuri: „florile cireşului / pe crengi / ca rochiile / de primăvară / a unui gând” cântă natura înfrăţită cu omul. Împrospătarea naturii, înmugurirea şi înflorirea croiesc noi haine copacilor, însă şi omul prinde mai multă vigoare, gândurile înmuguresc cu aromă verde în lumina astrului diurn. Prin reînviere, prin schimbarea ţinutei, a stării de spirit depăşim orice intemperii.

Cristina Cristea consideră gogyohka „o încercare de a opri în loc pentru o clipă bătaia din aripi a unui gând fugar…” Şi, din această perspectivă doar în câteva clipe „nici o urmă între noi,/ doar zăpadă/ căzută încet/ peste ghioceii/ primăverii promise.” Timpul nu easte linear, ci înşiră anotimpurile cu tot ceea ce le reprezintă. Iarna, omătul şterge urmele unei iubiri ce urma a fi presărată doar cu gingaşi ghiocei. În ciuda albului imaculat, răceala zăpezii este cea care face ca totul să rămână doar un vis neîmplinit.

Haijinul Ion Cuzuioc vede în gogyohka ”o concetrare creativă a autorului, cât şi un beneficiu pentru cititorul setos de poezie…”. Şi credem că are mare dreptate. Cu poemul „lacrima mamei/ prelingându-se/ pe obraz/ picură în palm / vindecând bătăturile”, autorul ne invită într-un alt registru al iubirii, dragostea faţă de mama trăitoare la ţară, truditoare a pămânului. Asumându-şi destinul, munceşte din răsputeri pentru a-şi creşte copiii, asigurându-le cele necesare traiului. Timpul trece, copiii pleacă de lângă ea şi rămâne doar cu palmele noduroase, cu dorul care îi sfâşie inima şi ochii înlăcrimaţi mai tot timpul. Însă, în opinia autorului, şi a noastră, sunt lacrimi binefăcătoare, vindecătoare a bătăturilor vieţii sărmanei mame.

Cristian Ovidiu Dinică afirmă că poemele gogyohka „au ca numitor comun emoţia şi înţelepciune”. Într-unul din poemele sale compară gândul cu o pasăre. Prin folosirea epitetului „alb”, înţelegem că este vorba de porumbelul alb, simbolul păcii, care aduce întotdeauna în inimă bucuria şi lumina slovelor curate, pentru că doar prin cuvânt luminat sperăm să atingem cerul, să mergem spre înalt cu răbdare, pioşenie şi nădejde: „gândul alb / asemenea unei psări / mi se aşează în inimă cu lumina cuvintelor / se clădesc trepte în cer”.

Ana Irina Drobot „scrie cu plăcere gogyohka pentru că îmi dă ocazia să mă exprim liber”. Din poemul „toate simţurile/ trezite complet/ dintr-o dată/ parfumul/ unui trandafir presat” înţelegem că trandafirul presat între paginile unui jurnal personal este purtătorul de cuvânt al unei iubiri apuse, cu urme încrustate adânc pe canavaua inimii. Numai la amintirea gestului prin care i s-a oferit trandafirul, trăirile se reactivează, emoţia nu numai că se trezeşte, însă urcă la cote maxime. Trandafirul este simbolul iubirii, dar şi simbolul unui gest generos. Să-i mângâiem petalele şi să ne bucurăm.

Mona Gheorghe crede că: „Deşi gogyohka uită să numere silabele, respiraţia niponă e acolo din plin”. Într-un poem de dragoste neîmplinită „ai uitat să declari/ inima mea/ şi a rămas deschisă/ bagaj pe bandă/ în aeroport”, autoarea ne spune că o clipă de neatenţie poate răni o inimă deschisă iubirii. Aeroportul este însăşi viaţa, prin care ne perindăm cu multe, cu mici sau mai mari valize, toate importante pentru noi, însă vitale sunt doar visele pe care le poartă inima.

Sandiana Ionela Gheorghe, simte „o puternică atracţie faţă de aceste poeme nipone pe cinci linii numite Gogyohka”. Astfel o întâlnim pe autoare plonjând cu melancolie într-un colţ de rai, o frântură de copilărie suavă, cu gânduri nevinovate şi priviri ghiduşe, cu poveşti care te cresc frumos şi te fac să visezi „micuţul blond priveşte/ cerul senin/ şi se gândeşte./ „Dacă nu ar fi fost tuşa cea rea,/ ce de cireşe aş mânca.” Amintiri din copilărie dragi nouă tuturor, ne duc cu gândul la păţaniile lui Nică Apetrei din „La cireşe”.

Andreea Maftei, ne spune că poemul nipon în cinci rânduri din antologie „este o tanka liberă de cifru, dar tocmai libertatea oferă sensului o mai mare putere creatoare, în gogyohka”. Iubirea maternă îi este izvor de inspiraţie. „dintr-un adânc/ giuvaierele inimii/ s-au născut, au crescut/ şi iată-mă, / mamă”. După dragostea pentru Dumnezeu, cea pentru copii este cea mai puternică şi, întotdeauna necondiţionată. Aceasta ne dă şi mândria de a fi părinte, însă o mândrie smerită, mereu cu rugăciunea în sân pentru pruncii primiţi în dar.

Mariana Babiuc Marica spune minunat că gogyohka este „Modul fiecăruia de a simţi frumos într-o secundă”. Şi iată, că „departe, cuvântul acasă/ mă înfioară;/ şi iar o primăvară / peste mine, / şi iar, a câta oară…”. Poeta meditează asupra trecerii ireversibile a timpului, însă dintr-o perspectivă optimistă; o înlănţuire de primăveri, reînvieri şi înverziri, însă şi aici se strecoară un regret, acela al existenţei unei depărtării; şi nu una oarecare, ci „acasă”, cu o puternică încărcătură emoţională.

Gogyohka, pentru Mirela Orban „este revelaţia unui moment, fulgerarea unui gând, uimirea unei trăiri, meditaţia unei tăceri, este versul şoptit de adâncul liniştii…” Surprinzător sau nu, „sub castanii / indecent de goi/ secundele/ într-o hibernare/ fără sfârşit”. O imagine de toamnă târzie, începutul desfrunzirii copacilor care-şi pierd podoaba strălucitoare doar sub razele blânde ale soarelui. Copacii dezveliţi de rigorile timpului necruţător, fără pudoare se încăpăţânează să-şi continue existenţa, hibernând pe firul infinit al timpului.

Eugénia Paraschiv, în poemul „de la coarnele plugului/ la palme/ o punte şi făpturile,/ în unica / clipă sămânţa…” venerează viaţa de la ţară, acolo unde ne aflăm originea şi de unde ne tragem rădăcinile ca popor. Acolo, unde prin muncă, cu ajutorul animalelor din gospodărie se ară, se seamănă sămânţa în pământ bun şi se recoltează hrana cea de toate zilele. Aceasta este singura cale de împământenire a neamului şi de imortalizare a clipei pe care o trăim.

Carmen Pasat mărturiseşte că „Se scrie greu gogyohka, dar este o provocare şi plăcută experienţă, în faţa căreia nu rezişti şi de care, odată intrată în sânge, nu te mai poţi lipsi.” În poemul „lacrima / poate ţine lcocul / unui cuvânt. / ea e preludiul/ speranţei”, autoarea, cu un firesc aproape neobişnuit, ne aduce aminte că-n viaţă, pe lângă bucuriile cu care suntem binecuvântaţi, trăim tristeţi şi încercări. Uneori suntem chiar îngenuncheaţi, lacrimile ne podidesc şuvoi, însă plânsul înseamnă smerenie, şi prin el putem depăşi obstacole. Lacrima este sanctuarul prin care ne iese lumina în cale. Astfel Carmen Pasat ajunge la o viziune pozitivă a curgerii timpului şi lumii în care trăim, cu bune şi mai puţin bune.

Lucia Cezara Plătică scrie gogyohka pentru a da „astfel inimii şi minţii, hrana şi libertatea de care are nevoie sufletul, pentru a se simţi cu adevărat liber”. M-am oprit asupra unui poem idilic în care nu le împiedică nimic pe razele de soare, nici amurgul, nici norii, să-şi împlinească rostul. Ele alunecă în linişte, cuibărindu-se cu tandreţe în pletele care „curg râu” pe umerii fecioarelor şi le dezmiardă cum numai ele ştiu ce înseamnă dragostea curată: „raza din amurg/ alunecă/ pe nor/ în părul bălai/ al fecioarei”.

Ana Urma ne sfătuieşte că „Dacă vrei să atingi steaua, steaua ta, zboară cu gândul, nu întreba cum, începe să scrii… Fiecare clipă petrecută-n tăcere este prilej de conecare cu cerul interior şi drept răsplată, gândul devine poezie”. Cu adevărat, astfel a reuşit poeta, haijina Ana Urma să scrie, şi să scrie admirabil, adunând în palmares poeme şi cărţi de o reală valoare literară. Toate scrise fiind „treaz / printre cărţi / respir / porţia mea de oxigen/ cu inima”. Plecând de la convingerea conform căreia cunoaşterea, cultura reprezintă tezaurul şi suportul real al existenţei, acest poem este un adevărat manifest adresat nouă tuturor, un îndemn la a ne întoarce la izvorul creaţiei, la cuvânt, la carte prin lectură şi scris. Doar astfel respiraţia noastră este ontologic firească şi creativă. Aici aerul este pur, necontaminat de viruşii contemporaneităţii bântuite de dezordine, nereguli şi răutăţi. Aceasta este adevărata stare de cumpătare şi credinţă nefăţarnică.

În opinia Lăcrămioarei Vasuian Apostu „Atunci când sentimentele abundă, indiferent de natura lor răbufnesc şi înfloresc cuvinte… Gogyohka este petala care-mi completează frumuseţea vieţii!” Şi cum să nu te simţi frumos scriind, dar şi citind poemul: „ramura de măslin/ adusă încioc de-o rândunică/ talismanul depărtărilor/ dăruit puilor/ drept recunoştinţă”. Primul vers ne duce cu gândul la ramurile de finic şi de măslin cu care mulţimea l-a întâmpinat pe Iisus Mântuitorul în Duminica Floriilor. Pentru autoare, ramura de măslin este talismanul credinţei (depărtării), până o dobândim, apoi trebuie s-o îngrijim, s-o creştem şi s-o dăruim cu dragoste urmaşilor, mulţumind cu recunoştinţă Domnului. Unde este recunoştinţă, este şi iubire. Japonezii foloseau poemele pentru a se ruga şi chiar credeau în efectul alinător şi vindecător al acestora.
Adina Velcea nu se sfieşte să ne spună că scrie „spontan, fără oprelişti, nu calculez nimic, las sufletul să scrie. Sau mai bine zis, Gogyohka mă scrie pe mine.” Scrie cu credinţa că fiecare are frumuseţea lui. Cu toţii suntem creaţi după chipul şi asemănarea Domnului, suntem copii Lui şi ne iubeşte pe toţi şi pe fiecare în parte. Orice om are un Dumnezeu al lui, în interiorul său. Din acest punct de vedere, toţi suntem asemănători, însă fiecare are identitatea lui, culoarea, chipul şi comportamentul său, în funcţie de manifestarea liberului arbitru: „în toate eşti asemenea mie/ îmi spune El/ şi se grăbi să mai facă un om/ asemeni mie/ doar l-a colorat altfel”.

Pentru Florina Vulpoi, gogyohka este „Altă fereastră, liniştea ce aşteaptă cuprinderea clipei printre priviri. Încă o respiraţie.”Acolo unde sunt umbre, oricât de mici, acestea îşi lasă povestea asupra noastră şi nu orice fel de poveste, ci una cu personaje incomode, care ne bulversează, ne răscolesc atunci când nici nu ne aşteptăm. Înţeleaptă, autoarea înţelege că totul este trecător, şi binele şi răul; mai trece o noapte neagră şi vine dimineaţa când răsare soarele şi-şi îndreaptă razele spre inima noastră, scoţându-ne din tăcere prin cuvânt. „şi umbrele mai mici/ îmi cresc spini în tălpi./ cu dimineţi înveselesc/ tăcerea odihnită/ în cuvânt.” Întâlnim un paradox evident, „tăcerea în cuvânt”, ceea ce dă profunzime poemului. La început a fost cuvântul, şi pentru a-l auzi e nevoie de tăcere.

Costel Zăgan afirmă că „…acest tip de poezie niponă parcă ne-ar renaturiliza, aducând, din nou cultura, într-un mod cât se poate de ne(firesc)”. În acest context, autorul face referire la actul creaţiei literare. Un potenţial poetic există în fiecare dintre noi, însă doar cei hărăziţi de Dumnezeu au îndemnul de a scormoni, căuta printre litere şi sunete pentru a identifica cheia pentru a deschide uşa cuvântului, acolo unde este ADEVĂRUL, CALEA şi VIAŢA. „poezia se naşte/ în fiecare zi/ poetul doar bate/ la poarta cuvântului/ adevărul deschide”.

Din punctul de vedere al Mariei Oprea, coordonatoarea antologiei, „Gogyohka… înseamnă un nou început în poezia universală… o invitaţie la scris, chiar dacă, se spune, toate au fost deja scrise demult.” Şi, totuşi, prin descoperirea acestui poem în cinci linii, autoarea dă curs invitaţiei de a-şi depăna paşii prin Ţara Soarelui Răsare, punându-şi florile poem pe harta lirici de sorginte niponă. „copila chemată/ de o fereastră/ pentru Ţara Soarelui Răsare/ tălpile mele/ şi margaretele albe”. Prin fereastra însorită şi larg deschisă autoarei, petalele nestematelor poeme înfloresc ca o sărbătoare pe pământul fertil al liricii japoneze.
Cu bucuria îngăduită de scrierea coerentă şi de calitate, am acordat timpul şi atenţia cuvenită lecturii acestui volum de gogyohka. Am dezghiocat poemele şi am regăsit în majoritatea sevă proaspătă, hrănitoare prin cuvânt, sunet şi culoare. Cititorul din mine a vibrat la trăirile autorilor şi a rezonat cu mesajele transmise de aceştia. Astfel se explică faptul că în acest demers refexiv asupra antologiei „Traiectorii fragile” am ales să citez pe scurt percepţia şi gândurile tuturor co-autorilor despre gogyohka. Selecţia poemelor are conotaţie personală. Am încercat, pe cât posibil să scot în evidenţă varietatea temelor abordate, multitudinea de trăiri, emoţii, abordări, teme de inspiraţie şi reflecţie, prin care autorii au admirat natura în dimineţi de primăvară, au ascultat foşnetul frunzelor în înserarea de toamnă, au meditat asupra efemerităţii vieţii, au privit interiorul propriului sine cu cer senin ori învăluit de ceaţă. Bogăţia limbajului, multitudinea şi frumuseţea figurilor de stil au completat suita de argumente spre a-mi exprima aceste gânduri. Mărturisesc sincer că le-am scris cu reală admiraţie pentru că am identificat aici un cor pe mai multe voci, cântând într-o armonie perfectă, pe acorduri nipone.

Felicitări Maria Oprea şi celorlalţi resposabili cu editarea cărţii! Felicitări tuturor coautorilor! Drum lin GOGYOHKA pe cerul senin al liricii româneşti!

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

3 decembrie, 2018

(Imagine internet)

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 2
Vizualizari : 33697

Ultimele Comentarii