Monah IUSTIN T.: Iubirea şi nemurirea nu se aşteaptă…

16 Feb 2019 by m.gurza, Comments Off

Să facem un joc cu timpul. Şi cu iubirea. Fiindcă timpul a ajuns cea mai rea măsură a vieţii noastre. Şi a iubirii. Şi a lui Dumnezeu însuşi. După timp ne măsurăm fericirea, după timp ne închipuim nemurirea, după timp aşteptăm chiar iubirea lui Dumnezeu.
Dar dacă nu jucăm jocul bine? Dacă fricile şi spaimele noastre vin chiar din asta? Nu am lăsa orice să învăţăm să jucăm corect, să devenim liberi, împăcaţi şi iubiţi?
Hai să învăţăm să jucăm jocul în timp. Dar fără el…
Să descoasem un pic nemurirea. De câte ori ne gândim la nemurire, forţăm reprezentarea ei să încapă într-un timp al minţii noastre. Ne gândim mai degrabă la o „prelungire” a timpului vieţii noastre, sau la un „timp” în care vom fi nemuritori. Ca şi cum există un timp confecţionat, în care meseria noastră va fi nemurirea, dar care încă nu a venit. Între timp, nu ne rămâne decât un fel de grijă sentimentală a nemuririi, o aşteptare vagă pe ceas, ca un fel de emisiune la ora 20.00. Dar o nemurire „în viitor” e tot timp şi tot angoasă. Nu e de mirare că fugim din răsputeri de o astfel de nemurire şi de însăşi gândul la ea, chiar dacă am şti c-o primim ca răsplată. Nu avem ce face cu ea decât să stăm cu „grija” ei. De aceea gândul la o nemurire viitoare n-are nimic de-a face cu nemurirea. Ba chiar e una din sursele noastre de spaimă zilnică, adoptată ca o condiţie ca moralitate şi de pioşenie. Tocmai de aceea fugim în adâncul nostru de moralitate şi de pioşenie. Sau cel puţin de versiunea lor contrafăcută. Nu! Nu poţi să fii nemuritor şi să fii îngrijorat că eşti nemuritor. Şi nu poţi să aştepţi nemurirea pe secundele ceasului. Singura nemurire de care te poţi bucura cu adevărat este aceea deja aici şi nu încă
Nemurirea este strâns legată de iubire. De câte ori ne gândim la iubirea lui Dumnezeu, o plasăm într-un loc astfel încât să putem fugi de ea. La fel ca şi nemurirea, o aşezăm ca răsplată fie la capătul vieţii noastre, fie la capătul unui timp moral, fie la capătul unei virtuţi. Iubirea lui Dumnezeu trebuie să întârzie până s-a împlinit acea virtute, acel timp moral sau viaţa însăşi. Iubirea trebuie să vină „după”, e un after-school după ce ţi-ai făcut toate temele, şi de-aici motiv pentru noi, din scrupulozitate, să ne apărăm de ea la nesfârşit. Căci frica noastră cea mai mare este ca nu cumva să fim iubiţi acum, în slăbiciunile noastre, printre păcatele noastre, între-timpul zbaterilor noastre. Păcatele vor aduce inevitabil suferinţe şi dureri, dar nu am şti ce să facem cu Iubirea dintre ele şi mai presus de ele. Acea Iubire nu va valida niciodată greşelniciile noastre, ea ne va îmbrăţişa de dragul a ceea ce suntem, în pofida a orice! Căci avem un Creator minunat care găseşte timp să ne iubească printre păcatele noastre. Fiindcă timpul dintre oricare două păcate e al Lui, şi e nesfârşit, ca iubirea Lui.
Şi aici ajungem al cuvântul încuietor de minte al părintelui Rafail Noica. Zice Dumnezeu omului: „Nu aştepta să fii desăvârşit ca Eu să te iubesc…”. Dar de ce? Ce rost are să mă iubeşti dacă nu sunt desăvârşit? Toate astea le-ar obiecta raţiunea noastră morală. Şi ce rost mai are strădania pentru virtute, după care ne măsurăm vieţile? Însă înţelepciunea acestui cuvânt este aceasta: „Nu înceta să vrei să fii desăvârşit (dar nu aştepta să fii), ca să te iubesc…”. Sau: „Nu înceta să vrei să fii vrednic de iubirea Mea, dar nu aştepta să fii vrednic de ea…”. Ce metaforă mai năucitoare şi mai paradoxală decât aceasta? Nu înceta şi nu aştepta! Între aceste două minuni de gând se măsoară viaţa noastră. Înaintea nemuririi şi a iubirii.
Altfel spus… Nu aştepta să fii nemuritor, ca să trăieşti… Nu aştepta să-ţi crească copiii şi să ajungă „la casa lor”, ca să-ţi împarţi viaţa cu ei… Nu aştepta să-ţi termini ratele la bancă… Nu aştepta să te muţi la casă nouă, ca să trăieşti sub Cer… Fiindcă veşnicia încape între oricare două clipe din viaţă, între oricare secunde pe ceas. Este nesfârşit timp de trăit între evenimentele vieţii noastre şi printre ele. Un răstimp. La fel ca Iubirea. Nu înceta şi nu aştepta rugăciunea de seară, pentru ca Eu să te iubesc… Nu înceta şi nu aştepta să te laşi de fumat, pentru ca Eu să te iubesc… Nu aştepta să te vindeci de boală, pentru ca Eu să te iubesc… Nu aştepta să redai examenul la anul, pentru ca Eu să te iubesc… Nu aştepta să nu mai fii singur, pentru ca Eu să te iubesc… Nu aştepta rezolvarea problemelor căsniciei, pentru ca Eu să te iubesc…
Şi la urmă de tot. Nu aştepta terminarea Crucii vieţii tale… Nu aştepta Raiul… Nu aştepta nici măcar nemurirea… pentru ca Eu să te iubesc! Fiindcă iubirea Mea este însăşi Raiul şi nemurirea!
Joc frumos şi neaşteptat!

————————————————-

Monah IUSTIN  T.,

16 februarie 2019

                 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 20932

Ultimele Comentarii