Eleonora SCHIPOR: Fântâna Albă – tragedia unui neam

3 Apr 2019 by admin, Comments Off on Eleonora SCHIPOR: Fântâna Albă – tragedia unui neam

Anual, la 1 Aprilie freamătă pădurea de la Varnița, din localitatea Fântâna Albă, numită și Catânul românesc.

            Anul acesta s-au împlinit 78 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii din istoria neamului românesc, tragedia de la Fântâna Albă, unde au fost împușcați mii de români nevinovați.

            Ne adunăm an de an aici unde freamătă pădurea verde a jale pentru a comemora martirii secerați de gloanțele soldaților ncevediști.

            Români, ucraineni, din Nordul Bucovinei, dar și din România, Moldova, reprezentanți ai diferitor societăți, ai autorităților locale, intelectuali și oameni de rând, începând de la elevi și până la vârsta pensionară, vin aici pentru a depune coroane și buchete de flori, a păstra un moment de reculegere, a aprinde lumânări în capelița aflată vis a vis de monumentul principal.

            După slujba religioasă oficiată de un mare sobor de preoți, în frunte cu starețul mănăstirii Putna, Arhimandritul Mechisedec, au urmat câteva cuvântări rostite de lideri și reprezentanți ai diferitor comunități. Printre ei s-au numărat Consulul general al României la Cernăuți, d-na Irina Loredana Stănculescu, deputatul român din Parlamentul Ucrainei Grigore Timiș ș.a.

            Grupul folcloric „Ai lui Ștefan noi, oșteni” de la gimnaziul „Ioan Nistor” din Vicovu de Sus conduși de profesorul Vasile Schipor au susținut un recital poetic comemorativ dedicat evenimentului în cauză.

            Gospodinele din satele vecine, Cupca, Carapciu i-au sevit pe toți cu sarmale și pifteluțe de post, călugării de la Putna au adus colivă pentru toți cei prezenți. Le mulțumim frumos.

            Mai ales ne stăruim să venim aici cu elevi din clasele superioare, pentru ca tânăra generație să cunoască aceste pagini de istorie scrise cu sânge în istoria românilor nord-bucovineni.

———————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

1 Aprilie 2019

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii