Marta-Polixenia MATEI: ,,Înainte de toate’’ la volumul ,,IC Rada – Poem peste Oradea’’ de Marin BEȘCUCĂ, 2019

26 Apr 2019 by m.gurza, Comments Off

Motto:

 

‚‚Aceasta este o carte,

acesta este un om – spuse profesorul –

arătându-mi biblioteca înaltă

de unde vedeam întreg pământul.

Mi-era cu neputință să cred

că lucrurile esențiale aparțin antichității.

Căutând fereastra, Aristotel mototolise

cearceaful,

răbdării nu-i ajunsese marginea,

cărții nu-i slujise oglinda –

lângă trup, la intrare, lumina

ochiul sacru al măsurii tuturor lucrurilor.

 

Arătându-mi biblioteca înaltă

de unde vedeam întreg pământul…’’

 

(Ioan Țepelea – ‚‚Ochiul sacru’’)

Acum 17-18 ani, o rădăcină de gând dădu luminii mugur din prietenie și mugurul scoase mai întâi un vlăstar de S, căruia i se alăturară boboci de O, de M, de N…și tot așa…încât, din letargia unei rădăcini, ieșiră la lumină SOMNOSTIHII, nici mai mult nici mai puțin,  trunchiul dădu 100 de ramuri înflorite cuvânt și-apoi, alte 100 – trunchi nou, aceeași rădăcină – se-ndeveniră METAFIZICA VISULUI.

Prieteniile sunt de multe feluri, cea care a dat naștere acestor cugetări este una reală, poemele își iau sevă din discuții și lungi frământări, din plimbările acelea pe care Poetul le amintește alături de prietenul său, Costică, înainte de toate Prieten (de specificat pentru cei care nu știu: Ioan Constantin Rada, Profesor universitar, Inginer și Doctor în Științe Economice din Oradea) și tovarăș în meditație.

Cei doi se întâlneau deseori în biroul Profesorului unde Poetul venea cu drag, se legau conversații aproape din orice zvâc de cuvânt și acolo, sub ochii lui Costică, Marin scria aceste poeme, de multe ori pe marginea celor discutate în precedență.

SOMNOSTIHII dezleagă prietenului Costică nodurile frământărilor interioare ale poetului, uneori, cititorul pare că citește într-un DEX al sufletului, explicitări sunt pe gustul tuturor, nu lipsesc frustrări, furii, neîmpliniri, amintiri cu iz de pelin, dar nici iubirea, frumosul, omniprezența lui Dumnezeu în tot și în toate, predestinarea…

Și aici, sau mai mult aici decât în alte poeme, poetul atinge prin durutul durerilor sale filozofii desprinse din social, din politic, găsim o sumedenie de paralele din ieri și din azi, ruralul, explicitat ca izvor de spiritualitate cuminte, dar cumva apusă, urbanul, tăvălug modern care corupe, prin așa-zisa emancipare, găsim picanterii și zeflemeli ale unor situații din care fiecare din noi putem culege câte ceva. Mintea, galopând printre versuri, poate simți uneori prelinsul unor picături ale unui umor cenușiu, chiar ușor negru, autoironii, ironii ale sorții. Poemele curg cu lejeritatea unor conversații care însă, la o analiză profundă, nu sunt deloc lejere. Deși interlocutorul nu ripostează, dialogul e peste tot prezent, sunt relatări care-l aduc în prin plan, Costică e Acolo și ascultă, poetul relatează reacții, cititorul percepe conversația care, deși nu e, există. Și sunt atâtea amintiri care curg din real, aici imaginarul se rezumă doar la construcția metaforică.

În SOMNOSTIHII putem găsi strigătul poetului către un cer parcă dormitând, surd la frământărilre mușuroiului de furnici de sub poalele lui, fiecare cu misia lui trasată pe traiectoria invizibilă, dar atât de bine conturată a timpului, e un strigăt care îndeamnă la trezire, la interacțiune, la ieșirea din stereotipuri, la implicare, s-ar vrea un strigăt către viață, care, de multe ori, te lasă să pășești pe potecile pe care le alegi ca să te conducă însă acolo unde-și vrea ea…mama ei de viață!…dar viața tace, nu răspunde, își construiește propriile meandre independent de curgerea vrerii noastre. Iar cerul își lasă doar visul la vedere, realitatea nu-i străpunge orizonturile, nu pare să-i pese de năzbâtiile vieții care dau bătăi de cap muritorilor, atât celor de rând cât și celor cu ștaif…cu mici diferențe însă, de nuanță!

Nu știu cine o fi inventat expresia sânge albastru, eu știu că sângele are acceași culoare și același miros, același gust dulce-sărat, încă nu s-au clonat hematii albastre în gena umană, dar, mă rog, e fără doar și poate limitarea a ceea ce am studiat la școală, mai știi?! Într-o lume în care nimic nu mai e ceea ce pare, ne putem pomeni cu ceva sânge extraterestru de transfuzie…dar visele, oare ce culoare or avea în genă?

Dar vine Poetul și spintecă viscerele somnului conștiințelor și scoate la iveală…METAFIZICA VISULUI!

Dacă în SOMNOSTIHII predomină frământul sufletului poetului chinuit de umbra cerului adormit, METAFIZICA VISULUI disecă filosofii, analizează substraturile societății în care trăim, transparentizează universul politic, pe care noi nu-l putem percepe datorită voalărilor celor care învârt pe degete mânjite adevărul. Aș spune că prima parte a cărții, SOMNOSTIHII, este izvorul din care METAFIZICA VISULUI își ia cursul firesc, albiile de început sunt ceva mai puțin incisive dar, odată ce s-au lăsat curgerii, se poate observa din lectură forța care debordează în vers, ideile rup malurile imaginarului, autorul dezlănțuie adevărate danubii ideologice și nu e dig care să le țină piept.

Nu vin aici cu extrase de text, nu-și au rostul, e atâta tumult încât aș putea cita întreaga carte, las cititorul să lunece în poem, dar vă avertizez, lectura nu e deloc o plimbare pe faleză, s-ar putea să vă pomeniți direct în valul furtunos al Dunării, poetul o are în sânge, o veți simți și voi, puneți dar geamanduri la îndemână și vestă de salvare, s-ar putea să fiți surprinși de forța acestor versuri! Cu siguranță, o să aveți ceva dureri de cap, limbajul este unul autentic beșcucian, deși modern, păstrează ceva din sonoritățile unor timpuri apuse, veți avea surpriza să vă treziți transportați în lumea filozofilor greci, a matematicienilor, a fizicienilor, sunt și incursiuni care conduc în universul biblic, vă veți regăsi expresii de letopiseț alături de invenții sofisticate și semnificații inventate, ba chiar s-ar putea să vă găsiți fix in fabulam, veți avea și ceva ghicitori de deslușit, deci ambula in fabulam, n-o să vă pară rău!

Profesorul IC Rada a fost cel care a parcurs in primis, direct din izvor de cerneală, manuscrisele acestor versuri, iar la discuțiile lor, nu de puține ori destul de înfocate, participa și Profesorul-poet Ioan Țepelea. Deseori, conversațiile făceau picioare, iar pașii duceau la reședința lui IoanȚepelea, la Costică Rada sau pe Simion Bărnuțiu, la Marin acasă. Marin îi propusese încă de pe atunci Prietenului Costică să-l ajute să scoată aceste versuri la lumină, dar strigătul său rămase fără ecou timp de aproape 18 ani, însă, nu se știe cum, un altfel de ecou, din boală, ajunse la Costică și fluidul se reporni, Costică-i întinse mâna Poetului, SOMNOSTIHII se luară de braț cu METAFIZICA VISULUI și plecară la bal…gata cu spitalul!

Și ce poate fi oare mai frumos când Prietenia însăși se dă luminii?! Cât de puțină filozofie aici și câtă fiziologie umană! E o cunună poetică și spirituală acest volum de versuri, veți găsi un pic de gust din toate, dar mai ales multe ofuri ce răbufnesc din metehnele societății actuale, nu doar românești, ci și globale, oglindite de poet cu abilitate, substrase cu forță și uneori luate peste picior, darul românului cel mai mare fiind însăși arta de a face haz de necaz…dar nu găsim pe nicăieri poezica de foaie verde, totul aici se lăfăie-n metafora scăldată de cel mai înalt nivel al gândirii. Marin se joacă de-a dreptul cu metaforele ce aproape că-și dau coate în poem, e destul de dificil să ții gândul la pas cu gândul Poetului, care pare că aleargă, la întrecere cu viteza peniței în a i-l materializa. Și totuși, totul solicită ochiul și mintea la a nu se dezlipi de lectură, cele peste 550 de pagini sunt un deliciu pentru exercițiul acelor minți care nu sunt obișnuite doar cu cititul facil, pe fugă, poezia lui Marin incită la o lectură conștientă, iar dacă nu sunteți pregătiți pentru o astfel de lectură, merită să faceți oricum un efort, imaginarul dumneavoastră va avea doar de câștigat.

,,IC Rada – Poem peste Oradea’’ este mai mult decât poezie, este evocarea spiritului Prieteniei, imaginați-vă că unele subiecte, dată natura lor sensibilă, nu se pot discuta cu orișicine, este nevoie de acceași simțire întru pătrunderea anumitor lucruri, spiritul Poetului își dezlănțuie aici toate ofurile, și în ce context dacă nu în acela al unui dialog cu un prieten, dar nu unul oarecare, Prietenul Acela pe care-l știi pe aceeași lungime de undă cu tine.

La un moment dat, Profesorul Doctor în Istorie Ioan Țepelea, cumva cuprins de același frământ, culesese de pe biroul lui Costică dosarul care conținea ciclul SOMNOSTIHII, ciclu pe marginea căruia el și Marin au purtat nenumărate discuții și, fără știrea Poetului, introduse cinci din aceste poeme în antologia bilingvă româno-franceză, ,,Murmurul Vocilor’’(Ed. Cogito, Oradea 2007) al cărei coordonator era, cu toată opoziția Academicianului Gabriel Țepelea, care, după cele relatate de Ioan Țepelea, îi purta pică Poetului în urma interviului luat de acesta lui Corneliu Coposu.

Dar să lăsam acolo urmele pe care istoria oricum nu le poate șterge și, revenind la cartea de față, am o nespusă bucurie să știu că, în sfârșit, SOMNOSTIHII vor vedea lumina tiparului, înlănțuite de METAFIZICA VISULUI, două cicluri pereche care respiră una din aerul celeilalte.

Înainte de a începe tehnoredactarea și corectura acestei bijuterii în versuri, răsfoind în căutarea manuscriselor originale, am găsit un poem rătăcit, care nu era inclus pe nicăieri în niciunul din cele două cicluri și care, culmea, este o altă scrisoare, datată 04 septembrie 2002, care explicitează dorința Poetului de a publica aceste poeme cu dedicație și aplecare asupra Prietenului său Costică Rada, cu care împărtășise toate acele gânduri și m-am gândit să v-o aduc spre lectură:

…oricât aș vrea să nu,

oricât aș vrea să da,

și el,

Ioan Constantin Rada – Costică!

se scoborî de rază…

lumina mă scaldă,

lumină ochiului să-mi fie,

ungherele din amintiri

se aprindeau pe el

purtându-mi-l de curcubeu…

ochii-mi valsau

ducând rumoarea lui ‚‚a fi’’

pe margine de timp

trecut, prezent ori viitor,

ori toate alchimie,

mă strecuram în ciurul ploii,

bob de sudoare

mă curgea de fierbere,

dar nu fierbeam,

rugul părea de-acuma stins

ori nu,

mi se părea,

deci nu era real,

dar el,

Ioan Constantin Rada, Costică deci,

venea cu brațul plin de rouă,

cu pieptul risipind la suflet,

cu inima lăsând fiorii la-ntâmplare,

cum întâmplare vă venisem noi,

Ana și eu…

ne-am presărat de semnătură

și v-am vrut,

pe tine și Florica ta,

din margine de timp ecou

și o măsură de poem

din faptă, gând – și nu ridicol!

doar boem…

Dar soarta schimbă macazurile construcțiilor de atunci, vagoanele de versuri au stat pe linie moartă timp de aproape 18 ani, iar între timp, au mai făcut și pui: P.S.-urile! (adevărați giganți aceste progenituri ideologice, în comparație cu poemele ce le-au fost rădăcină arborelui genealogic). Curios însă, în cei 18 ani nimic nu pare să se fi schimbat. Poate că răul a învățat mai multă diplomație între timp, anormalitățile se ascund în rafinatețuri…le veți regăsi pe toate în P.S.!…și, printre ele și pe mine, Mărțișor…

Prietenul Costică încă nu mă știe, dar parcă ne-am ști din mereu, Poemul ne-a adus atât de aproape și fiecare dintre cei care vor veni să citescă ni se vor alipi…

Cartea este deschisă, poftiți!

Este invitația pe care privirile mele au descoprit-o citind și pot să vă spun cu mâna pe suflet că vă va captura atenția, mulți dintre domniile voastre, odată terminată, își vor dori să o recitească, sunt simțăminte pe care știu sigur că fiecare și le-a trăit, într-un fel sau în altul, în anumite momente ale existenței, sunt întrebări și răspunsuri pe care le veți găsi cu siguranță în adâncul fiecăruia din voi, dar poate nu ați avut modalitatea sau priceperea să le scoateți la iveală, harul poetic nefiind chiar la îndemâna oricui. Însă spiritul poate fi la fel de atent și de sensibil și prin lectură.

Nu mi-am dorit aici o analiză asupra textului (vă las să-l descoperiți singuri), ci o introducere spre descoperirea fiziologiei acestor versuri, a punctului de plecare, a curgerii sale, aserțiunea mea contextuală dorind a vă descătușa curiozitatea și a vă familiariza cumva cu fluidele poetice care au dat naștere acestei cărți. Este o provocare la a vă deschide simțurile și a reflecta asupra condiției umane, a timpurilor prin care ne petrecem existențialul.

Acestea fiind spuse, nu vă sfiiți, pășiți în POEM !

——————————————

Dinspre Dumbrava Roșie,

Marta-Polixenia MATEI – Mărțișor

Prefață la volumul  ,,IC Rada – Poem peste Oradea’’ de Marin BEȘCUCĂ, 2019

 

 

 

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 8256

Ultimele Comentarii