Gheorghe Constantin NISTOROIU: ARTUR GABRIEL SILVESTRI – Misiune şi Vocaţie întru CUVÂNT şi Ţară

30 Nov 2019 by m.gurza, Comments Off

„Dă-mi, Doamne, inspiraţie şi putere

să scriu până la sfârşitul vieţii mele!”

(Radu Mărculescu, filosof, scriitor, artist, prizonier, deţinut religios)

 

 

         Cuvintele alese sunt Mlădiţele sublime înmugurite din LOGOSUL dumnezeesc şi ele trebuiesc permanent împodobite cu veşmântul Luminii înmiresmate de harul Duhului Sfânt.

         Albul diafan al cuvintelor se prelinge din susurul apelor ce limpezesc veşnicia străbună, din catifeaua albatroşilor ce planează pe ţărmul însorit al Mării cu ochii albaştrii în care surâde Cerul, din mireasma florilor dalbe care înseninează verdele-brocart al câmpiei, din altiţa turturelei zglobii ce ne fascinează ca un miracol, din haina mirilor sub care tresaltă sufletul lor arzător şi curat, din caşmirul plopilor fără soţ cu pâlpâiri şi acorduri de romanţă, din sumanul frumoaselor şi majestuoaselor oltence, din tulpanul admirabilei şi neliniştitei codobature, din corola splendorii pomilor de April înfloriţi la Nunta Învierii Domnului Hristos, din candelabrul afrodisiacilor ciorchini de salcâm, din bundiţa de astrahan a zbenguitorilor mieluşei, din neaua ce se aşterne înaintea paşilor Magilor ce vin la Împăratul Cosmosului să i se închine, din razele Dorului Luceafărului dac Mihail Eminescu, din unduirile serafice ce gătesc Calea Crăiesei Maria.

   Cuvintele înmiresmate de harul divin slujesc şi slăvesc natura tainică a surâsului angelic, prelins din aura Icoanelor Sfinţilor Neamului, primeniţi întru Hristos, intonând şi cântând Liturghia cerească ce se pogoară ca un omofor serafic, ca un nimb de veneraţie peste cântările psaltice ce liturghisesc în ctitoriile voievodale ale Strămoşilor, într-o simfonie a bucuriei întregului suflet ortodox naţional.

   Toate clipele vieţii omului trebuie să pulseze de fapt veşnicia întru care l-a creat, l-a aşezat şi l-a recreat Mântuitorul nostru Iisus Hristos spre învierea şi mântuirea sa.

   Sfârşitul fiecărei clipe e de fapt naşterea celeilalte clipe aşa încât toate clipele devin bătăile inimii eterne, iar în această veşnicie gândurile se întrupează în idei novatoare, ideile prin duh se convertesc întru Cuvântul ceresc, se revelează întru Cântare divină, astfel că graiul brodat în brocartul sufletului frumos al românului valah, prin lumina sa celestă purifică inima arzătoare aşezând-o în conştiinţa de neam şi de cer ca o serafică metanoe, ca o sublimă întoarcere permanentă la Atotfrumosul Hristos.

   Fiecare gândire, sclipire despre frumos, fiecare întrupare, revelare în adevăr, fiecare dăruire, risipirea a binelui, fiecare trăire, înălţare a libertăţii se circumscriu dreptei credinţe strămoşeşti, geniului străbun, filosofiei duhului celest, ortodoxiei veşnice ca tradiţie nesfârşită, ca permanenţă spirituală, ca divină creaţie harică, adică jertfire mărturisitoare întru Dumnezeul treimic şi întru Neamul nostru ales.

   Gândul alb, serafic, năframă a zidirii Dragostei dumnezeieşti, plămadă a veşnicului Mire-Cuvânt, înmiresmat de lumina ancestrală a Creaţiei însufleţeşte prin mamă, dascăl, preot, ostaş, poet, scriitor, comandant, erou, profet, martir, mărturisitor şi sfânt, zelul artistic al naţiei vlaho-ortodoxe întru comuniunea cu Tatăl ceresc-PĂRINTELE Naţiunilor.

   O trăire de atitudine a demnităţii creştine într-o existenţă luminată de har descifrează tainele, misterele, neliniştile matafizice, încifrează spiritul, sensul, armonia, tâlcuieşte, limpezeşte, revelează înţelepciunea Duhului, dobândind Filosofia mistică, gândirea hristică-creştin-ortodoxă, însuşind vocaţia străbună milenară de a toarce gândul curat, de a urzi cuvântul luminat, de a ţese fapta cea aleasă, trăirea, jertfa, dorul, dăruirea, iubirea, libertatea, adevărul ca misiune pentru urmaşi şi ca mărturisire pentru urmaşii urmaşilor daco-traci, a vlahilor care au mai rămas liberi şi români.

   Urcuşul sufletesc al creştinului ortodox valah pe culmile filocalice ale Neamului nostru primordial şi nemuritor, jertfitor, străjer pe culmea de veghe aşezată ca o cetate ascetică pe piscul semeţ carpatin al misticii-isihaste atinge iluminarea care întronizează sofianismul ca frumuseţe universală întru purificarea eului naţional şi personal, dând menire caracterului naţionalist, ca sens evanghelic şi ecumenic întru cuvânt, credinţă, libertate, iubire, adevăr şi ţară.

   În Vatra strămoşească Filocalică ancestrală a Neamului nostru pelasgo-daco-român, în pantheonul Sofianic al monoteismului precreştin, predacic şi al Ortodoxiei dacoromâne, în patrimoniul creaţiei literare al Patristicii răsăritene, s-a ctitorit de milenii România Tainică a arealului sacru carpato-danubiano-pontic – Grădina Maicii Domnului, unde Mântuitorul Hristos l-a chemat şi l-a rânduit întru Fiii Aleşi ai Daciei Mari şi pe Gabriel Artur Silvestri, ca sacerdot al Frumuseţii LOGOSULUI divin, ca jertfire aleasă întru Neam şi Patrie.

   Întru această vocaţie hristică a avut şi nobila misiune, rezervată doar geniilor creştine, asumată numai profeţilor religioşi de a lupta permanent prin Sabia Cuvântului pentru Vatra Străbună dăruită de Dumnezeu, pentru Neamul nostru aşezat în Vatra sa sacră de la ivirea sa în Zorii lumii, iar mai pe urmă devenită Grădina Maicii Sale – Fecioară Maria – Crăiasa Vlaherna Carpatina.

   Sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Neamului său a instituit ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU, ca TREAPTĂ a ROMÂNIEI TAINICE preexistenţiale, unde fiinţează spiritual  PANTHEONUL sacru al PĂRINŢILOR Părinţilor noştri, al STRĂMOŞILOR şi al STRĂBUNILOR.

   România Tainică este de fapt Dacia Tainică, urzită ancestral de Dumnezeu pentru Neamul cel mare al peloasgo-traco-geto-daco-românilor, ca fir al nemuririi, „înaintând în nevăzut (în taină deci) ca o pânză freatică spre <<cei ce urmează să fie>>, în urma acestui proces spun – au apărut şi Tudor Vladimirescu şi paşoptiştii; apoi, odată cu Eminescu, miracolul.” (Artur Silvestri, Fapta culturală, Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri, Ed. Carpathia Press, Bucureşti-2009, p. 15)

   Artur Gabriel Silvestri, cernând realitatea României contemporane, a celei de azi, a observat cum s-a aşezat făina pură, pudra trăirii din care se frământă, se dospeşte, se creşte, se rumeneşte, se împarte, se hrăneşte şi se împărtăşeşte purtătorul de viaţă întru Hristos, Fiul ales Daciei Mari, al României Tainice, iar dedesubt tărâţa pentru hrana celor îngreunaţi în a cuvânta, în a înfăptui, adică ale ciocoilor parveniţi, deveniţi prin tentacolele votului liber, aşa cum au fost predestinaţi de Oculta, unul premier, altul vice, altul liderul statului unei Românii, nu a ROMÂNILOR, ci a unei Românii de suprafaţă, în care programatul la Cotroceni îşi exercită mandatul de politically correct.

   Adică?!

   Adică, răspunde doctorul deputat Nicolae Bacalbaşa: „Să apuci rahatul din partea lui curată.”  (Nicolae Bacalbaşa/ Gheorghe Bacalbaşa, Doi Plisnoţi care au trecut Prutul, vol. I, Colecţia Opera Omnia publicistică şi eseu contemporan. Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2016, p. 189)

   Doctorul hâtru şi parlamentarul incomod, favoritul grupării anarhice REZIST şi-a numit cartea după un banc tâmpit cu trei englezi tâmpi, bogaţi dealtfel, care au plecat în croazieră la vânătoare în Africa. Doi lăudăroşi visau, unul să vâneze lei, altul rinoceri, iar al treilea mai modest, plisnoţi.

   „- Ce-s aceia plisnoţi?, au întrebat miraţi ceilalţi doi.

   – Nişte animale pe care le întâlneşti pe marginea drumului. Seamănă cu oamenii şi, când îndrepţi arma spre ei, ridică braţele şi ţipă aşa, ascuţit: plis not, plis not, a răspuns proaspătul vânător…

   Noi suntem (Nicolae şi Gheorghe Bacalbaşa) doi plisnoţi care au trecut Prutul.” (ibid., p. 13)

   Cred că România de suprafaţă a statului oficial  este de ceva timp populată masiv cu plisnoţi care, nu au trecut Prutul ci Tisa. Au venit goi sau doar cu un ludovic şi au format o hoardă politică neoliberală, votând contra României Tainice şi ocupând deocamdată Statul cosmopolit al unei Românii aflată într-o continuă prăbuşire.

   România de suprafaţă este România oficială, a statului, a puterii, condusă de <<stăpânii clipei>> şi de acoliţii lor, elitele (le-aş numi termitele, fiindcă n-au coloană vertebrală) ce deţin nu numai puterea în stat şi bogăţia ci puterea de a domina şi în viaţa socială, culturală, mass media etc.” (Artur Silvestri, Fapta culturală…, p. 13)

   Deseori Neamul, Patria noastră creştin-ortodoxă s-a confruntat, a înfruntat şi a biruit vremurile grele care s-au aşternut peste ea, prin Voievozii ei temerari, prin Vlădicii ei jertfitori, prin Oastea cea Mare a ţării, prin Comandanţii ei, prin preoţii şi învăţătorii luminători ai satelor, prin genii, prin profeţi, prin Elita creştin-ortodoxă călăuzitoare, jertfitoare, iubitoare de Dumnezeu şi de Neam, Elită naţionalistă strânsă în jurul şi în fruntea poporului său demn, luptător, cucernic, credincios, omenos care n-a îngenunchiat în faţa străinilor, care nu s-a aplecat în faţa vrăjmaşilor, care nu a stat înconvoiat în faţa ciocoilor, care nu a cerşit în faţa nimănui.

     Dar acum tulburarea este atât de mare, căci vine şi din lăuntru şi din afară. Urgia esta atât de grea fiindcă ne-au ucis Elita şi pe urmaşii urmaşilor ei, iar intelectualii acefali, de suprafaţă au fost convertiţi la utilităţile guvernanţilor căpătuiţi pe averi, pe jafuri, pe vânzări, pe mutilarea economiei naţionale şi a teritorului nostru sacru, fiindcă poporul s-a pervertit, a emigrat, a dezertat de la Crezul şi Moşia Străbunilor devenind o turmă hăituită mânată spre abator.

   Ierarhia Sinodului Bisericii naţionale a devenit ecumenică, superbogată, de sine stătătoare, stat în stat sau mai corect spus Stat deasupra Statului ori, după împrejurări, vasala Statului ateu. N-o mai interesează de mult turma prigonită, pe care după ce  exploatat-o, a trădat-o lăsând-o pradă satrapilor politruci. O interesează, pădurile, apele, aurul, argintul, munţii, palatele, limuzinele de lux, exorbitante venituri, marile corporaţii, Sfintele Moaşte, viaţa princiară de pe acest pământ, căci Sus nu se ştie…

   România Tainică, spirituală s-a înălţat din zorii Creaţiei pe temelia unui Destin religios şi istoric.

   România de suprafaţă este fundamentată doar pe opţiunile protocoalelor politico-oculte din afară şi din lăuntru, dar şi pe interesele proprilor guvernanţi care pregătesc calea globalizării.

   Prin globalizare, popoarele care au fost axa Naţiunilor lor, ajung populaţii, turme, cirezi, gloabe de tras, de muls, de bici, de folosinţă, de împilat, de abator, de consum, de busculadă, de vot, unde ierarhia Bisericii presupus naţionale a trădat, intelectualitatea majoritară s-a vândut, poporul s-a dezintegrat, iar populaţia rumegătoare a orice s-a năpustit în cadenţa turmei susţinând interesul Ocultei, al apatrizilor, alegându-şi liderul după chipul şi asemănarea lor.

    România de suprafaţă este susţinută de sforile politice, trase de PĂPUŞARUL marii Oculte.

   Într-o Românie de suprafaţă, unde huno-ungro-maghiarii au politic quinta royală, „emanaţii” îmbujoraţi full de popi, iar plisnoţii cacialmaua, singura salvare a Fiinţei naţionale a poporului ei este înrolarea lui sub sceptrul Crucii, sub stindardul naţionalismului creştin-ortodox.

 

   Doctrina politică a României de suprafaţă este: „se poate şi aşa”, deci „se poate orişice”.

   Doctrina politică a plisnoţilor este anticreştină şi antiromânească.

   Plisnoţii se folosesc de trecut pentru a-ţi fura prezentul şi a-ţi ipoteca viitorul.

   O radiografie pertinentă le-o face slavistul, cei drept cu grave lacune în cunoaştere Ortodoxiei, parlamentarul, doctor Nicolae Bacalbaşa, „Ăia (tătucii lor, adică) îi băgau să putrezească în puşcării, le scoteau dinţii cu cisma, montau experimentul Piteşti, îi lăsau fără serviciu, îi trimeteau la Bicaz, Bărăgan sau Canal, scormoneau viaţa lor şi a neamurilor şi îi înlănţuiau în dosare restrictive amputându-i social, le ardeau sau confiscau bibliotecile.

 

   Ăştia, adică voi…, cei mutaţi în casele celor daţi afară de acolo, ocupanţi ai posturilor celor eliminaţi pentru care nu eraţi pregătiţi, nici capabil intelectual, intraţi cu dosar la facultate, ocupând locurile unora care nu aveau dreptul să înveţe carte mai sus (de exemplu copiii de preot sau de deţinut politic).(Nicolae Bacalbaşa, Frica, Greaţa, Fofilarea. Colecţia Opera Omnia – Publicistică şi eseu contemporan, Ed. Tipo Moldova, Iaşi-2014, p. 17)

   Printre Grâul şi Viţa de vie, izvor de cult al pâinii şi al vinului, cuminecare pentru poporul României Tainice, au răsărit buruienile, turiţa şi cucuta înăbuşind creştinismul ortodox vlaho-român.

   „În timp ce Petre Ţuţea, Noica, Gheorghe Brătianu şi atâţia alţii putrezeau prin puşcării – şi câte ar fi putut face pentru luminarea neamului în acest răstimp – valurile de mediocritate, de nulităţi, invadau locul lăsat de cei ucişi, izgoniţi, prigoniţi.” (ibid., p. 18)

   Sub epoca Cortinei roşii, esenţa României Tainice era ermetic închisă în temniţe, penitenciare, decimată, ucisă, prigonită, altă parte rămasă „afară” fiind permanent terorizată, persecutată şi continuu supravegheată. După lovitura de stat organizată de Păpuşarii ocultei şi sforile progeniturilor activist-proletare s-a cocoţat pe stat o Românie de suprafaţă dintre foşti, adică „Ăia” şi odraslele foştilor, „Ăştia”.

   Căderea liberă în neant, în prăpastie, în haos, în derizoriu, în mistificare, în mojicie se continuă. Nici creştin, nici ateu sau şi una şi alta, defulat şi refulat, fără rost, dar anost, un ins neformat dar reformat, reactualizându-şi permanent ridiculizarea, nebăştinaş, trufaş şi laş, plin de împăunare fără asumare, simplu, nestufos, confortabil de stupid, înfipt în ifose, îngâmfare şi persiflare grandomană, încet în gândire şi molcom în vorbire, neavând textul îşi susţine pretextul într-un trucat context, simultaneitate tulbure care în vârtejul alunecărilor socio-economico-politice îşi exercită hinterlandul puterii, păşind legănat, sfidător, batjocoritor pas cu pas între xenofobie şi mizantropie, călcând apăsat pe neînţeles şi imprevizibil printre ambiguitatea mulţimii emoţionate, pendulând astfel între goticul aparenţei, al confuziei şi barocul zavistiei.

   Altfel spus, după doctorul Bacalbaşa, „O faţă ce nu sclipeşte de inteligenţă, dar luceşte a prosperitate ca un pantof bine lustruit.” (ibid., p. 205)

   Trinitatea exercitării puterii sale să-se-şti-e stă sub sceptrul lui IN : IN-SINUEAZĂ, IN-CITĂ, IN-STIGĂ.

   Personajul în speţă, penalul-vânător de penali este chiar un IN-S sociabil, biologic şi reciclabil.

   În România de suprafaţă toate instituţiile statului plutesc în derivă, împinse de „Ăştia”, de plisnoţi transtiseni, ducându-se pe apa învolburată a sâmbetei…

   Acum, România se află perpetuu când dedesupt, când de suprafaţă, când dedesupt, când de …

   

   Acum este vizată spre pieire însăşi întocmirea acestui popor străvechi cu limba sa, credinţa sa, religia sa, tradiţia sa, datinile sale, cultura sa, spiritualitatea sa, omenia sa, jertfa sa, iubirea sa, adevărul său, frumuseţea sa, viaţa sa, fiinţa sa, veşnicia sa, taina sa, miracolul său divin, menirea sa hristică, biserica sa hristic-ortodoxă.

   Acum nu se mai scrie „istorie autentică”, cultură creştină, spiritualitate ortodoxă unde să se poată „refugia” la vreme de prigoană fiinţa naţională.

   Acum şi Biserica naţională stă cu braţele încrucişate, cu pântecele apăsat de privilegii princiare. Ierarhii B.O.R. nu mai slujesc prin ÎMPĂRTĂŞIRE cu HRISTOS, cu Neamul, cu poporul, cu Ţara, ci prin ÎNCÂRDĂŞIRE cu emanaţii loviturii de stat, ai României de suprafaţă.

    

   Acum preşedenţia României de suprafaţă este o veritabilă show – business sub blazonul destul de confortabil şi răspicat „If you like it”, „Cum vă place”, ori „Dacă aşa vă place”.

   Luând atitudine ca Fiu slujitor, slăvitor al României Tainice prin cuvânt, scris, instituţie împotriva României de suprafaţă, Artur Gabriel Silvestri a îmbrăcat ca şi înaintaşii săi Cămaşa lui Hristos.

   Sfântul Apostol AndreiOcrotitorul şi Încreştinătorul Daciei Tainice ni i-a dăruit pe Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Andrei Scrima, Andrei Ciurunga, Andrei Vartic ş.a.

   Vârcolacii, plisnoţii transtiseni ai României de suprafaţă ni i-au luat în ajunul şi noaptea Sfântului Andrei pe Codreanu, părintele protosinghel Arsenie Boca, Artur Gabriel Silvestri.

   DOAMNE, dă-ne iarăşi pîinea noastră cea spre fiinţă – ROMÂNIA TAINICĂ!

   + Sf. Apostol ANDREI – Ocrotitorul României Tainice Creştin-Ortodoxe.

    Fond de carte – bibliofil Dumitru Ionescu – Bucureşti.

 

Gheorghe Constantin Nistoroiu –

CAVALER de CLIO

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 18899

Ultimele Comentarii