Nicolae Vălăreanu Sârbu: Poeme

24 Mar 2020 by m.gurza, Comments Off

Fără nicio îndoială

 

Cine dintre noi nu se teme

și privește cu nepăsare înainte

când sabia este deasupra capului

și poate să cadă ori nu?

 

Fără nicio îndoială

de aceea ne pândesc pe la colțuri

și apar oricând din umbra întâmplării.

 

Când posibilități nu sunt să înțeleg ascunsul

iar dileme se înlănțuie în minte,

de învăț să tac fără să vreau

și strig în van că exist.

 

Întunericul capătă putere

care nu se macină ziua

și strigătul meu în pustiul de nisip

nu se aude.

 

 

Se crapă de dimineață

 

Aștept dintr-odată să mă treci

peste puntea durerii

cu răbdarea unui orb.

 

Lumina curge fluidă pe pământ

prin oasele albe ale cerului,

Luna culcată pe partea sa nevăzută

cerne trecerea arcuită pe axă

prin sitele stelelor.

 

Noaptea disjunsă în procesul cosmic

rupe cu dinții din întuneric

și se grăbește să apună.

 

Se crapă de dimineață prin fante de lumină

ca într-un lemn cu inima roșie

abundent sângerândă.

 

Soarele își desenează răsăritul

c-un crepuscul de culori

care se varsă peste marginile orizontului.

 

 

Pescarii

 

Prind pești și apoi îi eliberez în apă,

încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana

prin risipirea stresului în tăcere

și refacerea bunei dispoziții,

seara e momentul când totul se împlinește

orașul e citit de lumină și freamătă.

 

Noaptea stelele se grăbesc către ape

și le privesc cum valurile se luptă.

 

Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,

dar peștii nu-s flămânzi

și întârzie să fie curioși.

 

 

Temperatura fluidă

 

N-am fost niciodată întors din drumul cunoașterii

doar acum am înțelegerea mai târzie,

am rămas undeva între vocație și informație,

nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon

și mă tem să mă înscriu în obișnuința vremii,

dar nici nu-mi doresc.

 

Gândesc cum să mă apăr de angoasă și nebunie

și nimic nu mă lasă străin,

îmi beau vinul cu aceeași plăcere pământeană

cu care îmi acopăr dragostea cu inima,

drumul meu este din ce în ce mai scurt

și nimeni nu-i știe capătul.

A rămas între tine și mine temperatura fluidă

și anotimpurile trec peste orice obstacol

cu razele singurătății frânte.

 

Când mă voi desprinde de norii de ploaie

fără să se transforme în lacrimi,

voi simți totuși lipsa iubirii.

 

Când totul se va preface în ruină

și lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,

mă voi îngropa în liniștea cuvintelor.

 

 

Păstrez același crez

 

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,

îți seacă izvoarele trupului prin suferință

și respiri cu tristețe aerul.

 

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,

am ajuns până la refularea dorințelor,

totul mi se pare un blestem

care trebuie îndepărtat de viață,

nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,

în mine păstrez același crez

și multă dragoste.

 

Sângele îmi poartă prin artere

tot ce-mi înflorește prin gânduri

mă face să sper la tot ce urcă la cer,

și nu se lasă răpus de zădărnicie,

multe obstacole îmi vor sta în drum

și le voi ocoli

chiar începând de azi.

 

 

E mai bine decât în altă parte

 

 

Îți scriu pentru că nu pot să-ți vorbesc în față,

ești dusă prea departe,

am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistență

și o am învelită-n dragoste aprinsă,

oricât de rău ar fi, e mai bine decât în altă parte

și mă simt chiar bine.

 

N-am alte veleități și nu cred în realizări fulminante,

nici nu vorbesc prea mult și nu mă plâng

așa cum fac cei ce se iubesc de nu mai pot

și apoi se despart repede,

nu există susținere fără propriul efort,

nu poți trăi ca o liană pe trunchiul unui copac,

te poate ucide cu umbra deasă,

dacă tristețea și bucuria nu și-ar da rând

cum vom izbuti.

 

Dacă vrei să te întorci, să nu-ți fie rușine,

nu interesează pe nimeni,

astăzi a luat naștere o nepăsare individuală,

o tăcere durută

prin care înoată fiecare om.

 

Tu hotărăști,

o să mă găsești la fel de hotărât,

să-mi trăiesc viața în fiecare clipă

ca în tinerețe.

 

 

Voi ajunge la tine

 

Noaptea s-a urcat în podul blocului

deasupra de etajul unsprezece

și întunericul îi aluneca pe scări.

Am închis ferestrele

și am aprins lumina,

nimeni nu părea să observe

până când și-a dat în petec

și m-a cuprins un soi de frenezie,

îmi căutam cu mâinile iubita

și nu era lumină pe scară

iar liftul nu mergea

semn că și Dumnezeu aștepta

să se întâmple o minune,

un glas totuși îmi striga

voi ajunge la tine

și cu ochii închiși.

 

 

Un bătrân de poveste

 

 

Mâine dimineață beau apă din trei fântâni

înainte de răsăritul soarelui,

nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc

cum fac degustând vinul.

 

Știu doar că un bătrân bea apă din ele

și face din asta un obicei zilnic,

unii îl consideră dus, dar el nu se lasă

și face umbră pământului.

 

Timpul trece și fostul prizonier de război

ce a venit pe jos acasă

luptă cu sine

și cu amintirile pe care le povestește,

i s-a făcut și înmormântare creștinească,

nevasta s-a măritat,

dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

 

Lumea lui a dispărut și ea

și a rămas doar câte o fantomă grăbită

care mai bântuie câte o casă părăsită

în care nimeni nu intră.

 

Credința sa în apa vieții sfințită

ce o păstrează în fiecare fereastră,

să o sărute lumina soarelui

și astfel bătrânul nu se teme,

uită de moarte.

 

 

Nu vreau mai mult

 

Mă prind în jocul gulerelor albe

și mă lupt pentru ideile libere

la care fiecare contribuie,

la ruperea barierelor impuse de alții.

 

Tot ce se naște crește în os

și în carnea de vultur

care zboară fără aripi.

 

Lumea nu știe apele în care mă scald,

înot și prin cele tulburi,

mă tem de întâmplările neprevăzute

și le adun între ziduri.

 

Nu vreau mai mult

decât să încap în propria inimă

cu tine împreună.

 

 

Umbra cu limbă de os

 

Noaptea își ține mâinile în sân

și visează iubire

eu privesc din întuneric o cărare

pe care se plimbă carele cerului

cu felinare la loitre.

 

Lacrimile dimineții cad peste ierburi

și cosașii vor să salute soarele

cu ascuțișuri de piatră,

umbra cu limbă de os

fuge de sub copaci

cu frunze în spinare.

———————————–

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sibiu,

23.03.2020

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 23279

Ultimele Comentarii