Cuvânt și iubire

Lumea se construiește din idei. La nivelul minții noastre așa o percepem, fiindcă realitatea pur fizică nu înseamnă nimic fără ideile, fără interpretările pe care ni le facem despre ea… De la Cer la pământ suntem invitați să primim idei despre lume, niște „chei de lectură” a ei, cum s-o apucăm, cum s-o înțelegem. Toți ne invită la asta.

    Și cum?

    Dumnezeu este primul care ne oferă o „lectură” a lumii în cheia căderii și a răscumpărarii. Dar și a vigilentei la răul de pe lume si la trezvie în practicarea binelui. Apoi oameni plini de Duh ca Sf. Apostol Pavel, care ne îndeamnă să „(în)cercăm duhurile”, adica gândurile și ideile care umblă pe lume, sa vedem care este de la Dumnezeu și care nu…

   Dar, în fond, toți oamenii ne propun „interpretări” ale lumii, după viziunea lor: oameni credincioși sau mai puțin credincioși, atei sau indiferenți, dictatori sau oameni de rând… Nu este unul care să nu se considere bun, sau care să nu fi considerat că vrea binele lumii. Chiar și cei dovediți de trecerea timpului și a istoriei ca fiind răi. Cu toții vor fi spus că vor binele lumii. Numai ca este „binele” lor, așa cum îl văd ei, iar cea mai teribilă formă de bine s-a dovedit a fi „binele” unei lumi fără Dumnezeu! Pentru că toți care urmăresc „binele”, îl urmăresc cu un zel religios. Iar marele nostru efort este să „cercăm” aceste mesaje, aceste forme de „bine”, să vedem cât sunt ele de bune, după binele adevărat al lui Dumnezeu.

   Iată, cu toții (sau majoritatea dintre noi) am pornit cu bune intenții în această criză. Cu dorința legitimă de a ne proteja viața, sănătatea, pe a noastră și pe a celorlalți. Nu știam cât adevăr și câtă propagandă este în toată povestea, câtă dorință de putere sau interese pe margine. Am schimbat mesaje care ni s-au parut salutare, igienice – gen „Stai acasă. Îți poate salva viața…”; „Protejează-te / protejează-mă” – fără să ne gândim la roadele lor subconștiente, în timp, pentru psihicul și spiritul nostru. Admițând că toți am făcut-o cu bună credință, și că nimeni nu trebuie suspectat de intenție rea, să cercetăm conținutul mai profund al acestor mesaje, pe care l-am preluat și noi fiindcă „ambalajul” ni s-a parut bun. Să le cercetăm „după roadele lor”, cum ne învață Mântuitorul…

   Și legat de asta, trebuie să admit că toată viața am fost pasionat de idei și de cauzele lor, de rădăcinile lor și de finalitățile lor. Mai ales de potențialul salvator al ideilor smerite ale lui Dumnezeu, și, reciproc, de cel distrugător al ideilor „salvatoare” ale lumii fără Dumnezeu. Diferențele sunt atât de fine, insesizabile aproape, fiindcă ultimele le copiază pe primele, încât par de necontestat… Dar după vreo 27 de ani de școală adunată (Drept, Istorie și Teologie, unele la nivel de doctorat, științe frumoase care m-au învățat să gândesc) și după 15 ani de călugărie și mai frumoasă (deși nevrednica), care mi-a arătat cât de „înfrânte și smerite” sunt căile salvatoare ale lui Dumnezeu, am ajuns reticent la toate ideologiile care salvează lumea de pe-o zi pe alta, care sunt trendy, invincibile și „de necombatut”… Tocmai pentru că nu seamănă cu nimic din ce ne-ar spune Dumnezeul nostru cel liniștit și smerit. Și dacă nu sunt inspirate de El, înțelegem ce teribile sunt alternativele…

   Așadar, ce poate fi rău în „a sta acasă și a-ți salva viața”…? Aparent, nimic. Asta numai dacă nu sesizăm ca fructul mesajului, carnea lui este alta: „Dacă ieși, mori!”. Haina este doar pozitivă, fiindcă nu avea cum să nu fie. Dar greutatea mesajului stă în ceea ce se subînțelege, în implicațiile lui, în ceea ce nu se spune. Ce se întâmplă dacă ieși… Adică, practic, o amenințare cu moartea. Una soft.

   Dar ce e rău în asta, ar spune unii? Și Biserica „amenință” mereu cu moartea. Cu moartea sufletului, apoi cu moartea veșnică. Da. Asa este. Numai că moartea aceea e mult mai „sănătoasă” și mai pedagogică pentru intelegerea omului, pentru că Dumnezeu vrea ca omul sa-si salveze sufletul întâi, și nu să caute scăparea trupului cu orice preț („Nu va temeți de cei ce ucid trupul, temeți-va mai curând de cei ce ucid sufletul si-l aruncă în gheena…”). Și iarăși, Dumnezeu stie ca tocmai cel ce cauta sa-si scape viața cu orice preț, „o va pierde”, și ce-i va folosi omului ca a dobândit lumea întreagă „daca-și pierde sufletul sau…?”. Înțelegem astfel ca iubitorul nostru Dumnezeu pune întotdeauna valoarea veșnică înainte, ne spune de care pericol să ne ferim întâi și apoi ne învață să ne protejăm și trupul, numai întrucât este vehicul al Duhului. Avem nevoie de trup să cultivăm virtuțile și să dobândim Împărăția. Nu sa-l îngrijim atât de obsesiv (până la adorare), încât sa-l punem într-un clopot de sticla, sa-l izolam de oameni și de Cer în cușca siguranței fizice („stai acasă…”), și să uităm că avem un Cer și o mântuire de dobândit deasupra. Pentru că inevitabil, cine care în grija excesivă de trup și în mesajele care cultivă trupul ca valoare supremă, nu are cum să nu-și micșoreze credința (dacă n-o pierde cu totul), nu are cum să nu se lase invadat de grija, de frică, de suspiciunea celorlalți, de duhul „vegherii” aproapelui și de alte duhuri potrivnice lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă asta, putem sa fim vii si invulnerabili la COVID pe cât vrem, fiindcă suntem morți pe dinăuntru.

   De-asta a fost lăsată frica minunata de Dumnezeu. „Frica lui Dumnezeu” cum i se mai spune. Pentru că ea scoate afară toate celelalte frici lumești, ca secundare, deviante, parazitare pentru desăvârșirea Omului. Exact cum rostea Făt-Frumos din Lacrimă către Roșu-Împărat care-l întreba de cine se teme (din basmul omonim al lui Eminescu): „De cine temi mai mult, Făt-Frumos…?” / „Eu pe lume nu ma tem de nimeni, afară de Dumnezeu! Dar tu de cine te temi, Împărate?…”. Și a răspuns Împăratul: „Eu mă tem de Dumnezeu, dar ma tem și de Muma-Pădurii…”. Iată, ce alegoric spus, cum frica Împăratului nu era curata, întrucât nu avea singură „frica lui Dumnezeu”, ca Făt-Frumos. Iar Muma-Pădurii e o metaforă de basm prin care trebuie sa înțelegem orice alta frica lumească în afara de cea curata a lui Dumnezeu: de boală, de sărăcie, de defăimare socială, de tirani sau de… coronavirus. Și, negreșit, cu cât vom cultiva mai mult aceste frici de Muma-Pădurii,  și cu cât vom schimba mai mult mesaje gen „Stai acasă. Ferește-te de Muma Pădurii!”, cu atât vom cădea mai mult din Dumnezeu, cu atât mai morți și mai goi vom fi în sufletul nostru. Și mai lipsiți de viața adevarata.

   Bineînțeles, toate cele de mai sus nu înseamnă să disprețuim medicii și oamenii care se luptă cu bună-credință pentru noi. Dumnezeu știe câte sacrificii au făcut în această perioadă… Eu însumi am un frate după trup acasă, medic ortoped, care a fost în linia întâi. Soția lui, tot medic. Vom sta acasă când e nevoie, ne vom trata când e nevoie, nu vom fi iresponsabili, nu vom brava, dar nu vom ajunge sclavi ai grijii de trup. Care duce întotdeauna la moartea sufletului.

   Asta mai înseamnă și să nu mai colportăm inconștient mesaje cu fruct otrăvit, cu potențial totalitar, prin care ne construim singuri inchisoarea mentala, Gulagul României de mâine. Fiindcă idealul e ca o populație să-și pună singură zăbrelele închisorii, și să pedepsească sau să ostracizeze pe oricine ar contesta ordinea în cadrul ei. Căci nu e greu să ne gândim la mesajele indirecte de „avertizare” a celor ce îndrăznesc să cugete altfel. Iată, un mesaj gen „protejează-te pe tine/ protejează-mă pe mine”, înseamnă, într-o inversiune teribilă – „ce se întâmplă dacă nu vrei să mă protejezi pe mine?”, adică ești tratat ca iresponsabil, cu aluzie chiar ca nu ești departe de un „criminal”… Sau, dacă tot facem exercițiul gândirii critice, ne dăm seama ce potentual totalitar s-ar ascunde în mesajul similar aplicat la vaccinurile obligatorii: „Vaccinează-te. Salvează-ți viața. Și… pe a mea!”. Căci dacă nu, trebuie luate măsuri împotriva ta… Aceeași retorică se va aplica și acolo.

   Cine a studiat puțin istoria, științele politice, ideile înțelege cât de ușor se inventează în epoca noastră noi „dușmani ai poporului”. Poate ni se pare incredibil, dar cei care vom ține lacătele noii închisori pentru cei ce se opun dictaturii sanitare vom fi chiar… noi! Noi, cei care ne temem pentru viata noastră, pentru trupul nostru mai presus de orice, pentru „copii  noștri” (și cine se poate pune cu „copiii noștri”?), vom fi gardienii perfecți și inchizitorii celor care vor pune înainte valorile spiritului înainte: libertatea de conștiința, libertatea în Dumnezeu, consimțământul informat și altele. Fiindcă iată ce ușor au ajuns „dușmani ai poporului” tocmai creștinii practicanți care se împărtășesc din același Potir, cu aceeași linguriță, pentru că în percepția seculară, ei sunt văzuți ca oameni care „nu se protejează pe ei” deci „nu ma protejează nici pe mine”… Dacă deja ne-am lăsat corupți de gânduri de felul acesta, să nu ne mire ca vom fi agenții totalitarismului de mâine, „cu cele mai bine intenții”, desigur, de a ne proteja viața. De a ne scăpa tocmai acea „viață” pe care Mântuitorul ne avertizează c-o vom pierde.

   Închei cu o amintire. Eram mic și aveam 7 ani la Revoluția din 1989. Eram la Focșani, la bloc. Mesajul de teroare care se propaga la televizor sau printre oameni, în șoapte, era aproape același: „Stați acasă. Sunt teroriști peste tot…”. În imaginația noastră, credeam că la etajul 10, în fiecare bloc, ne aștepta câte un terorist să ne taie gâtul. Acum știm că asta era diversiunea puterii, ca să nu iasă nimeni în stradă și nu participe la Revoluție. Dar ce-am fi ajuns noi, cei de astăzi, dacă toți acei tineri eroi de la 1989, din Piața Universității și din alte locuri, ar fi „stat acasă”? Cine ne-ar fi adus viața suverană, frumoasă și liberă, pe care tocmai stăm s-o pierdem?

   Morala e simplă. Cine nu cauta libertatea, libertatea după chipul lui Dumnezeu, devine, într-o forma sau alta, gardianul libertății celorlalți. Și dacă nu vrem să devenim asta – oricât de invulnerabili am crede că suntem – să nu mai punem trupul și sănătatea personală ca valoare supremă. Exact asa se construiesc totalitarismele, și în special dictaturile sanitare. Din frica alimentată de la fiecare, din instinctul de supraviețuire. Ci să punem înainte grija de sănătatea sufletului și acea frică curată de Dumnezeu. În felul acesta, microbul care a devenit Zmeul vieții noastre va fi lăsat cu cea mai mică putere – cea strict biologică – și fără cea hrănită din fricile și mesajele noastre de tip concentraționar. Le vom da mult mai puțin de lucru și medicilor. Și credeți-ne, chiar își doresc asta…

    Să fim treji. Și să ne rugăm altfel decât am făcut-o până acum. Adică… Doamne, păzește-ne de închisoarea pe care ne-o construim singuri! Și, mai ales, de binele lumii fără Tine…!

—————————-

 Pr. Iustin T.