Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: La marginea vieţii (poeme)

1 Jul 2020 by m.gurza, Comments Off

Aproape de tine

 

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,

printre paşi zboară păsări din ierburi,

cu lacrimi de ploaie, norii

te păzesc de întâmplări vinovate.

 

Aproape de tine

îmi frământ mâinile fără atingeri

sub impulsul trădărilor interioare

de care doresc să mă rup.

 

Fac scut din urme de aşteptări,

mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală

şi lupt cu ochii necontenit,

să vezi ce nu e de văzut.

 

Nu mă lăsa să sufăr

mai mult decât iubirea mi-o cere,

pune-mi în braţe trupul şi sufletul

ca pe un trandafir alb în zori.

 

 

La marginea vieţii

 

În timp fără de sfârşit

la marginea vieţii, vise nu sunt,

ci mai degrabă o acceptare-n tăcere

a trecerii în lumea ce nu mai apune.

 

Lumina cea vestitoare de mugure

ca şi seminţele îngropate nu mor,

ploile între tunete trezesc pământul din somn

şi respiră-n câmpii mirosul de pâine.

 

Iar toţi cei ce caută-n memorie

răscumpărarea sufletului ce învinge

păcatul cu iertare,

îşi pleacă genunchi şi văd mai departe

orizontul spre care merg.

 

Tu să nu-mi spui că-ţi pare rău

pentru ce nu ţi s-a întâmplat

când căutai peste tot rodul naşterii,

tot ce-i trecut nu se mai întoarce.

 

De când s-au stins luminile serii

 

Bat clopotele în urechile nopţii obosite,

uneori numai furtunile se sperie

şi oamenii când bat într-un anume fel,

flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

 

De când s-au stins luminile serii

călătoresc prin întunericul brut,

o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri

când bate miezul nopţii în fiorul din trup

şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse

au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.

 

În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,

în fiecare rază e o ninsoare de petale

care-şi lasă polenul pe umerii fini.

 

Pământul la care mă întorc cu faţa,

să ascult izvoarele ce vin din adânc

cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,

pun în mine culoarea fructului copt

în conturul mai verde decât verdele.

 

În numele luminii care cheamă norii,

să ude copacii şi ierburile ţării

cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini

mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

 

Întuneric gros în noaptea speranţei

 

Cine doreşte să se mântuie

nu fură şi nu, nu…

deaceea nu-i compătimesc niciodată,

este aproape dezolant

să te simţi în nesiguranţă,

dreptatea şi adevărul nu se pot obţine

peste tot e o luptă pentru interesele proprii,

întuneric gros în noaptea speranţei.

 

Peste tot se promovează falsul,

minciuna cu faţă de adevăr promis,

nu se cunosc limite şi nici ruşine,

nu mai avem niciun contract moral,

socialul se fabrică în grupuri de excroci

şi teama la modă respiră curgător.

 

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă

şi dorm împreună cu copii în frig.

Aceste imagini mă neliniştesc,

mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor

de pe urma semenilor spoliaţi.

 

Aş plânge dacă Dumnezeu mă aude,

dar nimeni nu mai crede nimic

şi înainte de iertare e necesară dreptatea,

extirparea acestei plăgi infecte.

 

O fântână secată

 

Mă surp ca o fântână secată demult

până-n adâncuri de nisip,

izvoare din inima cerului

mă găsesc pe drumuri

şi alunecă la vale şipotind.

 

Se filtrează în mine comorile ascunse

cu lumina învierii,

femeie tu ai coaste furate

şi mă pedepseşti

ca pe o mamă, să te iubesc,

eu nu mă dezmint

iubesc mai mult decât pot.

 

Lumea se purifică

 

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate,

apoi ai făcut o pauză lungă

şi n-am ştiut ce să cred,

sunt trist ca o pasăre fără aripi.

 

Am semne în care nu mai cred orbeşte

şi nu mai ofer păcatul,

mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător

lumea în care mă zbat se purifică.

 

 

Nu tot ce-i dureros e şi fatal,

durerea lasă totuşi urme adânci,

siluetele luminii nu se întorc niciodată,

dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

 

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,

dar nu duce întotdeauna la victoria finală

e mai degrabă o etapă care te fortifică,

să lupţi cu toate mijloacele posibile.

 

Bunica

 

Te-ai dus în lumea albă, îmi spunea bunica,

n-o să poţi veni nici când o să mor

am să vin, dar să nu mori curând,

o să mă întorc sigur aici mai aproape,

să te audă Dumnezeu şi să capeţi gândul cel bun

şi l-am căpătat.

 

M-am întors şi a mai trăit o bucată de timp,

întotdeauna cu bucuria revederii

şi cu dragostea care apasă pe suflet

mai mult decît orice trăire.

 

De-atunci aşteptarea ei şi a mamei

mă strigă cu imagini noaptea prin somn

şi cu lacrimi la fiecare plecare.

 

Nu ştiu să fac legătura cu morţii,

dar drumul spre casa părintească

este şi azi o primenire cu sânge proapăt,

o întâlnire cu duhul iubirii din trecut,

tinereţea ruptă dintr-o gură de rai.

 

Nimeni nu fuge de moarte

 

Nimeni nu fuge de moarte,

la ieşirea din munţii semeţi

apele se limpezesc sărind în cascade,

pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele

chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,

totul se-ntâmplă normal şi grăbit,

nimeni nu fuge de moarte,

dar trăieşte cu teama în oase.

 

Nesfârşitul prin care curge văzduhul

lasă în hăuri ecoul

şi ziua se ridică din memoria clipei

fără cicatrici pe buzele amiezii

înflorind în ochi bucuria luminii.

 

Dacă pot să străbat cu sufletul,

odată cu săgeata albastră

voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

 

 

Trebuie găsită măsura

 

Convingerea nu se schimbă, rămâne doar sub vremi,

fiecare îşi caută posibilitatea de rezistenţă,

luptă să-i frângă aripile credinţei adevărate.

 

Mi-am retras colţii şi aştept hrana la masă

fără să mă aşez în fruntea ei,

toţi cei ce se înghesuie cu bucurie

rup teama şi se aruncă în mijlocul vâltorii

fără să aştepte tăcerea din pereţi

când zidurile se hotărăsc să vorbească.

 

Nu pot să rostesc despre mişcările revolute,

se nasc mereu noi strategii

care rup bucăţile bolnave de necunoscut

încât voinţa să nu se piardă.

 

Trebuie găsită măsura tuturor lucrurilor

şi ridicată pe scara valorii la rangul cuvenit

fără alte tergiversări rupte din iad.

 

Întoarcerea în grădina cuvântului spus

ne pune în faţă vrajba lipsită de sens

pentru ca nicio hotărâre să nu se înstrăineze

de valoarea reală în care se-mbracă dorinţa

de înălţarea deasupra de simptomul reuşitei.

 

————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Sibiu

30 iunie 2020

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 28002

Ultimele Comentarii