7 Jul
2017

Ivan Ivanovici Ivanov

 DIMITRIE GRAMA

 

Dialoguri

 

….ma plimb adesea pe langa

o banca de piatra cenusie

intotdeauna rece si neocupata

doar astazi sta pe ea om om

ma asez si eu langa acest om

care imi pare cunoscut

parca l-am mai vazut undeva….

 

… tine in mana o carte si,

din cand in cand, o deschide

si scrie ceva in ea

apoi tace si priveste

inainte, in gol….

….il intreb:

ce scrii acolo?

se uita mirat la mine

si-mi raspunde

aproape suparat:

 - ce nu stii?

am scris ca ne-am reintalnit!

te-ai intors fara

sa dai de veste

si nici macar buna ziua

nu mai stii sa spui!…

 

… imi pare rau, ai raspund,

cu toate ca imi pari

cat de cat cunoscut

nu stiu cine esti!…

 

vad ca se intristeaza

 ca si cand un nor negru

i-ar fi cazut in ochi,

pe fata…

  -sunt tatal tau!

vezi aici, in cartea asta,

cartea noastra,

ti-am scris si tie viata!

da, dar stiu ca voi,

oamenii tineri

oameni noi

nu mai aveti rabdare

sa scrieti si sa cititi

ca mine….

 

…. deschide cartea la o pagina

si mi-o arata.

vad scris pe ea

un singur nume

in rest pagina e goala…

 

-intr-adevar nu pot citi

ce-ai scris aici, ai spun

nu-mi raspunde

si cand ridic privirea

el nu mai e acolo…..

 

… raman singur pe banca

si incep sa rasfoiesc

cartea aceea pagina

de pagina….

acum vad ce scrie in ea

si pot si eu sa continui

sa scriu.

 

Dimitrie, Uppsala, 7/7 2017


 

MARIANA  GURZA

 

ZBUCIUMUL MUT

 

Ca să mă păcălească,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragostea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa, când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei,
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi,
ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.
——————————–

(Ultimul strigăt – Editura Eubeea, Timişoara, 2006)

 

 

SILENT STRUGGLE

 

In order to trick me,

the Black Lady

dressed as a bride.

She was getting married to spring

to the unrestrained wind,

she was getting married

to my love for life.

I realized that she was not

the one, when I pushed

her white veil to one side, and

through the window of her soul,

a black dove came out

holding in his beak a neckless

of my tears as hot as

the lava of a volcano.

That moment I was afraid

they might burn

what I loved the most.

—————————-

(The Last Shout, Eubeea Publishing House, Timişoara, 2006)

———————————–

*Translated by Valentina Teclici

 

 

DOINA  BORICEANU

 

văgăuna lupilor

 

se surpă, ai zice, lumea sub viscol,

lupoaica aleargă năucă printre troiene,

în spatele-i uriaşă zăpada o răscol

puii sfârşiţi ce-i calcă pe urme…

se mai opresc să răsufle dar vânt îi mână,

lupoaica dă câte un urlet de nimeni auzit

căci o rafală se-ncolăceşte nebună,

cer în cleşti gerului, copacii-n amorţit.

 

totul părea mirific dar fără viaţă,

doar imense troiene cât colosală stânca,

vânt nemilos lovea lupii-n coastă, în faţă,

vreunul neputincios, lupoaica de ceafă-l căra.

 

singuratici, rătăciţi cum se credeau,

în faţă le răsare întâmplare adâncitură,

abia târându-se, sleiţi, puii scânceau,

acolo lupoaica încearcă să ajungă.

 

câte unul, cu ultime puteri, puii îşi trage

îi linge şi îi strânge să-i încălzească,

sângerând la picior, unul cum amar plânge,

lupoaica îndârjită în juru-le trupu-şi adună.

 

 

şi ninge troienit şi sus, sus la stână,

ciobanii la foc de  buşteni să biruie iarna,

zăpada a potopit văile, stânca şi-n năpastă

dă să îngroape adâncă pădurea…

pe margine de adăpost, pe lângă oi,

un câine stă aprig, cam sloi, de mare pază,

priveşte trist la animalele cu ochii moi,

deodată… pe urlet de vânt… urlet răsună!

 

şi cheamă, cheamă nespus, în neştire,

o jale cumplită răzbate prin nins,

o jale şi-o închinare cum numai fiarele

ştiu să o ducă cerului, dar asta s-a mai scris!

 

 

se uită către-ncolo, în stânga, dreapta,

apoi în afară şi-n iarnă se strecoară.

ia urletului seama, întâmplătoare urma,

iar cerul ca făclie în ochii-i se coboară.

 

mergea întins, bătut de neaua îngheţată,

dădea câte un scheunat ca un semnal,

când, ce să vezi?!, i se răspunde, iată!,

un urlet sfâşiat, şi iar… şi iar…

 

 

ajuns la văgăuna aproape înzăpezită,

câinele se apucă de săpat fără răgaz, adânc,

lupoaica, puii ies cu toţii la vedere…

în ochii de sălbăticiuni, lacrimi se strâng…

 

pe urma câinelui plecau încrezători de-acolo

către stâna muntelui ceva mai sus, în sârg,

îşi adunau picur de forţe spre o vatră nouă,

orbiţi de viscol înteţit acum, ajung…

 

ciobanii privesc lupoaica, din cale-i se feresc,

puii-i înconjoară, li se lipesc de picioare,

cu ei la foc se pun, buştenii dogoresc,

lupoaica stă în prag, ochii-i ard, cade în sleire.

 

ciobanii nu o ceartă, nu o alungă, ce îngheţ!

iar lână ea, cam ruşinat, un oarecare câine…

lupoaica, pas după pas, păşeşte înăuntru încet,

cum o prinţesă, în sala de bal, pe  parchet.

 

se zice că în primăvara ce-a venit

în văgăună creşteau doar vesele zambile

şi dintre crengi o cruce s-a desprins

s-a aşezat locului în frunze povestinde,

lumea adesea de crezuri pustiită să afle

şi-n dezlegarea de vorbe să ştie…


 

PAȘCU  BALACI

 

 Ivan Ivanovici Ivanov 

 

 

 

Ieri am văzut áura de uraniu…

 

Ieri am văzut áura de uraniu

Cum strălucea pe-o cască de miner

Crezui la început că-i un mister,

Un fenomen montan, stingher şi straniu:

 

N-o fi un abur transpirând din craniu

Când omul iese din pământ la ger,

Sau luna plinăde acol΄ din cer

Nu se reflectă ca-n oglinzi de staniu?

 

Dar azi, Liudmila, când ieşea din şut,

Văzui iar pâcla aceea nefirească,

Vie şi caldă ca al tău sărut,

 

Ce mi l-ai dat în izba ta rusească.

Românul cobora spre Ştei, tăcut,

Făr΄ ca lumina – acea să-l părăsească.

-

 

Cu bucurie văd cum limba rusă…

 

Cu bucurie văd cum limba rusă

Se-nvaţă pe la şcolile de-aici:

Cu note de la unu pân΄ la cinci.

Cu faţa concentrată, descompusă,

 

 

Şcolari cu atitudine supusă,

Află că oamenii sunt… cialovici

Şi că… nagaikae un fel de bici

Ce nu se dă din România dusă.

 

Tî gavariş΄ po ruski?[6] îl întreabă

O profesoară pe-un elev ce-i place,

El e un înger, ea este o gloabă;

 

Cel întrebat o las΄ de-ndată-n pace

Şi nu-i răspunde barem c- o silabă.

Ia tebia liubliu![7] Dar el tot tace.

 

 

Se spune pe aici că un anume…

 

 

Se spune pe aici că un anume

Vasile Roba, moţ din Apuseni

La o serbare, chiar între săteni

A smuls, de faţă cu atâta lume,

 

Portretul lui Stalin plin de cunune

Şi l-a călcat pe scenă. Vai, ce vremi!

Tot auzind , începi ca să te temi

De ai lui «Dumnezeu haiduci», aşa le spune!

 

Deci, nu mă miră, scumpa mea Lidmila,

Un strigăt: « Ţine doamne partizanii,

Până vin americanii!». Sila

Tot creşte-n inimă-mi încet cu anii

Şi cred c-o să ne cadă-n Ştei acvila

C-aici dormim în pat cu toţi duşmanii.

 

 

Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei…

 

Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei,

Sovromtransport, năşit în patru΄ş΄cinci,

Fost-a şi Sovromfilm cu caterinci,

Sovrompetrol cu sonde printre miei,

 

Un Sovromlemn, cu brazi făcuţi scântei,

Un Sovrombank: ruble, dolari, şilingi,

Iar Sovromgaz ,să sugă de su- opinci

Sovrommetal, d-Urali la Pirinei,

Cu Sovromchim şi Sovrom în construcţii,

Sovromnaval , Sovrom de neferoase,

Sovromcărbune pentru revoluţii,

 

Sovromasigurare pentru oase,

Sovromtractor pentru mai mari producţii

Şi chiar Sovrom la zboruri ΄nalte- ori joase…

 

 

Aur, argint şi platină, uraniu…

 

 

Aur, argint şi platină, uraniu,

Molibden, bismut, fier, titan, iridiu,

Plumb, cobalt, mercur, crom, beriliu,

Nichel, magneziu, fosfor, tungsten, staniu

 

Cadmiu şi ceriu, galiu şi germaniu,

Sulf, calciu, bor, carbon, azot, paladiu,

Cupru, mangan, zinc, wolfram şi berkeliu,

Galiu, siliciu, litiu şi poloniu

 

Lantan, lawrenţiu, osmin şi krypton

Curiu şi fermiu, bohriu, franciu, stibiu,

Natriu şi iod, zirconiu şi neon,

 

Vanadiu, gadoliniu, mendeleeviu,

Stronţiu, teluriu, fermiu, flor, radon

Scandiu, potasiu, stibiu şi einsteiniu…

 

 

 

În mina de uraniu, ieri, văzui…

 

În mina de uraniu, ieri, văzui

Un cap de mort. Ce tare am urlat

Ca şi cum cineva m-ar fi-njunghiat.

Liudmila mea, la nimeni să nu spui

 

Această întâmplare. Când mă sui

Pe muntele Băiţei saturat

Cu atâtea elemente de furat

Mi-aduc aminte ca de un cucui,

 

De o legendă-n care el, Tătucul

Popoarelor, pe care-l ştim, Stalin,

Vrut-a să vadă-n taină, el, năsucul

 

Lui Tamerlan în copârşeul fin.

Era-ngropat în Samarkand, năucul,

Năvălitor, cu sumbrul lui destin.

 

 

 

Te-ntreb, Liudmila: după ce eu chipul…   

 

Te-ntreb, Liudmila: după ce eu, chipul,

Din sarcofag de-uraniu dezgropai,

Câţi ani preascumpi de viaţă îmi mai dai ?

Ca-ntr-un deşert, mereu simt cum nisipul

 

Umple-al clepsidrei mele tainic şipul,

Iar eu, când praful tulbur c-un vătrai,

Îmi văd tot trupul: arde ca un pai

Şi nu mai ştiu cum aş afla tertipul

 

Să fug de –aici: văzui în mort blestemul

Unui atomic Timur Lenk modern.

De-aici, din Ştei-ţi trimit acum îndemnul,

 

Că-n caz că peste mine pulberi cern,

Să te măriţi cu altul : ăsta-i semnul

Tău de Iudită rusă, eu sunt Holofern!

 

 

Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt..

 

Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt

Un upravdomî; ştii tu, şef de bloc:

Toţi ruşii m-au ales, mi-au spus: «Noroc!».

Chiar am nevoie, după câte-nfrunt.

 

Le sunt duhovnic, frate, tată, sfânt,

Doctor ce pune oasele la loc,

Judecător, când între ei fac troc

Sau un hamal când beţi cad la pământ.

 

Le-am auzit atâtea întâmplări

Din Rusia cea mare şi de-aici;

Cerneală albastră nici din două mări

 

Nu mi-ar ajunge să le scriu. Ce zici?

Mereu golesc a inimii cămări

Şi plâng când şi- amintesc de-ai lor bunici…

 

 

Iubita mea, minciună păgubaşă…

 

Iubita mea, minciună păgubaşă

Este SOVROM-KVARŢIT. Ca denumire:

Ea este pe de-a –ntregul o scornire

Să piară adevărul chiar din faşă.

 

Nu-mi place nici postura noastră laşă:

Suntem ca struţul cel lovit de-orbire

Ce capul îşi îngroapă cu grăbire

Sub duna de uraniu uriaşă.

 

SOVROM-URANIU ar fi fost mai bine

Şi mai cinstit să botezăm frăţia;

Să nu le fie ruşilor ruşine

 

Că au minţit întreagă România.

Un neadevăr cădea-va de la sine

Şi va vădi întragă viclenia.

 

 

 

Tot muntele Băiţei e filon…

 

Tot muntele Băiţei e filon

De-uraniu pur, Liudmila,- a mea feerie!

Dicţionar de mineralogie,

De la argint şi aur la krypton.

 

΄Nalt turn de avuţii. Alt Babilon,

Cu flori de mină, nu cu limbi, ne –mbie;

Din toată carpatina bogăţie:

Noi am ales războinicul atom.

 

Noapte şi zi, cărăm spre Uniune

Şi ultimul bobuţ de minereu.

De sună goarna iar, spre Soare-Apune,

 

Am să mărşăluiesc în rând şi eu.

Înfrângerile vor să se răzbune,

Dar am învins şi vom răzbi mereu.

 

 

 

Frumosul Saşa e leningrădeanul…

 

Frumosul Saşa e leningrădeanul

Ce patimi mari stârneşte la femei;

Când iese la plimbare el prin Ştei

Muieri întind pe feţe sulimanul,

 

Şi vor în Rusia, la el, hatmanul,

Chiar dacă le-ar trânti într-un bordei,

Vor să îşi facă din spinări fuştei

Pe care să danseze hoţomanul.

 

Ce oarbă-i dragostea! Ce mare proastă!

Iar mintea la muieri, cât e de mică!

Eva-i creată dintr-o slabă coastă,

Căci ale ei urmaşe, totul strică:

La Ştei, rimez nevastă cu năpastă,

Liudmila mea, tortură bolşevică.

 

Sursa – https://georgeanca.blogspot.ro/2017/07/ivan-ivanovici-ivanov.html

 

 

 

7 Jul
2017

Vavila Popovici: Festivalul de Dans American – 2017

„Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt.” – Mata Hari

 

   Întotdeauna am considerat că muzica, dansul și poezia se pot împleti într-o cunună. Exuberantul dans ascunde poezia în suflet, iar muzica îi acordă ritm și rimă.

   Scriitorul irlandez George Bernard Shaw spunea că „pentru a ne vedea chipul folosim oglinda, iar pentru a ne vedea sufletul – operele de artă”. Așa și este. În fața unei opere de artă emoțiile noastre se intensifică în grad diferit și iau forme diferite de la individ la individ. În acele momente ne descoperim sufletul, îl vedem, parțial, ca într-o oglindă.

   Dansul este o artă. O artă veche. Dumnezeu este Cel ce a dat libertate oamenilor de a se exprima și prin dans. Pentru omul primitiv dansul exprima modul de gândire și de exprimare a vieții. Era  stilul lui de viață. Prin dans omul transmitea celor din jur ceea ce simțea cu ajutorul „limbii universale a corpului”. Se exprima în dans prin diferite mișcări, deoarece atât noi, oamenii, cât și întreaga natură din jur se mișcă, efectuând diverse figuri lineare sau geometrice – ca niște fraze – pe care, sau în care, încap cuvintele. S-a vorbit și se vorbește dansând. Omenirea a evoluat, școala a perfecționat dansul, oferindu-i multă grație și forță.

   Festivalului de Dans Modern din Statele Unite, intitulat pe scurt ADF (American Dans Festival) are un întreg istoric, originea lui fiind marcată de Festivalul de Bennington, organizat de Colegiul Bennington din statul Vermont, SUA. Mult mai târziu a fost denumit Festivalul de Dans American (ADF).

   Festivalul se desfășoară în vara fiecărui an, în lunile iunie-iulie, cu participarea diferitelor Companii de dans. În acest an, în cuvântarea de bun venit a Directorului Executiv Jodee Nimerichter, a fost anunțată a 84-a aniversare a Festivalului și a 40-a în Durham, Carolina de Nord, festivalul poposind aici în Durham din New London, Connecticut, în urmă cu 40 de ani. S-au adus mulțumiri Universității Duke pentru incredibilul suport în toți acești 40 de ani. Orașul Durham, prin frumusețea și originalitatea lui, a fost cel care a atras companiile și dansatorii în desfășurarea acestui festival.

   Sâmbătă, 1 iulie, la orele 19:00, a avut loc spectacolul companiei de dans PILOBOLUS, sub conducerea Producătorul executiv Itamar Kubovy, Directorilor artistici Robby Barnett, Michael Tracy și Renee Jaworski, a Producătorului executiv Itamar Kubovy și celebrilor dansatori: Antoine Banks-Sullivan, Nathaniel Buchsbaun, Krystal Butler, Isabella Diaz, Zachary Eisenstat, Heather Jeane Favretto, Jacob Michael Warren.

   Denumirea Companiei vine de la un fung căruia îi place soarele, având o remarcabilă abilitate de a se orienta spre sursa de lumină și care crește prin pășuni, dar nu numai, fungii fiind prezenți peste tot, înmulțindu-se și răspândindu-se prin și peste tot ce alcătuiește viața omului. Acest fapt ni s-a amintit în video-clipurile prezentate, prin imagini sugestive.

   A fost o seară de vară liniștită. Drumul flancat de copacii verzi în plină tinerețe, ducea spre Centrul Performant al Artelor din Durham. În drum am făcut o trecere în revistă a spectacolelor acestei formațiuni, vizionate în anii anteriori…

   De îndată ce s-a ivit clădirea luminată a Centrului de Arte Performante, am parcat mașina și am intrat cu biletele la un control sever al bagajelor, control ce mi-a amintit de cel efectuat cu câțiva ani în urmă, la intrarea în Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Desigur controlul este necesar în aceste vremuri tulburi, amenințătoare. Am urcat treptele și am ajuns în sala care, cu zece minute înaintea începerii spectacolului, era plină cu spectatori de toate vârstele.

   Prezentația a început cu ON THE NATURE OF THINGS (În natura lucrurilor), dans creat în 2014, sugerând nașterea dorinței și legătura ei între rușine și răzbunare, sau mai bine zis dorința interconectată cu sfiiciunea și răzbunarea. Dansatorii, încurajați fiind de către coregrafi, ne-au oferit alcătuiri pe tema echilibrului, tehnici de contact dintre corpuri folosind legile fizicii și ajungând adesea la prize spectaculoase în  acest  dans,  mișcările  dansatorilor fiind condensate într-o arie circumscrisă. Trupurile, pe o muzică dominantă a lui Antonio Vivaldi – cel mai de seamă reprezentant al barocului venețian – , au executat un dans senzual impresionant, plin de grație și simbol.

   A doua piesă ECHO IN THE VALLEY (Ecoul din vale) – în premieră, a avut nota sa de romantism, pe un aranjament muzical superb. Cele două numere ne-au ținut într-o încordare extremă, după care s-au derulat celelalte numere mai relaxante, prin gesturi și mimici amuzante, dar tot atât de perfect executate: ESC (Evadare), un număr creat în 2013, care a avut la bază un proiect de colaborare internațional – evadarea din situații grele, prin mișcări îndemânatice, foarte abile ale mâinilor, dar și ale corpului. Am remarcat că potpuriul muzical a conținut o melodie a actriței Maria Schneider, cea care ne-a încântat cândva cu rolul din filmul „Ultimul tangou”, actriță a cărei mamă a fost de origine română.

   După pauză spectacolul a continuat cu piesa RUSHES (Graba, fuga) creată în 2007, arătându-ne că viața însăși este o scenă pe care noi toți dansăm, alergăm, trecem prin situații ridicole, ca cel al controalelor bagajelor călătorilor. În fond omenirea toată călătorește, dansează, fiecare își are mișcările proprii de dans în ritmul accelerat impus de secolului în care trăim. Iată că viața ne provoacă să imaginăm noi și noi figuri de dans, corespunzătoare noului „vocabular” folosit în „frazele” exprimate.

   S-a lucrat cu intensă forță fizică, psihică, intelectuală și emoțională – sensibilitate magică – și o puternică capacitate de concentrare. Am putut vedea minunate exerciții acrobatice, ceea ce m-a făcut să exprim cu entuziasm, la sfârșitul spectacolului mult aplaudat: Acrobație, magie, fantezie!

   Dansatorii au executat totul cu precizie, dovadă a talentului și a exercițiului intens, arătându-ne încă o dată că dansul este emoție și trăire, că dansatorii nu-și dăruiesc în zadar întreaga tinerețe acestei obositoare dar fascinante arte. Pe drept i-a numit Albert Einstein „atleții lui Dumnezeu”.

   În Vechiul Testament ni se arată că Dumnezeu acceptă închinarea prin dansuri: „David juca din răsputeri înaintea Domnului…” (2 Samuel 6:14), iar în Psalmii 149:3 găsim recomandarea: „Să laude Numele Lui cu jocuri, să-l laude cu toba și cu harfa!”

   Cred că fiecare dintre cei care au vizionat acest spectacol, a simțit nevoia ca la sfârșit să mulțumească acestei Companii, dorindu-i succes pe mai departe.

   Am părăsit sala de spectacol. Afară, ne-a învăluit blând aerul cald al serii. Orașul, străzile luminate, circulația mașinilor printre străjuitorii copaci ofereau un alt decor ochilor noștri. Pe scena adevărată a vieții imaginam încă – umbrele dansatorilor…

———————————–

Vavila Popovici

Carolina de Nord

2017

 

7 Jul
2017

Lelia Mossora: Peste trupul meu catarg (poeme)

 

SÂNGE RUGINIT ÎN PÂNTEC

 

Viţă veche de cenuşă

De la pat până la uşă

Numai eu mai fac de cart

Pe un mal de gânduri spart.

Viţă veche – iederă

Sunt mereu o ceteră

Care cântă şi DEScântă

Carnea care e  flămândă.

Lună plină , noapte caldă

Inima ne tot iar scaldă

În fum galben de tămâie

Umbrele să NE rămâie

Lângă sufletul hai – hui

Astăzi dat doar… NIMĂNUI.

De-ai fi tu sau… de-ar fi el,

Gândul meu e doar inel

Ce se-nchide în apus,

Undeva departe dus

Sub o lună ce n-aşteaptă

Să ne facă parte dreaptă.

 

Stele pribegesc pe cer

Şi mereu ne cer… ne cer

Sânge ruginit în pântec

Un sărut murind – descântec,

Valurile ce se sparg

 

Peste trupul meu – catarg.

 

 

LÂNGĂ ROSTUL NIMĂNUI

 

am să mor de dor,

de dor

peste caldul tău fior

şi pe marea astăzi şuie

cu parfumuri de gutuie.

 

şi-am să cad între nămeţi

ca un cald amurg…de vreţi

şi-am să urc spre adevăr

ca un sâmbure de măr.

 

şi-am să spăl culoarea rece

de zăpadă ce petrece

zilele când clipa nu-i

lângă rostul nimănui.

 

şi-am să rog o stea polară

să nu mă mai dea afară

dintr-un cerc mereu închis

multora azi interzis.

 

dacă gândurile vechi

se întorc şi ne petrec

spre aceeaşi toamnă udă,

m-oi preface că sunt crudă

 

şi că nu ştiu ce-i iubirea

şi că NU… nici rătăcirea

între DA şi între NU,

între mine şi-ntre tu…

 

am să mor de dor,

de dor

peste caldul tău fior

şi pe marea astăzi şuie

cu parfumuri de gutuie.

 

 

DOAMNĂ, GÂNDUL MEU FUGAR…

 

Doamnă,

Verdealbastră doamnă,

Nu-mi răspunzi nicicând

În toamnă.

Nu-mi mai răspunzi

Deşi te chem,

În doar sufletu-mi – blestem.

Nu-mi răspunzi

Deşi îmi geme

Sângele

În anateme.

Doamnă,

Gândul meu de azi

Plânge iarăşi

Printre brazi.

 

TU, doamnă,

Gândul meu fugar,

Aşa de  trist

Şi-aşa de  rar,

Te-am fost iutat

Demult în suflet,

Te-am agăţat

Mereu – răsuflet

În tot ce am crezut vreodat’

Deşi doar fost-am blestemat.

 

TU, a mea doamnă ,

Te-aş ruga

Să nu mă vezi ca altcumva

Decât de disdedimineaţă

Când tu trezitu-te-ai pe faţă

Cu iar lumina mea cea mută

Şi… poate… niciodată vrută.

 

Şi… doamnă,

Te-am gândit mereu

Că aş fi TU şi…  c-ai fi EU.

 

TU, doamna mea de niciodată,

Poate…  eşti fosta mea furată

O amintire dintr-un vis

Acum închis în paradis

Ce nu l-am apucat vreodat’

Că sunt de IERI… prea vinovat

De vechea  trecere prin rouă

Şi de o lună

Mult prea nouă

Ce ar fi trebuit să fie…

MEREU

Doar…  una sidefie:

Azi mie…  NU

Dar una… ţie…

Trista  mireasmă cenuşie…

 

Tu, doamnă,

Să mai vii pe-aici !

Să nu mai plângi!

Să mă ridici

De unde am căzut odat’!

 

Fost-am eu, oare, vinovat ?!

 

 

CAI ALBAŞTRI

 

Cai albaştri fără leac

Tot mai scurmă-n  umbra dusă,

Într-o zare mult apusă

Şi în sâmbure de mac

O secundă-n sfeşnic cursă…

 

Cai albaştri iar aleargă

Peste multe amintiri

Şi ne duc în lumea largă

Veşnici dese amăgiri.

 

Cai albaştri,

Zare-apusă,

O secundă-n gând

Supusă…

 

 

MELC BOLNAV

 

sunt un melc

ce se târăşte

pe o iarbă

prea uscată

unde ne-am iubit

demult

niciodată pământeste

pe o urmă

de… zăpadă

 

melcul sunt…

bolnav de tine

care numai

în somn

vine

 

să-mi audă

răsuflarea

şi

la fel

mereu

plecarea.

 

melcul nechemat

şi mut

ce se-ntreabă

de-i sărut

graba lui spre

asfinţit,

pasul lui

fără zăbavă

care-i

mai mereu

n-a vrut

să tot curgă-ntr-o…

octavă

 

 

OGLINDĂ

 

Pentru că ai dispărut

Într-o clipă oarecare

Ai rămas numai aripă

Care tot la fel mă doare.

 

Pentru că…  tu taci mereu

Eşti un mac ce moare-ntruna

Legănând în gând minciuna

Între tine şi-ntre…  eu.

 

Si… fiindcă îmi mai scrii

Când te plictiseşte viaţa,

Nu te-oi şterge dintre vii ;

… te va şterge…  dimineaţa

 

Când oglindă ta cea veche

Îţi va arată că visul

Este nu mai este o pereche…

Niciodată paradisul

Spânzurându-se de aţa

 

Care tremură în grindă

Neştiind când va sfârşi

Timpul cuiva să frângă

Sau … cuvântul…  A IUBI…

 

 

FEMEIA ARIPĂ, FIOR SAU… DURERE

 

Femeie -aripă

Femeie – fior

Femeie – durere

Femeie sau DOR,

Sau faguri de miere…

 

Femeie-ntuneric

Femeie-catuşă

Femeie ce-aşteaptă

Mereu tot la uşă

 

Iubiri ce nu vin…

Cuvinte minţind

Amarul pelin

Plecând sau… venind.

 

Femeie-ntuneric,

Femeie -  un mac,

 

Mereu te iubesc

Deşi numai … tac…

———————-

Lelia MOSSORA

Iaşi, 7 iulie 2017

 

 

7 Jul
2017

Adrian Botez: Sacre disoluții (poeme)

SUPREMUL PARADOX

 

sunt

atotdistrugătorul: Dumnezeu

m-a pictat până şi-n

icoane

 

când am vrut să

distrug şi icoanele – Dumnezeu mi-a

zis: “aici este centrul

distrugerii a toate : nu poţi să

distrugi centrul atotdistrugerii – şi să rămâi

atotdistrugător”

 

am înţeles – deşi

cu amărăciune – privesc – mereu

la povestea dubioasă a

icoanelor: ştiu acum că

acolo mi-e atotputerea – că acolo e

de acolo mi se trage – acolo se

opreşte – la

hotar – atotdistrugerea – supremul

paradox

 

 

SACRE DISOLUŢII

 

ce rânduială strâmbă şi câtă suferinţă!

să fie sus – El – zeul – bolnav de neputinţă?

florile-s scrum pe ramuri – stelele-atârnă strâmb

soarele-i ros de şoareci: un vechi – plesnit carâmb…

 

iubirea-i doar hidoasă-nnodare de reptile

reci solzi se-ating în mlaştini – părelnice feştile

se-aprind printre noroaie – se umflă printre scorburi

de-ai zice că e nuntă: de fapt – e-un stoc de morburi!

 

dizolvă-se mii forme în hârbul de-ntuneric

nădejde ori voinţă prelingu-se holeric:

latrină-i universul – duhoare moare versul

 

aici – în lumea asta – dispar urma şi mersul…

…a devenit obscenă căutarea de soluţii:

soluţii tu zici…la ce? – la sacre disoluţii?

 

 

SINGUR SĂ FII – DAR SĂ NU-NNEBUNEŞTI

 

singur să fii – dar să nu-nnebuneşti

în tine – mereu – alte lumi zugrăveşti:

de-arta dragostei să fii mai presus

schimbat să te laşi în Eroul Iisus

 

iubeşte pe liră – fulgeră-ţi biciul

nimicnicia – trădarea şi viciul

ucide-le-n vârful de spadă arzândă:

în braţe tu strânge şi arta flămândă

 

şi-astrala sibìlă – în veci delirândă…

…iubeşte şi cântă – iubeşte şi luptă

ţâţâna-astei lumi degrab’ s-o văd ruptă

 

deschide ferestrele – larg – spre Lumină

Grădina de Crini răstigneşte-o senină:

Crin-Hristosul – de-atât cântec – suspină!

 

 

AUTODEFINIRE

 

…ţărână din

ţărână – nisip adevărat din

nisip adevărat…

 

…m-am preschimbat într-o stranie

străveche poveste – pe care màmele

noaptea târziu – ca pe-o

armă – le-o descântă copiilor

mici şi care nu-s

cuminţi – amânând – mistic

s-adoarmă

 

…nu vorbim despre

niciun fel de

prinţ: oglinda Ceasului de la

mâna stângă mi s-a

crăpat – dar tot este curtat  – El

nemuritorul – care-a ţintuit până şi

cerul – pe o

perniţă făcută din – lugubre

àcele lui – Ceasului – este asiduu

curtat – de

stele bolnave – de ciumate

grotesc încununate

vise trândave…

 

…îl văd pe Nero dat pe

spate – plin de tot soiul de

zornăitoare salbe  – şi

smiorcâindu-se-n izmenele-i

albe – că eu i-s doar

preaieftină arătare – iar nu viu

frate:

imperatòr de

abatòr – eu n-am venit să

mor (asta exersez

singur – paiaţă – de-o

viaţă!) – am venit la tine doar să

facem spiritism: ştiu că ai un

spor nebun – când îţi reglezi amintirile-n

bătrânul tău – decalibrat

tun

 

 

TOATE REGISTRELE SUNT LA EL

 

toate registrele sunt la El: poate

să mă şteargă

definitiv – ca şi cum nu m-aş fi

născut – n-aş fi

apărut vreodată – cumva – pe

undeva – sau poate

să m-adauge – aşa – doar de-o

fantezie: „şi eu

pe-acolo”…

 

…am încetat – de mult – deci – să-mi

mai fac griji cu

rugăciunile: eu le

spun – eu

le-aud – care-i

farmecul?

 

ia şi

dă – dă şi ia – după chef şi

ureche: nu e rău – nu e

bun – măcar nu-L

„răzgâià-tămâià” – măcar

nu te umili

degeaba: pe-aici s-a cam terminat

treaba

 

m-am plictisit – mi s-a

urât cu toate eternităţile – şi

cu toţi ştabii ăştia

celeşti…

oricum – El – din veci în veci

face totul cum îi trăsneşte Lui prin

cap: ghiveci

 

marioneta – niciodată

nu-i întrebată

 

recunosc – nu-s pios – şi cred că

înţelegeţi de ce nici măcar

radios: de-altminteri – dacă n-ar fi

aşa cum este – ar fi chiar

caraghios…

 

 

EXCES

 

de-atâta sănătate – a

plesnit

 

de-atât urat – l-au

sufocat

 

mai staţi cu urările – până

vin ‘mormântările

 

 

IARNA LUMII

 

a pătruns iarna în măduva lumii

primăvàra e iarnă – în verdele-i pal

poticnindu-se-n valul şi-n spumele strunii

trece-ngânat şi rânjind o mârţoagă de cal…

 

bat vânturi polàre prin pulberi de regi

vârtejind şi smulgând – coroana şi capul…

toţi sòrii din ceruri – o spuză de negi…

butucul se zguduie: el e casapul

 

izbind cu satâru-n risipi de rubine…

degeaba-ţi întrebi şi acuzi dumnezeul:

dugheana de sloiuri n-ascunde vreun bine

 

şi-abia de acuma se lăfăie greul…

…n-am vorbe de rugă – dau demoni pe goarnă:

e iarnă…e iarnă…e iarnă…e iarnă…

 

AFLAT-AM CARTEA LUMII

 

aflat-am Cartea Lumii – care întrece zarea

îşi lăfăi’ diamantul – în tihni – străfulgerarea:

prin cântec şi versete – neamurgind pe zei

dau viu şi fast luminii: Trufiile de Lei!

 

desfrâul de cuvinte se-nşiruie pe căi

prefac în torţe-albastre pe visătorii răi

în coacerea-aburindă sùflec arìpi de îngeri

atunci când tu citi-vei – bogat în duh să sângeri

 

o lume-aleasă ninge – duhneşte lumea veche

iar tot ce e nevolnic – e-mpuns cu bold de streche:

în straturi de lumină nevremea-alintă pâini

 

poveştilor din stuhuri le cresc arìpi şi mâini

cu care ne frământă văzduhul de tămâie

ca dintre torţe toate – doar Cristul să rămâie…

 

 

NOU IMN CREAŢIUNII

 

ostenit de-atâta cale

şi de-atâtea osanale

vine Cristul prin haznale

paşi-I scriu stihuri finale

epopei de mahalale -

bârfe-iscate pe binale…

 

schit şi munte şi poiană

nu-I mai înfloresc sub geană

a trecut vremea de-altare:

sori se-nmoaie-nspre culcare

 

catifea de beznă lină

tot foşneşte prin Grădină

…şerpuieşte-un şarpe nou…:

nouă e zugrăvitura

de-nceput roagă-se gura

duhul însă bine ştie

că la fel totu-o să fie…:

 

dimineaţă pentru noapte

spintecând fructele coapte…

*

inorogi erup albi dinspre umbra poienii

luminile-n trepte ne cântă făptura:

raze plodesc – printre sfinţi – mirodenii

miresmele vieţii în rai umplu-ţi gura

cu viers de vădire-a minunii banale…

stepe de cântec roiesc – nu-s zăbale:

taifas e-n pădure – Sfânt Duh – haimanale…

 

…refren ţi-este gestul şi lună privirea

Crist veşnic îţi scrie în suflet psaltirea…

pe firul de iarbă azi şuieră roua

(e-un şarpe în vis – altu-n steaua Virgoua!)

vestind între firi neschimbarea plămadei…

 

…ne fi-va spre pururi Icoana Pleiadei:

durerea din rază se-nchipuie „noua” -

o lume ce-i zicem – mereu – că-i „de-a doua”…

 

 

HRISTOASE – VEŞMÂNTAT ÎN PATRIA ŞI-N ZAUA DREPTĂŢII

 

de ce să trăieşti şi să mori cu spaima-n suflet – mereu

că-ţi vor răpi Patria – numele tău – numele meu?

de ce să trăieşti şi să mori o viaţă – mereu tremurând

că pân’ şi privighetoarea minunii-o să tacă-n curând

că nici ciocârlia cerească nu va reveni pe pământ?

 

unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă chinuiesc

ce-mi vor Patria oarbă – şi-mbrâncită în groapa de vânt?

unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă prigonesc

ce-mi osândesc flori şi păsări să intre-n mormânt?

unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă canonesc

martirii – strămoşii să-i lepăd şi să nu-i mai cinstesc

care vor Lira Patriei s-amuţească şi-o frâng

şi-mi iau vatra – nu-mi dau nici odaie – în voie să plâng?

unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care  – pe treizeci de-arginţi

îndeamnu-ne azi pân’ şi sugacii să-şi muşte cu dinţi

şi fraţii – părinţii – strămoşii sfinţi din morminţi:

să dea raportul despre tot ce-ocroteşte Hristos

duşmanul lor cel dintâi şi cel mai periculos?

 

spuneţi-mi degrabă – degrab’ să-i supun şi zdrobesc

ca-n veci de toate Sfinte-ale Neamului să-mi amintesc

spuneţi-mi degrabă – degrab’ să-i supun şi zdrobesc

să rămân cu Grădina – cu Patria – cu tot ce iubesc!

 

Hristoase – veşmântat în Patria şi-n Zaua Dreptăţii

cu moarte calcă moartea – năpasta Neamului Cetăţii!

——————-

Adrian BOTEZ

Adjud, Vrancea

7 iulie 2017

 

 

 

 

7 Jul
2017

George Anca: Posthind (6) – Dodia indianului (poeme)

NE TÂVÂLIM

 

ne tăvăleam deci veseli şi nerafinaţi

veveriţe săreau peste ulmi ochilor

trăiesc să mântui dam de înţeles

ce curge de departe cu ploaia-n acest şes

 

nimeni cu faţa spre plecarea mea

în viaţă mai sunt dascăli frenezii

tu unde te pierdeai necunoscută

de omul tânăr care te sărută

 

lung şirul două câte două

în rochii asurzitoare fete mute

paşi către sud cu gesturi de vocale

adio alte puncte cardinale

 

IUBIRE DE MUŞUROI

 

iubire de muşuroi prea plin

cu pene de cânepă

iubire de muşuroi prea gol

cu unghii de nicotină

 

femei de azot meteorii răsfiră

orfici la scaldă sar după libelule

pietre de moară scrum către fund

cap la cap urme fosforescente

 

sânge înmulţit întrupări

din rădăcini coroană

din ambarcaţii lumânări

păienjenii ucişi pe maluri

 

egalul braţelor întinse

trestie arzând precum părinţii

înghit cireşe stâjeneii

pe bărci între leşinuri

 

ai reînvia-o aş lua-o

îmbolnăveşte-mă de ciumă

la distanţă de om viu

în jur şi trebuie să fiu

 

rândunele în felul cârtiţelor

se dau jos de pe cai

fiica vântură pleavă

peste creştetul fiului

 

s-a dus urâtul a venit curăţia

cum se face o barcă încep cine ştie

mă poartă în pântece

mă varsă în descântece

 

nimicul infidelităţii noastre

numărul deţinutului Pitagora

întrebi poetic răspunzi cinstit

îmi place aluzia mălai îmi

 

îngrop jarul de pe soartă

crească pădurea crape

gloaba jucându-mă

de mic copil în copite

 

mi-e teamă de viţele

înfipte în temelie

lumina împrăştie cadavre

plec pe sub lâna oilor

 

nu mai aveam ce blestema

calul scurmase tot locul

închinându-se cu copita

morţii băteau limba clopotului

 

FARMECE CÂT CETĂŢILE

 

farmece cât cetăţile rase

de pe faţa pământului

ci să iei farmecul

din dor şi spor

cele ale Circei

cele ale Medeei

ale bălaiei Perimeda

Perimeda Agameda

dimostrazioni matematiche

principia mathematica

farmece vrăji desfaceri

îmblă ţările hotarele

să-mi aduci dragostile

fermecătoare diochitoare

strigoaice moroaice

rouă rouliţă să mă speli

de tăte urile şi făcăturile

nu trag cepurile

ci trag junghiurile

desfacerea de la mine

leacul de la Dumnezeu

cu brâu de cinste te-oi încinge

 

câinii cât sunt de câini

gadini cât gadinile

albi mieii miezului de noapte

soră-mea venise cu mine la spital

ceilalţi s-au închis în casă

şi plecase sora singură

mă aşteaptă pe după busuioc

un pas şi poate voi fi sănătos

 

pasăre-n vârf curtea adună

ciocul sub coaste adună curtea

pasăre-n vânt adună carne

ochiul în urmă curtea adună

râtul porcului în iadul nostru

orbeşte porcul nostru din iad

râtul porcului la noi în iad

râmă orbul iadului nostru

atunci a început cu noi să bată şi vântul

când tremură carnea să bată vântul

atunci a început noaptea vântul cu noi

când bătea carnea cum bate vântul

de uscat se usucă de fumul tutunului

suie la ceruri cu fumul tutunului

rădăcinile i se usucă de fumul tutunului

cu fumul tutunului rămâne în groapă

 

 

NU RABDĂ NIMENI

 

opreşte am oprit

de sare încolţită

pajiştea aleluia

mă spânzur deasupra

mortului

 

frunză în lumină

mişcă-mă Frusină

zările-n opaiţ

mână-le cu caii-ţi

limpede odraslă

roşie la maslă

hoaşcă-n sărăcie

leapădă leşie

gâdilă cu vârf

presăratul stârv

zăul cu măsele

dă-ţi-l în obiele

ugerul omizii

iapa moartă Zizi

te toarnă pumnale

în inime goale

mult grădinărit

creşte desfrunzit

croială de bâtă

spinare oricâtă

ouă peste ouă

nouă peste nouă

vinde că visez

pe cap de crestez

capul peste piept

barda ţi-o aştept

neagră arătare

stinsă lumânare

 

FUMUL S-A AŞEZAT ÎN SCAUN

 

fumul s-a aşezat în scaun

ca mine şi ca tine

ca domnitorii

noi mai fumăm

fumul ia loc

din ce în ce mai subţire

până nu se mai vede

 

încing locurile

cu fiinţa mea

ce poate face

un fum mai mult

ce poate face

mai mult un poet

 

nu-mi va căuta nimeni

în manuscrise în loc

de viaţă scris tristeţe

fiinţe iubite prosternându-se

în faţa celor odioase

văzduhurilor le era frig

 

această înecare de

pene în apă vie

trupuri amurguri

ei o pod muzical

trintrece râu fără mal

 

pe vale

ne aştepta

ziua liniştirii

păreai atâta de

sortită mestecenilor

mirii

 

preafericite locuri

cu mine la mijloc

neaşteptând

netulburând

decât o viaţă pe pământ

să pot să vă-nfăşor

ai mei v-au înviat cu moartea lor

 

pierdere de dealuri

e trecerea timpului

fără de viezuri

vizuini sticlind

ca ochii fiarelor

 

DODIA INDIANULUI

 

în dinţi de-ai jupui cireşi

sub coastă printre şerpi aleşi

din trupuri grase de ţigănci

cu ochi în vârful verzii lănci

 

rupându-te aşteaptă taică

pe buturuga cu lupoaică

solzoasă fără rădăcină

şi indianul o să vină

 

dinspre pădure paie sterpe-l

vor suge oasele să-l perpel

la trăznetul din norul verii

prin piatră de-o să-i urce perii

 

nu-i fânul verde ci se cască

o geană atârnând de mască

de sub vapoare cu turban

resteu la jugul lui Plăvan

 

 

CARROZZA MONTALE

 

ando da Basarab a Târgovişte

con il treno che l’aspetto

nella stazione da poco tempo

lettera del mio occhio

guarda una parola-uomo

viaggio tutto nuovo

freddo tra gli treni

non pensando a Bacovia

beve amico dimentica il vagone

imperio vivo guardi les lettres

paese viva che non esiste

ti prego accettare essere mio padre

anche del mio personaggio

con chi sta saturatore  in civita

che passe incoretto nella lingua

che fa il maestro da lontano

la sera a Madrid con torrero

si scende una colomba

in ambiento di tutti questi stranieri

giovanino facia dell’aqua

spettacolo di coraggio epoca nuda

guerriero sul cavallo a vale sua

inamorati cieci  perduto linguagio

nessun’ scienza nell’ carrozza Montale

 

7 Jul
2017

Nicolae Nicoară Horia: Cu ce sunt de vină (poezii)

PĂIANJENUL

 

Prietene,

lasă-mi un loc lângă tine,

te rog,

acolo, în peştera oarbă

şi surdă,

să-mi ţes din linişte

Singurătatea…

 

 

CU CE SUNT EU DE VINĂ

 

Doamne, cu ce sunt de vină că Sunt,

Cu ce sunt de vină, eu, toleratul,

Cine-a locuit în  Dorul meu pe pământ

Mai dinainte de când mi-a fost datul?!

 

De m-a născut mai la sud Maica mea,

Unde-a fost Nordul, cine îmi spune?

Are loc fiecare în Ziuă să stea

Până când soarele Vieţii apune!

 

Cu ce sunt de vină, spre unde să plec?

Gâlcevile noastre sunt tot mai păgâne,

Mai lasă-mi o vreme Aici să-mi petrec,

În lacrima sfântă a Limbii Române!

 

 

DE UNUL SINGUR

 

De unul singur nu e bucurie

Din răsăritul Vieţii la apus

Aşa a fost întregul  să ne fie

Întotdeauna de la doi în sus…

 

De unul singur nu e libertate,

Nici întuneric nu-i şi nici pământ,

O aripă zadarnic se tot zbate

În tăcerea ei fără cuvânt…

 

De unul singur totul e-n zadar,

De unul singur nu ştii să iubeşti,

În Sărbătoarea mea din calendar

Te-ai întrebat vreodată cine eşti?

 

De-aceea bucuria nu mi-e tristă-

De unul singur, singur nu există…

 

 

AM VĂZUT LUMINĂ

 

Am văzut Lumină şi-am venit Acasă,

Csa mea bătrână, răzimată-n zare,

Sufletul ei zânăr nu e de vânzare,

Am văzut Lumină şi colaci pe masă…

 

Şi în jurul mesei scaundle mute

Aşteptând să vină iar colindătorii,

Unde e pruncuţul care să-i asculte

Până se revarsă peste lume zorii?

 

Sfinţii din icoane, cei rămaşi de-atunci,

De atâta vreme au ieşit din ramă-

Am văzut Lumină şi-am venit pe brânci

Până lângă tine, colindată mamă…

 

 

CERUL DIN BATISTĂ

 

Cuvânt fără tăcere nu există,

Nici întuneric fără de lumină,

Îmi poartă mama Cerul în batistă,

Cu el toate durerile-şi alină…

 

Când m-a născut mi-a pus la căpătâi

O Carte-ntreagă cu-nţelesuri multe,

Îţi mulţumesc măicuţă şi rămâi

Acolo lângă leagănul din Munte

 

Şi-n fiecare An, în zi de post,

Când pe pământ se face dimineaţă,

Să mă re-chemi Copilul care-am fost

Şi să-mi botezi plecările cu Viaţă…

 

Cuvânt fără tăcere nu există,

Nici întuneric fără de lumină,

Îmi poartă Mama  versul în batistă,

Cu el toate durerile ‘şi-alină…

 

 

DEPENDENŢA DE AER

 

Toate tristeţile şi bucuriile

vin

din Aer.

Depinde

cum ai învăţat să respiri

din Copilărie…

Aerul-

Ce minunat cuvânt!

Duhul, cel purtător pe deasupra

apelor,

când pământul era netocmit

şi gol…

Şi Viaţa aceasta

vine

din Aer!

El întreţine arderea

ei…

 

 

OMUL ŞI CÂINELE

 

Mergea abătut în urma dricului,

Grivei, cel mai  rău câine din sat,

cu trei zile în urmă stăpânul lui

singur la marginea frigului l-a lăsat.

 

De când i-au pus trupul în groapă

a rămas de veghe pe mormânt,

fără să mănânce, fără să bea apă,

aşteptându-şi moartea ca un pustic sfânt.

 

Şi-au hrănit tristeţea din aceeaşi pâine

cât au fost în viaţă purtători de nume-

sufletul de om şi sufletul de câine

împreună iarăşi hoinăresc prin lume…

 

 

ASEMĂNARE

 

Câtă asemănare între ea-

Poezia,

și femeia

din dimineața

aceasta,

așteptând la semafor,

cu pruncul

tresăltând în pântecul ei!…

 

 

AM FOST UCIS

 

Am fost ucis de hoți și de atei,

Mi-aduc aminte, amintirea doare!

Am fost ucis și asasinii mei

Se uită în cuvânt cu disperare,

 

Cuvântul scris, cel întru care sunt,

El este viu, de mine nu le pasă,

Nici nu mi-au pus o floare pe mormânt

De când tăcerea peste lut m-apasă.

 

Îi tot aud în urma mea pe drum,

Dar pașii lor se-ntunecă de Cer,

Am fost ucis și umbra de-acum

Le stăruie în gând ca un jungher…

—————————-

Nicolae NICOARĂ HORIA

Arad, iulie 2017

 

 

 

 

7 Jul
2017

Mircea Dorin Istrate: Mângâiata clipă (poeme)

 

NU TE LĂCOMI

 

Te vrei satrap pe neamuri, să-ţi faci împărăţie

Şi a ta vorbă fie poruncă de-mplinit,

Bogăt să ai din toate şi la un semn să-ţi vie

Tot ce pofteşti pe tavă, cu tot ce ţi-ai dorit.

 

Şi-a ta împărăţie să fie lumea toată,

Din zare-n altă zare să fie tot al tău,

Dar ţine bine minte, când viaţa ţi se gată

Te-or judeca urmaşii, şi-atunci o fi de rău.

 

Că le-ai schimbat viaţa trăită sub noroc,

Că au pierdut averea cu greu ce-i adunată,

Că vei plăti mai toate la vreme de soroc

Când ţi s-o face parte şi dreaptă judecată.

 

Aşa că e mai bine rămâi doar cu acele

Ce-s rodul muncii tale, de mâna ta trudite,

Atunci răspunzi de-a tale şi nu dai de belele,

Că ai şi-aşa destule ce încă nu-s plătite.

 

Îmi lasă soarta lumii la cei setoşi de glorii,

De fală şi mărire cu lauri şi statui,

Tu lucră-ţi cea moşie ce-i până-n dunga zării

Şi vei vedea că pofta ţi-i pune toată-n cui.

 

Trăieşte-ţi dară viaţa, cu bune şi cu rele

Şi lasă-te de dânsa mereu îmbrăţişat,

Ţi-ajungă cât ai astăzi, iar visele-ţi rebele

O clipă doară ţină, le uită, că-i păcat.

 

Tu om eşti şi-n credinţă îmi trebuie să creşti

Cu multă bunătate, smerit şi în iubire,

Nu îţi clădi în vise palate-mpărătăşti

Frângând cărarea vieţii, la cei ce-s în robie.

 

Că visul e-o himeră ce-ncet ademeneşte

Să faci din dânsul faptă, cărare de urmat,

Să-ncerci prin toate cele ce sufletu-ţi pofteşte,

S-ajungi în astă viaţă, un vajnic împărat.

 

 

IUBINDU-TE-NDRĂGINDU-TE

 

Tu steaua mărilor,

Luceafăru-nserărilor,

Lumina veacurilor

Care-au trecut,

Fă-ne-nceput

Citindu-ţi gândurile,

Iubindu-ţi cânturile,

Simţindu-ţi dorurile

Ce le-ai avut

Şi ţi-au trecut,

Înfiorându-te,

Smerindu-te,

Căindu-te,

Că n-ai putut

Să fi avut,

Toate pământurile,

Cu toate cerurile,

Şi toate mările,

Să le păzeşti,

Să le-mblânzeşti,

Să le-ndulceşti,

Cu dragostea ta.

 

Seca-vor mările,

S-or stinge zorile,

Veni-vor uitările

Peste pământ.

Da-n al nost gând,

Mereu tu stând

Ne fi-vei sfânt,

De închinat,

De lăudat,

De neuitat.

 

 

EMINESCU E CU NOI

(După sfinţirea bustului Eminescului de la Mănăstirea din Sărmaş)

 

Acum, că suntem singuri, veniţi puţin aproape

Ca să vă spun că-n voie am petrecut în noapte

La sfânta mănăstire cu toţii împreună

Şi cântece cânta-am ţinându-ne de mână.

Şi îmbiat de gazde, aşa cum e firesc

La masa noastră-ntinsă chiar domnul Eminesc

A cobort din soclu de ziua dumnealui

Lăsându-şi cea scurteică-n chilie, într-un cui.

Şi cu-n pahar în faţă din vinul bun, popesc

I-am povestit de toate ce încă-s în lumesc.

Apoi, când cel luceafăr a scânteiat în noapte,

Când vinul ne făcut-a ca să vorbim în şoapte,

El dusu-s-a-n rotire spre lumi de necuprins

S-aprindă cu lucirea-i, al nostru dulce vis.

 

 

POET DE VORBE SECI, NE-NFIORATE

 

  Motto: ,,Poeţilor de vorbe ce scriu, dar n-au a spune

Nimic ce să-nfioare un suflet omenesc,

Ei nu trăiesc ce spus-au şi n-au cum să adune

Smerit şi frumuseţe din tot ce e-n lumesc”

 

Citit-am poezie la viaţa mea cu carul

De la poeţi ce-avut-au grămadă de volume,

Dar slova lor e seacă, cum sec le este harul

Şi n-o să te-nfioare cât vei trăi pe lume.

 

În strofa lor cuvântul de altele se leagă

Şi astfel poezia e scrisă, ne-ndoios,

Dar ea şi toată cartea, la suflet n-o să-ţi meargă

Că n-are-n dânsa viaţă, trăire şi frumos.

 

Ea nu vine din suflet, din dor, din suferinţă,

Din bucurii trăite, minciună şi trădări,

Nu are-n ea smeritul, iubire, pocăinţă,

Jertfelnicia clipei, regrete, renunţări,

 

Ea nu ascunde taine ce încă nu-s de spus

Şi care cu-a lor farmec te urcă în ceresc,

Nu ţine pentru sine, în gândul ei ascuns

Plăcerea si divinul păcatului lumesc.

 

Iubirea o aruncă în spurcăciunea lumii,

Şi oda ei o cântă stâlcit şi răguşit,

Durerea nu o simte amară-n cerul gurii

Că ea din vis e scrisă şi nu din ce-l trăit.

 

Atuncea doar cea vorbă e-o spus-adevărată

Şi-o simte cititorul de parcă-i gândul său,

Când toate le-nţelege, bucată cu bucată

Le -ndură, le trăieşte, de-i bine ori de-i rău.

*

De nu e leac la suflet cea slovă rostitoare

Şi tremurata pleoapă n-o fi înlăcrimată,

Cel stih e vorbă goală, nu nalţă şi nu doare,

Iar cel poet de vorbe, cu vorbe seci te poartă.

 

 

SCĂPA-VOM DE PĂCATE

 

Eu n-am cădere-a spune, că ştiu ce-i rostul lumii

Şi nici ce fi-va mâine, sau cum ne-o fi trăitul,

Eu sunt cum e oricine, un biet copil al mumii

Ce pe lumescul ăsta îşi duce-ncet, sortitul.

 

Dar simt când răul arde şi dulcea bucurie,

Ce-a vorbă ce te minte şi mult o să te doară,

Necazul şi amarul, fiorul din iubire,

Speranţa ce te urcă, trădări ce te coboară.

 

Văzutu-le-am pe toate şi gustul lor îl simt

De la-nceputul lumii când eu eram nimic,

De-atunci tot învăţat-am să tac, să spun, să mint,

Să fiu cu două feţe, duşmanul tău şi-amic.

 

M-a învăţat viaţa cu rău, puţine bune,

Să fiu în astă lume mlădiu şi-alunecos,

Cu setea de avere, sărac ce-ar vrea s-adune

Ajungă-i vieţi de-a rândul să-l sature vârtos.

 

Aşa că am în mine păcate multe, grele,

Ce-n fiecare viaţă le înfrânez pe rând,

Un pic de bunătate îmi pun în loc la rele,

Dar alte vin pe lume să-mbie al meu gând.

 

Aşa că de o vreme îmi tot întreb gândirea

Cum să mă-ndrept în toate, să schimb a lumii soartă?

Şi tot aud o şoaptă din ceruri, că iubirea

Îmi poate-ntoarce lumea, dacă ţi-o pui în faptă.

 

Dac-a putut Măritul pe crucea blestemată

Călăii să şi-i ierte, putem apoi şi noi,

Că suntem, cum ne spus-a, cu El ca fraţi de tată

Şi de avem voinţă ca El, învingem noi.

 

 

LA POARTA TA

 

Când trec şi-acum prin faţa casei tale,

Mă-nfiorez şi pasu-ncetineşte

În dreptul porţii, unde-n gând, agale,

Văd ca prin vis făptura-ţi cum zâmbeşte.

 

Şi-n cea clipită sufletu-mi se frânge

Şi gândul mi se umple de tristeţe

Şi nu ştiu cum, dar inimă îmi plânge

Că nu-i mai cum a fost în tinereţe.

 

Ferestra ta nu-i plină de muşcate,

Nu mai miroase stratu-a lămâiţă,

Din când în când oblonul vântu-l bate,

Şi casa e cuprinsă-n deasă viţă.

 

Tu nu mai vii la-inimii chemare

S-aştepţi înfiorată la portiţă

Şi cu peceţi de dulce sărutare

Să ne jurăm iubire şi credinţă.

 

Ne prindă noaptea-n caldă-mbrăţişare,

Ne-ascunză luna când intra-va-n nor,

Cu stele mi s-o umple bolta mare

Să ne-ndulcească visele cu dor.

 

Vor fi clipite câte veacuri toate,

Va fi divinul cuibărit în noi,

În dulce vis cerescuri vom străbate

Şi-n universuri fi-vom doar noi doi.

*

Pe strada ta, acum, doar vântul bate

Tot ridicând din colburi amintiri,

Le pună-n poarta casei, îngropate

Ca să le ai când poate o să vii.

 

Eu încă de mai trec pe-aici vre-odată

Îţi las în taină lacrimile mele,

Să veşnicesc cea vreme de-altădată,

Iar poarta ta s-o ţintuiesc cu stele.

 

 

MĂRITE DĂ-MI PE MÂNĂ SOARTA LUMII

 

Mărite, dă-mi pe mână soarta lumii

Şi lasă-mă o zi în locul Tău,

Să curăţ răul, să rămână bunii,

Iar ce s-o cerne-o fi, cum vrut-am eu.

 

Din câţi am fost îţi las, nici jumătate,

Pe restu-n iad i-oi pune la smolit,

Să fac în lume sfânta cea dreptate,

Aşa cum şi robitul a gândit.

 

La cei rămaşi le-oi da o grea poruncă

S-o ştie şi copiii de copii,

Nimica nu se poate fără muncă,

Oricine-ai fi şi oricum te-ai numi.

 

Iar gura ta doar adevăr grăiască,

Şi-n gândul tău iubire doar să fie,

În greul muncii toţi să se spetească

Iar ce-a rămas din zi, în veselie.

 

Că raiul nu-i o lene veşnicită,

Ci muncă e şi-acolo şi sudoare,

Dar nu sunt griji şi lumea-i fericită

Că rodul munci-l are fiecare.

 

S-ar fi putut pe-acest picior de plai

Ce Domnul n-i l-a dat spre folosinţă,

Să fi făcut pe-aicea colţ de rai

De n-am avea păcate , necredinţă.

 

Dar nu-i târziu să fie cum ni-i vrerea,

Să spargem pe vecie nenorocul,

Să nu mai ştim nicicând ce e durerea

Şi-n ăsta cuib de rai ne fie locul.

 

 

ÎN BERCUL MEU

 

Icoană fac din ce-am iubit odată

În vremea ceea dusă, de demult,

Din chipul tău smerit de dulce fată

Ce l-am iubit şi cât m-a mai durut.

 

Din Bercul nostru plin de lăcrămioare

Amirosin a rai dumnezeiesc,

Când te-am cuprins de mijloc pe cărare

Şi cu-n sărut urcat-am în ceresc.

 

Am fost atunci, în vremea miruită,

Copii nebuni sub umbră de noroc,

Simţirea noastră toată, neminţită,

Ne-a ars în para dragostei de foc.

 

Am zis atunci că lumea e a noastră,

Că piedici nu-s ca să ne ţină-n loc,

C-avem cu toţi-n frunte câte-o astră

Ce ne va face viaţa cu noroc.

 

Noi am uitat că lumea-i îm schimbare,

Că cei luceferi mi se sting în zori,

Că două feţe cel bănuţ îmi are,

Că soarele-i umbrit de negri nori.

*

Azi Bercul meu şi-a înierbat cărarea

De câtă vreme m-aşteptat să vin,

S-a ofilit sub stele lăcrămioara

Şi mi-a murit norocul, sub melin.

 

Din viaţă Doamne, lasă-mă să iau

O clipă doar, ca să mi-o fac icoană,

Ce mai rămâne înapoi îţi dau,

Dar uită-mă în Berc, cu-a mea codană.

 

 

SPERANŢĂ

 

Nu mai am şi n-am de unde

să mai iau înţelepciune

şi din timpul meu răbdare,

să vă dau la fiecare

s-aşteptaţi, că poate soarta

îşi va-ntoarcă iarăşi roata,

sau cea grijă a Domnului,

facă voia omului.

 

Rău suntem, cum nu se poate

c-am avut cândva de toate,

plai ca-n raiuri, ca să fie,

aur, grâne, bogăţie.

De-asta şi-au dorit mai toţi

ce-i duşmani, vecinii hoţi,

fie-aicea ca stăpâni

ei, nemernicii păgâni

ce de veacuri multe-ncoace

fac pe-aici cum lor le place.

 

Noi, prea blânzi şi prea smeriţi

stăm închinători la sfinţi

şi în rugi cerem iertare

şi cerească apărare,

ca în loc să fim ca unul,

să-ntărim braţul şi pumnul,

să fim frate lângă frate

şi să facem cea dreptate.

 

Că de Domnul o să vadă

că-i dăm faptă şi dovadă

ne-ajuta şi El, că paote

şi ne-o da din nou de toate

c-o vedea că ne-am trezit

şi ce-a fost am ispăşit,

iară ceea ce-o să vie

ne va fi ÎMPĂRĂŢIE

pentru noi, prntru copii

Cât români pe lume-om fi.

 

 

CUGETÂND ÎN MIEZ DE NOAPTE

 

Mai mult cer avem de-asupra, de cât humă sub picioare,

Mai mult dor şi îndrăzneală de cât frică temătoare,

Şi iubire căt să umplem nesfârşite universuri,

Iar în mintea noastră scurtă, vis să-ncapă-n două versuri.

 

Noi suntem de-odat cu lumea şi-ale sale începuturi,

Suntem fraţi cu alte neamuri de pe alte mii de luturi,

Doar atât că ei şi alţii ne sunt poate înainte

În trăirea lor deşteaptă, belicoasă, ori cuminte.

 

Ce-i pe-acol’ pe sus, prin ceruri, n-avem încă noi răspunsuri,

Nasc pe undeva luceferi, iar în altele-s apusuri,

Se transfomă lumea toată după legi de noi ascunse

Făr’ să şim ce-i prin prejururi, prin lactaee nepătrunse.

 

Mare-i cerul, noi nimicuri ce-l cuprindem în visare

Şi-ntr-o ţandără de minte dăm oclol la câte are,

Îl străpungem cu gândirea mai iuţit ca cea lumină

Să-i furăm a sale taine, înstelând a noastră tină.

 

Mai că ştim ce se petrece prin adânc de infinituri,

Mai că-ncepem a pricepe încâlcite basme, mituri,

Urmele din alte vremuri, ne-nţelese, ce-nfioară

Bănuind că zeii lumii din ceresc, pe-aici coboară.

*

Mai avem până ghici-vom cărărui prin Căi Lactaee,

Până pune-vom troiţe la răspântie de stele,

Pân-om bate la cea poartă unde zeii vieţuiesc

Şi de-or vrea ne-or spune taine, despre lumii ce-s prin ceresc.

*

Pân-atunci închideţi ochii şi vă pierdeţi în visare

Cugetând la cele raiuri din a cerului hotare,

Că nu ştim ce ne aşteaptă în aceea mare mută

Unde scânteiesc luceferi, ce simţirea ne-o încântă.

 

 

FALŞI ÎNCHINĂTORI

 

Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat

Când la a Ta icoană sfios m-am închinat,

Când pentru-ai mei şi mine cerut-am sănătate

Şi pace, fericire, să faci le fie-n toate.

 

Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toţi pomeni

De nu-ţi suntem supusă armată de oşteni,

Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase,

Cu gândul la păcate şi firi alunecoase.

 

Lor dă-le cît pot duce necaz şi suferinţă

Să vadă de la sine, că doar cea pocăinţă

Va merita iertarea la cele câte-s toate

În tine, om nevolnic, de-o viaţă adunate.

 

Aşa că la icoană să vii cu gând curat,

Să vrei şă mi te lepezi de dulcele păcat

Şi-n locul lui de-acuma n-atale toate fapte

Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.

 

Aşa doar Iertătorul ţi-ascultă a ta rugă,

Îţi cântăreşte fapta şi-n aşteptarea lungă

Adânc El chibzuieşte de bine-i merita

Iertat să fii în parte de toată vina ta.

 

*

Bisericile-s pline de falşi închinători

Ce n-au în ei smeritul şi ce de-atâtea ori

Tot Ţi-au promis, în vorbe, că de le dai iertare

De mâine a lor viaţă va merge spre-ndreptare.

 

Aşa zic mulţi de-acuma în faţă la icoane

Şi ca şi-n a lor viaţă tot mint Mărite Doamne,

Creştini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă

Îmi uită ce promis-au şi nici că le mai pasă.

 

 

AAAAAAAAAAAA

 

S-a dus şi Bunu, şi-apoi Buna

pe neîntoarsa lor cărare,

Urmat-au tatăl meu şi muma

La cer să urce fiecare.

———————–

Mircea Dorin ISTRATE

5 iulie 2017

Târgu-Mureş

 

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011) “In zilele noastre, copilului i se spune direct sau doar

Comments Off

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 14591

Ultimele Comentarii