7 Mar
2012

Lansarea cărţii „În două lumi”, a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, la Universitatea “Ioan Slavici” din Timişoara

 

  La Simpozionul Național „Ioan Slavici la aniversară”, ediția a II-a, din 29 februarie 2012, lansarea cărții „În două lumi” a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, a fost onorată de prezentările distinșilor invitați: Prof. univ. dr. Dumitru Mnerie Rector al Universităţii “Ioan Slavici” din Timişoara, poeta Mariana Gurza, Nicu Chișe și scriitoarea Veronica Balaj.

 

Binecuvântarea manifestării a fost făcută,  de către Prea Onoratul Părinte drd. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului.

 

 

Rectorul Universităţii Ioan Slavici, prof.univ.dr.Dumitru Mnerie, a fost cel care prin “demnitatea românească” ce-l carcterizează, ne-a oferit cu o mare genenorozitate date despre scriitorul Ben Todică din Australia.

 

 Prof. univ. dr. Dumitru Mnerie
Rector al Universităţii “Ioan Slavici”

Acest destin al intelectualului român ajuns pretutindeni, sigur Ben Todică în Australia, dar pe toată perioada cât a fost aici a fost foarte bun, chiar foarte bun, a ținut extraordinar de mult la țară, la România, la Banat.  Am vizionat două DVD-uri,  am urmărit filmele despre Banat și am revăzut foarte multe zone ale Banatului constatând cu totală dezamăgire această decădere și a Banatului economic, a întreprinderilor, exploatarea resurselor, o rezervă care pot să asigure liniștea, să zicem, a românilor care au mai rămas în țară și s-ar spune și în mare parte din nevoile acestea de resurse minerale, energetice  și ajungem să fim săraci și demni. Și a propos de chestiunea asta,  și interesantă, peste timp  o părere pe care a avut-o Slavici  referitor la demnitate și  în legătură cu sărăcia și înțelegerea măsurii identității.  Slavici spunea că totuși  nu e suficient să fii sărac și să  spui sunt sărac ci să speri că ieși din sărăcie și dacă nu întreprinzi nimic ca să obții, dacă nu  depui efortul acesta să ieși din sărăcie, să ai și să fii în rând cu lumea nu este o abordare înțeleaptă a situației.  Slavici avea o părere extrem  de interesantă despre acest aspect, de fapt al incompatibilității între demnitate și sărăcie, aprecia pe cei care nu stau degeaba pentru a scăpa de sărăcie   și mie mi se pare că și intelectualii români, dacă nu se zbat, dacă  stau pe loc și nu caută să se afirme pe orice cale nu dau dovadă de demnitate. De aceea promovăm cu orice ocazie activitatea și realizările unor personalități, deschidem o listă în reviste internaționale, în revista Demnitatea, care este extraordinară în sensul acesta și este esențial și pentru dumneavoastră să accesați adresa pe care am dat-o în revistă pentru că avem și blog și să începem o comunicare în direcția aceasta cu tinerii și intelectualii de calitate deosebită și cu demnitate de român de a se afirma pe orice cale.

                                      Coperta: Eric Bi Chen

O să vă propun o modificare în program pentru că trebuie să dăm în direct un interviu anunțat la Radio România, să facem acum momentul acesta de lansare a cărții “În două lumi” a lui Ben Todică, care atât pentru noi cât și pentru dumneavoastră este un moment special, este o sărbătoare de suflet.


 ***


Mariana Gurza 


În primul rând vreau să mulțumesc “Fundației Ioan Slavici” pentru această onoare de a veni aici la dumneavoastră cu a doua carte a lui Ben Todică, în special doamnei Lect. univ.dr. Gabriela Victoria Mnerie, care este  și organizatoarea acestui simpozion.

Cartea “În două lumi” este  a doua carte a cineastului și scriitorului Ben Todică, un ambasador de elită al nostru, al românilor, care dintr-o dată și sigur simțindu-se între două lumi ceea ce îl determină să conștientizeze că el există, de fapt,  în două lumi, inima lui bătând la fel atât pentru România cât și pentru Australia. Aceste gânduri și sentimente îl motivează pe scriitorul Ben Todică să-și intituleze prima carte “Între două lumi“, iar cartea pe care o lansăm cu mult drag astăzi, aici la dumneavoastră, “În două lumi“.

 Această carte a fost editată de Editura Singur, este a doua lansare pe care o facem astăzi, aici, fiind lansată și la București de către profesorul George Anca și de poetul Doru Ștefan Dăncuș. Este structurată pe două capitole, primul “Interviuri” cuprinde convorbiri cu oameni de cultură, oameni de știință, oameni simpli. Se vorbește mult despre Banatul de munte, de Ciudanovița de unde a plecat. Pentru mine a fost cel mai emoționant moment interviul luat domnului Chișe și domnului Dumitru privind acel episod de prin anii 1960 când unsprezece mineri au murit. Din păcate Ciudanovița este o zonă care doare și astăzi, în care s-au investit, am  înțeles,  din fonduri europene  foarte mulți bani pentru a se face ceva în acea zonă, dar se pare că banii au luat altă direcție, au apărut în timp indicatoarele prin care se semnalează că locurile sunt iradiate și așa mai departe.


Pentru că tinerii participanți au nevoie și  de un alt moment în întâlnirea noastră de astăzi, le voi oferi câteva clipe de poezie  și voi citi din noul meu volum câteva versuri, apoi o să revin la Ben Todică. Volumul se intitulează  ”Pe urmele lui Zenon“, o carte de poezie. Vă rog să ascultați aceste versuri, poezia “Paradox sentimental“:

Omul învaţă pentru a fi înţelept;
prostul cultivă legumele altora
fără a înţelege
care este rădăcina
şi pe unde curge seva.
Poetul scrie doar pentru a fi numit
un biet scrib
la curtea lumii.
Oamenii iubesc pentru că trebuie
să iubească…
Există o lege nescrisă
care ne obligă la iubire.
Dar cum iubirea a devenit o relaţie
dintre cerere şi ofertă,
nimeni nu este suficient de bogat
pentru a cumpăra iubirea…

 

Vreau să menționez că acest volum îmi aparține, este proaspăt, bilingv, traducerea aparține domnului prof.univ.dr. George Anca, din București,  iar  coperta este realizată de   Eric Bi Chen, fiul lui Ben Todică.

Și, revenind la Ben, menționez că al doilea capitol al cărții “În două lumi“, se intitulează “Ecouri” și înmănunchiază cu gingășie și prețuire precum perlele într-un șirag multe dintre opinile cititorilor cu privire la prima carte a domniei sale “Între două lumi“.

Cartea este o lectură extrem de plăcută și oferă informații interesante, unele inedite despre subiecte și teme atractive pentru cititori. Vreau să-l  felicit pe bănățeanul, românul-australian Ben Todică pentru această carte document pe care a realizat-o cu atâta trudă și iubire pentru români, pentru România.

Doresc să fac o precizare:  la următoare întâlnire care va avea loc la Biserica din Dacia veți primi în dar de la Ben Todică, prietenul Universității “Ioan Slavici”,  această carte minunată.


***

 Nicu Chişe

Vă mulțumesc pentru invitație și aș vrea să spun că îl cunosc pe Ben Todică de copil. Era un copil altfel decât ceilați, vroia să facă unele lucruri și reușea. Am observat asta la el, pentru că el era de mic pasionat de anumite preocupări. De  copil el căuta să filmeze, să facă diapozitive, să se joace cu acestea, iar cu timpul a început să facă filmulețele acelea mici pe care le făcea pentru copiii din Ciudanovița. Eu l-am ajutat foarte mult pe el cu mașina, pentru că eram șofer, să-și realizeze astea și mergeam să filmeze și astfel au fost făcute foarte multe filme și date la  casa de cultură. 

Îmi pare foarte bine că a editat această carte și spun asta tuturor pentru că mi-am dorit și eu acest lucru, ba chiar am discutat cu mulți oameni,  mulți ingineri și profesori pe care i-am rugat scrie o carte sau să realizeze un film despre  Ciudanovița. În viața celor din Ciudanovița a apărut într-un moment al epocii comuniste, după cum și dumneavoastră știți cu toții, o problemă care era de fapt și o problemă  la nivel național. La vremea aceea extragerea minereul de uraniu era o problemă, dar și acum este o problemă, pentru că nu s-a ținut cont de efectele exploatării uraniului pentru multe generații sau pentru mulți ani de aici încolo. Deci, treaba cu ecologizarea de la Ciudanovița este oproblemă în continuare. Am cerut cu toții să se insiste pentru a opri radiațiile, pentru că radiațiile sunt pe  o suprafață foarte mare, iar noi care mai suntem încă acolo trăim totuși în acel mediu. Toată lumea spune de ce mai stăm acolo, nu avem unde  să mergem pentru că și cei care au plecat au terminat-o în scurt timp. Eu nu știu dacă este ceva adevărat în treaba asta, nu pot să cunosc din punct de vedere științific ce s-a întâmplat acolo, dar au fost mulți profesori, doctori în știință, am avut un institut de cercetări pentru zona minieră Ciudanovița ca și la Ștei , care au studiat foarte mult evoluția bolilor oamenilor, în schimb în 50-60 de ani de când s-a închis exploatarea, tot există radiații.

Eu îl apreciez foarte mult pe Ben Todică pentru că a scris această carte, în care semnalează și arată lumii întregi ce s-a întâmplat în zona noastră cu neamul bănățenilor, cu viața oamenilor de acolo, cum au trăit ei pe vremea aceea și trage un semnal de alarmă pentru a se lua măsurile cuvenite în interesul oamenilor și al țării.  Eu atât pot să vă spun, dacă aveți să mă întrebați ceva.

 

***


Veronica Balaj

În condițiile în care apare un asemenea volum astăzi, mă refer și la condițiile economice, dar și la distanțele geografice, merită să începem cu o plecăciune față de acest confrate al meu, confrate de breaslă pentru că el realizează emisiuni în limba română, la un radio în limba română din Australia, dar realizează și filme documentare, făcându-se cunoscut cu filme documentare despre Ciudanovița și în felul acesta Ciudanovița a circulat în lumea largă, pe internet pot fi accesate adeseori secvențe dintr-o altă lume. Și așa, ajung tangențial la titlul pe care l-a dat în mod simbolic – “În două lumi“,  autorul făcând parte practic din aceste două lumi egal. Și tot se vorbea aici de rădăcini într-o poezie, da, Ben Todică reușește să arate printr-o formulă personală, fie  cea filmată, fie în scris, faptul că fără rădăcini, nu suntem nimic, n-avem identitate și atunci el își scoate la iveală această dorință de a arăta că aparține unei lumi de unde a plecat, dar aparține și unei alte lumi unde s-a integrat. Odată idea de rădăcini reușește s-o facă rezistentă în timp și cunoscută prin conversațiile cu diverse persoane,  de diverse categorii și din diverse medii sociale. A doua idee, pe care, zic eu că aș sesiza-o în această carte este cea de rezistență prin cuvânt, rezistență prin cultură se poartă astăzi. În cazul de față este vorba de rezistență prin cuvânt, rezistă o tradiție, rezistă niște locuri, nu doar geografice ci istorice, pentru că Ciudanovița este un fragment dintr-o lume istorico-socială  și prin cuvântul pe care el îl prezintă în carte, fapt dovedit și în primul volum și asta este o chestiune de consecvență, o idee în care crede, există și rezistă prin cuvânt  Ben Todică, dar există prin cuvânt, în același timp, o lume. O lume, în parte apusă, o lume, în care astăzi, cum spunea și domnul rector o privim cu tristețe pentru că nu s-au găsit încă destule resurse ca rădăcinile să înflorească din nou și să treacă într-o altă etapă și o altă idee, în afară de aceasta de rădăcini, rezistență prin cuvânt, rezistență prin cultură, cred că Ben Todică și-a propus să ne spună în subsidiar ceea ce noi aici încercăm să exersăm și noi, de fapt   ideea de interculturalitate. Aflându-se într-un loc  de peste atâtea mări și țări încă mai gândește la locurile lăsate undeva în România și începi să le aduci la lumină, să le prezinți în niște coordonate care au fost cândva şi care  acum pot fi luate în seamă este , iată o chestiune de interculturalitate, el aducând o imagine a acestor locuri din punctual său de vedere și poate influențat de cultura unde locuiește, o multiculturalitate. Apoi mai apreciez acest volum și pentru faptul că, în fine ajung acum la punctul esenței, eu îl consider, și nu numai eu, ci lumea îl va considera  un volum DOCUMENT. De ce document? Pentru același motiv că sunt implicate aici persoane, personalități, idei, anumite coordonate existențiale, istorice, punctări, accente de viață care au făcut toate la un loc, într-un amalgam aranjat de anii în trecere au făcut o imagine, dacă vreți, a unui fragment de eternitate numit viața în România, în zona Ciudanovița. Rămâne document, orice informație despre niște vremi care au fost cândva și nu mai sunt, devine important la un anume timp. Aș face colateral o trimitere la un dicton care mie mi-a plăcut foarte mult, cum că tot ce este vechi, este foarte important, dar  selectând trei lucruri foarte importante dacă-s vechi: cărțile vechi, vinul vechi și prietenii vechi. Iată această carte care înmagazinează atât de multe date vechi despre o altă viață, poate deveni un document important, de referință și poate fi luat în seamă, ca încă un mic traseu existențial al culturii noastre și al limbii române.

 

Închei prin a spune că Ben Todică face totul în numele limbii române și toată stima pentru așa ceva, face totul în numele unei culturi din care a plecat și pe  care vrea să o uite nici cei care vin și este aici în sală distinsul domn profesor universitar doctor, domnul Falcă care  a scris atât de mult despre personalitățile bănățene, și-l felicit că n-a uitat să-l încadreze în șirul acestor personalități și pe Ben Todică. Domnul professor știe foarte bine ce înseamnă valoarea unei informații documentare într-unu un document cât de mic. Aici avem un document de câteva sute de pagini și mulțumim Universității “Ioan Slavici” că face în felul acesta o legătură invizibilă, dar, de ce nu, importantă și trainică cu lumea cuvântului românesc oriunde ar fi el. De data aceasta cu cea care este zidită oarecum acolo în comunitatea lui Ben Todică și autorul, sigur se va bucura dacă va auzi că strădania lui de a-și exprima în felul acesta respectul și strădania de rezistență prin cuvânt, noi am luat-o ca fiind  o lecție de omenie, o lecție de prietenie, o lecție de tenacitate și, de ce nu, de umanitate și umanism. A prețui limba maternă după ani și ani după ce ai plecat din țară, cred că este un gest extrem de onorabil, așa că, sigur, nu toată lumea poate să ajungă la această performanță.

Aș vrea să mai fac o precizare scurtă, scuze domnu rector, am promis și  să nu uit, am în mână tot o carte fierbine, cu ghilimele “Pe urmele lui Zenon“, un titlu excepțional, scris de Mariana Gurza, o ediție bilingvă româno-engleză, tradus de George Anca, dar citind aici am rămas surprinsă că este un alt volum decât cel pe care îl știam eu, iată că, din nou cuvântul ne modifică, ne face mai buni, mai înțelepți, mai prietenoși, mai afectuoși și mai rezistenți în timp. Deci, rezistăm și prin cuvânt, cuvântul devenind apoi informație și declarație de intercomunicare. De fapt asta este,  o intercomunicare este și cartea lui Ben Todică și această carte de poezie.

***

 


Prof.univ.dr. Dumitru Mnerie

Rector al Universităţii “Ioan Slavici”

 

Sigur, pentru mulți din sală, Ben Todică nu înseamnă mare lucru pentru că nu au apucat să-i citească lucrările, nu este în manual, nu prea a fost dat în ziare. În vremea când a trăit în țară, după cum am citit în scrierile sale și, mai ales faptul că Artur Silvestri, regretatul promotor în  presa mondială, în presa de cultură mondială,  spunea de această neliniște a lui Ben Todică și cât a fost aici în România. A fost destul de rebel, să zicem, pentru că prin filmul pe care îl făcea, prin fotografia pe care o făcea, nu putea să evite adevărul. A plecat din România pentru că a vrut să afle adevărul. Pentru el adevărul era închis, era spus și transmis numai de alții.

 Anul acesta, în noiembrie, Ben Todică va împlini 60 de ani și chiar de la începutul anului l-am pomenit și ne-am bucurat de ceea ce face acolo. Ceea ce m-a impresionat din mărturisirile lui Ben Todică este această identificare cu Dumnezeu și mai ales și faptul că la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu, așa și Ben Todică s-a simțit binecuvântat de cuvânt, cuvântul, de fapt, în care  s-a născut. Prin ceea ce scrie apără foarte mult adevărul  și este o lecție pentru tineri  și un subiect  de carte, pentru că este o carte despre un fapt de viață, o viață onestă, cinstită care poate fi considerată a fiecăruia dintre noi.

***

O nouă ediție a emisiunii Convergențe cu Tiberiu Ciobanu și invitații săi. De această dată, se potrivește invitații săi, pentru că sunt doi, imediat lângă mine, binecunoscuta scriitoare și jurnalistă Mariana Gurza, iar lângă domnia sa este un prieten mai vechi al televiziunii Europa Nova pentru că a fost de mai multe ori la noi, prod.univ.dr. Dumitru Ţucu.

Lansarea carţii “În două lumi” a scriitorului Ben Todică, in cadrul ediţiei speciale, “IOAN SLAVICI LA ANIVERSARĂ”.

 

Mulţumiri presei locale şi televiziunii Tele Europa Nova Timişoara.
(Sursa imagine : Ben Todica : http://bentodica.blogspot.com/)
6 Mar
2012

“Povestea romȃnului care l-a contrazis pe Einstein”



“Povestea romȃnului care l-a contrazis pe Einstein”

(Interviu: Anca Lăpuşneanu – Florentin Smarandache)

 

“Numele meu este Anca Lapusneanu, sunt redactorul sef adjunct al revistei VIP si vrem sa facem un interviu cu dvs pentru paginile numite “Stiinta si viata” din cadrul revistei noastre.

 

 

1- Ati urmat cursurile la Universitatea de Stat din Moldova. Cum era invatamantul atunci?

Era învăţămȃnt serios, sever. Se intra greu. Concurenţa acerbă. Am absolvit la început Facultatea de Ştiinţe ale Naturii din Craiova, secţia Informatică, în 1979, ca şef de promoţie. Dar am făcut şi studii pedagogice, pentru a putea să predau ca profesor. De cȃteva ori am încercat să mă înscriu la doctorat; contactasem pe Prof. Univ. Dr. Constantin P. Popovici, de la Universitatea din Bucureşti, pentru specialitatea: Teoria Numerelor. Dar nu am primit aprobare de la secretarul PCR de la Întreprinderea de Utilaj Greu din Craiova, unde lucram ca analist-programator. Pe vremea aceea dosarul trebuia parafat de Partid!

Apoi, Elena Ceauşescu a dat tot felul de legi restrictive: una a fost blocarea pe timp de trei ani a înscrierii la doctorat pe toată ţara. Alta: obligativitatea stagiaturii de trei ani în producţie după absolvirea universităţii. Deşi primisem recomandare de la Consiliul Profesoral să lucrez în învăţămȃntul superior, nu m-am putut urni din întreprindere. În acei ani fusesem invitat de Prof. Univ. C. Burlacu să predau la Institutul Politehnic din Timişoara, în urma unor articole de matematică pe care le trimisesem la revista lor. Dar legile-mi erau potrivnice.

La Universitatea din Chişinău, am avut profesori în comisia de doctorat, pe lȃngă Dr. Petru Minuţ de la Universitatea din Iaşi, şi profesori veniţi de la prestigioasa Universitate “Lomonosov” din Moscova.

2- Ati avut vreodata ocazia sa intalniti un matematician celebru, spre exemplu, pe Grigore Moisil? Cum a decurs intalnirea?

Da, l-am întȃlnit pe Acad. Grigore Moisil cȃnd am fost premiat la Olimpiada de Matematică, Faza pe Țară, la Bucureşti, în anul 1974. Dȃnsul ne-a ţinut şi o cuvȃntare. Eu eram atunci licean în Rm. Vȃlcea.

Am cunoscut de asemenea, pe la conferinţe internaţionale, mulţi oameni de ştiinţă străini renumiţi. Iar la Congresul Internaţional al Matematicienilor din Beijing, în august 2002, am fost la cȃţiva paşi de Preşedintele Chinei din acea perioadă, Jiang Zemin.

3- Cum ati reusit sa va insusiti atat de multe cunostinte si sa va jucati cu ele, avand in vedere ca despre matematica se spune ca este o stiinta exacta si nu lasa loc imaginatiei?

Mă plictiseam de un domeniu şi atunci mă avȃntam în altul. Nu am vrut să mă „rutinez”. Mi se pare monoton să creezi numai într-un domeniu.

4- Cum au fost anii studentiei pentru dvs?

Frumoşi. Cu petreceri. Cu nopţi nedormite – mai ales în sesiunile de examene. Excursii cu colegii de an prin Parȃng. Participari la Olimpiada Studenţească de Matematică “Traian Lalescu” de la Cluj-Napoca din anul 1977.

 

5- Ati emigrat in America. Cum au fost perioada aceea, cat timp ati planuit fuga din tara, cine v-a ajutat?

 

Am trecut mai întȃi prin purgatoriul lagărului de refugiaţi politici din Turcia (1988-1990). Am trăit la marginea societăţii. Am destăinuit calvarul plecării în cartea Fugit… / jurnal de lagăr… Am dus-o greu, efectuȃnd munci necalificate, cu ziua, pentru a supravieţui…

6- Cum ati reusit sa va gasiti un loc in societatea americana- avand in vedere ca dvs. proveneati dintr-o tara comunista?

Timpurile se schimbaseră (Revoluţia m-a prins în lagăr). Romȃnia nu mai era comunistă. Deci nu am avut probleme. A trebuit să mă familiarizez cu engleza şi să găsesc un loc de muncă (programator şi peste un an promovat inginer la corporaţia de computere Honeywell). Am intrat apoi în comunitatea romȃnească din Phoenix, Arizona.

7- Povestiti-ne mai multe despre conflictul cu autoritatile pe care l-ati avut in 1986 si cum v-a afectat acesta cariera, la momentul respectiv?

Creasem un roman antitotalitar, intitulat în mod paradoxist „NonRoman”, despre un dictator… Analog, trei piese de teatru contra unei societăţi închise (trilogia „MetaIstorie”, cu ciclul de drame: O lume întoarsă pe dos, Formarea Omului Nou, şi Patria de animale)… Scriam de mȃnă, apăsȃnd la indigo, în mai multe exemplare [pe atunci se pusese restricţie la xeroxuri] – astfel mi-a scăpat o copie a romanului, pe cȃnd alta a fost confiscată.

 

8- In matematica exista cuvantul “eroare”. Ati trait erori in viata? Care a fost cea mai grava eroare de pana acum?

 

Am făcut multe erori, din păcate. Am avut un destin sucit. Unele „erori” m-au dus, însă… la succes! Eram direct şi, din cauza aceasta, am intrat în conflict cu destui – în special cu autorităţile. Datorită acestor erori-conflicte am suferit prin lagăre, dar am şi reuşit să emigrez în America.

Dacă stăteam cuminte, în banca mea, fără intervenţii politice, eram şi acum în Romȃnia. Dar, am fost nevoit să-mi iau lumea în cap – şi-am căpătat o largă experienţă de viaţă… Am cunoscut oameni, locuri, idei. Drumul acesta aventuros ţine şi de firea mea…

9- Ati urmarit celebrul film “A Beautiful Mind” cu Russell Crowe? Este vorba despre drama unui geniu – un matematician. Se stie ca marile servicii secrete stau si ii pandesc pe aceia care au “mintile sclipitoare” pentru a-i lua in angajamentul lor. Ati primit si dvs. aferte de la, sa zicem, NASA?

Da, am văzut acest film. Bine regizat. Desigur, este vorba şi de interese de grup. Un romȃn venit în Statele Unite să se documenteze în lumea cinematografică mărturisea că la Hollywood nu a putut să se angajeze… nici ca portar! Hollywood-ul este un club închis; nu pătrude oricine. În America există butada că „din actor, actor răsare!” (care se referă de fapt la toată mulţimea lor artistică, incluzȃnd scriitorii de scenarii, regizorii, etc.). Aţi văzut biografia unui „celebru” actor sau a unui „mare” regizor? Aţi observat că nu se specifică studiile lor? Şi ştiţi de ce?… Fiindcă nu au! Au „moştenit” meseria aceasta. Filmele acestea, realizate totuşi artistic, au în principal un scop propagandistic.

Am fost şi eu sponsorizat de NASA Langley Research Center din Hampton, Virginia, în 2004, de NATO Advance Research Institute în 2005 in Albena – Bulgaria. Am lucrat vara lui 2009 ca cercetător la Air Force Research Lab în Rome, Statul New York, iar vara lui 2010 la ENSIETA (în oraşul Brest, Franţa) — toate acestea datorate Teoriei Dezert-Smarandache din Fuziunea Informaţiei, care are şi aplicaţii militare, pe lȃngă cele cibernetice, medicale, robotice, aviatice.


10- In 2011 ati fost nominalizat la Premiul Nobel în Literatură. Ce a insemnat acest lucru pentru dvs?

 

M-am bucurat. Dar aş prefera un Nobel în Ştiinţă decȃt unul în Literatură.

http://www.art-emis.ro/stiinta/854-cern-einstein-smarandache-si-viteza-supraluminala.html

11- Care au fost contributiile dvs la dezvoltarea stiintei, de pana acum?

Am generalizat logica şi mulţimea fuzzy (şi în special logica şi mulţimea fuzzy intuiţionistică) la logică şi respectiv mulţime neutrosofică.

Am introdus şi studiat proprietăţile multor structuri algebrice si structuri neutrosofice împreună cu Prof. Univ. Dr. W. B. Vasantha Kandasamy de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai, India.

Am contribuit la extinderea Teoriei Dempster-Shafer din fuziunea informaţiei la recenta Teorie Dezert-Smarandache de prelucrare a informaţiilor plauzibile şi paradoxiste – împreună cu Dr. Jean Dezert de la Oficiul Naţional de Cercetări Spaţiale din Paris.

Cȃteva contribuţii în fizică: introducerea termenului de „nematerie”, ca o a treia formă a materiei (iar în prezent se întȃmplă ca neparticula, propusă la Harvard, să fie parte din nematerie); enunţarea ipotezei că nu există nici o barieră a vitezei în univers şi se pot construi viteze arbitrare; definirea în mod simplu a Teoriei Absolute a Relativităţii, care să nu producă fenomene anormale precum dilatare a timpului, contractare a spaţiului, ori paradoxuri relativiste; şi generalizarea Teoriei Speciale a Relativităţii prin parametrizarea raportului temporal.

12- V-au adus acestea si satisfactii financiare?

Destul de puţin. În afara celor menţionate anterior, am fost sponsorizat de Universitatea mea din Statul New Mexico să particip la zeci de conferinţe internaţionale prin diverse ţări, apoi de către Marcus Evans Defence Co.

Am obţinut şi burse (grants) de la Institutul Griffiss din Rome, Statul New York, şi de la alte fundaţii. În general, cercetarea nu e plătită bine. Eu mă ocup de cercetare ca hobby! Curiozitatea de-a afla ceva nou, or de-a inventa ceva năstruşnic.

13- Puteti sa ne spuneti, in viata, cum se impaca matematica cu poezia?

 

La mine ştiinţa, literatura şi arta se complementează. Cȃnd eram mai tȃnăr, scriam poezie; spre bătrȃneţe îmi scriu memoriile de călătorii – unde prezint impresii de la conferinţele la care particip (idei, subiecte de studiat, plus discuţii pe teme de cercetare avute cu profesori, studenţi, ingineri de prin toată lumea). Mi-am făcut numeroşi prieteni şi colaboratori de pe toate continentele. Îmi perfecţionez şi limbile străine, ba chiar învăţ expresii din limbi exotice (pentru amabilitatea si zȃmbetul colegilor).

14- Ce lucrare desfasurati in prezent?

 

Ca de obicei, lucrez la mai multe proiecte în acelaşi timp. Cȃte un pic la fiecare. Mă satur repede de-un subiect, şi sar la altul… N-am răbdare să termin, că-mi vin alte idei. Acesta-i defectul meu…

15- Il contraziceti pe Einstein. Dvs. spuneti ca nu există barieră a vitezei în univers şi că se pot construi viteze arbitrare de la zero la infinit. Dar teoria, desi demonstrata de dvs. prin calculele matematice, a fost controversata. Ce puteti sa ne spuneti despre aceasta valva care s-a creat in jurul ei si in ce stadiu este in prezent?

 

Mi-a plăcut întotdeauna să privesc lucrurile din multiple puncte de vedere, nu doar cel official. De aceea am intrat des în contradicţie cu autorităţile naţionale şi internaţionale: pe teme politice, ideologice, literare, dar şi ştiinţifice.

Într-o societate liberă eşti lăsat să-ţi expui ideile – fără consecinţe represive. Într-o societate totalitară, că e locală ori globală, eşti imediat pus pe lista neagră şi denigrat – chiar dacă societatea respectivă se autointitulează „democratică”.

Eu am emis o ipoteză supraluminală, nu o teorie, care bineînţeles trebuie verificată experimental. Parţial a fost afirmată de experimentele de la Fermilab din Chicago (MINOS, 2005) şi CERN (OPERA, septembrie şi noiembrie 2011). Se zice însă că în februarie 2012 s-au exercitat presiuni asupra responsabililor de la CERN (care sunt şi ei oameni, au familie, au nişte poziţii pe care vor să le păstreze…) să declare că rezultatele ar fi incerte. Probabil şi represalii tacite vor urma asupra fizicienilor (peste 170 din 13 ţări!) care au cutezat să semneze valabilitatea unui experiment supraluminal într-o lucrare inclusă în arXiv.org…

Pe 22 septembrie 2011, cȃnd CERN anunţase, prin Dr. Antonio Ereditato, că neutrinii zboară cu o viteză mai mare decȃt viteza luminii, a fost o explozie de bucurie pe tot globul! Fiul meu cel mare mi-a trimis prin e-mail un link despre ştiri, şi-a exclamat „Tata, ai avut dreptate”.

Se săturase lumea de un totalitarism ştiinţific, iar bucuria generală era imensă. Circulau mesajele prin email cu viteză… supraluminală! Era o eliberare. Începea să se termine cu dogma curentului principal (pare paradoxistă această sintagmă!), prin care unii creatori fuseseră consideraţi ca infailibili, deţinători de adevăruri absolute – ca nişte Dumnezei!

Ideea supraluminală mi-a venit cȃnd eram elev la liceu. La început m-a frapat adunarea relativistă a vitezelor. De exemplu: c+v=c, c+c=c, unde c este viteza luminii, iar v este orice viteză subluminală. Sau 0.9c+0.9c ≈ 0.994c, deci rezultatul adunării n-avea voie să depăşească viteza c. De ce? Pentru că aşa vroia X (fără nicio demonstraţie privind formula adunării)!

Am folosit atunci nişte calcule elementare. Am regȃndit experimentul lui Einstein cu ceasuri atomice, dar fără postulatul său privind viteza luminii ca ultimă în univers deoarece nu era convingător (plus că arăta contra-intuitiv), şi-am considerat timpul ca absolut, precum făcuseră înainte Galilei şi Newton. N-am vrut să mă „reperez” la eter sau ne-eter (dilema de la începutul secolului XX), ci pur şi simplu am considerat ca abstracte: un spaţiu matematic euclidian fixat, şi un timp matematic fixat. Intervalul de timp era acelaşi pentru cei doi observatori (cel de la sol, şi cel din rachetă). Refăcȃnd calculele, mi-a ieşit ceea ce era normal, realist, că adunarea vitezelor este pur şi simplu vectorială: , adică c+v este egal cu magnitudinea vectorului rezultant.

Mai mult, în Teoria Absolută a Relativităţii [TAR] (după cum am numit-o), au fost eliminate anomalii precum: dilatarea timpului, contractarea spatiului, simultaneitatea relativistă, plus paradoxurile relativiste. Iar factorul Lorentz a devenit… egal cu 1!

Mai departe, am parametrizat relaţia aceluiaşi experiment, luȃnd în consideraţie cazul cel mai general: adică nu ştim nici dacă avem un spaţiu-timp relativ sau absolut, şi nici dacă viteza luminii este ultimă sau nu. Am obţinut atunci o generalizare a TR a lui Einstein, dar şi a TAR anterioară, precum şi noi Relativităţi (care trebuiesc desigur verificate experimental).

Sunt mulţi fizicieni şi oameni de ştiinţă care l-au contrazis pe Einstein, chiar din ţări occidentale, considerȃnd că Teoriile Relativităţii (Speciale şi Generale) sunt nereale, adică science fiction. Dar toţi aceşti dizidenţi ştiinţifici sunt, din păcate, intimidaţi, marginalizaţi, defăimaţi, ridiculizaţi… Se exercită represiuni la adresa lor: fie sunt daţi afară din posturi universitare, ori împiedecaţi să promoveze sau chiar să-şi găsească o slujbă academică ori să primească fonduri de cercetare. De constatat că ei sunt supuşi, în primul rȃnd, atacului la persoană, nu criticii pe textul ştiinţific.

Dau cȃteva exemple de oameni de ştiinţă pe care îi cunosc prin schimburi de corespondenţă: Prof. Dr. R. M. Santilli a fost eliminat de la Harvard (1981) pentru că a îndrăznit să-l critice pe Einstein. Santilli a scris şi o carte: „Il Grande Grido: Ethical Probe on Einstein’s Followers in the U.S.A, an Insiders View” (1984), Louisville, Alpha Pub., despre corupţia din domeniul cercetării ştiinţifice, despre manipularea informaţiilor, discriminarea minorităţilor în învăţămȃntul superior, şi despre modul cum erau suprimate investigaţiile ştiinţifice care ar fi putut duce la concluzii opuse Teoriei Relativităţii. Citiţi in Wikipedia (despre care am văzut pe Internet că mulţi o numesc Junkipedia, în traducere: Enciclopedia de Gunoaie, ce se auto-intitulează „liberă” dar care este clar monitorizată şi cenzurată), în limba engleză, un exemplu clasic de denigrare la comandă a unui om de ştiinţă de înaltă clasă (ce lucrase la MIT şi Harvard), considerat că face „fringe scientific theories” (de către nişte editori plătiţi care n-au nici a zecea parte din reaoizările sale) tocmai pentru că nu a vrut să se subordoneze curentului principal: http://en.wikipedia.org/wiki/Ruggero_Santilli .

Despre subsemnatul junkipedienii (în traducere: editorii de gunoaie) au scris în pagina de discuţii pur şi simplu că sunt „criminal”, „sinucigaş cu bomba” [în engleză: suicide bomber], apoi „spărgător de bănci în New Mexico” (probabil ca să justifice cum de-am putut să public multe cărţi) – minciuni atȃt de mari, încȃt pȃnă la urmă le-au şters ei înşişi fiindcă nu-i credea nimeni. Au luat-o apoi cu minciuni mai fine, ca să poată induce lumea în eroare. Acţionȃnd sub acoperişul unor pseudonime, ei pot trȃnti orice neadevăruri, fiindcă n-are cum să-i tragă nimeni la răspundere.

Orice persoană de pe planetă poate contribui la Junkipedia, dar dacă cele scrise nu convin ideologiei junkipediene, editorii aflaţi pe ştatele de plată ale serviciilor secrete vor şterge imediat intrarea sau comentariul. De exemplu, critici la curentul ştiinţific actual şi mai ales la adresa lui Einstein nu se admit de nici un fel!

Pe deasupra junkipedienii mai sunt şi ipocriţi; de pildă mă acuzau c-aş fi „self-promoter” [adică m-aş promova singur]. Păi, orice scriitor şi om de ştiinţă caută să-şi facă opera cunoscută trimiţȃndu-şi articolele şi cărţile pe la reviste, pe la biblioteci, dar şi la critici şi specialişti. Ce e rău în asta? Ba mai mult, în Occident există chiar Agenţii literare – plătite de unii scriitori, de pildă, ca să le promoveze creaţiile.

Odată, am fost anunţat de un prieten că un matematician german, Axel B., care şi-a semnat invectivele la adresa mea în Junkipedia cu numele său real, mă acuza că n-am publicat în nu ştiu ce reviste (bineînţeles, controlate de ei). Am dat atunci o căutare în Zentralblatt für Mathematik (revista germană de recenzii), să văd cine este acesta, şi tipul nu publicase decȃt 3 (trei!) articole. Atȃt! Iar eu aveam vreo optzeci de articole. Dar tuna şi urla împotriva mea! Am întȃlnit multă ipocrizie în străinătate!

Bineînţeles că lucrări care criticau Teoria Relativităţii nu puteam publica decȃt în… Africa şi Asia!

Rolul acestor site-uri este de a dezinforma: să dea impresia că realizările ştiinţifice şi culturale au fost făcute numai de creatori ale marilor puteri în spiritul celor ce controlează cultura mondială, ignorȃnd şi boicotȃnd pe ceilalţi.

De ipocrizie dau dovadă şi guvernele care înfăţişează protestele din alte ţări, dar nu prezintă măcar o secvenţă la televizor privind protestele din ţara lor ale mişcării Occupy Wall Street privind inegalităţile şi nedreptăţile sociale.

Alte site-uri, aşa-zis ştiinţifice, dar adevărata lor intenţie fiind MANIPULAREA informaţiilor la nivel global, subminarea unora şi exaltarea altora, sunt Planet(junk)Math şi Planet(junk)Physics, de asemenea monitorizate de servicii secrete.

Este prima tentativă de dictatură globală în domeniul informaţiei din istoria omenirii – promulgată de aceste trei site-uri, dar şi de altele aflate sub control, împreună cu motoarele de căutări plătite să le aducă pe aceste site-uri printre primele pagini la orice căutări unde noţiuni de-ale lor apar. Cititorul grăbit nu mai are timp să se uite şi prin alte site-uri ieşite la căutări, ci se îndoctrinează cu informaţiile luate în special din Junkipedia. Junkipedia este extrem de părtinitoare, citȃnd şi menţionȃnd doar „elita” lor, şi ignorȃnd ori boicotȃnd realizările celorlalţi.

Mai mult, la fel ca oile care dau toate în baltă luȃndu-se una după alta, versiunile în limbi neengleze copiază sau imită pur şi simplu versiunea englezească a Junkipediei – ducȃnd voluntar sau involuntar la această dictatură globală în informaţie.

Alt exemplu: studentul Stephen Crothers (în prezent cercetător independent) a fost dat afară de la doctorat în Australia pentru că a îndrăznit să afirme că nu există „găuri negre” (care ar fi o consecinţă a TGR).

Religia şi în prezent tinde să fie mai puternică decȃt ştiinţa în unele societăţi vestice, din interesele celor care o controlează. De pildă, potenţialul boson Higgs a fost botezat în mod forţat „Particula lui Dumnezeu” – pentru a demonstra, chipurile, indirect/mutual legătura dintre ştiinţă şi religie (deci că Dumnezeu ar exista)…

Cunosc o universitate americană unde profesoara de biologie refuză să predea în clasă Teoria Evoluţiei, a lui Darwin (deşi este prevăzută de programa de studiu), pentru că femeia este creştină fundamentalistă şi crede în creaţionism. În ciuda faptului că şi studenţii şi părinţii acestora s-au plȃns de nenumărate ori direcţiunii, ea continuă bine mersi să „profeseze”… Vă daţi seama ce „biologie” învaţă studenţii aceia!

Însuşi Nikola Tesla, marele  inventator, a numit Teoria Relativităţii drept… metafizică! Tesla – fiind un emigrant dintr-o ţară mică – nu s-a bucurat de atenţia cuvenită geniului său, deşi invenţiile sale au avut un impact tehnologic important pentru omenire…

Există tone de maculatură despre TR, despre „conecţiile” forţate ale ei cu alte domenii, sumedenie de teze de doctorat, de reviste dedicate TR …

Există persoane ce şi-au dedicat cariera studierii Teoriei Relativităţii lui Einstein, care au obţinut premii şi fonduri considerabile în această direcţie. Vă daţi seama că aceştia, şi alţii din tabăra lor, vor face tot ce le va sta în putinţă pentru a menţine privilegiile lor spirituale şi materiale.

Daţi o căutare în Google pe „anti relativity” şi veţi găsi vreo 6,3 milioane de site-uri! Deci, o opoziţie destul de serioasă. De aceea vor cei puternici să restricţioneze Internetul (fiindcă nu pot să-l controleze total), emitȃnd tot felul de legi aberante prin care să-i hărţuiască pe indezirabili…

Aceste lucruri nu se spun de către cei care manipulează mass-media internaţională. Însă nici o Inchiziţie n-o să dureze la infinit, după cum ne arată istoria. Pe măsură ce instrumentele de măsurare se vor perfecţiona, adevărul privind supraluminitatea va fi dovedit.

Surprinzător, mai deschise la idei noi sunt revistele şi institutele ştiinţifice chineze şi indiene, care nu se supun neapărat dogmei curentului principal din ştiinţă precum multele reviste şi institute de cercetări occidentale aflate sub control.

Căderea TR va avea consecinţe majore asupra fizicii moderne; o revoluţie în ştiinţă ne trebuie, şi un nou domeniu va trebui explorat: fizica superluminală.

16- Ati vazut moartea cu ochii in lagarul de refugiati politici din Turcia. Va rugam sa ne spuneti cum ati ajuns tocmai acolo?

 

Am tot povestit episodul scăpării dintr-un totalitarism politic pentru a intra în altul ştiinţific.

Obţinȃnd cu greu un paşaport de turist pentru a merge în Bulgaria la începutul lui septembrie 1988, m-am îmbarcat clandestin din portul Burgas pe un vapor pȃnă la Istambul, Turcia, unde am cerut azil politic la Consulatul American. Aci am aşteptat un an şi şapte luni viza americană de emigrare, efectuȃnd munci necalificate pentru a supravieţui: încărcător la roabă pe şantiere, lucrător la prelucrarea cimentului, la şlefuit marmură, la polizat, la văruit, la făcut curăţenie, dar şi ghid la turiştii francezi.

Deci am o experienţă de viaţă care m-a călit…

17- Din pacate, multi dintre cititorii nostri nu am avut acces la cartea dvs in care povestiti calvarul din lagar. In ce perioada ati stat acolo si cum au fost zilele cand ati fost eliberat?

 

Am aşteptat în lagăr între 9 septembrie 1988 – 22 martie 1990. Munceam şi scriam scrisori să fiu ajutat să emigrez… Vreo 570 epistole am expediat în romȃnă, franceză, sau engleză – majoritatea colectate în tomul intitulat “Desperado” (1047 pagini)

http://fs.gallup.unm.edu/Desperado.pdf (161 MB).

Veţi găsi şi poze cu emigranţi romȃni din lagărele de refugiaţi politici din Istambul şi Ankara… nenorociţii soartei…

Iată un fragment din prefaţă:

Aceste Scrisori olografe, împreună cu Jurnalul de lagăr „FUGIT…”, au constituit pentrumine o metodă terapeutică pentru a rezista psihic în acest PURGATORIU – de unde nu mai puteam scăpa… Mă întrebam dacă această „purificare” avea loc înaintea intrării în paradis ori… în necunoscut!

 

Jurnalul de lagăr era continuarea Jurnalului disperării din țară, și preludiul Jurnalului de emigrant din America.

 

Am așternut pe hârtie suferințele, nemulțumirile, speranțele, precum și dezamăgirile…unui desperado [un outsider permanent, atȃt în ţară cȃt şi în străinătate…]. Acest cuvȃnt,

DESPERADO, provenind de la caracterizarea unor fugari hispanici în America de Nord, are semnificaţie negativă; conform dicţionarului „Webster” înseamnă: persoană periculoasă, criminal nemilos, om în afara legii. Şi-a intrat în multe limbi: engleză, franceză, germană, italiană, cehă, maghiară, etc. (încercȃnd să-l traduc pe Internet, îmi dădea robotul acelaşi cuvȃnt mereu).

Dar mie îmi place să-l percep în limba romȃnă ca „desperatul”, datorită omonimiei, deşiîn  spaniolă desperat se traduce mai exact prin desesperado, în timp ce „desperado” este o prescurtare. Şi asta pentru că ştiu în ce situaţie de disperare eram noi în lagăr: oameni ai nimănui, bătuţi de soartă, consideraţi fiinţe inferioare de „mărimile” timpului…

Ȋn dicţionarul „Larousse” desperado este interpretat ca „persoană care trăieşte la marginea societăţii şi e gata să se angajeze în acţiuni violente şi disperate” [désespéré în franceză]. emigrare în America. Revoluția românească m-a prins în lagăr! Scriam pe la toate organismele internationale, pe la cunoscuți și necunoscuți, să m-ajute să emigrez…

Alte cărţi literare şi de artă de-ale mele, sau despre activitatea mea, în romȃneşte şi in alte limbi, puteţi descărca din site-ul:

http://fs.gallup.unm.edu/eBooksLiterature.htm

iar cărţi ştiinţifice din site-ul:

http://fs.gallup.unm.edu/eBooks-otherformats.htm .

18- Ce s-a intamplat cu dvs. dupa conflictul cu autoritatiile din 1986 cand vi s-a confiscat manuscrisul romanului “NonRoman”?

Am devenit „Obiectivul SAVU” al Securităţii din Craiova – Savu fiind numele meu conspirativ. Mă urmăreau, mă fotografiau prin oraş, îmi interceptau convorbirile telefonice, îmi confiscau scrisorile expediate şi manuscrisele (chiar şi pe cele ştiinţifice, care nu aveau vreo critică la adresa regimului). Scriau rapoarte despre mine, dar îi investigau şi pe cei care intrau în relaţii cu mine.

19- Ce ne destainuiti despre Teoriei Dezert-Smarandache (TDSm) din Fuziunea Informaţiei, in asa fel incat sa inteleaga toti cititorii? Spuneati ca are si aplicatii militare.

Am pornit în anul 2002 împreună cu Dr. Jean Dezert din Franţa să extindem Teoria  Dempster-Shafer pentru cazul cȃnd ipotezele nu sunt exclusive, deci au părţi comune:

http://fs.gallup.unm.edu/DSmT.htm .

TDSm este formată dintr-un spaţiu de fuziune (Algebră Booleană), şi cuprinde o serie de formule de combinare a informaţiilor primite de la diverşi sensori sau experţi. Aceste informaţii sunt prelucrate automat, rezultatul fiind informaţia optimă care este necesară pentru a se lua o decizie.

De exemplu, un robot este înzestrat cu o reţea de sensori. Informaţiile furnizate de aceştia sunt combinate automat, transmitȃndu-se rezultatul centrului de comandă.

20- Traim intr-o era a informatiei- prea multa si prea nociva. Cum faceti selectia informatiilor si cum va protejati de furtul de informatie?

Din păcate nu prea fac selecţie şi citesc zilnic zeci de mesaje. Şi compun zilnic zeci de răspunsuri. Şi-mi propun zilnic să deschid mai rar laptopul. Dar nuuu pooottt… Această eră a informaţiei este, într-adevăr, ca un drog. Am avut deseori şi computerul virusat, fişiere pierdute sau corupte. Dar o iau din nou de la capăt.

Nu pot să fac o selecţie a informaţiei. Şi acest lucru este tot un defect, care însă m-a dus să creez prin diverse domenii… Tot răul spre bine (iar în alte cazuri tot binele spre rău)! Fiind în contact electronic cu zeci de creatori de pe glob, în diverse limbi, am reuşit să ne influenţăm reciproc.”

Multumesc frumos!

25-27 februarie 2012

{Sub o formă redusă a fost publicat în revista VIP, Bucureşti, pp. 40-41, din 5 martie 2012}

http://www.art-emis.ro/stiinta/854-cern-einstein-smarandache-si-viteza-supraluminala.html

 


 

Centrul European pentru Cercetare Nucleară (C.E.R.N.), 22 septembrie 2011. Realizarea primului experiment, denumit „Opera”, cu particule de neutrini care depaşeau viteza luminii. Mass-media românească a relatat, printre altele, şi despre românul care l-a contrazis pe Einstein. Experimentul supraluminal a fost repetat în noiembrie, acelaşi an, rezultatul validând înco o dată, parţial, ipoteza supraluminală a cercetătorului romȃn.
- 22 februarie 2012 – James Gillies, purtătorul de cuvânt al C.E.R.N. a declarat că este posibil ca rezultatele celor două experimente să fie puse sub semnul incertitudinii, din cauza unui cablu care ar fi putut fi defect. Se ascunde faptul că în anul 2005 mai avusese loc un experiment supraluminal, numit „Minos”, efectuat de către Laboratorul Fermilab din Chicago, dar fizicienii participanţi în acest experiment au declarat că instrumentele lor de măsurare nu ar fi prezentat o acurateţe suficientă pentru ca rezultatul să poată fi validat.

Corectă sau mai puţin argumentată, lupta elitelor ştiinţifice este foarte dură şi nu totdeauna onestă. Doi profesori din Statele Unite afirmă că celebra formulă E=mc², care l-a făcut faimos pe Albert Einstein i-ar aparţine, unui fizician austriac. Acuzaţiile au generat de nenumarate ori altele, mai grave, care vorbesc despre faptul ca Einstein se face vinovat de plagiat, însă mai toate au fost demontate la vremea lor. Doi fizicieni arată ca faimoasa formulă a lui Einstein are o geneza complicată, oarecum ambiguă şi că aceasta avea puţine conexiuni cu relativitatea. Unul din precursorii plauzibili ai formulei E=mc² este Fritz Hasenöhrl, un profesor de fizica la Universitatea din Viena. De altfel, descoperirea lui Albert Einstein a mai fost pusă sub semnul întrebării. Cotidianul „The Guardian” scria, în anul 1999, că ecuaţia E=mc² ar fi fost de fapt ideea unui italian pe nume Olinto De Pretto, cu doi ani înainte ca Einstein să o folosească în dezvoltarea teoriei relativităţii.

În anul 1972, profesorul Florentin Smarandache de la Universitatea din New Mexico[1] prezentase o ipoteză prin care susţinea că nu există barieră a vitezei în univers şi că se pot construi viteze arbitrare de la zero la infinit. Ipoteza Smarandache este respinsă în Enciclopedia de Fizică[2], criticile la adresa curentului principal din ştiinţa mondială. Nefiind acceptate. În presa romȃnească nu prea s-a comentat despre cartea sa „Absolute Theory of Relativity & Parameterized Special Theory of Relativity & Noninertial Multirelativity” (Teoria Absolută a Relativităţii & Teoria Specială Parametrizată a Relativităţii & Multirelativitatea Neinerţială)[3], în care autorul îl contrazice din nou pe Einstein. În studiul menţionat, pe lȃngă infirmarea postulatului einsteinian al vitezei luminii, autorul construieşte, prin calcule matematice simple, o Teorie Absolută a Relativităţii (T.A.R.).

Prin celebra sa Teorie a relativităţii, Einstein a susţinut că spaţiul şi timpul sunt relative. Smarandache susţine inversul acestei teorii: spaţiul şi timpul sunt absolute (motiv pentru care teoria sa poartă denumirea de Absolută), în sensul lui Galilei şi Newton, dar viteza luminii nu este ultimă în univers. Teoria Absolută a Relativităţii este realistă, construită în spaţiul Euclidian. Nu produce dilatarea timpului, contractarea spaţiului, simultaneitatea relativistă şi nici paradoxuri relativiste precum Teoria Specială a Relativităţii a lui Einstein. Florentin Smarandache consideră că Relativitatea lui Albert Einstein este valabilă într-un spaţiu imaginar, nu real, iar adunarea relativistă de viteze este ireală. De asemenea, susţine că dilatarea timpului, contractarea spaţiului şi simultaneitatea relativistă ale lui Einstein sunt science fiction nu realităţi, iar paradoxurile relativiste denotă foarte bine inconsistenţa Teoriei Speciale a Relativităţii. El propune o adunare vectorială a vitezelor, care permite şi viteze supraluminale. Într-un articol publicat în „Progress in Physics” 1/2012 – unde este redactor asociat – profesorul Smarandache propune înfiinţarea unor noi ramuri ale fizicii, Fizica Supraluminală şi Fizica Instantanee, adică studierea legilor şi teoriilor fizicii la viteze supraluminale şi la viteze instantanee. În aceeaşi carte, refăcând experimental lui Einstein cu ceasuri atomice, autorul a considerat cazul cel mai general, când nu se cunoaşte nici dacă spaţiul şi timpul sunt relative sau absolute, şi nici dacă viteza luminii este ultimă sau nu în univers. În felul acesta Dr. Smarandache a obţinut Teoria Specială Parametrizată a Relativităţii (T.S.P.R.), care generalizează atȃt T.S.R. cȃt şi T.A.R., dar crează şi alte tipuri de Relativităţi, care însă trebuiesc verificate practic. Apoi trece de la viteze constante, la acceleraţii constante şi, în final, propune spre cercetare Multirelativitatea Neinerţială.

Notă:
În urma recentului comunicat C.E.R.N., Profesorul Forentin Smarandache a afirmat: „Chiar dacă or fi fost greşeli la C.E.R.N., pe viitor tot se vor găsi particule supraluminale”. Viitorul o va dovedi! Parcă „ceva” ne aminteşte de Nicolae Paulescu, de epopeea Insulinei şi de Nobelul primit de altul. (Ion Măldărescu)

Grafica – Ion Măldărescu

———————————————————–
[1] Prof. Univ. Dr. Florentin Smarandache a primit, ]n decembrie 2011, Premiul „Traian Vuia” în domeniul ştiinţelor tehnice, al Academiei Române, pentru anul 2009
[2]   http://scienceworld.wolfram.com/physics/SmarandacheHypothesis.html
[3] Teoria Smarandache poate fi accestaă la adresele:

http://fs.gallup.unm.edu/ParameterizedSTR.pdf

Amazon.com:

http://www.amazon.com/Absolute-Relativity-Parameterized-Noninertial-Multirelativity/dp/1879585995/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1330056847&sr=1-1

Amazon Kindle:

http://www.amazon.com/Relativity-Parameterized-Noninertial-Multirelativity-ebook/dp/B0072ZQG54

Google Scholar:

http://books.google.com/books/about/Absolute_Theory_of_Relativity_Parameteri.html?id=zcrI3nQh7_wC

Barnes & Noble:

http://www.barnesandnoble.com/w/absolute-theory-of-relativity-and-parameterized-special-theory-of-relativity-and-noninertial-multirelativity-florentin-smarandache/1038115986?ean=9781879585997

Sursa:

Revista Art Emis

http://www.art-emis.ro/

Revista Agero

http://www.agero-stuttgart.de/

 

3 Mar
2012

Volumul “ÎN DOUĂ LUMI” o carte de suflet, o lecție de ROMÂNISM

În cadrul Simpozionul Naţional „Ioan Slavici la aniversară”, ediţia a II-a, din 29 februarie 2012, responsabil de proiect Gabriela Victoria Mnerie, în cadrul Universităţii ,,Ioan Slavici” din Timisoara, participanţii s-au putut bucura de lansarea cărţii „În două lumi” a scriitorului român, Ben Todica, stabilit în Australia.

 


Născut la 23 noiembrie 1952, în satul Iezer, comuna Puieşti, judeţul Vaslui, România, fiul Auricăi şi Gheorghe Todică, după ce anii cei mai frumoşi îi petrecuse în Ciudanoviţa, judeţul Caraş Severin, îl regăsim acum în Australia.
Ben Todică este o personalitate complexă. Un prieten pe care te poţi baza indiferent de situaţie, demn şi dârz. Un OM remacabil prin sufletul său mare. Alături de Ming, soţia sa şi de cei trei copii, şi-a creat în Australia, dar nu numai, un univers al armoniei, al păcii interioare după care tânjesc mulţi. 

 

Am început de unul singur ca o scânteie şi mocnind ca un foc înăbuşit am străbătut întreaga viaţă luminând modest precum licuriciul în noapte nederanjând dar tresărind cu atenţie pe ici, pe colo. Am fost întodeauna condus de interes pentru cunoaştere şi împlinire, din dorinţa de a, într-o zi, demonstra semenilor mei că suntem demni de această lume, că nu suntem mai prejos. Nu lupta de a acapara lucruri sau averi ci lupta de a da înapoi celor ce mi-au dat cu atâta dragoste: părinților mei, colegilor mei, învăţătorilor, profesorilor, prietenilor, Ciudanoviţenilor, Oraviţenilor, Banatului şi întregii Românii, m-a condus.
Mi-s dragi Doamne oamenii aceştia sărăciţi de vremuri şi munciţi de împrejurări, şi printre ei, câţi Doamne, nu or fi, de o înaltă puritate sufletească, şi de o adâncă sensibilitate spre bine.”(Efectul “Fluture” – vol. “Între două lumi”, autor Ben Todică).


A rămas acelaşi. Bun român, iubitor de neam şi ţară. Domniei sale nu-i este ruşine a recunoaşte că este român,  că-şi iubeşte ţara cu bune şi rele. Nu-şi poate uita rădăcinile, nu poate renunţa la limba română, la graiul său.
Primul sau volum “Între două lumi” este edificator.
Aşa cum afirmă pe coperta primei cărţii “există o pasăre, care de cum se naşte, îşi ia zborul şi rămâne în văzduh până moare. Ea îşi pescuieşte hrana din zbor (coborând în picaj), de pe pământ şi din ape. Aşa mă simt şi eu de când am fugit din ţara MAMĂ. În străinătate (cel evadat dintr-o ţară comunistă) suspendat prin ceea ce fac, îmi hrănesc identitatea de român prin scris – şi de cele mai multe ori, după moarte, cenuşa ne este adusă acasă, şi împânzită pe locul natal.

 

(Sursa imagine : Ben Todica : http://bentodica.blogspot.com/)


Scrierile mele sunt acest picaj pentru a mă hrăni şi supravieţui ca român care nu se mai poate întoarce la casa lui, pentru că, ea a rămas în anul în care el a plecat – în cazul meu 1979.

Volum lansat “ÎN DOUĂ LUMI” a fost primit cu multă căldură de distinșii oameni de cultură.



Cuvinte emoționante au fost rostite de prof. univ. dr. Mnerie Dumitru, rectorul Univesității Ioan Slavici, de remarcabila jurnalistă, scriitoare, D-na Veronica Balaj de la Radio Timișoara.



Un moment inedit a fost intervenția prietenului din copilărie, D-nul Nicu Chișe, venit tocmai de la Ciudanovița pentru a se bucura de această manifestare.

 
Felicitări românului ce nu și-a uitat rădăcinile și simte mereu nevoia de a se întoarce acasă. O carte document pentru generațiile care vor veni, o carte pentru cei dragi. Structurată în două capitole, întâlnim inteviuri cu personalități din toate domeniile din lume, români adevărați ce nu și-au uitat obârșia. Ecourile reprezintă elogiul adus scriitorului în urma apariției primei cărți, intitulată „Între două lumi”. Acum scriitorul Ben Todică, se simte implinit, respiră, traiește doar „În două lumi” pentru România și Australia, pentru „trandafirul special” numit Ming.

Această carte, afirma scriitorul, m-a aşezat pe mine, autorul ei, în scaunul cititorului ca să descopăr puterea şi măreţia divină a cuvântului scris. Am început să realizez cât de aproape sunt de creatorul meu, să simt că sunt plămădit după chipul şi asemănarea sa, că atunci când vorbesc, Dumnezeu este în mine şi că eu nu aş exista fără el – “pentru că la început a fost cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu“.
Scriitorii care m-au luminat, parcurgându-mi cartea, sunt scăldătoarea prin care Dumnezeu căleşte sabia sfinţilor, sunt cel mai mare dar şi scut împotriva neştiinţei şi al întunericului, sunt bucuria trecerii într-o nouă lume. Sufletul îmi este plin de un mănunchi de emoţii unice. Sunt Binecuvântat de Cuvântul în care m-am născut! Am exclamat şi am plâns tremurând precum oţelul trecut din flăcări în gheaţă. Dragă cititorule, nu gândi ce am scris, ci simte ce poate face limba prin cuvânt! Tu eşti cuvântul!
 
Doresc să mulţumesc doamnei Vasilica Grigoraş fără ajutorul căreia nu ar fi fost posibilă apariţia unei cărţi de mărimea şi scopul acesteia de faţă. Prin alegerea temelor şi selecţia materialelor, cartea este alcătuită şi direcţionată spre cititorul dornic de o adevărată experienţă a limbii române. 
Sincere mulţumiri doamnei prof. dr. Ileana Costea pentru contribuţia deosebită la apariţia volumului. Aprecierea mea şi calde mulţumiri tânărului Radu-Ticu Grigoraş pentru răbdarea şi tenacitatea cu care a realizat transcrierea fidelă a interviurilor stocate pe suport electronic. Nu mai puţin, doamnei Daniela Tiţ, doamnei Constanţa – Doina Spilca ce mi-au fost alături la greu… şi din suflet, multă recunoştinţă tuturor contributorilor prin text la realizarea acestei cărţi cât şi fiului meu Eric pentru transpunerea simţămintelor mele în realizarea copertei.
Vă las pe domniile voastre, cititorii, să judecaţi şi să apreciaţi valoarea cuvintelor noastre – cuvinte româneşti de o mare şi frumoasă experienţă literară pentru mine.
BEN TODICĂ – Australia, 2011

 


(
Sursa imagine : Ben Todica : http://bentodica.blogspot.com/)

3 Mar
2012

Lansare carte : PE URMELE LUI ZENON / On Zeno’s footsteps

MARIANA GURZA
*
PE URMELE LUI ZENON, Editura Timpolis, 2012, Timişoara

Traducere : Dr.  George ANCA

*

On Zeno’s footsteps

Translation by George Anca

Coperta: Eric Bi  Chen

*

To my children,
Ioana-Valentina and Vlad-Gabriel

*

Foreword The title of anthology suggests that it is question of recreation of an ancient unconventional Greek style which encapsulates us into the myth of Zeno from Eleea (490 – 430 BC) and in original, subtle, profound and old fashioned manner, the author proposes to our delight a collection of lyrical feelings and transmutations. This collection has thirty five chosen poems. Brilliantly crafted, poems of Mariana Gurza are perceptive to natural landscape and fundamental questions of life and death. This volume offers Romanian original text and its homologue in English on opposite pages. Translation of George Anca surprises with hawk eye the splendor of original, transmits with mastery poetical beauty and used rhythm, as well as complexity of language depth of author Mariana Gurza. A profound love poetry… sensual, musical and delicate.

Ben Todica

Australia

*

Translator’s Note

„She wants to detonate the selfishness around” (Adrian Dinu Rachieru), „silence will not restrain her soul” (Eleonora Schipor), „lyrics become her universe and salvation” (Nina Ceranu). Not excepting romantic erotic statements, the poems of Marianei Gurza (with roots in Bucovina, born in Banat, mother of children), have almost always lengyh of Lord’s Prayer. Translator listened, concomitantly, also songs by Frank Sinatra, choosing only few quasi-mystical recalls written over the years and published in volumes: Paradox sentimental / Sentimental Paradox, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne / Night thoughts, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tacerea / Need to defy silence, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre / Lights and shadows, Ed.Augusta, 2001; Lacrima iubirii / Tears of love, Ed. Artpress, 2003, Ultimul strigăt / Last cry, Eubeea, 2006.

George Anca

            

                    I LOOK TO THE SKY

Born again,
Here I am!
I went through an ugly dream forks.
Unknown by anyone,
I encircled in my mute grief.
Yet now, o Lord, I am delighted
with your gift of new life,
for laughing, weeping,
fighting, living,
like rocks in their immobility.

             

                         THE HEAVEN WEEPS IN MY HEART

I thought that disguising myself
as light,
as despair,
I would lull to sleep your imagination.
I succeeded
to glimmer my angel
lost from me,
searching for me
in my gesture
of humility.

                      TELL ME WHO I AM

I thought you know
who I am.
I thought I was
equally
shadow and being.
Til I realized
that in time mirror
I was not more than
a cry,
a peal of laughter,
a white dress,
a candle flame,
a red egg,
a piece of wafer,
an eye of light.

                             FLIGHT AMIDST CLOUDS

It came as if I was a bird in flight.
Which one in the God’s
counting?
Which one returned by wind?
I should be
recognized
after my wild prattle,
after nests hidden
in hourglass
of the time tax collector.

                  I WEEP IN THE TRESHOLD OF NIGHT
                                                        (To my daughter Ioana)

In the garden of my soul
a singing bird made her nest.
It has something of prayer,
of call,
in her dialogue
with jasmine,
with wind,
with thought…
She laid her blue egg
in the false golden orbit,
and her song cleared
like my sight
after the first rain of tears.

                                     ENIGMATIC IS ALL

The words sit strangely
between life and another world.
Abyss? Be it as far as possible!
To read about it in books!
Now we are here, in the picture
with white winter,
tomorrow we will be in green-green.
Of course apricot trees will as well bloom,
will ripen,
also the fields will bear fruit
as every year.
We will be here to collect them.
Even pains, transient,
will remain alone.

                                OBSTINACY

Do not look back,
nothing is to be seen.
It’s me,
a blue shadow
gliding slowly
on already wedded alleys.
Do not listen,
it is my thought
ground by a green love.
You will never hear
my whispers
metamorphosed in golden grain.
Do not look in my eyes:
you will see only the night blindness.
So… I’ll lose myself in labyrinths,
pining after your embrace.

                          YOU AMAZE ME, FRIEND

with your desire to walk
on traces of the saints
to return toward self.
But you don’t talk to me
about pilgrims splashed
with mud.
In your interior world
you have an answer,
as I also have it
in gloomy days
when everything seems
to slip out of my hands.

                                     PICTURE INFINITY
You had ended the book of “war”
thus I printed you in my heart,
like a star
under your thought light
good to cure wound of child
that you remained.
Tell me what have you seen
in other life?
Did you succeed to count the stars,
to adorn yourself
with presented gem?
Or did you kept only image
of the infinity?

 

                                 SEARCH FOR SEALF
The memory is mimosa pudica
today it opens with abnegation,
tomorrow is emptied by senses.
At each touching
man hauls inside
searching for self
in the first trace on clay
kept in palm by God.
Kneeling conceited,
at his feet:
the earthling.

 

                              I AM AFRAID FOR YOU, SON
Before being you,
son,
it was me,
it was the luminous
longing singing words,
luminously singing in my soul.
And you came,
like a gallop of green green…
Therefore, this spring,
pin it, my dear, to the lapel
and show it to the tomorrow,
when those
with traveled horses
will come to the halt
of men.

 

                                   GREEN TIMES
One evening
mother forgot
outside the sack with salt
the morning was a salt see.
Father left his scythe
on edge of this sea
and it rusted…
First child born
that evening
had his skin tanned…
It was the first sign
that time for pray arrived,
to stop for a while
and lay it near us
heating it like
the abandoned child.

 

                            TO WEAR IT MYSELF
For second act
now within writing
you intend to become
the grain of sand
remained on time sole
which I carry
myself
every day
every season.

 

                           POEM IN WHITE VERSE
Sign that poetry lives
is the white verse
which cheated the rhyme.
From here the poetry starts
from this photograph
I left
at your hand
with some oblique lines
out of a manuscript
from which,
dear friend,
you torn a page,
you burnt it in a cigarette,
before getting cured
of me.

 

                                 LONGING
Toward His world
all bridges have been raised.
I had to give toll
also to the time,
to healing icons,
to last horse
which has broken the bit.
Hot in my hand,
the last penny
remained
like a song on lips
when one is surprised
by perfect likeness
with one from the dream

 

                          YOUR PAIN HURTS ME
To be not recognized by us,
grandfather’s latter disguise
was into Prince Charming.
He was the same,
with his wonder-horse,
eternity in front of him,
anterior lives backward,
other disguises.
In one he was like a saint.
Grandmother had crochet for him
a cap of pearls,
in other a bright halo.
Perhaps I met him
into a tale,
or I saw him
on some wall with graffiti,
and I wanted to be my grandfather.

 

                       HUMILITY
                                 (To my son Vlad)
I’m like a cloudy leaf
Fallen to your feet, Jesus.
Only prayers still give me power
After so much struggle and sorrow.
My beloved child is tried again now
And I can not stop the start;
I made a twin angel out of my tears
To stay with him as stroking.
I do not know if saints heard my prayers,
But I know that beyond the clouds
the saint and gentle sight
Watches and is among us.

 

                                        SHOW
We wind in acrobatic circles,
Everyone wants to look more tenacious,
We know neither when to stop,
But we roll spectacularly.
Politics became a poem,
Rhyme is mostly paired,
Verse is full of promises and nostalgia,
Rhythm is alert and stanza already globalized.

 

                                     DAD, I MISS YOU
I miss you, dad, so much I miss you,
and, God, hard is the split
and I didn’t know you’ll die
wishing you all the time alive.
I do not know if ever erred
and hardly want you forgive me
with reconciled heart I’d be
that you rest among the fair.

 

                        WHERE ARE YOU GRANDPA
Where are you grandpa, forgotten among strangers
thrown into a corner of ground,
did someone put to you a cross,
being Romanian,
or they have mocked you
and made you ash?
Stand up from the grave and say
what cloth is a cloth in the alienated country,
cry as to be heard by
Transylvania, Banat,
what Bucovina’s old the Kingdom would have got!
Why did they tortured you, poor Romanian,
and your soles were beaten,
without food, without water,
with head downward?

Stand up and tell me
what did the stranger to you,
why are we removed again?
What saints are telling you in the depths,
how Chernovtsi is doing?

 

                                   LONE UNEMPLOYED
It’s cold in house, his body frost,
empty of dreams and hopes,
lost,
an unemployed walks
with frozen tears.
It’s hard to go farther,
when pocket is missing
he warps again beautiful lies
thinking to what will he put on the table
of unreasonable children.
And looking again beseechingly to sky,
begging the mercy the Christian,
he would want a better life, an honest penny,
to beg no more in full churches.
Again his grant didn’t arrive,

the age doesn’t permit him to work
for see, Lord,
if one isn’t young
do not have any chance left.
From time to time a passer by
as sad as him
put in his hand a penny.
You humble unemployed start to cry
and run scared to light a candle;
for Lord, how well it’s among saints
when only them one can say what it hurts.

 

                           THE HOPE
I’d go to infinity
with a pagan song of longing,
and in trembling tears
I’d sow love;
I’d hung among stars
with hands of flowers
and I’d subdue a world,
a world full of errors.

 

                           INDIFFERENCE
Passer by,
look around you
and tell me what you see.
How look lin
ke the eyes of children,
of old people,
how much elegant are mothers,
our mothers?
What you feel seeing so much sadness,
what you feel when a poor child comes
and begs a penny for a roll?
I wonder what changed us
to become so indifferent
to those we see daily
shivering and distressed
by rapid going of the seasons.

 

                          MANIFESTO FOR LIFE
                                               (To my daughter Ioana)
Let horses wander on the spread plains
Free in the crazy game of other days,
Without burdens and heavy chains
To feel how life is like.
Let flowers grow where it is green
And buds kept dewy up to dawn
to bear in the sun of green dreams
In this life full of errors.
Let my thought undefiled
scorching of love lost
Let my soul clean,
And dreams green…

 

                                UNCONSCIOUSNESS
Who will get limit of Unconsciousness
Now that we are at crossroads?
Who will answer for many poor
struggling and taking away my dear?
We are too little in the great fight,
that others do with abrupt start.
What will it happen with this land
When we are giving all at lend?
Nothing good left, everything rot?
Some desperately sell to unknown;
We stay with a smattering of corn
crying at Stephen the Great’s tomb.
Don’t we know land feathers
given in ages by forefathers?
Is for us better
with shakes together?

 

                             SENTIMENTAL PARADOX
Man learns in order to be wise;
the stupid cultivates vegetables of others
without understanding
which is the root
and by where the sap flows.
Poet writes only to be called
a poor scribe
at world’s court.
People love for they have
to love…
There is an unwritten law
which obliges us to love.
But as love became a relation
between supply and demand,
nobody is sufficiently rich
to buy the love…

 

                               OUR LANGUAGE
Our language, like petals of a rose,
I found it into a corner, thrown
At a theater wardrobe.
I shivered when I saw it;
Wilted,
Trampled
By dirty shoes
But with foreign labels.
Our language sings alone
And suffer
Hoping vitamins
Pure Romanian.
Our language remains saint
Because
Up there, in heaven,
Someone
Blessed it
Since the creation of the world.

 

                         LONGING MIRROR
I stand on a hidden shore,
you stay hidden in heights.
Between us -an ocean
will always broke us up.
Alone
I search for lost steps trace;
Clothed in waves
I look to infinity searching…
Hope runs
on a sunny mast,
and the song rests…
From lyrics I dared
to make harp for my thought
from tears
longing mirror.

 

                       ON ZENO’S FOOTSTEPS
I caught sadness in hands
and clothed it in tears.
I welcomed the smile
and I toasted wormwood wine
in cups of nostalgia.
I hung the longing in my locks
an gave color to the night,
then
I ran…
I was afraid.
I ran trembling
toward a vagrant candlestick
just like Zeno.
We surprised each other
wondering in the night

 

                     MUSIC LOVER
A music lover
writes with light strips
his thoughts,
sowing quietly
faith buds.
Waits a sunrise,
a sunset…
Song around,
a sad,
bitter
song;
and music lover waits.
Waits to sip
longing
from carafe of red wine
and to purify his face
into ephemeral mirrors.

 

                         ONLY WOMAN?
My soul
doesn’t differ at all
from your soul.
My heart can have
violet blue iridescence,
otherwise I don’t see
why my feet bleed
when you bring huge irises
and leave them too far from the day
in which love should revive.

 

                         I WAS BEAUTIFUL
I was beautiful
when waiting for you.
But it’s been a while
since we two
rocked
on two rainbows
after rain
washed my lips
of your kisses.
And yet my heart,
wrapped in your love,
has kept
the sacred seal
of your
loving touch,
there,
among clouds
colors,
lightnings
wasted by loves.

 

                              SAD BRANCHES
A branch beats in my window
like a desolate tear,
it doesn’t say anything to me,
only trembles
and I see it more and more wilted.
I open the window and feel
the drop world coldness;
I cry too,
I can not shut,
but I feel
I have nothing to say.
Clouds have been nesting at my breast,
it’s hard to warm them up,
they are cold,
and I feel my master is
only God in heaven.

 

Translation by George Anca

Ecouri:

In falfait de pagini, slovele si-au luat ZBORUL spre sufletele cititorilor!

Cu bucurie, am primit atingerea de aripi angelice!

Doina
prof.Dimitrie Spilca

 

 

 


1 Mar
2012

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir (1673-1723)

  Renumitul savant Dimitrie Cantemir a deschis o pagină nouă în geografia ştiinţifică. Cartea sa Descrierea Moldovei  reprezintă o lucrare fundamentală de sorginte enciclopedică, care generalizează cunoştinţele în domeniul geografiei fizice, social-economice, istoriei, etnografiei ş.a. Putem menţiona, că primele informaţii despre hidrografia, relieful, zăcămintele utile, clima, flora şi fauna ţinutului se regăsesc în lucrarea dată. Cunoaşterea multor limbi i-au permis lui Dimitrie Cantemir să studieze un număr mare de publicaţii, să colecteze informaţii unice despre natură, gospodărie, populaţia ţinutului, să facă cunoştinţă cu bazele metodologice de cercetare în domeniul geografic. Fiind o persoană de cultură europeană Dimitrie Cantemir cunoştea bine bibliografia ştiinţifică, cunoştea lucrările multor geografi de vază ai timpului, poziţiile ştiinţifice pe care le-a reflectat în Descrierea Moldovei.

    Geografia era tratată de în acea epocă ca o ştiinţă vie care permite evidenţierea bogăţiilor ţării şi posibilităţile ei de dezvoltare economică. Dimitrie Cantemir conştientiza importanţa şi necesitatea utilizării raţionale a resurselor naturale. Produsele  (hergheliile de cai, turmele de vite cornute mari şi mici, lemnul de calitate înaltă, grâul, mierea ş. a. ) exportate peste hotare facilitau îmbogăţirea comercianţilor străini, pe când, conform autorului, ţăranii moldoveni rămâneau cei mai săraci din lume. În acest context un deosebit interes îl prezintă concluziile lui Dimitrie Cantemir referitor la utilizarea potenţialului de resurse naturale şi evaluarea productivităţii solurilor. Drept confirmare a celor spuse sunt rezultatele analizei datelor privind productivitatea gramineelor, suprafeţelor  ocupate de pomii fructiferi, viţă de vie, păduri, precum şi a indicilor de calitate a producţiei (lemn, vin, miere, fructe ş.a.) obţinute din diferite regiuni ale ţării.

    Merită atenţie analiza efectuată de Dimitrie Cantemir stării componentelor de mediu şi a rolului lor în viaţa oamenilor. Este indicată corect legătura dintre varietatea condiţiilor climaterice ale ţării şi influenţa lor asupra cantităţii şi calităţii producţiei agricole, precum şi asupra stării de sănătate a omului. Astfel, savantul moldovean scria: „Clima Moldovei este diferită: în partea muntoasă suflă vânturi reci, însă clima este mai sănătoasă, în câmpie este mai cald, însă clima este mai puţin favorabilă pentru sănătate”. În munţi sunt păduri întregi de pomi fructiferi cu roade bogate, pe când în câmpie, după părerea autorului, este necesar de depus muncă şi dibăcie, însă fructele sunt mult mai gustoase. Această concluzie a lui Dimitrie Cantemir are la bază prezenţa particularităţilor regimului climatic al munţilor şi câmpiilor. Reţeaua hidrografică a regiunii este caracterizată de autor din punctul de vedere al lungimii şi lăţimii râurilor, regimului lor hidrologic, faunei. Prezintă interes astăzi şi acel fapt, că savantul a atras atenţie asupra prezenţei izvoarelor minerale cu proprietăţi curative, utile pentru tratarea tuturor bolilor.

    Dimitrie Cantemir a remarcat cu bună cunoştinţă  de cauză solurile înalt productive ale Moldovei, care depăşesc cu mult bogăţia munţilor şi care prin prelucrare pot hrăni multe persoane. Din punctul nostru de vedere este interesantă şi ideea savantului moldovean privind influenţa condiţiilor geografice asupra caracterului oamenilor. Rezultatele cercetărilor geografice deseori îşi găsesc reflectarea în formă de hărţi la diferite scari, care pot fi concepute ca modele ale unor teritorii transpuse pe hârtie.

Harta întocmită de D.Cantemir pentru “Descrierea Moldovei”

 Harta geografică este o bază informaţională preţioasă pentru optimizarea organizării teritoriale a gospodăriei, pentru efectuarea monitoringului stării mediului ambiant, pentru argumentarea ştiinţifică a diferitor proiecte privind utilizarea resurselor naturale ş. a.

    Cartea “Descrierea Moldovei” a fost înalt apreciată de specialişti ca o primă experienţă de descriere geografică regională complexă a ţării şi a fost marcată ca un eveniment în istoria culturii. La lucrarea sa fundamentală Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir anexează o hartă geografică cu coordonate precise, cu contururile relativ sigure ale pădurilor (masivul Codrilor centrali, în apropiere de Lăpuşna, pe podişul Tigheciului, în apropierea Sorocii, la vest de Bender). Există părerea că pentru elaborarea acestei hărţi savantul a efectuat măsurări de câmp, fapt ce i-a permis să evidenţieze unele erori pe hărţile anterior editate. Harta elaborată de Dimitrie Cantemir reflectă multe particularităţi naturale ale ţării: în afară de trupurile de pădure ea conţine o informaţie foarte bogată despre reţeaua hidrografică a regiunii, inclusiv sunt evidenţiate şi râuleţele mici.

    Geomorfologic teritoriul este reprezentat prin relief colinar în centrul Moldovei, în apropiere de Soroca, Cernăuţi, pe podişul Bârladului. Pe hartă sunt marcate şi localităţile, la fel este reflectată şi divizarea administrativ-teritorială în ţinuturi. De menţionat, că savantul a pus fundamentul creării bazei informaţionale cartografice a Moldovei. Nu va fi o exagerare dacă vom spune că “Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir este un exemplu de cercetare geografică regională. În această lucrare la un nivel ştiinţific înalt este generalizată o enormă informaţie geografică şi cartografică privind relieful, zăcămintele utile, resursele acvatice, clima, fauna, flora, oraşele, localităţile şi activitatea economică a Moldovei de la începutul secolului al XVIII-lea.

    Această lucrare a avut un impact enorm asupra dezvoltării cercetărilor geografice. Metodele de cercetare ale lui Dimitrie Cantemir (ca exemplu metoda comparativ-geografică) nu şi-au pierdut din actualitate nici astăzi. De menţionat, că monografia lui Dimitrie Cantemir “Descrierea Moldovei” a servit ca punct de pornire pentru efectuarea cercetărilor geografice ulterioare. În acelaşi timp această monografie este de nepreţuit şi până în prezent din punct de vedere al monitorizării schimbărilor din mediul natural şi stabilirii rolului factorului antropogen în procesul dat, relevarea tendinţelor de schimbare individuală a componentelor mediului ambiant.

*

  În evoluţia literaturii române opera principelui Dimitrie Cantemir reprezintă un moment de cotitură prin care se schimbă modelul narativ nonfictiv al cronicarilor cu proza artistică, act de percepţie a lumii prin intermediul plăsmuirii, creaţiei.

    La vârsta de numai 25 de ani, Dimitrie Cantemir îşi publică la Iaşi prima sa lucrare,  Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul  (1698, Iaşi; în limba română şi greacă), carte ce încearcă să rezolve eterna dispută dintre trup şi suflet, patimă şi raţiune, sfânt şi profan.

“Divanul”, ediţia priceps, Iaşi, 1698, foaia de titlu

 

    Concepută în manieră clasică, lucrarea se prezintă ca un amplu dialog-dispută a două personaje alegorice: Înţeleptul şi Lumea – orientarea epicureică, vizavi de formula austeră de ascet. Deşi inegală ca valoare, scrierea nu este lipsită de pitorescul cuvântului şi străluciri stilistice: „Vădz  frumséţele şi podoaba ta /lume/, ca iarba şi ca floarea ierbii; bunurile tale în mânule tălharilor şi îş dintele moliilor; desfătările tale: pulbere şi fum, carele cu mare grosime în aer să înalţă şi, îndată răşchirându-să, ca cănd n-ar hi fost să fac”.

    Însă virtuţile literare se vor consolida în cea mai importantă operă literară a lui Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică (terminată în 1705), „adevărat “Roman de Renard” românesc, cum o numeşte G. Călinescu. Din păcate, acest prim roman  al literaturii noastre nu şi-a lăsat amprenta asupra istoriei literare româneşti, căci până pe la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost departe de ochii cititorului (1883).

“Istoria ieroglifică”, manuscrisul original, foaia de titlu

    Ca operă literară,  Istoria ieroglifică a căpătat pondere, abia când exegeţii au dat crezare ,,explicaţiilor” scriitorului (deceniul al şaptelea al secolului XX), din prima adresare către cititor, „Izvoditoriul cititorului, sănătate”, prin care Dimitrie Cantemir mărturisea că printre cele trei „nu iuşoare pricini” care l-au făcut să scrie lucrarea ,,cea mai cu deadins pricină ieste că nu atâta cursul istoriii în minte mi-au fost, pre cât spre deprinderea ritoricească nevoindu-mă”. O veritabilă declaraţie de scriitor, care nu se arată îndemnat atât de evenimentele reale, cît de asiduitatea artistică.

    Deşi opera porneşte de la realitatea istorică, graţie transfigurării artistice, ea se deplasează pe plan secund. Alegorismul devenind modalitatea prin intermediul căreia se edifică extravagante caractere caleidoscopice, iar simbolurile, tipajele tradiţionale primesc o coloratură, o esenţă nouă. Spre exemplu Leul şi Vulturul  din Istoria ieroglifică, nume ,,traduse” în Scara lui D. Cantemir drept ,,partea moldovenească” şi ,,partea muntenească”. Tradiţional ambii sînt simboluri ale autorităţii, cu multiple semnificaţii pozitive: forţă, regenerare, ţinută regală, privire ageră, scrutătoare, însă, în special, în cazul vulturului vom întâlni şi o semnificaţie negativă – trufia. Semnificaţie pe care Dimitrie Cantemir o extinde şi asupra Leului, reprezentându-i pe ambii drept nişte îngâmfaţi: ,,Leul dară de pre pământ [...] şi Vulturul din văzduh [...] în sine şi cu sine socotindu-să şi pre amănuntul în samă luându-să, după a firii sale simţire aşe să cunoscură, precum mai tari, mai iuţi şi mai putincioasă dihanie decât dânşii alta a fi să nu poată”. Ambii suferă în opera principelui şi de ,,boala” lăcomiei: ,,pofta lăcomii şi jelea mărimei numelui şi a lăţimei împărăţii ca cu o nepotolită şi nestânsă de foc pară îi pîrjoliia”  (prin reprezentarea acestor doi ,,monarhi” Cantemir îi anticipă pe regii din Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift). Sau simbolul „apei”la D. Cantemir nu îl vom găsi cu semnificaţia pozitivă de elemnt ce însufleţeşte şi fertilizează, ci sugerând scufundarea şi decăderea, scurgerea şi dizolvarea materiei.

    Istoria ieroglifică este opera despre care se poate afirma că descoperirea esenţelor, a mesajului deghizat în manieră barocă, devine pentru cititor o adevărată aventură, căci atât autorul cât şi personajele au permanenta manie a refugiului în persuasiuni „de ochiul zavistiii supt scutul umilinţii aciuându-mă”, şiretlicuri de acţiune sau de text. Şi doar o cercetare meticuloasă a textului descoperă că aproape toate personajele operei oscilează între două sau mai multe euri. De exemplu oniromantul Hamelionul (Dimitrie Cantemir poate fi considerat primul scriitor care introduce în literatura română atmosfera onirică) s-ar părea  Salamandră demonică, dar permanenta modulaţie în gândire „pre cale mărgând, pre cum paşii aşe chitele îşi muta şi precum piielea, aşe gândurile şi minte îşi vârsta şi-şi schimba” şi limbuţia nemăsurată îl coboară la statutul de şopârlă bicisnică, marca existenţei căreia sunt o împletire de sinozităţi şi incidente. Prinţul Inorog, deşi prezentat ca model al desăvârşirii spirituale, suferă şi el de un dualism antagonic, parvenit din existenţa a două porniri, una de suprafaţă, explicabilă şi absolut firească, de apărare a drepturilor de moştenitor, poziţie de jertfă şi o alta esoterică, îngropată în cochilia ieroglifică, de „vânător„ „Inorogul monarhiia pasirilor, iară Filul epitropiia Strutocamilii a răzsipi să nevoia” . Găsim în Istoria ieroglifică şi structuri alegorice mai complexe, unele dintre ele demne de Divina Comedie a lui Dante Alighieri. Aşa ar fi imaginea apocaliptică a cetăţii Epithimiei, adevărată Gomoră infernală. Aflată în centrul unui peisaj feeric, dar paranormal-agresiv, Epithimia este locul scurgerii „lutului galben”, un tărâm al ororii ce trebuie parcurs de cei dornici de relevaţia superioară. Grădina ei pare a fi o aluzie la străvechiul motiv biblic al mediului paradisiac, doar că feeria forţată, dimensiunile bizare, idolatrizarea unui satrap (Pleonexia),  solaritatea calpă şi atmosfera venită parcă din paginile Infernului, trădează o creaţie pseudosacrală, opusă celei demiurgice.

    La nivelul alegoriei morale, opera poate fi considerată povestea înfruntarii a două abstracţiuni morale diametral opuse: Binele şi Răul, Virtutea şi Viciul, charismaticul Inorog şi tiranicul Corb „un Făt-Frumos şi un Căpcăun de basme care se duelează pe plan ideal”. O luptă desfăşurată într-o lume întoarsă pe dos – ca viziune a unui univers tulburat în chiar esenţa alcătuirii lui, univers care generează haosul. Haosul, răsturnarea nu afectează doar personajele, ci şi întreg mediul: „unde ne sint rădăcinile, acolo vârvurile, şi unde ne sint vârvurile, acolo rădăcinile să le mutăm. Că într-acela chip toată stânca groasă şi pietroasă şi tot copaciul crăngos şi frundzos supt noi va rămânea” , ca mai apoi să se ajungă la proporţii cosmice, sugerându-se chiar dezmembrarea stihială a existenţei, ca în prezicerile apocaliptice, de sfârşit al lumii: „Din ceriu fulgere, din nuări smidă şi piatră, din pământ aburi, fumuri şi holburi, unele suindu-să, iar altele coborându-să, în aer focul cu apa să amesteca şi stihiile între sine cu nespus chip să lupta. Carile atâta de straşnică şi groznică metamorfosin în toată fapta făcură, cât ceriul cu pământ şi apa cu focul războiu cumplit să fie râdicat să părea, cu a cărora clătire toată zidirea să scutură şi să cutremura şi spre cea desăvârşit a tot duhul peire să pleca” .

    Alte procedee narative aplicate de către autor spre a conferi un plus de modernitate textului se numără: povestirile cu scop explicativ sau moralizator, documentul fictiv, visul cu funcţie premonitorie etc. de asemenea e de remarcat importanţa strategiei epistolare, din ultimele părţi ale romanului şi participarea ei la structura labirintică, de factură barocă, a operei. Posibilităţile artistice ale lui D. Cantemir sunt imense şi variate , autorul poate trece cu îndemnare de la şarjă, atac violent, blestem – la scriitura fină, duioasă, de la caricatural şi grotesc – la vibraţia lirică, patetică.

*

  În introducerea la Istoria ieroglifică Dimitrie Cantemir, adresându-se cititorilor săi, caracterizează limba română din acea perioadă drept „brudie” (adică „tânără”, „necoaptă”): „de vreme ce brudiii noastre limbi cunoscătoriu eşti”, de aici eruditului principe venindu-i convingerea că „la simcea groasă ca aceasta, <pre> prea aspră piatră, multă şi îndelungată învăţătură să fie trebuit am socotit ”. Este o afirmaţie care caracterizează interesele filologice cantemirene în complexitatea lor şi explică eforturile de îmbogăţire a lexicului şi de perfecţionare a mijloacelor expresive pe care le întreprinde marele cărturar.


”Istoria ieroglifică”, manuscrisul original, foaia de titlu

    Printre strădaniile sale susţinute de nuanţare a expresiei se numără, întâi de toate, formarea unei terminologii ştiinţifice româneşti. Resimţind necesitatea utilizării unui limbaj ştiinţific abstract – la acel moment nu existau nici în limba poporului, nici în cea a scrierilor bisericeşti cuvinte apte să redea pe deplin un conţinut filosofic, literar sau politic – Cantemir recurge la îmbogăţirea vocabularului românesc din resurse externe şi apelează în acest sens la cuvinte de sorginte latină, greacă sau latino-romanică (argument, avocat, experienţie, lavirint, sferă, axiomă, materie, austru, sistimă, orizon etc.), pe care încearcă să le adapteze sistemului fonetic al limbii române, adică „a le moldoveni şi a le români sileşte” (continuaţie, oraţie, energhie, a explicui, a informui etc.). El manifestă în domeniu serioase abilităţi lexicografice prin alcătuirea unui prim glosar de neologisme alcătuit din 260 de lexeme noi şi explicaţia acestora („Scara numerelor şi cuvintelor streine tâlcuitoare” din Istoria ieroglifică), pentru că înţelege că inovaţiile pe care le face ar putea produce anumite dificultăţi în timpul lecturii: „în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti dzic, şi lătineşti cuvinte şi numere, cii şi colea, după asupreala voroavii, aruncate vii afla, carile înţelegerii discursului nostru nu puţină întunecare pot să aducă”. În unele situaţii, prin analogie, creează singur noi cuvinte (lucrăreţ, câtinţă, a suppleca etc.), dar o face mai ales pentru a-şi înviora stilul, a conferi muzicalitate expunerii sau a da un echilibru textului (porc peştitşi peşte porcit; Leul vultureşte şi vulturul leuieşte, prepeliţa ce va iepuri şi iepurele ce va prepeliţietc.).

    Preocupările sale constante pentru perfecţionarea exprimării literare sunt şi mai îndrăzneţe în sintaxă, unde, din dorinţa de a da noi forme limbii române, el încearcă să creeze o variantă literară care s-ar opune prin structurile sale sintactice construcţiilor caracteristice limbii populare. Postpunerea verbului-predicat (Mai dinainte decât temeliile Vavilonului a să zidi şi Semiramis într-însul raiul spândzurat …a sădi), variate tipuri de dislocări sintactice şi morfosintactice (căci în Sfintele găseşti Scripturi; până nu de tare străjuirea Crocodilului s-au înştiinţat; iată trei spre a sufletului dulce gustare ţi se întind meşcioare), inversiuni (otrăvite ca acestea de la Şoim cuvinte audzind) sunt doar câteva fenomene gramaticale specifice stilului cantemirean. Raţiunile adoptării unei sintaxe latinizante trebuie puse în strânsă legătură cu intenţiile stilistice al principelui moldovean, care însă nu pot fi rupte din contextul mai general al umanismului european. Cultura umanistă, străduinţa de a da conţinutului scrierilor sale o formă cât mai potrivită, intenţia artistică îl fac pe Dimitrie Cantemir să nu ignore nici organizarea discursului artistic: comparaţia retorică, proza rimată şi ritmată, limbajul figurativ, perioadele care conferă textului un echilibru intern etc., constituie dominanta stilistică a operelor cantemirene scrise în română. Concluzia care se impune de aici este că preocupările cărturarului moldovean pentru perfecţionarea exprimării literare aveau menirea de a duce la integrarea literaturii române în cultura umanistă a Europei, creaţia lui reprezentând în general „un act de violentă sincronizare cu marile curente europene al timpului”.

    De aceleaşi viziuni umaniste ţin şi observaţiile teoretice ale lui Cantemir referitoare la originea şi dezvoltarea limbii române. Pornind de la o idee a lui Miron Costin despre latinitatea limbii române, Cantemir revine în Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor, şi îndeosebi în Descrierea Moldovei la confruntarea cuvintelor latineşti cu cele româneşti (incipio-încep; albus-alb; civitas-cetate; dominus-domn etc.) şi la problema originii limbii române, despre care, la acel moment, se credea că vine fie direct din latină, fie din italiană: „Mulţi dintre aceştia socotesc că el ar fi graiul latinesc stâlcit, fără amestecul altor graiuri. Alţii socotesc că el s-ar trage din graiul italienesc”. Expunând diferite argumente şi contraargumente (în graiul românesc până astăzi se găsesc cuvinte care în cel italienesc „nu se află deloc”, în limba italiană articolul stă înaintea numelui, iar în cea română înaintea lui…), Dimitrie Cantemir pledează pentru puritatea latină a limbii noastre. 


Prefaţă la prima ediţie a “Hronicului vechimii romano-moldo-vlahilor”

 

 

Prefaţă la prima ediţie a “Hronicului vechimii romano-moldo-vlahilor”

    

 

Eruditul principe pune într-un cadru teoretic şi problema limbii literare unice şi a dialectelor limbii române. Bazându-se pe observaţii directe asupra vocabularului şi a pronunţiei românilor din diferite regiuni, Dimitrie Cantemir remarcă: „Cea mai bună rostire este la Iaşi, în mijlocul Moldovei, fiindcă oamenii din părţile acestea sunt mult mai învăţaţi, din pricina că acolo se află curtea domnească”. În definitiv, autorul Descrierii Moldovei constată că unele particularităţi fonetice, cum ar fi palatalizarea labialelor (ghine, chizma, chiatra), nu sunt acceptabile în limba literară unică. Varianta din Moldova este cea care, crede Cantemir, se impune şi în jurul căreia se poate unifica româna literară, căci locuitorii Valahiei şi Transilvaniei „Se ţin pas cu pas de graiul şi scrierea moldovenească şi recunosc, în chipul acesta, de fapt că graiul moldovenesc este mai curat decât al lor”.


“Descrierea Moldovei”, prima ediţie în limba română, Iaşi, 1825

 

    Prin contribuţia sa teoretică în problema originii limbii române şi în problema formării unei limbi literare unice, prin eforturile sale susţinute de cultivare a limbii române şi de formare a unei variante literare după modelul limbilor apusene Dimitrie Cantemir anticipă preocupările cărturarilor de mai târziu şi reprezintă punctul culminant al tradiţiei umaniste româneşti.

*

Geniul lui Dimitrie Cantemir (1673-1723) s-a manifestat cu cea mai mare putere în domeniul ştiinţei istorice, domeniu în care ne-a lăsat un şir de lucrări fundamentale nemuritoare. O parte din ele ţin de istoria naţională, iar altele, de istoria universală. Din prima categorie de scrieri fac parte Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, Istoria Moldo-Vlahica, Istoria ieroglifica, Descrierea Moldovei, Viaţa lui Constantin Cantemir, Întâmplările Cantacuzinilor ş.a. Din ce-a dea doua categorie de lucrări face parte în primul rând Istoria Imperiului Otoman, Cartea sistemei religiei mahomedane, Despre natura monarhiilor, ş.a. Majoritatea acestor opere Dimitrie Cantemir le-a scris în limba latină – una din limbile de larga circulaţie şi utilizare în ştiinţa europeană din acele timpuri. Deşi lucrul asupra acestor monumentale opere a fost început până la 1711, acumulările fiind făcute atât în Moldova cât şi în capitala Imperiului Otoman (Istambul), toate au  fost finisate în timpul activităţii sale în Rusia, între 1711-1723. Un stimulent puternic in elaborarea operei sale istorice a fost pentru Dimitrie Cantemir interesul mare pentru trecutul poporului său, a Imperiului turcesc şi a multor popoare învecinate din antichitate până în epoca contemporană a autorului. Cunoaşterea profundă a izvoarelor istorice documentare, cronicăreşti, literare, arheologice, numismatice, epigrafice, folclorice, ş.a., precum şi cunoaşterea profundă a limbilor clasice (greacă, latină şi slavonă), orientale (turca, persană şi arabă) şi a celor moderne europene, i-au deschis calea spre largi orizonturi de cunoaştere în domeniul istoriei naţionale şi universale. La toate acestea s-a adăugat atât memoria, cât şi capacitatea excepţională de analiză şi sinteză a unu vast material istoric cuprinzând imense arii istorico-geografice şi numeroase popoare. În elaborările sale istorice Dimitrie Cantemir s-a sprijinit pe experienţa predecesorilor săi în materie de istorie naţională (Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino ş.a.) şi de istorie universală, între care marii istorici greci şi romani de la Herodot şi Plutarh până la numeroşi istorici ai Bizanţului şi ai Europei medievale şi moderne din Italia, Germania, Olanda, Polonia, Rusia ş.a.

    În centru atenţiei hronicului se află istoria românilor de la cucerirea Daciei de către romani în frunte cu Traian, până la sfârşitul sec. al XIII-lea, când începe procesul intensiv de coagulare a ţărilor medievale româneşti între care şi Ţara Moldovei.

“Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor”, manuscris, foaie de titlu

    Cantemir consideră că în acest spaţiu cucerit de Traian au fost nimiciţi dacii, in locul lor au fost aduşi colonişti romani, astfel încât prin neîntrerupta lor trăire milenară populaţia din spaţiul carpato-danubiano-nord pontic („românii” din Moldova, Valahia şi Transilvania) din timpul său constituie urmaşul direct al coloniştilor romani aduşi de Traian de unde li se trage şi numele de români. Istoria milenară a „romano-moldo-vlahilor” este strâns legată la Dimitrie Cantemir, de istoria celor mai vestite neamuri antice a elinilor şi romanilor, iar pe parcursul evului mediu – de cea a Bizanţului. Evenimentele sunt descrise în strânsă legătură cu istoria popoarelor învecinate. Prin Hronic Dimitrie Cantemir a căutat nu numai să cuprindă într-o lucrare de sinteză istoria poporului său în integritatea sa, dar şi să trezească simţul demnităţii de neam nobil la cei de aceeaşi obârşie cu el şi să-i cheme la lupta contra nesuferitului jug otoman.

    Interesante pagini din Hronic şi Descrierea Moldovei dedică Dimitrie Cantemir proceselor de apariţie a Ţării Moldovei la est de Carpaţi, consolidării acesteia ca stat independent. În această din urmă lucrare sunt prezentate valoroase informaţii privind evoluţia istorica a Moldovei atât până, cât şi după instalarea stăpânirii otomane (după Dimitrie Cantemir la începutul sec. XVI).

Ediţia germană a “Descrierii Moldovei”, Frankfurt şi Leipzig, 1771
Ediţia în limba rusă a “Descrierii Moldovei”, Moscova, 1789

    Bogate informaţii mai ales privind domnia lui Constantin Cantemir (1685-1693) autorul aduce în studiul său Viaţa lui Constantin Cantemir.

    Deşi este o operă literară, romanul Istoria Ieroglifică (finisat prin 1705) constituie în acelaşi timp un autentic tratat de istorie recentă în care sunt prezentate cu lux de amănunte rivalităţile dintre domnii Ţării Moldovei şi ai Valahiei, precum şi cele dintre grupările boiereşti care prin lipsa lor de cultură şi de simţul datoriei au făcut ca cele două ţări să cadă sub stăpânirea otomană, şi să crească din an în an dările grele către Înalta Poarta. Istoria universală Dimitrie Cantemir o vede ca o succesiune a patru monarhii – orientală, sudică, de vest şi cea de nord, prin care se subînţelege, în cele din urmă, Rusia şi căreia îi aparţine viitorul. În această concepţie Imperiul Otoman nu se înscrie, fiind considerat o abatere de la calea firească istorică, trasată de Dumnezeu.  Dintre operele care i-au adus faima cu adevărat europeană lui Dimitrie Cantemir a fost Istoria Imperiului Otoman care în varianta originală manuscrisă numără 1086 pag. În baza unor numeroase cronici turceşti, persane, bizantine, şi post bizantine, precum şi a mai multor autori vest europeni Dimitrie Cantemir încearcă să reconstituie istoria unuia dintre cele mai mari puteri de atunci care s-a întins pe trei continente, stăpânind numeroase popoare,  şi exercita o mare presiune asupra ţărilor din centrul şi estul Europei.

Foaie de titlu a primei ediţii în limba română a “Descrierii Moldovei”, Iaşi, 1825

 

    În linii mari, Istoria Imperiului Otoman cuprinde evenimentele de la constituirea acestuia în jurul anului 1300 sub sultanului Osman I până la primele decenii ale sec. al XVIII-lea. Ea este divizată în două părţi,  prima – până în 1672, a doua – după acesta din urmă dată, până către 1716. Materia este expusa conform domniile sultanilor. Mai valoroasă este considerată a doua parte a Istoriei, pe care Dimitrie Cantemir o cunoştea ca participant şi martor ocular la evenimentele descrise. Deosebit de valoroase sunt considerate aşa numitele „notationes”, adnotări sau comentarii pe care autorul le face cu ocazia descrierii numeroaselor evenimente şi personalităţi din Imperiu implicate în procesul istoric, în care sunt expuse sau caracterizate numeroase personalităţi ale istoriei otomane. În aceleaşi „adnotări” autorul înserează numeroase informaţii ce ţin de istoria Moldovei, de procesul de subjugare a acesteia şi de luptele duse de ţările române, inclusiv Moldova, contra otomanilor. Istoria otomană prin ediţiile engleze (1734-1735, 1756), franceză (1743) şi germană (1745), a cunoscut o larga circulaţie în mediul politic şi ştiinţific al întregii Europe fiind apreciată drept cel mai bun tratat de istorie a turcilor până la sfârşitul sec. al XVIII-lea.

“Istoria Imperiului Otoman”, ediţie germană, Hamburg, 1745

    Lucrările lui Dimitrie Cantemir conţin un şir de principii metodologice ce ţin de cercetarea ştiinţifică şi de filosofie a istoriei care îl ajută să discearnă adevărul, punând la temelie un număr cât mai mare de izvoare istorice, dar şi ţinând cont de opiniile exprimate de alţi istorici în problemele luate în dezbatere. Prin opera sa istorică Dimitrie Cantemir a făcut un salt enorm în ştiinţa istorică naţională punând temeliile istoriografiei noastre moderne şi contemporane.

*

 Dimitrie Cantemir  este cel mai  de seamă gânditor umanist român şi totodată autor al primelor scrieri filosofice originale româneşti. Studiază acasă greaca, latina şi filosofia cu fostul dascăl de limbă greacă la şcoala domnească din  Iaşi, eruditul Ieremia Cacavela. La Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol îşi aprofundează studiile  în limbile antice şi orientale, filosofie, literatură şi în noile curente din gândirea ştiinţifică.

 Concepţia despre lume a lui D. Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului o evoluţie în direcţia accentuării tendinţelor laice şi raţionaliste. Lucrările sale de tinereţe, deşi plătesc tribut teologiei şi scolasticii, mărturisesc despre contactul autorului lor cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii şi cu raţionalismul aristotelic.

“Lumea şi Înteleptul”, desene dintr-o copie manuscrisă a “Divanului” de la începutul secolului al XIX-lea

 

    Prima sa operă “Divanul sau gâlceava înţeleptului  cu lumea” (1689) afirmă o concepţie optimistă despre om, desigur că în limitele moralei creştine. “Divanul” constituie o expresie a tendinţelor laice şi raţionaliste, umaniste, care se afirmă în cultura română în sec. al XVII-lea.

“Divanul”, Iaşi, 1698. “Herbul ţării” (foaia de titlu, verso)

 

    Scrierea “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700) încearcă să integreze fizica, întemeiată pe recunoaşterea determinismului natural, într-un  sistem teist.

“Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700) foaie de manuscris

 

    Totodată această scriere atestă un interes pentru astrologie, pentru ştiinţele oculte, “sacre”, interes specific multor reprezentanţi ai Renaşterii europene. “Micul compendiu de logică” (1700) este o apoteoză a raţiunii.

“Micul compendiu de logică” (1700) foaie de titlu, manuscris

 

    Ştiinţa omenească nu mai e un “viciu”, şi mai ales, logica nu mai este o “născocire a diavolului”, ca în  “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre”, ci o “comoară a disciplinelor minţii”, “cheia porţilor celor mai bine ferecate ale filozofiei”, “lumina naturală”, prin care  omul ajunge la adevărata înţelepciune.

    Opera de maturitate a lui D. Cantemir se caracterizează prin tendinţa de separare a ştiinţei, domeniului raţiunii, al argumentării logice, de teologie, domeniu al credinţei. Aceste lucrări sunt “Istoria ieroglifică” (1705), “Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714), “Descrierea Moldovei” (1715), “Creştea şi descreştea Porţii Otomane” (1714-1716), “Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor” (1717-1723), “Sistema religiei mahomedane” (1722) ş.a.

“Sistema religiei mahomedane”, Sankt-Petersburg, 1722

 

    Fenomenele naturale şi istorice se supun, potrivit concepţiei lui Cantemir, determinismului cauzal. Există o “ordine a naturii” şi tocmai aceasta este obiectul ştiinţei, al cunoaşterii raţionale. Gânditorul separă în spirit raţionalist, cunoştinţele dobândite pe calea cercetării faptelor de convingerile izvorâte din credinţă, delimitează planul teologic de cel  filosofic. El defineşte, în “Istoria ieroglifică”, “filosofia  fizică” care se ocupă de studiul “corpurilor naturale” de credinţă a cărei lucrări “nici dovadă au, nici a să dovedi să pot”. D. Cantemir subliniază importanţa simţurilor şi a experienţei în cunoaştere: “Toată ştiinţa în povaţă simţurilor să află”, “toată cunoştinţa şi toată ştiinţa din înainte mergătoarea simţire purcede”. De asemenea, pentru stabilirea adevărului, important este experimentul: “experienţa şi ispita lucrului mai adevărată poate fi decât toată socoteala minţii”.

    Ştiinţa şi filosofia au misiunea de a cerceta cauzele lucrurilor, ele nu trebuie să se limiteze la înregistrarea faptelor, ci să afle cauzele fenomenelor, să arate “nu numai cum şi ce s-au făcut”, ci şi “pentru ce aşe s-au făcut”.  Cantemir afirmă existenţa unei ordini neîntrerupte a naturii şi chiar a unei evoluţii a lucrurilor după o lege a mişcării ciclice, care presupune parcurgerea unor momente de creştere şi descreştere. În spiritul deismului Cantemir nu admite intervenţia divinităţii în desfăşurarea lucrurilor. Creatorul, – afirmă el, – “zidirea săvârşind, de lucru să odihneşte”, iar mai departe “din veci şi până în veci zidirea ca o slujnică după poruncă nepărăsit aleargă”. În opera sa este subliniată totodată  ideea că ordinea  naturală niciodată nu poate fi încălcată, nici chiar de  natura însăşi, care nu-şi poate modifica regulile.Ca umanist, Cantemir a afirmat demnitatea omului, îndepărtându-se de doctrina bisericească despre coruperea naturii umane.Binele public, interesele  obşteşti, apărarea moşiei sînt norme supreme ale conduitei sociale preconizate de cărturar şi traduse în faptă în primul  rând de el însuşi, prin opera şi activitatea sa.  Cantemir cere ca omul să fie apreciat după învăţătura şi faptele sale şi nu după origine. După Cantemir, omul este cea mai nobilă dintre toate făpturile. Nobleţea omului rezidă în raţiune, care îi conferă titlul de fiinţă conştientă de libertatea sa şi de participarea prin aceasta la moralitate.  În vreme ce toate creaturile naturii urmează inconştiente ordinea naturii aşa cum a fost creată iniţial de  divinitate, omul are de la început “socoteala sfârşitului” (conştiinţa scopului).

    Pentru D. Cantemir omul nu mai este “rob, ci stăpân lumii”, el e “cea mai de-a firea şi cea mai evghenichă”, cea mai nobilă dintre toate fiinţele. În concepţia sa omul este o fiinţă raţională şi liberă, care poate şi trebuie să se  călăuzească în viaţă după “socoteala cea dreaptă”,  care îi permite “pe greşitoarea poftă să o stăpânească”. Scrierile istorice ale lui Cantemir sunt pătrunse de patriotism şi umanism civic. Ele sunt menite, pe de o parte, să dovedească romanitatea şi continuitatea poporului român, pe de altă parte, iminenta decădere a Imperiului otoman. Demonstrând originea “nobilă”, latină a poporului român, unitatea şi continuitatea sa, cărturarul patriot lupta pentru apărarea fiinţei poporului său.  Mândria pentru originea romană a poporului român se  asociază la Cantemir  cu elogiul adus civilizaţia antice, culturii greco-romane. El îi  laudă pe elini pentru că sunt întemeietorii civilizaţiei şi în aceasta vede  titlul de  nobleţe al vechilor greci; tot astfel consideră că nobleţea poporului său constă în faptul că este moştenitorul  şi continuatorul acestei civilizaţii.  El a elogiat civilizaţia umană, “orânduiala şi cinsteşia omenească”, considerând ca întemeietori ai acesteia pe “elinii” din antichitate şi a afirmat ideea unicităţii civilizaţiei omeneşti.  În spirit umanist şi chiar iluminist D. Cantemir afirmă despre epoca în care trăieşte că se caracterizează prin  trezirea la lumină după “întunericul” de până atunci.

    O contribuţie deosebită are Cantemir în domeniul filosofiei istoriei. Concepţia sa asupra istoriei afirmă existenţa unei ordini naturale, a unei legi istorice a evoluţiei ciclice, căreia i se supune orice existenţă particulară, orice formă statală, orice “monarhie”. Scurta scriere “Interpretarea naturală a monarhiilor” este consacrată demonstrării pe plan teoretic a ideii succesiunii naturale a monarhiilor într-o ordine anumită şi poate fi considerată ca una dintre primele încercări de filosofie a istoriei din Europa modernă.

“Interpretarea naturală a monarhiilor”, foaie de titlu a manuscrisului în limba rusă, Sankt-Petersburg, 1714

 

    Cantemir este unul dintre primii învăţaţi europeni care au susţinut  ideea creşterii şi descreşterii imperiilor. În “Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714) schema medievală a celor patru monarhii este supusă unei interpretări raţionaliste. Cantemir îşi propune să arate “modul natural al naşterii, creşterii, decăderii şi în sfârşit al pieirii acestor monarhii”.

    Formularea “creşterii şi descreşterii” ca lege istorică universală îl apropie pe cărturarul român de iluminism, scrierea lui precedând cu aproape două decenii lucrarea lui Montesquieu “Considerations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur decadence” Cantemir a aplicat concepţia sa despre evoluţia imperiilor în cartea consacrată istoriei Imperiului Otoman şi în “Hrnicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”. Dimitrie Cantemir consideră istoria o ştiinţă cu anumite “canoane” – cum ar fi apelarea la documente, aprecierea critică şi interpretarea izvoarelor, probarea faptelor, evidenţierea cauzelor fenomenelor etc. El formulează un principiu metodologic modern când precizează că istoria “nu pofteşte credinţă”, ci “ştiinţă”.  Astfel, opera lui D. Cantemir se înscrie în coordonatele umanismului renascentist de nivel european şi reprezintă o deschidere spre ideile filosofiei moderne.

    Prin multilateralitatea preocupărilor, prin îmbinarea creaţiei ştiinţifice cu cea artistică, prin unitatea dintre creatorul de cultură şi omul de acţiune Dimitrie Cantemir (1673-1723) aminteşte de titanii Renaşterii. Gândirea şi opera sa, străbătând distanţa de la scolastică la umanism şi ştiinţa europeană modernă, reprezintă, prin excelenţă, o întruchipare a sintezei dintre cultura Orientului şi cea a Occidentului. Încercarea de a construi un sistem teologico-filosofic propriu, întreprinsă în tinereţe, în cartea „Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700), a fost abandonată de Dimitrie Cantemir în anii de maturitate. Această încercare merită totuşi să fie apreciată, deoarece în lumea ortodoxă timp de secole nimeni nu întreprinsese ceva similar. Lucrările fondatorilor neoaristotelismului grec reprezentau doar comentarii la opera aristotelică şi nu sisteme proprii. Deşi construit în jurul unor extrase din opera fizicianului şi filosofului flamand din perioada Renaşterii Van Helmont(1577-1644), sintezele filosofice ale căruia ieşise din atenţia publicului cultivat occidental de mai bine de o jumătate de secol, sistemul teologico-filosofic al lui Dimitrie Cantemir dezvoltă unele puncte de vedere originale pentru sud-estul Europei în probleme ale cunoaşterii, ale universaliilor, ale raportului dintre liberul arbitru şi predestinaţie, insistând în ultima instanţă asupra ideii de „ordine naturală” ca necesară şi imuabilă.

    Marele merit al lui Dimitrie Cantemir în istoria culturii româneşti este de a fi cel dintâi autor de scrieri filosofice şi creator al terminologiei filosofice. „Divanul, sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul”, tipărit, în 1698, la Iaşi, în limbile română şi greacă, reprezintă primul tratat de filosofie morală în cultura română şi tot odată prima afirmare a crezului umanist al lui Dimitrie Cantemir. Talentul de mare scriitor al principelui moldovean s-a manifestat în capodopera sa literară – „Istoria ieroglifică”(1705), în care sunt exprimate ideile sale politice fundamentale: necesitatea eliberării Moldovei de sub dominaţia otomană şi instaurării unui stat domnesc autoritar de tipul monarhiei absolute, domnia ereditară a familiei Cantemir etc. În Rusia Dimitrie Cantemir devine sfetnicul intim al ţarului în problemele de politică orientală, membru al Senatului, cea ce echivalează cu postul de ministru. Aici îşi scrie el principalele opere ştiinţifice, care i-au adus consacrarea ca savant cu renume european şi alegerea ca membru al Academiei din Berlin, fiind totodată şi unul dintre primii candidaţi la postul de preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Petersburg. Dacă operele filosofice ale lui Dimitrie Cantemir, majoritatea scrise la Constantinopol, privite din perspectiva culturii europene occidentale, poartă pecetea unei anumite izolări provinciale, sud-estul european menţinându-se încă departe de marile curente ale filosofiei moderne, opera ştiinţifică a cărturarului moldovean se situează întru totul la nivelul ştiinţei europene a vremii. Metoda şi spiritul scrierilor cale de istorie, geografie, orientalistică marchează o deschidere spre modernitate.

(http://cantemir.asm.md/)

28 Feb
2012

Îmbunătăţirea calităţii în învăţământul universitar din România şi Serbia


 


Astăzi, în contextul european, se pune din ce în ce mai mult accentul pe asigurarea calităţii în învăţământul superior, acest subiect devenind unul din subiectele majore la nivelul întregii Uniuni Europene. Pentru a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, statele membre ale Uniunii Europene au lansat cu prilejul Consiliului European din 23-24 martie 2000, Strategia Lisabona, a cărui obiectiv central era acela de a transforma Uniunea în cea mai competititvă şi dinamică economie din lume până în anul 2010. Acest obiectiv a fost reformulat în anul 2005, cu ocazia efectuării evaluării pe termen mediu a Strategiei.

Obiectivul Strategiei Lisabona relansate îşi propune transformarea Uniunii într-un spaţiu mai atractiv pentru investiţii şi muncă, promovarea cunoaşterii şi inovării şi crearea de locuri de muncă mai numeroase şi mai bune. Pentru perioada de programare financiare 2007-2013, statelor membre li s-a solicitat alocarea anumitor sume din fondurile structurale pe care urmează să le primească pentru finanţarea proiectelor legate de îndeplinirea obiectivelor Strategiei Lisabona. Astfel prezentul proiect intitulat “Calitate în educaţie, colegii şi universităţi, folosing metode inovative şi noi laboratoare” pe care Fundaţia “Ioan Slavici” îl desfăşoară în parteneriat cu Preschool Teacher Training College “Mihajlo Pavlov” Vrsac se substituie obiectivului Strategiei Lisabona, având tocmai ca obiectiv principal îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional de ambele părţi ale graniţei.

În acest sens, partenerii colaborează nu numai la atingerea acestui obiectiv în cadrul proiectului, ci şi la dezvoltarea unei infrastructuri culturale şi educaţionale. Prin urmare, instituţile partnenere şi-au revizuit şi actualizat metodologiile, procedurile şi mecanismele deja existente de asigurare a managementului calităţii, implementând noi standarde de calitate impuse de Comisia europeană (Evaluarea studenţilor în funcţie de o grilă de evaluare comună, evaluarea profesorilor în conformitate cu o listă transfrontalieră relevantă de publicaţii în domeniul lor de expertiză, constituirea unui consiliul comun de profesor pentru elaborarea în comun a programei de cursuri, E-resurse commune la nivel transfrontalier (cum ar fi e-learning, e-libraries), organizare şi sesiuni de comunicare transfrontaliere regulate.), iar în ceea ce priveşte dezvoltarea unei infrastructuri culturale şi educaţionale aceştia au stabilit şi dotat laboratoare de management pentru asigurarea calităţii.

 

Asist.univ. Adriana SLAVICI

http://demnitateaioanslavici.blogspot.com/


Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011) “In zilele noastre, copilului i se spune direct sau doar

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 25087

Ultimele Comentarii