Cuvânt și iubire

Croaţia s-a mutat în blocul european, la numărul 28. Deocamdată la parter sau sub scară, ca şi noi. Entuziasmul zecilor de mii de persoane care au sărbătorit evenimentul pe străzi, va fi potolit de politicile drastice ale Uniunii şi înlocuit cu mersul pe sîrmă. Săracii de ei! Nu ştiu ce-i aşteaptă! „Bine aţi venit în Uniunea Europeană!” (mînca-v-aş independenţa şi libertatea), a spus preşedintele Comisiei Europene, J.M. Barroso, mulţimii reunite la Zagreb. Atîta timp cît deciziile se iau pe criterii şi influenţe politice, Croaţia are şanse minime să schimbe parterul cu etajele superioare. Ca şi în cazul nostru. Convins de acest lucru, după cele cîteva minute petrecute faţă în faţă cu Angela Merkel, premierul nostru a cotit-o inteligent pe drumul mătăsii, dorind să reînvie relaţia de dragoste a Chinei cu România. Se spune că prietenul vechi e ca vinul vechi. Cu cît e mai vechi, cu atît, mai bun. Semn că iubirea dintîi nu se uită, chinezilor le-a scăpat în România un proiect de 70 de milioane de dolari pentru comunicaţii. Infuzia în domeniu nu era chiar necesară. Potrivite ar fi fost drumurile, că tot le-a cîntat Becktel veşnica pomenire, după ce a înşfăcat pomana. Dar, pasul premierului tînăr şi neliniştit spre dragostea cu marea finanţatoare a lumii, F.M.I. ŞI B.M., e foarte important pentru viitor. Pînă vor veni chinezii să ne dea o mînă de ajutor, bancherii din România vor fi emigrat deja, în urma războiului de procese. Sfîrşitul lăcomiei lor a venit, şi li se pregătesc alte cuiburi de năpîrci în ţări proaspăt „eliberate”. Băncile din România vor ajunge adevărate muzee. Nimeni nu va mai trece pragul cămătarilor.

Ţări civilizate, precum Marea Britanie şi Franţa, au interzis orice reclamă la credite. Explozia proceselor împotriva clauzelor abuzive reprezintă pentru bănci o grea lovitură, şi nu doar de credibilitate. Românii sînt prea săraci să le mai treacă pragul sau să le înapoieze sumele triplate abuziv. Lipsa creditării îi va face pe bancheri să migreze la fel ca păsările în ţările calde. Marele cîrmaci benere e vinovat pentru că a înecat peştele în apă. A transformat leul în caricatură, astfel ca toţi perceptorii junglei să facă din el grămezi de dolari, euro şi alte valute, iar bancherii să-i jupoaie pe români de ceea ce de fapt n-au luat de la ei. Aşa, leul a ajuns piele şi os, un fel de pisică maidaneză. Aşa au făcut averi fabuloase cercopitecii şi galopitecii agăţaţi de crengile Puterii. Mai adăugăm şi şpăgile, tradiţionalele şpăgi din vînzarea pe bucăţi a economiei funcţionale, din transformarea în piaţă de desfacere pentru gunoaiele nevîndute ale stăpînilor străini. Toată politica e făcută după regulile lor. Asta înseamnă de fapt capitalismul: dictatura unor huligani, îmbogăţiţi din pix, în alchimia haosului. În ultimii trei ani, pe Legea 193/2000, mii de clienţi au cîştigat procesele împotriva băncilor creditoare. Au pierdut pe mîna lor din cauza abuzurilor, a celor mai mari dobînzi din U.E., a celor mai multe comisioane, imense şi fără contra­prestaţie, a penalizărilor nejustificate, aplicate soldului iniţial al creditului. Dacă sistemul bancar, înţesat de cămătari, s-ar prăbuşi, ar dispărea aşa-zisele crize şi recesiuni, ar dispărea corporaţiile care distrug, cu o lăcomie nemaiîntîlnită, independenţa statelor şi planeta. Ar dispărea banii virtuali, falşii miliardari şi bogătaşi ai lumii. Ar dispărea oportuniştii, lipitorile şi rechinii camuflaţi în oameni de bine, care ajută statele cu teatrală cumsecădenie sörösistă. Ar cădea imperiile de carton şi dictatorii capitalişti, lipiţi de putere cu tot felul de scheme şi regii financiare. Ar dispărea sclavia modernă, creată prin vînzarea iluziei de libertate, democraţie şi civilizaţie, ar dispărea nevoile ireale de consum, inventate anume şi impuse. Prin urmare, am scăpa de aceşti vampiri care se hrănesc cu independenţa şi resursele noastre.

Pînă la apropiatul transplant de cap al unei persoane pe corpul alteia, anunţat recent de neurochirurgul Sergio Canavero, care estimează că va costa cel puţin 10 milioane de Euro, vom fi obligaţi să suportăm în continuare capetele pătrate ale Puterii. N-am rezistat tentaţiei de a mă întreba unde ar duce haosul actual, dacă politicienii şi-ar schimba capetele între ei. Sau cum va arăta fauna politică românească, dacă aceştia ar fi obligaţi de F.M.I. să-şi schimbe capetele? Pe bani publici, imposibil de urmărit, ca în cazul achiziţiilor publice, oficializate exact înainte de vacanţa parlamentară. Au modificat legea, pretextînd că licitaţiile sînt greoaie şi blochează instituţiile bugetare, apoi au plecat în vacanţă, ca să nu-i mai ia nimeni la rost. Asta înseamnă că va fi imposibil de urmărit modul în care sînt cheltuiţi banii noştri în aproape 17.000 de companii şi regii de stat, din moment ce semaforul indică verde la trecerile cu dedicaţie şi pot să aleagă la ce preţ şi cui să atribuie contractele, pot cumpăra absolut orice, la preţuri dorite, fără să mai dea socoteală cuiva. Asta în condiţiile în care o parte a presei, Curtea de Conturi şi Parchetul au semnalat numeroase cazuri de deturnări de fonduri, contracte atribuite preferenţial şi fraude. De acum, doar cîteva sute de regii vor lucra la vedere. 17.000, pe întuneric. Anual, instituţiile de stat fac achiziţii publice de 20 de miliarde de euro. Din frumuşica sumă, statul ar trebui să obţină cele mai mici preţuri. Dar de multe ori plăteşte dublu sau triplu faţă de piaţă. Doar în doi ani fraudele sînt estimate la 4,5 miliarde de euro! Cam un sfert din bugetul de pensii. Cîtă lipsă de respect pentru popor! Sau, mai degrabă, poporul şi-a furat singur căciula, dîndu-le votul.

Maria Diana Popescu

http://www.agero-stuttgart.de

Monşér, căldură mare! Uf! Furtuni şi caniculă…Râd de mă prăpădesc…Se agită lumea pentru bacalaureat, deşi nimic nou sub soare.

Încă de pe vremea lui Ceaşcă existau privilegiaţi la diverse examene. Nu existau atâtea meditaţii, dascălii îşi faceau datoria la clasă.

Acum, de ce nu găsesc înţelegere? Săracii sunt ocupaţi non stop. Ore la clasă, ore în particular, probleme gospodareşti. La clasă ajung epuizaţi, trebuie înţeleşi.

Miţa mea a ştiut cum să se descurce. Încă de la gradiniţă. Cadouri frumoase şi scumpe pentru educatori, meditaţii în clasele primare…Păi ce puteam să înţeleg chiar tot la clasă? S-au dus vremurile acelea când bunicii, ca şcolari,  erau ţinuţi dupa ore pentru a li se explica ce nu înţelegeau…Acum… cheamă frumuşel învătatorul,  părintele, îi spune că pruncul nu se descurcă şi îi dă de înţeles că trebuie să se ocupe…Şi ce putea Mamiţa mea să facă?

Şi aşa până am terminat clasa a VIII a… Un examen de capacitate obişnuit, cu aceleaşi năravuri. Ore, şi influenţă …Doar Mamiţa mea este cineva! Cine să o refuze?

La bacalaureat de ce să învinovăţim părinţii, dascalii sau elevii? Părinţii trebăluiesc toată ziua, aleargă să aducă bani, tinerii, unii învaţă, alţii stau în cluburi, şi dascălii mai câştigă şi ei dintr-o meditaţie două. Salarii mici monşer…Salarii mici…Şi nu au încotro, fac meditaţii…Dacă există dascali corecţi care mai găsesc aur prin paharele cu zahar, sunt puşi pe tuşă, nu au ce căuta în sistem. Nu au ce căuta la un examen de bacalaureat. Ce tupeu! Să reclame aşa ceva! Bine că l-au dat afară , ce caută unul ca el să răstoarne mersul lucrurilor…Sunt profesori, atipici pentru zilele noastre… nu fac concesii, doresc să-şi facă meseria de dascăl, corect şi cu demnitate… dar, sunt incomozi pentru ceilalţi…Aştia mor săraci…

Miţa mea dă clasă! Ştie că subiectele sunt făcute tot de oameni…ştie că ajunge să cunoşti personalul de la centrele de examinare…La probele orale, elevii fruntaşi pot sa fie depunctaţi daca nu sunt pe o listă magica…M-am temut de bau-bau, de bacalaureat…Dar Mamiţa m-a liniştit, mi-a povestit cum odată la un examen, un candidat avusese aranjat să poată copia, dar de prost ce era, copiase alt subiect.

Păi nu este de râs? Ce atâta carte? Dacă acum se poate rezolva orice…Nu mai pun dulceaţă în şoşoni…pun euroi…Şi m-a învăţat Miţa mea o şmecherie să pun în paranteză daca greşesc ceva, aşa se face pentru a mai câştiga un punct…comisia este foarte atentă.

Pe fruntea mea scrie Le Formidable! Mamiţo! Mamiţo! Parlamentar mă face Miţa mea! Deja cunoaşte uşa…daca se schimba ceva , şi Miţa întoarce foaia.

Cu moştenirea de la mam’mare pot ajunge orice. Vreau sa fiu parlamentar! Asta vrea Goe, monşer. Şi dacă ajung, să nu te prind în audienţă, o să am o secretara, pe Miţa.

Şi când ma uit la amărâţii care nu au luat bacul, imi vine sa merg sa le spun fraierilor câte ceva…chiar daca au învăţat mai bine ca mine, le-am demonstrat ce pot muşchii mei…Daca s-ar face o verificare a notelor de la bacalaureat si a celor din anii de liceu, ar fi ceva surprize…

Monşer, bine se trăieşte în România! Ai, reuşeşti; nu ai, suporţi consecinţele sistemului.

Monşer, o bere merge. Fac cinste!

Semnează,

Goe

Desene de Constantin Barjoveanu

MOTTO:

 

“Pământul este baza de existenţă a naţiei. Naţiunea  stă ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul ţării. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat  în aer….

Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii! De ei suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa pe care ne-o dă muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele moşilor şi strămoşilor care dorm în ţărâna lui! Toţi părinţii noștri sunt aici. Toate amintirile noastre, toată gloria noastră războinică, întreaga noastră istorie, cu fapte bune şi rele , aici stă îngropată…

Moartea nu anulează şi nici măcar nu simplifică lucrurile şi faptele, vorbele sau gândurile noastre de aici de pe pământ, ci le complică, implicându-le în veşnicie…”  (Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol.2, pag.130-131)

 

M-am întors de curând de la Mănăstirea Petru Voda, după un scurt popas la Mănăstirea Rarău si Sihăstria Rarăului.

Am suferit în tăcere, în rugă, nefiind prezentă la plecarea spre veșnicie a Părintelui Justin Pârvu. Am păstrat în memorie momentele de taina ce mi-au dus pașii spre marele duhovnic al tuturor românilor, iubitor de Neam Românesc, Părintele Justin Pârvu.

La intrare,  drapelul ne-a întâmpinat fluturând spre cer. În partea dreaptă, semeață, troița ridicată de preacuviosul  părinte, în cinstea sfinților eroi Moţa şi Marin.

Mi-am amintit de anii persecuției comuniste, preacucernicul  însăşi fiind unul dintre cei prigoniți.

“Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, părinți spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti părinți spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu ne ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeu nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine….Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărată dragoste de neam nu are nici o legătură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific si nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu discursul patriotard de partid. (Părintele Justin Pârvu )

Acum, Părintele Justin Pârvu s-a alăturat sfinților români veghindu-ne mai mult ca niciodată. Așa cum îi simțim prezenţa Sfântului Ardealului Arsenie Boca, așa vom simți puterea rugăciunii din cer a celui care este un adevărat stâlp în Ortodoxia Românească, un sfânt voievod al credinţei româneşti.

Mănăstirea era mai vie ca niciodată. Prezenţa locului de veci a Preacuviosului, un cort al drepților aici pe pământ, înconjurat de har ce te îmbia la smerenie şi rugă. Cu sfială m-am apropiat şi printre lacrimi m-am mărturisit bunului părinte… O ultima spovedanie lângă Duhovnicul Neamului Românesc. Lumânarea adusă de la Mănăstirea Rarău, ardea lin în palmele mele tremurânde.

Doamne, rămas bun Părinte

În viață mult ai pătimit!

Mereu te-au răstignit

Aici, în temnițele comuniste…

Acum veghezi printre sfinți

La Neamul Românesc

Azi mulți ne osândesc

Dar, sfinții ne ocrotesc.

,,Nu vă fie frică”

Aşa ne spuneai odată

Credința  este una

Salvarea noastră dată.

,,Nu suntem singuri”

Cu noi este Dumnezeu!

Sus inima români!

Părinte al Neamului meu!

Era ora 19,00 când în jurul mormântului plin de flori, se pregătea Parastasul. Am participat cu emoţie şi împăcare. În momentul în care am ridicat şi eu bucatele aduse cântând ,,Veșnica-i pomenire”, lacrimile mi-au brăzdat  inima şi faţa. Erau lacrimi de bucurie! Pentru Părintele Justin Pârvu Biruitorul. Glasul clopotelor m-a înfiorat! Parca băteau pentru tot Neamul Românesc. Ca un mesaj tainic al Părintelui Justin. De a ne păstra credința noastră din moși strămoși, valorile neamului, de a-l avea mereu pe Iisus în inimă…  şi în faptele noastre.

Părinte, în aceste vremuri tulburi, ai biruit!

Îmi amintesc de mesajul primit acum câţiva ani: ,,Un mare duhovnic ne vorbeşte”- Pr. Justin Pârvu: E o vreme de pustiire a neamului. ,,Prigoane, puşcării, lagăre, temnițe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sunt atât de grozave. Dar prin ce veți trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii până azi”.

,,Ştiți ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufleteasca. Cu cât un popor este mai încercat, cu cat un popor este mai împilat, mai strâns şi ținut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai înţelept şi mai destoinic în a învinge iadul. “

,,Politicienii știu că întotdeauna Biserica a fost forța şi rămâne forţa unui stat, şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva…“

,,S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecință extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinam într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar speram ca Dumnezeu nu ne va lăsa, așa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Stefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniți cu toți călugării şi călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiția şi continuau istoria. Aceștia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creștini, care știau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului.”

Gustasem de pe masa parastasului cea mai bună bucată de pepene, după ce în acea zi lungă nu băusem decât apă şi mâncasem puţină  pâine.

Ne-am oprit în faţa chiliei…acolo unde Părintele Justin primea pelerinii…Mi-am amintit de acele zile când fusesem la Bunul Părinte pentru cuvânt de folos, pentru o binecuvântare, cu un mesaj din partea Părintelui Adrian Făgeteanu. Dumnezeu a fost darnic cu mine să pot cunoaște mari duhovnici, Adrian Făgeteanu, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu.

Ne-am închinat cu smerenie la mormântul Părintelui Justin, la Sfintele Moaște din Biserica Biruinței.

Am zăbovit o clipă  în cimitirul mănăstirii pentru a ne închina poetului martir Radu Gyr şi la căpătâiul Părintelui Calciu.

Închisoarea pentru martirii Neamului Românesc nu a fost decât o lucrare dumnezeiască de întărire în credința şi în valorile nației. Societatea românească ar fi arătat cu mult altfel fără acești martiri ai poporului român.

,,Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste…ne-am iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu apărută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale erau preluate (fără nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învățat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii au făcut-o în timpul robiei; acolo am învățat cât de sfântă este noţiunea de neam, cât de cristică este ea, şi nici un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astăzi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari” (Părintele Justin Pârvu )

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul Neamului Românesc , ne-a lăsat o bogată şi înălţătoare  zestre de demnitate națională, de credință şi adevăr. Cărţile şi cuvintele de folos, sunt puncte de referință ce a reprezentat şi reprezintă cărturarul, ctitorul voievod, JUSTIN PÂRVU.  Un ctitor de suflete, un erou al naţiei!

Justin Pârvu – Dumnezeiască Lumină a Neamului Românesc!

Dumnezeu să ne învrednicească a fii demni urmași ai acestui stâlp al ortodoxiei romanești.

Justin Pârvu a biruit! Noi, avem datoria de a ne iubi neamul, locul şi Cuvântul  Lui Dumnezeu.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Rugul Aprins, mereu prezent în spiritualitatea românească, indiferent de vremuri!

Un singur rugător dacă rămâne, nu suntem pierduți, ca să-l parafrazez pe duhovnicul Justin. Dar, avem nevoie mai mult ca niciodată de rugăciune, de încredere în biserica ortodoxă tradițională.

Depinde de noi, de fiecare în parte cum dorim să trăim: liberi sau sclavi.

Să avem un gând pios pentru Părintele Justin Pârvu așa cum şi ruga sa va lucra întru teandrică iubire pentru Neamul Românesc.

Da,  ca naţie suntem mai bogaţi: “s-a născut un Sfânt” !

† Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Mariana Gurza

Timişoara

09 iulie 2013

De Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,  are loc Hramul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, un loc mirific în care te regăseşti într-un univers tainic. Prezenţa Parintelui Iustin Pârvu, un om al seninătăţii contemporane, de o profunzime şi o nobleţe sufletească deosebită, face acest colţ de ţară să fie demn de un mic “Athos românesc”, cu oameni calzi, blajini, într-un decor desprins parcă dintr-o pictură a Renaşterii, în care Raiul, este prezent prin verdele nădejdii, a viselor noastre…Recunoscut drept urmaş al părintelui Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, Iustin Pîrvu,  prin faimă sa duhovnicească, este cunoscut în toată ţara.

Construcţia Mănăstirii Petru Vodă, dedicată martirilor din închisorile comuniste, a fost începută în anul 1992, un vis mai vechi al părintelui. . „Mic copil fiind, cutreieram dealurile astea şi visam că într-o bună zi aici o să se construiască o mănăstire în care să slujesc. A fost o imagine care m-a ajutat să trec peste anii de detenţie” , mărturiseşte părintele Justin, fost condamnat pentru convingerile sale la 19 ani de detenţie, în închisorile comuniste.

Mănăstirea Petru Vodă, azi loc de pelerinaj pentru toţi credincioşii, adăposteşte în biserica mănăstirii osemintele martirilor de la Aiud. Nu întâmplător Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa şi-a ales locul de “linişte” în cimitirul Sfintei Mănăstiri, unde flacăra credinţei de-o viaţă este mereu trează, prin cei ce priveghează.

„Nu este numai meritul meu. Călugării, preoţii din mănăstire, credincioşii care m-au sprijinit, toţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am făcut posibil acest lucru. Aşa şi trebuie să fie, credinţa dreaptă nu trebuie lăsată să moară. Cînd privesc în jur, la mănăstire, la natură, la oameni, mă simt ca şi cînd aş fi la Athos”, mai susţinea stareţul Justin.

Am avut privilegiul de a-l întâlni în această vară pe bunul Părinte Justin. Mereu sunt dominată de acea alură impunătoare a marilor noştri părinţi duhovniceşti.

Privirea albastră şi senină, acei ochi blânzi si gânditori, gesturile pline de modestie si smerenie, îţi dau sentimental că eşti în faţa unui “voievod al munţilor”, care ştie, vede, aude, fiecare foşnet, fiecare strigat al deznădejdii şi oropsirii omului..Nu ştiu când are timp pentru odihnă. Mereu asaltat de oameni bolnavi, de oameni ce au nevoie de un cuvânt de folos. Are timp pentru fiecare, ştiind că-n vremurile noastre tulburi, doar credinţa noastră ortodoxă ne mai poate salva din faţa răului. Dacă în detenţie a suferit pentru convingerile sale politice, astăzi, suferă pentru fiecare roman ce-i trece pragul, suferă pentru “un rău” deja instalat pe umerii Neamului Românesc.

         Mâine, lumini magige vor lumina Ceahlaul. Sufletele celor plecaţi, vor coborî pentru o clipă in biserica mănăstirii printre mir şi tămâie mirositoare. Se vor regăsi cu toţii într-o unică rugăciune pentru mântuirea Neamului Românesc, atât de încercat…Păstrarea credinţei, în ciuda greutăţilor, este singura noastră şansă de a rămâne o naţiune demnă şi puternică. “Suntem tot mai slabi, mai obosiţi, mai tracasaţi de lumea aceasta interesată să descompună naţiunile şi viaţa noastră. Există o continuă tendinţă de descompunere şi o tendinţă negativă asupra fiinţei noastre spirituale, ortodoxe, şi soluţia este să ne păstrăm credinţa, în ciuda tuturor greutăţilor “(Părintele Justin)

 

Mariana Gurza,  fragment – “Destine umbrite, 2008, Editura Atticea, Timisoara

Plecasem de-acasă în săptămâna luminată, aşa cum ne-a fost şi drumul. Priveam în tăcere pădurile de fag din Ţara Oaşului. Prin frumuseţea locului, natura şi necuvântatoarele îmi vorbeau, ne bucuram împreună de o nouă renaştere…

O comunicare tăcută între mine şi restul lumii.

O vibraţie astrală, o legătură între pământ şi cer.
De 1 Mai ajunsesem la Negresti Oas, o oaza de liniste, nefireasca chiar…Eu, intr-un verde crud, pasari cantatoare, un freamat ascuns ce ma rupe de lume.
Un loc unic in felul sau.oameni mai tacuti ca in alte zone.Calzi, prietenosi.Pensiuni moderne, cu sauna, piscina, apa termală. Se spune ca prin aceste locuri, odata oamenii primeau sanatate in natura…O apa vindecatoare, cum sunt multe in Romania.Avem atatea bogatii si nu stim in a le pune in valoare, in a trezi interesul celor care doesc sa ne calce pragul.
Azi mi-a venit in minte o expresie: Romania frumoasa aproape ca Maica DomnuluicaMaica Domnului.

În satul soţului meu, Biuşa, din judeţul Sălaj am întâmpinat sfânta sărbătoare a Izvorului tămăduirii.
Într-o biserică mică, dar caldă, blajinul preot Vasile Gurzău m-a impresionat prin smerenia sa. Cu lumânarea aprinsă în  mână, aşa cum este tradiţia după Sfânta Înviere, mai mult îngenungheat a efectut Sfânta liturghie, obicei specific satelor noastre. Şi-a făcut o obişnuinţă ca la sfârşitul fiecărei slujbe, să îngenuncheze în faţa Sfântului Altar rugându-se pentru neam şi ţară.

O trăire, o transformare pe care un orăşan le percepe altfel…

Duminica Tomii, Paştele Blajinilor,  ne -a găsit la  Suceviţa. Sfânta Mănăstire  mai primitoare  ca odinioară…O eliberare, o  bucurie  secretă.

Sfanta Icoană a Maicii   Domnului  ne-a  primit  zâmbitoare.

Cerusem ingăduinţa unei măicuţe, şi plini de evlavie, cu lacrimi în ochi, ne-am târăt în genunchi în jurul icoanei făcătoare de minuni… Se spune, că poate împlini o dorinţă,  dacă ceri ajutor cu incredere şi credinţă.

Un popas în satul Voivodeasa, lângă Suceviţa, la cimitir, unde o parte din străbunii mei dorm de ani buni. O privelişte impresionantă. Coşuri pline cu ouă roşii, cozonac, colaci, acoperite cu ştergare bucovinene, aşteptau să ia drumul spre ei, spre cei care acum “tac”, după slujba de pomenire. Preotul solemn, a oficiat slujba, dând citire numelor spre amintire, printre primii fiind bunul Teoctist.Il plânge lumea, şi acum…

La începutul slujbei aprinsesem o lumânare, gândindu-mă din nou la tata, care poate şi-ar fi dorit să fie printre ai lui, deşi, am simţit prezenţa sa discretă.
Aveam impresia că lumânarea din mâna mea nu se va stinge niciodată, ca acea lumină se va duce dupa tata, cel plecat fara lumină, dintr-un spital… Poate neamurile mele, pe care le cunoscusem în copilarie m-au privit din lumea lor strângandu-mi lacrimile….Acolo, în acea ţărâna era o parte din rădăcina mosilor mei…O rădăcină puternică cu multe ramificaţii. Pentru o clipă, l-am simţit pe tata alături.

Ne-am îndreptat spre Putna, cu dorinţa de a afla veşti despre Părintele Adrian care revenise la locul inde a fost călugărit, aşteptând eternitatea.

Şi Mănăstirea Putna era altfel decât o lăsasem…ceva se petrece…ceva ce ştiu, ceva nedefinit, ceva ziditor… O linişte grăitoare. Un mister…Eminescu, Ştefan Cel Mare şi Sfânt, mai hotărâţi ca niciodată, de a ne da semne nevăzute pentru binele Neamului Românesc.
In biserica multi pelerini…Deodata s-a asternut tacerea, ceva ce nu puteam defini….un grup se plia.

Un cor angelic m-a incremenit.

Pe cripte apasă eternitatea!
S-au alaturat oare si ingeri?

Fusesem toţi prinşi într-un imn al Invierii, al bucuriei, al speranţei luminate, a zilei de maine.
Cântul liturgic m-a purtat pe moment într-o altă lume, sub privirile binecuvântate ale Maicii Domnului, a Tuturor Sfinţlor…

În România noastra cea adevarată, avem spiritul viiului…Nu avem de ce ne teme! Ori câţi doresc să ne risipească izvoarele, munţii, inimile, nu vor reuşi niciodată! Suntem mai puternici ca niciodată!….Noi cei tăcuţi şi tainici…

Parintele Adrian se simte bine. Uneori primeşte chiar vizite. Nu am dorit să răscolesc amintiri, şi l-am lăsat să se odihnească. Pentru mine a fost suficient să ştiu ca este într-un loc bun aproape de sfinţii neamului…

Ceahlăul îşi lasă tăcut umbra spre lacul Bicaz. O privelişte de vis în care eu şi soţul meu, Vasile, privind dansul norilor, încercam să desluşim semnele ce vin înspre noi.

O linişte nedesluşită în care mângâierea sacră a celor care păzesc Sfântul Munte o emană spre noi, ca o binecuvântare.

Încerc să descifrez mesajul pe care-l  simt în interior. O pace tainică strecurată în suflet. O bucurie a prezenţei nevăzute a îngerilor care veghează locul.
Vărful Ceahlău pare o cetate, o catedral a Neamului Românesc. Lângă el, cineva veghează, drept, falnic, de neclintit, îmbrăcat în armură aurie. În funcţie de “vremuri”, îşi ascunde piscul în nori, uneori plânge, alteori surâde. Pete albe de zăpadă ici colo, grădini de crini de gheaţă. Un Rai pământean, o altă lume, o lume tacută a celor care ştiu şi întăresc rădăcinile neamului.

Oare ar putea cineva să ne urnească munţii? Niciodată!!!

Aşa cum ne va fi şi credinţa străbună, de neclintit, aceeaşi, aşa cum ne-a fost lăsată, în ciuda vrerii unora ce nu reprezintă acest popor…

Spre asfinţit, pe apa lacului Bicaz, steluţe parcă coborâte din munte, vorbesc cu soarele, sclipesc enigmatic, unduindu-se după semnele cerului.

Par grăbite în a-şi spune ce au văzut în lume, ce zile vor venii…

Ceahlăul, “Perla Moldovei”, străjuieşte semeţ o lume, un neam, o Românie tainică.

Cu bucurie ne-am apropiat de Manastirea Petru Vodă.

Am regasit-o mai prosperă, mai primitoare. Pelerini, mai mulţi ca în alte locuri, pentru a-l întâlni pe duhovnicul Justin Parvu, pentru a primi din mâna sa, binecuvântare şi cuvânt de folos.
La uşa Parintelui oamenii aşteaptă răbdători, plini de încredere şi speranţă.

Da, “Părintele are multă treabă “, ne-a mărturisit un călugăr.
Coborâsem în micul cimitir unde Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa se odihneşte.
Coroane de flori, o flăcară ce va arde veşnic în acel loc dorit şi sfânt.
La Mănăstirea Petru Voda, cerul pare mai curat, o seninătate deplină pe chipurile celor care vieţuiesc în acel loc. În faţa mănăstirii, o măicuşă c-un chip luminos, culegea fericită flori de câmp. Radia în lumina credinţei!
Mănăstirea Petru Voda se poate număra printre puţinele locuri unde credinţa vibrează tainic cu imagini desprinse din Pateric.
Şi toate cu voia lui Dumnezeu, sub ochii celui mai mare duhovnic, Iustin Parvu, în jurul caruia zi de zi se alătură din ce în ce mai mulţi călugări.
“Nici nu sunt atâtea locuri câte cereri sunt”, ne spusese acelaşi calugar.
Şi noi vom fi alături de Părintele Iustin Pârvu, indiferent de vremuri. Harul lui Dumnezeu s-a revărsat peste aceste locuri, chiar dacă din cauza unor “paşi şovaielnici”s-a făcut tulburare în viaţa monahală.
Dumnezeu ne vorbeşte prin oameni aleşi, în a nu ne lăsa să ne risipim sau să ne îndepărtăm de tradiţia bisericii străbune.
Nu suntem singuri, mereu cu inima spre Cel de Sus.

Dumnezeu să-i dea putere bunul Parinte Iustin Pârvu, în a-şi păstori ani mulţi cu sănătate turma ce-l recunoaşte ca un om ales spre salvarea şi trezirea noastră cu faţa spre Dumnezeu.

Pe o terasă a “Pensiunii Brenda”, aşezată între Valea Largă şi Bicaz, plină de muşcate, încremenisem în faţa frumuseţii naturii, neputându-ne dezlipi ochii de la muntele drag.

Imagini de vis…În faţa noastră lacul, străjuit de Ceahlau.
Jocurile de lumini ce cad de pe munte spre apa sclipitoare,  ne determină să alunecăm şi noi cuprinşi de o vrajă, sub acea mantie tăcută şi miraculoasă.

Suntem speriaţi de-atâta linişte şi pace interioară. Parcă ceva vine spre noi ca o rugăciune.
Cerul mai albastru, soarele cald, verdele vorbitor, limbajul necuvântătoarelor şi murmurul duios al pădurii, al florilor din jur, ne fac să trecem dintr-o stare în alta.

Ceva nedefinit, greu de a se descrie în cuvinte. Sacrul din aceste locuri ne-a pătruns.
Parca acei îngeri nevăzuţi veghează ca eu şi soţul meu Vasile, să ne putem bucura de splendoarea sfinţeniei.
Pe terasa, citind cartea Parintelui Justin “Cu parintele Justin Parvu despre moarte, jertfa si iubire“, m-a surprins soţul meu prin lacrimile sale.

Emoţionat de paginile părintelui, impresionat de privelişte. L-am simţit vrăjit  spre bucuria mea.

Vom mai reveni aici. Prin puterea sa magică, Ceahlaul ne cheamă an de an…

Nori răzleţi se arată dupa culmi, dar “cetatea” are un aer împărătesc. Curg săgeţi de lumini şi umbre…Un vânt uşor îmi aduce o şoapta de pe munte…E vocea tainică ce-mi luminează ziua…

Mariana Gurza, fragment -“Destine umbrite”, 2008, Editura Atticea, Timisoara

Prezent la Mănstirea Putna la privegherea Sfantului Voievod Stefan cel Mare, care este inmormantat in acest lacas de cult, în seara de 1 iulie, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Inalt Preasfințitul ierarh Pimen Zainea a ținut o predică în fața a sute de credincioși prezenți la eveniment. Spre sfarsitul cuvantarii, in care a evocat personalitatea religioasa si de “ctitor de tara” a lui Stefan cel Mare, Pimen a criticat in mod dur demersurile autoritatilor de a initia in Romania exploatarea gazelor de șist.

Gazele de sist – ”un plan diabolic”, “o crima”

 “In seara aceasta, sigur, traim momente de mare bucurie. Ne aflam aici, la Putna, langa Stefan cel Mare. Momente de bucurie pentru cantarile de la strana, si unele au fost cantate si de fratii nostri intru neam si credinta de dincolo de frontiera de astazi, din Ucraina, Bucovina cealalta. Frumos! Cine credea in timpul regimului comunist ca vom trai vremuri sa vedem manastirile pline de calugari, cantarile bisericesti frumoase, ca in vremurile de demult, mesteri iconari, maici care brodeaza si asa mai departe? Sunt momente de bucurie, de inaltare, dar sunt si momente de intristare. Exista acest plan diabolic: sub pretextul ca cauta resurse de energie electrica si nu stiu mai ce, si trebuie sa sfredeleasca pamantul, dar nu oricum, la adancimi mari, otravind apele, izvoarele lasate de Dumnezeu pentru totdeauna. O crima! O crima! Un plan economic diabolic. Rugaciune la Dumnezeu ca sa ii opreasca din rautatea lor“, a marturisit membrul Sfantului Sinod. ”

Cu Uniunea Europeana, e mai rau ca in comunism.

 Faptele lor sunt diabolice. Inalta fata bisericeasca si-a continuat predica lansand atacuri dure la adresa Uniunii Europene, dar si la “conducatorii de astazi din tara”. “Rau era in timpul regimului comunist ateu. Mai rau in timpul acestui regim, Uniunea Europeana. Copii sunt amenintati, li se distrug simtamintele morale. Mintea se distruge prin aparatele la care privesc si citesc. Toate, fapte care sunt crime. Cuvintele mele sunt foarte aspre si multi vor spune: Cum e posibil ca un episcop sa adreseze asa cuvinte dure in fata conducatorilor de astazi din tara si din Uniunea Europeana? Sunt dure pentru ca faptele lor sunt diabolice. Cum sa scumpeasca ei energia electrica de sute de ori mai mult? Cum sa-i credem pe ei ca vor aduce binele? Numai raul! Dar, cum Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietica, ne va salva, credem, daca ne vom ruga cu toata smerenia, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene“, a mai mentionat Pimen. | “

Sursa: IPS Pimen atacă UE și exploatarea gazelor de șist, de lângă mormântul lui Ștefan

Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (n. 29 august 1862, Gand – d. 6 mai 1949) a fost un poet, eseist și dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1911.

                 Chansons

XIV

Les trois soeurs ont voulu mourir

Elles ont mis leurs couronnes d’or

Et sont allées chercher leur mort.

S’en sont allées vers la forêt:

« Forêt, donnez-nous notre mort,

Voici nos trois couronnes d’or. »

La forêt se mit à sourire

Et leur donna douze baisers

Qui leur montrèrent l’avenir.

Les trois soeurs ont voulu mourir

S’en sont allées chercher la mer

Trois ans après la rencontrèrent.

« Ô mer donnez-nous notre mort

Voici nos trois couronnes d’or. »

Et la mer se mit à pleurer

Et leur donna trois cents baisers

Qui leur montrèrent le passé.

Les trois soeurs ont voulu mourir

S’en sont allées chercher la ville

La trouvèrent au milieu d’une île.

« Ô ville donnez-nous notre mort

Voici nos trois couronnes d’or. »

Et la ville s’ouvrant à l’instant

Les couvrit de baisers ardents

Qui leur montrèrent le présent.

Maurice Maeterlinck

Cântece

XIV

Voind să moară cele trei

surori și-au pus coroanele

Plecând să afle moartea-le.

 

S-au îndreptat către pădure:

„Pădure, dă-ne moartea

Și-ai trei coroane de-aur partea”

 

S-a pus pe râs pădurea,

Și zece săruturi le da

Viitorul a li-l arăta.

 

Voind să moară cele trei

Surori spre mare porniră,

După trei ani o întâlniră.

 

„O, mare, dă-ne moartea

Și-ai trei coroane de-aur partea.”

 

Iar marea s-a pus pe plâns,

Trei sute săruturi le da

Trecutul a li-l arăta

 

Voind să moară cele trei

surori spre-oraș vântură,

găsindu-l într-o insulă.

 

„Oraș, oraș, dă-ne moartea

Și ai trei coroane de-aur partea.”

 

Iar orașul s-a deschis la moment

Săruturi dându-le ardent,

Uitați-vă la prezent.

 

Versiune de George Anca

 

Chansons

XIV

Les trois soeurs ont voulu mourir

Elles ont mis leurs couronnes d’or

Et sont allées chercher leur mort.

S’en sont allées vers la forêt:

« Forêt, donnez-nous notre mort,

Voici nos trois couronnes d’or. »

La forêt se mit à sourire

Et leur donna douze baisers

Qui leur montrèrent l’avenir.

Les trois soeurs ont voulu mourir

S’en sont allées chercher la mer

Trois ans après la rencontrèrent.

« Ô mer donnez-nous notre mort

Voici nos trois couronnes d’or. »

Et la mer se mit à pleurer

Et leur donna trois cents baisers

Qui leur montrèrent le passé.

Les trois soeurs ont voulu mourir

S’en sont allées chercher la ville

La trouvèrent au milieu d’une île.

« Ô ville donnez-nous notre mort

Voici nos trois couronnes d’or. »

Et la ville s’ouvrant à l’instant

Les couvrit de baisers ardents

Qui leur montrèrent le présent.

Maurice Maeterlinck

      Cântece

XIV

Voind să moară cele trei

surori și-au pus coroanele

Plecând să afle moartea-le.

 

S-au îndreptat către pădure:

„Pădure, dă-ne moartea

Și-ai trei coroane de-aur partea”

 

S-a pus pe râs pădurea,

Și zece săruturi le da

Viitorul a li-l arăta.

 

Voind să moară cele trei

Surori spre mare porniră,

După trei ani o întâlniră.

 

„O, mare, dă-ne moartea

Și-ai trei coroane de-aur partea.”

 

Iar marea s-a pus pe plâns,

Trei sute săruturi le da

Trecutul a li-l arăta

 

Voind să moară cele trei

surori spre-oraș vântură,

găsindu-l într-o insulă.

 

„Oraș, oraș, dă-ne moartea

Și ai trei coroane de-aur partea.”

 

Iar orașul s-a deschis la moment

Săruturi dându-le ardent,

Uitați-vă la prezent.

 

Versiune de George Anca