30 Jun
2013

Un excelent eseu de Victor Roncea: “Prea Cuviosul Mărturisitor Justin Luptătorul și Biruitorul”

“Cand am ajuns prima oara la Petru Voda ningea ca-n basme. Ninsoarea incepuse pe masura ce ne apropiam, prin munti, pe drumul serpuit si deja inghetat, de raiul de la poalele Ceahlaului. Fulgi imensi coborau din ceruri peste ctitoria Parintelui Justin Parvu inchinata mucenicilor anticomunisti din temnitele bolsevice. Era vreo patru dimineata si Parintele lasase un vajnic monah, fost jandarm, acum teolog, sa ne intampine. Era o liniste de puteai sa auzi neaua cazand. Admiram cu rasuflarea taiata albul si pacea dumnezeiasca din curtea manastirii. Deodata, se deschide usa unei chilii si izvoraste o pala de lumina calda, de candela, de lumanare. Din aburul chiliei iese un batran cu barba alba si parul lung, de nea, fluturandu-i in aerul diminetii odata cu camilifca-i. Harul lui Dumnezeu il inconjura si totul era atat de clar, se petrecea chiar sub ochii nostri uimiti. Era Mos Craciun! Fara nici o indoiala! Peste straiele calugaresti, avea o vesta neagra, de piele, incinsa cu o centura lata si o catarama lucitoare cu monograma Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Niste ochi calzi, care straluceau in lumina ce nu stiu de unde venea; probabil chiar din privirea sa, cu care ne imbratisa. “Ati ajuns, baieti? Voi mergeti sa va odihniti, eu trebuie sa purced la un Sfant Maslu!”. Era Parintele Justin.

Mergand spre 90 de ani, batranul fost preot militar pe Frontul de Est si detinut politic timp de peste 16 ani pentru crezul sau si al generatiei sale, in Miscarea Legionara si invierea Neamului Romanesc, ne trimitea pe noi la culcare pentru a o lua pe ghetusurile Moldovei in ajutorarea unor crestini. Sunt sigur ca a mers cu sanie mare si frumoasa, purtat de ingerii Domnului, pentru ca a ajuns cu bine inapoi, spre bucuria noastra.

Apoi, la un alt Craciun, am mers cu viitoarea mea sotie sa-i cantam colinde la usa aceleiasi chilii, sub o alta ninsoare mirifica, insotind obstea de maicute muncitoare din Manastirea de la vale, Paltin-Petru Voda, unde se afla si azilul de batrani si caminul de copii. Cand s-a deschis usa, a iesit, cu un zambet radios, cel ce si sotia mea, cand i-a facut prima fotografie, cea de mai jos, a crezut acelasi lucru: ca era Mos Craciun in persoana. Cu inteligenta sa extraordinara si harul sau dumnezeiesc, Parintele a incurajat-o pe cea care a devenit, sub binecuvantarea sa, Cristina Nichitus Roncea, sa inregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din tarana, de la ziduri la suflete, in ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”. Ce mult ne va lipsi Parintele si in aceasta privinta, a binecuvantarilor, chiar ascultarilor!, pentru surprinderea frumosului, “precum in cer asa si pe pamant“… Sa nu uitam si mustrarile, spre smerirea noastra…

Zilele acestea, o tanara care nu a ajuns niciodata la Petru Voda, a exclamat privind fotografiile de aici cu Parintele: “Parca este Dumnezeu pe pamant… si Mos Craciun in acelasi timp! Cel putin asa mi l-am imaginat eu intotdeauna pe Dumnezeu…”. “Parintele Justin este Sfantul lui Dumnezeu pe pamant. Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca sa ni mai mangaie pe noi…”, ne spunea apasat, cu mare credinta si evlavie, un taran poate la fel de batran ca Parintele, pe care l-am luat cu masina la Manastire chiar de in ziua care avea sa devina ultima aniversare a Duhovnicului Neamului, la implinirea a 94 de ani, pe 10 februarie anul acesta.

Atunci, din cauza noastra dar practic datorita dorintei sale foarte mari de a ne marturisi cat mai multe, stiind cu siguranta ce va urma, aproape nici nu a mai reusit sa manance. Era ziua sa, Parintele slujise de dimineata si primise sute de credinciosi, ierarhi, preoti, monahi si monahii, dar nu apucase se manance un colt de paine. Se facuse deja aproape zece seara cand ultimul pelerin i-a cantat cu toata familia sa un “Multi ani traiasca!” viguros si apoi ne-am asezat noi in genunchi, la picioarele sale, pentru a vorbi despre ce i se intampla Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, si Romaniei. A fost o discutie lunga, de doua ore, din care am redat o parte la Ziaristi Online, in ceea ce avea sa devina ultimul interviu ce ni l-a acordat. Si-uite asa, masa pregatita cu dragoste de bravele maicute se racea, dar Parintele le facea din cand in cand cate un semn discret sa ne mai lase. Pana la urma noi am fost cei care am decis sa ne intrerupem – desi nu ne-am fi dorit-o deloc -, cand ne-am dat seama ca dupa ora 12 nu mai putea manca aceleasi preparate: era deja o zi de post! Si asa a trecut ziua Parintelui: tot traind pentru altii, traind pentru noi.

Pentru cei care nu au reusit sa-l cunoasca pe Parintele, dar s-au numarat printre zecile de mii de crestini care au venit sa se plece la capul celui mai iubit dintre romani, in zilele de dupa ridicarea sa spre Ceruri, si sa ii sarute dreapta, cand i-au atins cu buzele mana calda si frumos mirositoare, a devenit o certitudine ceea ce ucenicii sai stiau demult, traindu-i minunile, zi de zi: Parintele a fost un Sfant. Parintele este Sfant! Nu exista nici o indoiala. Cat de mare este dragostea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului pentru neamul acesta obidit s-a vazut timp de 94 de ani, cand l-au tinut pe Parintele pe pamant romanesc, pentru a ne salva. Ceea ce inseamna a ne mantui.

Ultima oara cand l-am vazut pe Parintele a fost chiar in ziua aceea trista in care a fost nevoit sa plece de la Manastire, pentru a se interna si a-si prelungi viata, pentru ucenicii sai, si suferinta, pentru Mantuitor, intrebandu-se si intrebandu-ne: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Eram in postul Pastelui, pe care ne doream sa-l sarbatorim, ca si in alti ani, acasa, la Petru Voda. Parintele tinuse sa slujeasca si “la vale”, la maici, si “la deal”, la calugari. Dar si sa mearga sa tina un Sfant Maslu, undeva spre Suceava!…

Dumnezeu prin trimisii Sai pe pamant ne-au inlesnit sa ajungem la Parintele dupa ce ne blocasem in cateva randuri in ispite cotidiene si piedici deja uzuale. Era 21 aprilie. Cu o seara inainte ne-am bucurat impreuna, in chilia sa, intarindu-ne si oferindu-ne o noua dovada a minunilor sale. Parintele era insa slab cum nu-l mai vazusem nicicand. Dar radios. Era atata dragoste in el… Acum, duminica, il asteptam inainte de slujba pentru a stabili “ce si cum”, dupa cum ne daduse ascultarea. Eram in holul de la spital, doar noi doi, cand Parintele a iesit, sprijinindu-se usor de cel de-al treilea brat al sau din ultimii ani, devotatul ucenic basarabean Gurie. Dar mergand singur si drept. I-am sarutat dreapta si am ramas in acest plan, imbratisandu-i cu mainile si privirea mana expresiva, cu care binecuvantase poate milioane de romani, si uitandu-ma de la nivelul meu, de jos, in sus, la Parintele, de la mana, de-a lungul dulamei simple acoperita de barba ninsa spre ochii Parintelui. Mi-au venit imediat in minte – parca m-au lovit – versurile lui Radu Gyr: “… O, ce trist, ce înalt era Christ ! … Mâinile Lui păreau crini pe morminte,  Ochii adânci ca niste păduri…”.

Si-asa m-am despartit de Parintele… ramanand cu El. Dupa ce se nevoise la un Sfant Maslu, asa cum il si intalnisem, alergand sa mai  mangaie niste trupuri frante si suflete chinuite, in ciuda starii sale de sanatate, acum ii urmaream ingrijorat masina grabindu-se cu ucenicii sai spre spital, printre brazii din raiul de la Petru Voda.

Toata viata sa Parintele a salvat suflete.

Asemenea Mantuitorului in poemul lui Radu Gyr – marturistor crestin-ortodox care acum vegheza, si el, prin moastele sale, aproape de capataiul Parintelui – Duhovnicul Neamului si-a intins truditele oase, pe rogojinele noastre cu libarci, lasand in urma miros de mir si trandafir si vindecandu-ne de bolile trupului si sufletului. Parintele Justin se aseamana si cu Sfantul Justin Martirul si Filosoful – nerenuntand cu nici un pret si sub nici un chin, in temnitele comuniste, la Adevarul revelat – dar si cu Sfantul Nectarie Taumaturgul, mangaietorul si binefacatorul atat de iubit de romani – cu care si semana, dupa mine, la infatisare.

Dar mai presus de toate, ramane pentru noi toti, celor carora ni s-a facut acest dar ingeresc de a-l cunoaste, chemandu-ne la el, Prea Cuviosul Marturisitor Justin Luptatorul si Biruitorul, care nu s-a impiedicat niciodata de mai marii nici unei administratii de pe acest pamant si de sub orice regim, totalitar-democratic, ante-comunist, comunist si post-comunist, pentru a rosti Adevarul, proorocind vremurile de cumpana ce au venit.

Sa nu uitam, niciodata, cuvintele de foc ale Sfantului lui Dumnezeu de la Petru Voda!

Dragule Parinte, iarta-ne! Prea bunele parinte Justin, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!”

Victor Roncea

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Sursa: http://roncea.ro/2013/06/30/eseu-fotovideo-inmormantarea-parintelui-nostru-justin-parvu-sfantul-lui-dumnezeu-de-la-petru-voda-20-iunie-2013-cant-de-m-neonila-fotografii-de-cristina-si-victor-roncea-in-memoriam/

 

30 Jun
2013

Boris David: Văd lacrimi…

                                Văd lacrimi…

                                                             de Boris David

                                                                     (dedicatie pt. m.g)

Văd lacrimi cum ştergi pe ascuns –
Chiar dacă ai vrea să se vadă –
De chipu-ţi sunt astăzi pătruns
Le-aş soarbe în van să nu cadă.

O vină nedreaptă mi-ai dat
Căci răul nu-mi este în fire
Speram că tu ast-ai aflat
Din tot ce am scris din iubire.

Da, ştiu că sunt scrise demult
Prea multe şi-ades încâlcite
Din câte-am trăit în tumult
Pe căi uneori rătăcite.

Dar tot ce am scris eu cândva
Cuprinde ecoul ce spune –
Trecutu-mi nu-i pentru-a brava
În el nu găseşti nici un nume.

Din el doar păstrez amintiri
Cu sensuri ce şi-azi au cătare –
Au fost bucurii şi-amăgiri
La care nu da ascultare

30 iunie 2013

30 Jun
2013

Gabriela Mistral: Dos ángeles/Doi îngeri – Versiune de George Anca

Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile – d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945.

         Dos ángeles

 

No tengo sólo un ángel
Con ala estremecida:
Me mecen como al mar
Mecen las dos orillas
El ángel que da el gozo
Y el que da la agonía,
El de alas tremolantes
Y el de las alas fijas.

Yo sé, cuando amanece,
Cuál va a regirme el día,
Si el de color de llama
O el color de ceniza,
Y me les doy como alga
A la ola, contrita.

Sólo una vez volaron
Con las alas unidas:
El día del amor,
El de la Epifanía.

¡Se juntaron en una
Sus alas enemigas
Y anudaron el nudo
De la muerte y la vida!

 

                                   Gabriela Mistral

 

 
Doi îngeri

 

 

Nu am un singur înger

Cu aripa strivită:

Mă leagănă cum spre mare

Se leagănă două râuri

Îngerul ce dă bucurie

Și cel ce dă agonie,

Unul cu aripi tremurând,

Celălalt cu aripi nemișcate.

 

Știu, când se luminează,

A cui îmi va fi ziua,

După culoarea flăcării

Ori culoarea cenușii,

Și mă dau ca alga

pe undă, mâhnită.

 

Doar o dată zburară

Cu aripile unite:

De ziua iubirii,

A Bobotezei.

 

Se îmbinară ca una

Aripile dușmane

Tăind nodul

Vieții și morții.

 

 

                      Versiune de George Anca

 

 

29 Jun
2013

Victor Roncea: “Cel mai onorant premiu din cariera mea! Mulțumesc UZP!”

 

VICTOR RONCEA: “Dedic acest premiu părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile, lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, el m-a obligat să nu abandonez presa, de fapt mi-a interzis să o abandonez, m-a rugat să merg înainte”

Felicitari Domnule Victor Roncea!

Și noi vă mulțumim!

Cu respect,

mg

Foto:  Cristina Nichitus Roncea.

Victor Roncea

29 Jun
2013

“Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu, premiate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România”

“Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu au fost premiate, vineri, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).

Uniunea a acordat eminescologului Nicolae Georgescu, ziariştilor Miron Manega şi Victor Roncea, precum şi academicianului Dumitru Vatamaniuc distincţia “Eminescu ziaristul”. Totodată, UZPR a dat post-mortem acelaşi premiu profesorului Alexandru Oprea.

“Eminescu a fost un mare ziarist şi breasla aceasta a presei îşi trage seva şi din ceea ce a lăsat el. Eminescu este, într-un fel, părintele breslei noastre”, a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan.

El a amintit căpe 28 iunie 1883 publicistul Eminescu a fost “izgonit” din redacţia “Timpul”.

“Dedic acest premiu părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile, lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, el m-a obligat să nu abandonez presa, de fapt mi-a interzis să o abandonez, m-a rugat să merg înainte”, a declarat jurnalistul Victor Roncea.

Cu prilejul acordării premiilor UZPR a fost lansat volumul “O zi din viaţa lui Eminescu”, semnat de Nicolae Georgescu, ce descrie ultima zi a lui Mihai Eminescu în redacţia “Timpul”. AGERPRES/ (AS – autor: Iulia Petre Carciog, editor: Mirela Bărbulescu)”

Sursa: http://www.agerpres.ro/media/

Felicitari Domnule Victor Roncea, felicitari tuturor!

29 Jun
2013

Boris David: ”Palma”…

     PALMA…

                  de Boris David

Mi-ai scris că ”palma”- mea
E grea de lacrimi –
Suna reproşul dur,
Cumva, cu patimi.

De stau să mă gândesc
Aveai dreptate –
Ce-aveam de reproşat?!
Mă-ntreb, măi frate.

Reproşuri am primit
Şi nu o dată –
Să fie vorba mea
Chiar încurcată?!

În loc să mulţumesc
Am dat în bară?!
Dacă aşa a fost
S-o fac mai clară:

Sărut şi mâna şi
Obrajii care
În lacrimi s-au scăldat –
Şi rău îmi pare…

 

26 iunie 2013
Bucureşti

29 Jun
2013

Predica Părintelui Cleopa – Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)
Iubiţi credincioşi,

Sfînta noastră Biserică prăznuieştre astăzi pomenirea Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei dintîi pe scaun şezători şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cît de puţin despre viaţa lor? Cine nu s-a îndulcit de învăţăturile lor cele folositoare de suflet care se citesc şi se cîntă în toate zilele prin sfintele biserici?

Însă, a vorbi după vrednicie despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aceşti mari stîlpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinţă pentru noi păcătoşii, deoarece numai Dumnezeu ştie ostenelile, chinurile şi nevoinţele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, după înălţarea Domnului la cer.

Însă, avînd nădejde în rugăciunile Sfinţilor Apostoli, îndrăznim să vorbim pe scurt despre viaţa şi unele învăţături din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos şi spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfîntul Apostol Petru l-a odrăslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfîntului Apostol Andrei şi fiu al lui Iona pescarul. Adîncurile învăţăturilor omeneşti, neavînd de la cine le învăţa, Simon-Petru, căci aşa se chema înainte de alegerea sa, a rămas fiu credincios al tatălui său, care l-a deprins de mic să prindă peşte în apele lacului Tiberiada, pentru a-şi cîştiga pîinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a născut, a copilărit şi a crescut Sfîntul Apostol Petru. Aici a deprins el meşteşugul pescuitului. Aici a învăţat el a vîsli pe valuri, a cîrmui corabia, a înfrunta furtunile, a arunca undiţa în apă, a cîrpi mrejile, a răbda truda, a suferi de foame şi de sete sau a aştepta fără somn, nopţi de-a rîndul pînă putea să pescuiască ceva.

Apoi, căsătorindu-se şi auzind că Sfîntul Ioan propovăduieşte despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinţei în apele Iordanului, neştiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuieşte Acela care avea să fie Dascălul şi Învăţătorul său. Şi iată că vine Hristos cel mult aşteptat. Iese la propovăduire, trece prin Capernaum şi prin Betsaida, coboară la malul Tiberiadei, caută corabia lui Iona Galileeanul, află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în “Chifa”, care se tîlcuieşte “Piatră” sau Petru şi astfel îl face pescar de suflete omeneşti, sau “vînător de oameni”, cum i-a zis Mîntuitorul, cînd l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru îşi lăsă casa şi soţia, îşi lăsă patria şi corabia în voia Tatălui, se alătură lui Hristos şi devine cel mai rîvnitor apostol.

La picioarele Domnului a învăţat Petru adîncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pămînt, a simţit bucurii nemaicunoscute pînă atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile împărăţiei cerurilor, adică puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rînduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plînge mai cu amar în toată viaţa sa (Matei 26, 75) şi pentru a avea mai multă milă de cei păcătoşi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, după Înviere, arătîndu-i-se Domnul, i-a încredinţat păstoria oilor şi a mieluşeilor Săi, ca semn că i s-a iertat păcatul său.

După pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Petru, verhovnicul celorlalţi apostoli, se umple de nespusă rîvnă şi putere de sus; leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învaţă, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Şi aşa, predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia şi ajunge pînă la Roma unde, apoi, este răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorinţa sa, zicînd că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează, după tradiţie, în biserica Sfîntul Petru din Roma.

Sfîntul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care, mai înainte de a crede în Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare învăţat iudeu, anume Gamaliil. De la el a învăţat Pavel adîncul scripturilor, tîlcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David şi sfinţenia templului, pentru care era plin de atîta rîvnă.

Nefiind încă luminat cu puterea Duhului Sfînt, el nu credea că Hristos este Mesia cel aşteptat. Nu putea înţelege taina răscumpărării omului, nu ştia că Petru şi ceilalţi apostoli vor vîna toată lumea la dreapta credinţă şi că, nu peste multe zile, va fi şi el un apostol al neamurilor, împreună cu ceilalţi doisprezece. De aceea, crezînd că ucenicii lui Hristos sînt nişte începători de eresuri, cu nespusă mînie s-a pornit asupra lor ca să-i prindă şi să-i dea în mîinile arhiereilor spre judecată. Pe calea Damascului, însă, i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greşala, îi ridică sufletul pînă la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), îi descoperă taina creştinătăţii şi îl trimite să vestească Evanghelia mîntuirii la neamuri.

În Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post şi cu lacrimi pentru noua sa misiune. Căci singurătatea întotdeauna înalţă pe om, îl pregăteşte pentru jertfe mari, îl învaţă taina rugăciunii adevărate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să vadă pe Sfinţii Apostoli, de unde a luat apoi poruncă să vestească Evanghelia, începînd din Antiohia.

Sfîntul Pavel a făcut astfel trei călătorii misionare împreună cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca şi cu Timotei, propovăduind ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, vestea cea bună, mai întîi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetăţile Listra, Iconiu, Derbe, Milet şi Efes, unde a pătimit multe de la păgîni şi iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfînt (Fapte 16, 9) a trecut în Macedonia şi în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetăţile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint şi Atena, unde a grăit de pe înălţimile Areopagului şi a uimit pe înţelepţii ei.

Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rînduit în toate cetăţile preoţi şi episcopi la bisericile întemeiate printre păgîni, precum pe Timotei la Efes şi pe Tit în insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima dată la Ierusalim, unde a fost prins de evrei şi ţinut în lanţuri şi în temniţă peste doi ani.

În cele din urmă, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicînd şi aici Evanghelia mîntuirii încă doi ani “cu a sa cheltuială”. Iar în anul 64 după porunca aceluiaş tiran, Nero, a fost prins şi i s-a tăiat capul, în Roma. Şi aşa s-a săvîrşit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lăsînd în urma sa nenumărate biserici şi episcopi, împreună cu paisprezece epistole apostoleşti pline de dumnezeieşti învăţături. După tradiţie mormîntul său se află la Roma, în biserica “Sfîntul Pavel din afara zidurilor”.

Iubiţi credincioşi,

Mare este praznicul de astăzi, căci prăznuim pe doi dintre cei mai rîvnitori şi mai curajoşi apostoli, pe Petru cel foarte rîvnitor şi pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numeşte Hristos. Petru era un pescar galileean sărac, chemat de Domnul împreună cu fratele său mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Şi îndată, lăsînd mrejele, au mers după El (Marcu 1, 17-18).

Vedeţi că n-au mers singuri la apostolie, ci după ce i-a chemat Hristos? Vedeţi că nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot şi propovăduitor al Sfintei Evanghelii, dacă nu este chemat, ales, sfinţit prin hirotonie şi trimis de Hristos? Astăzi sînt mulţi care se socotesc predicatori şi propovăduitori ai cuvîntului evanghelic, fără a fi chemaţi de nimeni, fără a fi hirotoniţi, adică fără a primi harul Duhului Sfînt. Păziţi-vă de aceşti falşi apostoli care fac aceasta din mîndrie sau pentru laudă şi scopuri pămînteşti şi care răstălmăcesc învăţătura Sfintei Evanghelii.

Apoi vedeţi cît de repede au lăsat Petru şi Andrei toate şi au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gîndit Petru la tatăl său, nici la corabie, nici la femeia şi soacra sa din Capernaum, căci el era căsătorit, ci un singur gînd avea: să urmeze şi să slujească lui Hristos pînă la moarte, să înveţe de la El tainele credinţei, să deprindă de la Mîntuitorul smerenia, blîndeţea, răbdarea, suferinţa, iubirea de oameni şi iertarea. Să înveţe în şcoala lui Hristos adîncul teologiei, puterea rugăciunii, meşteşugul predicării cuvîntului, adică al “vînării de suflete” pentru împărăţia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie şi să primească darul facerii de minuni. Şi ce credincios a fost Sfîntul Petru faţă de Hristos! Că cel dintîi dintre toţi îi urma şi lua cuvîntul în numele celorlalţi, şi împlinea poruncile Lui.

Trei ani a stat Sfîntul Petru cu ceilalţi Apostoli lîngă Mîntuitorul pentru a se pregăti să vestească Evanghelia în lume. Dar, pînă “nu s-au întărit cu putere de sus”, adică pînă nu s-a coborît peste Apostoli harul Duhului Sfînt în chip de limbi de foc în ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic şi pregătit îndeajuns să-L vestească pe Hristos pe pămînt şi să-şi dea viaţa pentru El. Că nu-i de ajuns numai să vezi minuni, să vorbeşti de Hristos, să auzi şi să ştii Sfînta Scriptură, ci trebuie să şi trăieşti Sfînta Evanghelie, să ai viaţă cît mai curată, să împlineşti poruncile şi să primeşti de sus, prin Biserică, harul Duhului Sfînt. Numai aşa poţi vesti cu adevărat şi cu mult folos cuvîntul mîntuirii în lume.

Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceţi că sînt? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvîntul înaintea celorlalţi şi a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Şi i-a răspuns Mîntuitorul: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sînge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pămînt va fi dezlegat şi în ceruri (Matei 16, 17-19).

Aceasta este cea mai mare mărturisire de credinţă făcută de Petru. Pe piatra acestei credinţe, adică numai pe temelia credinţei adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici “porţile iadului”, adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decît temelia sau piatra dreptei credinţe, pusă de Apostoli. Apoi să înţelegeţi că “cheile împărăţiei cerurilor” nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi. Care sînt aceste chei? Sînt cele şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfîntul Mir, Spovedania, Sfînta Împărtăşanie, Nunta, Preoţia şi Sfîntul Maslu. Acestea sînt cheile date de Hristos Apostolilor şi Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, conştiinţele, raiul şi împărăţia cerurilor. Iar fără acestea rămînem afară de Biserică, afară de fericire şi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru că ne lipseşte harul mîntuirii, ne lipsesc cele şapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul şi uşa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinţi Părinţi spun că cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru şi celorlalţi Apostoli o formează puterea Duhului Sfînt, dată lor şi preoţilor de a lega şi dezlega păcatele oamenilor prin spovedanie.

Ce vor face acei creştini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos şi s-au dus la alte grupări creştine care n-au Biserică şi cele şapte Taine? Cine le va dezlega păcatele? Cine şi cu ce li se va descuia Biserica cea adevărată, împărăţia cerurilor şi uşa milei Domnului?

Sfîntul Apostol Petru a făcut şi el, ca om, două păcate mari. Cînd a auzit că Hristos va primi de bunăvoie moarte de cruce pentru mîntuirea lumii, el, neînţelegînd taina mîntuirii şi adîncul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte şi i-a zis: Milostiv fii Ţie, Doamne! Să nu-ţi fie Ţie aceasta! Atunci Domnul, ştiind că Satana l-a amăgit, l-a mustrat, zicînd: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).

Mare păcat este a crede cineva că se poate mîntui pe sine şi pe alţii fără jertfă, fără osteneală, fără răbdare şi chiar moarte. Mare păcat fac şi acei creştini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viaţa şi faptele lor rele; sau îi sfătuiesc la păcate, la lepădarea credinţei şi la fuga de jertfă. Nimic bun nu putem face în viaţă pînă nu ostenim, pînă nu răbdăm, pînă nu lepădăm mîndria, egoismul, îndoiala, frica şi toate patimile care ne stăpînesc.

Al doilea păcat al lui Petru este lepădarea de Hristos în timpul mîntuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Că îi spuneau iudeii, cînd erau în curtea lui Caiafa: Şi tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepădat, zicînd: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cînd a cîntat cocoşul şi-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului şi, ieşind afară, a plîns cu amar.

Cumplit este păcatul lepădării de Dumnezeu, al lepădării de credinţă, de Biserică, de Cruce, de icoane, de sfinţi şi de Sfintele Taine! Cumplit este păcatul şi amară suferinţa celor ce se leapădă de dreapta credinţă şi merg la secte. Cînd şi cine le va da lacrimi să-şi plîngă acest păcat cu amar?

După înălţarea Domnului la cer, Sfinţii Apostoli au primit puterea Duhului Sfînt şi au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mîntuirii şi credinţa în Iisus Hristos. Atunci şi Sfîntul Petru a început să semene cuvîntul Evangheliei, mai întîi în Ierusalim şi în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică şi mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învaţă calea mîntuirii şi voia lui Dumnezeu.

Sfîntul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinţă şi la apostolie printr-o vedenie înfricoşată, cînd mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule – căci aşa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigoneşti? Iar el a întrebat: Cine eşti, Doamne? Eu sînt Iisus, pe care tu îl prigoneşti. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voieşti să fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta cîte trebuie să pătimească el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).

Aşa a fost vînat Pavel de Hristos pentru Biserică şi pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfînta Evanghelie la popoarele păgîne, numite “neamuri”. Şi a vestit pe Hristos întîi în Siria, înfiinţînd prima Biserică creştină în oraşul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea şi Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena şi Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma şi pînă în Spania.

Sfîntul Pavel a semănat întîi credinţa creştină pe pămîntul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi în peninsula Balcanică, şi pînă la nord de Dunăre. Iar la gurile Dunării a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfîntului Petru. Predicile şi învăţăturile Sfîntului Pavel sînt moralizatoare, adînci, pline de mîngîiere şi foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atît prin viaţa sa sfîntă, smerită, îngerească, cît şi prin minunile care le făcea şi prin frumuseţea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea întoarce, scria credincioşilor epistole frumoase, duhovniceşti, din care toţi se hrăneau şi se întăreau în dragostea lui Hristos. Din acestea învăţăm şi noi astăzi.

Uneori învăţa pe creştini, zicînd: Bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat; daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alungă întristarea din inimile noastre. Creştinii care au pe Hristos şi nădăjduiesc în viaţa viitoare, nu trebuie să fie trişti, nici să deznădăjduiască în necazurile vieţii. Altfel, prin ce se deosebesc de păgîni şi de cei păcătoşi, care nu au nici o nădejde? Creştinii trebuie să fie blînzi, smeriţi, iubitori de aproapele, cu gîndul mereu la Dumnezeu, cu rugăciunea neîncetată pe buze şi în inimă, făcînd bine tuturor şi mulţumind pentru toate. Celor leneşi le spunea Sfîntul Pavel: Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care amînau pocăinţa, le spunea: Răscumpăraţi vremea, că zilele sînt rele.

Aşa ne învaţă Sfîntul Pavel şi pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care vă îndemnăm să le citiţi, măcar cîte o pagină sau două pe zi.

Iubiţi credincioşi,

În ţara noastră Sfinţii Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor, printre care şi Mînăstirea Cetăţuia din Iaşi. Numeroşi sînt şi bunii noştri creştini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioşii sînt dornici să asculte Sfînta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine după postul Sfinţilor Apostoli şi să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru şi Pavel.

Să urmăm învăţăturile Sfinţilor Apostoli, să le citim viaţa, epistolele şi acatistul lor, ori de cîte ori sîntem în necazuri şi ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii şi de preoţii pe care ni i-a rînduit Dumnezeu, căci fără Biserică şi fără preoţi nu ne putem mîntui. Feriţi-vă de tot felul de eretici şi sectanţi care dezbină casele, satele şi unitatea noastră duhovnicească şi urmaţi învăţăturii Domnului Iisus propovăduită de Sfîntul Apostol Petru şi Pavel. Numai preoţii sînt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creştem copiii în frica Domnului şi ne vom mîntui cu siguranţă.

Spune în viaţa Sfîntului Petru că, pe cînd Nero prigonea pe creştinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraş. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: “Unde mergi, Doamne?” “Mă duc să mă răstignesc a doua oară!” a răspuns El. Era Mîntuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat şi răstignit pe cruce pentru Hristos.

Deci, şi noi creştinii, să nu fugim de suferinţă, de necazuri, de greutăţi şi de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că sîntem copiii lui Dumnezeu şi ucenicii Sfinţilor Apostoli.

Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credinţa în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotaţi pentru Biserică şi Evanghelie, iar nouă tuturor mîntuire! Amin.

Părintelui Cleopa

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii