Cuvânt și iubire

Istoria noastra ascunde femei extraordinare. Nu se vorbeste despre ele, nu am auzit numele lor, nu stim de ce ar trebui sa ne mandrim cu ele si nici nu sunt incluse in clasificari de tipul “Mari Romani”. Cu toate acestea, romance de exceptie au adus onoare poporului nostru prin curajul si prin determinarea lor si merita sa le cunoastem.

Prima femeie din lume Doctor in Drept

Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935)

Numele Sarmizei Bilcescu apare in dictionarul femeilor care ar trebui onorate, pe site-ul women-philosophers.com. A fost prima romanca avocat, prima femeie din Europa care a obtinut licenta in drept la Universitatea din Paris si este prima femeie din lume Doctor in drept.

In acele vremuri, accesul femeilor in astfel de domenii era aproape de neconceput, insa tanara romanca a reusit sa sparga barierele prejudecatilor si ale sexismului si sa se inscrie la Facultatea de Drept din Paris.

Acest fapt s-a datorat in mare parte mamei sale – o feminista autoproclamata – ale carei vorbe au ajuns pana la urechile celor din consiliul facultatii: dans un pays où il est écrit même sur les portes des prisons: “Liberté, Égalité, Fraternité, vous empêcheriez une femme de s’instruire, rien que parce qu’elle est femme.” (intr-o tara in care chiar si pe usile inchisorilor sta scris libertate, egalitate, fraternitate, voi impiedicati o femeie sa se instruiasca doar pentru ca este femeie.), noteaza foarte frumos, blogul culture2share.blogspot.com.

In anul 1890 Sarmiza este prima femeie care isi sustine teza de doctorat in drept, la Sorbona. Este prima femeie avocat din Europa. Ea a elaborat de asemenea, o teorie feminista.

Savanta care a invins batranetea

Ana Aslan (1897-1988)

Este considerata a fi “Savanta care a invins batranetea”. Nascuta la Braila in anul 1897, Ana Aslan se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti in anul 1915, pentru ca mai apoi sa devina o pioniera in studiul gerontologiei. In anul 1949 si-a inceput cariera in acest domeniu iar in anul 1951 ea a devenit directorul Primului Institu de Gerontologie din lume.

In cadrul acestui institut, Ana Aslan a elaborat medicamente cu efecte curative aupra imbatranirii si a bolilor legate de varsta, de exemplu Gerovital H3 primul medicament creat anume sa intarzie procesul de imbatranire, a fost elaborat intre anii 1946 si 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan si scoala sa dupa numeroase cercetari clinice si experimentale. Aslavital este de asemenea o marca Ana Aslan. Metodele de tratament si medicamentele brevetate de savanta aduceau statului roman un profit de 17 miliioane de dolari pe an.

Mai mult decat atat, Ana Aslan s-a preocupat si de gerontologia sociala, indicand masuri organizatorice privind cre¬a¬rea unui sistem de stimulare a activitatilor specifice varstei a treia. Produsele Institului Ana Aslan au continuat sa fie cunoscute si apreciate in intreaga lume.

Prima femeie inginer din lume

 

Elisa Zamfirescu

Despre Elisa Zamfirescu scrie extrem de bine, blogul aronet.ro.

“Cautati “Zamfirescu” pe Google si, foarte probabil, veti gasi o multime de informatii despre Duiliu Zamfirescu. Mai remarcabila decat scriitorul pe care l-am evitat la scoala a fost insa cumnata lui: romanca Elisa Leonida Zamfirescu care a devenit prima femeie inginer din lume.

Daca astazi orice domnisoara care da la facultate trebuie doar sa depuna un dosar, pentru Elisa Leonida Zamfirescu a fost ceva mai complicat, inca din prima clipa. Respinsa la Scoala de Poduri si Sosele din Bucuresti, a reusit sa intre la Academia Regala Tehnica din Berlin, unde i s-a atras totusi atentia ca femeia ar trebui sa se ocupe de cei trei K: “Kirche, Kuche, Kinder” – “biserica, bucatarie, copii”; un mod ceva mai academic de a o trimite la cratita.

Pentru ca nu a ascultat de barbatii care stiau mai bine decat ea unde-i e locul, Elisa Leonida Zamfirescu a ajuns sa conduca laboratoarele Institutului Geologic Roman, a fost decorata pentru curaj pe front, unde a lucrat ca voluntar al Crucii Rosii, si a analizat noi resurse de carbune ale Romaniei. Domnilor, poate datorita Elisei Zamfirescu bem astazi un vin bun: tot ea a scris despre calitatile bentonitei in filtrarea vinului, asa ca merita sa inchinam un pahar si pentru ea”.

Regina aerului

Smaranda Braescu (1897 – 1948)

A fost prima femeie pilot din Romania, prima femeie parasutist cu brevet din Romania, campioana europeana la parasutism  si campioana mondiala (in 1932, cu recordul de 7.200 m la Sacramento, SUA), scrie Wikipedia. A fost una dintre putinii instructori de parasutism militar.

Ramai absolut impresionata citind aceste informatii despre curajul unei romance care infrunta prejudecati nemaipomenite, atunci cand locul femeilor se presupunea ca ar fi trebuit sa fie doar acasa, langa cratita…

– 1932 a stabilit primul record de traversare a Marii Mediterane in 6 ore si 10 minute, strabatand distanta de 1100 Km, intre Roma si Tripoli
– la 19 mai, devine campioana mondiala la parasutism, in urma unui salt realizat cu o parasuta de constructie romaneasca, de la inaltimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Un lucru remarcabil, acest record fiind depasit cu doar cativa metri, abia peste 20 de ani! Recordul sau a fost omologat de Aero Clubul din Washington. Recordul precedent, detinut de un american, fusese de 7233 de metri.
– In timpul razboiului a fost activa ca pilot in celebra “Escadrila Alba” de avioane sanitare, pe frontul de Rasarit si apoi pe frontul de Vest in Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia.

– pe frontul de Vest a plecat in calitate de comandant al unui pluton de voluntare incadrat in Detasamentul “Cornesti” si in Escadrila Sanitara (1944-1945);
– in 1946 semneaza alaturi de alte personalitati (doctorul Gr. T. Popa, actorul Constantin C. Tanase, etc) un raport confidential adresat de catre gen Aldea Comisiei Aliate de Control – ONU care denunta furtul alegerilor din 1946, documentul ajungand in mainile Sigurantei romane;

– este condamnata la doi ani de inchisoare, in contumacie, fiind acuzata de legaturi cu grupurile anticomuniste “Haiducii lui Avram Iancu”, “Sumanele Negre” si “Miscarea pentru Libertate” (nov. 1946);
– este nevoita sa se ascunda pentru a scapa de arestare in jud. Iasi si Bacau;
– sub numele de Maria Matei a fost operata de cancer mamar de catre dr. N. Falcoianu la Spitalul din Roman;
– intre nov. 1947 si feb. 1948 se refugiaza la Congregatia Maicii Domnului din Cluj, sub numele de Popescu Maria;
– in ian. 1948 a fost internata la Clinica Universitara Cluj.
– pe 2 februarie 1948 se stinge din viata, fiind inmormantata in cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550, sub numele de Maria Popescu.in anul 1970 unei alte persoane.

In prezent, o strada din Bucuresti a fost denumita in memoria sa dar cati trecatori stiu cu adevarat cine a fost Smaranda Braescu…

Anul trecut a aparut pe piata si Jurnalul celebrei Smaranda Braescu, publicat la editura Vremea, de catre stranepotii aviatoarei, Ana Maria Sireteanu si Tudor Sireteanu.

Prima femeie arhitect din lume

 

Virginia Andreescu Haret (1894 – 1962)

Virginia a fost nepoata marelui pictor roman Ion Andreescu si, dupa ce a trecut printr-o copilarie dura, ramasa orfana la varsta de 9 ani si fiind nevoita sa aiba grija de cei trei frati, a devenit prima femeie arhitect din lume dupa ce, la varsta de 18 ani a intrat prima, la Scoala Superioara de Arhitectura din Bucuresti. In acelasi timp, a studiat si la Academia de Arte Frumoase.

Numeroasele ei acuarele au devenit parte din colectia Bibliotecii Academiei Romane iar lista proiectelor sale arhitecturale este lunga si impresionanta (de ex. Cladirea Colegiului Dimitrie Cantemir-Bucuresti, Institutul Medical Bucuresti, Colegiul Gheorghe Sincai, Latura administrativa a Aeroportului Baneasa, Biserica ortodoxa Ghencea, etc.).

A fost prima femeie care a atins gradul de inspector general in arhitectura. Intre cele doua razboaie mondiale a reprezentat Romania la congresele internationale de arhitectura de la Roma, Paris, Moscova si Bruxelles.

A fost sotia lui Spiru I Haret, fiul ministrului Educatiei Publice sub Carol I devenind astfel, Doamna Virginia Haret.

Prima femeie neurochirurg din lume

Sofia Ionescu (1920 – 2008)

“Menirea fetelor este sa fie bune gospodine, sa faca o scoala de menaj, sa invete un instrument muzical, sa invete limbi straine, sa-si faca o cultura generala solida”, i-a spus tatal sau, Sofiei.

Aceasta nu a impiedicat-o insa pe Sofia Ionescu sa devina prima femeie neurochirurg din lume. Jurnalul National i-a dedicat intr-un articol amplu Sofiei Ionescu. “Marea intalnire cu neurochirurgia, un domeniu nou in epoca, avea sa se petreaca la 15 octombrie 1943, cand a devenit intern la Spitalul nr. 9 din Bucuresti.

“Ce te-a facut sa alegi neurochirugia?”, a intrebat-o marele profesor Dimitrie Bagdasar, seful serviciului de neurochirurgie si intemeietorul acestei specialitati in Romania. “Ritmul de lucru in acest sector este de neimaginat. Incepem la ora cinci dimineata si nu se ispraveste niciodata. Avem pavilioane cu raniti care sunt deja neincapatoare. Vin la orice ora din zi si din noapte…”

Asa i-a descris Sofiei serviciul de neurochirugie de la Spitalul 9. Descrierea nu a inspaimantat-o. A hotarat sa ramana aici si sa invete. Insa tot aici avea sa-si intemeieze si familia. In clinica de neurochirurgie a profesorului Bagdasar avea sa-l cunoasca pe Ionel Ionescu, cel care avea sa-i fie sot.

Prima operatie pe creier avea sa o realizeze in 1944. O supuratie la deget il impiedica pe doctorul Bagdasar sa opereze un baietel adus in coma la spital. Sofia Ionescu, singura care ar fi putut sa opereze in acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa interventie chirurgicala pe creier, la varsta de 24 de ani, mai scrie Jurnalul National. A fost medic neurochirurg vreme de 47 de ani la Spitalul nr. 9, formand o extraordinara echipa cu Ionel Ionescu, Constantin Arseni, sub indrumarea profesorului Dimitrie Bagdasar.

Cei patru au format prima echipa de neurochirurgie din Romania, asa-numita “echipa de aur“, care a ajutat la dezvoltarea neurochirurgiei in Romania.

Prima femeie ministru din Romania

Elvira Popescu (Popesco) (1894 – 1993)

A fost actrita romanca de teatru si film, directoare de scena, care a facut o stralucita cariera in Franta.

In Romania natala, in care a urcat pe scena pentru prima data la 16 ani, exista azi, in cadrul Institutului Francez din Bucuresti, doar un cinematograf care-i poarta numele, nota intr-un articol comemorativ, publicatia Adevarul. In Franta insa, artista a fost de-a dreptul divinizata.

“Cariera cinematografica a actritei se intinde pe o perioada cuprinsa intre anii 1920 si 1970, cu o activitate mult mai intensa in anii 1930 si 1940. Teatrul a fost insa cel care a consacrat-o si i-a adus, la Paris, un succes fara egal, recunoasterea unanima a criticilor, pretuirea a mii de francezi si a numeroase personalitati, precum si supranumele „Notre Dame de Théatre”. Inainte de plecarea in Franta, tanara artista a cucerit si publicul din Romania”, scrie Adevarul.

Foto: captura YouTube

Chiar daca Elvira Popescu a fost considerata de critica ca neegaland in calitate de protagonista a ecranului triumfurile teatrale, actrita a creat totusi si pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat in filmele “La Présidente”, “Ils étaient neuf célibataires”, “Austerlitz”, “Plein Soleil”, s.a.m.d.

Vedeta a spectacolelor bulevardiere, Elvira Popescu a jucat multe roluri. A fost distribuita si in numeroase filme, chiar alaturi de Alain Delon si de Claudia Cardinale, dar pe ecran, sustin specialistii, n-a stralucit niciodata ca pe scena. A fost numita director al Théatre de Paris si al Theatre de Marigny.

Foto: captura YouTube.

Privighetoarea din Carpati

Hariclea Darclée (1860 – 1939)

Este  una dintre personalitatile cele mai importante ale Romaniei. A fost soprana de renume international.

Debuteaza intr-un recital de canto in 1881 pe scena teatrului din Braila, orasul sau natal. Pleaca la Paris unde este remarcata de Charles Gounod, care ii incredinteaza rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care isi face debutul pe scena Operei, in anul 1888. Se pare ca tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. In scurt timp, Hariclea Darclée cucereste publicul si devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna in marile teatre de opera de la Paris, Berlin, Florenta, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova si Sankt Petersburg, ofera informatii Enciclopedia online Wikimedia.

“Are in gat o privighetoare” spunea despre ea, compozitorul Charles Gounod. Prezenta Haricleei Darclée pe scenele lumii a fost un triumf romanesc, in constiinta opiniei publice mondiale.

Hariclea Darclée a sustinut crearea Operei Romane din Bucuresti in 1921.Traditia muzicala a ramas in familie, fiul sau Ion Hartulary-Darclée devenind dirijor si compozitor.  Nu s-au pastrat inregistrari pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, din nefericire, ci doar doua cantece romanesti: “Cantecul fluierasului” de George Stephanescu si “Vai mandruta dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu.

Un articol foarte amplu i-l dedica Haricleei Formula As… “Prima soprana a lumii”, “Privighetoarea din Carpati” se stinge in 1939, dezamagita si bolnava, in Spitalul Filantropia din Bucuresti. Ca o palma peste obrazul Romaniei, pana si funeraliile ii sunt suportate de catre Legatia Italiana de la Bucuresti”.

In prezent, in memoria marei artiste, soprana Mariana Nicolesco a infiintat la Braila Festivalul International de Canto “Hariclea Darclee”.

Foto: captura YouTube

Cea mai importanta femeie a culturii romane

Martha Bibescu (1889-1973)

Este cea mai importanta femeie a culturii romane din toate timpurile. Alaturi de printesa Ana de Noailles, din familia Brancoveanu, de Iulia Hasdeu si de Elena Vacarescu, dar mai tanara decat ele, Martha Bibescu inchide mica si superba galerie de domnite cu sange albastru si minte sclipitoare care au onorat istoria Romaniei la cumpana dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea, scrie site-ul www.psychologies.ro.

Martha Bibescu isi va implini educatia primita intr-o manastire din Belgia cu cea specific romaneasca. Prin casatoria in 1905, cu printul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel printesa Martha Bibescu, intrand intr-o familie princiara, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brancoveanu, contesa Ana de Noailles si Elena Vacarescu, dar si cu rude franceze in genealogie directa cu familia imparatului Napoleon Bonaparte, scrie acelasi site.

Martha Bibescu isi publica in Franta prima sa carte: Les Huit Paradis (1908), volum care a fost premiat de catre Academia Franceza.

Acest volum va deschide seria unei opere impresionante scrie Wikipedia, din care nu vor lipsi romanele de inspiratie autobiografica sau istorica, evocari ale unor personalitati din trecut sau contemporane, note de calatorie, versuri, poeme in proza, eseuri, cugetari, corespondenta, o serie de biografii istorice, semnate, in parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Biografie
● 28 ianuarie 1889 (sau 1886, dupa alte surse), se naste la Bucuresti.
● 1906: la 17 ani, se casatoreste cu printul George Valentin Bibes­cu, nepot al domnitorului George Bibescu, care a abdicat in 1848.
● 1908: primeste premiul Academiei Franceze pentru romanul Les Huit paradis.
● 1918 si 1920: in acest interval, sora ei mai mica si mama ei s-au sinucis.
● 1945: emigreaza dupa victoria Aliatilor.
● 1955: devine membra a Academiei Belgiene de Limba si Literatura Franceza.
● 28 noiembrie 1973: moare la Paris.

Să notăm un fel de fenomen.

În vreme ce valorile comerciale mediocre au sporit cu mia la sută; în vreme ce nisipurile de aur, după retragerea undelor de sânge, au clădit bancuri statornice în cele mai mizere limanuri; în vreme ce toate şantierele muncii sociale s-au înavuţit, şi cele mai provizorii bordeie se reclădesc cu turnuri; în vreme ce cârciuma, cafeneaua, circul şi teatrul cunosc neaşteptate opulenţe (chelnerul: capitalist, actorul şi clovnul transmutaţi în baroni şi prinţi) – tărâmul de farmece al literaturii stă, dinaintea soarelui, sterp.

Niciodată cartea n-a însemnat mai puţin ca azi, niciodată scriitorul nu s-a vădit mai inutil – scriitorul, preotul limbii, cel exaltat de domnii senatori şi deputaţi teoretici – niciodată nu s-a citit mai puţin. Consecinţa cea mai crudă a războiului o suferă invalizii şi orfanii literaturii. Cine afirma cu o convingere agresivă că războiul civilizează şi alege?

Nimeni nu mai citeşte. Ediţiile încep să fie scrise cu greutate, şi editorii încep – în sfârşit! – să aprecieze durerile autorilor.

Scriitorii, şi cei mai cotaţi în piaţa librăriei, se văd refuzaţi de toate clasele editoare. Exemplul cel mai recent ni-l aduce domnul Agârbiceanu, care, cu două manuscrise voluminoase în ghiozdan, bate la uşile editorilor în deşert. Literatura care mai prinde trebuie să fie strict pornografică.

A circulat pe sub masă, în capitală, o broşură de patru pagini, care cânta, în versuri, nici măcar lubricitatea brută. Domnii cu studii înalte, cu pantofi de lac, şi cu monoclu, o căutau numai pentru că broşura numea organele pe rostirea lor vulgară. E, probabil, o perversitate analogă aceleia care face ca, la oraşe, boii, stâlciţi în bătaie la ţară, să fie adoraţi în pictură şi, la Universitate, profesorii în redingotă, să recomande în literatură deliciile cioreciului şi ale extractului de oaie ţurcană.

 Tudor Argezi, 1922

                                              ȚIE

Tu ești muzica ce-aprinde cu o singură scânteie

Sufletul întregii lumi, fiindcă te-ai născut FEMEIE!

Tu dai florilor culoare, cerului îi dai senin,

Celor slabi le dai speranță, iar copiilor, destin.

Tu ne-ai ,,condamnat”  la viață, la iubire și sublim.

Pentru tot ce ne lipsește, numai ție-ți mulțumim!

Pentru mine, tu ești casa și-armonia ce mă cheamă.

Te iubesc până la capăt și mă-nchin la tine, MAMĂ!

 

                                                 MAMA

Mama e Planeta Albă, pentru toate, Început,

Mama-i zâmbetul din floare, Căldura ce ne-a crescut,

Ploaia binefăcătoare pentru gându-mi încolțit,

Ea e Viscol și Zăpadă pentru ce nu am rodit.

Mama mea e sărbătoarea care-mi luminează viața,

E o ,,lacrimă de soare” ce aduce dimineața.

Dă-mi putere, Doamne Sfinte, s-o ascult pe mama mea,

Să fiu bun, să fiu cuminte, să nu-i fac inimă rea!

 

                            MULȚUMESC DIN SUFLET!

Mulțumesc din suflet, Mamă, pentru tot ce nu mi-ai dat:

Doar prin asta înțeleg ce pot eu cu-adevărat!

Mulțumesc din suflet, Țară, că îmi ceri să fiu bărbat:

Amintindu-mi zi de zi câte am de apărat!

Mulțumesc din suflet, Doamne, pentru pomul sfânt din rai:

Mărul Evei m-a-nvățat că poți da numai când ai!

 

                                     MAMEI

Mamă bună, răbdătoare, îți promit de ziua ta

Că voi fi o floare rară, ce ochiu-ți va încânta!

În grădina vieții tale, voi sădi spre amintire

Toate faptele promise și luceferi de iubire.

La ,,ediția specială,  gânduri multe se adună,

Se încheagă-n flăcări pure, pentru tine, Mamă bună!

Azi voi fi un piroman și voi provoca drept știre,

Pentru toată viața mea, UN INCENDIU DE IUBIRE!

 

                          ELAN  ALBASTRU

MAMA,  APA și IUBIREA dau contur ființei noastre…

Ele trec, lăsând în urmă găuri calde și albastre.

Și astfel, toată Planeta se-nvelește în azur,

Dobândind identitate din ELANUL CEL MAI PUR!

 

                              ( Grupaj din vol. Iubirea de idee, ideea de iubire, 2009)

                           Cântec Femeiesc

Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei lânga femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbându-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâtia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.

Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbatrânesc si nu mai pot.

Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat si uneori copii.

Suntem veriga firului de ata
În fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile în viata
Dar e si imposibil fara noi…

 

Adrian Păunescu

                         

                   POEME PENTRU MAMA

Aud zapezi rememorand

Aroma frunzei fara nume

Acum, cand tremura de vant

Aripa berzelor prin lume.

Culori topite-n zari de var

Invata-n taina sa dispara

Si pentru veci pierdute-mi par

In stralucirea funerara.

Si trec pe langa mine nori

In alba lor devalmasie,

Purtati pe aripi de condori

Spre locurile din pruncie.

Priveste,mama, astrul greu

Al noptii ce ilumineaza

Cu raze reci,destinul meu

Suit in cerul de amiaza.

 

                             PORTRET IN MISCARE

 

Atata de batrana ca o treapta

Pe care nu se mai poate cobori

Atata de ostenita ca salcia

Neatingand oglinda apei.

Atita de tinara,incit,

Numai rasufland linga mine

Ma ametesti ca un crin

Purificandu-ma…

 

                            MAMA SAPA-N GRADINA

 

Mama sapa-n gradina lata cat o batista

Exista si harlete si mamae mai exista.

Ele se-nchina seara icoanelor din lemn

Si cer din departare copiilor un semn.

Mama sapa-n gradina desi abia o tin

Incheieturi mloase in trupul ei putin.Mama isi taie lemne sa iasa gum pe horn.

Pruncul, in capitala, plinge de dore in somn,

Se scoala-n crucea noptii si jura ca-n curand

Ii va trimite dafin, boia, piper si unt…

Se trece lunga iarna cu mari zapezi ce mint

Mama la soba veche ingina un colind.

Si vine primavra cu miezul ei ceresc

Si mama sapa morcovi si morcovii chiar cresc.

Mama isi coase haine de moarte si de somn

Pruncul in capitala e ocupat si domn.

Se scoala-n crucea noptii si jura trist, ca Nero

Ca-I va trimite sare si biscuiti si Dero.

Si vine iute vara cu miezul ei de foc,

Vara a fost bogata, gradina cu noroc.

Mama dezgroapa morcovi si-I curate oftaind

Sa nu mai aiba dansii nici urma de pamant

Apoi ii randuieste-n cutia de carton

Si deseneaza-adrea cu chimiucul creion.

Pruncul in capitala se jura cum ca azi

Ii va trimite Dero,sampon, sapun si praz.

Mama duce la posta cutia, un trofeu

Platind integritatea transportului la leu.

Pruncul, in capitala, trezit de domn postas

Poarta cutia simpla cu jena prin oras

Si jura-n timp ce trece de duiosii sedus:

Maine-I trimit chibrituri si gem cu prêt redus…

Mama sapa-n gradina lata cat o batista

Exista si harlete si mame mai exista….

 

                                          MIRCEA MICU

 

 

Rațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu puritatea morală. – Emmanuel Kant

 

O întreagă horă a declarațiilor am putut auzi în aceste ultime zile, privitor la Aderarea la Schengen, multe lipsite de modestie, însușire despre care se spune că ar aparține inteligenței. În final am înțeles că Aderarea la Schengen nu mai este o prioritate pentru autorităţile de la Bucureşti.

   E greu însă ca toate aceste declarații bătăioase să-i convingă pe românii cu judecată că e mai bine „ să se mute în barca lui Putin decât într-o uniune de state libere şi prospere”, după cum scria un jurnalist, bine inspirat. Iar cu fundul în două luntre, iarăși nu se poate! Diversiunile au curs și ele, după o primă declarație a  ministrului de interne german. În concluzie: elevii prinși cu lecțiile nefăcute, nu vor mai intra în clasă. Punct!

   In­ca­pacitatea politicienilor români de a accepta regulile cerute de Uniunea Europeană a fost clară, iar decizia germană privind aderarea la Schengen suna matematic, ea depinzând constant de raportul Comisiei Europene pe MCV care nu a fost favorabil din punct de vedere al statului de drept, al luptei împotriva criminalităţii organizate și al combaterii corupţiei.

   Nici nu s-a mai așteptat întrunirea de astăzi, 7 martie, de la Bruxelles, am întors spatele, fiindcă ne-am supărat că ne-au făcut incapabili de a respecta niște reguli. Am dat dintr-o dată uitării că nu am fost în­glo­baţi cu forţa în UE, ci am dorit să intrăm şi ne-am bucurat când s-a întâmplat. Ne-am dorit libertatea de a că­lă­to­ri, de a munci, de a învăţa oriunde în Europa. Astăzi mulți români muncesc, alții vor să muncească în țări ca Germania, Spania, Austria, Franţa, Italia, Anglia și deci aderarea la acest spaţiu este importantă pentru interesele românilor și nu numai din acest punct de vedere.

   Anul 2007 a fost anul aderării României la UE. Ideea Uniunii Europene reluată, ne-a pus în faţa unei  provocări a istoriei, întrucât ea constituie o experienţă nouă. De fapt, ideea de unitate europeană nu este nouă, ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului, idee abordată în scopul găsirii unei soluții pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent și pentru o viață mai bună a populației. De exemplu, „Pax romana”(Pacea romană),a fost o realitate istorică, făcută în vederea unificării întregii Europe sub dominația romană;  un mod de organizare a vieții sociale, devenit în timp un model de structurare a raporturilor politico-militare pe spații geo-politice largi. Pe parcursul istoriei au urmat și alte multe idei de unificare. Dintre ele amintim ideea lui J. J. Rousseau care vedea o „republică europeană” numai „dacă monarhii și-ar abandona natura lor lacomă și belicoasă”, spunea el, considerând că popoarele se pot emancipa, și ca urmare pot deveni mai înțelepte. La Congresul pacifist de la Paris din 1849 Victor Hugo a rostit celebrele-i cuvinte: „… Și va veni ziua când vom vedea două grupări uriașe: Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii dându-și mâna prietenească peste ocean…”. Și cum întotdeauna poeții au avut darul previziunilor, posibil ca aceasta să se concretizeze cât de curând. De altfel, Prof. univ. dr. Ioan Ciupercă de la Universitatea din Iași a dezvoltat istoria ideii de Europă, într-o lucrare a sa.

   Este clar că Europa se va putea afirma ca o putere internaţională doar dacă va fi unită. În ultimii ani ai secolului trecut Europa a fost în permanenţă un potenţial teatru de război; nu a existat o conştiinţa europeană, întrucât a fost dominată de un naționalism distrugător.

   Astăzi, Europa întruneşte toate condiţiile să redevină, cu adevărat, o mare putere economică, militară, culturală, dar pentru asta e nevoie să fie unită şi independentă, să scape de haosul material, în primul rând de mizeria morală existentă pe acest continent, ca și pe întreaga planetă. Numai cu acest gând se va putea ajunge la fericire, la ordinea superioară „de adevăr, frumos și bun suprem”. Iar dacă Europa nu va putea integra toate aceste țări ale ei, „cutremurele” locale nu vor putea fi excluse, iar viitorul ei poate fi sumbru.

   Uniunea are interese multiple: geopolitice, culturale, instituţionale, juridice, ideologice, economice.  Interesele geopolitice ale României se leagă de Europa, în special de cele două țări, Germania și Franța, cu atât mai mult cu cât ne-am eliberat cu greu de sub dominația Răsăritului, iar legăturile avute cândva cu aceste două țări, deși fragmentate, au fost puternice.

   Profesorul universitar Grigore Georgiu amintește cuvintele scriitorului francez Paul Valéry (1871-1945), referitoare la unitatea culturală și rolul civilizator al Europei: „Acolo unde numele lui Gaius Iulius Cezar, Traian şi Virgiliu, acolo unde numele lui Moise, acolo unde numele lui Aristotel, Platon şi Euclid au o semnificaţie şi o autoritate simultane, acolo este Europa. Orice rasă şi orice pământ care au fost succesiv romanizate, creştinate şi supuse, în privinţa spiritului, disciplinei grecilor este în mod absolut european”. Ca atare, noi, europenii, trebuie să înţelegem însemnătatea istorică şi geopolitică a proiectului Uniunii Europene; să fim mai atenţi la dezbinarea provocată de unii, la diversiunile aruncate în rândul populației prin diverse mijloace de informare. „Euroscepticismul”, izolaţionismul sau naţionalismul „de galerie”– după cum scria cineva inspirat, vizează tocmai dezbinarea şi haosul în țară și pe continent.

   Să fim convinși că politicienii angrenați în această vastă construcție, au  luat în calcul diversitatea etnică, lingvistică şi culturală a Europei, pentru a nu fi minimalizată. Unitatea europeană nu înseamnă înăbuşirea diversităţii naţionale şi locale, nu înseamnă uniformizarea culturilor, a mentalităţilor, a tradiţiilor, am mai spus-o într-un interviu luat anii trecuți. Totul renaște la intervale de timp, primăverile sunt veșnice, „Culturile îşi vor păstra identitatea lor naţională, vor coopera, dar nu vor deveni indistincte şi uniforme. Diferenţele atât de pregnante dintre culturile germană, franceză, engleză, italiană şi spaniolă, de exemplu, sunt şi astăzi la fel de reale şi active ca şi acum o sută de ani, în pofida interferenţelor dintre ele şi a faptului că receptorii euro-viziunii consumă acelaşi meniu cultural”, mai scrie profesorul universitar Grigore Georgiu în cartea sa „Naţiune, Cultură, Identitate”. Integraţi în Uniunea Europeană, trebuie să ştim că rămânem români, chiar dacă unii locuiesc temporar în alte ţări, că „suntem o realitate voită etern de Dumnezeu”, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae.

     De pe vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504) dorința noastră a fost să avem cât mai multe legături cu restul țărilor europene. Am putea spune că visul lui Ștefan cel Mare era această Europă Unită. Și amintesc, în acest sens, faptul că era conștient de rolul său de apărător al creștinătății în Moldova și dincolo de hotare, scriind o scrisoarea în 1475 către principii creștini ai Europei, după biruința dobândită împotriva turcilor la Podul Înalt de lângă Vaslui, mărturisind credința sa și faptele sale, dragostea profundă întru Hristos, solicitând ajutoare pentru confruntările viitoare, în slujba creștinătății. „Noi, Stefan Voievod, vă spun că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea …  Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare. Pentru care lucru, lăudat fie Domnul Dumnezeul nostru. Țara noastră este poarta creștinătății pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de așa ceva, atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie … Noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru”.

   Din venerație adâncă pentru Ștefan cel Mare, mai târziu, Mihai Eminescu și alți tineri de nădejde pentru neamul românesc au organizat festivitățile de la Putna din 1871. Organizatorii memorabilei ceremonii de la Putna scriau despre Ștefan Vodă că a fost „cel mai mare apărător al românismului în Orient și al civilizației creștine în secolul al XV-lea. El a înfrânt incursiuni barbare nu numai spre gloria și fericirea națiunii române, ci și spre binele Europei întregi”.

   Trebuie să se înțeleagă că atunci când o țară este prost condusă, sărăcia devine epidemică, cu atât mai mult în această perioadă de criză; defectele unui popor se amplifică, societatea devine bolnavă; atunci faptele profitorilor, a celor care se scaldă în acel mediu, devin odioase. Mediul în care trăim, adică oamenii din jurul nostru, mediile de informare tendențioase care ne intoxică cu știrile lor, influențează conduita într-o măsură mai mare sau mai mică, după cum fiecare își are formată puterea caracterului, cunoașterea, capacitatea decelării. Oricum, există o bulversare generală, care trebuie înțeleasă de cei din exteriorul țării și strict penalizată de cei din interior.

   Franța se opune și ea intrării noastre în spațiul Schengen, iar  postul public de radio german, Deutschlandfunk, (DLF) a luat un interviu europarlamentarului liberal, membru al grupului ALDE din PE, contele Alexander Graf Lambsdorff, care a răspuns: „Eroarea apărută în clipa în care România şi Bulgaria au fost admise prematur în UE este consecinţa politicii extinderii UE de la sfârşitul anilor 90, care s-a abătut de la modelul iniţial, susţinut de Klaus Kinkel, adică modelul „Regata”. Mai exact: toţi părăsesc portul în acelaşi timp, însă înaintează spre UE cu viteze diferite, în funcţie de rapiditatea reformelor făcute. Acest model de politică a fost abandonat în favoarea aşa-numitului model Big-Bang: Toate ţările intră în UE simultan, lucru întâmplat în 2004. România şi Bulgaria au fost lăsate atunci de-o parte, fiind însă admise în UE în 2007.” Regretăm concluzia, dar vina este a faptelor noastre!

   Astăzi când scriu acest articol aflu că Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre UE, reuniţi în Consiliul JAI, au convenit amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei, cerând ca discuţiile în acest sens să se reia după publicarea următorului raport MCV, în decembrie, anul acesta.

   Viitorul ni-l clădim noi. Și poate ar trebui să înțelegem că nici dezbinați nu putem trăi, și nici izolați. Dezbinarea duce la haos și confruntare, izolarea la sărăcie, boală sau moarte.

Vavila Popovici – Raleigh NC, SUA

Fara sa pretind a da acestei povestiri valoare de specialitate sau mie cea de specialist in cercetarea limbilor vorbite de popoarele lumii, relatez  doar aspecte observate  de mine dar care mi s-au parut a fi avand un oarecare sens, si vrednice a fi redate cititorului! Asadar, incerc a aseza in aceasta scriere cateva realitati cum s-ar zice, observate pe viu, dar nu sunt nici noutati, ci doar simple realitati pe langa care trecem zilnic, nepasatori chiar! Trecem pe langa oameni, batrani, adolescenti, copii, nou nascuti sau nenascuti!  Se vorbesc diferite limbi, adica dupa vorba cea veche si inteleapta, “fiecare cu limba mamei sale”. Se invata si limbile celor din jur, uneori la adolescenta, in scoli, se insusesc doua, patru, sase limbi vorbite cursiv, si, totusi “Limba mamei” face o diferenta! Are o ancorare psihica, cum s-ar zice, o incorporare biologica, chiar de gena in fiinta noastra!

Studiile de specialitate au remarcat desigur aceste fenomene, puse pe taler literar-folcloric,  s-au scris carti intregi pe aceste teme. Eu doar afirm pe baza de observatie, ocazie si curiozitatea mea proprie, ca Limba mamei – se deosebeste, are un caracter biologic in psihicul noului nascut fata de limbile ce le va invata ulterior.

S-ar parea ca intram intr-un domeniu nou, cel al asimilatiei, desi nu extind periplul imaginatiei spre aceasta idee, pentru ca  am mai recunoscut intr-un proverb de-al meu, zis vorba de duh, ca: “infiltratie nu inseama asimilatie”, iar stiinta delimiteaza aceste stari de adevaruri asa dupa cum le-a delimitat si istoria insasi!

Mai exact, ajunsi la batranete, la acea stare careea ii zicem popular si in gluma ca, “a dat in mintea copiilor”, fie si senilitate dar nu in toate cazurile, in conversatia ce implica emotii intense, apare Limba mamei in raspunsurile date, chiar daca ani dearandul aceasta nu a fost vorbita zilnic! Limba mamei iese la lumina! Vecina noastra Ana, care era o poloneza, ne povestea ca se juca pe strada cu alti copii acasa in Polonia, avea circa 9 ani, cand soldati germani au luat-o din strada si cu alti copii au fost dusi pentru totdeauna. A lucrat la ferme germane si a invatat si limba germana. Acolo il cunoscuse pe Gligor viitorul ei sot, fiind tot un polonez ajuns in Germania  prin aceleeasi situatii ale razboiului. S-au casatorit acolo, apoi cu un avion militar de transport, ne povestea Gligor, au ajuns in Australia dupa terminarea celui de-al doilea Raboi Mondial. Ana nu mai se reintorsese niciodata in tara ei, nu si-a mai vazut fratii surorile sau parintii. Ana si Gligor, vecinii mei din Cringila erau o familie de polonezi harnici, si-au construit casa, au avut partru copii, si au ajuns la frumoasa varsta de optzeci de ani fiecare. Acum dorm in acest pamant bun si primitor al Australiei. Ana vorbea o engleza aproape perfecta, eu si sotia  venind mult mai tarziu, invatam engleza si de la vecinii nostrii. Dar cand Ana  devenise foarte batrana, si nesuferind de vreo boala canceroasa, vorbea cu noi si cu copii ei numai limba polona! Nu-i venea in minte alte limbi. Vorbea limba mamei ei. Curioasa treaba mi-am zis in gandul meu. Nu  raspundea decat in polona, nu germana, nu engleza!

Cine mai poate intelege miracolul creierului? Desigur oamenii cu studii in specialitatea asta  fenomenala cu radacini in infinitatea  universala! Eu doar povestesc frumos despre vecinii mei, rupti si ei de pamantul lor natal precum eram si eu!

Dar iata ca imi este data inca o situatie asemanatoare de la care mi-am zis ca, trebuie sa scriu despre aceste curiozitati, fie si ca amintiri despre bunii vecini si prieteni!

De data aceasta ma aflam in vizita la spitalul central din orasul Wollongong, unde se afla internata o buna prietena a familiei noastre, doamna Elisabeta. Trecuse cu bine pragul celor optzeci de ani, dar in ultima vreme foarte slabita a fost internata la spital.

Ne-am dus impreuna cu sotia sa o vizitam, sa o incurajam, desi nu se intrevedeau prea mari sperante. Ne-a recunoscut, s-a bucurat, ii vedeam inseninarea pe fata ei, a intins mainile spre noi fara insa sa vorbeasca. Era obosita de pat! Langa ea se afla sotul ei Traian, si el de aceeasi varsta, privea indurerat cu ochii umeziti. Ei erau una dintre familiile care ne vizitau si pe care ii vizitam si noi la randul nostru. Lui Traian ii facea mare placere de cate ori ii daruiam noua mea carte publicata, citea cu voce tare autograful semnat de mine, pe care apoi il traducea in engleza si Elisabetei, care emigrase din Ungaria, si tot prin involburarea razboiului ajunsera sa se intalneasca din tinerete si apoi sa se casatoreasca intocmindu-si o fericita famile in Australia. Dar timpul zboara nemilos, ne vin si batranetile pe care nu le putem ocoli. Iata ca vine doctorul de serviciu care trecea pe la fiecare bolnav din salon controland starea acestora. Acum a fost momentul in care din nou aveam sa aud de “Limba mamei” iesita la iveala! Elisabeta vorbea perfect ungureste, engleza, si ceva romaneasca dar foarte putin. La intrebarea doctorului(doctorita era) cum se simte, ca prin vis Elisabeta privind undeva fix, raspunse turuind fara incetare intr-o limba pe care n-am inteles-o! Doctorita a inceput sa zambeasca, doar Traian  ne-a explicat ca vorbeste limba slovaca, fiindca de fapt ea era fiica de slovaci. Ne-am inveselit cu toti, iar prin ingrijirea medicilor si bunavointa lui Dumnezeu, Elisabeta s-a reintors la casa ei impreuna cu Traian, i-am vizitat iar in zilele urmatoare observand ca totul  era bine si in regula.  De data asta vorbeam limba engleza si cea romaneasca!

Mie imi veni in minte ideile lui Descartes de a vedea lumea prin sinele propriu, deci a ma verifica si pe mine, caci in pragul celor saptezeci de ani fiind, am sa apuc sa vorbesc si eu limba mamei. Dar limba aia populara dacica, vulgara, taraneasca asi dori-o sa reinvie in subconstientul meu! Doar daca nu mi s-a si intamplat asta, fiindca drept sa fiu, am si un exemplu personal deja, de care m-am distrat ulterior si eu dar si respectabilul reporter roman Ilie Rad care a vizitat recent Australia, citindu-mi graiul meu pus pe mail: “Ai, arda-l focu da articol ca multa pisare de cap ne-a mai dat, dar bine ca l-am terminat cu bine”. Doar Mihail Sadoveanu mai avea acel obicei, povestesc cei ce l-au cunoscut, de asi verifica noii cunoscuti daca inteleg  sensul etimologic al unor cuvinte arhaice din tezaurul Limbii Romane! Cu siguranta insa ca Limba mamei este tezaurul cel mai valoros inscris in fiinta noastra omeneasca! Altfel zis, reunirea  fericita si in cerc inchis intre viata si moarte! Aceasta vine cu noi la sosire si ne insoteste la plecare!

IOAN MICLAU

Australia