22 Apr
2012

Adrian Dinu Rachieru : ”Detractorii lui Eminescu“

“M-a ingrozit faptul ca romanul si nu strainul a ajuns sa ridice mana asupra a tot ce aveam mai sfant  (GRIGORE VIERU)


Pe la inceputul anilor ’80, intr-o discutie cu Eugen Simion, Noica reprosa generatiei pe care o reprezinta, acolo, la Paltinis, criticul ploiesteanm ca n-a dat un detractor al lui I.I.Caragiale.Filosoful era iritat de acceptarea zeflemiei, intelegand caragialismul, pe urmele lui Petre Pandora, ca o “fronda iresponsabila”. Ce se intampla, oare, azi cand societatea noastra se caragializeaza vazand cu ochii? De ce iubindu-l pe Eminescu (observa, candva, un critic) il urmam pe Caragiale? Dar il mai iubim pe Eminescu?


Pun toate aceste intrebari deoarece fermentatia posrevolutionara a reinviat polemici, demult defuncte, ignorand castigurile exegetice si manevrand etichete “scutite”, s-ar parea, de oboseala demonstratiei. Iata, surprinzator si umilitor, neodihnitul spirit criticist se angajeaza in demolarea lui Eminescu. Sa ne intelegem: nu e vorba de a vida spatiul exegetic eminescian de o discutie critica (intotdeauna necesara); respingem, si noi, uniformitatea de reactii si credem, la tandu-ne, ca idolatria nu face casa buna cu spiritul critic. Nu de sactificare si imobilism e vorba. dar a explica valul violentelor si pofta macularii (atatia scriitori mari fiind tinta agresiunii joase) prin “inhibitia indelungata” si calusul dictatorial inseamna, iarasi, o sustragere din campul examenului critic: un astfel de examen ar cere, cred eu cu incurabila-mi naivitate, o dicutie calma, la obiect, cu argumente “pe masa” si nu rabufniri nihiliste. Dar cine ar timp sa-l asculte pe celalalt, azi, la noi? Si mai ales cine e dispus sa accepte ca adevarul nu poate fi confiscat? Ei bine, aceasta defulare, aceasta revarsare a criticismului “netarmurit”, animand atatia tantari culturali dornici de zgomot (si striviti, fireste, de posteritatea eminesciana) profita grosolan de rasturnarea contextului/ Se uita ca romanii din Est, dupa vorble lui M. Cimpoi, “s-au salvat prin Eminescu”: se uita ca reperul absolut al spiritualitatii noastre, “zeul lucrator” nu poate fi urecheat – in numele festivalului neproductiv de care, speram ne-am lepadat de orice scriitoras, ranchiunos si neputincios, dornic de-a starni valuri bisand “nationalismul rau” si “inchiderea gandirii”. Am ajuns, uluiti, sa auzim si pe asta : cu Eminescu  nu putem patrunde in Europa! Antiromanismul feroce si nedomolit se deda si la “crime morale” (cum observa Grigore Vieru), imbratisand denigrarea obraznica surpand stalpii spiritualitatii noastre. Avem oare motive de mandrie ca dupa seismul decembrist lista detractorilor lui Eminescu (numit  fara  jena, protolegionar) se imbogateste? Ca reactivarea acelor “primejdii dinlauntru” (asupra carora avertiza insusi marele poet) atarna de intelepciunea noastra (unde o fi?) si ca hula, vrajba si ura “ce ne-o facem noi insine” (voluptos as adauga) impiedica chiar lucrarea spiritului? Cine ii va impaca pe romani cu romanii? – se intreba ( si ne intreba) Grigore Vieru, si el tinta unor perfide atacuri, in numele unui jalnic spectacole ale vanitatilor. O fi invidia boala profesionala printre scriitori dar indiferenta, tacerea – acum- ar insemna consimtire. Or, Eminescu ramane – reluam aici o afirmatie de uz obstesc – cea mai mare sansa a noastra de a fi cunoscuti in lume ca romani.”

    ADRIAN DINU RACHIERU

Sursa: http://www.rachieru.ro/

 (APA VIE-2000)

22 Apr
2012

Mircea Eliade despre Eminescu : ” El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi român”

 

 

“Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamul intreg, iar nu numai paturei culte.Nu stiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.

El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa.

Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.”

MIRCEA ELIADE

22 Apr
2012

Concurs de creaţie artistică ” Univers XXL “

  RADIO CLUB XXL ROMÂNIA 
lansează concursul de creaţie artistică:  „UNIVERS XXL” – Ediţia I – Piteşti, 2012
Motto:
„Adevărata frumuseţe nu are vârstă, greutate sau înălţime. Ea este spirit ce dăinuie.” – Elena TomaScop: promovarea românilor talentaţi de pretutindeni, descoperirea şi promovarea de noi talente din domeniul creaţiei literare, artelor plastice şi compoziţiei muzicale. 
Secţiunile concursului:
•        Proză
•        Poezie
•        Catren Umoristic (epigramă)
•        Artă Plastică (pictură, sculptură, grafică, desen)
•        Fotografie
•        Videoclip
•        Compoziţie Muzicală.
Modalitatea de înscriere şi participare:
- Materialele vor fi însoţite de un scurt CV, fotografie şi datele de contact (adresă poştală, număr de telefon, adresă e-mail, localitatea de domiciliu);
- Concurenţii vor transmite simultan cu materialele şi un scurt eseu de maxim 15-20 de rânduri, cu tema: „De ce particip la Univers XXL?”;
- Pentru fiecare dintre secţiunile Proză, poezie şi Catren (Epigramă), fiecare concurent va înscrie în concurs doar 3 materiale (3 poezii, 3 catrene, 3 proze scurte sau fragmente de proză, tehnoredactate Format A4, Times New Roman 12 pt, spaţiere 1 rând);
- La secţiunea de artă plastică, fiecare concurent va înscrie în concurs fotografiile a 3 lucrări proprii;
- La secţiunea de fotografie, fiecare concurent va înscrie în concurs maxim 3 fotografii;
- La secţiunea de videoclip, fiecare concurent va înscrie în concurs un clip sau videoclip, de maxim 3-5 minute;
- La secţiunea compoziţie muzicală – fiecare concurent va înscrie o piesă proprie în format mp3.
Atenţie! Materialele care nu vor respecta cerinţele mai-sus prezentate vor fi excluse din concurs.

Înscrierea materialelor pentru concurs va fi făcută în perioada 25 martie – 1 iunie 2012, pe adresa de  e-mail : cristalcub@yahoo.com. Materialele primite şi validate pentru concurs vor fi promovate radiofonic, în emisiunile Radio Club XXL România, prin publicare pe site-ul radioului, www.radioclubxxl.eu/ cât şi prin publicarea pe blog : Elena Toma Club XXL (http://elenatomaxxl.blogspot.com/ )

Juriul concursului este format din scriitori, artişti, compozitori, membri ai unor prestigioase medii literare şi artistice, membri titulari ai diferitelor Uniuni de Creaţie din România (USR, LSR, UAP).

Fiecare concurent va fi punctat pe baza unei fişe de concurs, care va cuprinde:
1 – Nota ascultătorilor RADIO CLUB XXL ROMÂNIA http://radioclubxxl.eu/
2 – Nota cititorilor blog Elena Toma  CLUB  XXL http://elenatomaxxl.blogspot.com/
3 – Nota juriului.
Cele mai interesante lucrări din concurs vor fi selecţionate pentru includerea în Antologia „UNIVERS XXL – Ediţia I, 2012”, în care gândurile exprimate de concurenţi, în eseul „De ce particip la Universul XXL?” vor forma secţiunea intitulată „Carte de Oaspeţi”
Premiile şi diplomele vor fi decernate în cadru festiv, la Piteşti, la odată ce va fi anunţată anterior.
Relaţii suplimentare:
Radio Club XXL România,  www.radioclubxxl.eu/
Elena Toma, tel. 0744/434.209
Parteneri

Platforma Culturală Aşii Români – Nurnberg, Liviu Dumitrana, Revista La Drum, Citatepedia.ro, Revista Armonii Culturale, Curier Tv, RadioTerraTv., Casa de Modă Stella Lucici, Radio Klass, Revista HELIS, Biblioteca Multimedia, Constelaţii diamantine, Cinemagia.
22 Apr
2012

REGAL LITERAR NOUA ZEELANDA-AUSTRALIA-VASLUI

Joi, 19 aprilie, la sala de activităţi a Bibliotecii Judeţene “Nicolae Milescu Spătaru”, a avut loc o întâlnire a antipozilor, bineînţeles nu în sens catastrofic, ci în cea mai beneficăşi creatoare atmosferă. Au fost lansate două cărţi, “Gioconda nimănui”, de Valentina Teclici, o scriitoare neo-zeelandeză născută la Huşi, şi volumul “În două lumi”, de Ben Todică, publicist în mass-media australiană, născut în satul Iezer-Puieşti, trăit în Banat, la Ciudanoviţa, plecat din ţară la 29 de ani. Sala amintită s-a bucurat mai întâi de un aranjament tehnic datorat organizatorului, iniţiatorului şi conducătorului acţiunii, domnul director Gelu Bichineţ şi pricepuţilor săi colaboratori, aranjament care ne-a permis să-i vizionăm pe interlocutorii noştri de la capătul lumii şi să dialogăm cu ei. Pentru prima oară eu, care sesizez mereu influenţa, nefastă, deseori, a Internetului asupra nivelului de cultură, am fost sincer entuziasmat de aceste posibilităţi care, cu nu mult timp în urmă, aparţineau ştiinţifico-fantasticului.


Din creaţia doamnei Valentina Teclici, care cuprinde o mare varietate de teme, de la literatura pentru copii până la studii de sociologie, ne-am oprit asupra ultimului său volum de versuri, “Gioconda nimănui”. Din titlu chiar se desprinde ideea de paradox, fiindcă o Giocondă a nimănui este, totodată, o Giocondă a tuturor, cu întreaga sa încărcătură de frumuseţe şi de mister. În lumea versurilor poetei se îngemănează conceptele filosofice cu transpunerea lor prin impresionante imagini artistice. Chiar de la început, Valentina Teclici se prezintă cu “Buzunarele doldora/ de idei fosforescente”. Ideile se grupează într-o adevărată gnoză, într-o viziune dualistă în care contrariile dialoghează, aşezate faţă în faţă într-un echilibru al statorniciei lor, asa cum în viziunea populară noi suntem străjuiţi atât de îngerul bun, cât şi de îngerul rău. De aceea “Mâna dreaptă e pasăre/ Mâna stângă colivie”, deci libertatea şi lipsa acesteia sunt alăturate asemenea mâinilor, adică asemenea expansiunii fiinţei umane. De altfel, aceste două motive artistice vor fi mereu prezente, în diferite ipostaze: “M-am visat astă-noapte o pasăre” , ” O pasăre incendiată”, “Să prindem în laţ o pasăre/ Mai bine cântecul”, “Pasăre pictată pe pânza tinereţii”. Şi fireşte, corolarul acesteia, aripa: ” O femeie cu aripi”, “Aripa de lut”, ” Aripa de vis”, ” Stol de aripi în sângele meu”, “Sângelui îi vor creşte aripi”, ” O aripă agăţată-n perete”, “Jarul din aripă”. Colivia se bucură, şi ea, de diferite ipostaze: ” Colivia iluziilor”, “Colivia de chemări”, “Calda colivie”. Pe parcursul versurilor din volum întâlnim o foarte bogată cromatică. Predomină, în mod firesc, albastrul, simbolul universal al fericirii: ” Balerina albastră”, “însetată de albastru”, “s-a desprins o zare de albastru” , “o himeră albastră”, ” cenuşa albastră”, “fior albastru”, “visele albastre-cărămizi”. Suntem, însă, departe de o monocromatică. Vom întâlni şi nori purpurii, violetul bacovian, galbenul dor, roşul-violet, verdele amar, seva roşie, fiorul ruginiu. Ansamblul versurilor doamnei Valentina Teclici, pe lângă încărcătura de idei şi de frumuseţe, este un apel spre întoarcerea la adevărata poezie, la frumosul etern, salvat de influenţele contemporane ale prozaismului şi violenţelor de limbaj.


 

 


Volumul semnat de Ben Todica este structurat în două mari secţiuni. Cea dintâi cuprinde o suită de cele mai diverse tipuri de interviuri, iar a doua, foarte numeroase ecouri la volumul său anterior, intitulat “Între două lumi”. Interviurile se remarcă, mai întâi, prin faptul ca nu avem de-a face, ca de obicei, cu simple întrebări urmate de ample răspunsuri. Fiecare interviu al lui Ben Todica are un caracter interactiv, el nu se rezumă la simple apelări, ci expune idei esenţiale, ce demonstrează veridicitatea şi, astfel, intră în dialoguri constructive cu interlocutorii. Aceştia sunt de o uimitoare varietate prin preocupări, prezenţe sociale, valori intelectuale, ancorări în domenii. Vom întâlni între aceştia scriitori, savanţi, reprezentanţi ai clerului, diplomaţi, regizori şi cineaşti, actori, interpreţi de muzică şi de teatru, dar şi oameni simpli, mineri din Ciudanoviţa Banatului sau oameni obisnuiţi ajunşi în Australia. În dialogurile sale, Ben Todică îşi dezvăluie, direct sau indirect, dorul de ţară şi preţuirea valorilor noastre naţionale. Un accent deosebit îl remarcăm referitor la personalitatea lui Mihai Eminescu. În timp ce în ţara apar fel de fel de neisprăviţi, unii chiar cu titluri academice, care din mercenariat (se ştie sau nu se ştie cine-i plăteşte…) sau din complexe de inferioritate calomniază cu ardoare imaginea poetului naţional şi alte valori româneşti, în diaspora de calitate  această imagine şi aceste valori rămân un frecvent far călăuzitor. La demersul benefic al lui Ben Todică, îmi permit să adaug reacţia impresionantă a unui scriitor israelian. Atunci când o reporteră, folosind un clişeu banal, îl întreabă dacă atunci cand îşi aminteşte de România se gândeşte la sarmale şi alte bunătăţi, el răspunde că se gândeşte la Eminescu şi la faptul că a rămas în viaţă fiindcă Mareşalul Antonescu a refuzat cererea lui Hitler de a-i preda pe evreii din România germanilor. Modul în care concepe Ben Todică emisiunile radio şi de televiziune pot fi adevărate lecţii de profesionalism pentru cei de la noi. Micile ecrane sunt pline de relatări, chipurile senzaţionale, despre româncile care fac filme porno sau au făcut parte din haremul lui Berlusconi, pe când Ben Todică ne prezintă savante şi universitare românce, jurnaliste, editoare, regizoare, etc., femei care sunt exemple de spiritualitate şi de creativitate. La fel cei din diaspora, alăturaţi acestui adevărat reprezentant al românilor, sunt ataşati tot mai mult obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, pe când la noi alţi neisprăviţi l-au importat pe Sf. Valentin, Halloween şi pe firavul şi scheleticul Iepuraş de Paşte. Îl aprobăm şi îl gratulăm din toată inima pe Ben Todică. Şi Valentina Teclici, şi Ben Todică sunt exemple de multiculturalitate totală, nu numai în ceea ce realizează, dar şi în viaţa de toate zilele, constituind familii mixte. Un reflex al acestora este şi minunata copertă a cărţii lui Ben Todică, în care splendoarea universală a stelelor este înscrisă deasupra unor nori fabuloşi. Coperta este creaţia fiului său, nepotul sătenilor din Iezer-Puieşti, purtând numele de Eric Bi Chen.


Întâlnirea a însemnat, cum era firesc, şi momente intens emoţionale. Mai întâi Vasilica Grigoraş şi Constantin Donose au dialogat cu vechea lor prietenă şi colegă Valentina Teclici, având lacrimi în ochi, iar Ben Todică şi-a regăsit în sală vechi cunoştinţe. Gelu Bichineţ, care a moderat discuţiile, făcând mereu observaţii remarcabile, a antrenat o participare activă a celor prezenţi, care au avut intervenţii valoroase şi au dovedit o cunoaştere adecvată a valorilor literare prezentate.




Amintim pe Valentina şi dr. Valeriu Lupu, Brânduşa Dobriţa, Dr. Nicolae Ionescu, Elena Anuşca-Doglan şi, nu în ultimul rând, larga expunere prezentată de dr. Laurenţiu Chiriac, directorul Muzeului Judeţean Vaslui, care a realizat, ca de obicei, o îmbinare între stilul ştiinţific şi priceperea de a-şi apropia auditoriul. Ca întotdeauna, vice-primarul municipiului, prof.  Valeriu Caragaţă, a fost o prezenţă activă şi a conturat cu pricepere personalităţile aflate cu noi în dialog de la capătul lumii, acolo unde, acum, începe toamna.
În viaţa culturală a Vasluiului, ziua de 19 aprilie 2012 poate fi însemnată cu o piatră albă, aşa cum făceau strămoşii noştri romani pentru zilele fastuoase.

Dan Ravaru


22 Apr
2012

Când “copilăria este cea mai frumoasă amintire a vieţii”. Interviu cu Mara Babiciu – artistă origami

Origami (în limba japoneză, oru=a plia, kami=hârtie) este o artă tradiţională niponă, în care prin plierea unei foi de hârtie se obţin modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte. Origami înseamnă creativitate, pasiune, precizie matematică, dar şi gândire originală şi înclinaţie către valori estetice înalte.  Mara Babiciu, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu din Baia Mare, s-a apucat de origami în urmă cu patru ani. Acum, ea practică această veche artă din Ţara Soarelui Răsare de plăcere, pentru relaxare, dezvoltare şi în scop educativ.

Mara Babiciu s-a născut pe 14 iunie 1977 la Baia Mare. Şi-a petrecut primii ani la bunici, într-un sătuc de munte, iar amintirea cea mai frumoasă pe care o are din copilărie este copilăria însăşi. Se simte atrasă de artă încă de la o vârstă fragedă. Părinţii ei, (tatăl – medic veterinar, iar mama – asistentă medicală) o ajută să îşi dea seama că a venit pe lume cu talent şi pasiune pentru frumos. De altfel, Mara Babiciu are ocazia să lucreze în domeniul artelor plastice, mai exact, în ceramică şi stucatură, imediat după absolvirea cursurilor Facultăţii de Filosofie din Cluj, la Universitatea Babeş Bolyai. Cu un masterat în filosofie antică deja obţinut, ea munceşte şi urmează în paralel, şi psihologia. Cu această ocazie descoperă psihodrama, ce se dovedeşte a fi o adevărată revelaţie. În timpul liber, Mara Babiciu face voluntariat pentru o fundaţie care se ocupă de adolescenţi.

 

- Ai fost dintotdeauna o persoană creativă sau ţi-ai descoperit pe parcurs acest dar?

- Am fost foarte creativă de mică, dar am conştientizat acest lucru frecventând un cerc de pictură. Primul meu profesor care m-a iniţiat şi m-a făcut să iubesc arta a fost pictorul Iosif Hamza. El m-a ajutat să cred în mine şi să fiu conştientă de talentul meu. Pe parcursul vieţii, creativitatea simt că mi s-a estompat. Cotidianul estompează inevitabil, creativitatea.  M-am simţit mereu ruptă între integrarea socială impusă de cei apropiaţi şi ceea ce trăiam interior.

- Dacă ţi-ai descoperit pe parcurs acest dar, cum ai ajuns să îţi dai seama de acest lucru, ai încercat în mod activ să detectezi dacă ai creativitate sau revelaţia a venit pe neaşteptate?

- La început, nu eşti conştient că ai potenţial pentru ceva sau altceva şi nu te gândeşti să-ti descoperi înzestrările, eventual se gândesc părinţii, dar eu fiind un copil curios, fără teamă şi mereu dispus să inventeze ceva, am acoperit o paletă largă de preocupări. Nu îmi dădeam seama dacă am sau nu un anumit talent, dar auzindu-i pe adulţii din jurul meu vorbind despre asta, am ajuns  cu timpul, să conştientizez.

- Cum şi când ai început să te ocupi de origami?

- În urmă cu patru ani, când am descoperit la bibliotecă prima carte de origami. La început, vroiam să vad dacă reuşesc să fac un singur lucru din carte şi nu mă gândeam că o sa fie mai mult. Mi-a plăcut, aşa că am epuizat  toate cărţile ştiute şi am continuat să caut pe Internet modele noi.

- De unde te inspiri atunci când creezi?

- Mă inspir din alte modele, fac modificări pe figuri existente şi am creat câteva modele uşoare. Nu vreau să ajung profesionistă în domeniu, etapa la care sunt este foarte potrivită pentru mine. Fac origami de plăcere, pentru relaxare, dezvoltare şi în scop educativ.

- Cum, când şi cu ce ocazie ai descoperit origami?

- Fără să ştiu că se numeşte aşa şi că este o artă, ca majoritatea copiilor am descoperit primele modele în perioada preşcolară şi şcolară când am fost învăţaţi să facem din hârtie: broscuţe, avioane, bărcuţe, coifuri, etc. Mai târziu, am aflat câte ceva despre arta japoneză din cărţi, dar pentru prima dată am văzut expusă tehnica origami într-o carte de la bibliotecă. În scurt timp, biblioteca a achiziţionat mai multe cărţi de origami şi eu am trecut la treabă. Am exersat, am perseverat, am avut răbdare şi până la urmă am înţeles şi am simţit această artă.

- Cum percepi acest meşteşug al împăturirii hârtiei din punct de vedere tehnic?

- Din perspectivă tehnică, acesta implică o anumită vedere în spaţiu, noţiuni de bază de matematică şi geometrie, o înţelegere anticipată a formei, o rigurozitate şi exactitate a îndoiturilor, o gândire logică şi învăţarea îndoiturilor de bază de la care încep majoritatea modelelor.

- Prin urmare, se poate vorbi de matematică şi geometrie în origami?

- Sunt multe elemente de matematică şi geometrie în origami şi sunt studii făcute pe acest subiect. Există un tip de origami care se numeşte geometric sau modular deoarece se realizează module geometrice din una sau mai multe bucăţi. Folosită în educaţie şi şcoală, aceasta ajută la învăţarea şi înţelegerea formelor geometrice. Se pot face calcule complexe pe împăturituri, se foloseşte numărul şi secţiunea de aur, aceste elemente fiind proprii matematicii şi geometriei.

- Are origami şi un rol educativ?

- Cu siguranţă da! În anii 30, origami a devenit în anumite regiuni, o disciplină şcolară.
Valoarea sa educativă este recunoscută de oamenii de ştiinţă şi de psihologi. Şi eu am aplicat origami în activităţile mele cu copiii de la fundaţie şi am făcut un mic studiu. Pe lângă aplicaţiile în matematică şi geometrie sau educarea gustului estetic,  cea mai valoroasă din punctul meu de vedere ar fi dezvoltarea creativităţii.  Câteva domenii în care acţionează dezvoltarea creativităţii sunt: probleme de identitate, probleme psihiatrice,  probleme de acceptare/asimilare, probleme de relaţionare, probleme privind izolarea/singurătatea, probleme psihosomatice, tulburări de comportament. Creativitatea diminuează problemele, le face mai uşor de suportat. Se manifestă de asemenea în refuzarea mijloacelor stereotipe de gândire, se manifestă prin rapiditate, adaptabilitate, exactitate, originalitatea gândirii, bogăţia imaginaţiei, simţul umorului, înclinaţia către valori estetice înalte, gradul de detaliere a problemei, este un factor puternic de dezvoltare a personalităţii, care determină capacitatea schimbare şi refuzul unor stereotipuri. Creativitatea se manifestă prin caracterul unic şi irepetabil al fiecărui om.

-Cine sunt artiştii de origami pe care îi admiri cel mai mult şi de ce?

-Nu am artişti preferaţi. Îi apreciez pe toţi pentru că e vorba de multă muncă, trăiri  personale, sacrificiu şi pasiune. Am anumite preferite la modele în sensul ca-mi plac unele mai mult decât altele, dar fiecare artist poate avea piese care sa-mi placă şi altele pe care să nu le simt vibraţional sau pot să-mi placă anumite detalii sau un stil anume sau o idee deosebită.

-Ai participat la manifestări naţionale sau internaţionale în domeniu?

- Nu am participat la astfel de manifestări, tocmai pentru că deocamdată nu tind să devin un artist profesionist, dar am avut modele expuse la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu din Baia Mare.

- Poate fi considerat origami artă?

- Cu siguranţă, origami este artă. Are valoare estetică, se bazează pe creativitate şi imaginaţie, ne îmbogăţeşte spiritual, solicită talent şi anumite calităţi artistice, foloseşte un limbaj universal, ne transmite emoţii.  Cred cu pasiune în artă, pentru că astfel, oamenii ies din carapace şi comunică, se joacă, intră în legătură cu alţi oameni.

- Spre ce se îndreaptă origami, care sunt cele mai noi tendinţe?

- M-au surprins aplicaţiile origami în diferite domenii. Se creează obiecte inedite şi originale, acum când originalitatea este tot mai greu de găsit. În arta în sine a modelării hârtiei, am observat că o parte a artiştilor păstrează şi conservă tradiţionalismul  şi există celălalt curent al artiştilor care  dezvoltă această artă spre un abstracţionism şi minimalism prezent acum în aproape toate formele de artă. În această nouă tendinţă, hârtia nu mai este împăturită şi nu prea mai are muchii, ea fiind direct modelată foarte plastic, cu rotunjimi şi fără linii clare. În zilele noastre această artă acoperă o zonă largă de manifestare şi forme, trecându-se de la reprezentarea din trecut a formelor materiale spre cea actuală care exprimă mai degrabă spiritul, decât forma unei imagini.

- În ce mod ţi-a schimbat viaţa origami?

- În primul rând, mi-a îmbogăţit viaţa prin faptul că este o experienţă nouă, mi-a uşurat înţelegerea culturii japoneze, mi-a dezvoltat răbdarea, m-a făcut să redescopăr simplitatea, copilul din mine, şi totodată mi-a dat posibilitatea de a mă deconecta de la probleme, de la cotidian, înlesnindu-mi introspecţia şi autoanaliza.

- Există ceva ce îţi displace în origami?

- Deocamdată, nu. Aş putea spune eventual, că formele modulare şi foarte geometrice nu sunt preferatele mele, deoarece nu-mi lasă o mare libertate de a mă juca cu ele. Prefer modelele cât mai plastice.

- Ţi-ai dorit vreodată să fii artist cu normă întreagă?

- A fi artist cu norma întreagă presupune a nu mai face altceva pe lângă artă. Dacă în trecut îmi doream să fiu artist cu normă întreagă, acum când am învăţat să fiu mai aproape de oameni prin psihodramă şi prin voluntariat, nu aş mai putea să-mi dedic tot timpul artei. Oamenii sunt cei mai importanţi în viaţa mea.

- Cum se îmbină origami cu munca pe care o faci?

- Îmi completează munca. Lucrând la relaţii cu publicul într-o bibliotecă, trebuie mereu să fii calm, să ai răbdare, să asculţi, să ajuţi, aceste calităţi fiind foarte bine exersate şi dezvoltate de practicarea artei origami. După o zi de muncă, această activitate te relaxează şi te reîncarcă. În munca de voluntar are un rol practic de învăţare, educare şi uşurare a comunicării cu copiii.

- Cum crezi că îşi poate descoperi cineva un anumit talent creativ şi cum îl poate cultiva?

- Prin curiozitate şi cultivare prin exerciţiu. Curiozitatea, dorinţa de cunoaştere, de a ne depăşi propriile limite, ne face să experimentăm lucruri noi. În unele încercări suntem buni, în altele nu, dar un rol foarte important îl au chiar încercările în sine pentru că ne îmbogăţesc experienţa de viaţă şi de autocunoaştere. Nu trebuie să ne mulţumim doar cu ce ni s-a dat, ci trebuie să ne îmbogăţim fondul personal. Omul trebuie să se creeze pe sine, să îşi găsească autenticitatea. Avem norocul şi şansa să putem face asta pentru noi.

- Ce planuri de viitor ai?

- Să-mi ofer şansa de a mă dezvolta mereu. Nu-mi doresc carieră, recunoaştere sau statut, doar posibilitatea unei dezvoltări personale şi umane. Crezul lui Dalai Lama, ‘’religia mea este bunătatea’’ îl am mereu în minte. Ce frumos ar fi dacă fiecare dintre noi am include în planurile de viitor practicarea compasiunii, iubirii şi bunătăţii !

- Ce recomandare le-ai face celor care doresc să se apuce de origami?     

–  Le-aş recomanda câteva reguli de bază pentru un început bun în arta origami:
- Alegeţi o hârtie potrivită. Cu puţin noroc, puteţi găsi în papetării pătrăţele colorate de  hârtie.
- Învăţaţi mai întâi simbolurile şi formele de bază.
- Înainte de a începe să împăturiţi hârtia, studiaţi cu atenţie figura pe care doriţi să o realizaţi.
- Este obligatoriu să vă spălaţi pe mâini înainte de a începe lucrul.
- Pentru împăturire, folosiţi suprafeţe netede şi tari.
- Împăturiţi cu grijă, fiind atenţi la colţuri şi la muchii.
- Urmăriţi fiecare pas al diagramelor.
- Exersaţi mai mult fără a renunţa pentru că probabil, nu o să aveţi succes din primele încercări.

- Cum obişnuieşti să îţi petreci timpul liber?

- Citesc, am preocupări artistice, mă ocup de adolescenţii de la fundaţia la care fac voluntariat, mă întâlnesc cu prietenii, dar aş vrea să fac mult mai multe dacă mi-ar permite timpul: să călăresc, să merg în excursii la munte, să învăţ să cânt la pian, să zbor cu parapanta sau planorul, să înot, să vorbesc mult cu oamenii simpli de la ţară, să studiez cultura şi spiritualitatea diferitelor popoare.

- Ce ai dori să le transmiţi cititorilor acestui interviu?

-Tot ce fac, să facă autentic şi din suflet.

Octavian Curpaș
Surprise, Arizona

19 Apr
2012

BEN TODICĂ – CU ŢARA ŞI PENTRU ŢARĂ

Gelu Bichinet, Laurentiu Chiriac, Dan Ravaru

Întotdeauna o nouă apariţie editorială înseamnă încă o piatră pusă la temelia unei culturi. Faptul în sine trebuie apreciat aşa cum se cuvine, pentru că orice carte ascunde între paginile ei un adevărat univers care se particularizează prin arta autorului, prin tematica abordată, dar mai ales prin ecoul şi reverberaţiile spirituale pe care le produce în universul cititorilor ei.

Viceprimarul Vasluiului – Valeriu Caragata

În acest spirit Ben Todică ne oferă o nouă experienţă prin care ne solicită să fin părtaşi la un alt univers de trăiri, generat de nostalgia dorului  de ţară, împletit cu aureola spiritualităţii româneşti care se va regăsi întotdeauna acolo unde soarta adună la un loc pe cei de acelaşi neam şi limbă.

După ce ne-a delectat, într-un adevărat festin intelectual, cu prima sa carte ”Între două lumi” Ben Todică ni se prezintă din nou în calitate de autor, de data aceasta depăşind mirificul amintirilor şi nostalgiei trecutului, nu pendulând între două lumi, chiar coborând în realitatea celor două lumi, în cartea cu titlu fără echivoc sugerează acest fapt ”În două lumi” nu mai puţin străbătută la rândul ei de acelaşi fior al dragostei de ţară, neam şi Dumnezeu.

Cum o face? Simplu, folosind arta interviului, care pentru un om de presă este nota distinctivă a muncii şi talentului său. Pentru că tematica abordată, maniera în care canalizează discuţia, calitatea şi universul interlocutorului, completările şi sublinierile în consens cu convingerile personale, ca şi arta redării, fac din interviu o lectură interesantă şi nu rareori captivantă prin ineditul ei.

Într-adevăr prin cele 23 de interviuri, Ben Todică se aşează cu tact în cele două lumi, permiţându-şi chiar o antiteză detaşată, plecând de la realităţile vii pe care interlocutorii interviurilor sale le  prezintă cu veridicitatea şi autenticitatea faptelor trăite. Este interesantă lejeritatea cu care autorul se mişcă într-un areal extrem de variat cum este cel al ştiinţei şi culturii, al realităţilor economice şi politice, dar şi al realităţilor cotidiene, provocând prin dialog confesiuni şi convingeri asupra a ceea ce a fost, a ceea ce este şi a ceea ce ar trebui să fie.

Chiar de la început, prin cuvântul pastorului baptist Petru Popovici, ne introduce în universul credinţei în Dumnezeul tuturor, indiferent de limbă şi confesiune, cu accent însă pe principiile moralei creştine care trebuie să se regăsească cu fiecare generaţie, pentru că Biblia este una şi Evanghelia este Cuvântul lui Dumnezeu, pe care creaţia sa – omul – trebuie să-l mărturisească mereu. Nici că se putea un început de carte mai fericit, pentru că civilizaţia timpurilor noastre a modificat profund percepţia religioasă cu atingere implicită a moralităţii la toate nivelele trăirilor individuale şi colective.

Un loc aparte ocupă în carte experienţele artistice ale unor oameni de teatru şi film în contact cu Australia (Stela Popescu, Doru Puican, Vasile Bogdan, Eugen Cristea etc), prezenţa în universul ştiinţei prin realizări şi structuri academice (Ileana Costea), prezenţa muzeistică a lui Brâncuşi la Melbourne prin cele două păsări măiastre, similitudini în spiritualitatea folclorică prin Waltzing Matilda şi Mioriţa, ca şi universalitatea lui Mircea Eliade în spiritualitatea lumii (George Anca), experienţa existenţială a unei femei obişnuite (Alexandrina Stroiu), spiritul în care se dezvoltă generaţia nouă în peisajul multicultural al diasporei (Loredana Sachelariu), eforturile autorităţilor de a repara imensa prăpastie pe care dictatura comunistă a reuşit să o sape în relaţia cu diaspora (Anca Vişan şi Petru Luhan). Şi din nou Ciudanoviţa, eterna şi eternizata Ciudanoviţa care-şi revendică dreptul la transcendenţă prin eroii săi Tiberius Andone, Nistor Petre şi Dumitru Ion într-un ciclu de cinci interviuri încheiate cu ”Spovedania ultimului supravieţuitor”. Sunt doar câteva din minunatele interviuri din care răzbate poate cel mai pur şi frumos românism.

Chiar dacă autorul îşi manifestă modestia-i bine cunoscută (în apanajul marilor spirite), îndoindu-se parcă de valoarea intrinsecă a cărţii sale prin expresia ”nu gândi ce am scris parcurgând cartea nu poţi să nu simţi bucuria trecerii într-o altă lume” lumea ideilor pe care o idealiza atât de convingător Socrate şi Spencer. ”Ci simte ce poate face limba prin cuvânt” spune Ben Todică în fascinaţia lui mărturisită pentru limba şi spiritualitatea românească, accentuând cu veneraţie puterea cuvântului ”pentru că la început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu” plasându-l astfel în universul metafizic.

Partea a doua cuprinde un număr de 30 de aprecieri ale unor personalităţi cu care autorul a fost în contact şi care-i cunosc preocupările, aprecieri făcute cu ocazia lansării primului său volum ”Între două lumi”, eveniment a cărui minunate ecouri se regăsesc fericit înmănunchiate aici, pentru a mărturisi posterităţii ce înseamnă să aparţii unei culturi, să te regăseşti într-o anumită spiritualitate şi tradiţie, în sfârşit să renaşti mereu din acea Românie profundă atât de dragă şi apropiată nouă.

 În fond prin tot ceea ce se scrie şi prin tot ceea ce face Ben Todică dovedeşte că este în fiecare clipă cu ţara şi pentru ţară.

 

Dr. Valeriu Lupu – Spitalul Judeţean Vaslui

 Prof.Valentina Lupu – Casa Corpului Didactic Vaslui

 



19 Apr
2012

Ben Todică “la o sărbătoare a gândului“

Directorul Bibliotecii Judeţene Vaslui, Gelu Bichineţ

ÎN DOUĂ LUMI 

(recenzie)

A fost o onoare pentru mine să citesc această carte şi este încă o onoare să mă aflu astăzi, alături de o societate atât de selectă, la acest demers cultural, lansarea oficială a cărţii “În două  lumi”, a unui mare român, domnul Ben Todică pentru a adăuga “un cuvânt despre rostirea românească” (C. Noica).

Pentru aceşti importanţi paşi din viaţa mea profesională, îi mai mulţumesc încă odată doamnei profesor Vasilica Grigoraş pe care o numesc “prietenă dragă”. Dumneaei a fost receptivă la mai vechea mea pasiune şi s-a gândit că aş putea depăşi memorialistica pentru a comenta lecturile obligatorii. Cartea domnului Ben Todică “În două lumi” este o lectură obligatorie  pentru orice român care are nevoie să înveţe dragostea de ţară fără profesor şi nu numai pentru aceştia. Când am văzut titlul, gândul  m-a dus la C. Noica, un filosof de marcă ce spunea în articolul “Întru” că “…a fi în are înţeles ca un a deveni în. Ca atare el indică deopotrivă  faptul  de a sta  şi de a se mişca în, o odihnă care e şi neodihnă, după cum exprimă o deschidere către o lume închisă, măcar determinată, ori, sub un alt unghi, o căutare în sânul a ceva dinainte găsit”.


Se spune că, în cuvintele limbii tale se întâmplă să-ţi aminteşti de lucruri pe care nu le-ai învăţat niciodată. Astfel că Ben Todică prin interviurile sale vrea să pătrundă în “uitarea românească“ pentru a “răs-suna istoria“. Interviurile îl ţin aproape pe moderator de “Coasta Boacii“, de lumea din care nu a plecat decât fizic, căci mental, sufleteşte şi emoţional e aici cu noi, “la o sărbătoare a gândului“ , alături de prietenii pe care-i provoacă să vorbească despre lumile lui în care este lucrător.

Brânduşa Dobriţă

Lectura cărţii “În două lumi“ oferă o experienţă necesară românului care trăieşte în România şi care e sensibil la multe evenimente majore, căci dezvăluie deopotrivă o declaraţie de dragoste pentru lumea în care s-a născut şi pentru cea care apoi l-a definit, dându-i măsura valorii sale. Să-ţi spui părerea despre acest tact artistic este un demers responsabil căci vorbele în, întru, sau spre sunt o interminabilă “sărbătoare a sufletului“ prin gândul cel bun.

Deşi plecat de mult, autorul este aproape de sufletul ţării sale, căci se exprimă încă în rostire românească. Este determinat de o dragoste mare. El nu urăşte, nu învinovăţeşte, iartă totul pentru ce-a fost. E greu să fii astăzi fericit, dar Ben Todică este: face ce-i place;  a găsit apa odihnei, căci stă unde-i place şi de acolo vorbeşte cu drag despre România şi despre români, cu răspundere şi motivat. Stă de vorbă cu foştii vecini, cu artiştii români, cu ambasadori sau cu universitari cu acelaşi firesc, de parcă s-ar vedea în fiecare zi, provocându-i la un exerciţiu de admiraţie pentru o altfel de cunoaştere a trecutului, cunoaştere prin iubire.

Eu cred că Ben Todică a ales Australia pentru a contempla mai bine România, ca acel artist fotograf care vrea să prindă sau să surprindă ceva unic într-o imagine inefabilă, din cel mai bun unghi.

Sunt cărţi care n-ar trebui să înceapă niciodată şi cărţi care n-ar trebui să se termine vreodată. Vă las pe dumneavoastră să încadraţi această lucrare acolo unde îi este locul, după lectura obligatorie.

Ben Todică este omul lui Dumnezeu. El ştie deja ce va răspunde la judecată când va fi întrebat ce a făcut cu dragostea pe care i-a dat-o Dumnezeu: “Doamne, sunt toţi aici, în aceste cărţi, toţi prietenii mei. Pe niciunul n-am pierdut cu voia mea“.

Vă mulţumesc.

Prof. Brânduşa Dobriţă

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 27738

Ultimele Comentarii