22 Feb
2012

“Deşertăciunea lumii contemporane şi fiul risipitor”


„Desertaciunea desertaciunilor, zice Eclesiastul, desertaciunea desertaciunilor, toate sint desertaciuni“ (Ecc. cap. 1,2). Trecerea atitor veacuri de istorie arata ca omenirea cu toata puterea ei de cunoastere si de cucerire a universului este neputincioasa in fata puterii lui Dumnezeu. Sint taine la care mintea omului nu poate ajunge, chiar daca are iluzia ca in aceste vremuri pe care sfintii parinti le numesc timpuri de apostazie si idolatrie, devine un cuceritor si stapinitor al atitor domenii de cunoastere stiintifica. Toata iscusinta mintii omenesti este neputincioasa in fata puterii lui Dumnezeu, iar ceea ce omul incearca sa zideasca de veacuri, Dumnezeu poate spulbera intr-o clipa. De aceea, invatatura crestina ne invata sa nu pretuim lumea si placerile ei, intr-asa masura incit sa prejudiciem duhul lui Dumnezeu, adica sufletul care pretuieste mai mult decit nestatornicia lucrurilor pamintesti, uriciunea placerilor, dorinta de inavutire si de stapinire. Singura cale care poate invinge aceste tentatii este dragostea de Dumnezeu. Omul contemporan a ajuns asemenea fiului risipitor care nu numai ca uita de Dumnezeu, dar prin hotarirea lui de a pleca intr-o tara indepartata cu partea lui de avere arata nestatornicia si neiubirea fata de casa parinteasca care, de fapt, simbolizeaza biserica si invatatura pravoslavnica. In goana lui dupa placeri si veselie, a cazut grabnic pe calea pierzarii si cheltuindu-si averea cu femeile desfrinate a ajuns la saracie. Dar Dumnezeu, ca sa-l trezeasca din aceasta grea amortire, a dat peste acea tara o foamete grava, incit ajunsese pentru a putea supravietui sa pasca precum porcii.
Pentru cei tineri este fireasca aceasta nazuinta spre placeri si veselie, deoarece ei nu cunosc asprimea vietii. De multe ori, vezi cum in goana lor dupa desfatari si dupa o viata indestulata si-au frint aripile, au cazut in pacat si apoi in deznadejde. In aceasta euforie de a trai usor viata, omul uita de el insusi, de datoria fata de ceilalti oameni si de parinti, dar mai grav el uita de Dumnezeu si cade sub stapinirea patimilor, adica a diavolului. Asemenea fiului risipitor care se reintoarce la Dumnezeu prin pocainta, Dumnezeu primeste pe cel ce se pocaieste si paraseste calea pacatului, caci se spune: „Larga e usa si lata este calea ce duce in pierzare“ (Mt.7,13).
Dumnezeu ne arata si alta cale: „Strimta este usa si ingusta calea care duce in Imparatia lui Dumnezeu“ (M. 7,14). Doar pentru cel ce strabate aceasta cale plina de incercari, de prigoane, de umilinta si smerenie se deschide imparatia cerurilor. Iar Hristos ne indeamna pe aceasta cale sa pornim cu toata credinta. „In lume necazuri veti avea, ci indrazniti, Eu am biruit lumea“ (In 16,33). Omul modern fuge de necazuri, nu mai accepta cearta lui Dumnezeu pentru savirsirea de pacate ca scop al curatirii lor. Se poate observa cu usurinta cum se fuge realmente astazi de cercetarea constiintei, aplecarea cu atentie asupra sinelui, a ceea ce facem zilnic pentru dragostea de Dumnezeu si a aproapelui. Dimpotriva, omul si-a intors fata catre ceea ce este exterior – lumea si desertaciunile ei. Tot ceea ce o preocupa, astazi, contemporaneitatea este atit de vremelnic in raport cu vesnicia, iar stirpiciunea sufletului vine tocmai din uitarea si ignorarea celor sfinte. Duhul care salasluieste in noi ca dat de Ziditor trebuie sa se insoteasca permanent cu dragostea arzatoare catre Dumnezeu.
Orice iubeste omul: trup, bani, podoabe, pamint, ajunge cu timpul a fi miezul fiintei sale si aceasta este in afara si impotriva dragostei de Dumnezeu. Dar cum putem sa-l iubim noi pe Dumnezeu si sa fugim de amagirile lumii cind nu primim nici o mustare, cind nu avem blindetea si dragostea pentru parinti, copii si toti cei care ne inconjoara. Omul preocupat de sinele exterior, de tot ceea ce este confortabil si placut vietii uita: „Invatati de la mine, caci sint blind si smerit cu inima“. Trebuie sa ne revenim „intru sine“ asa cum a facut-o si fiul risipitor, nu sa traim intr-o stare dobitoceasca, sortita patimilor, ci sa ne facem sufletele vase curate ale Duhului Sfint. Sa nu ne lasam tentati de desertaciunile acestei vieti, ci sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca cumpatare in tot ceea ce facem. Sa cautam asemenea Samariteanului milostiv „apa cea vie“ ca sa ne imbogatim sufleteste si duhovniceste intru poruncile lui Dumnezeu.
“De vorba cu Duhovnicul Iustin Parvu”

sursa: http://www.monitorulneamt.ro
7  Octombrie 2006

 

22 Feb
2012

“S-au schimbat românii…?”

“S-au schimbat romanii, daca vorbim numai de ultimii zece ani? Si daca da, in bine sau in rau?”

 


- Daca e “soi bun”, samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac sa-ti pierzi orice speranta, eu cred totusi ca poporul roman isi pastreaza esenta si insusirile sale spirituale, deosebindu-se mult, calitativ, de alte neamuri. Ca suntem discreditati? Ca se spune despre noi c-am fi coada Europei? Tot ce ni se pare noua rau acum este un mare bine pentru viata noastra crestina.


Ne plangem ca in Occident e bine si ca la noi e rau. Daca noi am avea binele acesta al apusenilor si daca l-am folosi cum l-au folosit ei, n-am fi astazi la un asemenea nivel de spiritualitate. La noi, in Rasarit, de bine de rau, se mai face un schit, o biserica. Acolo, bisericile raman goale-golute. Apare biserica ambulanta, pe roti, dusa in piata publica, unde se mai strang vreo zece crestini, sa le faca o Sfanta Liturghie.
De pilda, chiar astazi am primit un telefon de la un profesor roman plecat in Australia. Are trei copilasi. Cica intr-o zi stateau la masa si, deodata, fetita cea mai mica, Anastasia, in varsta de patru ani si jumatate, se ridica in picioare si-i spune: “Taticule, noi trebuie sa mergem acasa!”. Toti au intrebat-o mirati: “Dar de ce sa mergem acasa, Anastasia?”, si fetita raspunde: “Pai, eu trebuie sa ma fac maicuta, la manastire, in Romania”. Ei nu vorbisera niciodata cu ea despre viata de manastire, despre credinta, despre ceea ce facusera ei inainte. Iata ca sangele nu se face apa. Aici este nasterea noastra, leaganul nostru, in radacinile astea, pe care, oricat ar cauta cineva sa le inabuse, nu se poate.


- Si totusi, de ce suntem atat de napastuiti? De ce traim asa de bezmetic, ca o turma de oi manata de un cioban nebun? Ce mai avem de platit? N-au fost destui anii de dominatie comunista? Chiar nu exista nici o raza de speranta pentru Romania?


- Stiti cu ce seamana astazi poporul roman? Seamana cu poporul evreu, dupa cei 40 de ani de ratacire, iesind din tara Egiptului si indreptandu-se catre Pamantul Fagaduintei. Prin ce a trecut poporul acesta, roman… A trecut prin toate persecutiile posibile, incepand din 1922, cu Revolutia din Rusia, cu tot calvarul Sodomei comuniste! Rasaritul, cei 36 de milioane de ucenici ai crestinismului din Balcani siintreaga Rusie sunt poporul evreu in cei 40 de ani de ratacire in pustie. Dar traim astazi zile de zbucium. Semnele sunt peste tot: saracia, foametea, plecarea tinerilor romani, pribegia lor in lume dupa o bucata de paine, intelectualii nostri, care se dedau la cele mai umilitoare ascultari si munci pentru un ban pe care sa-l aduca in tara, ca sa-si poata hrani copiii, romanii acestia care plang dupa mamele lor de-acasa, care nu mai au o sarbatoare, nu mai au o duminica, sunt robii tuturor injosirilor si necredintelor, ai tuturor paganismelor turcesti si arabe. Am ajuns cersetori ai Europei si ai lumii intregi. Bratul cel mai ieftin de munca este al bietului roman. In ce umilinta a ajuns neamul nostru crestinesc… Oare toata framantarea si durerea aceasta nu ne fac sa-l comparam cu poporul iudeu care merge in Pamantul Fagaduintei? Eu cred ca da. Dar in Pamantul Fagaduintei n-au intrat decat cei intai-nascuti, care isi lasasera toate amintirile in urma, in casa robiei. La fel si astazi, doar cei care isi vor lasa toate amintirile din perioada comunista in urma vor trece in “Romania Fagaduintei” si se vor salva.

“Cred ca atat cat a durat stricaciunea, tot atat va dura si refacerea noastra spirituala”

….cum puteti explica unui om de rand, care nu mai are puterea de a suporta saracia si umilinta, ca numai prin suferinta ne vom putea mantui, ca numai indurand vom putea iesi la lumina?


- Stiti ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decat un medicament foarte bun pentru sanatatea noastra sufleteasca. Cu cat un popor este mai incercat, cu cat un popor este mai impilat, mai strans si tinut in starile acestea de ispitire, cu atat poporul acesta va fi mai intelept si mai destoinic in a invinge iadul. Cum se poate explica asta? N-ati simtit oare niciodata ca sunteti condusi din umbra? Ca niste forte secrete – puteti sa le spuneti Securitate, puteti sa le spuneti mafie, cum vreti – vin peste noi si ne dirijeaza orice pas? Plecand talentele noastre si geniile noastre, casatorindu-se prin Canada si America, peste 30-40 de ani tara noastra va fi ocupata de straini si noi nu ne vom mai recunoaste originea. Pentru ca asta este scopul initial al celor ce conduc lumea din umbra: desfiintarea natiunilor sub orice forma, desnationalizarea in masa, casatoriile cu orice rasa si religie, amestecarea sangelui. Prin noua ordine mondiala, prin ideea globalizarii, transformam Europa intr-un comunism al statelor. Mai ramane sa desfiintam granitele si haosu-i gata.
Lumea trebuie sa inteleaga ca politicienii nostri sunt doar niste marionete ale acestor forte. Unii isi zic nationalisti. Atunci de ce nu-i intreaba, de ce nu-i consulta pe oamenii care intr-adevar s-au jertfit pentru natiune, care au stat atata vreme in puscariile comuniste? Sa se gandeasca: “Mai, batranii astia pentru ce au suferit? Au fost doar asa, o ciorba goala?”. Extremistii nationalisti nu sunt decat termometrul iudaismului in Romania, sa vada “ei” cum misca natiunea romana la un moment dat. Sa vada pe ce pot conta, incotro se misca duhul nostru. Babilonul, haosul pe care-l traim noi astazi nu sunt decat rezultatul tendintei acesteia de schimbare esentiala a originii noastre, a traditiilor noastre, adica a ceea ce ne leaga ca neam.


- Cand credeti ca va sosi pentru noi clipa de izbavire?


- N-as putea da ani. Dar eu cred ca atat cat a durat stricaciunea, tot atat va dura si refacerea noastra spirituala. Sta in puterile noastre sa o desavarsim. Cu cat stricaciunea va mai dura, cu atat va intarzia si reinvierea. Desi astazi este atat de neglijata, de la educatie va pleca totul. De la educatia religioasa in scoala se va forma o gandire inchegata pe principiile acestea sanatoase, de viata morala. Nu va trece mult timp si va aparea un sir de oameni puternici, potriviti sa apuce fraiele tarii.

“Veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea”

- Credeti ca generatiile de astazi, formate intr-un bombardament informational fara precedent, ma refer la televizor si la Internet, vor mai putea fi recuperate pentru o viata crestina, profund morala si sufleteasca?
– Uitati-va, am intrebat odata un baietel de 8 ani ce face cand se scoala dimineata. “Pai… ce sa fac? Ma duc la calculator si ma joc.” E un caz. Ei bine, acest copil, peste 15-20 de ani, nu va mai avea nici o urma de meditatie, nu va mai sti sa citeasca o carte, va fi gol, risipit. Se configureaza inca de pe acum o deformare a lumii, o moarte spirituala a omului. Moartea lui Dumnezeu! Sinuciderea noastra voita! Omul acesta nu mai are nici un sentiment. Nu mai stie sa priveasca o floare, sa se bucure de natura, de creatia lui Dumnezeu. Radacinile lui sunt taiate. Poate fi purtat oriunde de vant.
Daca s-ar mai reduce, dragii mei, din toata falsa educatie a calculatorului, din civilizatia salbatica a televiziunii si Internetului, ar fi bine, caci toate acestea nasc in om o mandrie luciferica, ingamfarea ca peste el nu mai exista nimic. Ei bine, astazi aceasta mandrie se naste o data cu bietul elev, cu bietul taran. Acum iti stie si copilul din leagan ce firma de motor se aude pe strada, ce masina trece pe ulita satului.
Eu nu sunt impotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cat trebuie sa-l folosesti si cand – asta ma ingrijoreaza. Daca ar fi, Doamne fereste, sa se mai recruteze astazi niste tineri ca sa apere tara, nu stiu cati ar merge sa ia arma, sa-si dea viata pentru un ideal. De ce? Pentru ca oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Si cum sa aiba, daca toti nu vor decat sa plece in Canada? Astfel incat veacul douazeci nu e numai o disparitie a vietii teologice. Este poate mai mult: o disparitie totala a vietii spirituale, decaderea omului, animalizarea lui.
- Si veacul al XXI-lea?
- Batranetea nu-i decat ceea ce a fost tineretea, iar tineretea nu-i altceva decat ce a fost copilaria. Asa ca veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al Xx-lea. Incat toate intrebarile acestea milenariste despre sfarsitul lumii, aceste profetii sunt niste gogoserii, apa de ploaie. Atata vreme cat omul nu va reveni in asezarile firesti, normale, “cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat”, el nu va avea nici o putere. Din pacate, pentru Romania, din punct de vedere spiritual, veacul al XXI-lea va fi o prelungire “in rau” a veacului al XX-lea. “Rau” cum v-am spus, in felul in care este o ispitire, dar “rau” si pentru o reinnoire a noastra ca neam. Trebuie sa fim optimisti, sa avem toata convingerea ca Hristos ramane acelasi astazi si in viitor.Hristos nu va fi invins niciodata!”

Sursa: Formula As, 2001

(Bogdan Lupescu - fragment interviu)

22 Feb
2012

“Constantin Noica – Istoricitate şi eternitate”

Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească


CONSTANTIN NOICA


„De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decât germanii, a trebuit să aşteptăm soarta, o mie de ani ? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnică condiţiilor istorice, năvăliri barbare, vecini sălbateci? Dar acestea ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială, ne-ar fi aruncat irezistibil în vârtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns? La voinţa de a face istorie. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e raţional, abstract, conştient în tragicul nostru“.

Rândurile acestea, scrise de un tânăr acum câţiva ani, pot nedreptăţi sau nu neamul românesc; aceasta nu ne interesează. Ele ne aşează însă dintr-o dată în inima tensiunii care domină, pe toate planurile lumea românească de astăzi.

Read More »

22 Feb
2012

Colocviile de Marţi – MITURI ŞI RITURI GLOBALE – ROMÂNEŞTI

MITURI ŞI RITURI GLOBALE-ROMÂNEŞTI. CENTENAR ROMULUS VULCĂNESCU
Evenimentul va avea loc în data de 28 februarie 2012, ora 17
la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională
Str. J.L. Calderon nr.39
        Charles Dickens (bicentenar), A.S. Puşchin (175 ani de la moarte), Romulus Vulcanescu (centenar) sunt aniversaţi/comemoraţi în februarie. Caz de pietate universalistă. Unii vor sărbători şi centenarul Evei Braun, inclusiv pentru mister. Alţii îşi vor aminti de James Joyce (130 ani de la naştere), recitindu-l în traducerea lui Mircea Ivănescu. Se vor retrăi mituri şi rituri revelate în Mitologia românească de Romulus, ispitită şi de Mircea Vulcănescu. Etnologul prim şi-a scris doctoratul (la Gusti), Fenomenul horal, în replică la Spaţiul mioritic de Lucian Blaga. Reconciliere, cu bine… Pe când ONU, la zi, se preocupă global de dreptatea socială şi limba maternă.
Invitaţi:
Elisabeta Isanos, Lucia Negoiţă, Vali Niculescu, Sorana Gorjan, Victoria Milescu, Carmen Pesantes, Doina Boriceanu, Dorina Cioplea, Mariana Gurza, Adina Dumitrescu, Octaviana Daia, Veronica Anghelescu, Puşi Dinulescu, Ion Coja, Iulian Neacşu, Pan Izverna, Nicolae Baciut, Florin Costinescu, Nicu Dascălu, Eugen Evu, Mihai Stan, Gheorghe Neagu, Gabriel Gheorghiu, Vasile Menzel, Candid Stoica, Romeo Tudor, Cristian Moţiu, Ion Dumitrecu, Mihai Teodorescu, Mircea Coloşenco, Silvian Floarea, Neculai Hilohi, Cristi Juncu, Nicolae Bulz, Petru Costinescu, Vladimir Udrescu, Nicolae Tomoniu, Mircea Muntenescu, Dumitru Ungureanu, Matei Ladea, Sebastian Văduva, alţi comparatişti, etnologi, folclorişti, scriitori, actori, globalişti, naţionalişti. 
Amfitrion: Dr. George Anca.
Intervenţii:
George Anca: Fenomenul horal vs Spaţiul Mioritic
Ion Coja: În apărarea Mioriţei
Puşi Dinulescu: Cu Dickens la Verona, cu Vulcănescu în Lisabona
Petru Costinescu: Proprietate tradiţională, proprietate intelectuală
Nicolae Bulz: Romulus Vulcănescu la Academie
Sorana Gorjan: Dickens în România
Tamara Balâşev: Puşchin în Moldova
Mircea Coloşenco: Mituri literar-esoterice
Ion Dumitrescu: Mituri juridice
Silvian Floarea: Mitul Năstureilor
Matei Ladea: Mitul Ladea
În recital: Vali Niculescu, Gabriel Gheorghiu
La eveniment participă comparatişti, etnologi, folclorişti, scriitori, actori, globalişti, naţionalişti şi membrii Centrului.