{"id":11016,"date":"2013-03-08T09:24:21","date_gmt":"2013-03-08T09:24:21","guid":{"rendered":"http:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/?p=11016"},"modified":"2013-03-08T09:24:21","modified_gmt":"2013-03-08T09:24:21","slug":"violeta-ionescu-%e2%80%9emarturii-inedite-despre-eminescu-ale-acad-zoe-dumitrescu-busulenga%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/2013\/03\/08\/violeta-ionescu-%e2%80%9emarturii-inedite-despre-eminescu-ale-acad-zoe-dumitrescu-busulenga%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Violeta Ionescu: \u201eM\u0103rturii inedite despre Eminescu ale acad. Zoe Dumitrescu Bu\u015fulenga\u201c"},"content":{"rendered":"<p style=\"text-align: justify;\"><strong><img decoding=\"async\" class=\"alignleft\" src=\"https:\/\/encrypted-tbn3.gstatic.com\/images?q=tbn:ANd9GcRuj4u4ZWH_5nii09ruOFuZp06DIpFyIZgmDPY84CjBUBMX-HZUBA\" alt=\"\" name=\"aIE_PevTbDTRWM:\" data-sz=\"f\" \/>A fost Eminescu un om religios? (fragment de interviu din anul 1999)\u00a0<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00cen anul 1999, doamna acad. Zoe Dumitrescu Bu\u015fulenga \u2013 cercet\u0103tor \u00een istoria literaturii \u015fi artei universale \u015fi eminescolog de prestigiu \u2013 a fost oaspetele Episcopiei Dun\u0103rea de Jos, la invita\u0163ia Prea Sfin\u0163itului Episcop dr. Casian Cr\u0103ciun,\u00a0 ocazie cu care ne-a acordat un interviu pentru cotidianul g\u0103l\u0103\u0163ean \u201eVia\u0163a liber\u0103\u201d. A vorbit foarte mult despre Mihai Eminescu, \u201cprimul mare poet european al Rom\u00e2niei\u201d, cum \u00eel numea, regret\u00e2nd faptul c\u0103 \u00eenc\u0103 mai exist\u0103 \u015fi ast\u0103zi contestatari ai operei lui. Am rugat-o s\u0103 ne \u00eemp\u0103rt\u0103\u015feasc\u0103 atunci concluziile domniei sale privind dimensiunea religioas\u0103 a poetului. Aceste considera\u0163ii sunt valabile azi \u015fi oric\u00e2nd, fiind rodul unor cercet\u0103ri intense, pornite din suflet (despre marele poet al neamului rom\u00e2nesc, domnia sa a scris numeroase studii \u015fi c\u0103r\u0163i, printre care: \u201cEminescu \u2013 cultur\u0103 \u015fi crea\u0163ie\u201d, \u201cEminescu \u015fi romantismul german\u201d, \u201cEminescu \u2013 via\u0163a, opera, cultura\u201d), iar la sf\u00e2r\u015fitul vie\u0163ii s-a dedicat\u00a0 slujirii \u015fi recunoa\u015fterii necondi\u0163ionate a lui Dumnezeu:<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u201cDac\u0103 a fost Eminescu un om religios, este o problem\u0103 complicat\u0103, pe care eu o studiez de ani de zile. Pentru c\u0103 e plin\u0103 de contradic\u0163ii via\u0163a \u015fi g\u00e2ndirea lui \u00een leg\u0103tur\u0103 cu dumnezeirea. A avut o educa\u0163ie religioas\u0103 extrem de \u00eengrijit\u0103, ca to\u0163i copiii de pe vremea aceea: dou\u0103 surori ale mamei lui erau m\u0103icu\u0163e la schitul Agafton, iar el a \u00eenv\u0103\u0163at buchiile pe genunchii bunicului de la Ipote\u015fti care l-a introdus \u00een c\u0103r\u0163ile sfinte, \u00een \u2013 s\u0103 zicem \u015fi noi ca Mateevici \u2013 \u201climba vechilor cazanii\u201d, c\u0103ci limba lui are un izvor necontenit \u00een limba vechilor scriituri rom\u00e2ne\u015fti.<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00a0 Dar\u2026 s-a \u00eent\u00e2lnit cu moartea: i-a murit iubita de 12-13 ani, pe care a avut-o la Ipote\u015fti. A scris atunci un mic fragment, reluat apoi \u00een 1871, \u00een \u201cMortua est!\u201d, o poezie violent atee (<\/strong><em><strong>\u201cDe e sens \u00eentr-asta, e-ntors \u015fi ateu,\/ Pe palida-\u0163i frunte nu-i scris Dumnezeu<\/strong><\/em><strong>\u201c). De atunci a intrat \u00een sufletul lui \u00eendoiala. \u00cent\u00e2lnirea cu moartea este o traum\u0103, un \u015foc care te marcheaz\u0103. Prin 1876, scrie \u201cMelancolie\u201d, \u00een care spune: <\/strong><em><strong>\u201cCredin\u0163a zugr\u0103ve\u015fte icoanele-n biserici\u201d.<\/strong><\/em><strong> \u015ei \u00een sufletul lui s-a \u015fters credin\u0163a, \u015fi el st\u0103 ca un mort viu, din care timpul roade ca un car\u2026 Recunoa\u015fte pierderea credin\u0163ei \u015fi o regret\u0103. <\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Dar \u00een 1883 scrie\u00a0 \u201cLuceaf\u0103rul\u201d &#8211;\u00a0 mostr\u0103 de acceptare a unui univers \u00een al c\u0103rui centru se afl\u0103 Dumnezeu. El se ipostaziaz\u0103 \u00eentr-un \u00eenger ridicat \u00een slav\u0103, pentru c\u0103 nu mai are c\u0103deri ca la \u00eenceput, nu mai are complexul luciferic, s-a vindecat. Spre sf\u00e2r\u015fitul vie\u0163ii scrie \u201cRug\u0103ciune\u201d \u015fi \u201cR\u0103sai asupra mea, lumin\u0103 lin\u0103\u201d: <\/strong><em><strong>\u201cCa-n visul meu celest de-odinioar\u0103\/ O, maic\u0103 sf\u00e2nt\u0103, pururea Fecioar\u0103\/ \u00cen noaptea visurilor mele vin\u0103\u201d \u2013<\/strong><\/em><strong> o poezie superb\u0103, \u00een care \u00eei cere Maicii Domnului s\u0103-l ajute s\u0103\u00a0 redob\u00e2ndeasc\u0103 cele trei virtu\u0163i cre\u015ftine, pe care el le cuno\u015ftea foarte bine: <\/strong><em><strong>\u201cCredin\u0163a mea tu n-o l\u0103sa s\u0103 moar\u0103\/ De\u015fi al meu e un noian de vin\u0103\u201d<\/strong><\/em><strong> \u2013 e a\u015fa de frumos!\u2026<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00cen acela\u015fi timp, scrie un poem existen\u0163ial disperat: \u201cBolnav \u00een al meu suflet\u201d \u2013 foarte interesant, \u00een care vorbe\u015fte despre cele dou\u0103 fiin\u0163e din el. Fiindc\u0103 \u201c\u00cenger \u015fi demon\u201d nu este, cum \u00eenv\u0103\u0163am noi la \u015fcoal\u0103, o simpl\u0103 antitez\u0103! \u00cen el erau \u201c\u00eenger\u201d \u015fi \u201cdemon\u201d, ca-n Goethe. La ace\u015ftia, foarte mari, ciocnirile \u00eentre cele dou\u0103 ipostaze constitutive ale fiin\u0163ei sunt teribile \u2013 \u015fi credin\u0163a, \u015fi necredin\u0163a, \u015fi finalul \u00een care coexist\u0103, <\/strong><em><strong>avant la letre<\/strong><\/em><strong>, cu tent\u0103 de autenticitate tragic\u0103, cu rug\u0103ciunea aceea care cere m\u00e2ntuire Maicii Domnului.<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u015ei mai figureaz\u0103 pe mineiul unei c\u0103r\u0163i de la M\u0103n\u0103stirea Neam\u0163 o \u00eensemnare \u00een care un preot spune c\u0103 l-a spovedit \u015fi l-a \u00eemp\u0103rt\u0103\u015fit pe Eminescu, pe care Creang\u0103 l-a adus c\u00e2nd era bolnav. A stat un timp la bolni\u0163a m\u0103n\u0103strii. Atunci, el i-a spus preotului: \u201cP\u0103rinte, a\u015f vrea s\u0103 mor \u015fi dup\u0103 moarte s\u0103 fiu \u00eengropat la marginea m\u0103rii, l\u00e2ng\u0103 o m\u0103n\u0103stire de maici, ca s\u0103 aud \u00een fiecare apus de soare \u201cLumin\u0103 lin\u0103\u201d\u2026<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Ei, trage\u0163i \u015fi dumneavoastr\u0103 concluziile. Mie mi se pare c\u0103 ne afl\u0103m \u00een fa\u0163a unei probleme enorme, cu mare ad\u00e2ncime, care poate nici n-ar trebui r\u0103scolit\u0103, fiindc\u0103 a-i r\u0103scoli sufletul acela tragic\u2026 Eu sunt convins\u0103 c\u0103 Maica Domnului a mijlocit pentru m\u00e2ntuirea lui.<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Pe el, setea de absolut \u00een c\u0103utarea adev\u0103rurilor ultime l-a dus la aceast\u0103 necredin\u0163\u0103, \u015fi el \u00eensu\u015fi \u015fi-a dat seama. \u00cen \u201cAvatarurile s\u0103rmanului Dionis\u201d, el se lupt\u0103 cu timpul, cu spa\u0163iul (e kantian\u0103 aceast\u0103 istorie), \u00eenving\u00e2ndu-le cu cartea magic\u0103 despre Zoroastru. Era c\u0103lug\u0103r, \u00een timpul lui Alexandru cel Mare \u015fi, citind aceast\u0103 carte, pleac\u0103 cu iubita lui \u00een Lun\u0103 \u015fi acolo face tot felul de schimb\u0103ri, fiindc\u0103 universul nu-i mai place: nu sunt destui sori, destule luni. Cei doi erau at\u00e2t de puri, \u00eenc\u00e2t viseaz\u0103 am\u00e2ndoi acela\u015fi vis, cum c\u0103 \u00eengerii treceau \u015fi ei ascultau armonia c\u00e2nt\u0103rilor \u00eengere\u015fti. Fascinat de concordan\u0163a dintre g\u00e2ndurile lui \u015fi spusele \u00eengerilor, \u00eei vine \u00een minte\u00a0 un g\u00e2nd, care este o blasfemie: \u201cNu cumva eu sunt Dum\u2026\u201d N-a apucat s\u0103 spun\u0103 \u201cDumnezeu\u201d, c\u0103 a \u015fi c\u0103zut tr\u0103znit din cer. Deci, a avut exact soarta lui Lucifer. A dorit, ca \u015fi Lucifer, s\u0103 \u015ftie ce \u015ftia Dumnezeu \u015fi \u015fi-a primit pedeapsa. Prin ploaie de fulgere \u015fi tr\u0103znete, el reintr\u0103 \u00een avatarurile din secolul XIX, \u00een Dionis, metafizicianul. <\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Ei, nu este interesant\u0103 aceast\u0103 c\u0103utare nebuneasc\u0103 a absolutului \u015fi a iubirii? Roza del Conte a f\u0103cut cea mai des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103 disecare, dup\u0103 p\u0103rerea mea, a operei eminesciene, \u00een \u201cEminescu sau despre absolut\u201d.<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Acesta a fost Eminescu, pe care unii consider\u0103 ast\u0103zi c\u0103 trebuie s\u0103-l denigreze. Theodor Codreanu a scris \u201cA doua sacrificare a lui Eminescu\u201d. Eu a\u015f zice c\u0103 au fost trei sacrific\u0103ri: prima \u00een timpul vie\u0163ii lui, c\u00e2nd era privit de contemporanii s\u0103i ca o ciud\u0103\u0163enie. El venea ca un mare \u00eentemeietor de limb\u0103 poetic\u0103, venea ca un european. Este primul mare poet european al Rom\u00e2niei! A doua a fost \u00een anii \u201950, c\u00e2nd sovieticii aveau \u00een plan s\u0103 ne reteze r\u0103d\u0103cinile. \u015ei a treia se \u00eent\u00e2mpl\u0103 \u00een momentul de fa\u0163\u0103, promovat\u0103, din p\u0103cate, dinspre vest, ceea ce e o mare triste\u0163e. Eu \u00een\u0163eleg globalizarea, integrarea, dar nu f\u0103r\u0103 identitate. A \u00eencerca s\u0103 d\u0103r\u00e2mi acest \u201cmonument\u201d \u2013 \u00eenchinat, de al\u0163ii, \u00een cinstea lui &#8211;\u00a0 \u00eenseamn\u0103 s\u0103-\u0163i ignori tu puterile tale, de nevrednic\u0103 \u015fi m\u0103runt\u0103 creatur\u0103. \u015ei ceea ce e cel mai grav, s\u0103 love\u015fti \u00een valorile culturii tale tradi\u0163ionale. Asta nu \u00eenseamn\u0103 s\u0103 te integrezi \u00eentr-o cultur\u0103 european\u0103, c\u0103ci f\u0103r\u0103 aceste valori nu vom putea nicodat\u0103 supravie\u0163ui.\u201d<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>*<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00cen completarea acestui tablou menit s\u0103 eviden\u0163ieze des\u0103v\u00e2r\u015firea spiritual\u0103 a marelui poet, ad\u0103ug\u0103m m\u0103rturiile lui Ion Slavici din cartea \u201cOmagiu lui Mihail Eminescu\u201d, ap\u0103rut\u0103 la 20 de ani de la moartea poetului, \u00een 1909, la Bucure\u015fti, la Atelierele Socec &amp; Comp.,\u00a0 editat\u0103 de \u201cComitetul comemor\u0103rii \u2013 Gala\u0163i\u201d prin grija avocatului Corneliu Botez (cartea s-a v\u00e2ndut \u00een beneficiul ridic\u0103rii monumentului \u201cEminescu\u201d din Parcul Municipal al Gala\u0163ilor).<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00cen capitolul\u00a0 \u201cEminescu \u2013 omul\u201d, Ion Slavici, care i-a fost un apropiat prieten \u00eenc\u0103 din timpul studiilor la Viena (1869), nu se refer\u0103 explicit la latura religioas\u0103 a lui Eminescu. Totu\u015fi, g\u0103sim \u00een\u00a0 descrierea \u00eensu\u015firilor de baz\u0103 ale firii poetului multe din caracteristicile bunului cre\u015ftin: <\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u201cCel mai hot\u0103r\u00e2tor g\u00e2nd al lui era c\u0103 omul e din fire bun, c\u0103 odat\u0103 to\u0163i oamenii au fost buni \u015fi c\u0103 idealul social e ca iar s\u0103 se fac\u0103 buni cum au fost; dar acum, \u00een zilele noastre, cei mai mul\u0163i sunt strica\u0163i \u015fi c\u0103 stric\u0103ciunea s-a \u00eentins\u201d\u2026\u00a0 <\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u00a0\u201cEra om cu trebuin\u0163e pu\u0163ine, dar cu apuc\u0103turi boiere\u015fti, care \u015ftia s\u0103 sufere \u015fi s\u0103 rabde f\u0103r\u0103 s\u0103 se pl\u00e2ng\u0103; respingea cu oroare tot ce i se p\u0103rea vulgar\u201d.\u00a0 <\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u00a0\u201cEra lipsit de ceea ce \u00een via\u0163a de toate zilele se nume\u015fte egoism, nu tr\u0103ia prin sine \u015fi pentru sine, ci prin lumea \u00een care \u00ee\u015fi petrecea via\u0163a, \u015fi pentru ea. Trebuin\u0163ele, suferin\u0163ele \u015fi durerile, \u00eentocmai ca \u015fi mul\u0163umirle lui individuale, erau pentru d\u00e2nsul lucruri neb\u0103gate \u00een seam\u0103. Ceea ce-l atingea pe d\u00e2nsul erau trebuin\u0163ele, suferin\u0163ele, durerile \u015fi \u00eentotdeauna rarele bucurii ale altora. De aceea, zicea el, c\u0103 \u00abmulte dureri \u015fi pu\u0163ine pl\u0103ceri\u00bb \u2013 nu pentru el, ci pentru lumea oglindit\u0103 \u00een sufletul lui. Nu l-au \u00een\u0163eles \u015fi nu sunt \u00een stare s\u0103-i p\u0103trund\u0103 firea cei ce-i iau scrierile drept o manifestare a fiin\u0163ei lui individuale.\u201d<\/strong><\/em><strong> (sublinierea ne apar\u0163ine, c\u0103ci \u00een lumina ei, credem, poate c\u0103 ar trebui reconsiderate multe aspecte din via\u0163a \u015fi opera marelui poet).<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u201cFl\u0103m\u00e2nd, zdren\u0163uit, lipsit de ad\u0103post \u015fi r\u0103bd\u00e2nd la ger, el era acela\u015fi om senin \u015fi ve\u015fnic voios pe care-l ating numai mizerile mai mici ale altora\u201d. <\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u201cSt\u0103p\u00e2nit de amor propriu, nimic la el nu era mai presus de dignitate: \u201cCeea ce li se poate ierta altora, nu pot s\u0103-mi permit eu\u201d, zicea adesea\u201d.<\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u201cNu era \u00een stare s\u0103 mint\u0103, s\u0103 treac\u0103 cu vederea reaua credin\u0163\u0103 a altora, s\u0103 tac\u0103 \u015fi atunci c\u00e2nd era dator s\u0103 vorbeasc\u0103, s\u0103 m\u0103guleasc\u0103, ori s\u0103 lingu\u015feasc\u0103 pe cineva. \u00cen g\u00e2ndul lui, cea mai \u00eenvederat\u0103 dovad\u0103 de iubire \u015fi de stim\u0103 era s\u0103-i spui omului, \u015fi-n bine, \u015fi-n r\u0103u, adev\u0103rul verde \u00een fa\u0163\u0103. Era \u00een stare s\u0103 se umileasc\u0103, s\u0103 st\u0103ruie, s\u0103 cer\u015feasc\u0103 pentru vreun nevoia\u015f. Pentru sine \u00eensu\u015fi \u00eens\u0103, cu nici un pre\u0163. Vorba lui era vorb\u0103 \u015fi angajamentul luat de d\u00e2nsul era sf\u00e2nt.\u201d.<\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u201cDispre\u0163ul lui fa\u0163\u0103 de unii era manifestarea iubirii fa\u0163\u0103 de to\u0163i\u201d.<\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>La aflarea ve\u015ftii c\u0103 g\u0103l\u0103\u0163enii doresc s\u0103 ridice un monument lui Eminescu, Ion Slavici a consemnat \u00een aceast\u0103 carte cuvinte memorabile, care demonstreaz\u0103 \u00eenc\u0103 o dat\u0103 marele suflet pe care marmura sculptorului Friederick Stork\u00a0 avea s\u0103 \u00eel \u00eentruchipeze pentru eternitate:<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><em><strong>\u201cDac\u0103 e adev\u0103rat c\u0103 ne aducem cu pietate aminte de el \u015fi c\u0103 \u0163inem s\u0103-i ridic\u0103m un monument, nu pentru el ridic\u0103m monumentul acesta, ci pentru noi \u00een\u015fine \u015fi pentru cei ce urmeaz\u0103 dup\u0103 noi, s\u0103 ne amintim \u00een fiecare lupt\u0103 pentru biruin\u0163a binelui \u00een care el a s\u00e2ngerat \u015fi s\u0103 urm\u0103m cu puteri unite lupta aceasta spre care el a voit s\u0103 ne \u00eendrumeze\u201d.<\/strong><\/em><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00cen aceea\u015fi m\u0103sur\u0103, celor care s-au g\u00e2ndit s\u0103-l propun\u0103 spre canonizare pe Eminescu, le spunem ast\u0103zi \u2013 cu m\u00e2na pe inim\u0103 \u2013 c\u0103 lor \u00een\u015file le-ar fi necesar\u0103 aceast\u0103 icoan\u0103, nu lui!<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Chipul lui Eminescu trebuie s\u0103rutat\u2026 doar \u00een vis.\u00a0<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>A consemnat, VIOLETA IONESCU<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><a href=\"http:\/\/luceafarul.wordpress.com\/atitudini\/portrete-si-destainuri-interviuri-cu-personalitati-de-azi\/violeta-ionescu-%E2%80%9Emarturii-inedite-despre-eminescu-ale-acad-zoe-dumitrescu-busulenga%E2%80%9C\/\">http:\/\/luceafarul.wordpress.com\/atitudini\/portrete-si-destainuri-interviuri-cu-personalitati-de-azi\/violeta-ionescu-%E2%80%9Emarturii-inedite-despre-eminescu-ale-acad-zoe-dumitrescu-busulenga%E2%80%9C\/<\/a><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>A fost Eminescu un om religios? (fragment de interviu din anul 1999)\u00a0 \u00cen anul 1999, doamna acad. Zoe Dumitrescu Bu\u015fulenga [&#038;hellip<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3,6],"tags":[],"class_list":["post-11016","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole","category-linkuri-externe"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11016","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=11016"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11016\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":11018,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/11016\/revisions\/11018"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=11016"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=11016"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=11016"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}