{"id":21089,"date":"2015-02-11T10:10:55","date_gmt":"2015-02-11T10:10:55","guid":{"rendered":"http:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/?p=21089"},"modified":"2015-02-11T10:14:32","modified_gmt":"2015-02-11T10:14:32","slug":"adrian-dinu-rachieru-scoala-gusti-si-%e2%80%9edeznationalizarea%e2%80%9c-sociologiei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/2015\/02\/11\/adrian-dinu-rachieru-scoala-gusti-si-%e2%80%9edeznationalizarea%e2%80%9c-sociologiei\/","title":{"rendered":"Adrian Dinu Rachieru: \u0218coala Gusti \u0219i \u201edezna\u021bionalizarea\u201c sociologiei"},"content":{"rendered":"

\"\"Suspectata, prin voci autorizate, ca ar fi o stiinta \u201einvidioasa\u201c, \u201eeteroclita\u201c, sociologia, \u00eentr-adevar, nu suporta \u201edomnia paradigmei unice\u201c, precum stiintele \u201enormale\u201c \u2013 constata, deloc \u00eengrijorat, R. Boudon. Si, pe buna dreptate, sociologul francez se \u00eentreba: \u201eexista oare tot at\u00e2tea paradigme sociologice c\u00e2te tari \u00een care s-a implantat aceasta disciplina?\u201c Ne\u00eendoielnic, sursa diversitatii e data de contextele nationale; si nu se pune problema de a regreta diversitatea vis\u00e2nd la o \u201eunitate linistitoare\u201c, gir\u00e2nd o omogenizare imposibila.
\nDupa cum, dincolo de un ansamblu de principii (larg \u00eempartasite, asigur\u00e2nd institutionalizarea\/ standardizarea disciplinei), existenta divergentelor, a traditiilor eterogene si a problemelor specifice (tematizate) fac improbabila instaurarea unei paradigme comune.<\/p>\n

\u00cen primul r\u00e2nd, fiindca sociologia, asa cum se prezinta azi, este \u00eenca \u00een faza pre-paradigmatica. Apoi, sa nu uitam, caracterul ei aplicativ, de utilitate sociala, conduce, fatalmente, la rezolvari localiste, \u00eendatorate unor contexte care nu suporta un tratament euforic-globalizant. Si nici nu putem spera ca interpretarile oferite s-ar fi eliberat \u00eentru totul de orice pasiuni\/ presiuni ideologice. Cum sociologia nu se vrea un studiu etic, ci doreste sa afle ceea ce este societatea, \u00eentr-un anume moment, cum ideile sociologice devin un produs social si se cer evaluate dintr-o dubla perspectiva (a relevantei stiintifice, dar si a celei sociale), cum dorinta reformista \u00eencurajeaza explozia tematica (pe liniamentul descriptiv-explicativ, dar si al inovatiei sociale), pluralitatea tentativelor complementare\u00a0(C. Zamfir) e de \u00eenteles. Si ele, inevitabil, se placheaza pe o societate anume, nu ofera solutii general-valabile, livrate de un omnipotent sociolog-magician.<\/p>\n

Ca strategii explicative, structurile g\u00e2ndirii sociologice coaguleaza sistemic-concurential, fara putinta de a propune o unica paradigma si, regretabil, fara a comunica. Mai mult, desi \u201ealiat natural\u201c, oferind o consiliere calificata, de larga adresabilitate, utila factorilor decizionali, sociologul pare a se fi resemnat; socialul \u00een sine \u201ea disparut ca obiect al constructiei sociale\u201c \u00een anii tulburi ai tranzitiei postcomuniste. Dar disciplina, cu trena de insatisfactii, iluzii si proiecte, pendul\u00e2nd \u00eentre entuziasm si dezamagire, ram\u00e2ne o parte a constiintei colective, fiind expresia scientificizata a unei societati, \u00een pofida \u201egolului de interes\u201c; si, implicit, a \u201egolului de expertiza\u201c.<\/p>\n

Oricum, sociologia face saltul de la acumularea informatiilor (prin studii sociografice) la \u00eentelegerea lor, aspir\u00e2nd la o perspectiva integratoare, reflexiva, capabila de a produce \u201edefinitii adecvate ale realitatii\u201c (C.W. Hills). Aceasta lectura interogativa, \u00een conflict, deseori, cu simtul comun (acea cunoastere tacita\/ sociologie implicita), apartine unui \u201eochi disciplinat\u201c, largind orizontul \u00eentelegerii, dorindu-se un proiect de rationalizare, nutrit de o disciplina \u201eclarificatoare\u201c, \u00een ofensiva, desigur, \u00een conditiile societatii mediatice (ca nou concept sociologic). Suport\u00e2nd, asadar, \u201etavalugul\u201c globalizarii, ca proiect si proces.<\/p>\n

D. Gusti \u2013 un inovator de paradigma<\/h3>\n

C\u00e2ndva, D. Gusti, \u201einovator de paradigma\u201c, \u00eentemeietorul Scolii sociologice de la Bucuresti, o scoala \u201easasinata\u201c (cum va marturisi, peste ani, H.H. Stahl), pleda convingator pentru sociologia natiunii. \u00cencrezator \u00een personalitatea puternica a natiunilor, marele sociolog rom\u00e2n nota, \u00een 1920, ca natiunea nu este o stare, ci o miscare, un ideal cultural de realizat, \u201eo vesnica nostalgie de realizare maximala a ei \u00eensasi\u201c. Ca este producatoare de cultura, dar si produsul acestei\/ acelei culturi.<\/p>\n

Categoric, pentru acei ani, modelul sociologiei natiunii era \u201eo performanta europeana\u201c, scria Ilie Badescu. Doar ca problema natiunii, \u201eo problema pentru a carei rezolvare a curs mai mult s\u00e2nge dec\u00e2t cerneala\u201c, despre care Gusti credea (la 1919) ca s-a dat \u201eo sentinta definitiva\u201c, revine pe tapet. Ceea ce U. Beck, recent, denunta a fi principiul nationalismului metodologic, definind cultura comunitatilor nationale ca unitati de analiza, de un specifism ireductibil, devine acum, \u00een contextul schimbarilor globale, cosmopolitism metodologic, cer\u00e2nd imperativ o \u201ere\u00eencadrare globala\u201c (L. Vlasceanu). Adica, o \u201eglobalizare reflexiva\u201c, pregatind configuratia viitoare a lumii c\u00e2ta vreme \u201econtainerul\u201c national se vadeste a fi, potrivit unor voci, inoperant.<\/p>\n

Altfel spus, sustine Ulrich Beck \u00een \u201eThe Cosmopolitan Vision\u201c<\/em> (2004), \u201edeznationalizarea\u201c sociologiei este inevitabila. Ceea ce obliga la o reconfigurare conceptuala si problematica, topind pluralismul sociologic (teoretic, metodologic, geografic) \u00eentr-o noua sinteza. Au si aparut, se stie, manuale de sociologie globala, societatea comunitatilor locale a devenit o societate a retelelor si a interdependentelor. Daca sociologia clasica identifica societatea cu natiunea, realitatea lumii globale, dilat\u00e2nd spatiul prin deteritorializare, multiplic\u00e2nd retelele, accentu\u00e2nd interdependentele, penetr\u00e2nd comunitatile traditionale, nu refuza, totusi, \u201edreptul la existenta al unei sociologii a natiunii\u201c. Evident, \u00een conditii radical schimbate, pe traiectul local-national-regional-global, \u00een care, observam, disciplina acuza un dublu \u201ehandicap\u201c: nu beneficiaza de o paradigma unica (universala) si nu se aplica la o realitate sociala fixa.<\/p>\n

Dimpotriva, organismul social este \u00een continua prefacere, realitatea, prin jocul actorilor sociali, fiind \u00een permanenta construita si deconstruita. Mai mult, produc\u00e2nd informatii sistematice, de consistenta reflexiva, viz\u00e2nd rationalizarea instrumentala si valorica a vietii sociale si individuale, sociologia se si analizeaza voluptuos pe sine; ea se vrea chiar, ca proces si produs, constiinta de sine a societatii, teoretic \u00een divort cu sociologia spontana, proliferanta, implicita, a bunului-simt, acea \u201erationalitate eronata\u201c (fallacious reasoning). Practic, \u00eensa, e vorba, \u00een felurite ocazii, de un concubinaj pagubos, compromitator, prelungit \u00een numele unei laudabile aspiratii: \u201emai multa cunoastere sociologica\u201c.<\/p>\n

Or, se stie, dezvoltarea teoretica a sociologiei este cu \u201erupturi\u201c de o cumulativitate limitata, concurentiala, \u00een contextul unui mediu social dat, \u201econstruit\u201c, dar si \u00een prefacere accelerata. Totusi, sa notam ca \u201epolarizarea optiunilor explicative\u201c (fenomen prea vizibil pentru a fi ignorat) nu ar trebui sa refuze complementaritatea: globalizarea si localizarea nu sunt doua universuri separate. \u00cenc\u00e2t, traind \u00een ceea ce s-a numit universul globalizarii, principiul relational de tip conjunctiv (si \u2013 si), impus de logica postmoderna, devine aplicabil: fireste, atrag\u00e2nd atentia asupra riscului suprageneralizarilor.<\/p>\n

Miopia prezentului<\/h3>\n

Din cele discutate p\u00e2na aici rezulta, speram, limpede, ca nu se pune problema abandonului, arunc\u00e2nd la cos sociologia nationala. Dar se impune, credem, o discutie critica, onesta, asupra rolului si rezultatelor ei, ca valoare \u201ede piata\u201c, conexa dinamicii sociale, scot\u00e2nd \u201ecapul\u201c \u00een lume. Or, din start, trebuie sa recunoastem prezenta modesta a sociologiei \u00een peisajul autohton, \u00eenc\u00e2t acele \u201epuncte critice\u201c semnalate, repetat, de Catalin Zamfir se confirma, din pacate: parohialism, izolare comunicationala (\u201e\u00eensingurare\u201c), cumulativitate scazuta, \u201ecoagulare\u201c \u00eent\u00e2rziata, absenta discutiilor publice si a unor exigente proceduri de evaluare, stop\u00e2nd asaltul \u201eproducatorilor de maculatura\u201c.
\nLa care am putea adauga si alte constatari.<\/p>\n

De pilda, Traian Rotariu semnala, pe buna dreptate, ca \u00een c\u00e2mpul sociologiei rom\u00e2nesti nu se \u201e\u00eenfrunta\u201c diverse scoli, curente, orientari etc., ca necesara competitie publicistica e valorizata, mai degraba, prin norme cantitativiste, ca productia sociologica rom\u00e2neasca e slab cunoscuta, fara ecou (cu exceptiile de rigoare) \u00een alte medii academice, ca absolventii \u201earuncati pe piata\u201c, dezorientati, nu actioneaza convergent, \u201e\u00eenrolati\u201c unui front sociologic. Am mai putea mentiona ca, din pacate, deseori, asa-zisele studii sociologice cad \u00een sociografie, ignor\u00e2nd tematica macro, fara putinta de a formula propozitii valide, fara a accede la r\u00e2vnita dubla relevanta: epistemologica si sociala.<\/p>\n

Sociologia, ca \u201eoperator social\u201c, ca stiinta sociala aplicata, fiind \u2013 concomitent \u2013 disciplina, institutie, profesie, vadeste un potential de expertiza nefolosit. Este paradoxal ca, \u00eentr-o vreme a reformarilor societale, tocmai sociologia, \u201eeliberata\u201c \u00een urma seismului decembrist, trezind, \u00een 1989, sperante imense, descatusate, \u00eent\u00e2rzie a-si aduce contributia majora la constructia sociala. E drept, nici nu e prea solicitata, desi problemele care ne asalteaza ar cere \u201eajutorul\u201c sociologiei; relansata, racordata, deopotriva, studiilor punctuale si problemelor mari, are toate sansele de a fi \u201eo stiinta credibila\u201c.<\/p>\n

Ajust\u00e2ndu-se, din mers, noilor cadre de referinta impuse de fenomenul globalizarii la care, inevitabil, suntem partasi. Fiindca, \u00een pofida fragmentarismului postmodern, \u00eentretin\u00e2nd relativismul cultural si agitatia entropica, lumea de azi, interconectata, a devenit un angrenaj planetar. Paradoxul e ca mondializarea (mediata) la care asistam, anuntata cu voiosie de cohorta analistilor, \u201ebeneficiind\u201c de o frenetica exploatare comerciala, nu iese din ceea ce John B. Thompson numea, acuzator, \u201emiopia prezentului\u201c. Din pacate, responsabilitatea globala, constiinta acuta a interdependentelor se \u00eensotesc cu \u201egolirea etica\u201c a vietii publice, cu desertificarea morala. Motiv de a crede ca renasterea g\u00e2ndirii critice e cu putinta.<\/p>\n

Si, ne\u00eendoielnic, presant-necesara, contributia sociologiei fiind decisiva. Cu obligatia re\u00eennoirii teoriilor sociologice, \u00eenteleg\u00e2nd ca particularismul vs universalismul interfera, ca ceea ce Robin Cohen si Paul Kennedy numeau \u201eGlobal Sociology\u201c<\/em> (2007) \u00eenseamna, ca obiect de studiu, centrarea pe interdependentele dintre local (comunitar), national si global.<\/p>\n

Zoltan Rost\u00e1s & \u201egasca gustistilor\u201c<\/em><\/h3>\n

Se \u00eencetatenise ideea ca despre Scoala gustiana totul s-a spus. \u201eEpuizata\u201c, uitata etc., ea trezise, totusi, interesul celor \u2013 putini \u2013 doritori a demitiza trecutul unei discipline, recuper\u00e2nd o istorie nefardata, supusa distorsiunilor \u00een segmentul comunizant. Patrunz\u00e2nd \u00een atelierul gustian, explor\u00e2nd istoria sociala a Scolii, provoc\u00e2nd, initial ca hobby, numeroase dialoguri cu generatiile de monografisti (\u00eencep\u00e2nd, \u00een anii \u201980, cu H.H. Stahl), \u201earheologul\u201c Zoltan Rost\u00e1s este, negresit, cel mai important promotor al miscarii, pastorind \u201egasca gustistilor\u201c. El a si scris \u201ealtfel\u201c despre Scoala gustiana\u00a0(v. Transilvania,<\/em> nr. 11-12\/2012<\/a>), neaccept\u00e2nd \u201elogica maniheismului postdecembrist\u201c. Si contrapun\u00e2nd interbelicului bucolic, cosmetizat, realitatea istorica a perioadei.<\/p>\n

Va constata apoi ca \u00een anii postbelici au fost c\u00e2teva tentative de \u201erepornire\u201c a sociologiei, ca reabilitarea ei a fost un proces lent, ca vechii monografisti, \u00een travesti, au aparat si lucrat \u201e\u00een spiritul sociologiei\u201c, pastr\u00e2ndu-si \u201ereflexele\u201c, \u00een pofida capricioasei meteorologii politice. Ca, \u00een fine, taxata o vreme drept \u201estiinta imperialista\u201c, sociologia \u2013 dupa o lunga hibernare \u2013 a \u201eerupt\u201c odata cu \u201emica liberalizare\u201c, desi resuscitarea ei a fost distincta, beneficiind de o alta viteza fata de recuperarea, ceva mai \u00eent\u00e2rziata, a fondatorului ei. Oricum, institutionalizarea s-a vadit precara, leg\u00e2nd trecutul interbelic, cu merite de pionierat, de contextul comunist, viz\u00e2nd o anexare propagandistica.<\/p>\n

Si oferind statutul de \u201eerou fondator\u201c lui Miron Constantinescu, si el recuperat; fostul student al lui Gusti a regizat, prin vocea liderului (\u00een decembrie 1965, la o Plenara a C.C.), o reabilitare \u201ela nivel \u00eenalt\u201c, Ceausescu blam\u00e2nd tratamentul aplicat stiintelor sociale, sociologiei, cu deosebire, de vechea echipa.<\/p>\n

Azi, prin valul de restituiri documentare, prin abundenta productiei academice, ni se livreaza o imagine actualizata (cf. Sebastian Nastuta) a mentorului si reformatorului Dimitrie Gusti. \u201eDesantul gustian<\/em>\u201c<\/a>, cum nimerit scria Paul Cernat, cravasat de neobositul Zolt\u00e1n Rost\u00e1s, cu a sa Cooperativa G<\/strong><\/a> (Newsletter G Cooperative<\/em>), reexamineaza istoria noastra culturala, chestion\u00e2nd fundalul socio-politic. Fie ca vorbim de un numar tematic (nr. 2\/2012) al revistei \u201eSociologie rom\u00e2neasca<\/em>\u201c<\/a>, fondata de \u00eensusi Gusti \u00een 1936, fie ca amintim de \u201eSecolul 21<\/em>\u201c<\/a> (nr. 6\/2012, numar coorodnat de Sanda Golopentia) ori de pomenitul numar dublu al revistei \u201eTransilvania\u201c<\/em><\/a>, se observa lesne ca interesul pentru Scoala gustiana, \u00eentretinut prin devotiunea dlui Rostas, a confiscat voci tinere: numeroase, temeinic documentate, lamurind chestiuni controversate.<\/p>\n

Fiindca D. Gusti, ne\u00eendoielnic un mare sef de scoala, s-a vrut un tehnocrat. E drept, intim legat de regimul carlist, \u00eenteleg\u00e2nd ca doar cu sprijinul puterii politice \u00eesi va \u00eemplini proiectele sociologice. Gusti, recunostea L. Boia, n-a fost un ideolog; iar scoala sa, eterogena, cu miscari \u201edizidente\u201c sub cupola tolerantei, cu grupuscule \u00een conflict, cu reorientari si pendulari ale discipolilor etc., facea distinctia dintre optiunile stiintifice si cele politice. Sub pavaza unui \u201eechilibru delicat\u201c (recunosc tinerii analisti), ea sprijinea vadit, prin directia impusa de maestrul spiritual, monarhia sociala. Nationalismul gustian \u00eencerca, deasupra disputelor dintre partide, sa sprijine activismul cultural \u00een numele reformismului. Doar cunoasterea realitatilor sociale facea cu putinta o actiune sociala eficienta. Iar activitatea de cercetare si de interventie sociala, pe fundament sociologic, \u00een conexiune cu Politica si Etica, plus profesionalizarea politicii, ar fi \u00eengaduit o veritabila renastere, pe vectorul \u201eautohtonismului nationalist\u201c (cf. A. Momoc).<\/p>\n

Aristodemocratia: \u00een contra miscarii legionare<\/h3>\n

Evident, programul gustian, \u00eembratis\u00e2nd sinteza, se fundamenta pe o viziune voluntarista. Campaniile monografice, conferintele publice la Institutul Social Rom\u00e2n (\u00eenfiintat \u00een 1921, ca posibil \u201eincubator\u201c, pregatind viitorii experti) vizau modernizarea societatii rom\u00e2nesti. Dincolo de metamorfozele scolii, de la voluntariatul initial la interventiile aproape militarizate, sub egida regala, dincolo de militantismul ei, isc\u00e2nd, inevitabil, tensiuni, esentiala ram\u00e2nea directiva: organizarea competentei, accentul pus pe instructie, ameliorarea situatiei sanitare \u00een rural, \u00eencurajarea aristodemocratiei.<\/p>\n

O formula personala, asadar, de inconfundabila amprenta gustiana, beneficiind, odata cu revenirea lui Carol al II-lea, de un masiv sprijin politic si financiar (\u00eendeosebi) din partea \u201eregelui taranilor si al satelor rom\u00e2nesti\u201c. Nu era vorba doar de \u00eenfaptuirea reformelor, de \u00eenfiintarea unor institutii, de initierea campaniilor monografice. Fiindca, \u00een acel context, exprim\u00e2nd \u2013 dupa spusa lui Liviu Rebreanu \u2013 o \u201edemocratie zanatica\u201c, \u00eentre Carol al II-lea si legionari, scria Lucian Boia, \u201es-a \u00eencins o partida s\u00e2ngeroasa\u201c (v. Capcanele Istoriei<\/a>,<\/em> Editura Humanitas, 2011, p. 135). Iar Dimitrie Gusti avea misiunea de a neutraliza influenta miscarii legionare, \u00een plin av\u00e2nt.<\/p>\n

Unii dintre gustisti (Ernest Bernea, Dumitru C. Amzar, Traian Herseni) aderasera. Deveniti actori politici dupa \u201e\u00eempartirea\u201c discipolilor, fostii gustisti \u00eembratiseaza cu entuziasm cauza; Ernest Bernea, \u00een numele grupului de la R\u00e2nduiala<\/em>, pleda pentru \u201eo noua r\u00e2nduiala\u201c, vis\u00e2nd o revolutie totala. \u00cenc\u00e2t, \u00een ipostaza unui \u201ecolaborator ideal\u201c (cf.\u00a0L. Boia), D. Gusti va \u00eencerca mobilizarea institutionala a tineretului, sprijinind triada Rege-Tineret-tarani, cu scopul \u2013 evident \u2013 de a tempera alternativa legionara, efervescenta. Director, din 1934, al Fundatiei \u201ePrincipele Carol\u201c, \u00eenrolat \u00een \u201eostirea culturala a Majestatii Sale\u201c, \u00eentemeietorul de scoala purcede la aceasta \u201eopera de educatie\u201c, influient\u00e2nd sufletului satului si sufletul tineretului. Implicit, sprijinind, prin tehnici de PR politic (cum ingenios constata A. Momoc), imaginea de Monarh social, reformator, paternalist, \u00eentruchip\u00e2nd mitul Salvatorului, salvgard\u00e2nd cauza Unitatii.<\/p>\n

O guvernare autoritara, de fapt, scoala Gusti intr\u00e2nd, observa Z. Rost\u00e1s, \u00eentr-o nedeclarata competitie de comunicare cu fluxul legionariod. Relatiile Scolii cu lumea politica interbelica au primit, deja, un raspuns lamuritor, prin investigatiile lui Antonio Momoc (v. \u201eCapcanele politice ale Sociologiei interbelice. Scoala gustiana \u00eentre carlism si legionarism<\/a>\u201c,<\/em> Editura Curtea Veche, 2012). \u00cempac\u00e2nd tendinte contradictorii (recunostea H.H. Stahl), av\u00e2nd un \u201eformat ideologic pluralist\u201c (cf. Theodora-Eliza Vacarescu), echipa, sub mentorat gustian, s-a pus \u00een serviciul natiunii, \u00eenteleg\u00e2nd politica, explicit, ca tehnica de actiune sociala. Cum epoca traia convulsiv, la intersectia unor ideologii, Scoala testa o cale de mijloc sau \u201ecel de-al treilea drum\u201c\u00a0(cf. H.H. Stahl), politicile de interventie sociala dorind o reconstructie nationala sub flamura mesianismului cultural.<\/p>\n

Un compromis\u00a0\u00eentre sociologie si politica<\/h3>\n

Fireasca reevaluare a interbelicului trebuie sa evite idilizarea lui, cum s-a \u00eencercat deseori, din pacate. Dar si falsificarea, \u00een sens invers, pun\u00e2nd \u00een c\u00e2rca \u201eautohtonismului nationalist\u201c, a PR-ului politic profesat (\u00een conflictul dintre carlism si legionarism), pacate inventate. Bunaoara, ca sa alegem un proaspat exemplu, prin \u201econtributia\u201c dnei Rose-Marie Lagrave<\/a>, prefat\u00e2nd un dosar dedicat Scolii gustiene \u00een prestigioasa \u201eLes \u00c9tudes Sociales\u201c<\/em><\/a> (no. 153-154), sub coordonarea lui David Mihai Gaita si, inevitabil, Zolt\u00e1n Rost\u00e1s.<\/p>\n

Autoarea vede \u00een figura lui Gusti un exemplu de compromis \u00eentre sociologie si politica (constatare valida, p\u00e2na la un punct), constat\u00e2nd, \u00eensa, ca \u201ematricea\u201c gustiana ar fi provocat versiunea rom\u00e2neasca a fascismului! Ceea ce este un fals grosolan!
\nE drept, Gusti tolera diversitatea. Ca dovada, s-a acceptat, cu \u201ebunavointa egala\u201c, marturiseau echipierii, diversitatea \u00een interiorul Scolii, diferentierea fata de modelul \u201ecentral\u201c. Monografismul banatean, de pilda, prin Institutul Social Banat-Crisana, se adaptase, era centrat pe probleme (regiune de frontiera, soarta minoritatilor), nu pe unitati sociale, reamintea Carmen Albert. \u201ePerspectiva clujeana\u201c, retroactiv explorata de Andrei Negru, \u201ecazul\u201c Petre Andrei (Dumitru Stan), interesul pentru specificitatea regionala, probata, \u00een 1935, de Traian Herseni, prin \u00eencercarea sa de \u201eontologie regionala\u201c confirma largirea cadrului referential, prin acceptarea \u201eg\u00e2ndirii regionale\u201c (Dumitru Sandu<\/a>).<\/p>\n

\u201eConstruind\u201c imaginea publica a Regelui, antrenat, se stie, \u00een felurite derapaje, dar vazut, cu argumente, ca \u201eRegele culturii\u201c (cf. Felix Aderca, \u00een \u201eAdevarul<\/em>\u201c, 6 noiembrie 1937), echipele lui Gusti, prin vocea mentorului, au favorizat o perceptie ambivalenta. Nimeni nu poate contesta, \u00eensa, precursoriatul gustian. T\u00e2narul Gusti \u00eentelegea sociologia natiunii ca \u201eun \u00eentreg viu\u201c, o fiinta concreta, \u00een mers, ca destin si misiune. Ideea cercetarii directe, pe teren, mijise \u00eenca \u00een 1910 si, peste ani, profesorul Hill (\u00een 1947, \u00een Wisconsin) o considera \u201eo minune\u201c.<\/p>\n

Sa nu uitam ca, dupa zece ani \u201egermani\u201c, trecut prin scoli \u00eenalte, la Berlin si Leipzig, Herr Doktor primise oferta, din partea lui Gustav von Schmoller, de a ram\u00e2ne la Universitatea berlineza. Sfatuit de Caragiale (\u201etara, oric\u00e2t de rea, trebuie ajutata\u201c, zicea dramaturgul autoexilat), Gusti se \u00eentoarce si se \u00eenhama la acest apostolat, desi, anterior, fusese refuzat de Haret, din pricina tineretii. Nici \u00een 1910, nici \u00een 1947, \u00een conditii dramatice, Dimitrie Gusti n-a dezertat. Oportunist, abil, \u201eun mare naiv\u201c (cum l-a vazut\u00a0L. Boia), marele sociolog lansase un luminos proiect, viz\u00e2nd pacea lumii: Institutul Social al Natiunilor, la New York, fiind si cetatean de onoare al metropolei (1939).<\/p>\n

H.H. Stahl, \u00een interviurile de istorie orala, \u201esmulse\u201c de Z. Rost\u00e1s, \u00eesi marturisea regretul ca Profesorul a revenit \u00een tara\u00a0(v. \u201eMonografia ca utopie<\/a>\u201c<\/em>). \u00cen volumul dedicat lui D. Gusti (1967), Ovidiu Badina si Octavian Neamtu discutau despre \u201eviata si personalitatea\u201c ilustrului carturar, omit\u00e2nd (\u00eentelegem de ce) amanunte umilitoare din anii amurgului. Dupa ce fusese \u201etinut \u00een rezerva\u201c de legionari, dupa ce Antonescu \u00eei refuzase plecarea la New York (ales, \u00een 1941, ca profesor la The New School for Social Research), D. Gusti, intelectual \u201evizibil\u201c al vechiului regim, ramas fara pensie, va fi dat afara din casa. Abia \u00een 1955, cu ajutorul fostului student Miron Constantinescu, capata o locuinta; ceea ce, desigur, nu putea anula tristetea ultimilor ani (moarte civila), \u00een pofida \u201erobustului optimism\u201c, sesizat si deplorat de Constantin Radulescu-Motru. \u201eAbilitatea de a se descurca\u201c, si ea recunoscuta, nu i-a mai folosit \u00een context comunizant; iar \u201erasplata\u201c venea, inevitabil, pentru cel care trudise o viata la \u00eenaltarea Patriei.<\/p>\n

Cunoasterea natiunii<\/h3>\n

\u201eInovator de paradigma\u201c (cf. Ilie Badescu), profesorul Gusti credea ca \u201estiinta natiunii\u201c este cu putinta prin mobilizarea fortelor intelectuale; ca patriotismul national este activ si constructiv, palp\u00e2nd realitatea vie (sociologia monografica) nu ca opera de cabinet, prin contributiile sociologilor \u201ede fotoliu\u201c. \u00centelesese ca o tara de sate, \u00eenchisa \u00eentr-un conservatorism enigmatic, \u201efara istorie\u201c (dupa unii), poate fi adusa la lumina vadind vointa de studiu si o \u00eenalta responsabilitate civica. Stiinta natiunii, spunea Gusti, nu trebuie lasata pe seama oratorilor si a foiletonistilor. \u201eTaranismul\u201c, fara a cocheta cu solutii de dreapta, era \u00een acei ani \u2013 \u00een optica lui Mircea Vulcanescu \u2013 calea prin care ne asiguram, prin efort educational, \u201eviitorul ca neam\u201c.<\/p>\n

Or, D. Gusti, dusmanit, hartuit, \u00eenvinuit (pentru gestiunea Expozitiei rom\u00e2nesti de la New York, 1939), cu Serviciul Social suspendat (Serviciu pe care Franklin\u00a0D. Roosevelt nu ezita a-l califica drept \u201emiscarea cea mai \u00eenaintata din lume\u201c), stia prea bine ca \u00eendrumarea vietii nationale, saltul civilizator erau conditionate de cunoasterea starilor rom\u00e2nesti. De \u201ecunoasterea natiunii\u201c, cum scria, \u00een \u201eEcoul\u201c<\/em> (1944), Octavian Neamtu, boala si saracia fiind \u201edusmanii dinlantru\u201c (H.H. Stahl). Prin activitatea metodica de cercetare monografica, prin campaniile de notorietate se puneau temeinice baze documentare, pregatind decizii de anvergura, construind viitorul postbelic. Care, se stie, a venit \u201ealtfel\u201c\u2026<\/p>\n

Semnalam apoi ca echipierii Scolii, ca grup intelectual, au fost activi publicistic si \u00een vremuri de razboi. Tot Zolt\u00e1n Rost\u00e1s a avut inspiratia de a cerceta implicarea monografistilor, adun\u00e2nd \u00eentr-un volum (\u201eRafuiala cu scopurile noastre\u201c<\/em>, Paideia, 2013) contributiile lor, suspectate de \u201eminorat\u201c, risipite \u00een cotidianul \u201eEcoul\u201c<\/em> (1943-1944). Despuierea colectiei, pretioasa, negresit, pentru ceea ce neobositul cercetator numeste \u201eIstoria sociala a sociologiei rom\u00e2nesti\u201c<\/em>, evidentiaza prezenta discipolilor gustisti \u00een ziarul fondat de Mircea Grigorescu (decembrie 1943), oferindu-ne \u201eo fotografie la minut\u201c. Altfel spus, aduc\u00e2nd \u00een atentie opiniile lor de atunci, \u00eenteleg\u00e2nd, scrie initiatorul culegerii, comanda si \u201eputerea momentului\u201c. Iar stradania de a face accesibil \u201ecorpusul integral al scrierilor membrilor Scolii\u201c merita o calda pretuire, nu \u00eendeajuns laudata, evidentiind diversitatea, complexitatea si unitatea unei Scoli prestigioase. Si a rolului jucat de un mare sociolog rom\u00e2n al veacului trecut.<\/p>\n

Este apoi \u00eembucurator ca un grup de tineri cercetatori redescopera, cu pasiune si probitate, trecutul, lepad\u00e2ndu-se de pagubosul maniheism postdecembrist si de rizibilul prezenteism. Cu at\u00e2t mai mult, c\u00e2nd apar denaturari (cazul Lagrave), \u201egustistii\u201c au datoria sa intervina. Reactia lui Paul Cernat deschide, speram, frontul polemic.<\/p>\n

\n

ADRIAN DINU RACHIERU<\/strong><\/p>\n

Sursa:\u00a0 Cultura<\/strong><\/em><\/a><\/p>\n


\n<\/strong><\/h3>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Suspectata, prin voci autorizate, ca ar fi o stiinta \u201einvidioasa\u201c, \u201eeteroclita\u201c, sociologia, \u00eentr-adevar, nu suporta \u201edomnia paradigmei unice\u201c, precum stiintele [&hellip<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3,6],"tags":[],"class_list":["post-21089","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole","category-linkuri-externe"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/21089","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=21089"}],"version-history":[{"count":3,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/21089\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":21091,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/21089\/revisions\/21091"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=21089"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=21089"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=21089"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}