S-au studiat cu de-am\u0103nuntul izvoarele filosofice \u015fi religioase, germane sau brahmanice, din care Eminescu \u015fi-a tras seva amar\u0103 a unor versuri caracteristice pentru atitudinea lui fa\u0163\u0103 de lume \u015fi via\u0163\u0103. Din punctul nostru de vedere, care e desprinderea c\u00e2t de c\u00e2t a fe\u0163ei spirituale din personalitatea marelui poet, aceste izvoare intereseaz\u0103 mai pu\u0163in. Originale sau \u00eensu\u015fite din lecturi, ideile sale ne preocup\u0103 \u00een m\u0103sura \u00een care ele au devenit convingeri, determin\u00e2nd o fizionomie spiritual\u0103. \u015ei trebuie s\u0103 m\u0103rturisim din capul locului c\u0103 \u00eentreprinderea nu e tocmai u\u015foar\u0103, de vreme ce, mai ales \u00een latura numit\u0103 filosofic\u0103 a inspira\u0163iei sale, \u00eent\u00e2lnim nepotriviri ce sf\u0103r\u00e2m\u0103 unitatea unei \u0163inute spirituale. A fost Eminescu credincios sau necredincios? Iat\u0103 o \u00eentrebare la care oricine poate pregeta s\u0103 dea un r\u0103spuns categoric. Dac\u0103 \u00een opera lui am g\u0103si numai urmele lui Schopenhauer, care trec brutal peste crinul credin\u0163ei, strivindu-l, am putea spune cu durere c\u0103 cel mai mare poet rom\u00e2n a fost un necredincios. Dar dac\u0103 ne-am referi la cele c\u00e2teva inspira\u0163ii de natur\u0103 cre\u015ftin\u0103, am afirma cu bucurie c\u0103 avem a face cu un aderent la credin\u0163a str\u0103mo\u015feasc\u0103. G\u00e2ndul cercet\u0103torului se afl\u0103 \u00een fa\u0163a unui echivoc, care \u00eel opre\u015fte confuz \u00eentre nega\u0163ie \u015fi afirma\u0163ie. \u00cen orice cas\u0103 nu trebuie reeditat\u0103 aser\u0163iunea simplificatoare a unora, care vor s\u0103 fac\u0103 din poet un budist pur \u015fi simplu, adic\u0103 un om care nu vede dincolo de aceast\u0103 lume altceva dec\u00e2t neantul amor\u0163it al Nirvanei. L\u0103s\u00e2nd la o parte v\u00e2na lui cum e superba pagin\u0103 cosmogonic\u0103 din Scrisoarea I, care e versificarea unui imn din Vedele brahmanice teiste, altceva, deci, dec\u00e2t budismul ateist.<\/p>\n
De altfel, viziunea cosmogonic\u0103 a lui Eminescu nu e filosofic\u0103, ci religioas\u0103 sau\u00a0 mitologic\u0103. Nici un muritor nu poate spune nimic despre \u00eenceputul lumii, fiindc\u0103 n-a fost de fa\u0163\u0103 nici un filosof \u015fi nici un savant. \u015etiin\u0163a \u015fi filosofia, mai ales aceea care \u0163ine s\u0103 se \u00eentemeieze pe \u015ftiin\u0163\u0103, n-au cuv\u00e2nt s\u0103 vorbeasc\u0103 despre actul primordial, sustras pentru vecii vecilor cunoa\u015fterii omene\u015fti. De aceea, c\u00e2nd un savant oric\u00e2t de celebru ori un filosof oric\u00e2t de ad\u00e2nc trateaz\u0103 despre originea vie\u0163ii \u015fi a lumii, ei fac figur\u0103 de farsori, fiindc\u0103 vorbesc despre ceea ce nu \u015ftiu \u015fi nu vor \u015fti nici odat\u0103. Despre \u00eenceput nu poate vorbi dec\u00e2t revela\u0163ia divin\u0103 a Cerului care singur exista \u00eenainte de a exista ceva \u00een afar\u0103 de D\u00e2nsul, revela\u0163ie pe care omul e liber s-o accepte sau nu. Dintre oameni, singure geniile artistice pot vorbi, \u00een virtutea unei c\u00e2t de vagi similitudini dintre procesul pl\u0103smuirii lor \u015fi actul crea\u0163iei divine. Dar c\u00e2nd poe\u0163ii fantazeaz\u0103 despre \u00eenceputul lumii, ei amplific\u0103 datele revela\u0163iei sau pl\u0103smuiesc mituri; \u00een orice caz nu-\u015fi asum\u0103 orgoliul ridicol de a ne sluji o explica\u0163ie \u015ftiin\u0163ific\u0103 sau filosofic\u0103. Viziunea cosmogonic\u0103 a lui Eminescu e a unui poet care folose\u015fte un mit brahmanic. Ceea ce trebuie s\u0103 re\u0163inem e caracterul religios al acestei preocup\u0103ri. El reiese din \u00eensu\u015fi faptul cum poetul vede lumea n\u0103sc\u00e2ndu-se din haos. Ce era \u00eenainte de a exista lumea? Era neant, adic\u0103 nu exista nimic. Ideea aceasta Eminescu o versific\u0103 astfel:<\/p>\n
La-nceput, pe c\u00e2nd fiin\u0163\u0103 nu era, nici nefiin\u0163\u0103,
\nPe c\u00e2nd totul era lips\u0103 de via\u0163\u0103 \u015fi voin\u0163\u0103\u2026<\/p>\n
Acest neant anterior lumii scap\u0103 cu des\u0103v\u00e2r\u015fire cunoa\u015fterii omene\u015fti, care n-a putut fi de fa\u0163\u0103 \u00eenainte de a exista:<\/p>\n
N-a fost lume priceput\u0103 \u015fi nici minte s-o priceap\u0103,
\nC\u0103ci era un \u00eentuneric ca o mare f\u0103r-o raz\u0103,
\nDar nici de v\u0103zut nu fuse \u015fi nici ochi care s-o vaz\u0103.<\/p>\n
\u00cen acest \u00eentuneric haotic, \u00een acest neant, care nu era nici fiin\u0163\u0103, nici nefiin\u0163\u0103
\n\u2013 expresii care toate arat\u0103 incognoscibilitatea unui moment acosmic \u2013 era totu\u015fi Cineva f\u0103r\u0103 nume, dar viu \u015fi con\u015ftient de sine, despre care poetul spune:<\/p>\n
p\u0103truns de sine \u00eensu\u015fi odihnea cel nep\u0103truns.<\/p>\n
Dumnezeu \u00een sine, con\u015ftient de sine, dar nep\u0103truns de minte omeneasc\u0103.
\nMomentul trecerii de la eterna pace a necrea\u0163iei la lucrarea de facere a lumii e descris ca mi\u015fcare creatoare:<\/p>\n
Dar deodat-un punct se mi\u015fc\u0103\u2026 cel \u00eent\u00e2i \u015fi singur. Iat\u0103-l
\nCum din haos face mum\u0103, iar el devine Tat\u0103l\u2026
\nPunctu-acela de mi\u015fcare, mult mai slab ca boaba spumii,
\nE st\u0103p\u00e2nul f\u0103r\u0103 margini peste marginile lumii\u2026<\/p>\n
Viziunea, trebuie s-o recunoa\u015ftem, a urnirii universului din neant n-are m\u0103re\u0163ie. E ceva sec \u015fi mecanic, parc\u0103 ar fi vorba de primum movens al lui Aristotel. Ea cre\u015fte \u00eens\u0103 \u00een m\u0103re\u0163ie c\u00e2nd poetul ne arat\u0103 spectacolul lucrurilor create:<\/p>\n
De atunci \u015fi p\u00e2n\u0103 ast\u0103zi, colonii de lumi pierdute
\nVin din sure v\u0103i de haos pe c\u0103r\u0103ri necunoscute
\n\u015ei \u00een roiuri luminoase, izvor\u00e2nd din infinit,
\nSunt atrase \u00een via\u0163\u0103 de un dor nem\u0103rginit.<\/p>\n
Tabloul acesta cosmogonic nu se suprapune \u00eentru totul celui revelat \u00een Biblie, dar incontestabil c\u0103 un aer religios adie peste el. Orice mit cosmogonic are un suflu religios. \u015ei un poet, care particip\u0103 \u00een imagina\u0163ie la crearea lumii, nu se poate s\u0103 nu fie cutremurat de sublimitatea momentului \u00eenchipuit. Indiferent de sursa material\u0103 a inspira\u0163iei, fiorul cosmogonic al geniului eminescian a \u00eembog\u0103\u0163it poezia noastr\u0103 cu acest mit superb al actului primordial, chiar dac\u0103 punctul-acela de mi\u015fcare mult mai slab ca boaba spumii stinghere\u015fte smerita noastr\u0103 admira\u0163ie pentru infinitatea puterii divine.
\n\u00cen compara\u0163ie cu acest mit de origine brahmanic\u0103, ideea de divinitate anterioar\u0103 cosmosului, creatoare a lumii \u015fi m\u00e2ntuitoare a omenirii, apare mult mai precis conturat\u0103 \u00een Rug\u0103ciunea unui Dac, unde Eminescu \u00eei \u00eenchin\u0103 un adev\u0103rat psalm de glorificare:
\nPe c\u00e2nd nu era moarte, nimic nemuritor,
\nNici s\u00e2mburul luminii de via\u0163\u0103 d\u0103t\u0103tor,
\nNu era azi, nici m\u00e2ine, nici ieri, nici totdeauna,
\nC\u0103ci unul erau toate si totul era una;
\nPe c\u00e2nd p\u00e3m\u00e2ntul, cerul, v\u0103zduhul, lumea toat\u0103
\nErau din r\u00e2ndul celor ce n-au fost niciodat\u0103,
\nPe-atunci erai Tu singur, \u00eemc\u00e2t m\u0103-ntreb \u00een sine-mi:
\nAu cine-i zeul c\u0103rui plec\u00e3m a noastre inemi?
\nEl singur zeu st\u0103tut-au nainte de-a fi zeii
\n\u015ei din noian de ape puteri au dat sc\u00e2nteii,
\nEl zeilor d\u0103 suflet \u015fi lumii fericire,
\nEl este-al omenimei izvor de m\u00e2ntuire:
\nSus inimile voastre! C\u00e2ntare aduce\u0163i-i,
\nEl este moartea mor\u0163ii \u015fi \u00eenvierea vie\u0163ii!
\n\u015ei el \u00eemi dete ochii s\u0103 v\u0103d lumina zilei,
\nSi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
\n\u00cen vuietul de v\u00e2nturi auzit-am al lui mers
\n\u015ei-n glas purtat de c\u00e2ntec sim\u0163ii duiosu-i viers\u2026
\nAfar\u0103 de emistihul El zeilor d\u0103 suflet, not\u0103 prin care Eminescu a voit s\u0103 coloreze oarecum \u201edacic\u201d aceast\u0103 rug\u0103ciune, toate celelalte elemente ale pasajului, idei \u015fi cuvinte, sunt cre\u015ftine. \u00cen vuietul de v\u00e2nturi auzit-am al lui mers e vers de psalm; iar El este moartea mor\u0163ii \u015fi \u00eenvierea vie\u0163ii e un fragment imnic din slujba Pa\u015ftilor. C\u00e2nd geniul lui Eminescu se desface cu totul de seduc\u0163ia lecturilor exotice, concep\u0163ia sa despre ordinea cereasc\u0103 \u00eembrac\u0103 haina pur\u0103 a spiritualismului cre\u015ftin, a\u015fa cum apare \u00een Luceaf\u0103rul, culmina\u0163ia pl\u0103smuirilor eminesciene \u015fi a \u00eens\u0103\u015fi poeziei rom\u00e2ne\u015fti, e un grandios poem cre\u015ftin. Ac\u0163iunea lui se desf\u0103\u015foar\u0103 pe dou\u0103 planuri suprapuse, unul p\u0103m\u00e2ntesc, cel\u0103lalt ceresc. E vremelnicia omeneasc\u0103 \u00een fa\u0163a eternit\u0103\u0163ii divine. Una cu alta comunic\u0103 \u015fi se \u00eentretaie \u00een focul pasiunii dragostei, c\u0103ci pasiunea, scurt\u0103 prin natura ei, dar de durat\u0103 aparent ve\u015fnic\u0103 prin intensitatea ei, pare c\u0103 st\u0103 la intersec\u0163ia cerului cu p\u0103m\u00e2ntul. Luceaf\u0103rul sau Hyperion, cum \u00eel nume\u015fte Domnul, e un \u00eenger, creatur\u0103 nemuritoare, \u00eendr\u0103gostit de o p\u0103m\u00e2ntean\u0103, de C\u0103t\u0103lina. El nu trebuie confundat cu Lucifer, fiindc\u0103 nu iese din voia lui Dumnezeu \u015fi nu cade \u00een p\u0103cat. \u00cenger \u00eendr\u0103gostit de o muritoare poate fi o idee din basme, dare ea e tot a\u015fa de bine o idee biblic\u0103. \u00cen Genez\u0103 se vorbe\u015fte de \u00eengerii lui Dumnezeu \u00eempreuna\u0163i cu fiicele omului, idee destul de obscur\u0103, dar pasajul acesta i-a slujit ca motto lui Alfred de Vigny la poemul Eloah, a c\u0103rui ac\u0163iune se petrece \u00een lumea \u00eengerilor \u015fi a demonilor, \u015fi \u00eenc\u0103 mai potrivit i-ar putea sluji Luceaf\u0103rului. Dragostea C\u0103t\u0103linei pentru el are puritatea idealului \u00eendep\u0103rtat \u015fi inaccesibil; el o farmec\u0103 sub chipul astrului de sear\u0103. \u015ei c\u00e2nd Hyperion pentru \u201eo s\u0103rutare\u201d a ei se \u00eentrupeaz\u0103 o dat\u0103 din mare \u015fi a doua oar\u0103 din soare, fata \u00eei respinge aceast\u0103 dragoste, sim\u0163ind c\u0103 firea lui nemuritoare nu poate r\u0103spunde unei iubiri p\u0103m\u00e2nte\u015fti. Fii muritor ca mine, dac\u0103 vrei s\u0103 te \u00eendr\u0103gesc, \u00eei r\u0103spunde C\u0103t\u0103lina care, \u00een ordinea iubirii p\u0103m\u00e2nte\u015fti, se va sim\u0163ii fericit\u0103 \u00een bra\u0163ele lui C\u0103t\u0103lin, viclean copil de cas\u0103. Cu toate acestea dragostea ei pentru Luceaf\u0103r nu se modific\u0103 \u00eentru nimic. Ea \u00eel cheam\u0103 \u015fi la sf\u00e2r\u015fit ca \u015fi la \u00eenceputul poemului cu aceea\u015fi dorin\u0163\u0103 de a-i lumina via\u0163a \u015fi norocul. De fapt, sunt dou\u0103 iubiri simultane \u00een sufletul C\u0103t\u0103linei, una dup\u0103 trup \u015fi cealalt\u0103 dup\u0103 spirit. Ele nu se contrazic, ci se \u00eeng\u00e2n\u0103 \u015fi se \u00eentregesc. E sufletul omenesc care, din scurta desf\u0103tare a acestei vie\u0163i, \u00eenseteaz\u0103 necontenit dup\u0103 idealul din alt\u0103 nume. Exist\u0103 \u00een fiecare muritor un glas de C\u0103t\u0103lin\u0103, care din ad\u00e2ncul celei mai fermecate fericiri p\u0103m\u00e2nte\u015fti, se ridic\u0103 spre cer ca un suspin:<\/p>\n
Cobori \u00een jos, luceaf\u0103r bl\u00e2nd,
\nAlunec\u00e2nd pe-o raz\u0103,
\nP\u0103trunde-n codru \u015fi \u00een g\u00e2nd,
\nNorocu-mi lumineaz\u0103!<\/p>\n
Am spune oare prea mult dac\u0103 \u00een aceast\u0103 nevoie de luminare am vedea \u00eens\u0103\u015fi aspira\u0163ia spre transfigurare, spre convertirea scurtei noastre vie\u0163i \u00een dimensiunile unei existen\u0163e cere\u015fti, f\u0103r\u0103 sf\u00e2r\u015fit?
\nLuceaf\u0103rul \u00eendr\u0103gostit de C\u0103t\u0103lina a \u00een\u0163eles fericirea tocmai dimpotriv\u0103: s\u0103-\u015fi dea nemurirea pentru o s\u0103rutare p\u0103m\u00e2nteasc\u0103. \u00centre at\u00e2tea chipuri de a pream\u0103rii amorul, poetul f\u0103r\u0103 pereche al lui Cupidon a g\u0103sit \u00een acesta pe cel mai \u00eenalt. A m\u0103rturisit odat\u0103 c\u0103 o sear\u0103 de dragoste sub salc\u00e2m face c\u00e2t via\u0163a toat\u0103; iar alt\u0103 dat\u0103 o or\u0103 de amor e gata s-o pl\u0103teasc\u0103 cu moartea. Acum o f\u0103ptur\u0103 cereasc\u0103 e \u00een stare s\u0103-\u015fi dea nemurirea pentru o s\u0103rutare. Figura lui Hyperion este aceea a unui androgin din stele, dup\u0103 cum am ar\u0103tat \u00een Nostalgia Paradisului, unde am analizat-o \u00een compara\u0163ie cu Ioan Botez\u0103torul al lui Leonardo da Vinci \u015fi prin\u0163ul M\u00ee\u015fchin al lui Dostoievski. Androginul, fiin\u0163\u0103 neutr\u0103 \u00een care sexele contrare se anuleaz\u0103 \u00een imperiul neprih\u0103nit de patimi al paradisului, reprezint\u0103 \u00een art\u0103 cea mai \u00eenalt\u0103 pl\u0103smuire a geniului omenesc. Cre\u00e2nd pe Hyperion, Eminescu se r\u00e2nduie printre geniile artei universale. Lucrul acesta ar fi de ajuns s\u0103 ne dezv\u0103luie nivelul superior al spiritualit\u0103\u0163ii poetului. Dar deasupra lui Hyperion \u015fi deasupra ierarhiilor ce constituie lumea creat\u0103, geniul lui Eminescu se av\u00e2nt\u0103 s\u0103 ne sugereze prezen\u0163a divinit\u0103\u0163ii \u00eens\u0103\u015fi. E acel moment din poem c\u00e2nd Luceaf\u0103rul, hot\u0103r\u00e2t s\u0103 ias\u0103 din neutralitatea androgin\u0103 a cerului \u015fi s\u0103 se nasc\u0103 din p\u0103cat, merge s\u0103-i cear\u0103 Domnului s\u0103-l dezlege de nemurire. Iat\u0103-l \u00een zbor fantastic spre cre\u015ftetul universului. Incomensurabilitatea lumii e marcat\u0103 prin versurile:<\/p>\n
\u015ei c\u0103i de mii de ani treceau
\n\u00cen tot at\u00e2tea clipe,<\/p>\n
versuri ce amintesc pe cele din La steaua:<\/p>\n
C\u0103 mii de ani i-au trebuit
\nLuminii s\u0103 ne-ajung\u0103.<\/p>\n
Spectacolul sublim al cosmosului str\u0103b\u0103tut \u00een zor \u00eencape totu\u015fi \u00een aceast\u0103 strof\u0103 f\u0103r\u0103 pereche:<\/p>\n
Un cer de stele dedesubt,
\nDeasupra cer de stele \u2013
\nP\u0103rea un fulger ne-ntrerupt,
\nR\u0103t\u0103citor prin ele.<\/p>\n
Acum zborul fulger\u0103tor al Luceaf\u0103rului a trecut dincolo de regiunile siderale \u015fi intr\u0103 \u00eentr-un ocean de lumin\u0103, de alt\u0103 natur\u0103 dec\u00e2t cea material\u0103 a stelelor:<\/p>\n
\u015ei din a haosului v\u0103i,
\nJur \u00eemprejur de sine,
\nVedea ca-n ziua cea dint\u00e2i
\nCum izvorau lumine;<\/p>\n
Cum izvor\u00e2nd \u00eel \u00eenconjor
\nCa ni\u015fte m\u0103ri, de-a-notul\u2026
\nEl zboar\u0103, g\u00e2nd purtat de dor,
\nP\u00e2n-piere totul, totul.<\/p>\n
Universul cu v\u0103p\u0103ile lui astrale a disp\u0103rut deci, a r\u0103mas departe \u00een jos. Lumina care-l scald\u0103 acum, deosebit\u0103 de cea creat\u0103 \u00een sori \u015fi-n stele, izvor\u0103\u015fte ca-n prima zi; e prin urmare o lumin\u0103 anterioar\u0103 lumii create \u015fi e de natur\u0103 ve\u015fnic\u0103 \u015fi spiritual\u0103. Geneza \u00eens\u0103\u015fi vorbe\u015fte despre ea; e o iradia\u0163ie a fiin\u0163ei divine. Un mare mistic r\u0103s\u0103ritean, Sf\u00e2ntul Simion Noul Teolog, ne spune c\u0103 aceast\u0103 lumin\u0103 \u201emerge \u00eenaintea lui Dumnezeu\u201d, ca o str\u0103lucire orbitoare a slavei sale. Apostolul Pavel ne \u00eenva\u0163\u0103 c\u0103 \u201eDumnezeu locuie\u015fte \u00eentr-o lumin\u0103 inaccesibil\u0103\u201d muritorilor iar Evanghelistul Ioan c\u0103 Dumnezeu e lumin\u0103. Luceaf\u0103rul, intr\u00e2nd \u00een maiestatea ei a trecut grani\u0163a timpului creat, \u00een ve\u015fnicia divin\u0103. Eminescu se \u00eentrece pe sine c\u00e2nd ne sugereaz\u0103 imperiul eternit\u0103\u0163ii.<\/p>\n
C\u0103ci unde-ajunge nu-i hotar,
\nNici ochi spre a cunoa\u015fte,
\n\u015ei vremea-ncearc\u0103 \u00een zadar
\nDin goluri a se na\u015fte.<\/p>\n
Lumina fiin\u0163ei divine e nem\u0103rginit\u0103 \u015fi ochiul muritor n-o poate vedea fiindc\u0103 e de natur\u0103 pur spiritual\u0103. Ultimele dou\u0103 versuri din aceast\u0103 strof\u0103, care ne sugereaz\u0103 ve\u015fnicia divin\u0103 \u00eens\u0103\u015fi numai un geniu de m\u0103rimea \u00eent\u00e2ia le-a putut scrie. Ce se ascunde \u00een aceast\u0103 nem\u0103rginire luminoas\u0103 ne spune \u00een strofa urm\u0103toare \u00een care culmineaz\u0103 zborul Luceaf\u0103rului:<\/p>\n
Nu e nimic \u015fi totu\u015fi e
\nO sete care-l soarbe,
\nE un ad\u00e2nc asemene
\nUit\u0103rii celei oarbe.<\/p>\n
Strofa descrie \u00eens\u0103\u015fi infinita \u015fi nev\u0103zuta prezen\u0163\u0103 dumnezeiasc\u0103, a c\u0103rei str\u0103lucire orbe\u015fte \u015fi a c\u0103rei atotputernicie nimice\u015fte \u00een creatur\u0103 orice posibilitate de a o cunoa\u015fte. Vecin\u0103tatea ei e sensibil\u0103 numai ca o for\u0163\u0103 de atrac\u0163ie irezistibil\u0103: o sete care-l soarbe! C\u0103ci Dumnezeu e iubire, zice acela\u015fi Evanghelist Ioan. \u00cen aceste patru versuri ale lui Eminescu e vorba deci de o tr\u0103ire mistic\u0103 \u00een s\u00e2nul lui Dumnezeu. F\u0103r\u0103 o t\u0103lm\u0103cire mistic\u0103, ele n-ar avea nici un sens. Dup\u0103 marii contemplativi ai cre\u015ftinismului, cunoa\u015fterea nemijlocit\u0103, direct\u0103, a luminii dumnezeie\u015fti e posibil\u0103 \u00een minunea extazului. Dar \u00een extaz, care e o moarte aparent\u0103 a omului, \u00eentreaga lume dispare odat\u0103 cu facult\u0103\u0163ile superioare ale sufletului. Viu \u00een el r\u0103m\u00e2ne numai ceea ce am putea numi instinctul divin, miezul sufletului sau antena lui spiritual\u0103, care vibreaz\u0103 \u00eenc\u0103 \u00een atingerea luminii divine. Puterea nem\u0103rginit\u0103 a str\u0103lucirii dumnezeie\u015fti eclipseaz\u0103, orbe\u015fte sufletul cufundat \u00een abisul ei:<\/p>\n
E un ad\u00e2nc asemene
\nUit\u0103rii celei oarbe.<\/p>\n
Nu e nimic, zice Eminescu pentru a ar\u0103ta eclipsa total\u0103 a min\u0163ii cunosc\u0103toare. \u00cen extaz, natura divin\u0103 \u00een sine nu ni se dezv\u0103luie. Dumnezeu e ascuns \u00een propria-I lumin\u0103, afirm\u0103 profundul filosof al misticismului cre\u015ftin, Dionisie Areopagitul. Nega\u0163ia din versul eminescian marcheaz\u0103 neputin\u0163a inteligen\u0163ei noastre logice \u00een fa\u0163a lui Dumnezeu, care r\u0103m\u00e2ne dincolo de marginile ei. \u00censu\u015fi Dionisie Areopagitul pune acest nimic la hotarul suprem al cunoa\u015fterii omene\u015fti, \u015fi tot astfel marele mistic german Meister Eckart. Nega\u0163ia aceasta n-are nimic impios \u00een ea. E o recunoa\u015ftere smerit\u0103 a neputin\u0163ei noastre de a cunoa\u015fte pe Dumnezeu \u015fi un omagiu adus fiin\u0163ei sale suprara\u0163ionale. Dumnezeu r\u0103m\u00e2ne \u00een natura Sa ira\u0163ional fiindc\u0103 e inaccesibil \u00een\u0163elegerii noastre. Dar dac\u0103 El nu e nimic pentru ra\u0163iunea amor\u0163it\u0103 \u00een extaz, este totu\u015fi o sete absorbant\u0103, care atrage \u00een negr\u0103itele desf\u0103t\u0103ri ale iubirii divine instinctul corespunz\u0103tor al sufletului. Dumnezeu e iubire \u015fi lumin\u0103 \u2013 iat\u0103 ce putem \u015fti dup\u0103 ce l-am tr\u0103it sau l-am experimentat \u00een extaz.
\nS\u0103 observ\u0103m c\u0103 nic\u0103ieri \u00een strofele citate Eminescu nu-L nume\u015fte cu nici un nume. C\u0103ci experimentat \u00een abisul orbitor al slavei Sale, Dumnezeu n-are nume; e indefinibil fiindc\u0103 e nem\u0103rginit. Numai dup\u0103 descrierea momentului extatic, Luceaf\u0103rul, adres\u00e2ndu-\u015fi rug\u0103ciunea acestui nimic, acestei sete care \u00eel soarbe, acestui ad\u00e2nc ca uitarea cea oarb\u0103, \u00eei spune: P\u0103rinte! \u015fi Doamne! Odat\u0103 revenit \u00een sine din extaz, contemplativul are con\u015ftiin\u0163a definitiv\u0103 a existen\u0163ei lui Dumnezeu.
\nSub frumuse\u0163ea f\u0103r\u0103 asem\u0103nare a versurilor \u00een care poetul descrie \u00eent\u00e2lnirea unei creaturi \u00eengere\u015fti cu Ziditorul lumii, se ascund, dup\u0103 cum s-a putut vedea, o sum\u0103 de elemente dogmatice \u015fi mistice, proprii doctrinei cre\u015ftine. Nimic eterogen nu intervine \u00een acest episod al poemului, care d\u0103 puterea maxim\u0103 a inspira\u0163iei eminesciene, s\u0103-i tulbure puritatea cre\u015ftin\u0103. Luceaf\u0103rul e un poem, e poemul prin excelen\u0163\u0103 cre\u015ftin al literaturii rom\u00e2ne\u015fti.
\nCu toate acestea, echivocul de care vorbeam la \u00eenceput r\u0103m\u00e2ne. Luceaf\u0103rului i se opune Mortua est, poezia ce se termin\u0103 cu faimoasele versuri:<\/p>\n
De e sens \u00eentr-asta, e-ntors \u015fi ateu,
\nPe palida-\u0163i frunte nu-i scris Dumnezeu.<\/p>\n
S\u0103 nu ne gr\u0103bim \u00eens\u0103 a face din Mortua est antiteza Luceaf\u0103rului \u015fi din nega\u0163ia ei opusul m\u0103re\u0163ei afirma\u0163ii subliniate p\u00e2n\u0103 acum. Mortua est \u00eenf\u0103\u0163i\u015feaz\u0103 o stare sufleteasc\u0103 incidental\u0103, pricinuit\u0103 de moartea prea timpurie a unei tinere frumoase. Poetul \u00eensu\u015fi t\u00e2n\u0103r. Tinere\u0163ea e mai grabnic\u0103 la revolt\u0103 \u015fi mai pu\u0163in z\u0103bavnic\u0103 la r\u0103bdare \u015fi la st\u0103p\u00e2nire de sine. A murit o dat\u0103 \u00een floarea v\u00e2rstei \u015fi a frumuse\u0163ii. Durerea e cu at\u00e2t mai mare pe urma unei astfel de stingeri f\u0103r\u0103 vreme. Poetul \u00eei vede sufletul candid, ca o umbr\u0103 de argint, ridic\u00e2ndu-se la cer prin spa\u0163ii stelare \u015fi-l urm\u0103re\u015fte \u00een sl\u0103vi paradisiace, cum se str\u0103lumineaz\u0103 \u00een haina albastr\u0103, stropit\u0103 cu aur, \u015fi pe frunte o cunun\u0103 de laur. Moartea i se pare frumoas\u0103 ca o mare de stele, ca un secol cu sori \u00eenflori\u0163i, \u00een compara\u0163ie cu basmul pustiu \u015fi ur\u00e2t, care e via\u0163a \u00een mizeria p\u0103m\u00e2nteasc\u0103. Dar arunc\u00e2ndu-\u015fi ochii spre lutul alb \u015fi rece, r\u0103mas \u00een sicriu, sufletul i se tulbur\u0103, r\u0103nit de \u00eendoial\u0103 \u2013 precizeaz\u0103 Eminescu. Dar dac\u0103 moartea nu e o cale aerian\u0103 spre str\u0103lucirile paradisului? Dar dac\u0103 e o eternitate de nefiin\u0163\u0103 total\u0103? Atunci nu exist\u0103 suflet supravie\u0163uitor. Atunci suflarea acestui \u00eenger de fata \u00een veci n-o s\u0103 mai \u00eenvie. Atunci ea n-a fost dec\u00e2t lutul mort ce se vede \u00een sicriu! \u00cendoiala chinuitoare \u015fi grea generalizeaz\u0103 aceast\u0103 sinistr\u0103 presupunere \u015fi evolueaz\u0103 \u00een revolt\u0103 negativist\u0103. Dac\u0103 \u00eentr-adev\u0103r nu exist\u0103 suflet supravie\u0163uitor lutului, atunci existen\u0163a p\u0103m\u00e2nteasca, \u00eenc\u0103rcat\u0103 de multe dureri \u015fi de pu\u0163ine pl\u0103ceri, n-are nici un sens. E o nebunie s\u0103 tr\u0103ie\u015fti dac\u0103 la cap\u0103tul acestei vie\u0163i p\u00e2nde\u015fte moartea etern\u0103:<\/p>\n
Dec\u00e2t un vis sarb\u0103d mai bine nimic.<\/p>\n
\u00cen cazul acesta lumea \u00eentreag\u0103 e goal\u0103 de sens. \u015ei dac\u0103 totu\u015fi are unul, el este<\/p>\n
\u00eentors \u015fi ateu,
\nPe palida-\u0163i frunte nu-i scris Dumnezeu.<\/p>\n
Versurile finale sunt condi\u0163ionate astfel de presupunerea sinistr\u0103 a \u00eendoielii \u015fi de revolta \u00een fa\u0163a eventualit\u0103\u0163ii unei existen\u0163e lipsite de sens metafizic. Ele nu sunt deci nici o nega\u0163ie ateist\u0103 absolut\u0103, ci una condi\u0163ionat\u0103 de posibilitatea non-sensului. C\u0103 negativismul nu pusese st\u0103p\u00e2nire pe spiritul lui Eminescu cel t\u00e2n\u0103r avem dovada \u00een poezia Amicului F. I., ce dateaz\u0103 aproximativ din aceea\u015fi vreme cu Mortua est:<\/p>\n
Dar dac\u0103 g\u00e2ndul zilelor mele
\nSe stinse-n mintea lui Dumnezeu,
\n\u015ei dac\u0103 pentru sufletul meu
\nNu-i loc aicea, ci numa-n stele:
\nVoiu, c\u00e2nd mi-or duce \u00eengerii s\u0103i
\nPalida-mi umbr\u0103 \u00een albul munte,
\nS\u0103-mi pui cununa pe a mea frunte
\n\u015ei s\u0103-mi pui lira la c\u0103p\u0103t\u00e2i!
\nDin aceste dou\u0103 strofe r\u0103sare clar\u0103 credin\u0163a \u00een supravie\u0163uirea sufletului \u015fi deci \u00een sensul drept, iar nu \u00eentors al lumii \u015fi al sor\u0163ii, care sunt \u00een m\u00e2na lui Dumnezeu. Raport\u00e2ndu-la la o linie spiritual\u0103, trebuie s\u0103 recunoa\u015ftem c\u0103 g\u00e2ndurile lui Eminescu evolueaz\u0103, cum vom vedea din propriile-i m\u0103rturisiri. \u015ei chiar dac\u0103, \u00een r\u0103sp\u0103rul unei juste interpret\u0103ri, am admite c\u0103 Mortua est con\u0163ine o nega\u0163ie ateist\u0103 indicativ\u0103, ea ar r\u0103m\u00e2ne o pat\u0103 trec\u0103toare anulat\u0103 de spiritualitatea pur\u0103 a Luceaf\u0103rului, poemul de maturitate, ce reprezint\u0103 ultimul popas \u00een via\u0163a zbuciumat\u0103 a poetului.
\nCu toate acestea, din afirmarea unui Dumnezeu viu \u015fi personal, care a creat universul , Eminescu nu-\u015fi cl\u0103de\u015fte o concep\u0163ie despre lume conform\u0103. Dimpotriv\u0103, concep\u0163ia lui despre lume n-are filia\u0163ie cu ideea Dumnezeului afirmat. \u00cen Scrisoarea I , dup\u0103 ce ne suie \u00een mitul cre\u0103rii lumii, afirm\u00e2nd un Tat\u0103, care a scos-o din haos, ne coboar\u0103 \u00een aceast\u0103 lume ca \u00een v\u00e2rtejul de praf ce joac\u0103 \u00een imperiul unei raze sau ca \u00eentr-un v\u0103lm\u0103\u015fag f\u0103r\u0103 sens, b\u00e2ntuit de soarta oarb\u0103. Lumea e o clip\u0103 suspendat\u0103, \u00eend\u0103r\u0103tul \u015fi \u00eenaintea c\u0103reia se \u00eentinde \u00eentunericul, sau noaptea pururea ad\u00e2nc\u0103 a ve\u015fniciei. \u00centrup\u0103rile vie\u0163ii sunt fantome halucinante, proiectate \u00een lumin\u0103 de magia anonim\u0103 a nimicului:
\nC\u0103ci e vis al nefiin\u0163ei universal cel himeric.
\nVersul acesta contrasteaz\u0103 violent cu ideea unui Tat\u0103, care a creat lumea. Acela\u015fi contrast \u00eel g\u0103sim \u00een Rug\u0103ciunea unui Dac, unde, dup\u0103 ce prosl\u0103ve\u015fte imnic pe P\u0103rintele creator al lumii \u015fi m\u00e2ntuitor al omenirii, fiindc\u0103 el e moartea mor\u0163ii \u015fi \u00eenvierea vie\u0163ii, \u00eei cere:
\nS\u0103 simt c\u0103 din suflarea-\u0163i suflarea mea se curm\u0103
\n\u015ei-n str\u00e2ngerea etern\u0103 dispar f\u0103r\u0103 de urm\u0103.
\nAceast\u0103 stingere etern\u0103 contrasteaz\u0103 tot a\u015fa de violent cu ideea unui Dumnezeu, care ucide moartea \u015fi \u00eenvie via\u0163a. \u00cen \u00cemp\u0103rat \u015fi proletar, g\u00e2ndul obsedant nu e mai pu\u0163in categoric:
\nC\u0103 vis al mor\u0163ii-eterne e via\u0163a lumii-ntregi.
\n\u00cen fundul lumii, ca prin transparen\u0163a unui vis fragil, poetul nu \u00eentrez\u0103re\u015fte dec\u00e2t neagra atotputernicie a nefiin\u0163ei, a mor\u0163ii eterne, a \u00eentunericului haotic. \u00cenaintea \u015fi \u00eend\u0103r\u0103tul ei o \u00eenf\u0103\u015foar\u0103 acela\u015fi neant, care d\u0103 existen\u0163ei p\u0103m\u00e2nte\u015fti un gust amar \u015fi f\u0103r\u0103 leac de nimicnicie. Pesimist e \u015fi Eclesiastul Vechiului Testament, care descoper\u0103 \u00een toate formele vie\u0163ii de\u015fert\u0103ciunea de\u015fert\u0103ciunilor, dar el se salveaz\u0103 din dezn\u0103dejde prin \u00eencrederea \u00een Dumnezeu. Pesimist e \u00een poeziile lui \u015fi Sf\u00e2ntul Grigore de Nazianz; dar marele teolog al Sfintei Treimi se m\u00e2ntuie de r\u0103ul acesta prin credin\u0163a \u00een f\u0103g\u0103duielile divine de dincolo de moarte. Eminescu \u00eens\u0103 nu deschide nici o fereastr\u0103 spre zarea de azur a unei existen\u0163e viitoare. Lumea lui e o insul\u0103 iluzorie \u00een oceanul negru al mor\u0163ii, ce st\u0103 gata s-o \u00eenghit\u0103. Dac\u0103 Dumnezeu a zidit aceast\u0103 lume, \u00een zadar cau\u0163i o leg\u0103tur\u0103 \u00eentre El \u015fi ea, \u00een zadar vrei s\u0103 l\u0103mure\u015fti o destina\u0163ie, pe care i-ar fi dat-o a\u015fa cum i-o g\u0103se\u015fti, rostit\u0103 profund cre\u015ftine\u015fte, la Grigore Alexandrescu. Grigore Alexandrescu a avut t\u0103ria s\u0103 \u00eenfrunte spiritual Voltaire \u015fi s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 \u00een ordinea irepro\u015fabil\u0103 a credin\u0163ei str\u0103mo\u015fe\u015fti. Eminescu s-a ridicat pe aripi proprii p\u00e2n\u0103 la contemplarea lui Dumnezeu, dar \u00een ce prive\u015fte esen\u0163a lumii \u015fi destinul ei, nu s-a putut sustrage influen\u0163ei lui Schopenhauer, demonicul apostol al pesimismului. \u015ei astfel, \u00een cele mai fermec\u0103toare versuri ale graiului rom\u00e2nesc, el face figur\u0103 de profet al mor\u0163ii eterne. De altfel, poetul \u00eensu\u015fi are grij\u0103 s\u0103 pun\u0103 cap\u0103t unei asemenea triste solii, c\u00e2nd veste\u015fte \u00een poezia Cu m\u00e2ne zilele-\u0163i adaogi:
\nNaintea nop\u0163ii noastre umbl\u0103
\nCr\u0103iasa dulcii dimine\u0163i,
\nChiar moarte \u00eens\u0103\u015fi e-o p\u0103rere
\n\u015ei un vistiernic de vie\u0163i.
\nNu \u015ftim cu siguran\u0163\u0103 cine e cr\u0103iasa dulcii dimine\u0163i. E poate speran\u0163a? E destul \u00eens\u0103 c\u0103 \u00een lumina ei ren\u0103sc\u0103toare moartea \u00eens\u0103\u015fi, care fusese mereu esen\u0163a etern\u0103 a lumii, devine o simpl\u0103 p\u0103rere \u015fi mai mult dec\u00e2t at\u00e2t: un vistiernic de vie\u0163i sau un fel de poart\u0103 prin care vie\u0163ile trec spre alt\u0103 ordine de existen\u0163\u0103. Accentul cade acum pe o \u00eencredere optimist\u0103 tot a\u015fa de puternic\u0103 precum a fost dezolarea pesimist\u0103. Cu o fa\u0163\u0103 \u00eenseninat\u0103, Eminescu declar\u0103 de ast\u0103 dat\u0103:<\/p>\n
Din orice clip\u0103 trec\u0103toare
\n\u0102st adev\u0103r \u00eel \u00een\u0163eleg,
\nC\u0103 sprijin\u0103 vecia-ntreag\u0103
\n\u015ei-nv\u00e2rte universu-ntreg.<\/p>\n
Nu e f\u0103r\u0103 interes s\u0103 ne oprim asupra \u00eencheierii acestei poezii, care c\u00e2nt\u0103 statornicia \u00een ceea ce\u00a0 e trec\u0103tor, unitatea \u00een ceea ce e fragmentar \u015fi ordinea \u00een ceea ce pare \u00eent\u00e2mpl\u0103tor. El sun\u0103 astfel \u2013 ca o concluzie logic\u0103 a unei medita\u0163ii filosofic\u00e3:<\/p>\n
Priveli\u015ftile sclipitoare,
\nCe-n repezi \u015firuri se di\u015ftern
\nRepaos\u0103 nestr\u0103mutate
\nSub raza g\u00e2ndului etern.<\/p>\n
Strofa const\u0103 din 2 p\u0103r\u0163i contrare, prima \u00een care se afirm\u0103 desf\u0103\u015furarea \u00een goan\u0103 a fenomenelor vie\u0163ii \u015fi a doua \u00een care se afirm\u0103, dimpotriv\u0103, fixitatea lor \u00eentr-un centru superior, care e g\u00e2ndul etern. Ce poate fi acest g\u00e2nd etern? Sau ideea platonic\u0103, la care lucrurile din lume particip\u0103 ca umbre ale ei sau ca proiec\u0163ii ale ei; sau \u00een\u0163elepciunea Dumnezeului cre\u015ftin, care con\u0163ine \u00een sine, anticipat,\u00a0 arhetipurile tuturor f\u0103pturilor din lumea creat\u0103. C\u0103ci Dumnezeu cunoa\u015fte lumea din sine, din pre\u015ftiin\u0163a sau \u00een\u0163elepciunea Lui, \u00eenainte de a o fi creat. \u00cen mod ideal, noi, creature trec\u0103toare, exist\u0103m etern \u00een Dumnezeu, ca g\u00e2nd divin, ca arhetip a ceea ce suntem real \u00een lumea creat\u0103. Trecute sau viitoare \u00een ordinea vremelniciei, lucrurile sunt mereu prezente \u00een fa\u0163a lui Dumnezeu, c\u0103ci Dumnezeu e \u201cVe\u015fnicul Acum\u201d, eternitatea Lui necunosc\u00e2nd momente diferite ca timpul creat. Leit-motivul acestei poezii:<\/p>\n
Av\u00e2nd cu toate astea-n fa\u0163\u0103
\nDe-a pururi ziua cea de azi,<\/p>\n
m\u0103 determin\u0103 s\u0103 cred c\u0103 interpretarea adev\u0103rat\u0103 a g\u00e2ndului etern e cea cre\u015ftin\u0103, adic\u0103 g\u00e2ndul etern, \u00een care sunt pururi prezente lucrurile din lume, e Dumnezeu. C\u0103ci numai \u00een cazul acesta, adic\u0103 \u00een lumina concep\u0163iei cre\u015ftine, moartea \u00eens\u0103\u015fi \u00ee\u015fi pierde eternitatea \u015fi calitatea ce-I atribuia poetul, de esen\u0163\u0103 a lumii, \u015fi devine o p\u0103rere \u015fi o func\u0163iune de vistiernic al lui Dumnezeu, care str\u00e2nge vie\u0163ile pentru alt\u0103 ordine de existen\u0163\u0103. \u00centre poeziile filozofice ale lui Eminescu, Cu m\u00e2ne zilele-\u0163i adaogi are o tonalitate major\u0103 \u015fi respir\u0103 un aer de \u00eencredere:<\/p>\n
Naintea nop\u0163ii noastre umbl\u0103
\nCr\u0103iasa dulcii dimine\u0163i\u2026<\/p>\n
V\u0103zut\u0103 prin aceast\u0103 prism\u0103, lumea \u00eenceteaz\u0103 s\u0103 mai fie un vis al nefiin\u0163ei sau un joc fantasmagoric al soartei oarbe. Din moment ce arhetipul ei exist\u0103 \u00een \u00een\u0163elepciunea lui Dumnezeu, leg\u0103tura dintre ea \u015fi El, dintre creatur\u0103 \u015fi Creator, care lipse\u015fte cu des\u0103v\u00e2r\u015fire din celelalte buc\u0103\u0163i pomenite ale poetului, devine o filia\u0163ie a iubirii divine, iar universal cap\u0103t\u0103 un sens \u00eentruc\u00e2t e icoana material\u0103 a \u00een\u0163elepciunii dumnezeie\u015fti. Bine\u00een\u0163eles, aceste idei care \u00eenso\u0163esc de minune convingerile teiste ale lui Eminescu \u015fi arunc\u0103 o punte de lumin\u0103 peste oceanul negrei nefiin\u0163e, pus tot pe el \u00eentre Dumnezeu \u015fi lume, nu se bucur\u0103 \u00een opera lui de propor\u0163iile pe care le au contrarele lor. Pe c\u00e2nd formul\u0103rile lapidare ale celorlalte sunt subliniate \u00een texte de \u00eensu\u015fi poetul, acesta din urm\u0103 decurg mai mult cu ajutorul interpret\u0103rii. Oricum ar fi \u00eens\u0103, un lucru e limpede: nefiin\u0163\u0103 sau moartea etern\u0103 admis\u0103 ca esen\u0163\u0103 a lumii \u00eentunec\u0103 penibil ideea de Dumnezeu Creator, at\u00e2t de superb \u015fi repetat exprimat\u0103 de poet; \u015fi tot astfel, admiterea unui g\u00e2nd etern, care prezideaz\u0103 lumea \u015fi \u00een care lucrurile vremelnice \u00ee\u015fi reg\u0103sesc fixitatea ideal\u0103, se ciocne\u015fte violent cu afirma\u0163ia c\u0103 lumea e o victim\u0103 a soartei oarbe \u015fi o iluzie a mor\u0163ii. \u00centre unele \u015fi altele din aceste idei exist\u0103 adev\u0103rate pr\u0103p\u0103stii, ce r\u0103m\u00e2n de-a pururea c\u0103scate, \u00een pofida oric\u0103rei admira\u0163ii pentru \u201efilosofia\u201d.
\nDac\u0103 poeziile lui Eminescu sunt \u00een acela\u015fi timp \u015fi documente suflete\u015fti \u2013 se poate crede altfel c\u00e2nd e vorba de un om ca el, care \u015fi-a mig\u0103lit arta cu o seriozitate at\u00e2t de ad\u00e2nc\u0103? \u2013 atunci ele ne pot l\u0103muri \u00een bun\u0103 m\u0103sur\u0103 asupra transform\u0103rilor l\u0103untrice \u015fi intime, care, la r\u00e2ndul lor, au pricinuit aceste sp\u0103rturi profunde \u00een unitatea concep\u0163iei lui despre lucrurile supreme. M\u0103 g\u00e2ndesc mai ales la poezia Melancolie depl\u00e2nge \u00een cuvinte sf\u00e2\u015fietoare ca un prohod pierderea credin\u0163ei religioase. Poetul s-a \u00eenstr\u0103inat de sine, de sufletul s\u0103u de alt\u0103 dat\u0103. Dac\u0103 odinioar\u0103 acest suflet str\u0103lucea, zugr\u0103vit de frumuse\u0163ile credin\u0163ei, ca un altar luminat de flac\u0103ra liturghiei, acum arat\u0103 ca o biseric\u0103 \u00een ruine, cu u\u015file \u015fi ferestrele sparte, prin care \u0163iuie v\u00e2ntul \u00eenr\u00e2uririlor din afar\u0103; \u00een care, drept preot, greierul tomnatic vr\u0103je\u015fte ideile negre ale vestejirii, iar cariul, drept dasc\u0103l, roade-n inim\u0103 cu dezn\u0103dejdea mor\u0163ii.<\/p>\n
Credin\u0163a zugr\u0103ve\u015fte icoanele-n biserici,<\/p>\n
constat\u0103 Eminescu, p\u0103truns de tragicul regret, al celui care a pierdut-o, v\u0103z\u00e2nd acum feeria ei stins\u0103, pentru a r\u0103m\u00e2ne \u00een urm\u0103 ruin\u0103 \u015fi pustiu de moarte. Un lucru scump \u00eel pre\u0163uim cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t l-am pierdut; de aceea aceast\u0103 poezie are inflexiuni grele, de bocet. Sufletul despodobit acum nu se mai recunoa\u015fte \u00een cel care a fost. Parc-am murit de mult, apas\u0103 poetul pe ultimele cuvinte, relief\u00e2nd astfel distan\u0163a dureroas\u0103 a \u00eenstr\u0103in\u0103rii.
\nMelancolie e un document care impune, al sincerit\u0103\u0163ii marelui poet, ce ne dezv\u0103luie una din cele mai intime cute ale sufletului, drama pierderii credin\u0163ei. Spunem dram\u0103 \u015fi nu tragedie, fiindc\u0103, totu\u015fi, nu e vorba de o pierdere ireparabil\u0103. \u00cen aceast\u0103 privin\u0163\u0103 \u00eensu\u015fi Eminescu ne previne. Precum din pictura de alt\u0103dat\u0103 a bisericii ruinate.<\/p>\n
Abia conture triste \u015fi umbre au r\u0103mas,<\/p>\n
tot a\u015fa din credin\u0163a pierdut\u0103 a mai r\u0103mas \u00een suflet ceva, pe care poetul \u00eel determin\u0103 prin repetarea aceluia\u015fi vers. S-a uscat tulpina \u00eenflorit\u0103 a credin\u0163ei, dar a r\u0103mas \u00een afunzimile sufletului r\u0103d\u0103cina ei. Sentimentul religios, dup\u0103 convingerea noastr\u0103, e o putere instinctiv\u0103 a sufletului omenesc. Sunt g\u00e2nditori cre\u015ftini care afirm\u0103, ca Toma de Aquino, c\u0103 putere credin\u0163ei ar fi dob\u00e2ndit\u0103, \u015fi sunt al\u0163ii, ca Ioan Damaschin, care o socotesc \u00eenn\u0103scut\u0103. Dintre marii mistici nu cunosc niciunul, care s\u0103 fie de p\u0103rerea lui Toma de Aquino. Dimpotriv\u0103, psihologia mistic\u0103 se \u00eentemeiaz\u0103 pe instinctul religios, considerat ca partea cea mai ad\u00e2nc\u0103 \u015fi mai ascuns\u0103 a sufletului omenesc. Dup\u0103 un principiu fundamental al antropologiei cre\u015ftine, omul e chipul lui Dumnezeu, \u015fi c\u00e2nd afirm\u0103m acest principiu, includem totodat\u0103 o afinitate nativ\u0103 a omului fa\u0163\u0103 de Dumnezeu. \u015ei dracii cred \u015fi se cutremur\u0103, spune cartea sf\u00e2nt\u0103, confirm\u00e2nd \u00eenc\u0103 o dat\u0103 adev\u0103rul ineit\u0103\u0163ii credin\u0163ei. De aceea, Dostoievski, preocupat ca niciun alt scriitor de problemele spirituale, socote\u015fte c\u0103 nu exist\u0103 atei \u00een mod absolut. Ceea ce numim ateism e o r\u0103sturnare \u00een sens invers a raporturilor credin\u0163ei. Ateismul e o revolt\u0103 \u00eempotriva lui Dumnezeu, dar aceast\u0103 revolt\u0103 n-ar exista f\u0103r\u0103 obiectul ei. Negarea lui Dumnezeu e un act de voin\u0163\u0103 demonizat\u0103, un act de suprafa\u0163\u0103 sufleteasc\u0103 iar nu de ad\u00e2ncime instinctual\u0103. \u00cel t\u0103g\u0103duiesc fiindc\u0103 nu vreau s\u0103-L afirm sau s\u0103-l recunosc. Ateii au astfel psihologia demonic\u0103 a dracilor, care \u015ftiu c\u0103 Dumnezeu exist\u0103, dar nu vor s\u0103-I recunoasc\u0103 suprema\u0163ia. Despre Eminescu \u00eens\u0103 nu putem vorbi \u00een acest fel. Ne opre\u015fte \u00eens\u0103\u015fi m\u0103rturisirea lui c\u0103 din credin\u0163a pierdut\u0103 i-au mai r\u0103mas conture \u015fi umbre. E vorba, poate, de fr\u00e2ngerea elanului ei, iar nu de uscarea r\u0103d\u0103cinii ei instinctuale. \u00cens\u0103\u015fi melancolia \u00een care el \u00eenv\u0103luie aceast\u0103 dram\u0103 spiritual\u0103, \u00eensu\u015fi regretul dureros cu care ne vorbe\u015fte despre aceast\u0103 pierdere ne arat\u0103 c\u0103 el nu depl\u00e2nge moartea credin\u0163ei, ci \u00eenchircirea ei.
\nForma cea mai acut\u0103 a necredin\u0163ei e revolta negativ\u0103 \u00een fa\u0163a lui Dumnezeu. Este Eminescu un asemenea revoltat? Nu, ci dimpotriv\u0103. Paginile lui de inspira\u0163ie cosmogonic\u0103 vorbesc totdeauna, fie \u00een sens mitologic, fie \u00een sens cre\u015ftin, de fiin\u0163a divin\u0103 anterioar\u0103 lumii create. Aceasta chiar acolo unde imediat atribuie lumii esen\u0163a mor\u0163ii eterne sau a nefiin\u0163ei. Ceea ce dovede\u015fte c\u0103 r\u0103d\u0103cina credin\u0163ei, c\u0103 acel \u201echip\u201d al lui Dumnezeu \u00een omul care e poetul continu\u0103 s\u0103 fie viu. Cum \u00eens\u0103 \u00eentre Creator \u015fi creatur\u0103 Eminescu nu vede continuitatea unui raport spiritual, teismul lui e mai degrab\u0103 un deism, doctrin\u0103 care afirm\u0103 c\u0103 Dumnezeu a creat lumea, dar a p\u0103r\u0103sit-o s\u0103 se conduc\u0103 dup\u0103 bunul ei plac. Unei asemenea doctrine credin\u0163a nu-i lipse\u015fte. Dar ceea ce \u00eei lipse\u015fte e speran\u0163a \u015fi dragostea.
\nS-ar putea vorbi la Eminescu de o credin\u0163\u0103 f\u0103r\u0103 speran\u0163\u0103, de\u015fi poetul nu e categoric \u00een aceast\u0103 privin\u0163\u0103, fiindc\u0103 e contradictoriu. \u00cen prima tinere\u0163e, c\u00e2nd \u00ee\u015fi sim\u0163ea sufletul zugr\u0103vit de frumuse\u0163ea credin\u0163ei \u015fi scria poezia \u2013\u00a0 postum\u0103 \u2013 despre noaptea \u00cenvierii, el apoteoza speran\u0163a ca pe o m\u00e2ng\u00e2iere dulce a tuturor muritorilor, \u00een toate \u00eemprejur\u0103rile vie\u0163ii. Ea \u00ee\u0163i d\u0103 puteri s\u0103 \u00eenfrun\u0163i \u00eens\u0103\u015fi moartea:<\/p>\n
A\u015fa virtuo\u015fii murind nu desper,
\nSperan\u0163a-a lor frunte-nsenin\u0103,
\nSperan\u0163a cea dulce de plat\u0103 \u00een cer,
\n\u015ei face de uit\u0103 de-a mor\u0163ii dureri,
\nPleoapele-n pace le-nchin\u0103.<\/p>\n
\u00cenger \u015fi demon, scris\u0103 \u00een aceea\u015fi vreme a primei tinere\u0163i, con\u0163ine, \u00eentr-o form\u0103 mai complicat\u0103, aceea\u015fi preocupare de problemele vie\u0163ii religioase. \u00centr-un contrast acut sunt puse \u00een fa\u0163a altarului credin\u0163a \u015fi speran\u0163a Ei cu ateismul \u015fi disperarea Lui. Credin\u0163a \u015fi speran\u0163a Ei, \u00eenfl\u0103c\u0103r\u0103rile \u00een rug\u0103ciune, \u00eei dau aripi fantastice ca de \u00eenger, pe c\u00e2nd El e un demon atras \u00een biseric\u0103 numai de amorul pentru Ea. Transfigurarea \u00eengereasc\u0103 a fetei adorate \u00eens\u0103 \u00eel zguduie din ad\u00e2nc, \u00eei \u00eencovoaie genunchii \u015fi \u00eei moaie buzele spre rug\u0103ciune. E convertirea unui ateu prin dragoste. A fost de ajuns evlavia iubitei ca s\u0103 re\u00eenverzeasc\u0103 \u00een t\u00e2n\u0103rul demonizat r\u0103d\u0103cina credin\u0163ei. Dar El trebuie s\u0103 moar\u0103. \u00cen agonia-i singuratic\u0103 vede toat\u0103 de\u015fert\u0103ciunea vie\u0163ii lui de rebel demonic. \u00cen fa\u0163a mor\u0163ii, f\u0103r\u0103 credin\u0163\u0103 \u015fi f\u0103r\u0103 speran\u0163\u0103, sim\u0163i c\u0103 nimica nu e\u015fti. Sublinierea e a lui Eminescu, care pune pe seama t\u00e2n\u0103rului muribund aceast\u0103 exclama\u0163ie celebr\u0103:<\/p>\n
A muri f\u0103r\u0103 speran\u0163\u0103! Cine \u015ftie-am\u0103r\u0103ciunea
\nCe-i ascuns\u0103-n aste vorbe?<\/p>\n
Se repet\u0103 \u015fi de data aceasta aceea\u015fi mi\u015fcare sufleteasc\u0103 de regret amar, pe care am cunoscut-o la pierderea credin\u0163ei. Cele dou\u0103 virtu\u0163i ale vie\u0163ii cre\u015ftine sunt glorificate de poet prin negativul lor. Numai cine pierde \u015ftie cu ad\u00e2nc\u0103 durere ce-ar fi c\u00e2\u015ftigat dac\u0103 n-ar fi pierdut.
\nCredin\u0163a f\u0103r\u0103 speran\u0163\u0103 reapare \u00een Rug\u0103ciunea unui Dac, unde poetul prosl\u0103ve\u015fte pe Dumnezeul cre\u015ftin, dar \u00eei cer\u015fe\u015fte moartea dezn\u0103d\u0103jduit\u0103 a stingerii eterne, a dispari\u0163iei f\u0103r\u0103 de urm\u0103. \u015ei mai departe, spre m\u00e2hnita noastr\u0103 mirare, dezn\u0103dejdea e practicat\u0103 ca un principiu moral \u00een Gloss\u0103, a c\u0103rei etic\u0103 egocentric\u0103 e o \u00een\u0163elepciune uscat\u0103 \u015fi \u00eencremenit\u0103 \u00een ghea\u0163a indiferen\u0163ei:<\/p>\n
Nu spera \u015fi nu ai team\u0103.<\/p>\n
E drept c\u0103 aici aceste virtu\u0163i negative privesc numai raporturile insului cu oameni, nu \u015fi raporturile lui cu ceea ce este dincolo de aceast\u0103 lume. Dar oricum, poetul care, \u00een prima tinere\u0163e, a apoteozat speran\u0163a nu numai ca o virtute teologic\u0103, dar \u015fi ca o virtute civic\u0103, se dezminte la maturitate, propun\u00e2nd contrariul ei. \u015ei totu\u015fi, sfatul dezolant dat \u00een Gloss\u0103 nu e ultimul cuv\u00e2nt al lui Eminescu relativ la speran\u0163\u0103. El continu\u0103 s-o regrete \u015fi s\u0103 doreasc\u0103 dulcea ei m\u00e2ng\u00e2iere pe care a c\u00e2ntat-o \u00een prim\u0103vara vie\u0163ii.
\nE cu totul caracteristic pentru fa\u0163a spiritual\u0103 a personalit\u0103\u0163ii lui Eminescu acest regret, expresie a unui gol spiritual, dureros tr\u0103it, regret \u00eenso\u0163it de respectul lucrurilor sfinte oric\u00e2nd vine prilejul. Cuv\u00e2ntul sf\u00e2nt \u00eel atribuie nu numai lucrurilor cel ce-l poart\u0103 prin natura lor sau prin calitatea lor moral\u0103, dar \u015fi celor care ies din sfera acestei valori, cum e teiul, care-i sf\u00e2nt, cum e marea, care e sf\u00e2nt\u0103. S-ar putea vorbii chiar de o evlavie eminescian\u0103 pentru anumite lucruri profane ce st\u00e2rnesc admira\u0163ia poetului, dar aceasta e o chestiune oarecum periferic\u0103 preocup\u0103rii noastre de acum. Acest regret dup\u0103 virtu\u0163ile supreme ale cre\u015ftinismului ne comunic\u0103 o infinit\u0103 simpatie pentru drama spiritual\u0103 intim\u0103 a acestui geniu. Din ce pricin\u0103 le-a pierdut nu ne spune; c\u0103ci ale vie\u0163ii valuri \u015fi al furtunii pas, pe care le d\u0103 \u00een Melancolie, sunt l\u0103muriri prea nebuloase. Influen\u0163a filosofiei devastatoare a lui Schopenhauer poate fi o explica\u0163ie, dar Eminescu e un spirit prea complex ca ea s\u0103 fie unica determinant\u0103. Schopenhauer l-a determinat s\u0103 vad\u0103 negru \u00een fundul lumii, dar nu l-a putut \u00eempiedica s\u0103 zboare cu Luceaf\u0103rul p\u00e2n\u0103 \u00een cre\u015ftetul de lumin\u0103 divin\u0103 al cerului. Ar fi foarte interesant s\u0103 cunoa\u015ftem toate cauzele pierderilor spirituale ale lui Eminescu, dar mai interesant mi se pare s\u0103 accentu\u0103m c\u0103 regretul dup\u0103 un lucru e tot una cu dorin\u0163a de a-l avea. Cine t\u00e2nje\u015fte dup\u0103 credin\u0163a \u015fi dup\u0103 speran\u0163a pierdut\u0103 e \u00een situa\u0163ia de a spune ca \u00een Evanghelie: Cred, Doamne, ajut\u0103 necredin\u0163ei mele! \u015ei aceasta mi se pare c\u0103 e starea spiritual\u0103 a lui Eminescu.
\nE curios c\u0103 pe un geniu ca el nu-l preocup\u0103 Iisus Hristos, dar e semnificativ c\u0103-l preocup\u0103 adesea Maica Domnului. M\u00e2ntuitorul \u00een chip de r\u0103stignit \u00eei serve\u015fte o dat\u0103 ca termen de compara\u0163ie \u00een poezia R\u0103sari s\u0103 dai lumin\u0103, unde e vorba de o Golgot\u0103 a dragostei erotice:<\/p>\n
Cu aspra nep\u0103sare tu sufletu-mi aduci
\nPe cele dou\u0103 bra\u0163e \u00eentinse-a sfintei cruci,
\n\u015ei buzele-nsetate cu fiere mi le uzi
\nC\u00e2nd ruga mea fierbinte nu vrei s\u0103 o auzi,
\nM\u0103 faci p\u0103rta\u015f \u00een lume durerilor lui Crist\u2026<\/p>\n
S\u0103 recunoa\u015ftem c\u0103 aceast\u0103 compara\u0163ie nu e chiar la locul ei. Durerea unui amor ne\u00eemp\u0103rt\u0103\u015fit n-are nimic a face cu sacrificiul de pe cruce. Pentru un geniu avem preten\u0163ia de a se apropia altfel de Fiul lui Dumnezeu. \u00cen schimb, Maica Domnului se bucur\u0103 de o sf\u00e2nt\u0103 adorare din partea poetului. Ei i se m\u0103rturise\u015fte cu ardoare, Ei i se roag\u0103. Eminescu nu e numai c\u00e2nt\u0103re\u0163ul mor\u0163ii eterne, dar \u015fi al eternului feminin. \u00cenclinarea lui de a idealiza femeia, ridic\u00e2nd-o mai presus de \u00eengeri \u2013 femeia e pentru el prototipul \u00eengerilor \u2013 are ceva din amorul cavaleresc medieval. E cunoscut procesul de sublimare al poeziei trubadurilor, proces de idealizare treptat\u0103 a femeii adorate p\u00e2n\u0103 la ridicarea ei \u00een slava cerului, \u00een eternul feminin investit cu prestigiu sacru. De la femeia adorat\u0103 la adorarea Maicii Domnului e un proces de purificare \u015fi de transfigurare a eternului feminin. Aceast\u0103 transfigurare \u00ee\u015fi serbeaz\u0103 triumful \u00een poezia unui Jacopone da Todi \u015fi \u00een proza imnic\u0103 a lui Heinrich Seuse, am\u00e2ndoi adorator cura\u0163i ai Sfintei Fecioare. \u00cen Venere \u015fi madon\u0103, Eminescu\u00a0 descrie acest proces pe seama lui Rafael, atribuind marelui pictor transfigurarea Venerei, ca ideal de frumuse\u0163e feminin\u0103, \u00een Madona Dumnezeie. Cel care a scris versul:<\/p>\n
Femeie \u00eentre stele \u015fi stea \u00eentre femei,<\/p>\n
a putut s\u0103 urce f\u0103r\u0103 greutate culmile idealiz\u0103rii, de la adorarea femininului p\u0103m\u00e2ntesc la eternul feminin adunat \u00een Sf\u00e2nta fecioar\u0103. Afar\u0103 de aceasta cultul Maicii Domnului e o larg\u0103 \u015fi ad\u00e2nc\u0103 tradi\u0163ie a evlaviei rom\u00e2ne\u015fti. Maica Dumnezeului \u00eenomenit e, prin aceasta, Maica omenirii \u00eendurerate. Dragostea ei matern\u0103, ve\u015fnic \u00eenl\u0103crimat\u0103 de soarta omului, e \u00eentru totul prielnic\u0103 rug\u0103ciunilor ce i se ridic\u0103 sub privirea ei \u00eenstelat\u0103 de pl\u00e2ns \u00ee\u015fi deschide Eminescu inima sf\u00e2\u015fiat\u0103 de drama lui spiritual\u0103. Sonetul, pe care i-l \u00eenchin\u0103, e o rug\u0103ciune dogor\u00e2t\u0103 de setea virtu\u0163ilor pierdute:<\/p>\n
R\u0103sai asupra mea, lumin\u0103 lin\u0103,
\nCa-n visul meu ceresc d-odinioar\u0103;
\nO, maic\u0103 sf\u00e2nt\u0103, pururea fecioar\u0103,
\n\u00cen noaptea g\u00e2ndurilor mele vin\u0103!<\/p>\n
Speran\u0163a mea tu n-o l\u0103sa s\u0103 moar\u0103
\nDe\u015fi al meu e un noian de vin\u0103;
\nPrivirea ta, de mil\u0103 cald\u0103 plin\u0103,
\n\u00cendur\u0103toare-asupra mea coboar\u0103.<\/p>\n
Str\u0103in de to\u0163i, pierdut \u00een suferin\u0163a
\nAd\u00e2nc\u0103 a nimicniciei mele,
\nEu nu mai cred nimic \u015fi n-am t\u0103rie.<\/p>\n
D\u0103-mi tinere\u0163ea mea, red\u0103-mi credin\u0163a
\n\u015ei reapari din cerul t\u0103u de stele
\nCa s\u0103 te-ador de-acum pe veci, Marie!<\/p>\n
Un om de geniu \u00eengenuncheaz\u0103 \u00een fa\u0163a Sfintei Fecioare. Smerenia, condi\u0163ie ini\u0163ial\u0103 a rug\u0103ciunii, \u00eel face s\u0103-\u015fi vad\u0103 \u00eentreaga m\u0103re\u0163ie ca pe o ad\u00e2nc\u0103 nimicnicie. Oricine ai fi, \u00een fa\u0163a cerului \u015fi a ve\u015fniciei, sim\u0163i c\u0103 nimica nu e\u015fti cum a zis el alt\u0103 dat\u0103. Aceast\u0103 smerenie e \u015fi mai intensificat\u0103 de con\u015ftiin\u0163a dureroas\u0103 a p\u0103catului: ad\u00e2nc noian de vin\u0103. Sentimentul nimicniciei \u015fi al p\u0103catului pune o distan\u0163\u0103 moral\u0103, cutremur\u0103toare \u00eentre el \u015fi neprihana cereasc\u0103 a Sfintei Fecioare. Nevoia rug\u0103ciunii e deci cu at\u00e2t mai fierbinte. El o cuteaz\u0103, fiindc\u0103 \u015ftie c\u0103 deasupra vegheaz\u0103 privirea ei plin\u0103 de lacrimi \u00eendur\u0103toare. Ce implor\u0103 poetul de la Maica Domnului? Re\u00eenvierea credin\u0163ei \u015fi a speran\u0163ei cufundate \u00een ad\u00e2ncul noian de vin\u0103! Adic\u0103 sufletul din tinere\u0163e, zugr\u0103vit de splendorile evlaviei, pe care \u00eel regret\u0103 \u015fi \u00eel depl\u00e2nge \u00een Melancolie. Rug\u0103ciunea din acest sonet apare ca o concluzie spiritual\u0103 a ruinei, pe care a m\u0103rturisit-o \u00een cealalt\u0103 poezie. \u00cen ordinea iert\u0103rii cre\u015ftine, umilin\u0163a \u015fi c\u0103in\u0163a acestei rug\u0103ciuni r\u0103scump\u0103r\u0103 toate gre\u015felile de concep\u0163ie semnalate p\u00e2n\u0103 acum \u2013 ca s\u0103 nu mai vorbim de \u00eent\u0103ritoarea pild\u0103 ce se desface din \u00eengenuncherea unui geniu \u00een fa\u0163a mile cere\u015fti.
\nEste Eminescu un necredincios? Dac\u0103 zig-zag-urile sale filosofice \u015fi etice ne-ar \u00eembia s\u0103 admitem aceast\u0103 groz\u0103vie, priveli\u015ftea sufletului s\u0103u absorbit \u00een cea mai fierbinte rug\u0103ciune ne umple de un sf\u00e2nt fior \u015fi ne determin\u0103 s\u0103-i recunoa\u015ftem \u00een\u0103l\u0163imea spiritual\u0103. Cine se roag\u0103 s\u0103-i fie credincios nu poate fi un necredincios. Cine \u015fi-a pierdut credin\u0163a \u015fi speran\u0163a, dar le cer\u015fe\u015fte \u00eenapoi ca daruri de la Dumnezeu, nu poate fi un necredincios. C\u00e2nd Eminescu se spovede\u015fte \u00een rug\u0103ciune spun\u00e2nd: Eu nu mai cred nimic \u015fi n-am t\u0103rie, e ca \u015fi cum ar repeta \u00een al\u0163i termeni cuv\u00e2ntul din Evanghelie: Cred, Doamne, ajut\u0103 necredin\u0163ei mele! Geniu dup\u0103 chipul lui Dumnezeu, p\u0103str\u00e2nd sub ruine suflete\u015fti ardoarea ador\u0103rii, pe deasupra genunilor sale filosofice planeaz\u0103 zborul \u00een lumina divin\u0103 a Luceaf\u0103rului.<\/p>\n
<\/p>\n
Nichifor CRAINIC<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" S-au studiat cu de-am\u0103nuntul izvoarele filosofice \u015fi religioase, germane sau brahmanice, din care Eminescu \u015fi-a tras seva amar\u0103 a unor [&hellip<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3],"tags":[],"class_list":["post-25441","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/25441","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=25441"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/25441\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":25443,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/25441\/revisions\/25443"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=25441"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=25441"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=25441"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}