{"id":30733,"date":"2017-06-25T11:00:38","date_gmt":"2017-06-25T11:00:38","guid":{"rendered":"http:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/?p=30733"},"modified":"2017-06-25T11:00:38","modified_gmt":"2017-06-25T11:00:38","slug":"beni-budic-suceava-mea-2-am-parasit-o-intr-o-sambata-seara","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/2017\/06\/25\/beni-budic-suceava-mea-2-am-parasit-o-intr-o-sambata-seara\/","title":{"rendered":"Beni Budic: Suceava mea (2) – Am p\u0103r\u0103sit-o \u00eentr-o s\u00e2mb\u0103t\u0103 sear\u0103"},"content":{"rendered":"

\"\"<\/a><\/p>\n

\u00cen trenul de noapte ce ne ducea spre Bucure\u015fti \u00eencepeam s\u0103 realizez c\u0103 fiece kilometru parcurs m\u0103 \u00eendep\u0103rta, m\u0103 rupea pentru \u00eentotdeauna de t\u0103r\u00e2murile copil\u0103riei. Oare \u015ftiam \u00een acele ore ca voi mai reveni – cu g\u00e2ndul, cu visul – de nenum\u0103rate ori spre ora\u015ful de pe deal \u015fi spre Burdujeniul bunicilor, dincolo de lunca Sucevei? \u015ei c\u0103 dup\u0103 zeci de ani voi mai avea parte s\u0103 aprind o lum\u00e2nare pe morm\u00e2ntul mamei, \u00een cimitirul evreiesc de pe delu\u015forul de dup\u0103 p\u0103durice? Luminile peroanelor de gar\u0103 se dep\u0103nau sf\u00e2\u015fiind \u00eentunericul, \u00eenso\u0163ite de gemetele fr\u00e2nelor trenului: Dolhasca, Pa\u015fcani, Roman, Bac\u0103u… G\u00e2ndurile \u00eens\u0103 m\u0103 aduceau mereu la peronul minunatei g\u0103ri a Burdujeniului, pe locurile unde am avut parte \u00een adolescen\u0163\u0103 de momente, emo\u0163ii \u015fi sim\u0163iri ce s-au \u00eenr\u0103d\u0103cinat \u00een mine pentru \u00eentotdeauna.<\/p>\n

\n

La Burdujeni m-am n\u0103scut \u015fi acolo am petrecut primii mei patru ani care mi-au l\u0103sat doar fr\u00e2nturi de amintiri. Dar aveam s\u0103 revin mereu \u00een t\u00e2rgule\u0163ul unde r\u0103m\u0103seser\u0103 bunicii \u015fi familia iubitei mele m\u0103tu\u015fe Freida, sora mai t\u00e2n\u0103r\u0103 a mamei, cea care m-a \u00eenso\u0163it, de departe ca \u015fi de aproape, cu grij\u0103 \u015fi dragostea sa p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd s-a stins acum trei ani aici, \u00een Israel.<\/p>\n

\n

La Suceava ne-am mutat \u00een 1950. Tata ob\u0163inuse un serviciu la \u201eAlimentara\u201d \u015fi reu\u015fise s\u0103 ob\u0163in\u0103 \u015fi o locuin\u0163\u0103 (cu chirie) pe strada Cet\u0103\u0163ii nr. 6. Era a treia cas\u0103 pe dreapta str\u0103zii a\u015fternute cu prundi\u015f ce cobora, destul de abrupt, spre Cacaina \u015fi spre c\u0103rarea ce ducea apoi \u00een sus, spre ruinele cet\u0103\u0163ii de scaun. Casa fusese probabil proprietatea unei familii de evrei \u00eenst\u0103ri\u0163i, dar \u00een acei ani era deja \u00eemp\u0103r\u0163it\u0103 \u00een 4 locuin\u0163e unde tr\u0103iau c\u00e2teva familii. La \u00eenceput am ocupat locuin\u0163a din dreapta casei, genul de 3 camere-vagon. \u00cen locuin\u0163a al\u0103turat\u0103, paralel\u0103 dar plasat\u0103 \u00een mijlocul casei, deci mai bine ap\u0103rat\u0103 de frig \u015fi de umezeal\u0103, tr\u0103ia familia Kavon: p\u0103rin\u0163ii, dou\u0103 fete \u015fi un fiu care erau deja maturi. Aveau o c\u0103ru\u0163\u0103 cu cal ad\u0103postit\u0103 \u00een grajdul din fundul cur\u0163ii. C\u00e2nd dup\u0103 un timp nu prea lung (cred c\u0103 mai pu\u0163in de un an) familia Kavon a plecat \u00een Israel, grajdul avea s\u0103 devin\u0103 magazie de lemne. Pe una din laturile magaziei, incluse \u00een cl\u0103direa de zid, erau cele dou\u0103 cabine de toaleta ale casei. Noi ne-am mutat \u00eentr-o noapte \u00een locuin\u0163a lor, unde am tr\u0103it urm\u0103torii 13-14 ani, p\u00e2n\u0103 la plecare.<\/p>\n

\n

Fosta noastr\u0103 locuin\u0163\u0103 a fost ocupat\u0103 mai t\u00e2rziu de familia Chibici: \u015etefan Chibici, ceasornicar \u015fi mecanic de rar talent, invalid, cu ambele picioare paralizate, so\u0163ia sa \u015fi Armin, fiul ei (germani de origine), care era ceva mai mare dec\u00e2t mine. De-a lungul anilor m-au \u00eenso\u0163it, auzite prin peretele comun, sunetele orare ale ceasurilor cu pendul\u0103 din atelierul de ceasornic\u0103rie aflat \u00een camera ce d\u0103dea spre strad\u0103. Masa de lucru era lipit\u0103 de una din cele dou\u0103 ferestre \u015fi c\u00e2nd treceam prin fa\u0163a casei nu puteam s\u0103 nu-l v\u0103d prin geam pe Dl. Chibici, cu lupa de ceasornicar la ochi, \u00eenarmat cu \u201epin\u0163eta\u201d \u015fi alte scule minuscule, aplecat asupra vreunui mecanism de ceas. Dl. Chibici c\u00e2nta la acordeon \u015fi la pianin\u0103, era pescar amator iar figura sa prietenoas\u0103 mi-a marcat copil\u0103ria. F\u0103r\u0103 \u00eendoial\u0103 a fost o aparen\u0163\u0103 cunoscut\u0103 a Sucevei acelor ani, c\u00e2nd trecea cu scaunul s\u0103u pe rotile prin ora\u015f. La \u00eenceput, c\u0103ruciorul \u00eel activ\u0103 manual, cu bra\u0163ele sale viguroase. Dup\u0103 un timp s-a ad\u0103ugat un motora\u015f iar dup\u0103 al\u0163i c\u00e2\u0163iva ani c\u0103ruciorul l-a \u00eenlocuit cu o adev\u0103rat\u0103 motociclet\u0103 pe 3 ro\u0163i cu comenzile adaptate la m\u00e2ini, care avea \u00een spate \u015fi o banchet\u0103, destul de larg\u0103 pentru a ne transporta uneori pe Armin \u015fi pe mine. C\u00e2teodat\u0103 plecam cu ei la pescuit, pe malul Sucevei. Scaunul pe rotile l-a p\u0103strat \u015fi-l folosea c\u00e2nd mergea la cinema. Ca \u015fi acum \u00eel v\u0103d, \u00een fa\u0163a casei, sau \u00een curtea din spate, demont\u00e2nd, repar\u00e2nd, regl\u00e2nd \u015fi remont\u00e2nd motorul motocicletei, c\u00e2nd toate piesele erau desf\u0103\u015furate pe o p\u0103tur\u0103 iar Chibici, pe vine, se deplasa mi\u015fc\u00e2ndu-\u015fi picioarele paralizate cu ajutorul m\u00e2inilor sale puternice. \u00cen tot acest procedeu, ce dura ore, era asistat \u015fi ajutat de Armin. Eu priveam fermecat cum o colec\u0163ie de piese de metal redevin un motor ce p\u00e2n\u0103 la urm\u0103 porne\u015fte \u015fi lucreaz\u0103 sfor\u0103ind armonios \u015fi umpl\u00e2nd curtea cu mirosul benzinei arse. C\u00e2nd am \u00eemplinit 13 ani mi s-a dat \u00een folosin\u0163\u0103 \u201eDoxa\u201d mo\u015ftenit\u0103 de la mama. Nu era un ceas solid, ci unul fin \u015fi elegant, iar \u00een c\u00e2teva r\u00e2nduri a suferit avarii provocate de jocurile mele. De fiecare dat\u0103 Dl. Chibici m-a scos din nenorocire. \u201eDoxa\u201d mamei nu o mai port de zeci de ani, dar c\u00e2nd dau de ea \u00een sertar \u015fi-i \u00eentorc arcul, mai func\u0163ioneaz\u0103.<\/p>\n

\n

Locuin\u0163a noastr\u0103 avea dou\u0103 camere \u015fi buc\u0103t\u0103rie. Camera ce d\u0103dea c\u0103tre strad\u0103 folosea de salon \u015fi dormitor al p\u0103rin\u0163ilor. Era mobilat\u0103 cu un pat \u201estudiou\u201d, un \u015fifonier \u015fi o mas\u0103 p\u0103trat\u0103, masiv\u0103. Camera mea era la mijloc, cea mai c\u0103lduroas\u0103, \u00eens\u0103 luminat\u0103 doar de u\u015file \u015fi ferestrele cu geam ce d\u0103deau spre prima camer\u0103 \u015fi spre buc\u0103t\u0103rie. Iarna, c\u00e2nd buc\u0103t\u0103ria nu era \u00eenc\u0103lzit\u0103, camera asta ne folosea \u015fi de sufragerie. Buc\u0103t\u0103ria era dominat\u0103 de o sob\u0103 de g\u0103tit cu plit\u0103 din font\u0103 \u015fi un cuptor al\u0103turat, dar de g\u0103tit se g\u0103tea deja pe aragaz, iar focul \u00een soba-cuptor se aprindea mai rar, vinerile, ziua g\u0103titului \u015fi coptului sau \u00een zilele de sp\u0103lat rufe. U\u015fa buc\u0103t\u0103riei, cu oblon, ducea, printr-un mic cerdac, spre curte. Era o curte mare, ce de fapt \u00eenconjura 3 laturi ale casei. L\u00e2ng\u0103 sc\u0103rile acoperite ce duceau spre pod se ridica un salc\u00e2m \u00eenalt care prim\u0103vara se acoperea de flori albe \u015fi dulci \u015fi umplea curtea cu parfum. Pu\u0163in mai sus, era gardul \u00eenalt ce acoperea cu totul vederea spre livada de meri ce \u00eenconjura biserica \u201eNa\u015fterea Sf. Ioan\u201d. Din cerdac puteam \u00eentrez\u0103ri turla bisericii \u015fi dimine\u0163ile de Duminic\u0103 erau pline de r\u0103sunetele clopotelor. Merele acri\u015foare din curtea bisericii erau o atrac\u0163ie, dar gardul era \u00eenalt \u015fi doar \u00een spatele magaziei de lemne puteam ajunge la c\u00e2teva crengi… Pe latura dinspre biseric\u0103 a cur\u0163ii, erau sem\u0103nate spre var\u0103 2-3 straturi de ceap\u0103 sau de ro\u015fii. Tot acolo, l\u00e2ng\u0103 gardul casei vecine, se afla \u015fi o magazioar\u0103 care \u00een trecutul casei, servise proprietarilor de \u201eSuka \u201e – acea colib\u0103 ce semnific\u0103 s\u0103pt\u0103m\u00e2na s\u0103rb\u0103torii biblice de toamn\u0103 (Festivalul Colibilor, S\u0103rb\u0103toarea Corturilor, sau a \u201eTabernacolelor\u201d).<\/p>\n

\n

Acoperi\u015ful de tabl\u0103 putea fi ridicat \u015fi \u00eenlocuit pentru zilele s\u0103rb\u0103torii cu unul temporar, improvizat din crengi \u00eenfrunzite. Dar toate astea le-am \u00eenv\u0103\u0163at mai t\u00e2rziu. \u00cen vremea mea folosea familiei Chibici de c\u0103mar\u0103. \u00cen spate era \u015fi un mic \u015fopron \u00eengr\u0103dit unde \u00een lunile toamnei \u00eengr\u0103\u015fau porcul. Apoi, de Ignat, c\u00e2teva zile \u00eenainte de Cr\u0103ciun, sacrificarea porcului \u015fi \u00eentrega ceremonie condus\u0103 de m\u0103celarul angajat, cu cazanele de ap\u0103 clocotit\u0103 \u015fi focul aprins pe l\u00e2ng\u0103 animalul r\u0103stignit era un spectacol fascinant la care am fost martor de c\u00e2teva ori.<\/p>\n

\n

Atrac\u0163ia principal\u0103 a cur\u0163ii din spate era \u00eens\u0103 \u201epompa\u201d. Pomp\u0103 de ap\u0103 – de fapt o ci\u015fmea mare de fier – care asigura aprovizionarea locatarilor cu ap\u0103 \u015fi care func\u0163iona doar o or\u0103 sau dou\u0103 pe zi. Pompa era chiar l\u00e2ng\u0103 u\u015fa buc\u0103t\u0103riei noastre deci, spre deosebire de vecini, aveam de f\u0103cut doar c\u00e2\u0163iva pa\u015fi cu g\u0103le\u0163ile pline, p\u00e2n\u0103 la butoiul cu capac, din tabl\u0103 zincuit\u0103, unde erau acumula\u0163i mereu c\u00e2teva zeci de litri de ap\u0103. (\u00cen buc\u0103t\u0103rie, chiar l\u00e2ng\u0103 butoi trona \u201elavoarul\u201d cu lighean emailat \u015fi o can\u0103 cu m\u00e2ner mare, aproape c\u00e2t o oal\u0103, pentru scosul apei din butoi). Aprovizionarea cu ap\u0103 devenea \u00eens\u0103 o adev\u0103rat\u0103 aventur\u0103 c\u00e2nd adeseori, iarna, pompa \u00eenghe\u0163a, de\u015fi fusese bine \u00eenvelit\u0103 \u015fi c\u0103ptu\u015fit\u0103 cu paie. Dezghe\u0163area pompei era un proces complicat \u00een care se v\u0103rsau nenum\u0103rate oale cu ap\u0103 clocotit\u0103 \u015fi nu \u00eentodeauna reu\u015fea. Atunci, c\u00e2nd \u00een butoiul din buc\u0103t\u0103rie se \u00eentrevedea deja fundul, solu\u0163ia era de a ajunge cu g\u0103le\u0163ile la doamna Haimovici, \u00een casa al\u0103turat\u0103 de la nr. 4, care (raritate \u00een acei ani) aveau robinet chiar \u00een cas\u0103, sau de a parcurge vreo o sut\u0103 sau dou\u0103 de metri p\u00e2n\u0103 la o alt\u0103 pomp\u0103 \u00een josul str\u0103zii.<\/p>\n

\n

A doua latur\u0103 a cur\u0163ii se \u00eentindea de la magazia de lemne p\u00e2n\u0103 la strad\u0103, de-a lungul locuin\u0163elor unde au locuit familiile Hibner \u015fi Shiber. Era de fapt o arip\u0103 cu o buc\u0103t\u0103rie \u015fi 3 camere ce fusese \u00eemp\u0103r\u0163it\u0103 \u00een 2 apartamente. Apartamentul Hibnerilor avea l\u00e2ng\u0103 buc\u0103t\u0103rie \u015fi o camer\u0103 de baie cu toalet\u0103 interioar\u0103. Aveau chiar \u015fi robinet \u00een buc\u0103t\u0103rie, dar \u00een afara toaletei, ap\u0103 curg\u0103toare nu era a\u015fa c\u0103 \u015fi ei se aprovizionau de la pomp\u0103. \u00cen cele dou\u0103 apartamente tr\u0103iau cele dou\u0103 perechi cu c\u00e2te un copil mic – un b\u0103ie\u0163el \u015fi o feti\u0163\u0103. Izu Hibner era un b\u0103rbat dolofan, cu p\u0103r \u015faten ondulat, t\u00e2n\u0103r \u015fi ar\u0103tos, la curent cu cele mai moderne tehnologii ale epocii: era fotograf amator \u015fi chiar developa singur acas\u0103 filme \u015fi poze. Era gestionarul magazinului de \u201eSport-Foto-Muzic\u0103\u201d din centru. So\u0163ia sa, Piri, femeie frumoas\u0103, cu p\u0103rul negru, tuns scurt, era transilv\u0103neanc\u0103. Pe atunci nu \u015ftiam c\u0103 num\u0103rul tatuat pe unul din bra\u0163ele ei dovedea c\u0103 t\u00e2n\u0103ra Piri era printre pu\u0163inii supravie\u0163uitori de la Auschwitz. B\u0103ie\u0163elul lor, Meir, era cu 3-4 ani mai t\u00e2n\u0103r dec\u00e2t mine. \u00cen unele veri, p\u0103rin\u0163ii no\u015ftri aduceau, \u00een tov\u0103r\u0103\u015fie, o c\u0103ru\u0163\u0103 cu nisip \u015fi ne amenajau \u00een curte un spa\u0163iu de joac\u0103. \u00cen una din ierni, c\u00e2nd z\u0103pada a ajuns la stre\u015fine, ie\u015feam din cas\u0103 prin adev\u0103rate tunele croite \u00een n\u0103me\u0163i. \u00cen aripa cur\u0163ii ce trecea pe la intrarea Hibnerilor, se b\u0103t\u0103torise o potec\u0103 de trecere care probabil se formase la mai bine de un metru deasupra terenului. Spre prim\u0103var\u0103 c\u00e2nd poteca se mai muiase, mi-l amintesc pe Izu Hibner cum s-a scufundat \u00eentr-o zi p\u00e2n\u0103 la br\u00e2u \u00een z\u0103pad\u0103 pe c\u00e2nd trecea pe potec\u0103 \u00een drum spre ie\u015firea din curte. Pe la sf\u00e2r\u015fitul anilor \u201950, familiile Hibner \u015fi Shiber aveau s\u0103 plece \u00een Israel, iar \u00een locul lor au venit locatari noi.<\/p>\n

\n

\u00cen primii ani, acea latur\u0103 a cur\u0163ii era foarte larg\u0103 \u015fi cuprindea o por\u0163iune de teren ce mai t\u00e2rziu a fost desp\u0103r\u0163it\u0103 cu gard de curtea noastr\u0103 \u015fi plantat\u0103 cu porumb. Dar p\u00e2n\u0103 la aceast\u0103 schimbare aveam la dispozi\u0163ie un spa\u0163iu vast, acoperit cu iarb\u0103 \u015fi dominat intro parte de un nuc falnic. Afar\u0103 de recolt\u0103 de nuci, pomul ne oferea umbr\u0103 \u015fi loc de a \u00eentinde \u00een dup\u0103 amiezele de var\u0103, o p\u0103tur\u0103. Tot acolo era loca\u0163ia preferat\u0103 unde era invitat domnul P\u00e2nzaru s\u0103 fotografieze copiii. Dovad\u0103 – o poz\u0103 a mea, pe la vreo 5 ani, cu breton \u015fi costum marinar, m\u00e2ndru de noua triciclet\u0103. \u201eFoto P\u00e2nzaru\u201d era o adev\u0103rat\u0103 institu\u0163ie sucevean\u0103. Avea studioul nu departe de noi, pe Luca Arbore, iar \u00een centru domnea \u201eFoto Colbert\u201d.<\/p>\n

\n

A treia arip\u0103 a cur\u0163ii era cea mai mic\u0103 \u015fi desp\u0103r\u0163ea fa\u0163ada cu cele trei u\u015fi, de strad\u0103. Strada Cet\u0103\u0163ii era \u00eengust\u0103, nu avea trotuare \u015fi nici pavat\u0103 nu era. Dar era abrupt\u0103 \u015fi m\u0103rginit\u0103 de dou\u0103 \u015fan\u0163uri nu prea ad\u00e2nci, invadate vara de urzici \u015fi de flori de mu\u015fe\u0163el. Nu \u0163in minte s\u0103 fi trecut c\u00e2ndva vreo ma\u015fin\u0103 \u015fi nici c\u0103ru\u0163e nu treceau dec\u00e2t rareori. Iarna, devenea un derdelu\u015f ideal, ceva mai scurt dec\u00e2t cel de pe strada Mir\u0103u\u0163ilor dar nu mai pu\u0163in excitant. Vara, vedeam cum treceau m\u0103r\u015f\u0103luind \u015fi c\u00e2nt\u00e2nd companii de osta\u015fi de la cazarm\u0103, \u00een drum spre sau de la poligonul de tir din spatele cet\u0103\u0163ii.<\/p>\n

\n

Mama m\u0103 lua \u00een dup\u0103 amiezile de var\u0103 la plimbare \u00een ora\u015f. De la noi p\u00e2n\u0103 la \u015etefan cel Mare, unde \u00eencepea \u201ecentrul\u201d, era cale destul de scurt\u0103. Urcam spre strada Cur\u0163ii Domne\u015fti, numit\u0103 atunci Stalin, \u015fi apoi treceam pe l\u00e2ng\u0103 \u201ecentrul de panifica\u0163ie\u201d. \u00cen fa\u0163\u0103 sta\u0163iona c\u00e2teodat\u0103 o c\u0103ru\u0163\u0103 ce sem\u0103na a dric, din care p\u00e2inile mari, calde \u00eenc\u0103, negre \u015fi rotunde, erau duse \u00een pr\u0103v\u0103lie. Apoi, v\u00e2nz\u0103toarea \u00een halat alb, foarte scund\u0103 de statur\u0103, avea s\u0103 le v\u00e2nd\u0103 printr-un mic geam, celor care formaser\u0103 deja o coad\u0103 pe trotuar. C\u00e2nd am fost ceva mai m\u0103ricel eram trimis uneori \u015fi eu s\u0103 cump\u0103r cu 2 lei o jum\u0103tate de p\u00e2ine neagr\u0103. \u00cen drum spre cas\u0103 ron\u0163\u0103iam din coaj\u0103 cald\u0103 \u015fi mirositoare. Dup\u0103 c\u00e2teva ore \u00eens\u0103, p\u00e2inea se \u00eent\u0103rea \u015fi devenea acri\u015foar\u0103, cu totul negustoas\u0103.<\/p>\n

\n

Apoi treceam pri fa\u0163a liceului de fete (ce-l voi mai aminti), peste drum de biserica Sf. Dumitru \u015fi ajungeam la \u201eAgen\u0163ia Rozenberg\u201d. De fapt, un magazin de ziare \u015fi reviste, expuse \u00een vitrin\u0103 \u015fi pe obloanele deschise ale intr\u0103rii. Acolo aveam s\u0103 cump\u0103r c\u00e2\u0163iva ani mai t\u00e2rziu bro\u015furile colec\u0163iei de povestiri \u015ftiin\u0163ifico-fantastice, \u201eContemporanul\u201d, almanahurile ce ap\u0103reau \u00een preajma anului nou \u015fi multe altele. \u00cen spatele tejghelei cu galantarul de \u0163ig\u0103ri era o mas\u0103 de birou cu dou\u0103 ma\u015fini de scris la care fete tinere \u00eenv\u0103\u0163au dactilografia \u015fi unul din pu\u0163inele telefoane din Suceava de atunci. Inima \u201eagen\u0163iei\u201d erau \u00eens\u0103 lozurile, biletele de loto \u015fi \u00eendeosebi buletinele de pronosport. \u00cen dup\u0103 amiezile \u015fi serile de Duminic\u0103 agen\u0163ia \u015fi trotuarul din fa\u0163a ei erau \u00een\u0163esate de oameni ce a\u015fteptau s\u0103 vin\u0103 prin telefon rezultatele meciurilor, comentau cu \u00eenfl\u0103c\u0103rare detaliile aflate \u015fi evaluau tot timpul num\u0103rul de rezultate exacte de pe buletinele de pronosport. Comentariile aveau s\u0103 continue \u00een dimine\u0163ile de luni, la frizeria de dup\u0103 col\u0163, unde echipa de frizeri, cu \u201eSportul Popular\u201d \u00een m\u00e2n\u0103, analizau \u00eempreun\u0103 cu clien\u0163ii cele petrecute pe stadioane. Asupra acestui imperiu cultural-sportiv domnea cu jovialitate Dl. Rozenberg, b\u0103rbat energetic, scund \u015fi rotofei, specialist \u00een toate activit\u0103\u0163ile magazinului-agen\u0163ie, ajutat de so\u0163ia sa. C\u00e2\u0163iva ani mai t\u00e2rziu a fost arestat \u015fi condamnat pentru lips\u0103 \u00een gestiune, iar agen\u0163ia a disp\u0103rut din peisajul sucevean.<\/p>\n

\n

Dup\u0103 ce dep\u0103\u015feam agen\u0163ia, treceam prin fa\u0163a panoului cu afi\u015fele de cinematograf \u015fi d\u0103deam col\u0163ul spre centru. Chiar la col\u0163 se afla magazinul \u201eAlimentara\u201d unde a lucrat tata la \u00eenceput. Avea s\u0103 lucreze apoi mai mul\u0163i ani la magazinul central, care era ceva mai jos, vizavi \u015fi avea c\u00e2teva \u00eenc\u0103peri – raioane de coloniale, dulciuri, p\u00e2ine, b\u0103uturi, br\u00e2nzeturi \u015fi salamuri.. Era cea mai mare Alimentar\u0103 din ora\u015f \u015fi ocupa un \u00eentreg col\u0163 al str\u0103zii. \u00cemi amintesc c\u0103 \u00eentr-o sear\u0103, cred c\u0103 era iarn\u0103, un incendiu mare a distrus partea lateral\u0103 a cl\u0103dirii. \u00cen jurul zonei incendiului se adunase o mul\u0163ime de lume.\u00a0 Pe mine m-au luat imediat acas\u0103, dar \u00eenc\u0103 multe ore se putea vedea din curtea noastr\u0103 \u00eenspre centru, cerul \u00eenro\u015fit de fl\u0103c\u0103ri.<\/p>\n

\n

Dup\u0103 ce treceam prin fa\u0163a frizeriei, nu departe de col\u0163, mama intra cu mine \u00een magazinul de parfumerie al doamnei Herrer, cu care era \u00eemprietenit\u0103. Pe c\u00e2nd st\u0103teau de vorb\u0103, eu, \u00eemb\u0103tat de mirosurile micului magazin, m\u0103 minunam de sticlele mari de pe tejghea, din care doamna Herrer v\u0103rsa ap\u0103 de colonie sau uleiul de nuc\u0103, cu aten\u0163ie, printr-o p\u00e2lnioara minuscul\u0103, \u00eent\u00e2i \u00eentr-o eprubet\u0103 marcat\u0103 pe cantit\u0103\u0163i \u015fi apoi \u00een sticlu\u0163ele clientelor. \u00cen vitrine \u015fi pe pere\u0163ii magazinului erau reclame cu NIVEA. Doamna Herrer se pare c\u0103 m\u0103 \u00eendr\u0103gea. O dat\u0103 chiar a \u0163inut s\u0103 ne fotografiem \u00eempreun\u0103, eu pe la 4-5 ani, \u00een spielhozen<\/em>, \u015fi d\u00e2nsa aplecat\u0103 pu\u0163in, cu m\u00e2inile pe umerii mei, \u00een fa\u0163a magazinului. Dori, fiul ei, era cu c\u00e2\u0163iva ani mai mare dec\u00e2t mine. C\u00e2nd aveam vreo 8 ani, m-au luat o dat\u0103, Dori \u015fi tovar\u0103\u015fii lui de joac\u0103, la poligonul de tir al militarilor, dincolo de cetate. Dup\u0103 ce solda\u0163ii plecaser\u0103, se puteau aduna gloan\u0163ele de plumb pe care apoi acas\u0103, sub ochii mei, le topea pe aragaz, \u00een capacul unei cutii de crem\u0103 de ghete \u015fi ob\u0163inea astfel un disc din plumb, nea\u015fteptat de greu pentru dimensiunile lui.<\/p>\n

\n

Vizavi de parfumerie se deschidea un pasaj \u00eengust care ducea printr-un labirint de intr\u0103ri, spre \u201epia\u0163a de unt\u201d, ce se \u00eentindea \u00een spatele cl\u0103dirii alimentarei centrale. Prin acel pasaj treceam \u015fi spre sc\u0103rile ce duceau la locuin\u0163a doctorului Rauch, medicul de cas\u0103 al familiei noastre, unde mergeam uneori. Dar \u00een majoritatea cazurilor, la nevoie, Dr. Rauch venea s\u0103 ne consulte acas\u0103, cu geanta p\u00e2ntecoasa \u00een care se aflau stetoscopul, seringa de sticl\u0103 \u00een cutie nichelat\u0103 \u015fi alte ustensile medicale.<\/p>\n

\n

Dac\u0103 continuam pe aceea\u015fi parte a str\u0103zii, dup\u0103 parfumerie, ajungeam imediat la col\u0163 cu o str\u0103du\u0163\u0103 ce spre st\u00e2nga, ducea \u00een spatele \u015fcolii de fete. \u00cen cl\u0103direa imediat urm\u0103toare spre centru era farmacia unde lucra \u015fi vecina noastr\u0103, Dna. Shiber, iar pe str\u0103du\u0163\u0103 era la parter una din cela dou\u0103 sifon\u0103rii ale ora\u015fului. \u00cen sifon\u0103rie func\u0163iona o ma\u015fin\u0103 mare de umplut sticlele groase cu sifon, care ocupa o camer\u0103 \u00eentrega, cu ro\u0163i, curele de transmisie, baloane de bioxid de carbon \u015fi tot felul de manete \u015fi robinete. Sifonarul punea sticla de sifon \u00eentoars\u0103 \u00eentr-o cu\u015fca din plas\u0103 de metal \u015fi o umplea sub ochii mei plini de admira\u0163ie. Adev\u0103rat\u0103 minune tehnologic\u0103. Dup\u0103 sifon\u0103rie era intrarea spre scara ce ducea la etaj, spre locuin\u0163a familiei Bodingher a c\u0103rei camer\u0103 mai mare era dedicat\u0103 salonului de croitorie pentru copii a doamnei Bodingher, o alt\u0103 institu\u0163ie sucevean\u0103. Cred c\u0103 nu era \u00een ora\u015f vreun copil \u201ede familie bun\u0103\u201d care s\u0103 nu fi trecut pe acolo pentru ca mama s\u0103-i aleag\u0103 una din crea\u0163iile doamnei Bodingher, adev\u0103rat\u0103 artist\u0103 \u00een domeniu. Sub m\u00e2na sa lucrau 2-3 ucenice, iar costuma\u015fele \u201emarinar\u201d, v\u00e2n\u0103tor\u201d sau alte diverse modele de rochi\u0163e, paltona\u015fe, etc. etc. erau considerate de prim\u0103 calitate, veritabile opere de haute couture<\/em>. Copil, ajungeam uneori acolo cu mama, cu tante Freida \u015fi cu Iani, veri\u015forul meu mai mic, veni\u0163i special de la Burdujeni, pentru a ne coase haine noi. Peste c\u00e2\u0163iva ani buni, c\u00e2nd eram deja la liceu, aveam s\u0103 intru adesea \u00een aceea\u015fi cas\u0103, unde \u00een camera Marei, fiica Bodingherilor, ne \u00eent\u00e2lneam regulat 5 prieteni: trei fete \u015fi doi b\u0103ie\u0163i, cu to\u0163ii colegi de \u015fcoal\u0103.<\/p>\n

\n

\u00cen zile de var\u0103 plimbarea continua \u00eenspre gr\u0103dina public\u0103, prin aleea de castani b\u0103tr\u00e2ni ce m\u0103rginea parcul c\u0103tre strad\u0103. Pe partea opus\u0103 a str\u0103zii se afl\u0103 \u201ecasa telefoanelor\u201d, unde c\u00e2teodat\u0103, dup\u0103 ore de a\u015fteptare p\u0103rin\u0163ii reu\u015feau s\u0103 ob\u0163in\u0103 leg\u0103tura interurban\u0103 \u015fi s\u0103 vorbeasc\u0103 3 minute cu rudele din Gala\u0163i sau din Bucure\u015fti. Al\u0103turi era sediul CEC – ului \u015fi magazinul \u201eLibr\u0103ria Noastr\u0103\u201d cu dou\u0103 vitrine pline de comori. Mai sus, se \u00een\u0103l\u0163a falnic\u0103, minunata cl\u0103dire a prim\u0103riei (pe atunci, \u201eSfatul Popular\u201d \u015fi sediul Regiunii de Partid) dominat\u0103 de turnul cu ceas \u015fi foi\u015for – adev\u0103rat\u0103 bijuterie arhitectural\u0103. \u00cen parc, cam vizavi de prim\u0103rie, \u015fi pu\u0163in ascuns\u0103 printre copacii parcului, se afl\u0103 biserica romano-catolic\u0103, \u015fi ea cu turn \u015fi ceas, cu fa\u0163ada amintind un templu grec. Ceva mai sus era un bazin rotund, cu artezian\u0103 iar al\u0103turi, pe un soclu, bustul lui Ciprian Porumbescu.<\/p>\n

\n

Mai departe, drum scurt dup\u0103 parc ajungeam la \u201eCinematograful Tineretului\u201d. Aici avea s\u0103 fie pentru grupul nostru de prieteni, \u00een anii de liceu, un adev\u0103rat sanctuar. La Tineretului \u015fi la mai modernul \u201eCinemascop\u201d de l\u00e2ng\u0103 \u015fcoala \u015etefan cel Mare, deschis chiar \u00een acei ani, ne prezent\u0103m cu sfin\u0163enie de 4 ori pe s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103 \u015fi am vizionat sute de filme, marea majoritate ruse\u015fti dar \u015fi chineze\u015fti, franceze, italiene, germane (DEFA) \u015fi arareori chiar americane. Destul de rar, unele filme erau declarate de direc\u0163iunea \u015fcolii \u201einterzise\u201d. Secretara trecea cu anun\u0163ul din clas\u0103 \u00een clas\u0103 citindu-l cu gravitate. Dar \u015fi \u00een acele cazuri, reu\u015feam s\u0103 nu scap aproape nici un film – intr\u0103m \u015fi ie\u015feam din sal\u0103 pe \u00eentuneric… La Tineretului m\u0103 luau cu ei uneori p\u0103rin\u0163ii \u015fi \u00een anii de copil\u0103rie. Pe atunci am v\u0103zut (\u00een dou\u0103 serii!) \u201eContele de Monte Cristo\u201d… Tot cu p\u0103rin\u0163ii ajungeam c\u00e2teodat\u0103 \u015fi la teatru, \u00een mitologica sal\u0103 \u201eDom Polski\u201d din spatele parcului.<\/p>\n

\n

Ceva mai sus de Tineretului era \u015fi gr\u0103dini\u0163a unde am petrecut doi ani. \u00cen grupa mic\u0103 am avut-o de educatoare pe Dna. Otilia. Una din activit\u0103\u0163ile ce mi s-au \u00eentip\u0103rit \u00een amintire era s\u0103 decup\u0103m o figur\u0103 desenat\u0103 pe un cartona\u015f, folosind un ac mare, cu un cap\u0103t ca o perl\u0103, \u015fi \u00een\u0163ep\u00e2nd \u00een cartona\u015f g\u0103urele dese-dese de-a lungul conturului desenat. C\u00e2\u0163iva ani mai t\u00e2rziu pe acel loc avea s\u0103 fie construit\u0103 \u201eGr\u0103dina de Var\u0103\u201d pentru reprezenta\u0163ii \u00een aer liber.<\/p>\n

\n

Strada mai ducea \u00een sus – spre tribunal, policlinic\u0103, parcul Arini (din care mai t\u00e2rziu porneam, cu pionerii \u00een defil\u0103rile de 1 Mai sau 23 August), spre stadionul ora\u015fului \u015fi spre spital – dar de obicei pe l\u00e2ng\u0103 cinematograf f\u0103ceam calea \u00eentoars\u0103, \u00eel \u00eent\u00e2lneam pe tata la \u00eenchiderea magazinului \u015fi mergeam \u00eempreun\u0103 spre cas\u0103.<\/p>\n

\n

Duminica plecam to\u0163i trei, cu tr\u0103sura, la Burdujeni, la bunici. Tr\u0103surile cu doi cai erau pe atunci cam singura modalitate de transport \u00een zona urban\u0103, iar la Suceava erau destul de multe, parte din ele conduse de birjari-propietari evrei. Sta\u0163ionau \u00een fa\u0163\u0103 la Sf. Dumitru, \u00eentre strada Petru Rare\u015f \u015fi \u00eenceputul lui \u015etefan cel Mare. Tot acolo avea s\u0103 fie peste c\u00e2\u0163iva ani sta\u0163ia autobuzelor de I\u0163cani \u015fi Burdujeni care \u00eempreun\u0103 cu taxiurile Pobeda, au dus treptat la dispari\u0163ia birjelor de pe sr\u0103zile ora\u015fului. Tr\u0103surile erau \u00eenalte \u015fi aveau dou\u0103 banchete – una capitonat\u0103 \u015fi una mic\u0103, pliant\u0103. O capot\u0103 pliat\u0103 \u00eenspre partea din spate, putea la nevoie s\u0103-i apere pe pasageri de ploaie. Dar cea mai \u00eenalt\u0103 – \u015fi nead\u0103postit\u0103 – era \u201ecapra\u201d birjarului. C\u00e2nd se \u00eent\u00e2mpla s\u0103 c\u0103l\u0103torim cu vreun birjar cunoscut, pe vreme frumoas\u0103, eram l\u0103sat s\u0103 urc pe capr\u0103, al\u0103turi de el \u015fi puteam s\u0103 scrutez peisajul de la \u00een\u0103l\u0163ime. Caii o luau u\u015for la trap \u00een jos, \u00eenspre drumul I\u0163canilor, apoi birjarul o lua la dreapta pe drumul \u00een pant\u0103 spre podul \u015fubred, din lemn, ce traversa apa Sucevei. Apropiindu-ne de pod, drumul nepavat pe atunci, devenea mai lin. Pu\u0163in \u00eenainte de a ajunge la pod, puteam s\u0103 v\u0103d pe dreapta \u201e castelul de ap\u0103\u201d, un fel de mic\u0103 uzin\u0103, cu ferestre \u00eenalte, de unde apa r\u00e2ului, filtrat\u0103, era pompat\u0103 spre turnul de ap\u0103 de pe Zamca. Trecerea podului dura doar 2-3 minute, dar \u00een unii ani, dup\u0103 perioade de ploi intense, c\u00e2nd Suceava venea mai mare \u015fi mai furioas\u0103, podul devenea impracticabil. Atunci traversarea se f\u0103cea fie pe un pode\u0163 improvizat, cu mare aten\u0163ie, fie c\u0103 lungeam drumul prin I\u0163cani, sau c\u00e2nd apele se mai retr\u0103geau, dar podul \u00eenc\u0103 era \u00een repara\u0163ie, se trecea chiar prin ap\u0103, la un v\u0103d mai dep\u0103rtat de pod. Cei doi cai erau cu totul neentuziasma\u0163i s\u0103 intre \u00een ap\u0103, dar c\u00e2teva lovituri de bici \u00eei convingeau. Doar c\u00e2\u0163iva ani mai t\u00e2rziu, s-a construit un pod de beton, semn al schimb\u0103rilor ce aveau s\u0103 transforme lunca Sucevei \u00eentr-o mare \u015fi poluant\u0103 zon\u0103 industrial\u0103. Dar pe-atunci, peisajul era \u00eenc\u0103 pastoral.<\/p>\n

\n

Drumul m\u0103rginit de copaci ducea spre bariera c\u0103ii ferate, unde cantonierul, \u00eenv\u00e2rtind manivela,cobora sau ridica \u201erampa\u201d. C\u00e2nd a\u015fteptam s\u0103 treac\u0103 vreun tren, puteam \u00eentrez\u0103rii de la \u00een\u0103l\u0163imea caprei liniile de tren ce se multiplicau spre st\u00e2nga, \u015fi cl\u0103direa de c\u0103r\u0103mid\u0103 ro\u015fie a g\u0103rii Burdujeni. Apoi drumul urca \u00een pant\u0103 lin\u0103. Vedeam, tot \u00een st\u00e2nga, co\u015ful \u00eenalt de pe cl\u0103direa \u201eabatorului\u201d, treceam pe la fabrica de marmelad\u0103 \u015fi dup\u0103 scurt\u0103 distan\u0163\u0103 eram deja l\u00e2ng\u0103 \u015ecoala Primar\u0103, apoi treceam prin fa\u0163a prim\u0103riei \u015fi a dispensarului medical. Ne aflam pe \u201eStrada \u00cent\u00e2ia\u201d, care fusese, mai ales \u00een partea de \u00eenceput, strada negustorilor micului t\u00e2rgule\u0163 unde tr\u0103iau, \u00eentre r\u0103zboaie, mai bine de o mie de evrei, cam jum\u0103tate din \u00eentreaga popula\u0163ie. Pe acea strad\u0103 s\u0103 afl\u0103, pu\u0163in mai sus, singur\u0103 cas\u0103 cu etaj din Burdujeni. Aproape toate casele, gen \u201evagon\u201d, erau lipite una de alta, iar la strad\u0103 d\u0103deau pr\u0103v\u0103liile. Pe strada doua \u015fi pe a treia locuiau c\u00e2ndva cei mai pu\u0163in \u00eenst\u0103ri\u0163i – croitori, cizmari \u015fi al\u0163i meseria\u015fi. Dar \u00een anii copil\u0103riei mele aceast\u0103 or\u00e2nduire mai era doar par\u0163ial valabil\u0103.<\/p>\n

\n

Pe trotuar, femei a\u015fezate pe scaune scoase ling\u0103 prag st\u0103teau la taifas \u00een tihn\u0103 de Duminic\u0103 \u015fi examinau curioase trec\u0103torii. Apoi treceam prin fa\u0163a casei \u00een care m-am n\u0103scut \u015fi dup\u0103 vreo dou\u0103 sute de metri ajungeam la casa bunicilor, care se afla mai sus, unde se termina t\u00e2rgul \u015fi \u00eencepea satul. Burdujeniul avea s\u0103 fie pentru mine de-a lungul urm\u0103torilor vreo zece ani, un adev\u0103rat mic paradis. Acolo am urmat aproape \u00eentregul an \u015fcolar al clasei I-a c\u00e2nd mama a fost internat\u0103 \u015fi operat\u0103 la Bucure\u015fti, iar apoi a petrecut lunile de convalescen\u0163\u0103 \u00een casa bunicilor. Mama era cu vreo trei ani mai \u00een v\u00e2rst\u0103 dec\u00e2t sora ei, Freida. Probabil c\u0103 cei doi ani \u015fi jum\u0103tate trecu\u0163i \u00eempreun\u0103 \u00een iadul din Transnitria au legat \u00eentre cele dou\u0103 adolescente o prietenie \u015fi o abnega\u0163ie reciproce, rare \u00eentre surori. Dup\u0103 moartea mamei aveam s\u0103 devin eu obiectul acestor sentimente, iar casa m\u0103tu\u015fii mele, aflat\u0103 tot sus, spre \u00eenceputul satului, avea s\u0103 devin\u0103 pentru mine un al doilea c\u0103min. Acolo, la Burdujeni, copil, apoi adolescent, \u00eemi petreceam aproape toate duminicile, am legat prietenii, am petrecut zile \u015fi seri fermecate, \u00eenv\u0103luit de grij\u0103 \u015fi de dragoste.<\/p>\n

\n

De s\u0103rb\u0103torile religioase mergeam cu p\u0103rin\u0163ii la sinagog\u0103. \u00cendeosebi \u00een s\u0103rb\u0103torile de toamn\u0103 c\u00e2nd se perind\u0103, \u00een decurs de vreo 3 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni, c\u00e2teva din cele mai importante s\u0103rb\u0103tori ale anului. Tata se al\u0103turase comunit\u0103\u0163ii de enoria\u015fi de la \u201eSinagog\u0103 croitorilor\u201d ce se afla cam la \u00eenceputul str\u0103zii Petru Rare\u015f. Era o sinagog\u0103 destul de modest\u0103. Nu se putea compara cu sinagoga mare din Burdujeni, construit\u0103 \u00een prima jum\u0103tate a secolului al XIX-lea, unde mergeam uneori cu bunicul \u015fi care mi-a l\u0103sat o amintire impresionant\u0103. \u00cen ultimii ani, c\u00e2nd cu grupe de turi\u015fti israelieni am vizitat de c\u00e2teva ori sinagoga cea mare (azi, singura) din Boto\u015fani, construit\u0103 cam \u00een aceea\u015fi perioad\u0103 \u015fi \u00een acela\u015fi stil, dar acum renovat\u0103, am redescoperit amintirile acelei sinagogi din Burdujeni, care la fel cu cele din Suceava, nu mai exist\u0103. \u00cen Suceava copil\u0103riei mele erau vreo \u015fase sinagogi, iar \u00een zilele de s\u0103rb\u0103toare, noi copiii, care ne bucuram mai ales de anturajul de joac\u0103, mult mai interesant dec\u00e2t rug\u0103ciunile pe care nu prea le \u00een\u0163elegeam, mergeam uneori s\u0103 vizit\u0103m \u015fi grupele de copii ce se zbenguiau pe l\u00e2ng\u0103 alte sinagogi, cu to\u0163ii \u00eembr\u0103ca\u0163i ca \u015fi noi, \u00een haine noi, de s\u0103rb\u0103toare.<\/p>\n

\n

\u0162in minte cum \u00een ziua cea sf\u00e2nt\u0103 a iert\u0103rii p\u0103catelor, \u201eYom Kipur\u201d, c\u00e2nd to\u0163i enoria\u015fii se rugau evlavio\u015fi, postind 24 de ore, se furi\u015fau \u00een sinagog\u0103 pentru o or\u0103 sau dou\u0103, \u00a0\u00eembr\u0103ca\u0163i \u00een halatele de lucru, unii dintre cei care nu reu\u015fiser\u0103 s\u0103 ob\u0163in\u0103 zi liber\u0103 de la serviciu. Majoritatea evreilor suceveni nu mai erau ortodoc\u015fi, dar mai mult dec\u00e2t credin\u0163a, tradi\u0163ia era \u00eenr\u0103d\u0103cinat\u0103 chiar \u00een cei ce se considerau deja moderni. \u00cen Suceava, al doilea ora\u015f ca m\u0103rime al Bucovinei, tr\u0103iau \u00een perioada interbelic\u0103 aproape 4.000 de evrei, cam a cincea parte din popula\u0163ie. To\u0163i, p\u00e2n\u0103 la unul, au fost deporta\u0163i \u00een Octombrie 1941 \u00een Transnistria, ca \u015fi evreii din Burdujeni, din sate, din Dorohoi. De fapt, to\u0163i evreii Bucovinei, aproape dou\u0103 sute de mii de suflete, au fost izgoni\u0163i din casele lor. Mai pu\u0163in de jum\u0103tate au supravie\u0163uit prigonirilor, frigului, mizeriei, foametei, bolilor. \u00a0Celor reveni\u0163i la Suceava li s-au ad\u0103ogat dup\u0103 r\u0103zboi \u015fi al\u0163ii, din partea nordic\u0103 a Bucovinei, care a fost anexat\u0103 Uniunii Sovietice. De asemenea, Suceava a atras pe mul\u0163i dintre locuitorii ora\u015felor \u015fi satelor din \u00eemprejurimi, \u201ereg\u0103\u0163eni\u201d de origine, printre care \u015fi mul\u0163i evrei. Astfel, Suceava anilor copil\u0103riei mele era \u00eenc\u0103 un ora\u015f cu prezen\u0163\u0103 evreiasc\u0103 destul de pronun\u0163at\u0103. Bun\u0103 parte din profesorii de \u015fcoal\u0103, din medici, farmaci\u015fti, juri\u015fti, meseria\u015fi de tot felul s\u0103u lucr\u0103tori \u00een \u201ecomer\u0163ul de stat\u201d erau evrei. Astfel am crescut printre mul\u0163i coreligionari care erau prietenii \u015fi cunoscu\u0163ii familiei, vecini, colegi \u015fi colege de \u015fcoal\u0103 evrei, dar \u015fi mul\u0163i al\u0163ii, cre\u015ftini.<\/p>\n

\n

Copil \u015fi apoi adolescent percepeam aceast\u0103 realitate ca ceva absolut natural. Nu-mi pot aminti de vreo situa\u0163ie din acei ani, c\u00e2nd s\u0103 m\u0103 fi sim\u0163it diferit sau s\u0103 fi fost afectat de originea mea etnic\u0103, cu excep\u0163ia faptului c\u0103 noi, evreii, a\u015fteptam aproape to\u0163i aprobarea plec\u0103rii spre Israel. Presupuneam \u00een subcon\u015ftient c\u0103 acest moment va veni, dar via\u0163a mea \u00ee\u015fi continua cursul pe valurile line ale acelor ani de tinere\u0163e, de formare, la Suceava, \u015fi care au fost probabil printre cei mai ferici\u0163i ani ai mei. P\u00e2n\u0103 pe la mijlocul anilor \u015faizeci, treptat, marea majoritate a sucevenilor evrei au emigrat \u00een Israel. \u00cen clasele de liceu, la fiecare c\u00e2teva luni ne p\u0103r\u0103sea vreun coleg de clas\u0103. \u00cen ultimul an, clasa XI, r\u0103m\u0103seser\u0103m doar trei, iar dup\u0103 plecarea mea \u00een prim\u0103var\u0103, cu vreo dou\u0103 luni \u00eenainte de bacalaureat, au r\u0103mas doar Mira Zeidler \u015fi Emanuel Menczel. \u015ei d\u00e2n\u015fii aveau s\u0103 ajung\u0103 aici dup\u0103 un an sau doi.<\/p>\n

\n

Clasa \u00cent\u00e2ia am \u00eenceput-o la \u015etefan cel Mare, acolo aveam s\u0103 fac \u015fi urm\u0103toarele dou\u0103 clase, sub m\u00e2na domnului Crudu, om c\u0103runt \u015fi cu aparen\u0163\u0103 blajin\u0103, dar care \u015ftia s\u0103 ne \u0163in\u0103 destul de scurt, \u015fi s\u0103 m\u0103 readuc\u0103 la realitate cu un bob\u00e2rnac razant peste p\u0103rul tuns scurt, c\u00e2nd visam, sau m\u0103 pierdeam citind pe la sf\u00e2r\u015fitul c\u0103r\u0163ii de citire, unde erau culese povestiri mai atractive dec\u00e2t cele ce se petreceau \u00een clas\u0103. Dar dup\u0103 scurt timp, doar c\u00e2teva s\u0103pt\u0103m\u00e2ni de la \u00eenceperea anului, acas\u0103 au \u00eenceput s\u0103 se petreac\u0103 lucruri nelini\u015ftitoare. P\u0103rin\u0163ii au devenit gravi \u015fi erau evident \u00eengrijora\u0163i de ceva. Vizitele mamei la Dr. Rauch, apoi \u015fi la al\u0163i medici, s-au \u00eenmul\u0163it, tante Freida ap\u0103rea des pe la noi, iar discu\u0163iile se desf\u0103\u015furau chiar cu lacrimi \u00een ochi. Apoi mi s-a explicat c\u0103 mama e bolnav\u0103 \u015fi va trebui s\u0103 plece la Bucure\u015fti pentru mai mult timp, tata o va \u00eenso\u0163i iar eu voi fi \u00een casa bunicilor p\u00e2n\u0103 la re\u00eens\u0103n\u0103to\u015firea mamei. Clasa \u00eent\u00e2ia am continuat-o deci la \u015fcol\u0103 primar\u0103 din Burdujeni. Mamei i se descoperise o tumoare la cap \u015fi trebuia s\u0103 fie operat\u0103. \u00cen ajunul opera\u0163iei , deja \u00een toiul iernii, mama a \u0163inut neap\u0103rat s\u0103 m\u0103 vad\u0103 \u015fi am fost luat pentru vreo 2-3 zile la Bucure\u015fti unde am vizitat-o la spital. Apoi am revenit la \u015fcoal\u0103, unde se pare c\u0103 eram elev destul de bun. Spre prim\u0103var\u0103 mama a venit \u015fi ea la Burdujeni, unde \u015fi-a continuat convalescen\u0163a. Eram bucuros de re\u00eentoarcerea ei, chiar dac\u0103 m\u0103 st\u00e2njenea s\u0103 v\u0103d p\u0103rul ei ro\u015fcat, frumos, tuns acum scurt, b\u0103ie\u0163e\u015fte ca \u015fi faptul c\u0103 la mers distingeam un \u015fchiop\u0103tat vizibil \u015fi mama se folosea de un baston. Dar se p\u0103rea c\u0103 lucrurile merg spre bine. Primul meu an \u015fcolar l-am absolvit cu succes la Burdujeni, apoi ne-am \u00eentors acas\u0103 la Suceava. \u00cen treburile gospod\u0103riei o ajuta Maria, o fat\u0103 t\u00e2n\u0103r\u0103, energic\u0103 \u015fi ar\u0103toas\u0103, cu inim\u0103 de aur. Am \u00eendr\u0103git-o de-a lungul celor vreo trei ani c\u00e2t a locuit cu noi. Vara lui 1954, prima mea vacan\u0163\u0103, cu miros de l\u0103cr\u0103mioare \u015fi narcise, a fost pentru mine o var\u0103 fericit\u0103.<\/p>\n

\n

\u00cen August, am fost cu p\u0103rin\u0163ii la b\u0103i, la Vatr\u0103 Dornei, unde am \u00eent\u00e2lnit rudele din Ia\u015fi \u015fi chiar bunica a fost c\u00e2teva zile cu noi. Pentru mine, era o aventur\u0103 minunat\u0103. Dar lucrurile aveau s\u0103 se schimbe cam peste un an. Dup\u0103 ce-am absolvit clasa doua, boala mamei a revenit, din nou a fost operat\u0103 la Bucure\u015fti (eu am am fost \u00een acea var\u0103 la Gala\u0163i, la unchii mamei, unde aveam s\u0103 mai petrec vacan\u0163e de vis), iar spre sf\u00e2r\u015fitul verii, mama, deja \u00eentr-o stare intratabil\u0103 a fost readus\u0103 acas\u0103, la Suceava. A murit \u00eentr-o diminea\u0163\u0103 de S\u00e2mb\u0103ta, pe 2 Septembrie \u015fi a fost \u00eenmorm\u00e2ntat\u0103 a doua zi. Avea doar 33 de ani. Tristul cortegiu plecat de din fa\u0163a casei noastre, a trecut \u00eencet, prin spatele liceului de fete, apoi pe o str\u0103du\u0163\u0103 ce ducea prin spatele parcului, c\u0103tre strada ce coboar\u0103 pe la m\u0103n\u0103stirea Sf. Ioan, pe la uzina electric\u0103, \u015fi urc\u00e2nd pe l\u00e2ng\u0103 p\u0103durice a ajuns la cimitirul evreiesc, unde mama odihne\u015fte de atunci. C\u00e2nd am \u00eenceput clasa a treia eram orfan. Tata s-a rec\u0103s\u0103torit dup\u0103 doi ani. Apoi s-au n\u0103scut cei doi fr\u0103\u0163iori ai mei. Avi, cel mai mare din ei, mai avea s\u0103 urmeze aproape un an la o gr\u0103dini\u0163\u0103 aflat\u0103 l\u00e2ng\u0103 biserica armeneasc\u0103. Dar nu avea dec\u00e2t vreo 5 ani c\u00e2nd am plecat din Suceava.<\/p>\n

\n

\u00cen toamna lui 1956 am trecut, \u00een cadrul reformei de introducere a educa\u0163iei mixte, la \u201e\u015ecoala Medie Nr 2\u201d. Acolo, \u00een cl\u0103direa veche a fostului liceu de fete, aveam s\u0103 urmez clasele IV-VIII. Apoi, \u00een ultimii ani am \u00eenv\u0103\u0163at o perioad\u0103 \u00eentr-o arip\u0103 a cl\u0103dirii, atunci nou\u0103, a \u015fcolii de meserii, p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd liceul nostru s-a mutat definitiv \u00een noul s\u0103u local, pe stad\u0103 Petru Rare\u015f, o cl\u0103dire luminoas\u0103, cu podele de parchet, pentru p\u0103strarea c\u0103rora ni se cerea, \u00een zile ploioase, s\u0103 ne schimb\u0103m \u00eenc\u0103l\u0163\u0103mintea la intrare.\u00a0 \u00cen clasa IV a-a am avut-o de \u00eenv\u0103\u0163\u0103tore pe Dna. Zavulovici, so\u0163ia profesorului meu de vioar\u0103. \u00cen acei ani localul \u015fcolii era deja ne\u00eenc\u0103p\u0103tor \u015fi au fost perioade c\u00e2nd \u00eenv\u0103\u0163am dup\u0103 amiaz\u0103, de la ora dou\u0103 \u015fi p\u00e2n\u0103 \u00een sear\u0103. \u015ecoala a fost pentru mine cam \u00een to\u0163i anii, un loc unde ajungeam cu bucurie \u015fi o surs\u0103 de multe satisfac\u0163ii.<\/p>\n

\n

C\u00e2nd eram deja \u00een ciclul mediu, directoarea \u015fcolii a fost Dna. Frieda Wiegder. Peste c\u00e2\u0163iva ani, avea s\u0103 fie destituit\u0103 deoarece permisese uneia din profesoare s\u0103 continue lucrul la \u015fcoal\u0103, de\u015fi era \u00eenscris\u0103 pentru emigrare \u00een Israel. Mie, acest lucru avea s\u0103-mi dea oportunitatea fericit\u0103 de a o cunoa\u015fte \u00eendeaproape, c\u0103ci Dna. Wiegder, devenit\u0103 una din profesoare, mi-a fost dirigint\u0103 \u00een clasele X-XI, \u015fi ne-a predat fizic\u0103 \u015fi chimia. Era o personalitate impozant\u0103, carismatic\u0103. Aparent sever\u0103 \u015fi neiert\u0103toare, am avut \u015fi ocazii, \u00een afara orelor de clas\u0103, s\u0103 descop\u0103r \u00een ea o femeie sensibil\u0103, plin\u0103 de empatie. Ca profesoar\u0103 reu\u015fea s\u0103 fac\u0103 adev\u0103rate minuni, iar lec\u0163iile explicate de ea le \u00een\u0163elegea p\u00e2n\u0103 \u015fi ultimul nefericit corijent. F\u0103r\u0103 \u00eendoial\u0103, a fost una din cele mai cunoscute, apreciate \u015fi stimate figuri din Suceava. \u015etiu c\u0103 \u00eenc\u0103 mul\u0163i ani dup\u0103 pensionare, chiar c\u00e2nd era deja nonagenar\u0103, a continuat s\u0103 preg\u0103teasc\u0103 pentru admiteri la universitate genera\u0163ie dup\u0103 genera\u0163ie de elevi suceveni. \u00cen ce prive\u015fte al\u0163i dintre profesorii din anii de liceu \u00eemi amintesc cu afec\u0163iune \u015fi nostalgie de Dna. Cristea, Dna. Soroceanu, Dna. Macioap\u0103, Dna. Pavel, Dl. Lazurca, Dna. Riemer, Dl. Eichorn, Dna. Musta\u0163\u0103 \u015fi al\u0163ii c\u0103rora le cer iertare dac\u0103 i-am omis.<\/p>\n

\n

Trecerea, cu \u00eenceputul clasei a IV-a, la noua \u015fcoal\u0103, a fost probabil un moment crucial. Aveam s\u0103 m\u0103 \u00eent\u00e2lnesc cu noua realitate – colege, a c\u0103ror prezen\u0163\u0103 \u00een clas\u0103 schimba cu totul atmosfera. Dar mai mult dec\u00e2t asta, \u00een clasa IV-a am \u00eent\u00e2lnit un nou coleg de clas\u0103, pe Mihai Dri\u015fcu. De atunci \u015fi p\u00e2n\u0103 la plecarea mea din Suceava am fost aproape nedesp\u0103r\u0163i\u0163i. Timpul a dovedit c\u0103 prietenia noastr\u0103 sorbea din ni\u015fte izvoare comune. Niciodat\u0103 nu ne-am plictisit unul \u00een prezen\u0163a celuilalt. Dup\u0103 orele de program ne \u00eent\u00e2lneam \u00een locuin\u0163a modest\u0103 a familiei Dri\u015fcu, pe \u015etefan cel Mare (dar se putea intra \u015fi prin spate, prin curtea deschis\u0103 unde era intrarea la \u201ecrama\u201d subteran\u0103). Cu timpul, devenisem om de cas\u0103 la Elena \u015fi Gri\u015fa Dri\u015fcu \u015fi cei doi b\u0103ie\u0163i: D\u0103nu\u0163 (Mihai) \u0163i fr\u0103\u0163iorul s\u0103u, Titi. De cele mai multe ori \u00eens\u0103 (e vorba deja de anii de liceu), \u00eent\u00e2lnirile se produceau \u00een cinci: noi doi \u015fi trei fete – Mara Bodingher, gazda, Mira Seidler \u015fi Betty Merdler. Pe Mihai l-am admirat \u015fi apreciat de la \u00eenceput. Eram con\u015ftient deja atunci de superioritatea sa intelectual\u0103, de felul lui deosebit de a vedea lucrurile, de adev\u0103rata sa erudi\u0163ie, deja atunci, ca adolescent, de puterea sa de a analiza \u015fi interpreta cele v\u0103zute sau citite. La drept vorbind, el a fost pentru mine un model pe care am \u00eencercat s\u0103-l imit. Nu \u00een domeniul plastic, \u00een care d\u00e2nsul excela de pe atunci \u015fi pentru care eram con\u015ftient c\u0103 eu nu am nici un talent, dar \u00een toate celelalte activit\u0103\u0163i spirituale ale noastre. \u00cen to\u0163i acei c\u00e2\u0163iva ani ferici\u0163i armonia dintre noi a fost des\u0103v\u00e2r\u015fit\u0103. Niciodat\u0103 – nici o singur\u0103 dat\u0103 \u00een opt ani – n-am avut vreo disput\u0103 pe plan personal.<\/p>\n

\n

Au fost ani frumo\u015fi, c\u00e2nd viitorul p\u0103rea c\u0103 ne promite totul. \u015ei a fost farmecul deosebit al ora\u015fului nostru. Apoi, a urmat plecarea mea. Lui Mihai i-am \u00eencredin\u0163at caietele cu cele scrise de mine \u00een acei ani, deoarece ne era interzis s\u0103 lu\u0103m cu noi orice fel de informa\u0163ie scris\u0103. Peste ani, mai ales dup\u0103 moartea tragic\u0103 \u015fi \u00eenc\u0103 neelucidat\u0103 a lui Mihai, le credeam pierdute, dar aveam s\u0103 le reg\u0103sesc \u00een \u00eemprejur\u0103ri cu totul paradoxale. Mara, Mira \u015fi Betty, au ajuns apoi \u015fi ele \u00een Israel. Mihai a plecat spre soarta sa, la Bucure\u015fti, unde ajuns, \u201eera deja un om format, care scria extraordinar \u015fi g\u00e2ndea mult mai bine dec\u00e2t mul\u0163i din Bucure\u015fti\u201d dup\u0103 cum avea s\u0103 scrie unul din prietenii s\u0103i de acolo, Gheorghe Vida. A studiat la Arte Plastice, a creat, a scris \u015fi publicat, \u00eendeosebi \u00een domeniul criticii de art\u0103 \u015fi ani de zile a fost redactorul revistei \u201eArta\u201d, p\u00e2n\u0103 la absurdul sau probabil \u00eenscenatul accident ce i-a curmat zilele la mai pu\u0163in de 43 de ani.<\/p>\n

\n

Acceleratul de noapte \u00ee\u015fi continua goan\u0103, g\u00e2f\u00e2ind \u015fi \u015fuier\u00e2nd. Adjud, M\u0103r\u0103\u015fe\u015fti, Foc\u015fani… G\u00e2ndurile \u00eemi zburau \u015fi \u00eenainte, la cele ce m\u0103 a\u015fteptau, la aventura marii c\u0103l\u0103torii peste m\u0103ri \u015fi \u0163\u0103ri ce-o \u00eencepusem spre un necunoscut plin de promisiuni, care unui t\u00e2n\u0103r de 17 ani \u00eei provoca \u00een mod firesct emo\u0163ii \u015fi excita\u0163ii. Dar reveneam mereu la cele ce l\u0103sasem \u00een urm\u0103. \u00cenainte cu vreo trei s\u0103pt\u0103m\u00e2ni scriam \u00een jurnal urm\u0103toarele r\u00e2nduri: \u201eCa \u00een preajma oric\u0103rei c\u0103l\u0103torii, preg\u0103tirile de drum \u00eencep. De data aceasta ins\u0103 e ceva cu totul deosebit. M\u0103 preg\u0103tesc suflete\u015fte s\u0103 m\u0103 rup definitiv de lumea copil\u0103riei mele \u015fi p\u0103rerile de r\u0103u sunt inerente. De altfel e firesc s\u0103 fie a\u015fa. E imposibil ca sufletul meu s\u0103 nu poarte pecetea acestor locuri unde am deschis ochii. Oare s\u0103-mi par\u0103 r\u0103u dup\u0103 ora\u015ful acesta pe care \u00eel cunosc de c\u00e2nd m\u0103 \u015ftiu \u015fi pe mine!? Eu unul s-ar p\u0103rea c\u0103 \u00een sinea mea nu m\u0103 simt sucevean. Nu sunt de loc familiarizat cu protipendada bucovinean\u0103 \u2013 acum risipit\u0103 \u2013 a ora\u015fului. Cuno\u015ftin\u0163ele mele se reduc la un cerc destul de restr\u00e2ns \u015fi sunt mult mai mul\u0163i (a\u015fa cred eu) cei care m\u0103 cunosc pe mine f\u0103r\u0103 ca eu s\u0103-i \u015ftiu. Suceava. Nu \u00eenseamn\u0103 prea mult pentru mine. Totu\u015fi… Risc s\u0103 devin sentimental, dar n-am ce face. \u00cen mine zace un romantic \u00eent\u00e2rziat \u2013 a\u015fa cum Driscu a remarcat pe bun\u0103 dreptate. Dealurile acestea, pe care le v\u0103d de c\u00e2te ori plec la Burdujeni, cu clopotni\u0163ele lor, cu lini\u015ftea verde care le apas\u0103 vara, c\u00e2nd livezile de pe Zamca sunt \u00eenfrunzite, \u00eemi provoac\u0103 de fiecare dat\u0103 un fel de nostalgie a c\u0103rei cauz\u0103 nu o deslu\u015fesc, dar care exist\u0103. Mai ales acum, c\u00e2nd \u015ftiu c\u0103 le v\u0103d ultimele ori\u201d.<\/em><\/p>\n

\n

\u00centr-una din serile acelor zile, \u00eenainte de plecare, am g\u0103sit o cale cam excentric\u0103 de a m\u0103 desp\u0103r\u0163ii de Suceava. Centrul ora\u015fului era deja complet schimbat fa\u0163\u0103 de cel al copil\u0103riei, cl\u0103diri nenum\u0103rate fuseser\u0103 demolate \u015fi \u00eenlocuite cu blocuri, magazinele erau deja altele, se croise deja strada Ana Ip\u0103tescu iar \u00een nou\u0103 pia\u0163\u0103 ce fusese deschis\u0103, se afla \u00eenc\u0103 \u00een construc\u0163ie blocul turn, primul bloc cu 10 etaje din ora\u015f. De fapt, chiar \u00een acele luni, centrul ora\u015fului era, cum scriam \u00een jurnal, ca sub asediu, plin de tran\u015fee. Era o sear\u0103 de \u00eenceput de Aprilie, c\u00e2teva zile \u00eenainte de plecare. Tata trebuise s\u0103 ajung\u0103 pentru o zi la Bucure\u015fti pentru a ob\u0163ine ni\u015fte acte. Eu \u00eel condusesem la gar\u0103, la I\u0163cani. La \u00eentoarcere, am cobor\u00e2t din autobuz chiar la intrarea bisericii de l\u00e2ng\u0103 cas\u0103, Sf. Ioan. Apoi aveam s\u0103 notez \u00een jurnal: \u201e\u00cel conduc pe tata \u015fi la \u00eentoarcere \u00eemi vin ni\u015fte idei tr\u0103snite. \u00cen biseric\u0103 e \u00eentuneric \u015fi n-a\u015fi vrea s\u0103 stingheresc cine \u015ftie ce cuplu fericit. Ocolesc totu\u015fi. Doar nu mi-e fric\u0103? A\u015fi! Ca dovad\u0103 peste 10 minute sunt pe terasa blocului turn, dup\u0103 cinci etaje urcate cu ascensorul \u015fi alte cinci pe sc\u0103ri \u00eentr-o bezn\u0103 semiabsolut\u0103. Ora 23. \u00centr-adev\u0103r, romantic. E cam v\u00e2nt. Aproape c\u0103 am terminat chibriturile. \u00cen sf\u00e2r\u015fit! Trebuie s\u0103 fiu atent: pe jos e o re\u0163ea de o\u0163el. Probabil c\u0103 la var\u0103 va fi aici o cofet\u0103rie sau ceva \u00een genul \u0103sta. Trebuie s\u0103 merg cu b\u0103gare de seam\u0103 \u015fi ca s\u0103 fiu sincer, cam tremur. \u00cen cabina motorului de la lift e lumin\u0103 \u015fi m-ar putea auzi cineva. Orice explica\u0163ie ar fi de prisos. Priveli\u015ftea e sub a\u015ftept\u0103ri. Departe e \u00eentuneric.\u201d<\/em><\/p>\n

\n

\u00cencepea s\u0103 se lumineze. L\u0103sasem deja \u00een urm\u0103 peronul g\u0103rii Buz\u0103u \u015fi trenul alerga spre Ploie\u015fti. \u00cen diminea\u0163a de ieri, ultima zi la Suceava, m-am dus s\u0103 m\u0103 despart de \u015fcoal\u0103. S\u00e2mb\u0103ta aveam or\u0103 de dirigen\u0163ie. \u00cen pauz\u0103 am intrat \u00een clasa de uman\u0103, la Mihai \u015fi la fete (era singurul b\u0103iat din clas\u0103) . Apoi m-am dus \u00een clasa noastr\u0103 \u015fi m-am a\u015fezat pe fostul meu loc. B\u0103ie\u0163ii, Mih\u0103i\u0163\u0103 Rusu, Florin Solonaru, Puiu Urian, B\u0103rbulescu, m-au \u00eenconjurat cu b\u0103t\u0103i pe um\u0103r. Am participat la \u00eentreaga or\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103-mi dau seama atunci \u00een ce situa\u0163ie delicat\u0103 am pus-o pe Dna. Wiegder, diriginta noast\u0103. Dar cu \u00een\u0163elepciunea sa, a g\u0103sit formula prin care s\u0103-mi fac\u0103 o desp\u0103r\u0163ire c\u0103lduroas\u0103, f\u0103r\u0103 a \u00eenc\u0103lca \u201elinia partidului\u201d. Pe la orele pr\u00e2nzului am fost la familia Dri\u015fcu. Lui Mihai, i-am l\u0103sat caietele mele.<\/p>\n

\n

Dup\u0103 mas\u0103 am plecat pentru ultima oar\u0103 la Burdujeni. Tante Freida avea s\u0103 vin\u0103 \u00een urma noastr\u0103 la Bucure\u015fti, dar de to\u0163i ceilal\u0163i m-am desp\u0103r\u0163it acolo. \u00cen casa bunicilor, am trecut o or\u0103 cu multe noduri ridic\u00eendu-mi-se \u00een g\u00e2t. Am intrat \u015fi la vecinii bunicilor. La Burdujeni, \u00een acea spre sear\u0103 prim\u0103v\u0103ratic\u0103, am l\u0103sat \u00een urma mea ochi \u00eenl\u0103cr\u0103ma\u0163i.<\/p>\n

\n

Se f\u0103cuse deja diminea\u0163a \u015fi trenul se apropia de Bucure\u015fti. Dou\u0103 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni mai t\u00e2rziu, aveam s\u0103 m\u0103 g\u0103sesc pe alte meleaguri, \u00eentr-o alt\u0103 realitate, departe de Suceava copil\u0103riei \u015fi adolescen\u0163ei mele. Aveam, peste ani, s\u0103 mai revin, dar numai ca vizitator. Suceava am p\u0103r\u0103sit-o de fapt \u00een acea S\u00e2mb\u0103t\u0103. Dar pe mine, Suceava nu m-a p\u0103r\u0103sit niciodat\u0103.<\/p>\n

——————–<\/p>\n

Beni BUDIC<\/strong><\/p>\n

Petah Tiqva, Israel<\/strong><\/p>\n

aprilie 2017<\/strong><\/p>\n

\n

\n

\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen trenul de noapte ce ne ducea spre Bucure\u015fti \u00eencepeam s\u0103 realizez c\u0103 fiece kilometru parcurs m\u0103 \u00eendep\u0103rta, m\u0103 rupea [&hellip<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3],"tags":[],"class_list":["post-30733","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/30733","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=30733"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/30733\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":30736,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/30733\/revisions\/30736"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=30733"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=30733"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=30733"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}