{"id":5912,"date":"2012-05-17T10:11:13","date_gmt":"2012-05-17T10:11:13","guid":{"rendered":"http:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/?p=5912"},"modified":"2012-05-17T10:11:59","modified_gmt":"2012-05-17T10:11:59","slug":"nichita-stanescu-sau-%e2%80%9ejocul-demiurgic%e2%80%9d","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/2012\/05\/17\/nichita-stanescu-sau-%e2%80%9ejocul-demiurgic%e2%80%9d\/","title":{"rendered":"NICHITA ST\u0102NESCU SAU \u201eJOCUL DEMIURGIC\u201d?"},"content":{"rendered":"

\"\"<\/a>\u201eSlujirea poeziei este durere\u201d<\/em><\/p>\n

\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Nimeni, de la Eminescu \u00eencoace, admirat sau pizmuit, n-a fost cercetat cu at\u00e2ta os\u00e2rdie, \u00eenvolbur\u00e2nd peisajul exegetic (aglomerat) \u015fi omolog\u00e2nd, consensual, imaginea serafic\u0103 a Poetului oracular-sibilinic (devenit model popular), plutind extatic, zeificat \u015fi gelozit, ori c\u0103z\u00e2nd \u00een derapaj \u015fi dilu\u0163ie (f\u0103r\u0103 a-\u015fi diminua gloria) \u2013 precum Nichita St\u0103nescu. Abstractiz\u00e2nd emo\u0163ia, st\u0103nescianismul (original, inegal, prolix, ini\u0163iatic, ermetizant, imponderabil, efeminat, fascinant, volatil etc., de r\u0103sf\u0103\u0163 stilistic) a devenit un fenomen socio-cultural. \u015ei a impus, cu superbie, o nou\u0103 poetic\u0103. Care, s\u0103 recunoa\u015ftem, interesat\u0103 de spectacol<\/em>, n-a putut evita nici autopasti\u015fa (cli\u015feizare, serializare, relaxare), nici droaia de imitatori, exploat\u00e2nd industrios re\u0163eta. Desf\u0103\u015fur\u00e2nd un patos abstract-vizionar, \u00eentre\u0163in\u00e2nd senza\u0163ia de libertate (\u00een pofida circumstan\u0163elor ap\u0103s\u0103toare), expansivul lirism nichitian a produs, \u00een timp, \u015fi un impresionant doar critic; \u201esuprainterpretat\u0103\u201d (cum observa Daniel Cristea-Enache), poezia lui St\u0103nescu, transpersonal\u0103, rebusistic\u0103, deseori, nu este \/ nu poate fi definitiv clasat\u0103. Mai cu seam\u0103 c\u0103 \u201eun rest inexplicabil\u201d, nota acela\u015fi critic, ne va \u00eenso\u0163i mereu, cum se \u00eent\u00e2mpl\u0103, de regul\u0103, cu toate crea\u0163iile care dureaz\u0103, neistovite de armata iscodelnicilor exege\u0163i.<\/strong><\/p>\n

*<\/p>\n

\u00a0Contextul \u00een care s-a ivit genera\u0163ia lui Nichita era ventilat de iluziile liberaliz\u0103rii. Iar poetul, str\u0103in \u2013 totu\u015fi \u2013 de tenta\u0163iile oportunismului a fost propulsat de instan\u0163a critic\u0103, redescoperind esteticul. S-a bucurat, negre\u015fit, de recunoa\u015ftere oficial\u0103, dar mecanismele succesuale (\u201evalabile\u201d \u00een sens func\u0163ional, veritabile p\u00e2rghii propagandistice impun\u00e2nd \u00een plin proletcultism lideri literari<\/em>) nu ar putea explica \u00eendestul\u0103tor idolatrizarea. Dincolo de orice dirijism sau interven\u0163ionism partinic, cu adev\u0103rat eficient\u0103 a fost politica de genera\u0163ie<\/em>. Poate chiar ca reac\u0163ie compensativ\u0103, \u201econcur\u00e2nd\u201d \u2013 pe alt plan \u2013 aberantul cult al personalit\u0103\u0163ii, \u00eenso\u0163ind perechea dictatorial\u0103. \u00cenc\u00e2t, al\u0103turi de V. Spiridon, putem zice c\u0103 \u201einser\u0163ia\u201d s-a produs pe fundalul unei formidabile solidariz\u0103ri genera\u0163ioniste, liantul fiind promovarea valorilor promo\u0163ionale; altfel spus, platforma emulativ\u0103 a intereselor comune, beneficiind de \u201ecenzura \u015faizeci\u015ftilor \u00een\u015fi\u015fi\u201d. Pasul spre mitizare<\/em> n-a \u00eent\u00e2rziat. Nonconformist, oracular, imprevizibil, Nichita a fost considerat chiar de confra\u0163i Poetul prin excelen\u0163\u0103. Cohorta de admiratori, printre at\u00e2tea liba\u0163ii \u015fi dedica\u0163ii a produs \u015fi propus accente cultice. Hagiografii, \u201eanturajul zelator\u201d, criticii anexa\u0163i au \u00eentre\u0163inut cu s\u00e2rg hipnoza st\u0103nescian\u0103. \u00cen consecin\u0163\u0103, nici reac\u0163iile potrivnice nu puteau \u00eent\u00e2rzia, acuzele \u2013 cu o previzibil\u0103 inflamare postdecembrist\u0103 \u2013 viz\u00e2nd fie posibila \u00eenregimentare, fie lirismul filosofard-apos ori chiar diformitatea \u00een sens fizic (angelicul poet de alt\u0103dat\u0103 devenind un \u201e\u00eenger obez\u201d). S\u0103 recunoa\u015ftem, Nichita n-a fost un model etic. \u201eMoliciunile\u201d omului, aparen\u0163a lenei, temperamentul labil, iluzia improviza\u0163iei, teama de singur\u0103tate, declara\u0163iile \u201eideologice\u201d (c\u00e2te au fost, de ecou \u00eens\u0103) \u015fi dezinteresul pentru universul domestic ofer\u0103 mai degrab\u0103 argumentele unei ambiguit\u0103\u0163i comportamentale. Nichita, sedus de mirajul poeziei a fost, deopotriv\u0103, idol \u015fi victim\u0103 (cf. Ioana Bot). A\u015fa-zisul carierism nu poate fi argumentat conving\u0103tor c\u00e2t\u0103 vreme poetul nu era atras de func\u0163iile administrative. Iar acolo unde a fost \u201eplombat\u201d, mai degrab\u0103 prin str\u0103daniile amicilor \u015fi pentru scurt\u0103 vreme, a dovedit \u201eosteneli infime\u201d (cf. Marian Popa). Nici poetica sa, interdisciplinar\u0103 \u015fi exhibi\u0163ionist\u0103 (cum s-a spus), deregl\u00e2nd semantica \u00een numele unui imagism extravagant, de \u201ebaroc conceptual\u201d nu poate fi suspectat\u0103 de rigoare. Dimpotriv\u0103, sibilinic, disponibil pentru filosofare, poetul-galanton iubea o combinatorie \u201epulsatorie\u201d, liber\u0103, str\u0103in\u0103 de orice obedien\u0163\u0103, refuz\u00e2nd prozodia (\u00een\u0163eleas\u0103 ca fard<\/em>). Poezia a fost \u00eens\u0103, indiscutabil, miza sa existen\u0163ial\u0103<\/em>.<\/strong><\/p>\n

Nimeni nu ar putea sus\u0163ine c\u0103 Nichita St\u0103nescu a fost irepro\u015fabil, penetr\u00e2nd zelos topul oficios<\/em>. Sau c\u0103, fixa\u0163i \u00een captivitatea stadiului tribal, \u00a0l-am aureolat convoc\u00e2nd memoria tandr\u0103. Certamente, \u201enu Puterea a instituit mitul st\u0103nescian\u201d (cf. Vasile Spiridon) dup\u0103 cum poetul ploie\u015ftean, idolatrizat de contemporani, nu poate fi taxat drept \u201escriitor de o genera\u0163ie\u201d. S\u0103 observ\u0103m \u00eens\u0103, \u00een timp, o polarizare a reac\u0163iilor. Tonul admirativ, atins \u2013 uneori \u2013 de fanatism, urc\u00e2nd spre acordurile unui imn exegetic nu ofer\u0103 contribu\u0163ii valabile, ignor\u00e2nd non\u015falant sc\u0103derile , incontinen\u0163a liric\u0103. Am zice mai degrab\u0103 c\u0103 aceast\u0103 indignare, vehement\u0103 c\u00e2teodat\u0103, cap\u0103t\u0103 febrile accente publicitare, semnatarii dorind \u2013 presupunem \u2013 a se bucura (ei, \u00een primul r\u00e2nd) de vizibilitate<\/em>. Pe de alt\u0103 parte putem fi (par\u0163ial) de acord cu C. St\u0103nescu care sesiza c\u0103 nici contestarea radical\u0103 (acel atac furibund lansat de Cristian Tudor Popescu) n-a primit, deocamdat\u0103, \u201eun r\u0103spuns plauzibil\u201d. \u00cen pofida acestor declara\u0163ii, fie ele cultice ori incendiar-demolatoare (sau, poate, tocmai din pricina lor), Nichita r\u0103m\u00e2ne un poet viu<\/em>. O spune, r\u0103spicat, Gabriela Melinescu, contempl\u00e2nd nu doar pia\u0163a postum\u0103<\/em> ci rememor\u00e2nd existen\u0163a acestui mare risipitor, produc\u00e2nd un fenomen \u201ede contaminare\u201d. \u015ei care, cu \u201einstinct infailibil\u201d, s-a vrut poet f\u0103r\u0103 efort<\/em>, dezvolt\u00e2nd o imens\u0103 energie poetic\u0103<\/em>. Nichita St\u0103nescu a fost, ne\u00eendoielnic, o existen\u0163\u0103 poetic\u0103<\/em>.<\/strong><\/p>\n

E important c\u0103 St\u0103nescu intereseaz\u0103 \u015fi c\u0103, recitit acum, \u00ee\u015fi dezv\u0103luie inteligibilitatea, aventura semnific\u0103rii, aproximarea sensului etc., dinamit\u00e2nd, se \u015ftie, logica linear\u0103. S-a risipit, ne \u00eentreb\u0103m, cea\u0163a mitului? Poate fi \u201ecitit\u201d Nichita doar textual, uit\u00e2nd folclorul scriitoricesc, abandon\u00e2nd percep\u0163ia contextual\u0103? \u00cen fine, noile valuri de cititori, cu \u201egusturi\u201d de ultim\u0103 or\u0103, \u00eel coboar\u0103 de pe soclu (cum \u00eendeamn\u0103, cu tenacitate, \u201erevizioni\u015ftii\u201d) sau e v\u0103zut, \u00een continuare, cu accente imnice \u015fi rezonan\u0163\u0103 empatic\u0103, drept cel mai important poet postbelic de la noi, revolu\u0163ion\u00e2nd limbajul? Iat\u0103, a\u015fadar, c\u00e2teva motive (temeinice, credem) de a repune \u00een discu\u0163ie cazul Nichita<\/em>, dincolo de gloria oralit\u0103\u0163ii \u015fi \u201erumoarea\u201d canonic\u0103. Ap\u0103rat\u0103 cu cerbicie ori vehement contestat\u0103, icoana lui Nichita St\u0103nescu, un clasic \u00een timpul vie\u0163ii, seduc\u0103tor \u015fi prin \u201erisipirile\u201d lui, cu un teribil succes la public (succes cumva paradoxal dac\u0103 ne g\u00e2ndim c\u0103 lirica sa abstract\u0103, transpersonal\u0103, chiar ermetic\u0103 nu se oferea unor lecturi lesnicioase) oblig\u0103 \u015fi la o alt\u0103 constatare. Poetul, un \u201etimpan armonios\u201d, genial \u015fi prolix (cum s-a tot zis) n-a beneficiat, credem, de o selec\u0163ie \u201ela s\u00e2nge\u201d. Fiindc\u0103 Nichita St\u0103nescu, observa cu \u00eendrept\u0103\u0163ire Daniel Cristea-Enache, a fost editat necritic<\/em>, \u201estrivit\u201d de amatorismul at\u00e2tor \u00eencropiri, aduc\u00e2ndu-i, de fapt, uria\u015fe deservicii, adun\u00e2nd cu h\u0103rnicie texte diluate poetice\u015fte ori inedite (\u00een proliferare haotic\u0103); sau chiar volume onorabile dar oper\u00e2nd o selec\u0163ie discutabil\u0103. Evident c\u0103 dup\u0103 dispari\u0163ia omului, \u00eentre\u0163in\u00e2nd o prelungit\u0103 hipnoz\u0103, recitirea operei ar fi o fireasc\u0103 obliga\u0163ie. Iar recitirea poate fi \u015fi o lectur\u0103 de redescoperire, dincolo de statornicie admirativ\u0103 (\u00eempins\u0103 \u00een sanctificare) ori furii iconoclaste.<\/strong><\/p>\n

Provoc\u00e2nd, sub flamura revizuirilor, o inflamat\u0103 discu\u0163ie public\u0103, binevenit\u0103 \u00eentr-o cultur\u0103 matur\u0103, vegheat\u0103 de necesarul spirit critic (uneori, e drept, e\u015fu\u00e2nd, cu aplomb nihilist, \u00eentr-un criticism generalizat), cazul Nichita<\/em> St\u0103nescu <\/em>a st\u00e2rnit reac\u0163ii extreme, dovedind c\u0103 nu avem de-a face cu o valoare muzeal\u0103, definitiv clasat\u0103. Supraevaluat, zic unii, ploie\u015fteanul trebuie cobor\u00e2t de pe soclu; sau, cum \u201epropunea\u201d Cristian Tudor Popescu, volumele lui ar trebui \u201earse\u201d. Demont\u00e2nd cu minu\u0163ie \u201eargumentele\u201d, Theodor Codreanu dezaproba, firesc, aceast\u0103 tentativ\u0103 de \u201emutilare vandalic\u0103\u201d a operei. Vom observa c\u0103, devenit \u201ebun public\u201d, poetul, violent\u00e2nd limbajul \u015fi clasiciz\u00e2ndu-se, \u015fi-a estompat \u00een timp for\u0163a de \u015foc dar \u015fi-a p\u0103strat impactul \u015fi prospe\u0163imea lirismului, tr\u0103ind, \u00eentr-un dulce abandon, mirajul poeziei. Libert\u0103\u0163ile pe care \u015fi le-a oferit au impus un stil<\/em>; filosofard, elegiac, infla\u0163ionar, cultiv\u00e2nd un vizionarism care, fixat \u00een starea de mirare<\/em>, conserva cu tandre\u0163e imperfec\u0163iunea (virtualitatea). Cosmoidul st\u0103nescian invoca salvator \u201edreptul la timp\u201d. Magician, inventiv \u015fi cogitativ, poetul \u201est\u0103nescizeaz\u0103\u201d f\u0103r\u0103 r\u0103gaz, oferind cu generozitate, toren\u0163ial, gratuit\u0103\u0163i stilistice, excentricit\u0103\u0163i (asimilate grabnic de urma\u015fi, \u00eembog\u0103\u0163indu-\u015fi recuzita), exerci\u0163ii de silogistic\u0103 \u015f.a., realiz\u00e2nd \u015fi impun\u00e2nd, de fapt, o poetic\u0103 a rupturii<\/em>. \u201eVorbit\u201d de limbaj, Nichita St\u0103nescu a promovat un modernism radical \u015fi a provocat un mit pe care, dealtfel, l-a \u00eencurajat. Sub aparen\u0163a improviza\u0163iei, poetul \u2013 un hiperlucid \u2013 a oferit dezinvolt, parc\u0103 \u00een joac\u0103, game, edific\u00e2nd o poezie \u201ede cunoa\u015ftere\u201d, implicit o medita\u0163ie asupra poeziei. Experiment\u0103rile lingvistice, c\u0103z\u00e2nd deseori \u2013 s\u0103 recunoa\u015ftem \u2013 \u00een incontinen\u0163\u0103 liric\u0103 dezv\u0103luiau, de fapt, \u201eo imens\u0103 energie poetic\u0103\u201d (cf. Gabriela Melinescu). Tr\u0103irea <\/em>sentimentului, starea de mirare \u00eei st\u00e2rneau o febrilitate cu inflexiuni feminine; voca\u0163ia prieteniei, cordialitatea flatant\u0103, generozitatea risipit\u0103 \u00een gratuit\u0103\u0163i, d\u0103ruind versuri, c\u0103r\u0163i, monede, icoane \u015f.a, tabieturile boiere\u015fti \u00eentre\u0163ineau un pelerinaj obositor, amplificat, desigur, de farmecul omului. Amicii roiau; condi\u0163ia de poet asaltat, \u00eempresurat de ce\u0163uri mitologice, d\u0103ruit cu un uria\u015f talent i-a asigurat \u015fi du\u015fmani statornici, mu\u015fca\u0163i de invidie. L\u00e2ng\u0103 elogiile hipertrofice vie\u0163uiesc, a\u015fadar, \u015fi opiniile drastice, cu aplomb nihilist. Dar o discu\u0163ie \u201erece\u201d \u00eenc\u0103 \u00eent\u00e2rzie. Iar observatorii one\u015fti ai c\u00e2mpului literar au sesizat, dincolo de efectul contaminant prin nichitizare<\/em>, c\u0103 astfel de reac\u0163ii au un v\u0103dit scop publicitar. \u201eMonopolizat\u201d au ba, adulat ori contestat, Nichita St\u0103nescu r\u0103m\u00e2ne \u2013 ne asigur\u0103 Gabriela Melinescu \u2013 \u201eun poet viu\u201d. Dar \u015fi un mit \u201e\u00eend\u0103r\u0103tnic\u201d, fabricat printr-o retoric\u0103 extatic\u0103 \u015fi anun\u0163\u00e2ndu-se \u201eo prejudecat\u0103 durabil\u0103\u201d (zic unii critici). Dac\u0103 Gh. Grigurcu, de pild\u0103, e convins c\u0103 putem vorbi despre un \u201epostament oficial al nichitismului\u201d (faima poetului fiind \u201eopera\u201d regimului), cu totul altfel stau lucrurile \u00een fosta Iugoslavie. Carismaticul Nichita, un \u201e\u00eenfiat s\u00e2rbesc\u201d a trezit \u00een Logoslavia (Puposlavia) un ecou greu de imaginat, truditorul acestei rela\u0163ii speciale fiind Adam Pusloji\u0107, dublura sa belgr\u0103dean\u0103. Adam, acest mare fantast, a durat din leg\u0103tura cu poetul ploie\u015ftean o mitologie<\/em>. Mereu agitat, navet\u00e2nd \u00eentre rugi \u015fi pl\u00e2ns, bolnav de magnanimitate, acum un \u201ematur furios\u201d (cf. Mircea Dinescu), legenda Adam <\/em>\u00ee\u015fi define\u015fte ziua de munc\u0103 drept \u201eceasul s\u00e2ngelui golgotean\u201d. \u00centre ludism \u015fi tragism, cel care se consider\u0103 Clopotul Nichita<\/em> (\u201eclopotul t\u0103u nebun sunt eu!\u201d) vegheaz\u0103 ap\u0103r\u00e2nd memoria marelui prieten. O carte mai veche (Versuri din mers<\/em>, Ed. Libra<\/em>, 2003) vine s\u0103 confirme aceast\u0103 nestare<\/em> (cf. Eugen Simion) \u015fi aceast\u0103 cumplit\u0103 prietenie, at\u00e2t de rodnic\u0103 prin valul de traduceri pentru poezia noastr\u0103. Nici nu se putea un titlu mai potrivit pentru cel care, dorindu-se \u201esoldatul poeziei rom\u00e2ne\u015fti\u201d ne anun\u0163a fugitiv: \u201eScriu, doar \/ at\u00e2t mai \u015ftiu \/ despre mine\u201d (v. Scrisoare vie<\/em>), gata s\u0103 moar\u0103 \u201epe drum\u201d. Volumul define\u015fte exact febrilitatea acestui ins doldora de proiecte, iubind \u2013 precum pu\u0163ini \u2013 literatura noastr\u0103.<\/strong><\/p>\n

*<\/strong><\/p>\n

Nichita, a\u015fadar, ar fi ajuns \u00een zilele noastre un \u201emit exorbitant\u201d, \u00eentre\u0163in\u00e2nd o idolatrie nejustificat\u0103. Judec\u00e2nd sociologic, pare curios c\u0103 un astfel de mit (\u015fi \u00eenc\u0103 din \u201elumea\u201d scriitorilor!) supravie\u0163uie\u015fte \u00eentr-o epoc\u0103 a demitiz\u0103rilor frenetice, a consumerismului feroce (invent\u00e2nd nevoi artificiale), a tranzien\u0163ei galopante. \u00cenc\u00e2t, o prim\u0103 \u00eentrebare ne \u00eencearc\u0103 firesc; \u00eenainte de a afla dac\u0103 Nichita St\u0103nescu este \u201eun idol fals\u201d (cum sus\u0163ine, neobosit, Gh. Grigurcu) s-ar cuveni s\u0103 cercet\u0103m dac\u0103 el (mai) este un idol. Nevoia de idoli \u0163ine, s-ar zice, de primitivismul tribal. Dar \u00een epoca neoanalfabetismului TV<\/em>, ea \u2013 ca ofert\u0103 mediatic\u0103 \u2013 se manifest\u0103 virulent, ciclul de via\u0163\u0103 fiind scurt, starurile fiind ritmic devorate de industria spectacolului. A\u015fadar: este, oare, Nichita, azi, un idol? Sau, m\u0103car, un scriitor \u201einoxidabil\u201d?<\/strong><\/p>\n

Scriind, autorul \u00eencerca \u201epopularea realului\u201d. Dar cuv\u00e2ntul, ispitind colocvialitatea, r\u0103m\u00e2ne un \u201eorgan fioros\u201d, dovedindu-se un \u201einstrument ne\u00eenc\u0103p\u0103tor al poetiz\u0103rii\u201d. \u00cenc\u00e2t, \u015ftiind prea bine c\u0103 poezia se na\u015fte din fiin\u0163a sentimentului<\/em>, Nichita realizeaz\u0103 c\u0103 poezia scris\u0103 e doar o form\u0103 a poeziei. Con\u015ftientiz\u00e2nd impasul, el va r\u0103m\u00e2ne obsedat de imperfec\u0163iune. Nu-l atrage cizelarea artizanal\u0103. Dar, indiscutabil, a creat un stil<\/em>, purt\u00e2nd \u00een lume o \u201eoriginalitate misterioas\u0103\u201d (N. Manolescu). Cine \u00eei urm\u0103re\u015fte devenirea va observa, f\u0103r\u0103 efort, c\u0103 avem de-a face cu un poet dificil, contradictoriu, dezvolt\u00e2nd, de fapt, un nebulos program gnoseologic. El va decupa, preferen\u0163ial, tema cosmogonic\u0103.<\/strong><\/p>\n

Dac\u0103 mitul este \u201eo \u00eent\u00e2mplare exaltat\u0103\u201d (obi\u015fnuia s\u0103 spun\u0103 cel care\u00a0 s-a bucurat de o rapid\u0103 clasicizare), Nichita \u2013 confiscat de mirajul poeziei, tr\u0103indu-l exaltat, aerian, \u201eireal\u201d chiar \u2013 era un medium<\/em> propice pentru o mod\u0103 comportamental\u0103 \u015fi poetic\u0103. O figur\u0103 mitic\u0103, deci. O precizare se impune imediat: nu Puterea \u2013 scrie ap\u0103sat Vasile Spiridon \u2013 a instituit mitul Nichita St\u0103nescu<\/em>. Evident, mecanismele vie\u0163ii literare, solidarizarea \u015faizeci\u015ftilor au impus, p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, acele clasamente, \u00eenc\u0103 valabile. Mitul Nichita este, \u00een fond, un discurs publicitar. Dar nu f\u0103r\u0103 suport axiologic. Iar dac\u0103 mitul ca atare are o valoare \u2013 atr\u0103gea aten\u0163ia Roger Caillois \u2013 \u201eea nu nicidecum de ordin estetic\u201d. El apar\u0163ine colectivit\u0103\u0163ii, r\u0103spunde celor mai diverse solicit\u0103ri dar nu ne poate procura, penetr\u00e2nd \u201eo plas\u0103 de determin\u0103ri\u201d, o explica\u0163ie suficient\u0103. Imagina\u0163ia afectiv\u0103 intr\u0103 negre\u015fit \u00een joc \u015fi rolul ei nu e de ignorat. Cu at\u00e2t mai mult ast\u0103zi, \u00een plin\u0103 revolu\u0163ie iconic\u0103. Explozia mediatic\u0103 la care asist\u0103m convoac\u0103, sub stindardul \u201eideologiei consumului\u201d (H. Lefebvre), un repertoriu mitic \u015fi arhetipal, purt\u00e2nd ecourile unui imaginar colectiv. Cultura \u00eens\u0103\u015fi este un context simbolic, produc\u00e2nd rela\u0163ii de semnificare, atent\u00e2nd la receptivitatea subliminal\u0103. Iar simbolul<\/em> e \u00een\u0163eles \u015fi func\u0163ioneaz\u0103 ca \u201epact social\u201d (E. Ortigues), legitimizator. Mai ad\u0103ug\u0103m, f\u0103r\u0103 a insista aici asupra mecanismelor psiho-sociologice, c\u0103 fenomenul publicitar (ca fenomen comunica\u0163ional) are o cert\u0103 finalitate persuasiv\u0103. Publicitatea, nota Vasile Sebastian D\u00e2ncu, orienteaz\u0103 percep\u0163ia social\u0103, vehicul\u00e2nd imagini-ghid. Or, o astfel de propunere (precum poezia lui Nichita \u015fi, mai ales, Poetul) s-a impus cu u\u015furin\u0163\u0103, miz\u00e2nd tocmai pe seduc\u0163ie. Asta comparativ cu presiunea aparatului de propagand\u0103, cer\u00e2nd \u00een anii totalitarismului docilitate \u015fi dresaj ideologic. Persuadarea, \u00een cazul Nichita, n-a avut nevoie de coerci\u0163ie. Socializarea mitului nichitian s-a produs pe cale natural\u0103, putem zice, satisf\u0103c\u00e2nd un \u015fir de nevoi compensative \u00een contextul mecanismului opresiv. E drept, \u015fi personajul din spatele operei s-a \u00eengrijit de aceast\u0103 omologare, livr\u00e2nd \u2013 la cerere \u2013 c\u00e2teva declara\u0163ii \u201epe linie\u201d. \u00cen rest, posteritatea critic\u0103, radicaliz\u00e2ndu-\u015fi pozi\u0163iile \u00een tentativa de a zdruncina ierarhiile osificate sau de a le \u00eenghe\u0163a, \u201elucreaz\u0103\u201d chiar \u00een sensul mitului nichitian. E limpede c\u0103 aceast\u0103 publicitate negativ\u0103<\/em> (pe care s-a mar\u015fat \u00een ultima vreme) l-a readus \u00een aten\u0163ie pe autorul Necuvintelor<\/em>, supun\u00e2ndu-l tirului critic \u015fi asigur\u00e2ndu-i, \u015fi pe aceast\u0103 cale, longevitatea.<\/strong><\/p>\n

*<\/strong><\/p>\n

Trecut printr-o invidie pasager\u0103 (fa\u0163\u0103 de Labi\u015f), m\u0103rturisit\u0103 tardiv, mult dup\u0103 \u00eent\u00e2lnirea cu acel \u201etalent uria\u015f \u015fi feroce\u201d din amfiteatrul Odobescu<\/em>, maturiz\u00e2ndu-se brusc (odat\u0103 cu spendida sa genera\u0163ie) \u015fi devenind iute un nume glorios, r\u0103sf\u0103\u0163at, cunosc\u00e2nd, totu\u015fi, ezit\u0103ri \u00een fa\u0163a poeziei (\u015fi, \u00een consecin\u0163\u0103, lungi, chinuitoare, t\u0103ceri editoriale), Nichita St\u0103nescu a devenit o institu\u0163ie public\u0103. \u00cen casa-club<\/em>, deschis\u0103 oricui, s-au perindat mul\u0163i, invent\u00e2nd febricitant amintiri. Victim\u0103 a propriei generozit\u0103\u0163i, poetul a \u00eemp\u0103r\u0163it \/ risipit indulgen\u0163e \u015fi s-a bucurat de o imens\u0103 popularitate. \u015ei nu s-a referit niciodat\u0103 denigrator la adresa vreunui scriitor. Bine\u00een\u0163eles, asta nu-l scute\u015fte de firescul tratament critic \u015fi de ofensiva reevalu\u0103rilor. Doar c\u0103 ace\u015fti contestatari, trec\u00e2ndu-l prin sita revizuirilor, aten\u0163i cu denivel\u0103rile operei, mut\u0103 discu\u0163ia \u00een plan moral contabiliz\u00e2nd la\u015fit\u0103\u0163ile, erorile, complicit\u0103\u0163ile. Nichita nu a fost str\u0103in de astfel de abdic\u0103ri. Atins de sedentarism (\u00een sensul: \u201ede stat locului \u015fi \u00een lucrare\u201d), dezinteresat de conjuncturi, oricum f\u0103r\u0103 voca\u0163ie politic\u0103, un om \u201emoale\u201d, f\u0103r\u0103 complexul genialit\u0103\u0163ii (cf. Eugen Simion), \u201eocrotit\u201d de regim, Nichita e trecut acum prin malaxoarele noii corectitudini politico-culturale.<\/strong><\/p>\n

Spulber\u00e2nd vechi canoane \u015fi criterii, noua ideologie literar\u0103 s-a \u00eenver\u015funat, sub flamura postmodernismului, contra \u201eb\u0103tr\u00e2nilor \u015faizeci\u015fti\u201d. Vituper\u00e2nd chiar proletcultic (scria Magda Ursache), f\u0103r\u0103 a se sinchisi de propria lor autoritate moral\u0103, inchizitorii de mod\u0103 nou\u0103 exceleaz\u0103 \u00een rescrierea biografiilor. Bine\u00een\u0163eles, rediscutarea tablei valorilor e un proces igienic, necesar pentru un s\u0103n\u0103tos metabolism cultural. \u00cen consecin\u0163\u0103, nici Nichita St\u0103nescu nu e intangibil, nu poate fi un caz definitiv clasat. Dar cel care a produs \u00een lirica noastr\u0103 \u201eo revolu\u0163ie comparabil\u0103 cu cea eminescian\u0103\u201d (cf. Geo Vasile) ar putea fi detronat fiindc\u0103 nu satisface preten\u0163iile de model civic<\/em>, cum cer zgomoto\u015fii contestatari (unii, scriitori de fundal)? S\u0103 ignor\u0103m apoi c\u0103 poetica st\u0103nescian\u0103 \u2013 demonstra temeinic Marin Mincu \u2013 a impus o nou\u0103 viziune? E pu\u0163in oare? \u015ei, \u00een ultim\u0103 instan\u0163\u0103, contesta\u0163ia \u00eei spore\u015fte chiar faima: \u201e\u015ei cuv\u00e2ntul \/ spintecat \/ e ro\u015fu pe din l\u0103untru! \/ T\u0103ia\u0163i-m\u0103 ca s\u0103 s\u00e2ngerez. \/ S\u00e2ngera\u0163i-m\u0103 ca s\u0103 mor ! \/ Amin!\u201d (v. Mi\u015fcarea prin na\u015ftere e a doua mea moarte<\/em>).<\/strong><\/p>\n

*<\/strong><\/p>\n

Curios, nimeni dintre cei care s-au aplecat asupra operei st\u0103nesciene, cercet\u00e2nd fenomenul recept\u0103rii \u015fi \u201edenun\u0163\u00e2nd\u201d (vehement sau voalat) declinul ultimilor ani n-a recunoscut c\u0103 \u201evizibila \u00eencercare de marginalizare\u201d (cum scria, ap\u0103sat, C. Pricop \u00eentr-un riguros eseu despre Literatura rom\u00e2n\u0103 postbelic\u0103<\/em>, un prim volum ivit \u00een 2005 la editura Universit\u0103\u0163ii \u201eAl. I. Cuza\u201d) s-ar datora unei op\u0163iuni (partizanat de grup), \u201eomul fiind \u00eembr\u0103\u0163i\u015fat de tab\u0103ra advers\u0103\u201d. Criticul ie\u015fean elimina orice echivoc \u015fi, interog\u00e2nd contextul, explic\u0103 aceste fluctua\u0163ii de recep\u0163ie observ\u00e2nd c\u0103 abundentele controverse nu priveau, de fapt, valoarea operei. Nici contextul estetic nu se schimbase dealtminteri iar polarizarea vie\u0163ii literare favoriza tocmai astfel de reac\u0163ii. E limpede c\u0103 St\u0103nescu nu mai putea fi negat dup\u0103 ce fusese \u00eent\u00e2mpinat superlativistic la debut; iar revistele \u201ede opozi\u0163ie\u201d \u00eencercau s\u0103 ridice \u201ezidul t\u0103cerii\u201d prin strategii consensuale. Politica \u015fi rivalit\u0103\u0163ile de grup (literar) n-au influen\u0163at opera \u00een sens valoric, dar, ne\u00eendoielnic, au bruscat receptarea ei. Fenomenul s-a prelungit dup\u0103 dispari\u0163ia poetului \u015fi s-a acutizat \u00een ultimii ani, fiind aruncate pe tarab\u0103 argumente etico-ideologice. \u00cenc\u00e2t posteritatea st\u0103nescian\u0103 se anun\u0163\u0103 dificil\u0103, nescutit\u0103 de seisme.<\/strong><\/p>\n

Obiect de adora\u0163ie, \u201econfiscat\u201d \u00een numele unui snobism f\u0103r\u0103 frontiere, Nichita \u015fi-a tr\u0103it destinul de mare poet<\/em>. Aura poetului a remodelat biografia (Corin Braga) iar omul, seduc\u0103tor, un caracter \u201emoale\u201d (zic cei care l-au cunoscut) s-a l\u0103sat tr\u0103it, la modul sublim, de c\u0103tre poezia sa. Instalat \u00een aceast\u0103 formul\u0103 sufleteasc\u0103, Nichita a dovedit la tot pasul generozitate, la\u015fitate, histrionism \u015fi at\u00e2tea altele; \u015fi, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, frivolitate \u015fi vulnerabilitate. Dubios moralice\u015fte (zic inclemen\u0163ii procurori) el devine o \u0163int\u0103 preferat\u0103 pe latura labilit\u0103\u0163ii etice. Dar alintatul Nichita, s\u0103 recunoa\u015ftem, a tr\u0103it \u2014 \u00een plin\u0103 epoc\u0103 represiv\u0103 \u2014 ca un om liber, s-a bucurat, juc\u00e2ndu-se, d\u0103ruit voca\u0163iei sale, ating\u00e2nd starea de poezie<\/em>. S-a desprins de conjunctur\u0103, ispitit de metafizic, tr\u0103ind o form\u0103 de libertate, c\u0103z\u00e2nd \u00een dicteu ori decep\u0163ion\u00e2nd. Surprinz\u0103tor, pentru Alex \u015etef\u0103nescu, el pare \u201eneatins de ideologia comunist\u0103\u201d, aspir\u00e2nd spre o viziune universalist\u0103. Gh. Grigurcu, dimpotriv\u0103, descoperea la poetul teatral \u015fi limbut un diletantism \u00eenduio\u015f\u0103tor, melodramatic, f\u0103r\u0103 dor de vreo idee, cumplite inegalit\u0103\u0163i, pres\u0103rate \u00een toate volumele, afect\u00e2nd g\u00e2ndirea profund\u0103 \u015fi, desigur, nem\u0103sura \u00een toate (inclusiv din unghiul recep\u0163iei, incapabil\u0103 de o priz\u0103 \u201ecritic\u0103\u201d).<\/strong><\/p>\n

Vom reaminti c\u0103 revolu\u0163ia st\u0103nescian\u0103<\/em> a marcat o muta\u0163ie a viziunii poetice. Nichita ne-a apropiat, al\u0103turi de congenerii s\u0103i, de lirismul autentic, redescoperind modernismul interbelic, ref\u0103c\u00e2nd pun\u0163ile de leg\u0103tur\u0103 cu o tradi\u0163ie fracturat\u0103. Poet p\u00e2n\u0103 \u201e\u00een str\u0103funduri\u201d (cum l-a v\u0103zut Ana Blandiana) \u201erevolu\u0163ionarul\u201d Nichita a fost un inovator<\/em>. Dar radicalismul s\u0103u a fost unul pur estetic, propun\u00e2nd alte instrumente expresive. Trebuie s\u0103 avem \u00een vedere natura sacerdotal\u0103 a poeziei sale (\u201et\u0103c\u00e2nd\u201d lumea), modelul \u201efrem\u0103t\u0103tor\u201d al lui P\u00e2rvan, angelismul insinuat \u00een to\u0163i porii acestui lirism care a descoperit \u201enecuvintele\u201d (ascunse \u00een at\u00e2ta moloz liric), \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 dialogheze cu zeii; \u015fi s\u0103 nu-i cerem, a\u015fadar, ceea ce nu a fost, repro\u015f\u00e2ndu-i absen\u0163a militantismului. S-a tr\u0103dat Nichita pe sine? Evident, vom descoperi cu u\u015furin\u0163\u0103 eclipse ale inspira\u0163iei dup\u0103 cum, pens\u00e2nd nereu\u015fitele, putem biciui acest \u201eregistru meditabund\u201d (ca s\u0103-l cit\u0103m, din nou, pe Gh. Grigurcu), n\u0103r\u0103vit la diletantism. Dar ar trebui atunci s\u0103 nu observ\u0103m c\u0103 Nichita a impus un limbaj, nu un num\u0103r de texte; a impus, printr-o poezie filosofico-metafizic\u0103 un sistem simbolic. \u015ei-apoi, orice autor \u00eenfrunt\u0103 timpul prin c\u00e2teva titluri. Nici revolu\u0163ia nichitian\u0103 nu trebuie \u201ecitit\u0103\u201d prin declara\u0163iile cohortelor de admiratori, sem\u0103n\u00e2nd \u2014 prin adula\u0163ie nestrunit\u0103 \u2014 o p\u0103guboas\u0103 confuzie \u015fi nivel\u00e2nd, f\u0103r\u0103 filtru critic, peisajul literar. Oricum, nu e cazul s\u0103 rec\u0103dem \u00een biografic. Dar dup\u0103 at\u00e2\u0163ia ani de la dispari\u0163ia sa, omul Nichita, magnanim, culant, imatur (\u015eerban Foar\u0163\u0103), iubind curtea perpetu\u0103, amici\u0163ia tuturor \u015fi gestul gratuit \u00eenc\u0103 tr\u0103ie\u015fte \u015fi fascineaz\u0103. \u015ei, probabil, abia dup\u0103 ce vor pleca \u015fi cei care l-au cunoscut o discu\u0163ie critic\u0103, pe text, poate \u00eencepe. Dar p\u00e2n\u0103 atunci s\u0103 accept\u0103m cu lejeritate ideea c\u0103 Nichita ar fi \u201eun idol fals\u201d, o iluzie a criticii postbelice, o personalitate gonflabil\u0103? Suntem convin\u015fi c\u0103 lirica sa, inegal\u0103 valoric (cum altfel?), trec\u00e2nd testul primenirii genera\u0163iilor va str\u0103luci \u015fi \u00een zarea transmodernismului ce va s\u0103 vin\u0103. Dac\u0103, fire\u015fte, z\u0103bava lecturii va mai ispiti valul internau\u0163ilor\u2026<\/strong><\/p>\n

*<\/strong><\/p>\n

Iar\u0103\u015fi curios, \u00eentr-o carte \u201einevitabil\u0103\u201d, menit\u0103 a isca doar scandal (credea Andrei Terian), Eugen Negrici, lupt\u00e2nd cu Iluziile literaturii rom\u00e2ne<\/em> (Editura Cartea Rom\u00e2neasc\u0103<\/em>, Bucure\u015fti, 2008) ocole\u015fte gra\u0163ios subiectul Nichita. Autorul, \u00eencerc\u00e2nd a se lep\u0103da de vinovata \u201eatitudine fals-ocrotitoare\u201d, denun\u0163\u00e2nd zgomotos \u201efalsurile patriotice\u201d pune sub lup\u0103 activitatea mitogenetic\u0103. Altfel spus, efervescen\u0163a mitic\u0103<\/em> de care, noi, rom\u00e2nii, ne-am face vinova\u0163i. Oare doar noi? Precaut, autorul pareaz\u0103; mitul \u201elaic\u201d ar fi, \u00een\u0163elegem, un fenomen natural de vreme ce \u201emitizarea este o tendin\u0163\u0103 antropologic\u0103 universal\u0103\u201d. \u00cenc\u00e2t, \u00een pofida agresivelor demitiz\u0103ri, atitudinile de sorginte mitic\u0103 vor exista mereu, ne asigur\u0103 dl. Negrici. Iar mentalul rom\u00e2nesc, de cert\u0103 poten\u0163ialitate emo\u0163ional\u0103 a fost modelat de miturile literaturii (\u00een sensul unei \u201emistific\u0103ri luminoase\u201d a memoriei colective), ajung\u00e2ndu-se chiar la un \u201eeroism al mistific\u0103rii\u201d. Dar, afl\u0103m, \u201emarii scriitori \u2013 \u00eentre\u0163in\u00e2nd o pio\u015fenie global\u0103<\/em> \u2013 continu\u0103 s\u0103 fie larii no\u015ftri\u201d. Care ar fi soarta lui Nichita? Adev\u0103rat, mitizarea \u201e\u00eence\u0163o\u015feaz\u0103 percep\u0163ia\u201d iar St\u0103nescu (al\u0103turi de Labi\u015f \u015fi C\u0103linescu) \u201e\u015fi-a pierdut pe moment str\u0103lucirea\u201d (strecoar\u0103 observa\u0163ia dl. Negrici). Demonstra\u0163ia \u00eens\u0103 lipse\u015fte. Acea \u201eexplorare rece \u015fi precis\u0103\u201d se am\u00e2n\u0103. Devenit \u201epies\u0103 de patrimoniu cultural\u201d (cf. \u015e. Foar\u0163\u0103), St\u0103nescu ar fi fost menajat de o critic\u0103 deseori complezent\u0103, oarb\u0103 la declin, chiar \u201enecritic\u0103\u201d. Ne \u00eentreb\u0103m: judec\u00e2nd opera trebuie s\u0103 invoc\u0103m, obsesiv, labilitatea omului, anturajul, culan\u0163a, discursul oracular plonj\u00e2nd \u00eentr-un \u201ejusti\u0163ialism feroce\u201d? Trebuie \u00eens\u0103, credem, s\u0103 ie\u015fim din narcoz\u0103, abandon\u00e2nd registrul imnic sau cel blasfemic. Ap\u0103rarea valorilor nu \u00eenseamn\u0103, neap\u0103rat, salvarea idolilor. Zelatorii ca \u015fi delatorii fac r\u0103u, deopotriv\u0103.<\/strong><\/p>\n

*<\/strong><\/p>\n

Eugen Simion vedea \u00een volumul \u00cen dulcele stil clasic<\/em> o \u201ecarte de trecere\u201d, autorul sfid\u00e2nd acolo \u201epuritatea genurilor literare\u201d \u015fi deschiz\u00e2nd p\u00e2rtie postmodernismului. Jeana Mor\u0103rescu va observa, e drept, la oarecare distan\u0163\u0103 \u00een timp \u015fi \u00eentr-o carte, regretabil, pu\u0163in comentat\u0103, c\u0103 \u201e\u00een poezia lui Nichita St\u0103nescu se afl\u0103 premisele curentului spiritual ce va urma postmodernismului\u201d. Or, curentul spiritual<\/em> chemat la ramp\u0103 e tocmai transmodernismul. Genera\u0163ia lui Nichita se emancipase descoperind un aer proasp\u0103t, desp\u0103r\u0163indu-se brutal de literatura cli\u015feistic-conven\u0163ional\u0103. \u00cendr\u0103znelile \u015fi revirimentul labi\u015fian, exuberan\u0163a noilor veni\u0163i, tinere\u0163ea lor frenetic\u0103 obligau la reformularea lirismului<\/em>. Ruptura de poezia ideologic-triumfalist\u0103 cerea imperativ reg\u00e2ndirea poeticit\u0103\u0163ii, un suflu novator \u015fi, desigur, ad\u00e2ncirea individua\u0163iei. Or, Nichita nu apare doar ca o voce distinct\u0103 \u00een peisaj, impun\u00e2nd o alt\u0103 formul\u0103; implicit, o alt\u0103 estetic\u0103 sfid\u00e2nd conven\u0163iile. El, asigur\u00e2ndu-\u015fi \u201eviitorizarea\u201d (vorba lui Jung), propune o nou\u0103 viziune artistic\u0103; propune un sistem liric<\/em>, \u015focant \u015fi fascinant, deopotriv\u0103. Dereglarea \u201ecoeren\u0163ei semantice\u201d (observa\u0163ie veche, valabil\u0103 la nivelul poeziilor) eclipseaz\u0103 o alt\u0103 constatare, vizibil\u0103 doar la nivelul operei: viziunea sistemic\u0103<\/em>, construc\u0163ia ordonat\u0103, atent\u00e2nd \u2013 s-ar zice \u2013 la trainica (pre)judecat\u0103 a r\u0103sf\u0103\u0163ului boem, doritor \u2013 insa\u0163iabil \u2013 de spectacol \u015fi adora\u0163ie.<\/strong><\/p>\n

Mai mult, cel mai personal<\/em> creator de limbaj \u00een poezia noastr\u0103 (din segmentul postbelic, evident) aspir\u0103 \u2013 constatase Edgar Papu \u2013 spre \u201eo zon\u0103 superioar\u0103 a realit\u0103\u0163ii\u201d. El vrea s\u0103 transgreseze canonicul (cf. C. Ciopraga), \u015ftie c\u0103 poezia e \u201edoar tendin\u0163a c\u0103tre ea\u201d, vrea un discurs total, tr\u0103it<\/em>. Eul, a\u015fadar, iese din sine, fiin\u0163a \u00ee\u015fi afl\u0103 prelungirile \u00een alte fiin\u0163e \u015fi lucruri hr\u0103nind, prin autopercepere, mari viziuni, desf\u0103\u015fur\u0103ri grandios-cosmice. Acea \u201etensiune semantic\u0103 spre un cuv\u00e2nt din viitor\u201d presupune tocmai transcendere, nu doar metapoezie. Cuv\u00e2ntul, afl\u0103m, reproduce \u201estructura materiei\u201d. \u00cenc\u00e2t, cercet\u00e2nd \u201enoua frontier\u0103 a sufletului\u201d, el descoper\u0103 poezia \u00een centrul umanului<\/em>. \u015ei fiind o sintez\u0103 artistic\u0103 a sensibilit\u0103\u0163ilor epocii, poetul absoarbe informa\u0163ii, le metabolizeaz\u0103, devine o bibliotec\u0103 umbl\u0103toare<\/em>. Ochiul este un sensor universal<\/em>, starea poetic\u0103 se \u00eenst\u0103p\u00e2ne\u015fte. Totu\u015fi, Nichita, spun fo\u015ftii s\u0103i amici f\u0103r\u0103 a fi, neap\u0103rat, prin asemenea depozi\u0163ii, r\u0103ut\u0103cio\u015fi, n-a fost un studios, un devorator de c\u0103r\u0163i; \u00a0\u00a0n-a fost, a\u015fadar, ceea ce am putea numi un cititor insa\u0163iabil. Curtat \u015fi r\u0103sf\u0103\u0163at, tr\u0103ind \u015fi chefuind \u00een tov\u0103r\u0103\u015fia unor oameni de spirit, nu doar din mediul scriitoricesc, el a dovedit \u201eo mare capacitate de asimilare\u201d (cf. Petre Stoica). Altfel spus, cu antene mobile, \u00een prelungitele liba\u0163ii a preluat, probabil, prin contagiune, diverse idei \u015fi sugestii, iscate \u00een interminabilele dispute bahice, prelucr\u00e2ndu-le apoi febril, grijuliu, totu\u015fi, cu opera \u015fi destinul s\u0103u literar, gospod\u0103rindu-\u015fi posteritatea, \u00een pofida aparentului dezinteres \u015fi a boemei afi\u015fate (real\u0103, negre\u015fit). Gata de a accepta, spun aceea\u015fi amici, o concesie dac\u0103, astfel, putea \u201estrecura\u201d, p\u0103c\u0103lind cenzura (\u015fi ea capricioas\u0103), o metafor\u0103 \u201edichisit\u0103\u201d. Dar nu colec\u0163ia de amintiri \u00eemp\u0103rt\u0103\u015fite de apropia\u0163ii poetului ne intereseaz\u0103 aici. \u00cenecate \u00een aburul legendei, deformate sau inventate, astfel de m\u0103rturii, prin unele voci, par a zdruncina chiar \u201emitul prieteniei\u201d cobor\u00e2ndu-l pe poet \u00een primitivism \u015fi suspect\u00e2ndu-l de o r\u0103utate egocentric\u0103, geloas\u0103 pe succesele confra\u0163ilor. Adev\u0103rul \u00een privin\u0163a unor pactiz\u0103ri adaptative \u015fi zelul fic\u0163ionar coabiteaz\u0103, presupunem, \u00een astfel de \u201ereconstituiri\u201d. \u015ei nici nu ne preocup\u0103 prioritar. Cu adev\u0103rat important\u0103 e angajarea sa poietic\u0103<\/em>, \u015etefania Mincu cercet\u00e2nd, \u00eentr-o carte de referin\u0163\u0103, \u00eentoarcerea<\/em> poetului asupra posibilit\u0103\u0163ilor sale de exprimare. Acea poezie care, prin vitalitate pulsatorie, se face pe sine atrage aten\u0163ia nu doar asupra producerii<\/em> ci \u015fi a recept\u0103rii<\/em>. Iar concluzia cade implacabil: po\u00edein<\/em>-ul lui Nichita St\u0103nescu apar\u0163ine etapei postmoderne. Dar, aten\u0163ie, cum rostirea e o m\u0103rturie, depozi\u0163ia existen\u0163ial\u0103 nichitian\u0103 nu exprim\u0103 un postmodernism dezabuzat. Proiectul s\u0103u de transpoetizare<\/em> doar \u00eel anun\u0163\u0103, dep\u0103\u015findu-l de fapt. Iat\u0103 (\u00eenc\u0103) un splendid paradox st\u0103nescian!<\/strong><\/p>\n

Trebuie amintit c\u0103 Ion Pop, \u00een 1980, intuise acea \u201ecoeren\u0163\u0103 fundamental\u0103\u201d a universului nichitian, \u00een pofida \u201eagita\u0163iei alunecoase a suprafe\u0163elor\u201d, \u00eent\u0103rind p\u0103relnic ideea des-centr\u0103rii. Dincolo de poz\u0103, de balansul \u00eentre frivolitate \u015fi gravitate, St\u0103nescu n\u0103d\u0103jduia s\u0103-\u015fi ofere o vedere \u201edin afar\u0103\u201d. Altfel spus, s\u0103 p\u0103trund\u0103 ontologia firii, s\u0103 palpeze \u201esemnele vii\u201d, s\u0103 reconstituie \u2013 ca participant la \u201esingura via\u0163\u0103 mare\u201d \u2013 memoria devenirii<\/em>. Asta ar fi Epica Magna<\/em>, cochet\u00e2nd cu proiectul arhetipal: \u201etoate numerele dorm \/ \u00een cifra unu.\u201d Sentimentele, ne avertiza poetul, nu trebuie \u00een\u0163elese, ci tr\u0103ite. Poezia-organ (\u201eochiul care pl\u00e2nge\u201d, adev\u0103rat, \u201eun ochi neinventat\u201d) ar \u00eeng\u0103dui \u00eentoarcerea la surs\u0103, acea r\u00e2vnit\u0103 \u201eliteralitate orfic\u0103\u201d. A\u015fadar, dincolo de Poet<\/em>, aspir\u00e2nd \u2013 prin extensia Eului \u2013 la \u201eneatinsele de mine lumini\u201d pot fi dibuite acele \u201epricini \u00eendep\u0103rtate\u201d, cum explica \u00eensu\u015fi St\u0103nescu geneza Elegiilor<\/em>. Fluidul misterios sond\u00e2nd imponderabilul, deversarea unei \u201ememorii subcon\u015ftiente\u201d, ruptura tragic\u0103 a sinelui, \u00eencarnarea atavic\u0103 (\u00cengerul) \u015fi revela\u0163ia sentimentului trecerii \u00eel \u00eemping spre tr\u0103irea limitei<\/em>. Aici este tragismul artei nichitiene (cf. Paul Georgescu). Aici se cuib\u0103resc spaimele metafizice \u015fi intervine sciziunea, aliment\u00e2nd drama cunoa\u015fterii. \u015ei tot aici, sub armura unui ermetism \u015focant (derut\u00e2nd exege\u0163ii, s\u0103 recunoa\u015ftem), poetul \u00ee\u015fi impersonalizeaz\u0103 durerea. Emanciparea auctorial\u0103, vizibil\u0103, na\u015fte tulburare. Absolutul comunic\u0103rii (\u201enu l\u0103sam nici o umbr\u0103 nedest\u0103inuit\u0103\u201d), uimirea (deloc inocent\u0103), misterul celor ce sunt provoac\u0103 o serie de sf\u00e2\u015fieri \u015fi suferin\u0163e, developate \u00een Noduri \u015fi semne<\/em>, de pild\u0103.<\/strong><\/p>\n

Nu ne-am propus o etapizare a liricii nichitiene, opera\u0163iunea cer\u00e2nd chiar talent detectivistic, cum avertiza regretatul Al. Condeescu. Criticul a purces, se \u015ftie, la o edi\u0163ie integral\u0103, Opera Magna<\/em> (ca \u201eproiect de suflet\u201d), a\u015fez\u00e2nd, \u00een ordine cronologic\u0103, textele st\u0103nesciene (unele nedatate, altele urm\u00e2nd a fi recuperate ca texte-surpriz\u0103 ori variante ale aceluia\u015fi modul poetic). Proiectul nu poate ignora vechea constatare c\u0103 avem de-a face cu o \u201epoezie de viziune\u201d. Chiar dac\u0103 devotatul exeget Al. Condeescu contabiliza \u201etrei bra\u0163e lirice\u201d, e limpede c\u0103 gnoseologia, metapoezia \u015fi ontologia nichitian\u0103 comunic\u0103<\/em> \u015fi privesc \u201e\u00eent\u00e2mpl\u0103rile fiin\u0163ei\u201d \u00een totalitatea existen\u0163ei, la nivelul con\u015ftiin\u0163ei ontologice. Orfismul \u015fi luciditatea coabiteaz\u0103 \u00een sensul vizualiz\u0103rii poemului. Eul \u00eembog\u0103\u0163e\u015fte lumea, transform\u00e2nd-o \u00een poezie. Iar percep\u0163ia \u201eanatomic\u0103\u201d a sensului (cf. N. Manolescu, Marin Mincu) poten\u0163eaz\u0103 un erotism astral<\/em>. M\u00e2inile sunt \u201eabsurde\u201d, piciorul pare \u201eun c\u00e2ine care latr\u0103\u201d, \u00eembr\u0103\u0163i\u015farea se vrea o contopire intens\u0103: \u201e\u015fi s\u0103 te-mbr\u0103\u0163i\u015fez cu coastele-a\u015f fi vrut\u201d. \u00cemb\u0103tat de hieratism, vizionarismul nichitian invoc\u0103 \u00eenzeirea<\/em>, accesul la acea fiin\u0163\u0103 transparent\u0103, adumbrit\u0103 \u201ecu umbra vorbei ce eram\u201d. Sau, aspira\u0163ional, t\u00e2njind spre puritate sferic\u0103: \u201etotul ar fi trebuit s\u0103 fie sfere\u201d. Contempl\u00e2nd criza existen\u0163ial\u0103, Nichita \u00ee\u015fi retr\u0103ie\u015fte \u201ef\u0103ptura ce-am avut-o\u201d. Atins de \u201eboala vie\u0163ii\u201d, de adierile thanaticului, se vrea \u2013 cobor\u00e2nd \u00een timp \u2013 un martor al \u201eadolescen\u0163ei ruginind\u201d. \u015ei chiar constat\u0103 oprirea timpului (\u201etimpul \u00eencremenise \/ b\u0103tut \u00een palma ta Iisuse\u201d), cere, faustic, \u201eun timp oprit al con\u015ftiin\u0163ei\u201d, r\u00e2vne\u015fte, spuneam, comuniunea.<\/strong><\/p>\n

Acest \u201emodelator revolu\u0163ionar al limbajului poetic\u201d, mereu curios, fabulant \u015fi teribilist, ins pentru care poezia e o \u201etensiune semantic\u0103\u201d iar matematica \u201eo poezie dur\u0103\u201d \u00eentre\u0163ine, grijuliu, fluxul colocvial. Dilematic, lamentatoriu, cu interludii ironice ori pusee ludice, p\u0103\u015find dincolo de conven\u0163ii, c\u0103z\u00e2nd lejer \u00een dilu\u0163ie sau autopasti\u015f\u0103, Nichita, m\u00e2nat de un irepresibil imbold cognitiv, e tentat de o epicizare misteric\u0103. \u015ei viseaz\u0103 la fiin\u0163a orfic\u0103. Desf\u0103\u015foar\u0103, spuneam, viziuni \u00een lumea meta-senzorialului, dore\u015fte un \u201elaser lingvistic\u201d \u015fi con\u015ftientizeaz\u0103, dureros, limita\u0163ia sim\u0163urilor. Vizionarismul s\u0103u antinomic, \u00een\u0163eleg\u00e2nd lumea ca Logos, manevreaz\u0103 intuitiv postulate \u015ftiin\u0163ifice de avangard\u0103. De la drama ptolemeic\u0103, suferind pentru \u201eceea ce nu se poate vedea\u201d, pentru aura lucrurilor<\/em> \u015fi p\u00e2n\u0103 la Logica ideilor vagi<\/em> (v. Respir\u0103ri<\/em>), poetul se vede confirmat de ultimele descoperiri. Evident, nu for\u0163\u0103m acum un precursoriat cu ifose protocronice. Ar fi hilar! Dar acest sistem de idei<\/em>, vie\u0163uind pulsatoriu \u00eentr-o ontologie genuin\u0103 na\u015fte o \u201efeerie fizico-matematic\u0103\u201d (cf. Paul Georgescu) de\u015fi vitalitatea senin- jubilativ\u0103 de alt\u0103dat\u0103 cunoa\u015fte accente co\u015fmare\u015fti \u00een montur\u0103 bizar-mitologic\u0103. Baza \u015ftiin\u0163ific\u0103<\/em> a lirismului st\u0103nescian poate fi probat\u0103. Ceea ce nu \u00eenseamn\u0103 c\u0103 poetul, evad\u00e2nd din lumea v\u0103zutului<\/em>, amestec\u00e2nd idei culese din toate direc\u0163iile nu poate fi suspectat de o mixtur\u0103 delirant\u0103. Cristian Tudor Popescu vorbea chiar, \u00een serialul de trist\u0103 faim\u0103 din Adev\u0103rul literar \u015fi artistic<\/em>, de lecturi prost asimilate, regurgit\u00e2nd \u201eo versifica\u0163ie \u015ftiin\u0163ificoid\u0103\u201d. Rela\u0163ia, totu\u015fi, vag\u0103, cu \u015ftiin\u0163a, admirabil\u0103 \u00een poezia cosmogonic\u0103, nu atenueaz\u0103 drama auctorial\u0103; dimpotriv\u0103. \u015ei atunci, cel care nu avea \u201eat\u00e2ta timp pentru mirare\u201d descoper\u0103, prin re-amintire, solu\u0163ia imperfec\u0163iunii. Cuvintele, vai, \u201ese desf\u0103\u015foar\u0103 mereu \u00een urm\u0103\u201d; a fi poet<\/em>, citim \u00een Antimetafizica<\/em>, \u00eenseamn\u0103 \u201ea avea dor\u201d. Or, dorul st\u0103nescian, tangent \u201enebuniei\u201d \u00eenseamn\u0103 ie\u015firea din sine, suferin\u0163a cosmic\u0103, impersonalizarea. E limpede c\u0103 poetul, prin moliciune \u015fi laxism, nu avea voca\u0163ie de disident. Dar schi\u0163ata \u201eantimetafizic\u0103\u201d, \u00een pofida asigur\u0103rilor c\u0103 ar urma linia doctrinar\u0103 a defunctului regim, dovedea altceva. Desigur, la modul incoerent-amatoristic. Poetul \u201esim\u0163ea\u201d \u00een aerul epocii zv\u00e2cnetul unor idei care \u201etulburau lini\u015ftea\u201d. S\u0103 ne amintim c\u0103 anii \u201970-\u201985 au marcat b\u0103t\u0103lia pentru introducerea vagului, preg\u0103tind \u00een\u0163elegerea incertitudinii. \u00cen 1975, Constantin Virgil Negoi\u0163\u0103 \u015fi Dan Ralescu publicau, \u00een limba englez\u0103, primul tratat de logica vagului<\/em>, o teorie fundamentat\u0103 de L.A. Zadeh, cel care era \u015fi creatorul conceptului de mul\u0163ime fuzzy<\/em>. C.V. Negoi\u0163\u0103, acum la Hunter<\/em> College<\/em> unde pred\u0103 matematicile superioare, pleda pentru logica fuzzy<\/em>, ceea ce \u00eensemna o negare a logicii aristotelice. Altfel spus, pleda pentru fuziunea ideilor. Propun\u00e2nd termenul de mul\u0163imi vagi<\/em> (Fuzzy sets<\/em>), C.V. Negoi\u0163\u0103 recomanda trecerea de la opozi\u0163ia ori-ori (dualitatea) la multiplicitatea cerut\u0103 de rela\u0163ia \u015fi-\u015fi, semn\u00e2nd \u2013 se spera –\u00a0 actul de deces la logicii cu dou\u0103 valori, idealizat\u0103, decret\u00e2nd astfel falimentul iluminismului. Nichita, glos\u00e2nd \u00een Luceaf\u0103rul<\/em> despre Logica ideilor vagi<\/em> (1969), suspectat c\u0103 se ded\u0103 la \u201etrucuri filosofante\u201d amintea, digresiv-poematic, despre o contradic\u0163ie \u00een mi\u015fcare. Logica bivalent\u0103 este valabil\u0103 \u00een lumea finitului. \u201eCert\u00e2ndu-l\u201d pe Euclid, poetul se desparte de orgoliosul spirit cartezian, geometrizant, afirm\u00e2nd c\u0103 \u201etendin\u0163a este o sfer\u0103\u201d. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, \u00eentrebarea real\u0103 ar fi cum se poate tr\u0103i<\/em> cultura \u00eentr-o vreme a hiperspecializ\u0103rilor, multiplic\u00e2nd, incontrolabil aproape, culoarele paralele (vezi, de pild\u0103, C.P. Snow, The Two Cultures<\/em>). Or, depl\u00e2ng\u00e2nd aurorala cultur\u0103 unic\u0103, cei de azi, navet\u00e2nd \u00eentre derapaje utopice \u015fi umori criticiste, n-au pierdut speran\u0163a unei viziuni totalizante. Ca \u201epoet de r\u0103scruce\u201d, Nichita St\u0103nescu exprim\u0103 tocmai un transmodernism avant la lettre<\/em>. El, prin poetica rupturii<\/em>, veste\u015fte un alt eon spiritual \u015fi reprezint\u0103, afirma r\u0103spicat Theodor Codreanu, \u201eo punte de trecere dintre dou\u0103 paradigme literare\u201d.<\/strong><\/p>\n

Se \u015ftie, posteritatea lui Nichita St\u0103nescu nu e scutit\u0103 de convulsii. S\u0103 credem oare c\u0103 genera\u0163ioni\u015fti frustra\u0163i, contamina\u0163i de febra revizuirilor, travesti\u0163i azi \u00een viteji \u015fi inclemen\u0163i procurori, voind alte clasamente, alung\u0103 un nume-emblem\u0103? Gloria lui Nichita a sup\u0103rat pe mul\u0163i. P\u00e2n\u0103 \u015fi inevitabilul epigonism a deranjat. Irepetabilul poet manifesta o gra\u0163ie ingenu\u0103, un fream\u0103t angelic \u015fi c\u0103uta neostoit poezia pulsatorie; vroia, prin modula\u0163ii antinomice, s\u0103 \u201eprind\u0103\u201d tensiunea sinelui, pornit \u00een c\u0103utarea necuvintelor. S\u0103 fixeze, orgolios, chiar tensiunea semantic\u0103. Acest Midas ploie\u015ftean a st\u0103nescizat universul nostru liric. Lumea, dup\u0103 Nichita, ni se dezv\u0103luie altcumva. Chiar otr\u0103vit\u0103 de r\u0103utatea care nu obose\u015fte, ea cheam\u0103 \u2014 prin ochiul st\u0103nescian \u2014 fr\u0103gezimea auroral\u0103. \u015ei, mai cu seam\u0103, liantul prieteniei. Fiindc\u0103 \u201epoetul \u00eengerilor\u201d a fost Prietenul tuturor poe\u0163ilor. Iar aici clasamentele nu contau. Important\u0103 era legitima\u0163ia de poet; erai (sau nu) poet pur-\u015fi-simplu<\/em>.<\/strong><\/p>\n

Adrian Dinu Rachieru<\/strong><\/p>\n

Sursa: Adrian Dinu Rachieru<\/a><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eSlujirea poeziei este durere\u201d \u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Nimeni, de la Eminescu \u00eencoace, admirat sau pizmuit, n-a fost cercetat cu at\u00e2ta os\u00e2rdie, \u00eenvolbur\u00e2nd [&hellip<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3,6],"tags":[],"class_list":["post-5912","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole","category-linkuri-externe"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5912","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5912"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5912\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5912"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5912"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5912"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}