{"id":6414,"date":"2012-06-18T11:54:58","date_gmt":"2012-06-18T11:54:58","guid":{"rendered":"http:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/?p=6414"},"modified":"2012-06-18T11:54:58","modified_gmt":"2012-06-18T11:54:58","slug":"6414","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/2012\/06\/18\/6414\/","title":{"rendered":"Eminescu, gazetarul intolerabil"},"content":{"rendered":"

\"caricaturiIgnoranta, interesele politice si propagandistice derizorii, dar si reaua credinta sau ostilitatea unor alogeni au deformat de at\u00e2tea ori adevaratul spirit al operei lui Eminescu \u2013 poetul si ziaristul. Destinul acestei opere s-a dovedit a fi tot at\u00e2t de dramatic, precum destinul omului care a creat-o, precum biografia sa. G. Calinescu sublinia \u00eentr-o celebra conferinta rostita la Academia Rom\u00e2na, \u00een 1964, la \u00eemplinirea a 75 de ani de la moartea celui ce a scris \u201eOda, \u00een metru antic\u201c, ca viata acestuia \u201ese confunda cu opera, Eminescu n-are alta biografie\u201c. Dar, c\u00e2nd facea aceasta remarca, marele critic avea \u00een vedere opera poetica (\u201eel a scris \u00een versuri o zguduitoare biografie\u201c). Eminescu a scris \u00eensa o biografie tot at\u00e2t de zguduitoare si \u00een proza de ziar, rodul, de altfel, al singurei sale profesii si al unei vocatii paralele, cum observa Serban Cioculescu \u00eentr-un articol aparut \u00een \u201eRevista Fundatiilor Regale\u201c, din 1939, c\u00e2nd trecuse o jumatate de secol de la moartea Poetului. Cele doua biografii si vocatii se \u00eentrepatrund si se contopesc \u00eentr-o personalitate complexa si unitara. \u201eIstoricii literari\u201c \u2013 prevedea Perpessicius \u2013 \u201evor stabili \u00eentr-o buna zi c\u00e2t de unitara a fost existenta materiala si sufleteasca a poetului, c\u00e2ta prezenta artistica si ideologica este \u00een articolul sau de ziar ca si \u00een poema cea mai hieratica\u2026\u201c<\/strong><\/p>\n

Fara \u00eendoiala ca \u2013 \u00eendeosebi \u00een perioada c\u00e2nd a lucrat la \u201eTimpul\u201c \u2013 Eminescu considera munca sa de ziarist mai importanta si, oricum, mai urgenta dec\u00e2t cea de poet. O dovedesc daruirea, rigoarea documentarii din cele mai diverse si mai autorizate surse, gravitatea, intransigenta, pasiunea (\u201ePasiunea \u00eenalta, pasiunile \u00eenjosesc\u201c e o magnifica reflectie a sa care a si fost selectata \u00eentr-o antologie de maxime celebre din \u00eentreaga lume) si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, arta (acesta este cuv\u00e2ntul) cu care a practicat ziaristica. \u00centrebarea ce o adresa cuiva care \u00eel \u00eendemna sa mearga sa se odihneasca: \u201epe cine sa las \u00een locul meu?\u201c, invocata simplist si tezist \u00een \u201eobsedantul deceniu\u201c, tulbura \u00eentr-un sens mult mai profund. Era vorba, \u00een fond, de asumarea unei misiuni cu tot ce implica ea, nu doar de o slujba, de un job, cum se zice astazi cu un barbarism cel putin rizibil, pentru a c\u00e2stiga o p\u00e2ine. Si, la urma urmei, pe cine ar fi putut lasa Eminescu \u00een locul lui?! Pe cine ar putea lasa Eminescu si astazi \u00een locul lui?!<\/strong><\/p>\n

Al. Oprea sustinea \u00eentr-un studiu consacrat gazetarului de la \u201eCurierul de Iasi\u201c, \u201eFederatiunea\u201c si \u201eTimpul\u201c ca Eminescu gazetarul nu a fost un doctrinar, \u00eenc\u00e2t trebuie judecat ca atare. Avea, desigur, o ideologie, dar nu era dec\u00e2t un mare ziarist, cel mai mare ziarist rom\u00e2n p\u00e2na \u00een prezent si, pe c\u00e2t se poate omeneste prevedea, greu de egalat vreodata. Unii au vazut bine \u00een Eminescu un om al metodei, al sistemului si \u201enu al reactiilor subiective lipsite de elaboratie intelectuala\u201c. E limpede, \u00een orice caz, ca sintagma \u201eelaboratie intelectuala\u201c este cum nu se poate mai definitorie \u00een ceea ce-l priveste. Altminteri, lipsa elaboratiei intelectuale a constituit una dintre tristele realitati de la noi pe care le-a denuntat, cum numai el stia sa o faca, gazetarul Eminescu: \u201eN-are cineva \u00eentr-adevar dec\u00e2t sa deschiza o teza de licenta, s-asculte prelectiuni la universitati \u2013 esceptam pe cele de matematica \u2013 sa citeasca ziare si brosuri, sa citeasca proiecte si paraproiecte de legi din Camera, s-asculte discutii \u00een Adunari si se va convinge ca o numeroasa clasa de oameni nu-si \u00eentrebuinteaza mintea la nimic alta dec\u00e2t la reproducerea de vorbe din carti straine, ca propria munca intelectuala se reduce la nimic\u201c<\/strong><\/p>\n

Neabdic\u00e2nd nici o clipa si sub nici un motiv de la codul si convingerile sale, care erau ale unui patriot lucid, luminat, Eminescu sanctiona cu severitate lenea balcanica, smecheria, miticismul, inclusiv cel al colegului sau de la \u201eTimpul\u201c, Caragiale, formele fara fond, impostura. Si asta nu \u00een termeni generali, ci de fiecare data cu referiri si exemple concrete, pe deplin elocvente. \u201eE o pura naivitate din partea \u00abRom\u00e2nului\u00bb (ziarul liberal cu care s-a aflat \u00een permanenta polemica \u2013 nota mea C.C.) de a-si \u00eenchipui ca noua ne sunt necunoscute definitiunile ce le copiaza dumnealor din Dunoyer sau J.B.Say\u201c.<\/strong><\/p>\n

Forta incomparabila a condeiului dublata de competenta si de o vasta informare faceau ca discursul lui Eminescu sa fie citit cu religiozitate si ascultat, at\u00e2t de prieteni c\u00e2t si de adversari. Criticul Mihai Ungheanu scria \u00een volumul sau \u201eFiii risipitori\u201c ca \u201eUn om ca Eminescu devine intolerabil pentru ca trebuie ascultat\u201c. Si nu doar de contemporanii sai, \u00eentre care erau totusi c\u00e2tiva scriitori si ziaristi de vaza, de ar fi sa-l pomenim doar pe C.A. Rosetti.<\/strong><\/p>\n

El este intolerabil si pentru unii dintre contemporanii nostri. Un play-boy aproape centenar, purtat, precum moastele sfintilor, pe la toate televiziunile si radiourile, cu pretentii de mare boier al spiritului, istoric nu o data penibil de aberant, dupa ce p\u00e2na \u00een 1990 si-a petrecut viata prin Africa, a venit sa ne dea nu numai lectii de istorie imaginata de el, ci si de eminescologie. Printre altele, ne-a spus ca opera jurnalistica a lui Eminescu nu ar fi trebuit sa fie editata, pentru ca e \u201ereactionara\u201c si neeuropeana. Unde si c\u00e2nd am mai auzit noi ca Eminescu e \u201ereactionar\u201c, iar ziaristica sa, dar si o buna parte din cea poetica erau tinute sub obroc? Daca pleziristul istoric nu stie, \u00eei spunem noi: \u00een epoca regimului stalinist din perioada imediat urmatoare ultimului razboi mondial, c\u00e2nd valorile culturii noastre nationale erau bagate dupa gratii, la propriu si la figurat. Faptul ca pe atunci seninul si fericitul istoric nu se afla pe aici nu-l scuza pentru enormitatea pe care a debitat-o cu nonsalanta, ci mai degraba \u00eel acuza. Batr\u00e2nul liberal cu strabunici pe care Eminescu, e drept, i-a cam vestejit \u00een \u201eTimpul\u201c, are tot dreptul sa nu-i placa ziaristica lui. Oricum, pe Eminescu, vorba congenialului sau Nichita Stanescu, \u00eel doare \u00een cenusa de ceea ce-i place sau nu istoricului ratacitor, dar a afirma ca opera sa publicistica nu trebuia editata e o afirmatie de o insolenta impardonabila. Fie si pentru ca ea a readuce \u00een memoria rom\u00e2nilor fapte terifiante. Si asta nu e frumos\u2026<\/strong><\/p>\n

Munca intelectuala trebuia sa fie \u00een conceptia lui Eminescu corespondenta muncii productive a \u201eclaselor de jos\u201c, cum le numea el, clase carora prim-redactorul ziarului \u201eTimpul\u201c le-a acordat o speciala atentie ori de c\u00e2te ori \u00een discutie a survenit problema eficientei si progresului. O problema de o actualitate perpetua. Aplicat, fireste, ca ziarist, la realitatea societatii rom\u00e2nesti a vremii sale, Eminescu se ridica, totodata, deasupra evenimentialului, la sensurile mari, cu bataie lunga \u00een timp, iar c\u00e2te o fraza care sintetizeaza magistral, c\u00e2te o concluzie, uneori interogativa, parca au fost scrise aseara, cu putin \u00eenainte ca ziarul sa intre \u00een tipografie. Depasindu-si net epoca, Eminescu devine un model permanent de g\u00e2ndire si actiune \u2013 \u201emodelul scriitorului rom\u00e2n, cerebral, activ, angajat, capabil de a se subordona ideii. Acesta este marele model al literaturii rom\u00e2ne\u201c \u2013 crede pe buna dreptate Mihai Ungheanu \u00een cartea amintita.<\/strong><\/p>\n

Presa rom\u00e2neasca a avut, de-a lungul timpului, mari gazetari, mari arhitecti de ziare si reviste, iar, mai nou, performeri incontestabili si \u00een domeniul jurnalisticii audiovizuale. \u00cen epoca postbelica cel putin doua nume sunt emblematice din acest punct de vedere: George Ivascu si Octavian Paler. Mihai Eminescu a ramas \u00eensa Prim-Redactorul presei noastre. Un motiv \u00een plus ca acel ce opteaza pentru nobila profesie de ziarist de limba rom\u00e2na sa se dovedeasca vrednic de aceasta meserie. Nivelul pe care l-a impus Eminescu e greu de atins, dar, vorba lui Calinescu, \u00eensasi dorinta de a fi e sublima. Evoc\u00e2ndu-l pe Ion Barbu, cu acel tulburator elogiu privindu-l pe E. Lovinescu \u2013 \u201eEl, singura noastra ratiune de a scrie!\u201c \u2013 Lucian Raicu marturisea: \u201eMa trec fiori amintindu-mi aceste cuvinte. Daca aceasta este Critica, nu e usor sa fii critic\u201c. Parafraz\u00e2nd, am putea spune: Daca gazetaria e cea pe care a facut-o Eminescu, nu e usor sa fii ziarist. Altminteri, riscam tot mai mult si mai iresponsabil sa fim pusi, cum zicea Nichita Stanescu, \u00een fata unei revendicari teribile: Eminescu sa ne ceara ultimativ: \u201eDati-mi limba \u00eenapoi!\u201c. Restitutio in integrum ce ne-ar lasa literalmente goi\u2026<\/strong><\/p>\n

autor: Constantin Coroiu<\/em><\/strong><\/p>\n

sursa: Revista Cultura<\/em><\/strong><\/p>\n

\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ignoranta, interesele politice si propagandistice derizorii, dar si reaua credinta sau ostilitatea unor alogeni au deformat de at\u00e2tea ori adevaratul [&hellip<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3,6],"tags":[],"class_list":["post-6414","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole","category-linkuri-externe"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6414","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6414"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6414\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6414"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6414"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.marianagurza.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6414"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}