22 Sep
2019

Ierodiacon IUSTIN T.: „Corpul meu – alegerea mea”. Despre o asfixiere a raţiunii

Să spunem o poveste care începe cu lumea. Şi se termină cu omul. O poveste tragică sau fericită. Ţine de noi de care parte a ei vrem să fim.

            Lumea se compune din lucruri şi raţiunile lucrurilor, sau ideile lor. Iar ideile şi raţiunile vin dintr-o Minte. Astfel că lumea toată, cu minerale, plante, animale şi oameni este un univers de idei întrupate ale acestei Minţi supreme. Ale Minţii lui Dumnezeu.

            Omul este o idee dumnezeiască. Viaţa omului şi înrudirea lui, la nivel de ADN, cu toate plantele şi animalele de pe pământ, ca un microcosmos concentrat, este o idee organică şi dumnezeiască. Dualitatea omului în fire, bărbat şi femeie, este, iarăşi, o idee dumnezeiască.
Din ideea omului şi din dualitatea lui, bărbat-femeie, decurge o altă idee dumnezeiască: puterea de a procrea şi a perpetua viaţa. Întâi Dumnezeu a avut ideea: „Să facem om…” (Fac. 1, 26), şi i-a suflat sufletul în el. Apoi i-a dat puterea de a procrea, în unirea bărbatului şi a femeii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi…” (Fac. 1, 28). În acest „creşteţi”, stă energia creatoare de viaţă din sămânţa bărbatului şi a femeii. Cum am zice, Dumnezeu ne-a creat pe noi, un singur trup şi suflet, dar în noi a pus în potenţialuri de trupuri şi suflete încă nezămislite, în preambulul întâlnirii cu cel iubit / cu cea iubită. Asta e poezie. Şi fiindcă poeţii rostesc, uneori, idei dumnezeieşti, poate de-aceea a scos artistul Brian Adams versul care a rămas nemuritor: „Să iubeşti o femeie înseamnă să-ţi vezi copii nenăscuţi în ochii ei”.
Ideile dumnezeieşti sunt vii. Ele respiră. Ele dau oxigen raţiunii şi puls inimii. Când le gândeşte, mintea noastră se simte în largul ei, simte că deţine tot spaţiul de care are nevoie. Că respiră dintr-o rezervă infinită de oxigen.
Dar cum pe lume sunt idei dumnezeieşti, sunt şi idei demonice. Cele care reduc, trunchiază, dezarticulează şi decupează ideile dumnezeieşti în frânturi, în rămăşiţe nefuncţionale ale lor. Fiindcă Dumnezeu a lăsat în lume prilej de manifestare şi diavolului, care, etimologic, s-ar traduce prin „separat” sau „a separa”. Ceva care separă de întreg. Care separă ideile de Întregul şi de Adevărul lor. Care dintr-un scaun cu trei picioare, rupe unul. Şi scaunul rămâne să se ţină numai în două. Ca raţiunea noastră, obligată să se ţină în două picioare oblice… Cu consecinţe teribile pentru ea.
Iată o antiteză între o idee dumnezeiască şi o idee opusă ei, separantă, demonică.
Bărbatul şi femeia se întâlnesc, procrează şi pun în comun sămânţa bărbătească şi femeiască, iar Dumnezeu imprimă sufletul, şi astfel se zămisleşte copilul. Vedem două iniţiative, şi a a treia, de sus, care suflă suflarea de viaţă peste materialul genetic al lor. Bărbatul, femeia şi energia creatoare a lui Dumnezeu. Cum s-ar spune, corpul şi sufletul copilului este lucrarea ei, şi-a lui, şi-a lui Dumnezeu peste ele. Asta e ideea dumnezeiască, complexă, articulată, în conlucrare cu omul. Scaunul are trei picioare. Şi Raţiunea se ţine. Raţiunea poate să respire.
Dar să rupem un picior la scaun. Să zicem că trupul copilului este numai rezultatul întâlnirii bărbatului şi femeii. Scoatem energia şi suflarea de viaţă de la Dumnezeu. Viaţa se perpetuează de la sine, mecanicist, prin autonomia corpului uman. Scaunul stă acum în două picioare. De fapt se clatină în căutarea echilibrului. Iar raţiunea simte că nu mai are aer, că ceva o sugrumă încet. Respiră încă, dar fără un plămân…
Dar să mai rupem un picior la scaun. Să zicem că trupul copilului este rezultatul pur al alegerilor femeii. Al bărbaţilor cu care doreşte să să însoţească, şi cu care, voluntar sau accidental, se întâmplă să procreeze. Dumnezeu nu mai are relevanţă. Read More »

16 Sep
2019

Ierod. IUSTIN T.: O întâmplare în Grădina Botanică

– Vă rog, doamnă, poftiţi! Grădina noastră botanică e deschisă…

Ea intră uşoară, cu paşii graţioşi. Păru că-l salută pe portar printr-o anume înclinare a corpului, abia sesizabilă. El se fâstâci, încercă să se plece şi el, ca şi cum ceva i-ar fi spus că asta e cel mai firesc. Dar se trezi că-i întinse doamnei biletul de vizitare, fiindcă banii apăruseră deja, cuminţi, pe masa de la intrare.

În loc să-i ureze „vizită frumoasă”, parcă-i venea mai degrabă să-i mulţumească. Nici el nu ştia pentru ce.

Lalelele străluceau, şi părea că are să fie o zi frumoasă. Atâta tot.

Vizitatoarea, ca şi cum ar fi priceput, îi culese ecusonul de pe jos – care-i scăpase mai devreme – şi i-l dădu înapoi cu un aer destins şi nepretenţios.

Vântul adia calm şi amiaza nu părea că se grăbeşte. Un soi de fericire nemaiîntâlnită, surâzând de ea însăşi, se purta uşoară printre straturile de crini, printre magnolii. Îi pieptăna barba lui încărunţită, şi apoi pleca, cu vântul, înspre alte părţi. Pe umăr simţea o dulce apăsare, o greutate parcă inventată, care-l făcea să zâmbească…

Nu era încă ora 12. Atunci avea pauză de masă. Dar nu găsea ceva mai bun de făcut decât să amâne minutele la nesfârşit. Se gândea aproape şcolăreşte: „Uite, pân-atunci mai trebuie să se-ntâmple asta… şi asta. Mai sunt atâtea de făcut. N-am pus apă la straturi. Şi iarba din faţă mai trebuie tunsă. Şi…”

…şi-şi aduse aminte că nu-i spusese vizitatoarei pe unde s-o ia. Doar era tipicul lui de ghid. Trebuia întâi la stânga, că apoi se merge mai mult… După stejarul secular, se ocoleşte, şi apoi pe alee în diagonală, până la rombul de trandafiri. Pe urmă… Dar mai bine i-ar zice! I-era ciudă dar se simţea încântat, cu un soi de părere de rău. Era fericit că trebuia să-i spună, s-o lămurească, dar regreta că trebuie… Ce-o mai fi şi asta? Oricum, ziua într-adevăr, se anunţa frumoasă.

– Petrică, ia vino-ncoa! Hai că eşti mai sprinten ca mine. Du-te după doamna care-a intrat mai devreme, şi zi-i că traseul nu-i pe unde a apucat-o ea. Zi-i de la stânga… ah, ştii tu. Aşa, ca să ne-admire grădina cum trebuie. Hai fugi!
Petrică, ucenicul lui nea Toader, portarul, dispăru după tuile aurii. Vântul şi amintirile păreau c-au luat-o odată cu el, şi că s-or întoarce cu ceva nou. Cu ceva… mult aşteptat. Cu nea Toader, straturile, florile, arborii pitici aşteptau veşti… Ce mai e? Ce se mai aude prin lume? Ceva. Orice.

Şi tot nu se făcea ora 12. Părea că ceasul n-o s-ajungă niciodată acolo. Ce ciudat – zâmbi nea Toader – ce-ar fi să nu mai mănânc niciodată? Şi-apăi, de ce să mănânc? Nu pot s-aştept aici, n-am eu ce face atâta vreme…? Uite, şi elevii-mi dau azi pace, că nu e ziua aia din săptămână cu reduceri…

Şi gândurile se lăsau, fericite, pe umărul stâng al lui nea Toader. Acolo unde simţea acea apăsare, parcă, de fulg. Seninul amiezii părea că-şi lăsase degetele, fără nicio greutate, pe umărul lui. Da. Era într-adevăr o zi frumoasă. Poate cea mai frumoasă. O zi care-l apasă întreagă, de tot, pe umăr. Ceva , simţea el, avea să se-ntâmple. O explicaţie. O-ntrebare pe care n-o pusese niciodată. Ceva pentru care ora 12 întârzia la nesfârşit.

De printre aurul tuilor, silueta lui Petrică se îmbrăcă într-o formă.

– Ei, băiete, ce ţi-a luat atât? S-o fi rătăcit vizitatoarea noastră!… Aşa impresie proastă să facem? Tocmai azi!… Ei zi…
Petrică se uita lung la nea Toader. Şi curios. Parcă nu-i venea să creadă. Şi nici să vorbească. Prefere să aştepte, să-l studieze. Read More »

15 Sep
2019

Adrian BOTEZ: Stihuri

ÎNSTRĂINARE

 

ce voiai să-i spui Lui Dumnezeu – spune-mi mie

ruga ta : inutilă şi oarbă – snoabă-i iasomie :

viaţa-i tot smintită  – bivol de-ncăpăţânare

de-a-l îndopa cu bine – pe cel plictisit de cât are…

 

Cretini şi Lingăi : preluaţi voi comandă… :

mai mult rău nu-i face lumii – TÂRFĂ-N SARABANDĂ… !

şleahta de îngeri vârâţi în arest – o faceţi tocană :

în istorie – nicicând – Răul n-avu-altă hrană…

 

Munţi Circumcişi : cu asta ne-alegem – de-o vreme…

Păduri :  Voievodat Evreiesc – barbare domnìi „caino-gene” …

Zalmoxianului Izvor – cum şi Valahei Fântâne

 

Talmuta”-Mitzbeach-ul – de-acuma – le-or fi…”Perciunate Stăpâne”…

…luminaţi-l cu-incendii – Pământ Milenar :

regretăm ploicica de-artă – „sinistrul” Fanar…!

***

 

BLESTEMATĂ  ŢARĂ – BLESTEMAT POPOR

 

blestemată  ţară – blestemat popor

cu văpaie vină Cristul Cel din Nor !

năvălească Focul – Cristul Mâniat

peste nesimţire – peste mâl spurcat…

 

puţiţi hoit de secoli – hoarde de jegoşi

rânjind cum cretinii – şi trădând voioşi :

în loc de Sfânt Neamul – puţ de căcăcioşi !

cine vrea – vă scuipă – demenţi şi râioşi !

 

…ardă toată lepra – sânge şi puroi

din piscuri de munte – până în noroi

cei ce-or vrea  – aicea – doar atât să vadă :

 

fulgii de cenuşă – nu fulgi de zăpadă…

…în vâltori cleioase – şi-n crater căscat

nu e Românie : -i funest Bal Mascat…!

***

 

PALOŞ SMULGE – DIN MÂNA-UNUI CĂZUT DAC

 

Paloş smulge – din mâna căzutului – în Bătălie – DAC

şi fii Viteaz-Furtună – fii CAVALER VALAC !

…tu – laş ascuns printre vieri – ce-nspre nămol eu mân

pretinzi ca…”om” să te numeşti ?…şi : „bun român” ?

 

…”şi ce dac-au fost (ziceţi voi…)  – cândva – Voievozi-Tragici Martiri ?

Ei au fost Sfinţi – hrănind – într-una – ARCUL

VALACUL

– cu Vii-Vânjoase Corzi  – nu cu moarte-amintiri !

…dar nu se recunosc – defel! – Voievozii-Aceia – -n noi – cretini ceacâri

cum leii nu-şi regăsesc obârşia-n catâri !

 

ori – singuri – vă jupuiţi de lene şi prostie

ori pune Crist „hingheri-heruvi” – cu şbilţ să vă…”tămâie”!

iute spălaţi-vă de lepre şi de tembelism

 

să mai păstraţi cu Cerul – încă – …SFÂNTUL ISTM !

…altfel – molcom – veţi arde sub Tălpile de Iad :

da  – tocmai voi – cândva – Ctitori de Neamuri şi-ai Limbii Vad !

***

 

NEPOŢI VALACI – VOI SĂ PĂZIŢI GRĂDINA ÎNGEREASCĂ

 

Aceluia care va îndrăzni, eroic şi autosacrificial, să vină-n Lumină şi să conducă

Neamul Daco-Valah – spre ADEVĂRATUL SĂU DESTIN !

 

Generale ! – Generale! – MISTIC GENERAL  ! – unde te ascunzi ?

iscă – hai – din nou – Sfântă-Armată în Ardeal – şi Moţii din Munţi :

vrem brav român Dictàtor – NU Mârşav Parlamentul :

prea s-a-ntărit TRĂDAREA-n ţară – cum cimentul !

 

daco-valahă dictatură-n Patria Străbună

să se înalţe – între stele-nrourate – Soare-Lună :

un Salvator şi-un Înţelept – SFÂNT CINCINNAT-AL LUMINĂRII :

la-asudata-i glie-ntors – duşmanii când s-au fost predat – cu toţii – zării !

 

Nepoţi Valaci – voi să păziţi GRĂDINA ÎNGEREASCĂ

străin-khazarii să n-o mai pângărească !

 

grăbiţi – în marş – spre Bucureşti şi Ţară

Hristosul să ia bici contra zarafi – iară şi iară !

şi toţi „discreţii” şi „secreţii” să dispară

 

să lase  – precum în vremi apuse : Pajura Voievodală – SOLITARĂ !

…nu vrem „uniuni”  şi „înţelegeri” jidovite :

vrem Patria şi Neamul – iarăşi : SFINTE – RE-SFINŢITE !

***

 

ŞI CURVELE SUNT OLEACĂ REGINE

 

şi curvele sunt oleacă regine

şi boii-şi iau nutreţ din staulul-senat :

e-o lume a răului „ce face numai bine

(condiţia : să fii un călău…”democrat”…!)

 

iar restul de oameni – e numai un rest

pe care îl arzi – ori îngropi – după chef

(nu-nainte ca Duhul să fie-nfundat în arest

zdrobind  – în Sacre-Altare-CRANII  – -orice relief !)

 

…şi curvele sunt oleacă regine

iar numele lor – peste tot – scris cu-aldine

lansează „Modèle” – nemuresc şi „Statui

 

boiesc „Carnavaluri” – cu sângele-oricui…

…e timpul când Iubirea-i trasă-n ţeapă…

cât despre prietenie… : „…care capră ?”

***

 

NEAM ŞI POPOR

 

sărac  de noroc şi prigonit de soartă

scriu pentru Neam – iar nu pentru popor

o carte a-ntâlnirii de la Poartă

când Dumnezeu trecu – şi-mi răpi spor…

 

de-aceea – Fila jalnic se-ncreţeşte

iar Slove par – mereu – a nu-şi lua zbor :

da – Neamul meu regesc le tot citeşte

dar taină rămân ele – pentru lepros popor…

 

degeaba scriu într-una despre Izvor şi Munţi

poporul meu se zbate – mucegăieşte-şi frunţi

îşi uită Împăraţii – Martirii şi Voievozii…

 

…n-au mai rămas de strajă decât…”Nebuni-Nerozii”…

…o – Neam al meu – pogoară-te-n vlăsie

lasă loc de lumină poporului – să ŞTIE…!

***

 

FORFOTIRE DIVINĂ

am o gaură – în

umărul drept – prin care – zi şi noapte

ies şi intră – intră şi ies

îngerii…

 

…ţinând cont de plictiseala

mohorâtă – produsă

mie – de această

forfotire divină (perpetuă!) prin mine – ca printr-o

mistică mină – a entităţilor

supralunare – concluzionez (cu

mare oftare…) :

 

deci – nu mi-e scris să

am – vreodată – parte de

Liniştea Feroce – a

Înţeleptului  – şi nici nu mi-e dat să

n-am – vreodată

Lumină…

 

…de fapt – pare-se că

mi-e interzis să

percep (şi – chiar – să mă las înţepat de-o

Albină  – maiestuos

evoluând – în

Lumină…) – …cum ziceam – pare-se că

mi-e interzis să

percep – printre

tribunele aştrilor : tocmai

Elocvenţa Divină…

***

 

SOMNUL IDEAL

 

aş vrea să dorm atât de

adânc – încât

Moartea să mă poarte în

braţe – legănându-mă

stângaci – ca pe-un chefliu şi

proaspăt

Sugaci…

***           

 

PERCEPŢII  LA LIMITĂ

 

teribil de

stingheritor – bâzâie Muştele : Lumea

de-afară…

 

în timp ce eu – în

mine – cu zel construiesc

Zeii – Minunile – Neadormit

Miracolul Punţilor…

 

până şi Păsările păcătuiesc – prin a nu fi

Îngeri : înjositor – încearcă să

imite forfota Muştelor – fojgăiala

Viermilor – în jurul

Excrementului Verii…

Read More »

15 Sep
2019

Ionel NECULA: ,,Mic tratat de Poetică”, de Adrian Botez

A trecut multă vreme – de fapt, multe decenii – de când Adrian Botez mă ţine în priză calofilă, trimiţându-mi, cu o consecvenţă de prieten adevărat, cărţile sale, parcă special pentru a mă fascina şi complexa cu productivitatea sa. Este, după câte-mi dau seama, unul dintre cei mai productivi scriitori, din câţi conţine breasla noastră actuală.

      Dacă-l invidiez? Bineînţeles, dar nu pentru prolificitatea sa genuină, ca autor, ci pentru neputinţa mea de  a mă ţine în ritmica noutăţilor propuse de el şi pentru că îmi induce un simţământ de culpă prin omisiune, prin mulţimea isprăvilor sale scriitoriceşti, rămase în afara capacităţii mele de lectură.

      Recent, ne propune, iată un Mic tratat de Poetică (Editura Rafet, Rm. Sărat,2019) – lucrare curajoasă şi mai mult decât necesară spiritului nostru public, marcat de o inflaţie de poeţi prolifici şi agresivi : mulţi dintre ei nici n-au auzit de imperativele actului de creaţie, dar scriu carte după carte, ajungând ca numărul cărţilor publicate să fie mai mare decât al celor citite, în toată perioada formării lor intelectuale. A fost o vreme când fenomenul acesta a mai fost descurajat, de către Alex Ştefănescu şi emisiunea sa televizată Tichia de mărgăritar, dar fenomenul a devenit prea generalizat, pentru a fi asanat de o singură emisiune.

      Am avut posibilitatea să cunosc mulţi premianţi ai Festivalurilor de poezie, organizate peste tot în ţară, şi mulţi dintre cei ce-mi induceau o nestăvilită îndoială, încercau să mă convingă, prin numărul mare de premii obţinute, la aceste manifestări. Voiau să mă convingă prin cele 18-20 de premii obţinute, pe la diferite festivaluri din ţară. Uneori, mi-am arătat surprinderea, chiar şi faţă de juriile stabilite să decidă asupra calităţii şi valorii lucrărilor prezentate la concurs – şi m-a consternat explicaţia oferită : precum că din plicurile primite, trebuia, musai trebuia să aleagă şi să premieze pe cineva, chiar  şi în condiţiile când diletantismul şi precaritatea erau evidente. Nu-s deloc sigur că toţi aceşti tineri care bat la porţile afirmării literare au o idee, oricât de vagă, de teorie literară, c-au auzit despre Poetica lui Aristotel, despre Arta poetică a lui Boileau, sau despre alte exegeze de teorie literară, mai noi,  apărute în ultimii ani.

      Cartea lui Adrian Botez completează, fericit, o bibliografie destul de precară şi umple un mare gol din eseistica românească. Cred că şi îndelungata lui experienţă de profesor şi de conducător al cenaclului literar, din liceul unde a funcţionat mai multe decenii la rând, l-a condus la concluzia că tinerii, cei cu abilităţi literare şi cu vocaţie creatoare, chiar au nevoie de un îndrumar, care să-i aşeze într-o direcţie, într-o opţiune, într-un sens şi într-o manieră literară, cu toate motivaţiile teoretice, asumate imperativ. Cineva trebuia să atragă atenţia numeroşilor amatori – celor mulţi, care fac literatură după ureche şi-şi trâmbiţează genialitatea claxonat – că actul de creaţie literară implică anumite rigori, o anumită cultură, că nimeni nu poate răsări din nimic, în absenţa unui pat germinativ productiv.

      Adrian Botez şi-a asumat acest rol propedeutic şi pune la dispoziţia tinerilor creatori, dar şi tuturor celor interesaţi, un instrument de lucru, un îndrumar care nu trebuie să lipsească de pe masa de lucru a celor dornici de afirmare literară. Ba, chiar merge mai departe şi consideră că şi facultăţile de profil au nevoie de un curs universitar, care să inducă studenţilor exigenţele actului de creaţie.

      Locul geometric al întregii arhitecturi propuse de Adrian Botez este Cuvântul, dar Cuvântul în înţelesul lui biblic, unde avea funcţii constructive, demiurgice, dacă avem în vedere că toată Facerea s-a realizat prin intermediul Cuvântului. Autorul insistă mult asupra acestui aspect şi conferă Cuvântului o triplă accepţie: de corporalitate materială, de Suflet şi de Duh (Spirit). De vreme ce Cuvântul este semnul lingvistic al unei denominări, autorul, în Micul său tratat de Poetică, îşi propune să-l dispună într-o întreită perspectivă; să alcătuiască o istorie a opiniilor despre poezie, să diferenţieze semnul lingvistic, aşa cum a fost statornicit de Saussure şi semnul poetic ca revelaţie divină şi să redea dimensiunea lui cosmo-divină, prin actul transfigurării. S-a spus adesea că poezia este suflarea lui Dumnezeu pe pământ, ori tocmai acest aspect orfic a fost eludat de Ferdinand de Saussure şi de ciracii lui – europeni şi/sau de peste ocean.

      Adrian Botez are meritul de a fi restabilit înţelesul primordial al semnului poetic şi de a-l fi analizat în toată complexitatea lui semnificaţională. Arta, spune autorul, arta în general şi cea poetică în special, este expresia nostalgiei fiinţei după starea originară, expresia voinţei fiinţei de a se autorecupera, de a-şi revela Logosul (de a se revela prin/ca Logos) . Logosul este ordinea ritualică (liturgică) a gesturilor (re)sacralizante  – dar, poate, în primul rând,  este acea vibraţie (ca pendulare între starea de personalitate-criză  şi starea de impersonalitate sublimă, atotechilibratoare), sesizabilă,  ca fond cosmic al fiinţării, ca tonus (vital şi recuperator întru divin, în acelaşi timp) al cosmosului-fiinţare (p.97)

      Cartea lui Adrian Botez nu este deloc o lectură uşoară, dar ea trebuie citită cu atenţie, şi chiar recitită, pentru a-i pătrunde toate sensurile şi toate valenţele implicite – dar cine o înţelege cu adevărat, poate spune c-a înţeles ceva din rosturile poeziei, în ansamblul generos al vieţuirii frumoase. Îl felicit pe autor, pentru această minunată ispravă eseistică şi-l aştept şi cu alte izvodiri epistemice, pentru limpezirea, din perspectivă modernă, a unor procese care au preocupat omul şi umanitatea – de la Aristotel, şi până în zilele noastre.

————————————–

Ionel NECULA

Tecuci

23 Aug
2019

Ierodiacon IUSTIN T.: Fericirea de-a putea muri… (meditaţie la Nichita Stănescu)

Să ne hrănim cu o meditaţie la poezie.

Una din cele mai frumoase, mai mistice poezii ale lui Nichita Stănescu este, poate, „Elegie pontică”. În ea, moartea devine a patra dimensiune, e ridicată alegoric la dimensiuni negândite ale cunoaşterii, e eliberatoare. Ca la ciobanul din Mioriţa.

Versurile sună aşa: „Îmi pare rău că trebuie să văd/ ceea ce ştiu,/ că pentru a muri/ mi-e necesar un trup (…) [iar] timpul/ mi-apare a fi/ singurul meu trup general./ Îmi pare rău de timp/ nu aveam nevoie de el ca să mor” (Elegie pontică). E teologie de care fac poeţii, fără s-o ştie, cam cum zisese Sf. Pavel: ” Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. „(Fil, 1, 21)

Dumnezeu iubeşte poeţii. El le dă harul şi ideile plastice pentru a se îndrepta către El, fiindcă El e Mintea tuturor minţilor noastre. Dacă noi îl iubim pe Eminescu, dacă îl iubim pe Nichita, cum oare îi iubeşte Persoana Care i-a creat şi i-a aşezat în lume?

Să facem un exerciţiu. O glosă. Şi să ne gândim ce răspuns ar da Iubirea atotcuprinzătoare la o interogaţie a lui Nichita. La ce valoare infinită are viaţa, tocmai din perspectiva contrară de a nu fi fost niciodată…

Zile cu har şi poezie!

P. Iustin

***

Fericirea de-a putea muri…

 

– Îmi pare rău, Doamne,
că pentru a muri
mi-e necesar un trup…

 

– Să nu-ţi pară rău, Nichita,
căci, pentru a muri, Eu
aveam nevoie de trup.

 

Şi trupul tău
e binecuvântare de la Mine
ca să poţi muri…

 

– Atunci, Doamne,
îmi pare rău de timp,
nu aveam nevoie de el
ca să mor…

 

– O, dar ce-ar fi moartea, Nichita,
fără timpul de-a putea muri…
ce-ar fi poezia
fără timpul de-a putea tăcea…

 

– Spune-mi, tu, Nichita dragă,
ce-ai fi fost tu
fără timpul de a putea nu fi!…

(Ierodiacon Iustin T., 23 august 2019)

7 Aug
2019

Constantin STANCU: O călătorie într-un autobuz întârziat (Adrian Botez și diamantele negre)

Volumul de versuri Autobuzul întârziat*, publicat de prof. dr. Adrian Botez, la Editura Rafet, în anul 2019 – este unul trist, unul care exprimă revolta poetului, în fața limitelor umane. Dedicat poeziei, autorul se bazează pe forțele spirituale, care pot modifica perspectiva. Cărturar serios, preferând valorile solide ale creștinismului, atrăgând o serie de mituri și legende precreștine sau postcreștine, el face o analiză a capacității omului de a suferi propriile neputințe. Bolile fizice sunt oglindirea bolilor spirituale ale epocii. Lumea este în cădere și atrage, după sine, individul – care speră să poată birui în această societate complicată, bruscată de megatendințele, care afectează relațiile interumane.

Cartea are mai multe nivele, legate între ele prin mesaj, structurate conform viziunii originale a poetului:

  • Argument;
  • Autobuzul întârziat;
  • Doine noi;
  • Armonii fără – autobuz;
  • Epilog: Soluția beznei.

La final, ne sunt prezentate câteva date despre scriitor, un cărturar activ în lumea literară, poet, romancier, eseist, publicist, comentator al vieții de azi.

Preluând, cu tact, motivele folclorice, el modelează, fiecare poem, cu o melodie veche, primită de la cei care țin lumea în echilibru. O lume spirituală bogată răzbate, din toată creația lui Adrian Botez, mereu dispus să se întoarcă spre Hristos, ca spre adevărul absolut întrupat. O luptă spirituală se dă în fiecare poem cu moartea, cu prezențele spirituale, active în plan invizibil și cu efecte în plan vizibil. Totodată, observăm o oboseală de fond a individului, aflat pe acest câmp de bătălie, o uzură a societății, care nu mai suportă propria neputință. În multe planuri ale poeziei scrise de poet, putem descoperi o judecată iminentă, absolută, purificatoare.

Temele volumului sunt complexe, fraza destul de apropiată de limbajul uzual, expresivă, cu direcție, cu mesaj. Ceva se întâmplă, moartea își face apariția în plin plan, poetul o sfidează. Lumea de dincolo este tot mai pustie, opțiunile noastre nu mai au sens, o neputință cronică marchează totul. Un sfârșit de univers se apropie, sub reguli stricte, care distrug sistemul, care sfarmă planurile. Omul se risipește în domenii, dar nu este proprietarul, în fapt, al lumii de sub soare. Este declamat sfârșitul poeziei, îngerul devine și el neputincios. Armonia în care am putea intra ne poate salva, Poetul a îmbătrânit sub grele ceremonii.

Fundalul pesimist se sprijină pe flori de beznă, Apocalipsa pare regia perfectă pentru cel întârziat în armoniile frumosului. În perspectivă, se văd Munții, martorii lui Dumnezeu. Se alătura natura, păsările care ating cerul cu trilurile lor. Doinele Poetului exprimă jalea pentru o lume pierdută, pentru o dragoste scursă pe treptele timpului, o tristețe după pierderea sensului, într-o lume preocupată de corectitudinea politică, fără să mai observe omul, așa cum a fost creat el, sub nori și raze.

Unele poeme devin rugăciuni spuse în fața unei prezențe subtile: „potolește – Doamne/ durerea (imprescriptibil oribilă) – sfâșietoarea/ durere a/ lumii// oricât am fi de/ ticăloși – cu toții/ putem să luăm o minusculă/ pauză – putem suspenda – pentru/ câteva clipe – Ceasul/ Nemerniciei/ și să fie dăruit acestor/ câteva clipe – ceea ce ai/ visat – atât de/ frumos – Tu: Crăciunul/ Veșniciei…” (Rugăciune, pp. 60-61).

Poetul renunță la regulile uzuale ale limbii române, strofele sunt frânte, toate încep cu literă mică, un ritual păgân pentru sărbătorile pregătite în eternitate, în contradicție cu imaginea unui Crist care suferă. Sunt reținute câteva arhetipuri stabile în lume, fixate de cultura unui ev mediu de rezervă: Chipul Scrisorii, Tămăduitorul, Călăul, Maestrul-Tiranul, Roata-Amintirii, Izbăvitorul-Neant, Apa Uitării, Cântarul Hotărârii, Cavalerul-de-Pisc, Sfântul Trandafir

Argumentul care declanșează eșafodajul volumului ne relevă un Poet flămând de adevăr, văzând un rai țigan, un Dumnezeu care se rezumă la un nume mistic, o ruină a esențelor din lume. Poezia poate continua în Cetate, dincolo de slăbiciunile omenești.

Autobuzul Morţii-Speranței (Speranţa în „Învierea”, în Revelarea infinitelor lumi-produse ale Demiurgiei Dumnezeieşti) nu mai sosește, are o întârziere ieșită din ritual, Poetul ar refuza urcarea în el, va sfida sosirea cu energii negative, umbra lui va urca pentru un traseu spre niciunde, fără bilet dus-întors… La Judecata de Apoi, Poetul își ia libertatea să-l judece el pe Dumnezeu, cu toată asprimea, pentru erorile umane. Dumnezeu nu va avea Monopoluri, va fi pus în rând cu oamenii obișnuiți, anonimii, pentru a simți sudoarea omului sub vremi. O revoltă și o sfidarea a realității, individul care nu mai suportă autoritatea divină, care se vrea alături de un Creator neputincios, cu vântul bătând numai din Nord, din fiord în fiord… Simbolurile sunt cele rupte din gândirea tuturor revoltaților, din mișcarea teologică a celor care au proclamat că Dumnezeu a murit…?!…

Zgomotul suferințelor se aude în lume: hotare furate, maestrul frânge vioara într-o lume de crevase. Diamantele sunt negre, omul se închide în crima din sufletul său și pariază pe cai morți. Sub blestem omul năzuiește: „…o crizantemă albă a tresărit din/ neant: sunt buzele/ mele – înflorite de atâta/ tăcere…” (Blestem, p. 23).

În univers, omul este singur, condamnat la moarte, nimeni nu bate la ușă… Sunt imagini specifice evului mediu, cele prinse de Goya în tablourile sale, sau compozițiile lui Pieter Bruegel cel Bătrân… Poetul observă petrecerile omului simplu, acceptă cămașa condamnatului, este atent la dansul perechilor de tineri, care acceptă jocul sub muzici grele, sub păcate capitale. Ei refuză etichetele, refuză convenționalul…

Masa o ia la galop, dulapul cântă baritonal, un dans absurd al universului, doar cei din adâncuri mai lasă semne… Vine ziua bolilor fără scăpare, omul se întreabă: „în dosul lucrurilor oare-a ce miroase?/ a galaxie – mucegai -/ și-a Caracatiți”… (Soluția cefalopodă, p. 27).

Revolta este la paroxism: „avem nevoie de o/ nouă lume: indiferent/ care – dar să nu mai fie tot asta”… deoarece „Dumnezeu nu dă – din/ principiu: are o/ singură mână – cu care numai/ ia” (Gherlă, pp. 37-38).

Doinele sunt străbătute de un fior venit din folclor, unul trecut prin cenzura atâtor inimi: „…staulul s-a fost golit/ ieslea-i doar frumosul mit/ focul trage la măsea:/ nu-i viață – ci-o iarnă grea…” (Din ceaslovul vieții, p. 48).

Sfâșietoarea doină a morții:  „Inorog ucis/ înecat în scris:/ slovele vuiesc/ rostu-l ascuțesc// dar nu-l primenesc…/ slove blestemate/ tăceri nestemate/ zugrăveli tărcate…” (Descântec pentru primenirea morții, p. 65).

Fiecare își duce crucea, la final se vor vedea Munții – …acolo, departe, trebuie să înveți zborul, gândurile sunt realitățile ultime, există o veșnicie între atâtea veșnicii… Până și Dumnezeu a rămas singur cu universul, singur în Creația sa, omul mai poate urca un etaj, până la destinația pregătită…

Poetul a dus tristețea sa până la ultimele consecințe, un întuneric dens acoperă tainele, viața; personaj de epopee, El-Poetul se joacă de-a Moartea, într-un univers asimetric. Poetul joacă și el rolul unui apostat, printre Coloanele Frumuseții… Cităm: „Ți-am aflat sânge și apă/ Ți-am văzut durerea stearpă:/ Mi-am lipit dorul de Tine/ ca fața de-un mărăcine…” (Doină, p. 52).

Constantin STANCU

Iulie 2019

*Adrian Botez, Autobuzul întârziat, versuri, 137 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2019. Volum dedicat soției, Elena. Coperta I: 1. „Vremea urâtă vă ajută la memorie” – www.lovental.ro – 316×276; 2. „Astrofotografia”, astrofotografieluna.blogspot.com – 1084×685.

31 Jul
2019

Adrian BOTEZ: Matrozi Sublimii (poeme)

 

MATROZI SUBLIMII

 

scăpaţi din Naufragiul unei lumi

Matrozi Sublimii – cu rănile-n văpăi

ne luminează Calea către Noul Luni

şi ne şoptesc despre-alte – Mii de Căi…

 

zdrenţoşi – bărboşi – cu ochi arzând vedenii

Matrozi Sublimii ocrotesc – cum Genii

şi sunt Învăţătorii Vieţii şi ai Morţii

sunt Ucenici Lui Crist – Sculptori ai Sorţii !

 

din Port în Port – ei îşi sporesc Lumina

din Port în Port – topesc păcatul – vina :

da – Sfinţii noştri CRESC din Naufragii

 

adaugă Cărţii – fulgere-pasagii…

n-avem nevoie de Muşi-Pupe : Prova-Nfruntării

s-o înălţaţi – cumpliţi : Mântuitorii Mării…

***

 

ÎN LOCUL DIN PĂDUREA-NTUNECOASĂ

 

…în locul din pădurea-ntunecoasă

fulgeră Ştime – cari de cari frumoasă

cu plete verzi – cu trup de marmură – ca Luna

purtând pe capete – împărătesc – Cununa !

 

ele-şi aşteaptă-Alesul să-l înece

apoi răpească-l în adâncuri – în Palate

mistic ştiută – colo – -i a-Ondinelor Cetate :

măreaţă – Nuntă-or face – peste vreun timp ce trece…

 

…vrei să cobori imperii – până la Rădăcină ?

să vezi Zânele Apei – cu tot scăpând de tină ?

n-ai decât să păşeşti în Unda Fascinantă…

 

nu sunt nici Vreme – Ornic – doar o Cetate-Atlantă…

…pogoară-te-n vecie : numai aşa vedea-vei tu –  Minunea :

Mireasă Preaiubită-ţi va fi – Înţelepciunea !

***

 

 

TOT ACORDEZ LA STRUNE – SCRIPCAR DIN TATĂ-N FIU

 

…tot acordez la strune – Scripcar din tată-n fiu

visez – eu – Cântăreţul – într-un Palat Târziu

să-i lecuiesc de rane – pe Regii-Mbătrâniţi

căci Cântul meu e farmec – iar ochii-mi sunt vrăjiţi…

 

nu mă-nvăţa pe mine – bătrân strigoi de Munţi

cât Sânge – în Izvoare – a curs – şi cât din Frunţi

eu – şi nu altul – clădit-am Epopeea

din care-alung Trădarea – deci – fără greş : Femeia !

 

pe Poarta Epopeii săpat-am Slove Trei

s-alung şi Lăcomia – şi Crima – şi răcnete de Lei…

eu – biet Scripcar  – cel dăruit pe la ospeţe

 

eu sunt Dresorul Lumii – în Nopţile Măreţe…

…de ce ne fie frică ? – Cântecul a-nceput

făcând – el singur – bine -  cât Zeii n-au văzut !

***

 

ŢINE-MI SCRIPCA SUB BĂRBIE – PENTRU-UN ULTIM CÂNTEC

 

… ţine-mi Scripca sub bărbie – pentru-un ultim Cântec

vă trezesc din Somnul Morţii : Groaznicul vost’ Pântec !

leac vă vine Armonia – Stih şi Viersuire

eu sunt – doar – Agonic Rege : vă dau Re-Mplinire !

nu de Lup şi nu de Urs fie-vă Scăldatul

ci-unui Zeu – Ars de Lumine – pregătii eu Patul :

Patul – Câmpul de Războaie şi de Ostoire

Patul – egal fi-va – pentru-Erou şi Mire

Patul – Câmp de Trandafiri – al Lui Crist ‘Nviatul…

 

…ţine-mi Scripca sub bărbie – pentru-un ultim Cânt :

Foc voi da Luminii-Cântec – înfrângând Mormânt

iar deasupra Mării – negre s-or ivi – Corăbii grele

 

căci deasupra de ostroave vor ploua – iar  – Stele…

…ţine-mi Scripca sub bărbie – şi – cu Jurământ

nu voi mai cânta alt Cântec – decât Cristul Sfânt…

***

 

FACEŢI – ÎN ACEASTĂ LUME – FACEŢI  S-ARDĂ HORA

 

faceţi – în această lume – faceţi s-ardă Hora

altfel nu ne înţelegem – încurcăm şi ora !

nu tot îngânaţi blesteme – ele v-or ajunge

nimeni vini n-are mai mari – decât cel ce-nvinge

 

cu-ascuţiş de Cuţitoaie – cu Topor şi Săbii…

…de ce n-aveţi luare-aminte doar la Sfintele Corăbii ?

veţi umbla în zdrenţi de duhuri – veţi cerşi iertare :

porţile vor sta închise – parcă-n aşteptare…

 

Vânt Ponciş – Matrozii Cântă : ia-te după Cântec

ia-te după Neaua Firii – ninsă în Descântec

nu-urgisi – cu Uragane – Oceanul Cuminte

ci încinge Gând  – Rostire – spre Steaua Fierbinte!

vino-n toi aprins de Horă – va fi greu – dar bine

 

chiar dacă – în Tălpi Bizare – bâzâie Albine…

…nu – Albinele nu-nţeapă decât Vreri de Rele :

în rest – voi – Matrozi ai Lumii : „ochii tot pe Vele !”

***

 

GRĂDINĂ ŞI MARE

 

tăcute – Florile Grădinii senin visează :

de-i arşiţă sau rouă – nu contează…

…seară se lasă – zorii-s oratòrii :

Grădina – neclintită – -i prinos Privighetorii…

 

Grădina-Mânăstire priveghează

Luna să nu ia foc – ci doar în Cânt să crează…

…văd Mări Celeste-n umbra de Copaci :

Ritm fascinant de Unde…  – …sileşte-te să taci…

 

Matrozii sunt Călugări – în Templul lor Lunar

unde  oricare şoaptă – e-un Legământ Barbar :

traducerea din Limbi de Trandafiri

 

schimbă şi Cruguri – Popoare-ntregi de firi…

…deşerturi de sfinţenii ? – chiar şi-Undele Grădinii

Coroane-Aureole-ţi pogor – Sfinţit – pe creştet (…ori trudesc Mântuirii – încrâncenându-ţi Spinii ?!)…

***

 

SLĂVIŢI COPACII

 

slăviţi Măreţi Copacii – cu Rădăcina înfiptă în Izvoare

de n-aţi fi voi – n-aş fi aflat Furtuna cât ne doare…

Pădurea cântă Cântec Vechi – dar – totul – e bizar

când Strune nu-s ascunse-n Scripcă – ci-n Trunchiul de Stejar !

 

Mări de Verdeaţă Răscolită – amestecate-n Stele

vor lecui Eternitatea de Zei pudraţi cu rele…

Zâna Pădurii – asortată – deschide – astăzi – Balul

Copacii joacă Hora Vieţii – uitând că vine Valul…

 

Copacii Sfinţi vor în Altare – Candeli liturghisească

Preoţi sunt toţi ce văd Lumina că-ncepe-n Duh să crească…

e Noapte  – dar nu-i Zi mai plină : Corăbii de Credinţă

 

şi-au înălţat Vele-n Pădure  : Raiu-i AICI – nu doar e cu putinţă…!

…”Viaţa nu-i dreaptă” – zic toţi Strâmbii – aflaţi pe Arca Veche :

le-aş da dreptate – de n-aş şti : toţi cântă după-ureche…

***

 

RENAŞTERE

 

cu pestriţe vânturi rele îmi petrec eu vremea

dispar păsări din lumină – iar copacii-şi plinesc lenea…

nu mai ştiu să număr stele – nici nisip de-oceane

nu mai eşti zeu – n-ai cunună : fugi de-aici – golane !

 

alungat din lume-n lume m-aleg doar cu spinii

chiar de Sânge-mi curge-n Frunte – Obrajii-s cum Crinii…

sunt Vătaf de Suferinţe – nu – însă – şi Rege

pipăi după-un Foc Năprasnic : numa-aşa m-aş drege…

 

…cântă – Greiere de Taină – noaptea mi-e deplină

am ieşit – cu Preţ de Sânge – din Cartea de Tină :

Stele-mi ard Coaja de Trupuri – şi scap de zădufuri

 

printre gene – ca o ceaţă – -mi regăsesc nădufuri…

…iată că nu-s gelatină : Foc înalt – miresme

i-au dat Prunc – iarăşi – Grădinii – Râuri de Aghesme…

***

 

APOGEUL ÎNJOSIRII

 

…Pùrpura şi Coroana-mi fulgerau cumplit

când mă suiam pe tron – diriguind popoare…

…a fost în veacuri ‘nalte – dar sunt – deja – un Mit :

rana din frunte – tot mai des – mă doare…

 

…am fost – apoi – Divin Ocean : mânia-mi spărgea baluri

am îngropat în mine albe neamuri – continente…

…astăzi sunt ostenit – doar şopotesc din valuri

Poveştile Titanilor (…pigmeii zic că-s doar…impertinente!)

 

…să fii Vătaf-de-Stele – ori Împărat Oceanic

să fii Heruv-de-Fulger – ori Dumnezeu Tiranic…

viermii te-or sfredeli-n huliri – măscări – amarnice batjocuri

 

de nu eşti Rege-Vierme – în Marele Nimic

zguduitor de nu eşti  – între maţe -  Prinţ-Limbric –

caută-ţi istoria prin Munţi – pe la Mitocuri…

***

 

ROSTUL MATROZILOR MISTICI

 

Catarge vin – Catarge pleacă –

Oceanu-i înclinat – oleacă…

…şi câţi  gândesc la Suflet de Matrozi ?

câţi se gândesc la Harfă : câte Corzi ?

 

şi – totuşi – numai prin Matrozi aflăm

ce nu vedem – şi – poate – n-om vedea :

ei sunt Privirea Mistică : o-ncredinţăm

celor ce frică n-au ! – …hmmm…poate – doar de Ţărm…

***

 

PORTUL INIŢIATIC

 

un Port e-o altă lume – şi Matrozii caută

şi speră într-o vastă ocrotire…

un Port e-uitarea lumii de-amintire…

…poate Corăbii – astăzi – le mai laudă…

 

într-una pleci – ajungi – şi iarăşi pleci

deasupra-ţi zboară gravii lilieci

şi prevestesc că Portu-i doar o POARTĂ

din cele cari se-arată – spre împliniri de soartă

 

…dar dacă ŞTII – Martiriu este Portul

căci îţi asumi să-nvii – când ceilalţi văd doar…mortul !

nu-i Naufragiu – -s de-àripi pregătiri

 

şi dorul de-a-L păstra pe Crist – Statornice Grădini de Trandafiri…

…nu pot nici Valul şi nici – haìn  – El-Vântul

să-ţi smulgă – din fiinţă – şi Duhul şi Cuvântul…

*

…în toi de-Ocean – Nuntire e de Munţi :

golind pocale-n ceruri – Zeii zâmbesc – cărunţi…

***

 

MAREA ŞI STÂNCA

 

Marea şi Stânca – a cui e Dreptatea ?

feminitatea răbdătoare va nărui-aroganţa

Corabia-nlocui-va – cât de curând – Cetatea…

fluiditatea-şi impune eleganţa…

 

Marea şi Stânca – ce spumegare furioasă !

Injuria Spumoasă îmbrăţişa-va Catargul Bărbăţiei

şi se va căţăra – iederă-impetuoasă

impunând – peste toate cele : doar Herbul Dinastiei…!

 

Matrozii doar Privesc : sunt jocuri de putere

Necruţătoare – încălecând pe Vrere !

Matrozii-nvăţăcei învaţă cum Tăcerea

 

Stindard e în Triumf – deloc Plăcerea !

va dispărea-aparenţa – Cântul e al Credinţei !

…de ce să nu învingi – când poţi schimba

tot ce-a fost Crimă – Rău – ‘naintea ta ?

***

 

LEBĂDA-CRIST

 

solzoasele Sirene – fascinante

momesc Matrozii – pe veşnicele pante :

căci între Bărbăţie şi-Unduire

se duce Lupta Dreaptă – pentru Nemurire !

 

…ce Cântece şi Stihuri nasc în luptă !

ce  Armonii se iscă – dincolo de trupuri !

să nu te-nfăţişezi – de-ai Scripca ruptă

de Stihul ţi-e beteag –  strâmbat de …„grupuri”…

 

avem un singur Zeu : e Armonia !

luptăm c-un singur Crez : Noi Constelaţii !

zdrobim Târziul şi Monotonia

 

clădim Lumină – fără tribulaţii…

sunt infinite Lumile-Armoniei :

Lebăda-Crist – în toate – -i Duh Tăriei !

***

 

BIATA  BARCĂ – MUMA ARCĂ

 

biata  Barcă – Muma Arcă

pe  Ocean nu-i loc să-ntoarcă !

ori urmezi Matrozii – spre Tărie

ori rele te zdrobesc : o Herghelie !

 

…ninsoare de Lumini se-agaţă de Catarg

Vântul şi Valul ocrotesc Sămânţă

ce va deschide lumile mai larg

sufletul – mai adânc smerindu-l – spre Căinţă…

 

zbura-vor Păsări – ca alternative

(…la tot atâtea scopuri şi motive…)

la Miezul Libertăţii şi-Armoniei…

lăsaţi-vă în voia Milei Selenare – Viei !

 

şi veţi afla : Frumosul orişicine-l poartă

şi veţi afla : Hristos e orişiunde :

în Munţi – în Mări – Izvoare – Sfinte Unde!

Duhul Rebel nu este Sclav-de-Soartă !

***

 

EXISTENŢA NU-I O CĂLĂTORIE DE PLĂCERE

 

vei pleca de undeva – spre a ajunge

altundeva : niciunde – nicio scofală  – de pielea ta…

numără Corăbiile – din zece în zece

şi – poate – -ţi va trece pofta de-a tot petrece

 

aici e vale – colo e deal : asta-i toată învăţătura

pe care ţi-o poate zice – pe de rost – până şi bătătura…

nu insista la porţi deschise – la sorţi deja scrise :

altfel – se va zice că nu eşti în toate minţile…permise…

 

oricum – mereu şi pretutindeni – o vei lua de la-nceput

oriunde vei fi şi orice ai fi făcut :

sfinţi nu sunt (decât în calendar) – şi nici draci – aşa că-apucă-te de-aprofundează

 

şi – la ce – deja – ai dobândit : STAI ŞI VEGHEAZĂ

…existenţa nu-i o Călătorie de Plăcere :

pretutindeni – miere pe buze – în fapte : fiere…

***

 

 

PUNE ŞAUA PE CALUL SOARELUI    

 

pune Şaua pe Calul Soarelui :

vom zbura peste Mări – Corăbii – peste Matrozi…

înnoadă-mi Capul de Şaua Calului :

n-ai nevoie de Cap – când vizitezi Sori şi Irozi…

 

e-o zi ca oricare alta – scăpată din poala Lui Dumnezeu

un Dumnezeu senil – cum am văzut la circ – cândva – un Leu…

varsă Var Nestins – peste întreg Pământul

şi lasă-l să-l împrăştie  – pe-ndelete – Vântul…

 

noi ne ţinem de călărit – nu de salubrizare

de aceea – şi mergem la Hergheliile de Soare…

…între mine şi Calul meu – e-o vizibilă asemănare :

 

amândoi ne-am săturat de Pământ – de mâncare…

…”bagă viteză – Solarule –  vreau să ies  – din orice-ntrebare :

mi-e mai bine-ntre lumi – decât… în fiecare…!”

***

 

ÎNVĂŢĂTURĂ

 

Naufragiul e cea mai înţeleaptă

Poveste – pe care n-ai asculta-o – dacă

nu ţi s-ar întâmpla – necesar – şi

legic – şi

peste

 

Naufragiile sunt aşezate – în

viaţă – strategic şi-n

şir – precum nişte

Candele-Aprinse  – cu Mir – care te-ndeamnă la

Meditaţie – la

Rugă – şi la-a

Alege – mai cu băgare de

seamă – cu mult mai

statornice fantome – cuprinse de

Lege

 

Naufragiile sunt leacuri – nu

fleacuri – pentru Trezirea Dârzeniei – a

Luminii – a Scârbei de

Furişat – deci a

Omului Adevărat

 

…cine a suportat un

Naufragiu – le va putea suporta pe

toate : cine s-a deşteptat – prin

Naufragiu – numai acela va

răzbi între Zei – ieşind

definitiv – dintre

Şerpi – Şacali – Tigri şi

Lei

***

 

BINECUVÂNTATĂ  -  PATRIA MEA

 

binecuvântată Patrie – a Munţilor şi-a Mărilor

binecuvântată Patrie a căutărilor şi aflărilor

a tuturor Florilor – a Zborurilor slobode – ale tuturor Acvilelor-Păsărilor :

Sfânt – Pământul Tău – duios ne sfinţeşte Zânele şi Mumele Neamului

Grădinile cântă-ngereşte : de fapt – sunt (umflate de Vântul Matrozilor) -  Harfele Ramului

în genunchi ne rugăm – la-Altarul Tău – Patrie Sfântă – în toate zilelele Anului

 

venim – în genunchi – către Mândra Crăiasă :

tămâi de păduri rostogoleşte pe coastele Munţilor – precum şi în Casă…

iar Valul de Mare l-a fost făcut atât de-nălţat –încât nu ştiu :  mai sunt pe Pământ – ori în Cer am şi-intrat…?!

…ştergem din hronici şi halimale-nvechite – -insipide-Epopei – şi

TRĂIM – făr’ de boală a  Cărţii…Poveştii :  PĂSTORII MALULUI  DE NESURPAT – DE NESĂGETAT : „ORTOMANI” ŞI…TUSTREI !

 

…stângaci – uituci – oleacă laşi – noi – de la Moşii noştri – Candela Re-nvăţăm

de la Strămoşi  -  Regească – precum Vulturii – rămasu-ne-a Fruntea

am făcut – demni – peste vremuri – Biserici şi (spre Heruvi ori Serafi) – Mândră – iar – Puntea…

de la Strămoşi – iară – vom cere Peceţi de-Mpăraţi

şi cerem şi Soră-Doina – şi Mumă-Hora – care ne-adună – negreşit – pe toţi –  Fraţi

 

…da – popoare toate – cândva – în timpii cei de pe-a Prăpastiei buză

vor striga – cu urlet s-or spăima – pentru că nu vor avea nici spuză…

 

…prin bezne – vâjâind-bâjbâind – la noi ele-or veni (-n ritm vioi !)

după Scăpare – după Mântuire – după Candelă-de-Zi :

da – numai la noi  afla-vor – iarăşi -  popoarele lumii-mbeznate-n Judecata din Urmă – iar noi

dimpreună cu Duhul – Năduful – ce-avem sfânt – le vom părtăşi :

 

Văpaie şi Sfinţită Urnă ! – …mistic – prin Ele – Timpii nu vor mai porni…n-or mai tropăi…!

…şi  – frăţeşte – atunci – TOŢI – Foc-de-Duh  vor primi –  de la Patria mea

la care – de-atunci – Neamurile – TOATE – s-or închina…!

*

…Corbii – din întunericul cimitirelor – prelung ne vor privi – şi n-or mai îndrăzni

să fâlfâie a nenoroc – în bătătura Soarelui şi Lunii – Miri Sfinţi – ce veşnic ne-or păzi…

***

 

DECĂDEREA LEGICĂ (după un vechi cântec breton)

 

o – voi – nevolnici Cavaleri

parc-ar fi azi – parc-a fost ieri…

…am ocrotit mii de Prinţese

Truveri cântau Cântece-alese

la-ospeţe – cu Pocale Drese…

 

…piraţii – azi – dau foc la Coastă…

 

iar noi – îmbătrâniţi meschin

uitat-am să ne-mpotrivim…

 

în flăcări – părăsim Panaşe

uităm Domniţele gingaşe…

ne poticnim de-orice Cuvânt

pe sus ne-a luat chiar primul Vânt…

 

Blazon ne-a mai rămas un Cânt…

şi Crist – Lumina din Mormânt…!

 

…plebèi – cu mintea-n Roata Morii :

cojiţi  – nedrept – Toiul Culorii !

…întineriţi fostele Glorii !

să se arate-Alt Cavaler

tânăr – păstrând acel Sublim Mâner

ce ne-a făcut veste-n fruntarii

şi ne-au cântat Fapta – Scripcarii !

 

…poate veţi fi şi-alţi Cavaleri

dar n-aud Cântul de Truveri

domniţe nu-şi flutur’ Batiste

ba – sunt atât…atât de triste…!

 

…de ce nu ţineţi – în Memorii

trecute zile – cu-albe-armòrii ?

 

Blazoanele ne fulgerau

salvam Domniţe ce ţipau

în Crunte Mâini de Mercenari :

mestecături de Măcelari !

…pe toţi i-am fost tăiat în Săbii :

eram Matrozii din Corăbii…

 

…faptele noastre se scriau

sfioşi – ochii plebèi s-plecau :

Minunile nu conteneau…

 

…de  (iar) s-or ivi Cavaleri

cutezători – uimind Truveri -

m-aş bucura… – …dar ştiţi de una :

nu veţi rămâne-aşa – într-una :

 

voi – Tineri Veşnici n-oţi rămâne :

veţi decădea – cu fiece „mâne”

şi alte plebi or să hulească

Făptura voastră-Mpărătească…

…dar ruinată şi grotească… !

***

 

REFLECŢII  PENTRU  DUH

 

cad  frunze-n Lac – cu resemnare

dar văd şi furioasa Mare :

Nostalgicii – şi Fraţi-Rebelii

toţi – înfruntând Spaime – puzderii

toţi – duşi de-acelaşi Vânt

pe-acest grăunte de Pământ…

 

e Armonie spre Sfârşit – sunt Răzvrătiri de Început

până la urmă – Spade Scut

se-armonizează-n Cosmic Cânt :

senin – dar – în adânc – arzând

 

Patima e-nceputul Vieţii

Înţelepciuni – Miez Bătrâneţii :

atâtea Firi sfios tânjesc

atâtea Fapte se-mplinesc

dar e o singură Cetate

având – în Toiul ei – de toate…

 

unii visează – alţii fac

te-ntrebi : unde sunt – oare – cei ce tac ?

 

te-ntrebi : la mijloc – unde-i Terezìa

Divin Cântar – Albă Magia ?

 

a face” : nu – pururi – înseamnează „bine” – iar „a visa”… :

eu ştiu…?  – …poate n-ajuţi pe nime…

 

o – Terezìa nu-i aici :

e-n straşnice Furtuni-Furnici…

 

…numai la Crist o vei afla…

dar – şi la El : doar când a vrea…

 

degeaba-ntreb un Inorog – ce tocmai intră în Poveste :

el ştie tot atât – cât  – pe Pământ – se mai bârfeşte :

Religii – Erezii – Sfinţi – Demoni – şi tot ce-i în Duh – greu

nu-aici se hotărăsc – ci-n Mintea Lui Crist-Zeu…

 

Duhul plecat va şti  – de tot bine şi  clar

nu ce se scrie-n orice calendar

ci câte Puteri-Mume-ai strâns – colea – sub cel Pieptar

cât Merit  – în frământarea oarbă-a Vieţii – ţi-ai agonisit…

 

…cum şi pe unde tu-i intra-n Argint

AŞA  – şi-ACOLO – în „lumea-aceea” – tu vei fi primit…

***

 

SFAT DAT OMULUI

 

nu vei fi iertat – omule

oricâţi avocaţi ţi-ai

tocmi – aici – pe

Pământ – şi oricâţi

dumnezei ar fojgăi – prin

cer

 

orice Respiraţie a ta e o

Crimă – orice

Defecare a ta e o

Blasfemie – orice

Durere a ta este

o Gravă Insultă  – la

adresa Întregului

Cosmos

 

încearcă să nu te mai

arăţi – nici

Regnului Oamenilor – nici

Regnurilor Zeilor – şi întreabă – din

Regn de Zeu – în

Regn de Om – şi din

Regn de Om  – în

Regn de Zeu : unde este

Neantul…Supleantul…

 

…de fapt – fă

altceva – mult mai

sigur – ca sorţi de

reuşită-n ispită  – şi

scăpare de însăşi

noţiunea  – schiloadă şi

Hâdă Omidă : noţiunea de

Om” : cheamă – în

taină – la tine – doar

Matrozi-Marangozii : sunt singurii care

vor îndrăzni – vreodată – să

călăuzească – pe

cineva – înafara

LATRINEI  FIINŢEI – ori

Nefiinţei… !

…dar – pretutindeni şi-oricând : tot în Ocolul

Umilinţei

***

 

LASĂ-AROGANŢA – UŞI DE SPÂNZURAŢI

 

lasă-aroganţa – uşi de spânzuraţi !

piept lângă piept : o Inimă – de fraţi !

e-o luptă grea şi lungă – generaţii

coboară în mormânt – Matrozi Curaţii !

 

din Naufragiu-n Naufragiu – spre Înţelepciune

şi spre Putere Bună : schimbi lumea-n Rugăciune !

Crist dacă e cu noi – vedem Lumina :

şi Ceruri – şi Pământ – şi Cânt : totuna!

 

fii credincios – loial : Ram faţă de Copac !

să nu fii – niciodată – Măcelar lui „FAC”!

senin şi iubitor – înfruntă Mişelia

chiar de stârni-vei – în Munţi – iar – Vijelia !

tu contra lumii-ntregi ! – ucide Crima

 

măcar ‘naint’ de moarte – s-aflăm Rima !

…nu vă minţiţi pe voi – Oceanu-i Tată

şi nu vă va ierta înşelăciunea – niciodată !

***

 

 

ICOANA DIN ODAIE

 

o singură  -  -enigmatică Icoană

stă pe pereţii din odaia mea

(…cel’lalte-or fi fugit de mult – ca de ispita grea…) :

când o privesc – nu ştiu : s-o iau la goană

sau – în genunchi să cad – ca-ntr-o biserică de nea ?

 

…stă – se-uită fix la mine – şi dă din cap :

atunci ştiu sigur : nu e bine ! – …iau treaba de-o-arìpă

şi…nu aşa…ci-n disperări şi-n pripă :

o duc la cel’lalt capăt – aşa cum niciodată-n viaţa-mi – de mine şi de Duhul meu – nu am făcut risipă…

…altfel – ştiu bine : linişte-n suflet n-oi avea

nimic din mine nu se va clădi ori înălţa…

 

…şi nu ştiu despre ea decât că mustră…

nu luminează – nu-i pe post de lustră

dar ştiu : de n-o păstrez – Nenorocirea

tentaculele prelungi-va-şi dincolo de Firea…

 

e-un Chip de-Ncrâncenată Vâlvă – ori de Mumă :

nu mi-a cântat nicicând  – cu-ngăduinţă – -n strună…

iar când am vrut – tembel – s-o iau în râs

 

în jurul Gâtului  – de-un Şarpe am fost strâns…

…nu te minţi – neghioabă Formă de Tâmpire :

vomită-te – să te-ùşuri – că-i mai bine…

*

e bine pentru omenire – dar

şi pentru tine…

să chemi – mereu – Matrozii – ca să i se-nchine

dar şi pentru ca   – de-i fi fără putere – să repicteze-Icoana  – -n fine !

 

…şi să nu uiţi a şterge praful ! – Ochii-Icoanei  – mereu arzând – să-i vezi :

numai aşa-ţi va sta-n echilibru – TRIADA : Minte-Suflet-Duh

în Mijloc-de-Senin-Ocean -  nu-n Putregai de Stuh

***

 

DORINŢĂ DE PURITATE

 

grădini lehuze – aşteptând sorocul

văzduhul să vădească-n ele Fructul :

în stele-şi osteniră Sorţii – jocul

Ondine-au reparat – azi – apeductul…

 

e-un mâl – fecund şi verde – pomi plini de prihană

iar duhuri deşucheate se azvârl la hrană :

e Mâlul Vieţii – Verdele Otrăvii

Ospăţ de Vară… – …vin – deja – Corăbii…

 

anahoreţii – scuturaţi de luturi

privesc – scârbiţi – vomele grele-a’ humei…

…spre cerul bântuit de Duh şi Fluturi

 

au predicat sfârşit Nesfintei – Ciumei…

…nu vă-nşelaţi cu Mâzga de Născare  :

va ninge Timpul-Fără-Lupanare…

***

 

VISUL MEU DE ARMONIE – CEL FRUMOS

 

pe ritmuri vechi – dansează Stele şi Corăbii

ţin pasul – după Stele – Bătrâne Nave-Săbii :

astfel – Poem se scrie – în cer şi pre pământ

filele Cărţii – scrise – se răsfoiesc în vânt…

 

capul cine înalţă – îşi va citi Ursita

neteamă-se de Moarte : e-o vrajă – prigonita…

seninul cer voieşte ce vreau – mereu – şi eu :

Corăbiile-Harfe Îl caut’ pe Dumnezeu…

 

triumful Pânzelor-de-Zbor e Luminosul Vânt

veghează îngereşte – în cer şi pre pământ…

e Visul meu de Armonie – Cel Frumos

 

sunt biruinţi de Crist – pe-Oceanul Neguros…

…Matrozii – toţi – aşteaptă dorinţe din pământ :

Ne-nduplecaţii – -s gata de Fulger-Jurământ!

***

 

TERATOLOGIE

 

broscovenii-nghit lumina şi orăcăie la Lună

templu înglodat în monştri – uitând lumii să-i dea-arvună

aschimodii trag la dible – să acopere-infracţiunea

un călugăr scoate coarne – zeii-s traşi în piept – într-una

 

crengi de melci zornăie linişti – în palatul de strigoaie

căpcăunică e umbra – şi pe toţi dracii-i înmoaie

Talaleu şi Paraleu – îmi plătiţi voi datoria

faţă de Luntraş-Leprosul – mormăindu-şi omilìa…

 

nu-ţi căuta în buzunare – dai liber la crocodili

pui – la un cazan de smoală – Paiaţa  – plus trei edili :

e prea mare-nghesuiala în acest infern ad hoc

e diluviu-aghezmuiala – ca să-ţi cumperi un biet loc…

…eu mă duc la concurenţă – cu Serafii să mă joc…

 

…uimitoare e Iubirea : când îi tragi două la ceafă

dau năvală – peste tine – zeci zeiţe – şi o Scroafă!

***

DEMENTĂ SCULPTURĂ

 

acum

părul tău iese din

gură :

dementă

sculptură – cu umplutură

de zgură

***

 

DIN CADOURI SE MOARE

 

din cadouri se

moare  – când – foc de curios – le desfaci sub

Soare – iar nu sub

Lună : îmi strănută – străbună – în

faţă – o Gigantică –

-nnegurată Boare

***

 

SADISMUL CREAŢIEI COSMICE

 

recapitulându-Ţi – pentru a nu ştiu câta

oară – Creaţia – ai văzut – deodată – undeva – cu

totul înafara şi împotriva

Voinţei Tale – un Rai : şi-ai

Implantat – în el

Iadul-Darabană :

Specia

Umană

***

 

 

DUMINICĂ – ÎN FAŢA BLOCULUI

 

zuruie – dinspre toate zările

blocului – zaruri de table – şi

în acelaşi timp (eficient

combinat : femei cu

bărbat) – discuţii – savante

vorbării nesfârşite – despre

gunoiul din faţa blocului – despre

câinii de companie (…cât „fac” în

cutie – cât în

sufragerie  – şi

cât în iarba de-afară…) – şi despre

plozii lor proprii (…se pare – umani…) – şi despre

cei ai vecinilor – despre

modalităţi noi de-a umfla

botul nevestelor – cât şi despre

subtile procedee de a-ţi bate bărbatul – când

e făcut…”turtă”… – cât şi despre

noi reţete – de

prăjituri – sau (după caz) de

sinucidere

 

asta înseamnă a-ţi petrece o

după-amiază

plină – perfect relaxantă – înseamnă a-ţi petrece o

zi de duminică – fără

sentimentul c-ai fi pierdut-o

de pomană

***

 

ÎN LUMEA BUNĂ

 

damă c-un

dam – ambii cu

păr în formă de

salam : nu am decât să mai privesc pe

geam – să văd cum trece-o

Codobatură-Contesă : nonconformist (şi

fără caracter !) – cuplată cu un

Gunoier : cel care are doar o

tresă-n lesă

 

…în minţi de criminali ciripesc

chipsuri : viaţa – în general – vădeşte numai

lipsuri

***

 

PRESCRIPŢII  MEDICALE

 

majoritatea bolilor

lemnoase – trebuie tratate cu

piroane antipiretice (a se vedea

clasicul caz – profund

patologic : HRISTOS)

 

nu există

restricţii (la

piroane – fireşte!)

 

posologie (sau

mod de dozare şi

întrebuinţare) : câte patru (hai – fie

cinci!) piroane – de fiecare

Golgotă

 

dacă nu se obţin rezultatele

scontate (sau

se manifestă reacţii

adverse – faţă de

ordinul de execuţie) – adresaţi-vă

medicilor curanţi : Caiafas şi

Ana

 

în lipsa lor – puteţi să

recurgeţi şi la serviciile şi sfaturile

duioase – ale doctorului

Iuda

 

…raportaţi – în timp

util – TOTUL !

***

 

IDEALISTUL

 

se şterge cu prosopul pe

dinţi – îşi dă cu spray contra

muştelor – pe intestine – iar pe

creier (cu delicateţe

infinită !) – îşi întinde conţinutul unui întreg

borcan cu muştar

 

în felul acesta – el doreşte să

schimbe câteva sute de

guverne – şi

câteva milioane de

destine năpăstuite – plus că obţine o

igienizare ideală a

muşuroaielor cu lunatici

filiformi

filfizoni – rezidenţi – de

multe ere – pe

Lună – …fără să spună…

***

 

MACHO SCREMUT

 

o-ntreagă epopee se consumă

când socoteşte cu creionu-o sumă :

câte femei el – „viril macho” – a sedus

câte femei pe el de nas l-au prins şi…”dus”…

 

Read More »

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 9490

Ultimele Comentarii