24 Mar
2017

Dr. Viorel ROMAN: Un nou război rece?

1) Românii stau în calea tuturora; turcii i-au ţinut 500 de ani ostatici pentru a intra şi ei asfel în Europa; pentu a ajunge la Constantinopol, la fraţii lor, slavii de sud din Balcani, ruşii trebuie să treacă peste ei; occidentalii, pentru a ajunge la Marea Neagră şi a opri expansiunea ruşilor, la fel. Şi pentru că şi românii au fireşte interesele lor, imperiiile se folosesc de interpuşi fideli, aşa zişi creoli, străini de neam. Turci se folosesc de fanarioţi, ruşii de evrei şi ţigani, iar occidentalii de germani, maghiari şi evrei.

2) Proiectul regăţenilor, moldo-valahilor, să ne unim în cuget şi-n simţiri împotriva maghiarilor, germanilor, evreilor, ţiganilor şi mai ales a globalizării şi raţionalităţii occidentale, trece cu vederea cei 100 de ani de la Marea Unire. Partidă naţională, Transilvania şi Banatul nu se prea împaca cu Partidă ortodoxă moldo-valaha PMR, PCR, FSN, FDSR, PDSR, PSD, USL, PC. Vezi rezultatul alegerilor de o parte şi cealalalta a Carpaţilor.

3) Fărădelegile maghiarilor sunt la fel de condamnabile ca şi cele ale germanilor, ţiganilor, evreilor şi românilor. Ideea că năvala spre vest a slavilor a fost frântă în Panonia romano-catolică a lui Ştefan cel Sfânt este, se pare, a lui Daicoviciu. Fără breşă salvatoare, decimarea sau greco-slavizarea românilor ar fi fost probabil, că cea de la sud de Dunăre astăzi.

4) Pe de altă parte nu ungurii au lichidat Biserica unită cu Roma, garanţia emancipării naţionale şi sociale, ci fraţii lor, moldo-valahii. Ei au ucis episcopii, preoţi uniţi şi intelectualii filooccidentali, au reorientat 2.000 de biserici cu baioneta spre Moscova, azi refuză retrocedarea lor, plagiază şi degradează Şoala Ardelenă la nivelul jos, fără Dumnezeu, atee, iluministă. Perfidie bizantină sau prostie balcanică? Sau şi una şi alta?

5) Antimaghiarismul, antisemitismul şi antigermanismul din discursul moldo-valah sunt expresia unui antioccidentalism atavic, oriental şi uşor explicabil prin izolarea milenară greco-fanariotă de după Marea Schismă, lipsa de contact direct a estului cu vestul, a Cortinelor de Fier sau Argint, care i-au ţinut departe pe ortodocşi de Roma, de civilizaţia latină.

6) După Marele şi Sfântul Sinod Ortodox, la care Moscova nu a participat, a început un nou Război Rece. Cauza reală e imensului eşec al anului revoluţionar 1989, când toată lumea spera în refacerea unităţii creştine. Vladimir Putin este foarte clar: şi fără războiul din Ucraiana sau Orientul Apropiat s-ar fi găsit un motiv. În ce tabără vor fi ortodocşii moldo-valahii în noul Război Rece?

7) La ortodocşi observăm un ciclu social-politic, după (1) dezordine şi mizerie pseudo-democratică, (2) despotul face ordine, apoi (3) sătui de lipsa drepturilor omului ei se rascoală şi revin la (1) s.a.m.d. Fără refacerea unităţii creştine aşteptată de un mileniu, din acest cerc vicios va fi dificil, dacă nu chiar imposibil, de ieşit, că în mitul lui Sisif.

8 ) Ruşii după (1) marea vânzare din anii ’90, (2) se ridică acuma sub Putin din genunchi (o formulare genuin rusească) şi se văd, cred ameninţaţi de NATO. O condiţia necesară şi suficieta pentru un nou regim autoritar? Urmează o nou dictatura orientală? La români teamă de occident, de raţionalitatea contractului este numai la moldo-valahi.

9) Ardelenii şi bănăţenii se tem mai degrabă de o nou eliberare greco-pravoslavnica. În condiţiile în care Putin, protectorul tuturor ortodocşilor, declară că în două zile e la Bucureşti, va reuşi preşedinte Iohannis să facă credibile normele şi valorile occidentale ale Şcolii Ardelene peste Carpaţi, la Bucureşti? Sau va învinge modelul despotic cu măduva duhovniciei şi sobornicia greco-pravoslavnica, străină de latinitate?

10) Serbia n-a reuşit să ingenunchieze Croaţia catolică, nici Moscova Ţările Baltice. După ocuparea Crimeeii avântul Armatei Ortodoxe s-a inpotmolit în Ucraina. Dacă occidentalii nu-i vor mai lăsa pe catolicii sub ruşi, atunci şi Transilvania, Banatul pot spera. Graniţa civilizaţiilor e pe Carpaţi. Există totuşi şanse reale că normele şi valorile occidentale să fie îmbrăţişate şi de moldo-valahi şi ei să adere de facto, nu numai de jure, la Europa fără că Moscova să intervină în forţă. Apropiată vizita în România a papei Francisc cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire da încredere, în acest sens, tuturora românilor.

__________________________________________

Notă: Eseul „Revin ruşii”

 http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Revin%20rusii%20de%20Viorel%20Roman.htm

e surprinzător de actual. Asta mă încurajează să încerc o privire eurocentristă, din perspectiva Imperiului Sfântului Petru, mai puţin familiară ortodocşilor supuşi privaţiunilor inerente izolării, cenzurii şi propagandei milenare antioccidentale, antifasciste din Imperiul Sfântului Andrei, pentru a desluşii critic cauzele şi consecinţele noului Război Rece.

————————–

Dr. Viorel ROMAN

www.viorel-roman.ro

Bremen, 21 noembrie 2016

24 Mar
2017

ITHACA 476, PLÂNS, Hussein Habisch, Kurdistan

© Pictură de Rabee Kiwan, Siria 1984
Galeria Syria Art, Nisa


Plâns

Plânse de dimineață
Plânse la prânz
Plânse pe seară
În zori pierdu un fiu
La amiază un altul
Pe seară-l pierdu pe ultimul dintre-ai ei
În dimineața de-apoi plânseră după ea
La amiază-i plânseră pe cei ce-o plânseseră-n zori
Spre seară se isprăviseră plânsetele
Întregul oraș fusese inundat cu sânge.


Hussein Habasch, 1970, Kurdistan

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu-Sonnenberg

24 Mar
2017

Claudiu Turcuș, invitat la Institutul Harriman din New York, pentru o conferință despre estetica lui Norman Manea

ICR New York, în colaborare cu Catedra de limbă și cultură română de la Columbia University și Institutul Harriman al Columbia University, prezintă conferința „The biopics about Norman Manea. Between His Testimony, Romanian Culture and World Literature”, susținută de lector universitar dr. Claudiu Turcuș. Evenimentul va avea loc la sediul Institutului Harriman din New York, în 5 aprilie, ora 12 pm.

Prezentarea susținută de dr. Claudiu Turcuș descrie receptarea biografiei și a operei lui Norman Manea la intersecția a trei contexte specifice: societatea și cultura românești, literatura lumii (world literature), respectiv reprezentările cinematografice (în principiu, video-interviuri și două documentare biografice semnate de Ioana Uricaru și René Frölke). De asemenea, conferința explorează surse primare (romane, proză scurtă, eseuri, interviuri) și surse secundare (studii critice, biopics-uri, interviuri TV), folosind o metodologie derivată din domeniul studiilor literare și de film, și vehiculând concepte ca memoria autobiografică, pactul testimonial, est-etica, precum și arhive mass-media.

În anul 2016, editura academică elvețiană Peter Lang (Frankfurt/Main, New York), a publicat cartea lui Claudiu Turcuș, „Norman Manea. Aesthetics and East Ethics”, care stă la baza acestei conferințe. Volumul este prima monografie despre viața și opera lui Norman Manea, publicată în 2016, când scriitorul a fost celebrat la 80 de ani, inclusiv printr-un eveniment aniversar organizat de ICR New York, în parteneriat cu Institute for Jewish Research, din New York.

Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, este unul dintre cei mai importanți scriitori româno-americani de origine evreiască. Opera sa a fost tradusă  în peste 25 de limbi, obținând numeroase premii: Premiul Național pentru Literatură (România), McArthur Fellowship (SUA), premiul Nonino (Italia), premiul Médicis Étranger (Franța), premiul Nelly Sachs (Germania), premiul Palau i Fabre (Spania). Din vasta sa operă, amintim câteva titluri care s-au bucurat de o călduroasă primire atât din partea criticii literare, cât și din partea publicului cititor: Despre clovni: dictatorul și artistul (1997), Întoarcerea huliganului (2003), Fericirea obligatorie (2004), Vizuina (2009), Cuvinte din exil (2011).

Claudiu Turcuș a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca, şi un masterat centrat pe condiţia criticii/teoriei literare în context european. Din 2011, este doctor în filologie și lector la Facultatea de Teatru şi Televiziune (Universitatea ”Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca), unde predă cursurile Critică de film și Adaptare cinematografică.

Semnează eseuri critice în principalele reviste culturale din România – Vatra, Cultura, Dilema Veche, Steaua, 22. Este redactor asociat al prestigioasei publicaţii Observator Cultural.  Coordonează, de asemenea, diverse numere tematice ale revistei academice Ekphrasis – Image, Cinema, Theatre, Media. În 2013, a organizat, la Cluj-Napoca, împreună cu criticul Andrei Gorzo, workshop-ul Realismul Noului Cinema Românesc (partener fiind Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Bucureşti). A debutat editorial cu volumul de critică „Estetica lui Norman Manea” (Cartea Românească, Bucureşti, 2012).

——

Răzvan Dinu

Programs Manager

Romanian Cultural Institute in New York
200 East 38th Street (at 3rd Avenue)

New York, NY 10016

Cell: 917-670-3775
Phone: 212-687-0180
Fax: 212-687-0181

E-mail: razvan.dinu@icrny.org

Website: www.icrny.org

Facebook: https://www.facebook.com/RCINY

22 Mar
2017

Harry Ross: Versuri

Omul

 

Nimic nu-i mai presus decât omul

El e sămânța, el și rodul

Lumina și focul,

Geniul și crezul

El creează și tot el demolează

Pustiit  de dor, își trăiește viața

în amor

Omul e cânt și poezie,

Patimă și frenezie

El  urcă și coboară,

Aleargă și zboară

Nimic din ce-i omenesc

Nu-i este nefiresc

Poate fi umbră și senin

Nebunie  și sublim

Pământul se-nvârte în jurul său

Visul, și fantezia

se revarsă  ca un râu.

 

Fără omul meu,

Totul ar fi  pustiu:

Vânt, nisip și piatră

Plus câinii care latră

 

Credința

 

Credința în Cel de Sus

Ne-a îndepărtat credința în Om

Cu ochii lipiți de  cer,

Nu  ne vedem semenul de lângă noi

Rugându-ne Domnului,

Disprețuim pe cel de alături

Frăția de altădată a pălit în fața Creatorului

învelit în ceață și fum

Lumea s-a convertit la credință,

nu din convingere,

ci de teama pedepselor divine

Trebuie să coborâm pe pământ,

să ne întoarcem la noi înșine

să  ne  dăruim stimei și iubirii aproapelui.

Puterea cea mare este aici,

în noi,

în voința și sentimentelor noastre

Dovadă sunt copiii  care se nasc și cresc,

florile care înfloresc,

omul care  cu  mintea și forța brațelor

a prefăcut Terra într-un rai sublim.

Omul este unicul creator al bucuriei,

al fericirii și al iubirii între pământeni.

Aici e căminul  și viitorul nostru

Aici sunt pașii care ne vor duce mereu la mai bine.

 

Vom cinsti dumnezeirea,

ca pe un simbol al Genezei,

dar ne vom închina cu pioșenie

în fața omului, Fratele și Domnul nostru.

 

Duelăm

 

Duelăm cu timpul

Pentru ore și secunde

Duelăm poentru viața netrăită

Și noaptea nedormită

 

E nedrept ca omul, suveranul acestei planete

să fie supus capriciilor vremii,

Să suporte goana nebună a anilor,

Urmele  rănilor încreștate

în sufletele celor care și-au pierdut pe cei dragi.

Duelăm neostoit pentru a recupera  timpul pierdut

În zilele cenușii și în orele  fără somn.

Victoria va veni

Justiția timpului va muri.

 

Numai spirit

 

Fi-vom oare vreodată numai spirit

Piramide  în dulcele univers al nimănui?

Veni-va ziua să reclădim lumea din temelii?

putea-vom trăi fără materie,

vom acționa liberi,

fără porunci și constrângeri de nici un fel?

Nu avem nevoie de trup, de boli și legi sufocante

De bani murdari și haine rupte

Vom trăi din idei și priviri, din plăceri și iubiri.

Mai liberi decât păsările cerului,

decât arborii pădurii,

decât apele învolburate.

Regele Spirit domina-va lumea

acompaniat de imnurile pline de grație ale îngerilor din ceruri.

Să dea Dumnezeu ca visul acesta să se împlinească

În plenitudinea sa omenească

 

Ochii care scriu

 

Cu un ochi scriu, cu altul  gândesc

La ceva omenesc

Tot timpul mi-e teamă să nu greșesc.

Mai  nou, mă poticnesc

În fiecare frază azi una vreau și alta scriu

Cred că turnul Babel e în capul meu

Poate n-ar trebui să mai scriu

Să tac în pustiu

Să uit de orice gând,

Să mă las dus de vânt

Ori să construiesc din nisip castele,

așa cum făceam în copillăriile mele,

când nu știam să scriu

căci alfabetul era doar în viitorul meu.

 

Parcă

 

Sunt viu și parcă nu-s

Cineva m-o fi răpus?

Ochii privesc în gol,

ciudat de nefiresc

Gândul gândește la ce?

Simt că plutsc în nori

Pe un singur picior

Nu mai înțeleg, este oare fantezie

Ori mă calcă moartea vie?

 

_______________

 

Harry Ross

Israel

Martie 2017

22 Mar
2017

Vavila Popovici: PROSTIA bate la ușa agresivității

„Prostul face tot ce poate ca să nu treacă neobservat.”

Tudor  Mușatescu

   Prostia caracterizează o persoană cu judecată mărginită, căreia îi lipsește inteligența. Dicționarele definesc Prostia drept „starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare; vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție”. Într-un dicționar de sinonime mai întâlnim și alte definiri: nătângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie”, precum și „dobitocie, imbecilitate, prosteală, tâmpenie, prostime; gogomănie, nesocotință, idioțenie, idioție; gafă, poznă; copilărie”. Sunt nuanțe care ne ajută să putem defini mai clar Prostia, corespunzător faptei săvârșite.

   Prost este considerat, în general, omul fără judecată, nătărău, nerod, tont sau prostănac. Întâlnim deseori expresii ca: A dat în gropi de prost ce e”, egal cu a fi nespus de prost; „Un prost și jumătate”, egal cu mai mult decât prost, foarte prost; „Prost ca noaptea”, egal cu fără pic de „lumină”, neputând a ne îndoi de prostia sa, „Prost cu diplomă”, adică mai prost decât prostul obișnuit, „Om cu minte scurtă”, adică limitat în judecată. Oricum, mai mică sau mai mare, Prostia este veșnică și nemuritoare.

   De Prostie ne izbim zilnic. Face parte din viața noastră, din „bogăția” vieții noastre, o găsim pretutindeni și este de neînlăturat. Nici nu te prea poți lupta cu ea. Armele omului deștept nu îl penetrează. Dreptate a avut dramaturgul român Ion Luca Caragiale (1852-1912), când a spus că „Proștii mor, dar prostia rămâne”. Prostia, spun unii, poate fi ereditară sau dobândită. I se poate spune unui om de la care te așteptai la o cât de mică judecată, și tocmai constați lipsa ei: „Te-ai prostit!”, adică prostie ai dobândit. Inteligența are limitele ei, prostia însă este nelimitată, de aceea este și periculoasă. În acest sens a exprimat Albert Einstein (1879-1955): „Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia umană; iar de cea din urmă sunt foarte sigur”.

   Oamenii inteligenți nu pot fi proști, dar pot da dovadă, în unele momente ale vieții, de naivitate, ingenuitate, o slăbire din chingile binemeritatei rațiuni, când pot face și prostii. Uneori le este teamă de aceste momente ce se pot ivi în viață și se simt jenați de modul în care acționează la apariția lor. Când se ivesc aceste momente? Când sunt prea îngăduitori, când lasă o ușiță deschisă a sufletului. Se pare, că în acele momente, un impuls, o grabă, îi face să nu cugete prea mult. Da, oamenii inteligenți se mai și copilăresc și se simt bine în acele momente. Este poate o refulare a încordării și a seriozității lor?

   Profesorul, politicianul, filozoful chinez Confucius (551 î. H.-479 î. H.) remarca că Proștii se plâng întotdeauna că nu sunt cunoscuți de suficienți de mulți oameni, înțelepții se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii”, și atunci, când prind a vorbi, proștii vorbesc mult, debitează prostii, devin stăpâniți de îngâmfare. Se laudă cu ce au făcut, cu ceea ce sunt în stare să facă, fiindcă așa este Prostia, întotdeauna caută ieșirea din anonimat. Dar mai întâlnim și proști instruiți, învățații cu de-a sila, care pot fi uneori mai proști decât cei neînvățați, fiindcă au prilejul de a da totul din ei și chiar a fabula.

   Scriitorul nostru Marin Sorescu (1936-1996) spunea că „nu este nici o rușine să te naști prost, rușine e să mori prost”, cu alte cuvinte, ar mai fi loc de învățat câte ceva de la viață. Da, de ceva mai bine este întotdeauna loc, cred însă că prostia nici nu crește, nici nu scade, ci rămâne constantă, strâns legată în chingile ei. Cel mult i se poate lipi, cu timpul, viclenia.

   Faptul că prostia o întâlnim des și mai peste tot, ne face să ne amintim de istorisirea „Prostia omenească” a scriitorului nostru mult îndrăgit Ion Creangă (1837-1889), în care povestește întâmplările hazlii ale unui om plecat de acasă, la gândul că numai în familia lui se găsește Prostia. Pe scurt, omul acela locuia împreună cu soția sa – „prostuță”, cu copilul celor doi și cu soacra, tot atât de… prostuță, ba chiar poate mai ceva. Plecat de la lucru, de cum sosește acasă, este înspăimântat de prostia celor două femei care țipau și se văicăreau că pruncul va putea muri din cauza drobului de sare de pe horn care putea fi lovit de vreo pisică și-i va putea cădea copilului în cap, fără să se gândească că drobul putea fi luat de la locul său și pus într-un loc sigur. Enervat, pleacă de acasă, zicându-le: „Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în toată lumea! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba”. Și plecând, avea să afle că nici în lumea mare nu este scutit de prostia omenească. De-a lungul călătoriei sale, drumețul întâlnește – după spusele lui – oameni „fără cap”: unul care se chinuia să bage soarele în casă pentru a avea lumină; un morar care încerca să scoată carul afară din casă fiindcă acolo îl lucrase însă ușile fiind strâmte nu-i dădeau voie să-și ducă până la capăt misiunea; un alt tont care dorea să zvârle niște nuci în pod și nu știa cum să facă, iar ultimul prost avea de gând, dar nu știa cum, să urce vaca pe-o șură (construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele), acolo unde aruncase fânul. În urma acestor întâlniri omul se întoarce acasă și rămâne să-și petreacă timpul lângă ai săi, pe cari-i socotește mai „cu duh”, adică mai puțin proști decât cei văzuți în călătoria sa.

   Mult mai aproape de zilele noastre, filologul, eseistul român Petru Creția (1927-1997) făcea, într-un eseu, portretul omului prost, spunând că „prostia se hrănește din puținul ei și se regenerează din propria substanță, rămânând mereu egală cu sine […] Prostia produce aproape întotdeauna manifestări aberante și nocive în ordinea moralității. Neștiind ce statut are și ce loc i se cuvine, prostul se amestecă unde nu-i fierbe oala, încurcă ițele, crezând că le descurcă, se face purtătorul celor mai imbecile prejudecăți, debitează, cu autoritate, cele mai uzate locuri comune, este bănuitor și susceptibil, neștiind de glumă, imaginează conspirații universale și vorbește ca un profet, mai și găsind cine să-l creadă; neavând îndoieli, devine dogmatic și tinde să facă din maxima acțiunii sale o lege universală. Și, neștiindu-și lungul nasului, e adesea peste măsură de obraznic…”.

   Și mai scria Petre Creția în acei ani de după așa-zisa noastră revoluție (1989): „Îi mai țineți minte pe activiștii obtuzi, trufași și brutali care umpleau ierarhia chinuitei noastre vremi de până mai ieri? Și nu-i simțiți cum mișună încă printre noi, travestiți, multiplicându-se zgomotos ca legiuitori și autoritari ca guvernanți, trezind ecouri de prostie de-a lungul și de-a latul țării, răscolindu-i întunericul și ura pe care o emană întunericul?”

   Da, sigur că simțim, simțim continuu și ne întrebăm până când vom fi condamnați la această simțire? Doamne, zic, am rămas pe loc, nu am evoluat, aceiași oameni în politică, cu aceeași mentalitate! Gândirea comunistă a pătruns în fibrele adânci ale gândirii multor indivizi care, au țesut o rețea peste oamenii cinstiți ai acestui popor, rețea prin care-și infiltrează ideile și urmăresc interesele meschine. Ei sunt cei care au creat sistemul mafiot – un tot organizat, un ansamblu de indivizi periculoși ce apără interesele celor care au fost și care mai sunt încă… „La vremuri noi, tot noi”, spunea despre politicieni, distinsul nostru Caragiale, cuvinte care corespund întocmai vremii actuale.

   Îmi vorbea bunăoară, zilele trecute, cineva, că în politică ne inundă prostia, vulgaritatea, agresivitatea și fudulia, amintindu-mi de proverbul românesc: Prostul până nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. La urma urmei de ce ne mirăm și ne revoltăm atât? Pe lângă oamenii inteligenți din politică – fiindcă sunt și din aceștia, dar puțini – se înghesuie neghiobii. Ei sunt cei mai vocali. Napoleon Bonaparte spunea, la vremea sa, că „în politică, prostia nu este un handicap”, iar matematicianul Grigore Moisil (1906-1973): „legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil”.

   Un mare gânditor spunea că nimic nu e mai rău decât prostia agresivă și aceasta deoarece ea rănește oamenii, fie verbal, fie fizic. Agresivitatea este cea care de-a lungul timpului a dus la supraviețuirea specimenelor dotate cu dorința de a înfrânge rezistența, a învinge neapărat și a supune pe ceilalți, prin forță. Este un comportament învățat, experimentat și dezvoltat, imitat de multe ori în urma contactului cu oamenii agresivi sau evenimentele agresive. Nu putem uita „setea patologică” de putere a conducătorilor comuniști, modul agresiv, criminal prin care acționau pentru a-i îndepărta pe „dușmanii de clasă”, a prelua puterea, a stăpâni, uzând de viciile posesiei: discontinuitatea, violența și clandestinitatea. „La vremuri noi, tot noi!”, ar repeta Caragiale.

   Într-un text din Biblie – Iov 5:2 – scrie: „Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui”. Mă opresc și întreb: Fără prostie ar putea exista deșteptăciunea? Proști, fie și proști, Doamne, dar de ce așa de mulți și agresivi? Acolo, însă, unde lipsesc oamenii cinstiți, modești, prin neimplicare sau părăsire a mediului mocirlos, în locul liber sau eliberat năvălesc ceilalți, oamenii lipsiți de inteligență, obraznici și gata oricând să devină agresivi. Scăpată de sub control, trecută cu vederea, agresivitatea poate aluneca ușor spre violență. De la a gândi, a spune, la a acționa, sunt pași mici, atunci când prin cap îți zboară formula de folosire a forței pentru executarea unui ordin: „Manu militari!”. Mai mult, când acționezi cu propriul cap („Manu propria”), împins de prostie și de fudulie, îți provoci singur necazul.

   Gândirea oamenilor s-a deformat, omul a ajuns să trăiască într-o confuzie continuă în legătură cu sine și cu lumea din jurul său, uitând sau neluând în seamă valorile morale. Să sperăm că se va reuși, datorită inteligenței poporului și curajului său, să se conștientizeze valoarea practică a poruncilor din Decalog – corolar al bunul simț – , din care transcriu: „Să nu furi (6); „Să nu ucizi” (7); „Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău” (9); „Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău”(10).

   Și pentru a încheia într-o notă și mai optimistă, amintesc afirmațiile oamenilor de știință, cum că universul este construit pe tiparul Binelui, că avem nevoie de o gândire optimistă care să poată inhiba agresivitatea, furia, prostia.

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

 

 

21 Mar
2017

În ton cu nebunia – Colocviile de Marți

ÎN  TON  CU  NEBUNIA

Colocviile de Marți

Marți 28 martie  2017, 5 pm, Calderon 39.

 Anul VIII, nr. 3 (89). 

 

            Tema:   PROMESSE  DU  BONHEUR 

Memento martie 2017:  200 n Arany Janos -  175 m Stendhal – 110 n Eliade – 100 n Dinu Lipatti – 100 n Dimitrie Stelaru  – 84 n Nichita Stănescu

 

În program:

 

Solo pian Viniciu Moroianu: muzică inspirată, compusă de Dinu Lipatti

 

Întâlnire cu Adina Cezar

 

Recital:  Ștefan  Opreanu

 

Intervenții:

 

Silvia Cinca: La Europa Liberă

George Anca: Fericire Beyle, Arhetipuri Eliade

Mircea Coloșenco: De la Dimitrie Stelaru la Nichita Stănescu

Valentina Bilcea: Haret-Paris-București

Viorel Speteanu: Răpirea Basarabiei  

 

Teatru de Poezie: Puși Dinulescu, Florin Costinescu, Gheorghe Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena

 

Lansare de carte

 

Silvia Zabarcencu: nicăieri  în  orașul acesta, roman, Ed. Mantaua lui Gogol, 2016  -  Lectură: Doina Ghițescu

 

 

Coordonator: Dr. George Anca

 

 

SERGIU  CIOIU

(19 mar 2017)

 

Bună ziua,

 

Mulțumesc pentru mesajele interesante, unele a tot inspirante.

 

Scene Cantos îmi inspiră un show fantastic suprarealist.
Am deja personajul la care am puțin de lucru, ca să devină absolut independent și spectaculos prin sine insuși.
Ar mai fi nevoie de un pianist virtuos cu deschidere spre experiment, un alter ego al personajului.

 

Experimentele lexicale și contopirea imaginii în sunet cer un cadru neobișnuit, special. Un decor cu un orizont probabil… nedefinit.

Cred că se poate crea un asemenea experiment. Depinde de un producător care să aducă public, oarecum avizat, într-o sală, deja cunoscută și deschisă experimentului. Poate la Casa Studenților. În orice caz, e de preferat, una care are un pian de concert sau măcar un pian cu coadă scurtă bine acordat.
Ar parea puțin snob, pentru zilele noastre, cam greu de argumentat, dar în ton cu nebunia și ciudățenia acestei lumi, în care totul pare imprevizibil. Modalitatea pe care o propun este destructurarea spectaculară.

Voi fi la București toată luna mai.

Sergiu Cioiu

 

 

DIMITRIE  GRAMA

 

Dialoguri

 

…pe inserate
ies la bulevard
miros amestecat
de branza
mici
benzina
si
la gradina
orchestra
de tigani….

 

obligatoriu
o bere
un gratar
o samarina?

 

acolo
barbati cu ghiuluri
4×4
si burta
de oameni
instariti
fetite palide
si
trase prin inel
se uita
superior
la mine,
ala
doar cu
o cafea…?

 

miros acum
si eu
ca ei
a carne,
bere carlsberb,
mici…

 

se uita
dar eu
sunt din ce
in ce
mai transparent
ori sunt deja
in alta lume
de-aceia plec
fara
sa privesc
in urma….

 

da,
pe inserate
am iesit
la bulevard
acum
ma intorc
incet,incet
acasa
condus
de niste caini
de rasa….

 

miros inca
a peste
vita
si curcan.

 

Dimitrie,  Martie 2017

 

SILVIA  ZABARCENCU

 

Cu Dickens sub lampa cu gaz


Tocmai când citeam din Dickens într-o noapte cu lună

Și ajunsesem acolo unde pe malul Tamisei se adună

Una câte una, umbrele hoinare

Și se furișează în întuneric printre felinare

 

 

Când, deodată, pe mine, copilul cu cartea în mână sub lampa cu gaz

M-a smuls maștera de codițe și m-a legat cu un lănțug de zăplaz

Împresurându-mă cu stropi din ulcica ținută sub stele

Și cu o îmbulzire  de vorbe-nghiontite spre mine, colțuroase și grele

 

 

Deși, cum spuneam, începusem devreme cu cititul

Femeia aceea umbla să-mi alunge, când va fi să fie, ursitul.

Și, cum stam potopită sub gard, din deliru-i nebun

Deslușeam că prin ea glogotea-n miezul nopții, întunecatul Perun

 

 

…Roind în jur, cu diferite arii

Îmi zâzâiau la ureche, prietenoși, țânțarii,

Iar din balta de peste grădina cu aracii

Îi tăiau vorbele, din stufăriș, brotacii

 

Cu partituri înalte, cântate în atac

Încremenind în aer, din zbor, un liliac

Și cernind luna plină, să rătăcească drumul

Blestemele stropșite unul câte unul…

 

 

O vedeam cânepie, deșirată în sus

Gata să se destrame sub Crucea lui Iisus

Ce apăru în spate-i, străluminând în beznă

Și slobozind picioru-mi prins cu-un lănțug de gleznă.

 

 

 Și m-am întors la Dickens, lăsând-o-n rug păgân

Urându-i va vorbirea să i se-ntoarcă-n sân.

***

Iubitul meu, ca nimeni ultimul-cel-dintâi!

Crezi că a prins blestemul? Pleci repede ? Rămâi?

 

Silvia Zabarcencu

 

VIRGIL  TĂNASE

 

Scrisoare adresată unui prieten francez care iubește România

O altă perspectivă asupra demonstrațiilor din Piața Victoriei

Dragă Jean-François,

Îţi mulţumesc pentru grija cu care ai decupat, din ziarul pe care-l citeşti cu încredere, îmi spui, articolul despre mişcările de stradă de la Bucureşti. Dar nu-ţi împărtăşesc bucuria. Altminteri decât crezi, ele nu mi se par o dovadă de democraţie, nici o pornire sănătoasă împotriva corupţiei. Dimpotrivă: corupţia e de partea celor care manifestă. Inocenţi în sine, precum rotiţele unui ceas care-şi fac cinstit meseria, fără să ştie că au fost integrate în mecanismul de declanşare a unei bombe, aceşti manifestanţi, care se cred, poate, curaţi, sunt elementele constitutive ale unui jaf atât de uriaş, încât puţini mai văd pădurea, cei de bună-credinţă plimbându-şi pancartele de copii naivi în hăţişurile care-i împiedică să-şi dea seama unde se află.

Dar pentru că, din prietenie, îmi ceri părerea, ţi-o voi da, deşi, în ceea ce mă priveşte, sunt azi în afara acestor lupte. Socotesc că mi-am făcut datoria riscându-mi viaţa când a spune lucrurilor pe nume era mai primejdios decât azi şi că e cazul să-mi văd de literatură, lăsând celor mai tineri misiunea de a păstra ceea ce generaţia mea le-a dat.

Acestea fiind spuse, nu mă pot împiedica să nu bag de seamă unanimitatea de păreri a celor citaţi – fapt neliniştitor din punctul de vedere al obiectivităţii. E totuşi curios că într-un peisaj politic unde partidul de guvernământ a câştigat atât de larg foarte recentele alegeri, reporterul nu găseşte pe nimeni care să aibă o privire diferită asupra evenimentelor. Fireşte, cuvântul meu n-are autoritatea personalităţilor ilustre care se exprimă în articolul citat. Am însă asupra lor un avantaj indiscutabil. Dat afară din Universitate, interzis ca scriitor şi regizor şi alungat din ţară, în momentul în care Nicolae Ceauşescu încerca să mă omoare la Paris pentru articolele împotriva lui publicate aici (luna aceasta, canalul de televiziune franco-german Arte a difuzat un nou documentar privind această tentativă de asasinat în cadrul unei serii intitulate „Les oubliés de l’Histoire“), distinştii intelectuali din „reportajul“ menţionat (care nu mai sunt în prima lor tinereţe) se bucurau fără mustrări de conştiinţă de avantajele sistemului totalitar. Li se părea firesc să li se ofere ceea ce era refuzat omului de rând şi aduceau, la nevoie, elogii şefului statului în termeni înduioşători (a se vedea, în acest sens, scrisoarea din 25 mai 1982 a Dlui Pleşu adresată Dlui Ceauşescu; într-o ţară în care a avea un paşaport era un miracol, Dl Liiceanu studia la Heidelberg; iar Dna Cârneci, care avea un post de cercetător într-o disciplină cu implicaţii ideologice, primea în 1986 un premiu de poezie care nu mi se pare că recompensa o disidenţă afişată etc.) Departe de mine, care ştiu cât e de greu (şi poate inutil) să stai drept în furtună, de a le face cel mai mic reproş. Dar de aici până la a conchide că o măruntă aristocraţie intelectuală consideră firesc să trăiască, sub toate domniile şi orânduirile, la nivel „occidental“ (european, dacă preferi), în timp ce gloata poate muri de foame, nu e decât un pas.

Pe care nu eu trebuie să-l fac.

„Orice putere colonială răsplăteşte cozile de topor“

Cum am renunţat de mult la jurnalismul de investigaţie (pe care l-am practicat mai demult luând câteva riscuri: eram la Santiago de Chile în timpul lui Pinochet şi la Bucureşti pe 25 decembrie 1989, de exemplu) şi neavând ambiţii politice (politica nu e treaba scriitorului – după cum explica atât de bine Kundera), îmi îngădui doar, în calitate de observator obiectiv, să-ţi sugerez câteva direcţii de reflecţie.

Decalajul dintre nivelul de viaţă al celor ce votează şi cel al pretinselor elite urbane (tineretul voios) care manifestă este flagrant. Ceea ce explică de ce votul majorităţii (45,47%), cu douăzeci de procente mai mult decât următoarea formaţie politică, dă în mod constant puterea celor care, mărind salariile şi pensiile, bursele studenţeşti, exonerând de la impozit veniturile mici etc., repară politica de „austeritate“ a guvernelor de dreapta. E astăzi o evidenţă că politica de rigoare a Comunităţii Europene sărăceşte deliberat popoarele, îmbogăţind până la (o) asfixie (proximă) o mână de capitalişti internaţionali.

Îţi semnalez în treacăt că această politică crâncenă, contestată vehement de o sumă de intelectuali de vază (de la Jacques Sapir, economist, la Emmanuel Todd, istoric, şi de la Michel Onfray, filozof, la Michel Houellebecq, scriitor) care prevăd explozii sociale nimicitoare, a făcut ca opinia publică din mai multe ţări – Anglia, Franţa (numai 38% de opinii favorabile Europei), Olanda, Italia, Grecia – să fie azi ostilă structurilor europene din care vor să se desprindă, în pofida clasei politice, ale cărei avertismente prăpăstioase sunt dezminţite flagrant de cum merg lucrurile în Marea Britanie. E ceea ce nu pot accepta cu niciun preţ cei care, în marile oraşe ale României, sunt plătiţi de firmele străine, beneficiază de binefacerile cu care orice putere colonială răsplăteşte cozile de topor şi profită de înlesnirile de înavuţire oferite de un sistem care privilegiază capitalul în detrimentul muncii (alt subiect de dezbatere şi de nelinişte în Occident). Aceştia se consideră o elită pentru că ţopăie pe Internet şi gângăvesc în limbajul informatic al mondializării – „mondializare“ despre care trebuie amintit că sporeşte rentabilitatea capitalului din ţările „dezvoltate“, făcând să muncească pe mai nimic în întreprinderile „delocalizate“ (şi în România deocamdată) o armată de nefericiţi şi, uneori, în Asia îndeosebi, copii exploataţi fără milă, ceea ce nu stârneşte proteste pe bulevardele bucureştene. Dar asta este de acum o altă chestiune, rezumată cinic de miliardarul american Warren Buffett, care striga cât îl ţinea gura în New York Times din 14 august 2011: „Lupta de clasă există şi noi, bogaţii, am câştigat-o“.

„Hoţi de boi umblă să prindă hoţii de ouă“

Ei bine, poate că nu.

Şi e cel puţin abuziv să califici dorinţa mulţimii de a trăi cât de cât omeneşte ca „populism“, cuvânt folosit cam des de elitele de la Bruxelles şi care sună cam puturos în gura celor care conduc Europa fără a fi aleşi. Nu e firesc oare ca într-o ţară în care PIB-ul cunoaşte o creştere importantă, în timp ce o mare parte a populaţiei trăieşte de azi pe mâine, venitul social să fie mai echitabil împărţit? E ceea ce contestă manifestanţii de la Bucureşti care apără interesele firmelor multinaţionale cărora li s-au vândut, fără să-şi dea seama (din cauza copacilor, presupun), că participă la o exploatare colonială, cea mai drastică formă de corupţie, şi că, dintr-o perspectivă mai largă, ei sunt cei care, hoţi de boi, umblă să prindă hoţii de ouă.

În ceea ce priveşte felul în care este prădată (şi deznaţionalizată) o ţară (menită să dispară, dizolvată în supa europeană), mă surprinde faptul că autorul reportajului pe care mi-l trimiţi, şi de a cărui bună-credinţă nu mă îndoiesc, nu face nicio referire la anumite pasaje ale scrisorii semnate pe 8 februarie de 84 de membri ai Academiei Române, deşi aceasta se află nu departe, la numai câteva sute de metri de piaţa unde vociferează „forţele vii ale României“!

Nu m-aş opri la atât.

Îmi îngădui să-ţi sugerez câteva întrebări cărora mă feresc să le dau un răspuns, ca să nu fiu învinuit de parţialitate.

E oare o dovadă de democraţie să ceri prin manifestări de stradă demisia guvernului legitim abia ales şi care dispune de o majoritate zdrobitoare? E oare o dovadă de democraţie faptul că cel care ar trebui să fie preşedintele TUTUROR românilor coboară în stradă ca să încurajeze o fracţiune minoritară a electoratului? E democraţie ca acelaşi preşedinte să refuze funcţia de prim-ministru cuiva care nu e mai condamnat decât Dl Alain Juppé (candidat de dreapta la învestitura pentru alegerile prezidenţiale franceze) şi care nu e, până la o eventuală nouă condamnare, mai puţin presupus nevinovat decât actualul candidat al dreptei la preşedinţia Franţei, Dl François Fillon, anchetat pentru a fi plătit soţiei sale cam 800.000 de euro din banii statului (şi sume mai neînsemnate copiilor săi)? Şi atunci cum să nu se nască în electorat (care, în cazul unor alegeri anticipate, riscă să dea o şi mai largă majoritate partidului de guvernământ) suspiciunea că e la mijloc o manipulare?!

A cui?

Am toată încrederea în jurnaliştii ziarului pe care mi-l trimiţi, ca să facă lumină în această privinţă.

„Aş fi făcut o anchetă să mă asigur că lupta împotriva corupţiei nu a devenit o armă politică“

Cât priveşte corupţia şi decretul atât de controversat al Guvernului, mă mir că nu găsesc în „reportajul“ atât de documentat de la Bucureşti nicio referinţă la suprapopularea penitenciarelor, reproşată de mai mulţi ani autorităţilor din România. Nici la limita de 44.000 de euro, cred, dincolo de care amnistia nu se aplică (a se compara cu cei 800.000 de euro evocaţi mai sus). Nu e vorba nici de zecile de excepţii (dare şi luare de mită, trafic de influenţă etc.) ale proiectului de amnistie, care, la o primă vedere, pare mai puţin lax decât lasă să se creadă revolta celor care preferă lozincile strigate pe trotuar argumentelor (pe care poate, mai ştii!, nu le au – şi e păcat că toţi intelectualii de seamă care se exprimă în articolul citat preferă sentimentele grandioase faptelor precise şi ideilor cu bătaie mai lungă decât lărgimea unei străzi).

Pe de altă parte, dacă aş fi ziarist şi dacă aş pleca urechea la ce se spune în vastul spaţiu naţional care împrejmuiește piaţa unde au loc manifestaţiile, aş fi făcut o anchetă (jurnalistică), ca să mă asigur că lupta împotriva corupţiei nu a devenit o armă politică. N-ar fi prima dată şi s-a văzut şi la case mai mari. Cum n-am făcut propriile mele investigații, nu mă încumet să fac aluzie la zvonurile care circulă. Mă miră numai, ştiind cât de împărţite sunt lucrurile pe lumea aceasta, că o dată mai mult toată corupţia se-adună într-o parte şi toată frumuseţea sufletească de cealaltă, ca-n poveştile cu zâne şi cu scriitori/cineaşti/filozofi care par nişte Feţi-Frumoşi. Regret că un jurnalist care-şi cunoaşte atât de bine meseria, cum sunt toţi cei ai ziarului despre care este vorba, nu s-a grăbit să risipească cu argumente imbatabile suspiciunile care ar putea lăsa să se creadă că lupta (necesară şi binevenită) împotriva corupţiei e o manevră partizană.

Cunoscând obiectivitatea ziarului în care, din câte spui, ai atâta încredere, nu mă îndoiesc, dragă prietene, că redacţia va face totul pentru a-şi adânci analizele, ca să nu se pună iarăşi în situaţia penibilă din decembrie 1989, când anunţa mii de morţi la Timişoara, unde nu erau decât câtva zeci. Ar fi la fel de neplăcut că redacţia să ia drept luptători pentru democraţie pe cei care nu acceptă regula jocului decât dacă sunt lăsaţi să câştige – apropo de democraţie, tot din prietenie, îngăduie-mi să-ţi amintesc ce spunea de curând recentul nostru fost prim-ministru, Dl Manuel Valls, confruntat cu milioanele de manifestanţi (printre care şi tu) împotriva legii El Khomri, pe care a impus-o fără a o trece prin parlament: „În democraţie, nu strada guvernează“. Decât dacă, Doamne fereşte, Franţa nu mai e o democraţie? Sau România? Sau Europa? Nu mai ştiu. Dar nu mă îndoiesc că ziarul tău de căpătâi va da un răspuns satisfăcător acestei întrebări care azi ne chinuie pe toţi.

Cu aceeaşi veche şi trainică prietenie (care ne-a unitîncă de pe vremea când tu erai socialist şi eu nu prea),
V.T., Paris, februarie 2017

Virgil Tănase (n. 16 iulie 1945, Galați)

Este un scriitor și regizor de teatru franco-român. A studiat filologia la Universitatea din București (1963-1968) și regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale“ (1970-1974). După ce fusese exmatriculat de la Facultatea de Litere pentru faptul că îl menționase pe Emil Cioran la o conferință a tinerilor scriitori și după ce a lucrat ca betonist la Combinatul Siderurgic din Galați, i s-a impus, pentru a fi reprimit la facultate, să ia parte la „supravegherea informativă a legionarului grațiat Petrișor Marcel“. Dintr-un document din arhiva CNAS reiese că, după ce a acceptat această condiție, Virgil Tănase nu a respectat angajamentul luat și, la numai câteva luni după reprimirea lui în facultate, a fost „exclus din sistemul informativ“. Continuându-și activitatea de disident, Virgil Tănase a publicat în 1977, în Franța, un roman interzis în România și a dat, de la București, interviuri în presa străină, criticând aspru regimul politic românesc. Ca urmare, i s-a dat un pașaport pe care nu-l ceruse și i s-a impus să plece cu familia în străinătate. La începutul anului 1978, Virgil Tănase s-a stabilit în Franța, unde nu a cerut azil politic, rămânând cetățean român și după ce a obținut naționalitatea franceză.

La Paris, Virgil Tănase a obținut un doctorat în sociologia și semiologia artei (1979), sub conducerea lui Roland Barthes, și a desfășurat o amplă activitate de scriitor, de jurnalist și de regizor de teatru. Din 1999, el predă Istoria civilizațiilor la Institutul Internațional de Imagine și Sunet de la Paris.

A fost, lângă Paul Goma, obiectul unei încercări de asasinare, pusă la cale de către Securitate, care l-a însărcinat pe Matei Pavel Haiducu să o execute.

Între 1993-1997 și 2001-2005 a fost directorul Centrului Cultural Român din Paris, Franța.

Premii și distincții

  • Premiul de dramaturgie al Academiei Române (1997)
  • Premiul de literatură al Uniunii Latine (2004)
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos“ Galați
  • Premiul „Șerban Cioculescu“ al Muzeului Literaturii Române pentru memorialistică (2012)
  • Premiul Salonului de Biografie de la Hossegor (2013)
  • Ordinul Artelor și Literelor din Franța (1987)
  • Cavaler al Ordinului „Serviciu credincios” (2002)

Virgil Tănase

 

 

Ce este ”Anti-Românismul”

By admin in 16 Mar 2017, 4:58 | In CNMCA |

”Anti-românismul” este orice formă de acţiune sau de inacţiune, cu intenţie sau fără intenţie, care conduce la devalorizarea patrimoniului românesc.

Patrimoniul românesc cuprinde ansamblul identitar-biologic-material construit în milenii de poporul român prin muncă, geniu, luptă, credinţă, suferinţă şi noroc istoric.
Poporul român constituie totalitatea românilor, indiferent de statul în care s-au născut sau trăiesc.

Acţiunile anti-româneşti sunt mesaje de orice fel, verbale sau scrise, imagini, filme, cântece, simboluri grafice, simboluri culturale sau istorice, elemente arhitecturale, acţiuni religioase, acţiuni economice, acţiuni legislative, înstrăinarea sau administrarea defectuoasă cu intenţie a patrimoniului, precum şi orice alte intervenţii care generează efecte prin Efectele acţiunilor anti-româneşti sunt:

  • scăderea stimei de sine a românilor
  • crearea de confuzii şi incertitudini identitare
  • crearea de percepţii negative faţă de români şi România la nivel internaţional
  • dorinţa de părăsire a ţării, de ascundere şi de schimbare a identităţii naţionale
  • discreditarea Bisericii Ortodoxe
  • neaprecierea şi distrugerea patrimoniului cultural
  • diminuarea patrimoniului biologic, cantitativ şi calitativ
  • reducerea patrimoniului material şi apariţia condiţiilor de ”palestinizare” a României
  • atrofierea instinctelor care asigură coeziunea şi continuitatea societăţii: feminitate, bărbăţie, identitate, datorie, credinţă.

Evoluţia evenimentelor din ultimele trei secole arată că este naiv să se nege existenţa unor acţiuni organizate şi bine finanţate pentru distrugerea patrimoniului românesc şi, implicit, a poporului român. Se poate pune şi întrebarea dacă aceste acţiuni sunt componente ale unei strategii cu un termen foarte lung de realizare, ceea ce ar însemna că asupra poporului român se desfăşoară un atac nedeclarat şi greu de identificat, de către un agresor necunoscut.

Considerăm că orice acţiune anti-românească trebuie să fie identificată şi contracarată, indiferent dacă este făcută cu intenţie malefică sau e aparent doar o eroare inocentă. Pe cei malefici trebuie să-i oprim iar pe ceilalţi să-i educăm, iar în acest fel să ne dovedim prin fapte mândria de a fi român. spionaj economic din ultimii 40 de ani

 

10 TOPOSURI-MISTER  ÎN  ROMÂNIA

 

1. Munţii Bucegi Zona Munţilor Bucegi, considerată ca având o puternică încărcătură energetică, rămâne principala atracţie a amatorilor de senzaţional din ţară şi străinătate. Mulţi vizitatori speră să se transforme în descoperitorii tunelurilor secrete, despre care se crede că pornesc de sub Sfinxul din Bucegi spre alte puncte din Carpaţi. După cum au opinat cei care studiază fenomene paranormale, tunelurile pleacă chiar spre piramidele din Egipt.   Munţii Bucegi sunt cunoscuţi şi pentru traseele dificile, precum Jepii Mici, zona unde foarte mulţi iubitori de drumeţii s-au rătăcit ori şi-au pierdut viaţa. Oamenii locului sunt convinşi că atunci când e ceaţă densă, pe acest traseu apare o potecă, un fel de poartă către lumea de dincolo, iar toţi cei care calcă pe această cărare îşi găsesc sfârşitul. Forumurile sunt pline de poveşti ale căutătorilor de mistere, care s-au rătăcit în această zonă, unii dintre ei descriind cu lux de amănunte cum au trecut de la panică la halucinaţii în momentul când au păşit pe acest traseu.

  2. Râpa Diavolului sau locul unde ard comorile Situată în Poiana Trestiei, un sat izolat din Prahova, Râpa Diavolului le-a dat fiori reci chiar şi amatorilor de senzaţii tari care şi-au făcut curaj să doarmă o noapte pe marginea prăpastiei. Potrivit legendei, zona şi-a căpătat renumele de loc mistic datorită preoţilor daci care obişnuiau să ţină aici ritualuri sacre, pentru a invoca spiritele naturii.   Bătrânii satului vorbesc şi despre existenţa unei comori ascunse în Râpa Diavolului de către haiducii care au sălăşuit odată prin zonă. Aceştia povestesc că, din când în când, deasupra Râpei Diavolului se pot vedea flăcări jucând şi că aurul haiducilor este păzit de duhuri rele. Potrivit legendei, instrucţiunile despre locul unde a fost îngropată comoara le pot primi doar cei care dorm o noapte pe buza prăpastiei.

 3. Balta vrăjitoarelor (Boldeşti, Ilfov) Faima Bălţii vrăjitoarelor a depăşit de mult timp graniţele satului Boldeşti, căci despre fenomenele inexplicabile care au avut loc aici au curs râuri de cerneală. Situată în mijlocul Pădurii Boldu-Creţeasca, lângă Bucureşti, balta despre care se crede că nu are fund şi-a căpătat renumele de pe urma ritualurilor care desfăşurate acolo de Sânziene şi Sfântul Andrei, când se crede că se deschid porţile spre lumea morţilor. Se spune si că vrăjitoarele îşi dădeau întâlnire pe malul bălţii pentru că doar vrăjile şi blestemele făcute aici aveau efecte sigure.

 4. Mânăstirea Frăsinei, Vâlcea Cunoscută şi sub denumirea de Athosul românesc, Mânăstirea Frăsinei, din comuna vâlceană Muereasca, rămâne singura aşezare monahală din România unde femeile nu se pot ruga. Avatonul (n.r. – hotărâre, legământ) de la Frăsinei este pomenit de credincioşi ca blestemul Sfântului Calinic şi nu puţini sunt cei care păşesc cu frică în acest loc mistic. Oamenii locului spun că, de-a lungul timpului, mai multe femei care au ignorat cuvântul Sfântului Calinic şi au urcat la mânăstire au fost blestemate.   Printre poveştile care le provoacă fiori credincioaselor se numără cea a fetei de 16 ani care, profitând de faptul că tatăl ei, şofer pe camion, transporta lemne din zonă, a urcat până la mănăstire. Când tatăl şi fratele au coborât pentru a aprinde o lumânare, tânăra nu a ascultat poveţele părintelui şi a călcat pe pământul aflat sub legământ. La întoarcere, camionul s-a răsturnat pe drum drept, iar fata a murit strivită de buşteni, în timp ce tatăl şi fratele au scăpat ca prin minune. Recent, o femei în vârstă de 35 de ani a decedat după ce s-a rugat la mânăstire. La întoarcerea spre casă, femeia a intrat cu bicicleta în peretele stâncos de pe marginea drumului.

 5. Castelul Iulia Hasdeu, Câmpina  Considerat unul dintre cele mai enigmatice edificii din România, castelul din Câmpina a fost ridicat de Bogdan Petriceicu Haşdeu în amintirea fiicei sale, Iulia Hasdeu, care a decedat la vârsta de 18 ani, de tuberculoză. După pierderea suferită, savantul a încercat să ia legătura cu fiica sa cu ajutorul unor şedinţe de spiritism. Se crede că Bogdan Petriceicu Haşdeu ar fi ridicat castelul cu trei turnuri de piatră crenelate după planurile pe care fiica sa i le-a trasat în vis. Pe seama edificiului circulă mai multe povestiri şi nu puţini sunt cei care susţin că pianul ce a aparţinut Iuliei se poate auzi în miez de noapte.

  6. Muntele care dispare Printre locurile pline de fenomene inexplicabile din România se numără şi Vârful Gugu, din Munţii Godeanu. Oamenii locului spun că, în anumite momente, muntele se face nevăzut. Legendele despre acest loc mistic au apărut încă de pe vremea dacilor, care erau convinşi că în vârful Gugu şi-a găsit sălaş marele preot  Zamolxe. Zona este cunoscută nu doar pentru producerea unor fenomene neobişnuite, ci şi pentru faptul că Decebal ar fi ascuns aici o comoară.    Renumele Vârfului Gugu a depăşit de mult timp graniţele ţării, Jules Verne plasând acţiunea romanului “Castelul din Carpaţi”  în această zonă mistică.

  7. Peştera Tăuşoare, Munţii Rodnei Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor a fost descoperită întâmplător la mijlocul secolului trecut, de către un învăţător din zonă. Explorarea sistematică a dus la descoperirea unei galerii pline de formaţiuni de gips şi a unor bile de dimensiuni considerabile, încrustate în pereţi şi podea, despre care nu se ştie exact cum s-au format. Peştera este cunoscută nu doar pentru “Sala bilelor”, ci şi pentru “Sala Sunetelor”, locul unde se aud zgomote ciudate, despre care pasionaţii de paranormal au spus că ar fi de fapt vocile unor copii şi femei. Pe seama acestui loc circulă tot felul de poveşti, cea mai cunoscută fiind a unui bărbat din Timişoara care şi-a petrecut noaptea în peştera din Munţii Rodnei, dar s-ar fi trezit câteva ore mai târziu în Bucegi.    „Un eveniment imposibil de explicat s-a petrecut în vara anului 1987, când un bărbat din Timişoara, fiind fascinat de misterul bilelor, s-a furişat în peşteră cu un casetofon pentru a înregistra murmurele. Când noaptea s-a lăsat, murmurele s-au intensificat în intensitatea şi bărbatul a leşinat de frică. Când s-a trezit de dimineaţă se afla în faţa peşterii doar că era de fapt o altă peşteră, cea a Ialomiţei din Bucegi. Era înfăşurat în pătura pe care adormise şi a fost trezit de un călugăr care trecea prin zonă”,

  8. Pădurea Hoia-Baciu, Cluj Un alt loc care a stârnit imaginaţia căutătorilor de mistere este pădurea Hoia-Baciu din apropierea Clujului. Pădurea este denumită “Triunghiul Bermudelor” de România, pe seama acestui loc circulând o poveste potrivit căreia aici a dispărut un cioban cu tot cu oile sale. Copacii strâmbi din această pădure, precum şi vocile ciudate care se fac auzite din când în când din mijlocul pădurii au făcut ca acest loc să fie considerat unul sinistru. De altfel, Pădurea Hoia-Baciu din Cluj-Napoca a fost inclusă într-un top 10 al celor mai înfiorătoare locuri din Europa, de cotidianul britanic „The Guardian“.

 9. Podul lui Dumnezeu Podul lui Dumnezeu (Ponoarele), unul dintre cele mai mari poduri naturale din lume, s-a format în urma surpării tavanului unei peşteri. Potrivit legendei, în această peşteră locuia însuşi Necuratul, dar localnicii i-au cerut cu insistenţă lui Dumnezeu să facă ceva şi să-i scape de diavol. După atâtea rugăminţi, Dumnezeu a hotărât să surpe tavanul peşterei, din calcarele prăbuşite formându-se un pod. Potrivit unei alte poveşti care circulă în zonă, apariţia podului este strâns legată de întemeietorul Mânăstirii Tismana, Sfântul Nicodim. Cuviosul ar fi vrut să ridice mânăstirea în comuna Ponoarele, dar sătenii l-au alungat pe motiv că ar fi furat. Pentru a-l ajuta să scape din mânile sătenilor furioşi, Dumnezeu  i-ar fi ridicat acest pod de piatră.

 10. Focurile „vii” din inima Buzăului Flăcările care ies din pământ reprezintă un fenomen natural unic în Europa, care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. Specialiştii explică faptul că apariţia flăcărilor vii lângă satul Terca, din Buzău, este strâns legată de emanaţiile de gaze naturale din subsol, care, în urma frecării, se aprind.

 

Sursa – http://georgeanca.blogspot.ro/

21 Mar
2017

,,Fantoma U.S.R. – Subunitate a Partidului Comunist în România”

,,Scrisul este cea mai puternică şi cea mai importantă armă a partidului.”

Iosif Vissarionovici Stalin

Uniunea Scriitorilor din Romînia se legitimează în fața Instanțelor și în fața societății cu actul de identitate al unei fantome. Dar, până și acest act de identitate este, din păcate, unul fals. De fapt, Fantoma nu are acte, nici de viață (întrucât, bântuind, bâiguitoare, se prezintă cu un document care nu a existat niciodată – certificatul de naștere) și nici de deces, chiar dacă a delegat un mort să o reprezinte. Mortul este trecut în înscrisuri și semnează, chipurile, hârtii. Fantoma se arată, uneori, acoperită de o mantie neagră, purtând pe creștet o pălărie de fetru, țuguiată, ca în poveștile cu dizenterici, alteori apare ca o siluetă, având chipul vânăt, îmbrăcată într-o rochie lungă și gălbuie, travesti. Iese dintre scândurile sicriului, pe când bate clopotul în miezul nopții, dar și în timpul zilei, după cum o apucă, dacă dânsa are chef. Fantomă de lux – uneori, alteori – stricată de bordel, ea nu e moartă, ea doar se transformă.
Subunitate a partidului comunist, vivace și perspicace, Uniunea Scriitorilor din Romînia își cheamă, alarmată, cu trâmbița, pe toți membrii, să facă față pericolului de desființare.
Poetul Ioan Vieru a acționat în Instanță Fantoma. Ori așa, ori așa, fiindcă așa nu se mai poate. Fantomă, fantomă, dar trebuie să prezinte documente – este sau nu este? trăiește au ba? există sau numai simulează? Și dacă trăiește, să facă dovada! Și dovada? Uniunea Scriitorilor din Romînia se legitimează cu un așa zis act emis de partidul comunist în anul 1949. Doar că respectivul act nu a fost, vreodată, publicat în Monitorul Oficial. E un act inexistent.
Că o fantomă e ca aburul, că o fantomă e ca un fum, că o fantomă poate avea aburi în cap (și are), că poate avea fumuri (și are și dintr-astea, o-ho-hooo!), toate fac una, însă e alta: fantoma U.S.R. primește bani de la stat, îi cheltuie, îi toacă, și îi primește cu nemiluita, de la statul, pe care, paradoxal, nu îl recunoaște. Fiindcă Uniunea Scriitorilor din Romînia nu recunoaște schimbarea regimului social care a avut loc în 1989, nici legile date după 1989 și nu li se supune.
U.S.R. se supune doar instinctelor totalitare și represive din deceniul 5 al secolului trecut, când România era invadată și ocupată de bolșevism. Ipocrizie a fandoselii de fantomă a marxism leninismului, miștocăreală perversă de țață ajunsă secretară de partid? sau poate prostie pură în stare de perpetuă obrăznicie? sau poate ebrietate a Puterii roșii discreționare? ori letargie indusă de nostalgii bolșevice? Toate la un loc și încă, pe deasupra, bolboroseala găunoasă a cameleonilor roșii, sugative de bani publici cu ghiotura.
U.S.R. nu se supune actualei forme constituționale, pe care nu o recunoaște, deși a primit, și primește în continuare, și pretinde sume colosale din partea statului; U.S.R. se supune doar Constituției Republicii Populare Romîne, (aceasta era, în dispreț, grafia vremii) Prezidiului Marii Adunări Naționale și Ministerului Artelor din Republica Populară Romînă care au făcut-o fantomă. Comuniștii s-au ferit să înființeze o societate de drept privat, nu aveau cum, și atunci au dat din gură (ce știau ei cel mai bine – munca cu gura), fără să consemneze în Monitorul Oficial subunitatea lor, Uniunea Scriitorilor din Romînia. Au desființat Societatea Scriitorilor Români (constituită, în 1909, cu respectarea principiilor de drept privat) și au dat un decret, Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Romîne, de înființare a unei societăți de drept public, U.S.R., pe care, considerându-l, până și ei, absurd, nu l-au publicat niciodată în Monitorul Oficial. Astfel încât, din punctul de vedere al Normelor de Drept, Uniunea Scriitorilor din Romînia era, încă de la bun început, doar o Fantomă. Ea a funcționat, însă, ca subunitate a partidului comunist, cu rolul de a dirija mentalul colectiv, și de a întruni calitatea de agentură de propagandă bolșevică.
Uniunea Scriitorilor din România declară azi, senină, dar și cu neobrăzare, că ,,USR este înfiinţată prin act emis de puterea legiuitoare şi nu poate fi supusă regulilor asociaţiilor.” – în fapt, afirmând că refuză să recunoască statul de drept, supunându-se doar puterii legiuitoare comuniste.
Fantomă, fantomă, dar obraznică, întrucât joacă teatru, folosind replici pentru retardați, fiindcă iată ce mai afirmă, în încercarea sa prostească de a se legitima: ,,USR funcţionează în prezent în baza Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi teatru. USR este o persoană juridică română de utilitate publică, și nu o asociație conform Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. USR a avut acelaşi statut încă de la înfiinţare şi nu i se aplică prevederile Ordonanței nr. 26/2000”.
Numai că, articolul 9 din Decretul invocat face referire la subiectii precizați de art 1 din decret: ,,Scriitorii, artiștii plastici, ziariștii se pot asocia”. Acest decret lege nu era decât o normă juridică de reglementare cu statut de recomandare prin formula ,,se pot asocia”. U.S.R. trebuia să cunoască faptul că expresia ,,se pot asocia” nu este o sintagmă așa cum este denumirea ei. Ignoranța celor care au condus U.S.R., după 1990, este evidentă, întrucât Decretul Lege este trecut în Statut ca decret de funcționare, teză eronat însușită. Ignoranță sau rea-voință? Scriitorii trebuiau chemați să constituie societatea în cauză, în mod liber, după principiile care stau la baza Dreptului privat. Dar oare, teza a fost doar eronată? În spatele acestei ,,erori” stau lucruri urâte, foarte urâte, nu doar de sorginte ideologică, dar în primul rând cu originea în interese uriașe din punct de vedere financiar. De la atât de multe afaceri oculte și până la faptul că ANAF și-a însușit ,,eroarea” și a acordat un cod fiscal anterior înscrierii U.S.R. în registrul asociațiilor și fundațiilor (numărul de cod național 38715, în baza dosarului 158/PJ/1994, ce avea ca obiect modificări ale actelor constitutive inexistente).
Întrucât U.S.R. nu deține o Hotărâre Judecătorească de înființare și nici o sentință civilă de acordare a personalității juridice și de dispunere a înregistrării, Judecătoria Sectorului 1 cât și Ministerul Justiției au datoria legală de a îndrepta această eroare prin radierea U.S.R. din Registrul asociațiilor și fundațiilor, fiindcă U.S.R. nu are regimul juridic al unei persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial (așa cum sunt definite uniunile de creatori în Ordonanța nr. 26 din 2000, cu privire la asociații si fundații; și așa cum sunt definite și la art. 1 alin 2. din Legea 8/2006).
În consecință, adeverințele pentru indemnizațiile prevăzute de Legea 8/2006 sunt semnate în mod ilegal și în anul 2017 de către Nicolae Manolescu Apolzan, cu atât mai mult cu cât în Registrul de la Judecătoria Sectorului 1 reprezentant legal este declarat, de către U.S.R., scriitorul Laurențiu Ulici, mort acum 10 ani.                                         Scriitorii trebuie să știe că ,,pensiile” (indemnizațiile de pensionari) le sunt acordate în mod fraudulos. Nu va exista o continuitate și s-ar putea pune problema rambursării lor. Ce este adevăr va ieși ca uleiul la suprafață. Scriitorii membri ai U.S.R. să își aducă aminte de asta!
Scriitorii au fost mințiți, nu li s-a prezentat adevărata situație. Uniunea Scriitorilor din Romînia nu trăiește în cadru legal, este o doar o fantomă. O fantomă a trecutului negru, sângeros, din anii fărădelegii bolșevice. O fantomă care bântuie democrația de azi, fără să-i recunoască principiile, fără respect față de Noua Constituție, manifestând adorație doar față de formele ciocoismului roșu din anii terorii comuniste.
Poetul Ioan Vieru s-a adresat Instanței, cerând radierea fantomei. O radiere care se impune cu prisosință, ca o necesitate organică a societății de a se elibera de povara acestui autointitulat for, în care abuzurile, falsurile și grotescul se împletesc cu furtul banului public, cu ocultarea legii și cu impostura.
Poetul Ioan Vieru s-a avântat, cu mult curaj, într-un proces cu această Hidră. E timpul să cadă vălul de pe fața Fantomei și să o vedem pe cea a tovarășului Nicolae Manolescu, căruia îi reproduc aici incredibila chemare-tupeu la salvarea subunității:

CĂTRE JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI
DOSAR NR. 5194/299/2017
TERMEN: 26.04.2017
DOMNULE PREŞEDINTE,
                    Subsemnaţii, individualizaţi conform tabelului anexat prezentei, scriitori, membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA („USR”),
                    în calitate de amici ai curţii (amicus curiae),
                    vă solicităm ca la soluţionarea dosarului nr. 5194/299/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, să aveţi în vedere următoarele: (i) modul de înființare a USR – prin Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, (ii) statutul de utilitate publică a USR – dobândit încă de la înfiinţare prin act de putere publică (iii) voința exprimată de către membrii USR de a nu se modifica actuala formă de organizare a USR;
                     având în vedere următoarele considerente:
1. Cu titlu prealabil, arătăm că amici curiae în sens strict sunt de regulă persoane fizice sau grupuri de persoane ce urmăresc să influențeze jurisprudența unei instanțe pentru a profita intereselor pe care acestea le apără. Exemplele elocvente în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt cauzele Pretty c. Marea Britanie şi Hatton c. Marea Britanie, în care instanţa europeană a autorizat intervenția a două organizații neguvernamentale ce au susținut teze contrare.
                    Deși această instituție procesuală nu este recunoscută expres în dreptul obiectiv autohton, având în vedere prevalența jurisprudenței convenționale asupra sistemului nostru de drept, rezultă evident că o atare intervenție este admisibilă.
                     Precizăm că subsemnaţii nu înţelegem să intervenim în prezenta cauză, scopul acestui demers fiind acela de a lămuri instanţa cu privire la unele aspecte privind statutul USR, cât și poziția membrilor acesteia cu privire la acest statut.
2. Subsemnaţii, în calitate de membri USR, arătăm că:
                     (i) USR s-a înfiinţat ca o organizație de creatori literari, recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Române, conform Constituţiei din anul 1948.
USR funcţionează în prezent în baza Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi teatru.
Conform art. 1 din Decretul-lege nr. 27/1990, „fiecare organizaţie de creatori funcţionează în temeiul statutului propriu şi are dreptul să-şi aleagă forma şi structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activităţii sale”.
                    (ii)  USR este o persoană juridică română de utilitate publică, și nu o asociație conform Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. 
USR a avut acelaşi statut încă de la înfiinţare şi nu i se aplică prevederile Ordonanței nr. 26/2000. De asemenea, USR nu intră sub incidența vreunui caz de nulitate care să atragă dizolvarea, respectiv radierea acesteia, aşa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată de dl. Vieru Ioan, fost membru al USR.
                    Spre deosebire de o asociaţie, care este înfiinţată prin acordul unor persoane particulare, USR este înfiinţată prin act emis de puterea legiuitoare şi nu poate fi supusă regulilor asociaţiilor.
                     (iii) Prin prezenta, Subsemnații ne manifestăm voința ca USR să își păstreze statutul dobândit la înființare și arătăm că ne opunem demersurilor unor foști membri ai USR care încercă abuziv şi nelegal modificarea acestui statut, solicitând totodată dizolvarea USR, pe care o consideră, în mod eronat, Asociație, deşi este o persoană juridică de utilitate publică înfiinţată prin lege.
                     Acelaşi statut au şi alte organizaţii de creatori, atât din ţară, cât şi din străinătate.
                     Precizăm că statutul actual al USR este recunoscut şi înregistrat prin încheiere definitivă de instanţă, astfel încât nu poate fi modificat decât în condiţiile stabilite de acesta.
                     Prin urmare, date fiind aceste aspecte, vă solicităm ca la soluţionarea cauzei 5194/299/2017 să aveţi în vedere faptul că USR este o persoană juridică română de utilitate publică, iar poziția Subsemnaților este în sensul menținerii acestui statut.
                      Prin urmare, vă solicităm să respingeți cererea formulată de petentul Ioan Vieru cu privire la dizolvarea și radierea USR, cât și cu privire la constatarea nulității dobândirii personalității juridice a USR.

Sursa: http://horiamuntenusblog.blogspot.ro/2017/03/fantoma-usr-subunitate-partidului.html

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011) “In zilele noastre, copilului i se spune direct sau doar

Comments Off

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 7
Vizualizari : 6789

Ultimele Comentarii