“GLASUL TĂCERII” – Poeme de Daris Basarab

19 Jan 2012 by admin, Comments Off on “GLASUL TĂCERII” – Poeme de Daris Basarab

Acolo este tara mea

Mi-e dor…

Cu gândul acasă

La tot ce mi-e drag

Adesea se-ntâmplă

Să simt că-s pribeag

Căci ceea ce astăzi

Eu casă numesc

E doar ca să uit

          Ce-am lăsat, ce iubesc.

Atunci când a fost

Să las casa mea

Eram doar copil

Ce nu-nţelegea;

Azi puştiul de ieri

Om mare-a crescut

Acum se întreabă

Cum s-a petrecut.

Aminte-mi aduc

Cum omul fugea

Ştiind că hotarul

Nedrept se schimba;

Plângând după glia

Ce iar o pierdea

Românul pribeag

Spre Prut se-ndrepta.

Cu inima frântă

De cei ce-i lăsa

Cu dinţi-ncleştaţi

Căci ştia a răbda;

Ştia că nu-i drept

Ca altcineva

Să-ţi ia un pământ

Pe care cândva

Mult sânge român

A curs în şuvoi

Luptând pentru glie

Cu hoarde puhoi

Căci n-a fost uşor

Peste veac să păstrezi

Un nume român,

Basarab, făr’ să-l pierzi.

Când stau şi gândesc

La neamul român

Ce scut a făcut

La puhoiul păgân

La luptele de la

Soroca, Hotin,

Cetatea cea Albă,

Chilia, mă-nchin

La Dunărea-mi lină

Cu-al ei Ismail,

La Nistru ce-n mare

A scurs al nost’ chin

Mă-ntreb: de ce oare,

Cândva, în trecut,

Ba ruşii, ba turcii,

Războiu-au pierdut

Şi-au scris în tratate

Şi-aşa au făcut

Ca alţii, din stepă,

S-ajungă la Prut?!

Apoi, anul op’şpe

Dreptate-a făcut:

Românii acasă

În horă-au trecut

Au şters amintirea

Plecării din vatră

Din Prut au făcut iar

O apă de scaldă.

Dar anii s-au dus

Război-a-nceput

Un nou Napoleon

A făcut ce a vrut

Iar când a sosit clipa

Şi lupt-a pierdut

Din nou disperaţi

Noi Prutu-am trecut.

Iar glie pierdută

Cu oameni, cu tot,

Cu limbă şi cântec

Din Molda de foc.

Nimic îns-acolo

Nu s-a schimbat –

Culoarea locală

N-o faci prin transplant;

Azi graiul şi jocul

E tot românesc

Chiar dac-alfabetul

În scris, e rusesc.

Şi-aicea departe

Cu dor mă gândesc

La Dunărea-Albastră

Hotar nefiresc

Ce astăzi desparte

Un grai românesc;

La ceea ce deseori

Scrie în carte

Că veşnic cel tare

Îşi face el parte…

9 sept.’77 Maputo

 

 

 

 Timişoarei, oraşul meu drag de ieri,

Oraşul Martir de astăzi!

Recviem

 

La ce-ţi mai trebuiesc martiri,

O, Doamne, Cel de ne-nţeles?!

Chiar dacă nu mă rog prea des,

De ce-i suporţi pe-aceşti vampiri?!

Chiar dacă eu mă îndoiesc,

De faptul că poţi exista,

Eu tot Te rog să faci ceva,

Să pot cumva să mă căiesc.

Dar nu de mine vreau să-Ţi spun –

Eu mă gândesc la cei de ieri –

Ştiind că-n luptă poţi să pieri,

Au şters cuvântul ”mă supun”.

Femei, copii, neînarmaţi,

Decât cu slova ce-o strigau,

Sfidând pe cei ce-i amăgeau,

Cădeau ucişi de ai lor fraţi.

Ce fraţi! Am spus şi eu aşa –

Nişte roboţi expre crescuţi –

Eu nici nu cred c-au fost născuţi,

Căci nu se naşte-aşa ceva.

Tineri visând la vremuri noi,

Primeau în piept un pumn de jar,

Şi sângerând fără habar,

Strigau: Noi suntem fraţi cu voi!

O piaţă plină de martiri,

Privea spre cerul Tău senin,

Şi doar al gândurilor chin,

Li se citea-n-a lor sclipiri.

Mureau ne-nţelegând nimic

Din ale Tale vechi porunci:

Cum să iubeşti când zeci de prunci,

Zăceau zâmbind, tăcând chitic?!

Cum să întorci obrazul stâng,

Când dreptul ţi-a fost pălmuit?

Să-mi plec privirea umilit

Când de durere vreau să plâng?

Plângând cu lacrimi de-oameni buni,

Să spăl ruşinea de-a fi laş?

Să intru-n primul Tău lăcaş

Şi să mă rog să ne răzbuni?

Aş face-o, dar de ce aştepţi?

Tu cu un fulger ai putea,

Cu-n singur gest, dacă ai vrea,

Să-i pedepseşti pe cei nedrepţi.

În fruntea lor e-un diavol-om –

Tu l-ai trimis cumva la noi?

Vrei să ne-ncerci? Atunci război!

Tu şi cu el ’n acelaşi Dom.

Nu, nu, eu nu vreau să mă mint,

Că Tu exişti având un ţel,

Că nu accepţi în nici un fel,

Să moară pruncii pe pământ.

Ascultă, deci, chiar de-s păgân,

Pogoară crucea între noi,

Să ne sculăm, să fim eroi,

Şi-atunci supus am să-Ţi rămân!

Să piară diavolul zis ”om”,

Cu a lui clică de pitici,

Ce se răzbună că sunt mici,

Slăvindu-l ca pe-un supraom.

Noi vom aprinde lumânări

Şi Slavă Îţi vom înălţa,

                                                                Pe morţi îi vom cădelniţa,

Cu gând smerit la Învieri.

21 dec.’89

Bucureşti

DARIS BASARAB

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii