VASILE PLĂVAN (24 noiembrie 1889 – 23 ianuarie 1939)
Scriu despre un om cât o …Epocă Istorică. Un om cât sufletul neamului meu. O epocă în care se prelungeşte viaţa mea, un şir lung de mătănii…Undeva, înapoi, ca o verigă dintr-un lanţ care merge în adâncul unei fântâni.
Vasile Plăvan s-a născut la 24 noiembrie 1889, în comuna Cupca, judeţul Storojineţ, într-o familie de ţărani înstăriţi. Avocat, gazetar şi publicist a fost un entuziast şi un idealist de o aristocratică nobleţe sufletească, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie.
Un tânăr ager, de o statură potrivită, cu alură nobilă, având ochii calzi, migdalaţi. O mustăcioară elegantă, care îi sporea farmecul.
„Blând cu cei netrebnici, conciliant cu cei răi şi ignobili, blajin faţă de toţi hulitorii şi certătorii de profesie şi iertător faţă de toţi cari l-au nedreptăţit sau persecutat şi l-au jignit, Vasile Plăvan a fost întrega lui viaţă un îmblinzit fanatic al idealului şi în acelaşi timp o nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti că oamenii sînt mai buni decât se învederează în josnicia lor de toate zilele.”
(Ziarul „Suceava”, nr.20, din 27.ian.1939, din Cernăuţi)
La 49 da ani s-a stins, lăsând în urma o luminoasă pilda de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism.
S-a vorbit mult depre dezrădăcinare, despre suferinţă şi lacrimile tăcute ale celor ce şi-au lăsat în urma vatra strămoşescă, căutând în zadar „mlădiţe de săcară”.
Nu putem uita, nu avem voie să ne uităm rădăcinile. Trecutul revine, ne urmăreşte, ne aminteşte de cei care şi-au lăsat „cuvântul”din dragoste pentru neam, în lupta pentru păstrarea identităţii noastre româneşti.
Vasile Plavan a iubit mult ţăranul român. Nu a uitat niciodată de unde plecase. Nu şi-a uitat imaşul şi toloaca. A ştiut să fie prezent, printre ţărani, printre elitele vremii, la fiecare eveniment.
(Vasile Plavan alaturi de voluntari bucovineni la Cernauti prin anii 1930)
În cartea sa „Boabe de lacrimi”, include cele mai frumoase articole din ziar caracteristice prin căldura şi sinceritatea stilului.
A publicat „Cele dintâi împroprietăriri în Bucovina”- Sf.Ilie, Rarancea, Calafindeşti, Prisăcăreni. (Calendarul „Glasul Bucovinei” pe anul 1923-Cernăuţi-pag.59-69)
A scris despre împroprietăririle din Bucovina, Mihova, Gura Humorului, Crasna, Rădăuţi, Berhomet, Selectiu.
(Calendarul „Glasul Bucovinei” pe anul 1924, Cernăuţi, pag.41-49). Vasile Plăvan a fost preocupat de a doua reformă agrară în Bucovina.şi ”Şcoalele de meserii şi de negoţ”
(Calendarul „Glasul Bucovinei” pe anul 1925, Cernăuţi, pag.138-140
Cei dezrădăcinaţi, au găsit doar, boabe, „boabe de lacrimi”, răzleţite într-o lume, poate rău întocmită, de noi, de sisteme bolnave, de mentalităţi otrăvite.
Aşa a rămas şi Bucovina, „o lacrimă” a neamului românesc, „o lacrimă” pe care o ţin strâns în pumnu-mi de copil, ca să-i simt mângâiera. „Ţara Fagilor”, locul mirific al cărturarilor al frumuseţii pure, a creştinismului înălţător.
(Vasile Plavan alaturi de voluntari, intelectuali si tarani bucovineni la Sf.Manastire Putna comemorand 430 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare.)
Citind cele scrise de unchiul meu Vasile Plăvan, după atâţia ani, am ajuns să cred, că acele „bobiţe”, acel plâns, mi-a urmărit existenţa mea, a părinţilor mei.
Dacă Vasile Plăvan îşi găsea „săcara” înverzită, destinul familiei ar fi fost altul.
Şi noi cei pribegi, am fost ca „nucul cel fraged” scos din rădăcină.
Istoria ne-a aruncat, ca pe nişte străini, devenind venetici în ţara noastră.
„Dar când scoţi din rădăcini nucul fraged şi-l muţi în alt loc, la început el îşi păstrează în sălaşul său proaspăt verdeaţa sănătoasă a vieţii. Gospodarul care se razimă pe această spoială de gând şi nu grijeşte la vreme de pomul cu rădăcinile însângerate, bagă de seamă după un timp cum frunzele nucului se lasă în jos triste, îngălbenesc şi apoi cad la pământ. Cu mâhnire vede că tulpina nucului închirceşte şi prinde a se usca, se încredinţează că pomul nu s-a prins, rădăcinile bolnave şi necăutate la timp neavând puterea de a suge din mana pământului binecuvântarea vieţii.” Scria Vasile Plăvan.
Asemenea nucului fraged mutat, mulţi nu şi-au putut găsi locul. Am rămas mereu în căutarea “sevei pământului strămoşesc” . Soarta sau voia Domnului ?
Iată de ce am considerat că este bine să conturez imaginea omului Vasile Plăvan, prin texte vechi, completându-i portretul.
“În cursul celor 13 ani de muncă în redacţia ziarului “Glasul Bucovinei” am stăruit pentru întărirea elementului de baştină aici în Bucovina, pe temeiul credinţei străbune în Dumnezeu, în cinste, corectitudine şi mai ales în jertfă neprecupeţită pentru interesele superioare ale Statului. M-am încredinţat că meşteşugul scisului zilnic mistuieşte puterile omului mai mult decât alte îndeletniciri”
(Vasile Plăvan-Boabe de lacrimi, 1936)
Mariana GURZA
“La mormântul unui camarad (Vasile Plăvan)”
(Camarazii voluntari purtand pe umeri sicriul cu trupul neinsufletit al lui Vasile Plavan. Cernauti, 25.ian.1939)
“Avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost a lutului, – iar veacului celui fără sfârşit un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere prin văile de resemnare ale vieţii. “(“Glasul Bucovinei”, nr.5535 din 26 ian.1939)
“Luni 23 ianuarie anul acesta a murit unul din cei mai cinstiţi şi mai iubiţi ziarişti bucovineni: VASILE PLĂVAN. După o suferinţă grea şi neiertătoare, dar înfruntată cu liniştea unui adevărat creştin, avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost a lutului, – iar veacului celui fără sfârşit un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere prin văile de resemnare ale vieţii.
Cine l-a cunoscut personal şi cine, mai ales, a colaborat cu el, nu-i va putea uita niciodată desinteresarea şi râvna pe care le punea în toate serviciile făcute societăţii şi
Presei româneşti din Bucovina.
Anii de muncă prestată, zi de zi, în coloanele acestui Glas al Bucovinei, – ani grei ca povara unui munte pe sub care trebuie să răzbaţi cu condeiul muiat nu atât în cerneală, cât mai ales în suflet şi în sânge, sunt cea mai frumoasă moştenire pe care redactorul-şef Vasile Plăvan o lasă presei noastre provinciale.
Iar cinstea de care a dat întotdeauna dovadă, ca gazetar, ca avocat şi ca om,- cinste izvorâtă din adâncul sufletului său nobil şi neînduplecat în faţa obicinuitelor compromisuri, poate servi şi astăzi drept pildă tuturor câţi, schimbându-şi, după bătaia vântului cugetele şi simţirile, uită că bunul cel mai de preţ al ziaristului este caracterul.
La 49 de ani, când alţii culeg rodul trudnicelor veri şi primăveri, Vasile Plăvan moare cu zâmbetul celei mai senine resemnări pe buze. A debutat ca un oştean; fără a-i cere nimănui nimic pentru scutul şi spada purtate, cu destoinicie şi tăcere, prin zgomotul multelor lupte. Aşa i-a fost destinul. Dar Medalia Regelui Ferdinand I, cu spade pe panglică, Crucea Comemorativă de războiu şi Coroana României, pe care le-a binemeritat ca voluntar bucovinean în armata dezrobitoare a Neamului, îi vor fi destula recomandaţie pe calea cu vămi de negură şi uitare ce-l despart de noi, dar nu-l mai pot despărţi de poienele line unde odihnesc sufletele eroilor.
Vasile Plăvan lasă în urmă numai regrete. Duioşiei nemângâiate a ” Boabelor de lacrimi” pe care le scria, simplu şi sincer, în amintirea altor prieteni, dispăruţi şi ei, i se adaugă, acum, lacrimile noastre. Trişti ne sunt paşii în urma sicriului care închide o inimă de aur şi mut ne e plânsul în faţa mormântului care ne desparte de cel mai drag camarad.”
(“Glasul Bucovinei”, nr.5535 din 26 ian.1939)
„Idealistul Vasile Plăvan”
Voluntarul de război, însăilătorul unei duioase linii, publicistul, ziaristul şi avocatul român bucovinean.
(Vasile Plavan prezent la Putna alaturi de camarazii sai, 1934)
Fiu de sătean al plaiurilor Bucovinei, originar din comuna Cupca jud.Storojineţ, de unde au pornit, mânate de un imbold înalt spre spiritualitate şi desăvârşire pe calea cărturăriei şi a învăţăturii, atâtea destoinice elemente de cultură şi civilizaţie ce s-au afirmat cu o nedesminţită vrednicie în timpul activităţilor sociale, Vasile Plăvan.
Blând cu cei netrebnici, conciliant cu cei răi şi ignobili, blajin faţă de toţi hulitorii şi certătorii de profesie şi iertător faţă de toţi cari l-au nedreptăţit sau persecutat şi l-au jignit, Vasile Plăvan a fost întrega lui viaţă un îmblinzit fanatic al idealului şi în acelaşi timp o nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti că oamenii sînt mai buni decât se învederează în josnicia lor de toate zilele.
(Vasile Plavan cu Prof.Marmeliuc si camarazii voluntari prin anii 1930)
În jurnalistica bucovineană căreia el i-a închinat nu numai cel mai curat prinos de muncă şi de prestaţiune, dar însăşi întrega energie a anilor tinereţii sale, nobleţea de caracter a lui Vasile Plăvan a suferit cea mai cumplită şi nemeritată decepţie fiind răsplătit pentru munca şi jertfa lui mistuitoare cu cea mai reprobabilă ingratitudine.
Şi când valurile dezamăgite îi pustiau mai cumplit viaţa sufletească, când nemernicia omenească îi tulbura mai mult conştiinţa şi când eterna luptă pentru existenţă îi impunea eforturi şi sforţări din cele mai chinuitoare, singurul refugiu şi unicul razim moral Vasile Plăvan îl găsea în seninătatea idealurilor sale, pe care nici o forţă oricât de mare şi nici o murdărie oricât de profundă nu o putea nici atinge şi nici altera.
Cu aceste rare însuşiri morale, colaborate de o judecată cumpănită şi fără patimă şi cuprinse în imperativul de cunoştiinţă al datoriei şi al onoarei, Vasile Plăvan a fost un om intreg în numeroasele ipostaze profesionale ale sbuciumatei sale vieţi, epuizându-şi treptat resursele vigoarei, energiei şi a sănătăţii sale spre a fi doborât în cele din urmă de mistuitoarea suferinţă a trupului său, vlăguit de toată gama durerilor fizice şi sufleteşti.
(Vasile Plavan impreuna cu , camarazii voluntari la Putna, in 1934)
…Un cărturar de o puritate cristalină şi un patriot adânc însufleţit de comandamentul sacrificiului absolut pe altarul intereselor Neamului. Ofiţer, voluntar în războiul de întregire a Neamului, publicist şi ziarist, avocat şi funcţionar şi în special om de ideal şi de onoare.
Ziarist de vocaţie, entuziast şi idealist de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie, Românul în a cărui suflet noţiunea de neam şi patrie concretizează o adevărată religie de viaţă, cetăţeanul conştiincios, muncitor şi de o pilduitoare modestie.
(VasilePlavan intr-un grup de gazetari la Cernauti 1930)
Purtând un neţărmurit tezaur de bogăţie sufletească în firea lui de o aristocratică nobleţă, sărac în bunuri materiale, lasă în urmă o luminoasă pârtie de virtute, un nume de o sfântă curăţenie şi un exemplu de un adevărat românism, elegant şi constructiv.
Fondator al breslei şi sindicatul ziariştilor din Bucovina.
(Ziarul „Suceava”, nr.20, din 27.ian.1939, din Cernăuţi.)
“Înmormântarea regretatului ziarist
Vasile Plăvan”
“Eri după amiază, la ora 2,30 a avut loc trista ceremonie a înmormântării regretatului ziarist Vasile Plăvan, fost redactor şef al ziarului nostrum.
La locuinţa defunctului, din strada Xenopol Nr.6, s-a oficiat un serviciu religios de către un sobor de preoţi, alcătuit din păr.protoereu Eugen Iancovschi, păr.Prelici, păr.Goraş, păr.Brenzan şi păr.Lăzărescu. Răspunsurile au fost date de corul studenţilor teologi.
Mult regretatul defunct fiind decorat cu medalia “Regele Ferdinand ! “cu spadă” pe panglică, onorurile au fost date de către un pluton din reg.4 Pionieri.
La trista ceremonie a asistat un numeros public, aducând ultimul omagiu ce a fost ziaristul de talent şi omul de bine, Vasile Plăvan.
În rândurile numeroasei asistenţe, alcătuită din membrii familiei, prieteni personali, ziarişti, magistraţi, avocaţi, etc. notăm pe d-nii: dr.Aurel Morariu, directorul ziarului „Glasul Bucovinei” , V.Bolocan, chestorul poliţiei, maior Turtureanu, D.Popesu şi Hrincu, magistraţi, Vasile Ungureanu, Octavian Scalat, Zizi Jemna, Zeno Nerbaz, Radu Lucan Herbaz, Radu Lucan şi Pontiuc, avocaţi, prof.univ.Grămadă, prof.univ.Coroamă, prof.C.Loghin, Traian Chelariu, Em.Cososchi, Ionel Teodorescu, C.Cehar-Racoviţă, Eugen Popovici, Ştefan Ioan, Buta Francisc, Haikas Maximilian, Traian Croitoru, Zenovia Ştefanovici, dr.Weinsstein, dr.Niederhoffer, Iulis Weber, Erast Carabăţ, dr.Kasner şi Jean Goldberg, ziarişti, Traian Snijec, director tehnci la „Glasul Bucovinei”, prof.Cărăuşu, păr.Bocancea Midrighi, avocat Dimitrof Butnar, director de serviciu la primăria municipiului, avocat Ropcean, Cojocaru, Ştefan Bidnei, căp.Rozmeteniuc, dir.Braha, dir.Silvestru Netea, dir.Noli Săveanu, Ştefaniu,, Aurel Sabin, Axente-Oprişanu, notar Burac, avocat Ionel Negură,etc…Apoi, o delegaţie a Societăţii voluntarilor români, cu Drapel, o delegaţie a meseriaşilor români,etc.
Cortegiul funebru a primit din strada Xenopol. În urma carului funebru urmau fiica şi îndurerata soţie a regretatului defunct, batrânul său tată, fratele, cumnaţii şi cumnatele, precum şi ceilalţi membri ai familiei, după care s-a încolonat restul audienţei.
Cortegiul a străbătut străzile universităţii, I.G.Duca, piaţa Unirii şi Regina Maria, până la Catedrală, unde s-a oficiat slujba prohodului.
De la Catedrală, cortegiul s-a format din nou, trecând prin faţa „Glasului Bucovinei”, unde întregul personal al redacţiei şi personalului tehnic au adus ultimul omagiu fostului lor colaborator. Apoi cortegiul a străbătut străzile până la cimitirul orăşenesc.
În faţa mormântului deschis, au vorbit păr.protoereu Iancovschi, în numele bisericii şi d-nii : dir. Silvestru Netea, în numele „Asociaţiei voluntarilor de război”, Eugen Popovici, în numele Sindicatului şi breslei ziariştilor bucovineni, dr.Traian Chelariu în numele redacţiei ziarului „Glasul Bucovinei”, A.Sabin, în numele Casei asigurărilor sociale, dr.Octavian Scalat, în numele Asociaţiei cooperatiste „Temelia” şi Ştefan Bidnei, în numele foştilor colegi de studii ai regretatului defunct.
Vorbitorii au omagiat rarele calităţi ale mult regretatului defunct, subliniind meritele pe care şi le-a câştigat pe timpul zbuciumatei sale vieţi.
Trista ceremonie a luat sfârşit la orele 18.”
(din caietul Ing.P.Ciobanu, după colecţia „Glasul Bucovinei” Nr.5536 din 27 ianuarie 1939 de la Bibl.Acad.Bucureşti)
