Note de lector: ÎN AMURG de Emilia Ţuţuianu

11 Jul 2012 by m.gurza, Comments Off

ÎN AMURG

de Emilia Ţuţuianu

(Editura „Timpul”, Iaşi, 2004)

 

            După o primă carte de poezie („Flori de măr” – versuri, Princeps Edit, Iaşi, 2002), fosta elevă a Liceului „Roman-Vodă” din Roman, absolventă a Facultăţii de Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a încredinţat tiparului o plachetă alcătuită din 33 de texte poetice şi 3 proze scurte, girul cărţii fiind asigurat de Tudor Ghideanu, care semnează o prefaţă intitulată „Labirint întru lumină”, iar valoarea bibliofilă fiind sporită şi prin reproducerea unor ilustraţii sugestive ce poartă marca binecunoscută a graficianului de acum, a pictorului Iosif Haidu.

            Cartea de acum a Emiliei Ţuţuianu poate contraria pe cel care se va opri la constatarea de mai sus – alcătuire din versuri şi proză, întrebându-se: „De ce? De ce nu numai versuri? De ce şi proză, în amestec?

            Pătrunzând în esenţa ei, citind-o până la ultima pagină, cititorul va constata că cele trei texte care încheie placheta sunt tot atâtea poeme în proză ce se înscriu în aceeaşi arie tematică – iubirea ca sentiment etern al fiinţei umane.

            Poezia Emiliei Ţuţuianu este rezultatul acumulărilor sale livreşti, pe baza lecturilor din poezia clasică şi modernă română şi universală, realizate în timp – „Hoţ al vârstelor”, „cu scurgere haină” –, acumulări presărate cu nostalgia copilăriei, din „amintirile născute din alt timp”, nostalgie transformată de bunicii Ioana şi Ion Mureş „într-un vis etern”, cărora le este dedicată această carte şi în care întâlnim trei poeme scurte, dar de o sinceră gingăşie: „Casa bunicilor”, „Bunica”, Bunicul”, cu dragostea neîmplinită („Te caut peste tot… şi nu te găsesc”, Visul dragostei) şi cu cea a destinului: „Stingher tu treci pe lângă mine, / Şi ierni aduci şi vânturi reci…/ Oh!… te cunosc atât de bine, „Destin al meu, la cine pleci?”. Aceeaşi nostalgie, pusă pe seama personajului Ioana din proza „Acasă”, se naşte şi din „Chemarea… locurilor copilăriei”, a „casei bunicilor, cuibul fericirii ei”.

Proza aceasta este o evocare a bunicilor, un omagiu adus fiinţelor care i-au marcat copilăria („un scurt şi mic eden”), care i-au hrănit imaginaţia iscoditoare cu primele cărţi descoperite „în rafturile ce miroseau încă a lemn de brad”, cărţi care purtau semnăturile lui Creangă, Eminescu…..

            Autoarea se dovedeşte a fi o perpetuă căutătoare a fericirii („…avântându-mă din iarba deasă a pământului / Mă furişez în noaptea albastră, / alergând bezmetic spre ceruri. / Caut fericirea ce s-a destrămat / sub pleoapele îngenunchiate de lacrimi…”), prin intermediul iubirii „pitită tainic” de la începutul fiinţei sale, dar şi din înţelepciunea izvorâtă „din cunoaştere”, visând („să merg pe valul apei înspumat”) încrezătoare că va găsi „fructul” născut din scuturarea petalei, fruct pe care, negăsindu-l, pentru a-şi proteja inima „de buruienele omeneşti”, va căuta şi va „afla în adâncuri Misterele Eleusine”, pe care le va ascunde „apoi fericită / în al meu petic de cer”.

            Şi totuşi, Emilia Ţuţuianu este o luptătoare. Nu cedează, la fel ca Pescăruşul care „în zborul lui spre împlinire”, „se-nalţă iute din durere / zburând mai sus, tot mai uşor, / sorbind a cerului putere / şi aripi… pentru noul zbor”. Imaginea mărului, ce are creanga „prea încărcată de flori”, din poezie, revine şi în proză. Ioana, răscolită de iubire, „de briza adusă de mare, fără ca privirea să zărească ţărmul”, îşi deschide ferestrele „spre florile de măr ale sufletului ei”.

            Aşa dar, poezia sa, în versuri sau proză, deşi nostalgică, degajă un aer tonic, optimist: „Du-te, du-te noapte…/ zorii să se-arate. În drumul spre cer, leapădă-ţi, eu vreau, / haina-ntunecată. / Şi-n val de lumină, / soarele să vină. / Du-te, du-te… te înalţă, / din adâncul pământului / din tristeţea gândului. Şi vino… iubeşte. / La soare zâmbeşte!” (Stihia învinsă) .

E. Ţ.Tomșa

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8869

Ultimele Comentarii