Artur Silvestri – “traiesc numai ca sa scriu” (file de corespondenţă)

27 Nov 2012 by m.gurza, Comments Off

Draga Doamna Gurza,

Am fost mahnit si am cazut pe ganduri citind, printre randurile scrisorii primite, ceea ce mi-ati impartasit – sau am crezut ca imi impartasiti – mai deunazi; un fel de simtamant de descurajare care poate ca vorbeste despre singuratate si ingratitudine, “raul omenesc” irational, relatii formale si intalniri necontinutistice care fac, insa, partea cea mai cuprinzatoare a vietii ce traim. Daca despre acestea ar fi vorba printre altele-si nu gresesc-am sa va spun ca le cunosc si eu prea bine si ii multumesc Celui ce le chibzuieste pe toate ca mi le-a dat si m-a facut sa nu mai am iluzii si sa nu ma mai amagesc fara nici un rost; iau, de aceea, totul asa cum vine, fara sa ma afecteze atunci cand se produc(caci le cunosc) si daca nu le aflu la cate cineva (caci se intampla, desi rareori)stiu cu atat mai bine sa pretuiesc caracterul, tinuta nobila si gestul cuminte si cuviincios.

Tot ceea ce cred ca imi evocati intr-un mod nedefinit, dar cu o amaraciune continuta, ce o inteleg, trebuie, insa, tinut la departare si retinut in locul izolat ce i se cuvine mai ales in ziua de azi,cand toate sunt neverosimil de frivole iar echilibrul moral aproape ca nu mai exista.Caci, pana la urma, acestea sunt relele si suferinta nemeritata care ,indepartate, ne ajuta sa ne definim mai bine si sa ne gasim rostul nostru propriu si poate chiar si partea noastra de destin colectiv. Semnificatia acestor ganduri depaseste regimul clipei. Imi amintesc ca, odinioara, cand eram nu numai ceva mai tanar(caci astazi ma simt de parca as avea o mie de ani si uneori cred ca ii si am) ci si mai increzator ca voi putea face macar o parte insemnata din ceea ce proiectasem, aveam un sentiment atat de teoretic al sfarsitului incat convingerea ca acesta se intampla intotdeauna undeva, departe, si ca nu se va abate si pe la mine, imi dadea o iresponsabilitate apropiata de simtul vesniciei. Acum stiu ca era o iluzie si ca esentialul nu mai este sa nadajduim ca niciodata nu il vom cunoaste ci, mai degraba, ca va sosi cand macar o parte din ce avem de facut s-a asezat intr-o oarecare randuiala.
De aceea, poate, ma straduiesc sa duc pana la un capat vizibil ceea ce imi propun si reusesc cu greu,uneori trebuie sa si aman si incerc un simtamant de neputinta. In acest an ma gandisesc ca voi publica cu cel putin de trei-patru ori mai multe carti decat anul trecut si acum, cand se apropie toamna, observ ca aparute sunt mai putin de jumatate decat inainte. Ce m-o fi impiedicat? Si ce anume a adus in loc de intensificare -amanari si iritare surda, ca si cum nu as fi reusit sa ma concentrez indeajuns in felul in care asculti muzica sau cauti sa percepi un mesaj de departe? Nu imi pot da seama chiar daca incerc in fiecare zi. Poate ca este batranetea sau prea multele obligatii ce se aduna si nu se mai incheie. Dar nemultumirea exista. Cateodata imi vine sa cred ca nici nu mai am rabdare si ca ma grabeste gandul de a face cat mai multe si cat mai repede din ceea ce, probabil, doar eu pot sa fac, asa cum, de altminteri, sta in puterea fiecaruia sa faca anumite gesturi mai mari sau mai mici care ii sunt date lui si numai lui. O sa reusesc? Le voi implini intr-un fel ce ar putea sa semene macar cu o schita sau cu o ipoteza? Iata intrebari fara un raspuns deslusit; ramane doar nadejdea, imensa si nelinistita ca si banuiala ca nu vom muri de tot.

Pentru mine, care traiesc numai ca sa scriu, toate aceste simtaminte se rasfrang in nazuinta de a mai face sa existe inca o carte si inca una, si inca una.Iar faptul insusi ca acestea se nasc echivaleaza cu incredintarea unei datorii ce s-a indeplinit in felul ei, oricat de putin semnificativ caci important ar fi, pana la urma, ca ele vor exista. Si mai mult ca sigur ca vor face bine cuiva, candva,intr-un loc oarecare de pe Pamant.

 

Cu drag,

Silvestri

(File de corespondenta, 22 August 2006)

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 11511

Ultimele Comentarii