Artur Silvestri: ” Înţeleptul din America”

29 Nov 2012 by m.gurza, Comments Off

Soarta operei lui Alexandru Nemoianu  este tot atat de stranie ca si opera insasi .Si in acest caz , un complex de imprejurari potrivnice opreste privirea calma si cuprinzatoare si amana in chip greu de inteles atat valorificarea operei cat si perceptia ei daca nu chiar  impiedica pana si citirea insasi. Contribuie la aceasta , intre altele , dificultatile in a fi clasificata ca gen si formula . Scriitorul e socotit , prin simplificare stereotipa , cand istoric , cand prozator  iar productiile lui , fiind neobisnuite , nu par sa atraga aprioric sau intimideaza . Dar nici tematica nu pare mai apropiata spiritului comun  . “Istoria romanilor-americani ” ( materie cu aspect specios si , in aparentza, obiect de eruditie seaca si arhivistica ) , memorialistica “taranismului ” afirmat violent  in ” Borloveni ” sau aceea i-revendicativa si elegiaca din ” Puccini 4 ” sunt tot ce poate fi mai rebarbativ in viziunea intelectualului de atitudine creola si a belferimii lucrand dupa tipar . Si cum scriitorul vietuieste intr-o recluziune anahoretica in tinuturi indepartate si nu cultiva prietesugul zgomotos si spiritul gregar ,manifestandu-se in maniera grava , reflexiva si ticaita, incapabil nu a practica ci chiar a pricepe tocmeala , invoielile si scara de valori rezultata din troc, raspandirea prin lectura  e restransa desi opera exista cantitativ si , privita atent , ar trebui sa impuna. Si exegeza nu putea fi decat firava pana la un punct , continand  o vreme mai mult  recenzii intamplatoare si putine .
Aceasta situatie  nici nu uimeste in climatul de grotesc , pestrit si de ierarhii de valori cladite anapoda ce domneste la noi unde in traditie ancilara se saruta pana si papucii boierimii depravate de prin divane in vreme ce  carturarului retinut si ganditorului eretic – socotiti a nu avea greutate in imediatul chiverniselilor de neam-prost – le raman dispretul si omisiunile voite sau nepasatoare.
Concluzia ce s-ar fi obtinut pana deunazi , indicand ca exista opera dar lipseste penetratia    nici nu ar fi avut importanta caci nu atat adulatia  contemporanilor da valoarea ci staruinta ecoului in timp si puterea ” scriselor ” de a inrauri (fie si prin adagiu anonim si apoftegma devenita “folklor”) creind  interogatii periodice ; acestea daca nu ar ilustra cazul dramatic cand   , ignorata in vremea ei  , opera ar ingadui abia  probabile restituiri si nadejdi in  descoperirea tarzie . Cum insa la noi,  unde metoda “ingroparii de viu ” a celui inconform face furori si  ridicarea scarii de valori se face cu exclusivism inca de azi (daca nu chiar de ieri prin selectia aprioristica ) increderea  in dreptatea posteritatii trebuie sa fie mai redusa decat ne-ar intari-o  vremurile neconvulsive cum nu sunt cele ce le traim . Rezulta ca ipoteza justitiara in forma ei metafizica  trebuie mai degraba stimulata  prin ajutor contemporan si contributie fara iluzii insa cu simtamantul viu al masurilor echilibrate .
Cartea aceasta  acopera in fapt goluri anterioare desi fusese planuita ca omagiu de varsta rotunda intr-un fel, totusi ,diferit de obisnuitele  “melanges” ( incluzand evocari de personalitate , “fortuna ” si studii  in subiecte de tot felul. In locul lor s-au adunat cateva zeci de comentarii , eseuri si, putine doar,  cronici si recenzii care, desi cantaresc -ca majoritate – suficient cat sa impuna , abia daca deschid un dosar al receptarii in felul unor pagini preliminare .
Caci depasind prejudecatile , cititorul incepe a descoperi cu uimire ca acolo unde pare a intalni examinare de istoric este , de fapt, un gen rar de literatura sapientiala cultivand fara model explicit apologul , “cuvantul de invatatura” si “povata ” precum in alte vremuri cand nu literatura ci  cercetarea ziditoare constituia formula predilecta si cu efect si ca autorul tinde nu spre dizertatie de catedra ci -prin adagiu si apoftegma- la “exemplar” si inteleptire . Proza  insasi nici macar nu -i fictiune propriu-zisa ci   povesti libere extrase din viata sau , mai bine zis , fulguratii  de  un fel memorialistic  de  o ingenuitate uimitoare  si  unde adeseori aripa angelica a poeziei bate rar , ritmic si impresionant precum in prea putine din creatiile de seama care nici nu au gen , specie si asemanari . Literatura insasi , de fapt “creatia” (caci aceste intocmiri sunt literatura dar situata in alta varsta , poate coetanee cu insemnarile medievale de scriptoriu )  e un fel de sir prelung si rapsodic de ” eseuri ” adica de “incercari ” in sensul originar unde , daca ar trebui sa se cuprinda intreaga lor semnificatie , chiar  intelesul mistic ar fi prezentza de capatai . Dar si tematica se dovedeste a fi altfel decat pare . Ceea ce , in cercetarile despre ” rominul american” , da sentimentul studiului de eruditie pe subiect impus (fiind, in fond, dovezi de spirit carturaresc inzestrat si meticulos ) se reveleaza deopotriva ca reflectii asupra “modelului existential romanesc” , in fond un originism consubstantial ce se poarta cu sine inerent peste incidentalul geografic si contextul ingaduitor sau ostil . “Taranismul” insusi al Borlovenilor  se adauga acestui  mister de conformatie  prin ecou de unitati organice si , de oriunde am lua-o , se rasfrange in impresionantele dovezi de materie medulara calinesciana intruchipate de “spiritul getic “, de sadovenism si de regresiunea catre arhaic . Filosofia insasi este aici iesita din realitatile necontingente si nu-i de mirare ca in satul primordial , codificat de ritualuri , hotare , obiceiuri si cutume enigmatice , sentimentul vietii in spiritul comunal , de “loc de origine” dezvoltat prin tinuturi , plasi si ” tari “, triumfa ca legitimitate . Acesta este , la drept vorbind, si  argumentul memorialisticii “bucurestene” din Puccini 4 si imprejurimi care nedumereste printr-un bucurestenism de cartiere traditionale  , de “mahalale” stravechi  si  de lume asezata in masurile vietii la tara inevitabila intr-o federatie de sate precum Bucurestii originari .
Perspectiva este pretutindeni  “eretica” avand  , de fapt , o inactualitate  ce se intalneste cu greu  la noi  unde  stereotipul  impus  consta in semidoctismul petulant , “uratul” steril si  o maladie a urii fata de sine ce strica pana si destule suflete tari .Insa aducand  reactiune si argument , aceasta trezeste , impresioneaza pe cai nelamurite si stimuleaza .
Fiindca , in ultima analiza, aceasta carte cuprinde un sir de revelatii si desfasoara un sens al nadejdii care , la randul ei , este regasita cu uluire ca si cum spiritul colectiv se trezeste dintr-un lung somn dogmatic in luminile pure , calme si aurorale .

ARTUR SILVESTRI
25 Aprilie 2008 , in Vinerea Mare

(Din file de corespondenta – prefața volumului Înţeleptul din America )

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 27925

Ultimele Comentarii