Adrian Păunescu: Dor de Eminescu
Dor de Eminescu
Intr-o lume relativa
Ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi
Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea
Pe pamantul vechii Dacii
Cand mai mare, cand mai mic
Daca n-ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic
El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot
L-a-nfiat intreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant
Nașterea lui Eminescu
Ciudata noapte simt ca o sa fie
si-o sa trazneasca în dictionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naste Eminescul nostru iar.
A fost sortit sa vina-n cea mai dulce
si-n cea mai sfâsiata dintre tari,
pleca-vor toti ai zilei sa se culce
si-l vor primi stramosii lui calari.
Asa firesc se-ntâmpla nefirescul,
pamântul nostru sufera adânc,
la Ipotesti se naste Eminescu
si-n toata România mame plâng.
La noapte, dintr-un pântec si o slova,
se naste steaua celor ce-au tacut,
îngenunchez, în fata ta, Moldova,
si mâna mult lovita ti-o sarut.
De-atâtea ori, în vremuri, sfâsiata
ai fost, Moldova, cum sa spun nu pot,
dar Eminescu ce se naste, iata,
în Doina lui, o sa cuprinda tot.
Ciudata noapte, noaptea noastra mare,
o noapte cum a fost la început,
si, de la Cernauti si pân’ la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.
În el tresare trist Moldova toata,
toti fratii-nstrainati se regasesc,
în el o inima va sti sa bata
acum si vesnic, dorul românesc.
În Voronet s-a rasculat albastrul,
ca dintr-un cer frematator de frati,
la noapte-n tara va urca un astru,
se naste El, Români, va închinati!
Adrian Păunescu
