Părintele Adrian: “Vine timpul răbdării și al cernerii! Numai rugăciunea ne mai scapă…”
Părintele Adrian Făgețeanu
(16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011)
***
– Parinte, cum sa ne mai pazim de intinaciunile perverse ale necuratului din vremurile de astazi?
– Orice plan omenesc, (facut) dupa legile noastre, n-are sorti de izbanda. V-am spus: numai rugaciunea si Dumnezeu il mai pot salva pe om. Am comparat situatia (din zilele noastre) cu ceea ce s-a-ntamplat cand au navalit nemtii peste linia Maginot. Atunci, cei mai buni dintre francezi au strigat catre toti: “Sauve qui peut!”.
– Scapa cine poate!
– Da. Dar la noi, singurul lucru care ne mai scapa – am mai spus – este rugaciunea.
– […] O sa ajungem si noi vreodata sa fim o natie unita, parinte?
– Va spun ceva: “numai cei care vor rabda pana la sfarsit se vor mantui”.
– Si vine timpul rabdarii, nu?
– Trebuie sa vie! Voi ati vrea ca Dumnezeu sa nu-i fi dat voie lui Irod sa-l omoare pe Ioan? Sa nu-i fi dat voie sa ucida pruncii? Atunci el ar fi fost sarbatorit ca sfant!
– Dar nu se plineau Scripturile…
– Trebuia ca fiecare sa-si arate arama, nu? Si ca treburile sa se cearna…
– Nicolae Burdea: Va mai aduceti aminte parinte cand a fost cel mai greu moment al vietii dumneavoastra si, daca va mai amintiti, cum ati reusit sa treceti peste el?
– Eu n-am reusit niciodata sa rezolv o problema! Atunci cand a fost mai greu am vazut mana lui Dumnezeu! Eu, cu “dovleacul” (capul) meu, n-am reusit niciodata.
– V-o tinut Dumnezeu!
– M-a tinut – nu pentru meritele mele, ci ca sa atraga atentia altora!
– Deci ati fost pilda pentru altii…
– Nu. Nu pilda…
– Am inteles, parinte. Nu trebuie sa gasim noi solutiile. Ele sunt la Dumnezeu.
– Sa va mai spun ceva. Cand mucenicii erau aruncati la fiare, acestea erau infometate inainte de a fi asmutite asupra lor. Alergau ele sa-i sfasie, insa instinctual le spunea ca sunt oameni si…le lingeau picioarele.
– Nicolae Burdea: Fiind dobitoc, animalul nu poate sa distinga lucrurile…
– Ba da. Fiindca Dumnezeu era Cel care ii “dadea” si la magarita ce sa vorbeasca. Deci, cand leii dadeau de Daniil, nu-l mai sfasiau. O singura exceptie este – dar asta fiindca el si-a dorit-o -, a sfantului Ignatie Teoforul, care a tanjit sa fie sfasiat de fiare, ca nu cumva acestea sa-i linga picioarele si el sa creada ca este sfant! Ca sa nu-i vina aceasta idee – ca el este mai bun decat altii -, s-a rugat Domnului ca mai bine sa fie sfasiat decat sa se socoteasca pe sine mai drept (decat ceilalti).
(Extrase din materialul lui George Crasnean, “Un an fara avva Adrian”)
Sursa: Război întru Cuvânt
