Aspazia Oțel Petrescu: Scrisoare deschisă. Căutând “un leac de dor” de Bucovina, printre filele volumului, “Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”

12 Nov 2013 by m.gurza, Comments Off on Aspazia Oțel Petrescu: Scrisoare deschisă. Căutând “un leac de dor” de Bucovina, printre filele volumului, “Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”

Aspazia Oțel Petrescu

Stimată doamnă Mariana Gurza,

Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârșit de toamnă și în grădinița mea „doamna melopeelor” își desfășoară nostalgica sa romanță. Își așterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineți sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfințit. Copacii aproape goliți de frunze se leagănă trist în vântul sprințar; par stindarde zdrențuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu sulițe lungi de lumină trandafirii și daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea „farmec regretelor”.

Părea o zi obișnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristețe surdă punea stăpânire pe sufletul meu; îmi lipsea ceva. Un dor nesfârșit îmi încleștă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv și iremediabil și totuși ceva ce era dorit cu intensitate.

Îmi era dor de o zi de toamnă din grădina publică a orașului Cernăuți, orașul drag al copilăriei și adolescenței mele, oraș ce nu l-am putut uita în pofida anilor ce s-au scurs cu nemiluita din acel moment fatidic (anul 1944) când l-am părăsit cu jale de prohod în suflet, pentru totdeauna. Deși atunci era un început sfios de primăvară, toamna este anotimpul care îmi aduce an de an nostalgia după acest colț de țară, rai pierdut fără voie, pierdere niciodată acceptată. Probabil melancolia acestui anotimp induce în sufletul pribeagului chemarea gliei strămoșești.

Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să vă scriu această scrisoare deschisă. Căutam un leac de dor și l-am aflat în cartea dvs., în restituirea pe care i-ați făcut-o publicistului și scriitorului Vasile Plăvan, această bijuterie de restituire a unei întregi epoci, înecată atât de drept în uitare.

Desigur, am citit această carte a Dvs. „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei” cu toată atenția și cu toată considerația atunci când mi-a fost oferită de doamna Emilia Țuțuianu. O restituire perfectă, realizată după toate regulile genului și care demonstrează pe deplin că este vorba de un scriitor „Aufklärer”(luminator) care a reușit să nu fie doar un gazetar exemplu de virtute și talent, nu numai un român adevărat de o mare noblețe, ci și creatorul unei opere complexe, care cuprinde complet și cu mult har o întreagă epocă.

Nu este în intenția mea să rememorez toate argumentele care s-au adus cu prisosință pentru a demonstra că Vasile Plăvan a fost un om cât o epocă și nu voi reveni la toate apropierile care s-au făcut în paralel cu Ion Slavici și alții, juste și pertinente, atât de corect exprimat în lucrarea Dvs. Ați făcut, cu adevărat, o prestigioasă și completă operă de restituire. Vă felicit din toată inima. Opera lui Vasile Plăvan este atât de complexă încât poate oferi și alte apropieri. De exemplu folosirea limbii vorbite de bucovineni o putem găsi și la Eusebiu Camilar și la Anuța Naudriș-Cudla. Caracterizarea succintă și precisă a cântecului slav ne-a dus cu gândul la Lucian Blaga, care în „Orizont și stil” dezvoltă mai pe larg, în aceeași termeni, caracterul de stepă, infinit al „matricii stilistice” a creației popoarelor slave, față de spațiul mioritic al doinelor noastre.

Ceea ce vreau să spun este faptul că lucrarea Dvs., doamnă Mariana Gurza, a însemnat pentru mine o regăsire aevea a unei epoci cu care am fost contemporană. Anul 1936, când a apărut prima ediție a volumului „Boabe de lacrimi” coincide cu primul meu an de liceu. Amintirile m-au impresionat cu tumultul vieții de atunci în orașul de atunci în Bucovina de atunci de îndată ce am reluat lectura cărții, de data aceasta cu inima mea de bucovineancă, nu cu mintea care doar se informează. Cartea a fost de data aceasta o fereastră larg deschisă spre acea Bucovină prinsă în efervescența idealurilor unirii și independenței.

M-am pomenit pe străzile Cernăuților în acele dimineți de început de an școlar, când pașii mă purtau spre liceu și mă intersectam cu stolul băieților care împânzeau toate cartierele strigând cât îi țineau gura: „Glasul Bucovinei” Ritmau aceste două cuvinte într-o tonalitate cu totul deosebită, am regăsit-o în amintire și sunt capabilă să o reproduc. Părea să sublinieze importanța acestei gazete care cuprindea în filele ei toată lupta unor gazetari de talia lui Vasile Plăvan și pe care trecătorii grăbiți spre locurile de muncă o cumpărau știind că vor găsi acolo nu numai informații cotidiene, ci și spiritul creștin și ortodox al provinciei. Ziarul favorit le vorbea despre luptele de idei pentru unitatea  românilor, liberi, în sfârșit, să-și împlinească destinul istoric, plămădit cu atâta jertfe, de înaintașii legați între ei de aceleași doruri, de aceleași aspirații, de aceleași suferințe.

Am retrăit cu emoția de atunci acea atmosferă încărcată de patriotism, incendiată de idealuri înalte, răstimp de regăsire într-o patrie mare și unită.

Am regăsit numele unor oameni de seamă care mi-au marcat viața de școlăriță cum ar fi cel al profesorului de limbă și literatură română, Constantin Loghin, după a cărui istorie a literaturii române mi-am completat cunoștințele despre scriitorii români; sau cel al profesorului Emanoil Ilinț, directorul liceului Aron Pumnul, unde a învățat fratele meu, sau numele unor rude cum ar fi cel al uncheșului Ion Axani, văr primar al mamei mele.

Mi-am amintit povești rostite la ceas de sfat de uncheșii mei după mamă: povești despre voluntari eroi, soldați viteji animați de dragostea de glie sau despre participanți la lupte străine de interesul neamului cum a fost lupta de pomină de la „Câine-Creț” (Koniggrätz 1866). Mi l-am amintit pe fratele meu căzuindu-se în van să le corecteze pronunția localității cu pricina.

Rătăcesc și acum, când scriu, pe străzile Cernăuților și-mi astâmpăr dorul de locurile natale, de frumoasa mea Bucovină, mirificaȚară a fagilor” și ascult cu nesaț doinele și datinele străbune din foșnetul lor nemuritor.

Pentru toată această alinare de dor, „de profundis” vă mulțumesc doamnă Mariana Gurza. Pe viitor știu unde o să-mi găsesc leacul de dor. Va fi suficient să citesc câteva regionalisme, plimbându-mă printre „heiurile” bătrânului burg.

Aspazia Oțel Petrescu

***

Draga Doamna Mariana Gurza,
Va multumesc pentru scrisoare, am citit-o cu emotie, intalnind acolo si numele tatalui meu, si am aflat cu acest prilej multe lucruri despre oameni deosebiti!
Daca doriti sa vizitati site-ul familiei noastre literare, el are adresa: www.isanos.ro
Va doresc toate cele bune, inspiratie si spor in tot ce faceti!
Cu stima,
Elisabeta Isanos

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii