Nicolae DABIJA: Tkaciuk se pregăteşte de război

12 Jun 2014 by admin, Comments Off on Nicolae DABIJA: Tkaciuk se pregăteşte de război

„Eminenţa cenuşie” a partidului comuniştilor, adevăratul conducător din umbră al Republicii Moldova din cei zece ani de guvernare a lui Voronin, troţkistul Mark Tkaciuk şi-a depus mandatul de parlamentar, motivând că pleacă (vine!) să-şi pregătească partidul de alegerile de la sfârşitul acestui an.

Dar motivul este cu totul altul: Tkaciuk se pregăteşte de război. Timp de aproape jumătate de an, acesta a încropit o organizaţie şovină, care însumează până în prezent peste 6000 de tineri din Transnistria, Găgăuzia, Bălţi, Vulcăneşti, studenţi agresivi de la Universitatea Slavonă din Chişinău, de la Şcoala Antropologică a lui Tkaciuk ş.a. Ea îşi zice „Antifa”, care s-ar descifra „antifascism”. Fascismul pentru cei care fac parte din organizaţia lui Tkaciuk e o noţiune largă, care include Uniunea Europeană, România, SUA, NATO, unioniştii, toţi cei care se pronunţă contra intrării Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică a lui Putin, şi se vor în Uniunea Europeană, cei care afirmă că vorbesc limba română şi nu „moldovenească” etc.

În aceste zile Mark Tkaciuk cu alţi doi ideologi ai partidului comuniştilor, Grigori Petrenko şi Iurie Muntean, detaşaţi formal de Voronin (ca să nu dea motive Comisiei Electorale Centrale să-i scoată partidul în afara legii mai înainte de alegerile din noiembrie 2014), ţin conferinţe în tabere paramilitare (şedinţele pot fi urmărite pe diferite adrese de youtube) din Vulcăneşti, Tiraspol, Bălţi, unde membri ai asociaţiei extremiste „Antifa” se antrenează pentru manifestaţii „antifasciste” – provocări, destabilizări, dezordini de masă. Ei sunt împărţiţi în grupuri „de şoc” a câte 5-6 persoane, care să acţioneze pe cont propriu în provocările care vor urma.

Aceştia se pregătesc de un „antieuromaidan”  chişinăuian, care ar culmina cu „victoria poporului” (unul dintre cei care i-au încurajat la o ultimă conferinţă comunistă că „poporul are dreptul la răscoală” este „democratul” Anatol Plugaru, un alt instigator e fostul „revoluţionar de profesie” Iurie Roşca) şi ar fi însoţită – ceva mai înainte de alegeri şi de semnarea documentelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană – cu arestarea Guvernului Republicii Moldova, cu arestarea preşedintelui Republicii Moldova, a primarului municipiului Chişinău, cu reţinerea mai multor deputaţi „trădători”, cu asasinarea unor „activişti extremişti” etc. Există zeci de ascunzişuri clandestine cu armament, pregătite pentru „poporul revoltat”, care nu sunt decât emisari ruşi, sosiţi, chipurile, „pentru odihnă” în Republica Moldova, detaşamente bine pregătite şi instruite care aşteaptă la Tiraspol şi Tighina, mulţi dintre ei trecând deja Nistrul. Unul dintre acele „cuiburi de muniţii” a fost descoperit întâmplător acum două luni în Ciocana. Mihail Amberg, cetăţean al Republicii Moldova şi al statului Israel, avea ascunse sub patul pe care dormea lăzi cu automate, grenade, cuţite etc. Fiind descoperit, acela l-a sunat pe Mark Tkaciuk şi imediat la domiciliul lui s-a deplasat întreaga conducere politică a partidului comuniştilor, ca să ameninţe poliţiştii: „Lăsaţi-l în pace, că o să venim la putere şi voi o să fiţi cei care veţi înfunda puşcăria”. Poliţiştii, intimidaţi, au început să-şi ceară scuze de la bandit, i-au confiscat doar cele vreo 4 automate Kalaşnikov şi grenadele, unica pedeapsă aplicată fiind arestul la domiciliu al şovinului. Cei care n-au permis ca acest terorist (s-a dovedit că el a fost cel care în august 2012, la Bălţi, i-a spart cu o piatră capul unei ziariste) să fie încătuşat au fost deputaţii Grigori Petrenko, Zurab Todua, Ina Şpak, Mark Tkaciuk (care aştepta în stradă în maşina sa), consilierii comunişti Igor Grişko, Ivan Pavlov, Nikolai Mârâi şi Ivan Muntean, fratele deputatului Iurie Muntean.

Ce interes au avut aceştia să apere depozitul clandestin de muniţii al celui vizat? În care ţară din lume nişte deputaţi sau politicieni care ar sări în apărarea unui terorist n-ar fi înfundat puşcăria?!

Dar se vede că la noi e altfel.

Banii pentru „revolta poporului” din Republica Moldova contra intrării noastre în Uniunea Europeană şi pentru aderarea noastră la Uniunea Gulagurilor, iniţiată de Putin, Nazarbaev şi Lukaşenko, peste o sută de milioane de euro, sunt direcţionaţi de către Federaţia Rusă prin conturile unui miliardar rus, Aleksandr Beleaev, către beneficiarii Renato Usatâi, Mark Tkaciuk, Igor Dodon ş.a., care trebuie să recurgă la tot ce le trece prin minte, inclusiv la „revolte armate”, doar ca să împiedice intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Putin îşi dă seama că fără Ucraina şi Republica Moldova Federaţia Rusă devine un stat asiatic, iar aşa-zisa Uniune Euroasiatică e una mai degrabă musulmană, aşezată doar cu o margine a ei pe continentul european.

Cei 6000 de membri ai organizaţiei troţkiste „Antifa” se antrenează în aceste zile pentru confruntări cu „fasciştii”. Patriotismul lor rus, plătit bine, urmează să le astupe gura tuturor celora care nu se doresc cu Moscova. Planurile de ocupare a Republicii Moldova de către „popor”, dar de fapt de agenţi FSB ruşi şi de provocatori sosiţi de la Moscova şi Tiraspol, despre care Putin ne va cere şi nouă să dovedim că sunt trimişi de el, sunt pregătite în cele mai mici amănunte. Pe clădirile care urmează a fi atacate la „ora X” sunt aşezate însemne, aparent nevinovate, cunoscute doar de provocatorii lui Tkaciuk. (Pe sediul redacţiei noastre încă acum câteva luni a apărut un ciudat înscris-criptogramă „Здесь даже солнца не видно” (în rusă: „Aici nici soarele nu luminează”. Asemenea fraze au fost imprimate şi pe alte clădiri).

Cred că puterea din Republica Moldova, – preşedinţia, guvernul, SIS-ul, Ministerul de Interne etc. – cunoaşte mai bine situaţia, precum şi poznele pe care le pune la cale Tkaciuk (care nu mai are imunitate parlamentară şi poate fi deferit justiţiei), ca să ia măsurile care se impun, pentru evitarea unui război civil, precum cel din Ucraina, care e de fapt un război dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, „armata poporului” care ocupă aeroporturi cu tancuri şi lansatoare de rachete fiind toată alcătuită din ostaşi ruşi care doar şi-a dosit însemnele.

Armata a 14-a de la Tiraspol arde de nerăbdare să treacă Nistrul, ca să devină a „poporului” moldovenesc şi, condusă de comandantul Mark Tkaciuk, să-l poată decima în voie.
Îl mai poate oare cineva opri pe Mark Tkaciuk din aventura lui diabolică? Există oare legi şi pentru fiii diavolului sau ele au fost făcute doar pentru noi, cei care le-am suporta la nesfârşit nesfinţeniile?

Nicolae DABIJA

(Material primit electronic)

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii