Gheorghe Constantin Nistoroiu: Crăciunul în închisorile comuniste! Naşterea Sfântului Prunc

22 Dec 2014 by m.gurza, Comments Off

 

Crăciunul în închisorile sistemului ateu totalitar

 

   Naşterea Sfântului Prunc înfăşat în dantelăria colindelor, aduse şi apretate de Îngeri, a fost şi este slăvită şi vestită de toate vârstele, în toate locurile: de la zarva uliţei la entuziasmul sălilor de concert, de la coliba săracului la conacul bogatului, de la chilia umilă a călugărului la somptuoasa catedrală a ierarhului, de la schimnicul pustiei la atenee, sau alte edificii culturale, de la reşedinţele regale la încremenitele deportări, de la sânul familiei la sinistrele celule ale fioroaselor temniţe atee.

   Deţinuţii politici ascundeau în ei sufletul copilăriei aninat de stelele, care pâlpâiau de lumină, când la răspântiile albe se întâlnau cetele de juni şi prichindei chiuind cu urături şi strigături.

  În gerul încremenit al penitenciarelor, scânteile sufletelor celor închişi se aprindeau în miezul lor tainic de lumină, lăcrimând mireasma de colind a Crăciunului.

 

             A venit şi-aici Crăciunul,

             Să ne mângâie surghiunul;

             cade albă nea

             peste viaţa mea,

             peste suflet ninge.

             Cade albă nea

             peste viaţa mea

             care-aici se stinge.

             Tremură albastre stele

             peste dorurile mele;

             Dumnezeu de sus

             în inimi ne-a pus

             pâlpâiri de stele.

             Dumnezeu de sus

             în inimi ne-a pus

             numai lacrimi grele.

             Maica Domnului curată

             Adă veste minunată!

             Zâmbetul tău drag,

             înflorească-n prag

             ca o zi cu soare!

             Zâmbetul tău drag

             îl aşteaptă-n prag 

             cei din închisoare.

             Peste fericiri apuse,

             tinde-ţi mila Ta, Iisuse.

             Cei din închisori

             Te aşteaptă-n zori,

             pieptul lor suspină,

             de sfânta-Ti Lumină.

             Cei din închisori

             Te aşteaptă-n zori.

(Radu Gyr- A venit şi-aici Crăciunul)

   Deţinuţii politici, îngheţaţi, flămânzi, zdrenţăroşi şi bătuţi, păreau nişte stafii îngrozite ce bântuiau lumea închisorilor. Complet izolaţi de lume tremurau în celulele mici, care stiveau puterile lor sufleteşti şi trupeşti. Cu atât mai gravă era povara când în temniţă sălăşluia un suflet de crin, de copil. Avem o astfel de mărturie a Dr. Flor Strejnicu din Cisnădie-Sibiu. “Crăciunul anului 1941, când abia împinisem 15 ani, l-am petrecut în închisoarea Sibiu, pe atunci loc de detenţie pentru minori. Ocupam noi minorii, două celule mari, cu paturi suprapuse, în care eram înghesuiţi aproximativ 40 de Fraţi de Cruce…”Vorbitorul” era o dată pe săptămână, Duminica. Aveam voie să scriem o dată  pe lună acasă…Îmi aduc aminte şi acum de una dintre scrisorile trimise mamei mele în preajma Crăciunului.

                           Mamă dragă,

Dintre gratii, printre lacrimi şi suspine,

Sărutând nebun, zăbrele, cred că te sărut pe tine;

Dar de-odată fierul rece-l simt pe buze: vai,, ce grea

Este soarta ce desparte pe copil de mama sa.

   Acel Crăciun la 15 ani, mi-a marcat toate aducerile aminte”. (Flor Strejnicu, Creştinismul Mişcării Legionare. Ed. Imago, Sibiu, 2001, p. 133).

   Se deschidea fereastra dimineaţa pentru a pătrunde printre gratiile îngheţate toată asprimea gerului. Când se închidea, deţinuţii îşi puneau doar cămaşa, permisă, iar peste ea zeghea, ce era atât de rară că semăna cu gratiile de la fereastră. Totuşi în ajunul Crăciunului, creştinii simţeau căldura Naşterii Domnului, ca şi cum ar fi fost încălziţi de cele nouă cojoace ale Dochiei. “Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în srânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: “La mulţi ani!”. Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor, a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii:

“Îngerii cu păstorii măresc,/ iar magii cu steaua călătoresc…”

   Şi la întrebarea: “Cine-i? Cine-i”?

   A venit răspunsul şoptit: “Părintle Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti”. (Părintele Zosim Oancea-Închisorile unui preot ortodox. Ed. Christiana, Bucureşti, 2004, p. 95).

   După momentele sublime de tăcere şi de încărcătură emoţională pe care s-a urcat ca pe o scară de mătase, gândul de mulţumire la ceruri, sclipirile Bradului temerar se aud cântate de aceeaşi voce serafică:

O, brad frumos, ce sfânt erai

În altă sărbătoare,

Mă văd copil cu păr bălai

Şi ochii de cicoare.

 

Revăd un alb şi sfânt cămin

Şi chipul mamei sfinte,

Imagini de Crăciun senin

Mi-apar şi azi ‘nainte.

 

Un brad cu daruri şi lumini

În amintiri s-arată.

Prin vis zâmbeşte ca un crin

Copilul de-altădată.

 

Azi nu mai vine Moş Crăciun

Ca-n noaptea de cenuşă,

Ci doar durerile-mi s-adun’

Să-mi plângă după uşă.

 

Trosneşte lacătul de fier,

Se stige câte-o viaţă,

S-aude glas de temnicer

Pe lespedea de gheaţă.

 

Omătul spulberat de vânt

Se cerne prin zăbrele

Şi-mi pare temniţa mormânt

Al tinereţii mele.

    (Radu Gyr- O, brad frumos, cit. de Părintele Zosim Oancea. Op. cit. p. 97).

 

                  Naşterea Domnului la penitenciarul Suceava în anul 1948.

   Foametea, mizeria, boala, chinurile, injuriile, loviturile, suferinţa se adunau toate într-o durere ce străbătea până-n temelii firavele, plăpândele dar frumoasele fiinţe legionare, ce-şi mototoleau nădejdea în voia lui Dumnezeu, în temniţa Securităţii din Suceava. Nici una dintre ele nu putea sărbători Naşterea Pruncului, decât înecate de lacrimile dorului de acasă. Colindul fredonat pe rând, la zăbrelele celulei, era îngânat de un cântec de leagăn.

Dormi copilul mamii, nani, nani,

A plecat şi ultimul lăstun.

Ruginiră plopii şi tufanii

Şi din temniţa ce-i surpă anii,

Nu s-a mai întors tăticul bun.

Toate se împleteau în Sărbătoare; Colindul , suferinţa, lacrimile şi dorul de cei dragi:

  “Nu voi uita niciodată, mărturiseşte Dumitru Bordeianu, clipele de duioşie şi înălţare sufletească, când, din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui şi până la stingere, ocupantele ieşeau pe rând la geamul celulei şi cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înălţător spre cer, decât vocea acestor privighetori închise după gratii. Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toţi arestaţii erau cântecele de leagăn pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai ştiau de ele”. (Dumitru Bordeianu-Mărturisiri din mlaştina disperării. Ed. Scara, Bucureşti, 2001, p. 61).

Naşterea Sfântului Prunc în lagărul de prizonieri de la Mănăstârca din anul 1948.

   În lagărele de muncă răspândite pe tot cuprinsul Rusiei sovietice erau în afara prizonierilor de război şi legionari, fie  dintre cei paraşutaţi din Vestul Europei, fie condamnaţi ca duşmani ai comunismului. Astfel sunt cunoscute numele lui Nicu Popescu-Vorkuta, care şi-a scris cutremurătoarele mărturii în cartea Un legionar dincolo de cercul polar, mărturiile părintelui Dimitrie Bejani-Oranki-Amintiri din captivitate, sau cele ale profesorului Eugen Raţiu.

   “…În lagăr la Mănăstârca, în toate bordeiele ardeau feştile, între ramurile pinilor, pe care atârnau jucării confecţionate din placaj şi carton. Pentru cine erau toate aceste nimicuri? Inimile celor ce împodobiseră bradul le închinaseră copiilor care, în colţul de sub icoană, alături de mămica lor, îl implorau pe Moş Crăciun să-l aducă pe tăticul înapoi.

   În bordeiul 15 ne adunam şi, lângă bradul din colţ, la lumina opaiţului, cântam colindele Pruncului născut în Betleemul Iudeii. Uşor, liniştit, ca într-o poveste spusă de bunic, se depăna firul sfintelor amintiri.  Ultimul colind aducea rouă în ochii tuturor robiţilor:

Sub fereastra amintirii ne-adunăm,

Sufletul de altădată-l colindăm.

Cad nămeţii şi pierim

Fără cruce, fără ţară, velerim!

Trec în caravană magii dorului,

Peste fruntea rece-a luptătorului.

Brazii ard în vatra vechiului cătun,

Noi pornim colindul unui nou Crăciun.

Gândul nostru-n gândul ţării să-mpletim

Flor de gheaţă-ntr-o cunună, velerim!”

(Dimirie Bejan-Oranki-Amintiri din captivitate. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995, p.)

   După sfârşiul pedepsei legionarii care au supravieţuit au fost repatriaţi. Numai că la gară nu-i aştepta nimeni alţii decât securiştii spre a-i aresta  sub învinuiri închipuite şi tocmite de ei. Nicu Popescu-Vorkuta, Eugen Raţiu şi mulţi alţii, şi-au început detenţia pe vremea lui Carol al II-lea, au continuat-o în lagărele naziste, apoi în guberniile ruseşti şi din nou acasă (în temniţă), în patria pe care au slujit-o cu drag şi jertfă.

Crăciunul anului 1949 în închisoarea Piteşti

   Cu fulgii de zăpadă înfăşuraţi în gândurile reci, cu discuţiile de nemulţumire atârnând ca nişte ţurţuri pe duşumeaua glaciară aidoma  lespedei de afară mulţi deţinuţi îşi trăiau ultimile zvârcoliri. În piepturile mai tinere însă, sufletele evadau din temniţe. “În Ajunul Crăciunului, povesteşte Ioan Ianolide, mă mărturisisem, la semnalul dat în ţeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot…Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înţelesuri noi se desluşeau şi cerurile se deschideau uimitor:

                        O, brad frumos,

                     

Copil bălai, Crăciun şi brad

S-au stins în alte zile,

Azi numai lacrimile cad

Pe-ngălbenite file…

În bezna temniţei mă frâng

Sub grele lespezi mute,

Şi-mpovărat de doruri plâng

Pe amintiri pierdute.

Omătul spulberat de vânt

Se cerne prin zăbrele

Şi-mi pare lespedea momânt

Al tinereţii mele…”.

(Ioan Ianolide-Intoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 262). 

Naşterea Domnului la temniţa Copiilor din Târgşor în iarna lui 1949.

   Deşi ferestrele celulelor erau astupate cu scândură, în sufletele mocnite de durere ale condamnaţilor fără vină, mai licărea într-un ungher câte un bob de jar. “Într-una din cele două camere ale “izolării”, se înfiripase un cor dirijat de viitorul preot Ion Fulea din Sibiu, poveseşte Luca Călvărăsan (arestat ca elev al Frăţiilor de Cruce). Colindele acestuia străbăteau pereţii despărţitori ai camerelor de “închisoare în închisoare”-izolarea-, asfel încât puteau fin auzite de cei de “afară”. Răspunsul celor din urmă n-a întârziat. Grigore Istrate compusese “Pluguşorul de la Târgşor”, unicat al producţiilor lirice carcerale, care a început să răsune peste toată temniţa.

   Deosebit de impresionant a fost şi faptul că oamenii din sat au venit cu daruri pentru eklvii din închisoare”. (Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele. 2 vol. Editura Bucura Sibiu, 1998, p. 210).

 

                 Săbătoarea prin reeducare, a Naşterii Sfântului Prunc

                  în Decembrie 1950, la temuta închisoare Piteşti.

 

   Dacă până atunci torturile administrate cu destulă uşurinţă de venerabilii stăpâni erau “acceptate” , în Ajunul sărbătorii, degradarea absolută a intrat în sfera patologicului, atingând paroxismul satanizării. În fiecare celulă persista permanent o putoare dezgustătoare, de continuă vomă. În Noaptea Albă a Crăciunului, temnicerii aşterneau  cruzimea beznei lor mârşave  peste tot, cu vacarm şi loviri. Fiecare deţinut s-a retras în intimitatea lui imaginându-se în preajma celor dragi de acasă. Visul sau reveria, n-a durat însă mult…”În dimineaţa Crăciunului (mărturiseşte Dumitru Bordeianu), îndată ce a sunat deşteptarea la ora şase, Zaharia, unul din torţionarii-pedagogi ai reeducării a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineaţă să luăm poziţie fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină şi scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare…

   Doamne! Ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare!”

   (Dumitru Bordeianu, op. cit. p.198)

 

 Crăciunul la cea mai fioroasă temniţă-Aiud, în anul 1952.

   Deşi aveau toate pârghiile puterii, ba mai mult erau sprijiniţi de bolşevicii stăpâni pe ţară, deşi întraga Elită creştină se afla în închisorile din ţară, totuşi ateii comunişti tremurau şi ei, că flacăra creştină nu numai că nu se stinsese, dar devenise un ditamai vulcanul, care arunca lava sa fierbinte de jertfă peste tot în jurui. Temnicerii din ordinul mai marilor lor, în preajma sărbătorilor, deveneau mai “atenţi”: confiscau obiectele cu simboluri creştine, înjurau mai des, loveau mai aprig, izolau continuu, năpusteau întunericul peste tot, tocmeau şi premiau delatorii, interziceau închinarea şi chiar rugăciunea, dar spiritul de sacrificiu al multora nu-l putea opri.  Athanasie Berzescu în amintirile legate de Crăciunul anului 1952, ne mărturiseşe: “…În sfârşit semnalul de colinde s-a dat. Noi toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima svâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi scânteind în noapte, începem colindul “O, ce Veste minunată!”, continuând pe aceeaşi melodie cu “A venit şi-aici Crăciunul, colindul lui Radu Gyr. Gardienii băteau disperaţi cu pumnii şi cu picioarele în uşi, ameninţându-ne şi ordonându-ne să încetăm…PopulaţiaAiudului s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la urmă să cânte şi ei cu noi…Am trăit şi am simţit adânc aceste momente sublime. În acele clipe puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi”.

Numai temniţa posacă

a-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,

pentru noi nu-i stea,

cerul nu se-aprinde.

Pentru osândiţi

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

(Flor Strjnicu,, op. cit. p.143).

 

Naşterea lui Iisus Hristos în mina Cavnic a anului 1952.

   Febra pregătirilor de sărbătoare era în toi. Nu, nu-i vorba de creştini-deţinuţi, ci de gardienii şi stăpânii lor: o stare de alarmă prelungită, percheziţie generală mult timp şi afară pe ger dezbrăcaţi la piele, izolarea în celule separate a celor mai neînfricaţi cu lanţuri la picioare, hrana mai proastă şi mai rară, carceră şi bătaie la discrţie, noaptea exerciţii de alarmă…Ordinile severe veneau mult mai de sus, ca măsuri de “prevnire” a manifestărilor religioase.

   “Când am intrat în mină (spune Ion Ioanid), în galeriile întunecate care ne deveniseră prietene, toată mina a început să răsune de colindele pe care le cântam. Mai ales vocile preoţilor, printre care a lui Popa Scai sau basul extraordinar al unui legionar ardelean, pe nume Ciumău, cutremurau galeriile. Când am ieşit din corfe la orizontul 200 unde lucram noi, din cerime atârna o creangă de brad, împodobită cu panglici colorate. O puseseră acolo artificierii civili. Pe măsură ce deţinuţii descărcau corfele, creştea numărul vocilor din corul condus de Popa Scai. Mai bine de o jumătate de oră nimeni n-a plecat la locul lui de muncă şi s-au cântat colindele cunoscute de tot românul, dar şi cele cunoscute numai de lumea închisorilor…”.(Ion Ioanid, Inchisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I. Ed. Albatros, Bucureşti, 1991, p. 118).

Noaptea de Crăciun pentru cea mai vitează partizană Lenuţa Faina.

   Elena Lenuţa Faina a fost Liderul de necontestat al Mişcării Feminine de Rezistenţă. Curajul, devotamentul, iscusinţa, bărbăţia aş-i putea spune cu care făcea faţă oricărei situaţii, groaza răspândită în rândul Securităţii, de a-i scăpa mereu printre degete a făcut-o celebră şi de temut. Onoarea cu care a suportat închisoarea a făcut-o demnă de admirat şi vrednică de cinstire. “Era în anul 1952. În Ajunul Crăciunului (mărturiseşte Eroina noastră), la ora 12 noaptea a venit Securitatea să mă aresteze. Dormeam în acelaş pat cu fata bădiei Oancea. Aceasta era mai tânără decât mine, dar şi ea brunetă cu părul împletit în două codiţe, semăna mult cu mine. Când uşa s-a deschis cu zgomot mare, a apărut în prag Dordea, un prieten al familiei noastre, care locuia în Sibiu şi ştia unde mă ascundeam. Mic de statură şi cam slăbuţ avea în spatele lui trei căpitani voinici. Le era frică să nu trag în ei cu vreo armă automată. S-au pomenit în faţă cu două fete asemănătoare. Mi-am dat seama că că nu ştiau pe care s-a someze şi le-am spus” “Eu sunt Elena Faina”.(Lacrima Prigoanei vol. 2. Ed. Gama, 1997, p.167)

Naşterea Pruncului Sfânt la penitenciarul din Târgu-Ocna.

   “Ea o iarnă liniştită,- îşi va aminti mi târziu Ioan Ianolide- cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la Schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toaă suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. Ele au fost auzite în ceruri, ele au adus cerurile pe pământ şi cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta şi pentru sufletele acelea mari şi credincioase din Târgu-Ocna.

   În camera 4 erau atunci aşezaţi, printre alţii, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu şi fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Piteşti, care era foarte bolnav. Pe parta dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag.

         Ion şi părintele Gherasim se găseau în stare gravă. Valeriu se refăcuse un pic şi, după pravila de rugăciune obişnuită, se concentra acum să compună câteva poezii testamentere. De asemenea dorea ca în seara aceasta să alcătuiască un colind special pentru Târgu-Ocna.

   Cu sfială m-am apropiat de părintele Gherasim ca să văd cum îi este. M-a simţit şi a deschis ochii mari, negri, adânci:

  -Ai venit?…Mă bucur…Eram departe, în locuri de verdeaţă, de cântec de mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferinţă prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Şi acesta e un dar al Domnului. Nu ştiu cum să-I mulţumesc…Nu ştiu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie…

   S-a oprit puţin, a respirat adânc, apoi a reluat:

-Aici va fi într-o zi pelerinaj…

Pe malul Trotuşului

Cântă robii Domnului,

Înjugaţi la jugul Lui.

Dar cântarea lor e mută,

Că-i din suferinţă multă

Şi-i cu lacrimi împletită.

 

În inima robului,

Domnu-Şi face ieslea Lui,

În noaptea Crăciunului.

 

Flori de crin din ceruri plouă

Peste ieslea Lui cea nouă

Şi din flori picură rouă.

 

Stă un copilaş în zare

Şi priveşte cu mirare

La fereastra de-nchisoare.

Lângă micul copilaş

S-a oprit un îngeraş,

Ce-i şopteşe drăgălaş:

“Azi Crăciunul s-a mutat

Din palat la închisoare,

Unde-i Domnu-ntemniţat”.

 

Şi copilul cel din zare

A venit la închisoare

Să trăiască praznic mare.

(Valeriu Gafencu-Colind, citat de Monahul Moise în Sfântul închisorilor. Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p.304)

 

 

Crăciunul exilului legionar

   La iniţiativa diplomatului Traian Popescu, legionarii auto-exilaţi în Spania au găsit mijlocul de a atrage atenţia celorlalte ţări asupra atrocităţilor comise de regimul comunist în România. Astfel, au fost editate la Madrid 54 serii de vignete filatelice cu caracter istoric, religios, comemorativ, toate având acelaşi tematică-obiectivă: lupta anticomunistă. Aceste vignete circulau pe corespondenţă alături de timbrele oficiale ale ţării de unde se făcea expediţia, din 10 Mai 1954 până-n 25 Decembrie 1969. Desenul,  aparţinând pictoriţei românce Olga Vasilovschi, reprzintă o celulă de închisoare şi silueta unui deţinut cu lanţuri şi greutăţi la picioare, pe care apar simbolurile comuniste, secerea şi ciocanul. Ansamblul înruchipează neamul românesc încătuşat de comunism. Printre gratiile ferestrei se strecoară lumina stelei de la Betleem, iar sub blânda ei mângâiere deţinutul rememorează tradiţiile româneşti ale Crăciunului de altădată. Pe fiecare vignetă stă scris în română, engleză, franceză şi spaniolă, “Crăciunul 1963 în Europa de Est”…(Traian Popescu/Flor Strejnicu, Din lupta exilului românesc din Spania împotriva comunismului.  Ed. Imago, Sibiu, 1994).

Pictura ,,Iisus în Zeghe” de Părintele Arsenie Boca

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8951

Ultimele Comentarii