Mugurel Pușcaș: In Memoriam mamei, înv. Maria Pușcaș – 25 de ani de la plecarea sa în veșnicie
Maria Pușcaș
– vara, 1962 –
DEMULT
(în amintirea mamei mele, Maria)
E mult de atunci, vremuri vechi şi cai albi…
Ne jucam în fân proaspăt cosit, prindeam fluturi,
Tata făcea căpiţe, mama pregătea masa de prânz,
Noi prăjeam păstrăvi pe maluri, în luturi.
E mult de când mângâiam mieii albi, pe creştet,
Tata-şi socotea blănuri moi, de căciulă…
E mult de atunci, e aromă de cetini,
Sunt tot eu, dar cuprins într-o altă formulă.
E mult de când vântul plecării îmi spulberă,
Amintiri despre veri despletite şi zâmbete…
A trecut ca un vis viaţa mamei iar nopțile,
Sunt un tainic cal alb, spulberând osemintele.
Maria Pușcaș
– iarna, 1959 –
DE SÂNZIENE
Cununi de sânziene se-aruncă pe case,
Străbunii privesc, coroniţele cad….
A mamei cunună aş vrea să rămână,
Dar ţigla e udă, sub lacrimi de jad.
Se tânguie clopote-n vechea biserică,
Surâd sânziene pictate pe cer,
A mamei cunună n-a vrut să rămână…
Demult, îngropată-i sub lacrimi de ger.
Când sunt pregătite în corliţe seceri,
Recoltele-așteaptă, țăranu-i avid…
Eu secera morţii nicicând n-oi ierta-o,
A luat-o pe mama…Azi câmpu-i arid.
Şi plâng sânziene când rupt le e trupul,
De mâini plămădite în câmpuri cu dor….
Eu trec mai departe, sărut trist o cruce,
Iar viaţa îmi pare al neantului cor.
Mugurel Puşcaş
