Liviu Florian JIANU: Educatoarea

31 Mar 2015 by m.gurza, Comments Off

   A fost anunţat că a murit. A fost dusă imediat la capela cimitirului. În urma ei s-a eliberat un pat în sala aceea în care zăceau o duzină de legume: femei şi bărbaţi, acum fără sex, care erau hrăniţi precum copiii, şi care produceau în azil deranj, cheltuieli, şi urină. Acolo mirosea atât de uman, cum numai leşurile care rămâneau în urma războaielor, părăsite pe câmpiile albe pictate cu ciori, mai miroseau, putrezite  pe jumătate şi mâncate începând de la globul alb, ocular.

               A ajuns la cimitir dimineaţa. Femeia se odihnea de două zile în cel mai ieftin sicriu de brad. Părea că  doarme. Părea că toate mirosurile au spălat-o, şi a rămas învelită în somnul cald al veşniciei, fericită, odihnită, şi legănată. Era acum un copil cu faţa de ceară, bucuroasă că învăţase, după o viaţă de educatoare, să moară.

               A fost educatoare într-un mare oraş transilvan. Desena şi povestea fermecător. Rămăsese văduvă de razboi. Vorbea mult, dar avea ce spune.. Se născuse într-un sat din Transilvania. Avea o soră mai mică. Abia coborâte din leagăn, părinţii le-au murit de tuberculoză. Trecuse prin război cu aceeaşi pace cu care a trecut prin moşierism,  comunism, fiind pe rând când boieroaică, scăpătată în urma bărbatului, avocat, ucis pe front,  când tovarăşă educatoare. Nu a avut copii. Doar atât: câteva mii de copii din oraşul Braşov. În general, copii de muncitori. A lucrat şi după vârsta pensionării, pentru că nu aveau cadre. I-au luat tot. Două grădini, două case. I-au dat un spaţiu la o proprietăreasă. Le-a dat tot.  Tot ce ştia ea, şi căldura ei, şi liniştea, copiilor.

              Privea acum faţa aceea fericită, plecată în grădiniţa unei lumi mai etern visătoare, şi îşi aducea aminte: cum se bucura ea ori de câte  ori îi primea în vizită. Cum le decupa articole din magazinul istoric cu oameni mari, nobili, şi principese. Cum le desena schiţe şi acuarele. Cum le croşeta fulare şi haine. Cum nu venea la ei, să nu cheltuie ei banii pe primire. Cum le tot scria să vină, să îi ţină din pensia ei de educatoare, măcar câteva zile din concediul lor, la munte.  Cum nimeni nu îşi aducea de ea aminte, nici-un copil, nici-un părinte, din cei pe care îi învăţa cum să se poarte,  îi încălţa, îi îmbrăca, îi spăla, îi culca, le recita, îi asculta,  le dădea să mănânce. Cum doar colegele o chemau – veniţi repede – că a născut … urma numele, şi avem nevoie de dumneavoastră, cât stă acasă… sau s-a îmbolnăvit o colegă… sau nu mai facem faţă, veniţi şi ajutaţi-ne… şi tovarăşa ţăran-moşiereasă venea veselă,  şi ciripea ca o vrabie, şi muncea cât zece, până şi la bătrâneţe, şi citea mult, acasă, şi le dădea sfaturi, şi le povestea câte şi mai câte  din viaţă, din istorie, şi tovarăşa directoare o invita, poate, la câteva luni, la o cafea,  şi ea povestea asta la toate prietenele, cum s-a simtit ea  de bine când a băut  un nechezol cu colegele, timp în care copiii oraşului visau.

            Privea faţa ei şi îşi spunea că aşa mor cei din serviciile secrete ale vieţii, nu îi ştie nimeni, se strâng, ca acum, câteva rude, şi se simţea bine că nu e singur, că mai există, măcar la înmormântări solidaritate, erau acolo  un vecin, o vecină, o verişoară a mamei, şi cei din familie, şi educatoarea zâmbea unei amintiri de ceară, el fuma, şi strângea din dinţi, să nu îi iasă fumul prin inimă, afurisită istoria asta, cum împarte ea aceeaşi educatoare în doamnă, tovarăşă, tanti, şi, în cele din urmă, în aia de la şapte, du-te şi spal-o, că iar s-a pişat pe ea ca o vacă,  nu mai ştia de ea, săraca, redevenise copil, şi acum, lângă tronul ăsta, era frumoasă, avea toată veşnicia înainte, cuiele intrau în capac, şi a fost atât de uşoară, încât nici nu au mai dus-o până la groapă, au rămas toţi pe marginea aleii, privind coşciugul care era, până în cer, tras pe sfoară…

Liviu Florian JIANU

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 2
Vizualizari : 9885

Ultimele Comentarii