Cuvânt și iubire

„Trăim minciuni adevărate / trăim de parcă n-am trăi.
Cu toate zilele în spate /  trăim de parcă am muri.

Au tot murit pe la răscruce / Grigore, Doine şi Ioni.
Tot pentru noi urcând pe cruce / să fim mai tari, să fim mai domni”.

(Viorica Nagacevschi)

Trăim o perioadă extrem de dificilă. Fiind atât de aproape de realizarea visului european după semnarea Acordului de Asociere la 28 iunie anul trecut şi atât de departe suntem astăzi. Mulţi se întreabă: de ce am ajuns în această situaţie. De ce guvernanţii, pentru care electoratul cu atâta greu le-a acordat 55%, mulţi votăndu-i călcându-şi pe inimă, scrâșnind din dinţi pentru găinăriile lor numai de a continua cursul proeuropean, atât de prost au valorificat această grea victorie. De ce cei, în care am investit atâtea speranţe ne-au trădat (a câta oară!). Astăzi PLDM repetă sindromul PPCD. Am mai spus-o că pupatul cu comuniştii este foarte veninos. După pupăturile nenumărate ale lui Iu. Roşca cu Voronin astăzi PPCD este la groapa de gunoi a istoriei. Cu PLDM se repetă acelaşi lucru. După ultimele găinării şi trădări ale PLDM-ului legate de constituirea unei alianţe minoritare nefuncţionale, compromiterea serioasă a cursului proeuropean prin zădărnicirea alegerii lui Iu. Leancă în funcţia de premier şi alegerea unui premier cu mari probleme sub aspectul integrităţii, după scoaterea în vileag a furtului secolului la cele trei bănci reacţia societăţii civile nu s-a lăsat multaşteptată. Conform ultimului sondaj, dacă acum ar avea loc alegerile PLDM ar lua doar apr. 10% din voturi, comparativ cu peste 30% în 2010 şi 23% (cu locomotiva Leancă) în 2014. Căderea atât de rapidă a PLDM-ului, care a fost stâlpul tuturor alianţelor proeuropene de după 2009, este catastrofală pentru vectorul european al acestui colţ de ţară atât de prost guvernat. O anumită creştere ar cunoaşte Partidul Liberal aflat pe locul doi (după socialişti) în acest sondaj, care a fost intransigent în scoaterea în vileag, în special, a găinăriilor în jurul furtului secolului de la cele trei bănci. Deosebit de alarmantă este creşterea procentului adepţilor Partidului Socialiştilor, care ar fi pe primul loc cu apr. 18%, aproape de două ori mai mult decât liberalii care vin după ei cu 10,5%, posibilul absenteism la votare legat de cei 46% de indecişi. De asemenea, creşterea catastrofală a numărului acelora care nu consideră integrarea europeană cea mai bună soluţie. Rezultatele unui alt sondaj arată că dacă acum ar avea loc alegerile parlamentare blocul partidelor de stânga (Dodon, Voronin, Usatâi) ar lua 36% din voturi, iar cele proeuropene (împreună cu PD care e cu fundul în două luntri) ar lua doar 32%. De asemenea, numărul foarte mare de indecişi, mai corect dezamăgiţi după marile trădări ale celor, pe care iau votat. Această dezamăgire profundă a electoratului ar putea avea consecinţe dezastruoase, în special, în situaţia când Rusia tot mai mult se implică în Republica Moldova (a se vedea, Transnistria, Găgăuzia, iar acum şi Taraclia).

Situaţia actuală, într-adevăr, este foarte periculoasă, luând în consideraţie înclinarea electoratului spre pendulări prea bruşte, demonstrată pe parcursul acestor 25 de ani de aşa zisă independenţă. După dezamăgirea în democraţi în a. 1994 electoratul a făcut cea mai proastă alegere, aducându-i la putere pe agramaţii agrarieni asistaţi de şovinii interfrontişti. Acelaşi electorat dezamăgit i-a adus la putere pe comunişti în 2001 pentru tocmai opt ani. Opt ani pierduţi în această scurtă perioadă de independenţă. După şase ani de balansare între polurile vestic şi estic, după ultima trădare, mare trădare a PLDM, suntem foarte aproape de a pierde totul în cazul unor alegeri anticipate. În momentul când stânga va simţi că a venit timpul ei ea va da lovitura de moarte rămăşiţelor proeuropene de centru-dreapta, provocând alegeri anticipate, în care ar putea participa masiv coloana Kremlinului din Transnistria. Rusia nu cedează atât de uşor prada care ia căzut în gheare. Drept exemplu sunt insulele Curile ale

Japoniei, Karelia Finlandei, Konigsbergul Germaniei, Osetia de Sud şi Abhazia Georgiei ş.a.

Apare întrebarea, logica întrebare: ce-i de făcut, cum să ieşim din această dificilă situaţie în care am nimerit (de fapt, în care ne-au adus acei, cărora le-am acordat încrederea noastră)? Este clar că nu mai putem avea aceeaşi cale cu Plahotniuc şi Filat, care trebuie să răspundă pentru furtul secolului. Pericolul mare este că bătând orbeşte în aceşti doi să nu-i aducem la putere pe Dodon şi Usatâi. Este periculos că de partea baricadei de luptă cu marii hoţomani ai secolului se află persoane de toate culorile: socialişti, comunişti, de la aripa ultra dreaptă până la cea ultra stângă. Sunt de acord cu analistul Anatol Ţăranu, care ne avertizează despre acelaşi pericol: orice numai nu aducerea lui Dodon la putere.

Scriam odinioară că în situaţia creată avem nevoie de o a treia forţă. Pe lângă Partidul Liberal pe segmentul de dreapta şi cea a Partidului Democrat pe segmentul de centru-stânga  pe centru dreapta trebuie să apară o nouă forţă (în locul PLDM-ului), capabilă să-i unească pe toţi cei dezamăgiţi în PLDM şi PD, pe cei indecişi, dar care mai cred în vectorul european al Republicii Moldova ca unică şansă de a ieşi din această mizerie politică, economică, morală. Pentru început ar putea fi blocul Iu. Leancă ca un centru de coalizare a forţelor proeuropene chiar în alegerile locale recente.

Întotdeauna am fost adeptul unirii Basarabiei cu România, a acestui colţ de Ţară rupt samovolnic de ursul estic din trupul Ţării. Problema rezidă în faptul însă sub ce formă este posibilă realizarea acestui vis de veacuri. Unirea directă, poate posibilă în a. 1991 când Rusia avea problemele ei (luptele interne pentru putere între Gorbaciov şi Elţin), devenea tot mai dificilă ulterior. Faptul că anumite forţe, care (din păcate!) au o susţinere minoră în societate, declamă tot timpul lozinca unionismului nu mă încălzeşte. Numai cu declaraţii nu faci unirea. Apariţia posibilităţii integrării europene a adus o anumită încredere în materializarea acestui vis. Aflaţi în marea familie europeană alături de Români unirea va fi mult mai lesne de realizat. Nimeriţi însă (a câta oară!) în ghearele ursului estic dispariţia acestei frânturi de popor român va fi iminentă. În noua Novorosie a lui Putin vom deveni cu toţii „rosiane”.

Acum când integrarea europeană a fost atât de mult compromisă de cei, în care ne-am încrezut, ideea unirii cu Patria mamă devine mai actuală (ca mod de supraviețuire), dar nu în contrapunere cu ideea integrării europene. Împreună ambele aceste idei au sorţi de izbândă. Separat – niciunul! Desigur, în situaţia internă şi externă de astăzi această idee este şubredă, practic irealizabilă. Dar să nu uităm un lucru important: mai multe în lume se întâmplă la voinţa marilor puteri. Şi în cazul neamului românesc acţiunile de unificare au fost favorizate de circumstanţe externe. Cu toată susţinerea Franţei Unirea principatelor de la 1859 nu ar fi fost posibilă dacă Rusia nu pierdea războiul din Crimeea (1853-1856). Şi Marea Unire de la 1918 a avut loc doar în urma primului război mondial şi destrămării imperiilor vecine – austroungar şi rus. Fără acest factor extern Marea Unire ar fi fost imposibilă, cel puţin în varianta în care a avut loc.

Şi în zilele de astăzi nu sunt excluse anumite înţelegeri ale marilor puteri care să favorizeze revenirea Basarabiei la Patria-mamă. În funcţie de faptul cum vor evolua relaţiile între Rusia şi Ucraina, cum vor evolua pe interior competiţia între aspiraţiile proeuropene şi proruseşti, ar putea să apară o înţelegere între marile puteri ca Ucraina, care este o sarcină prea grea pentru Uniunea Europeană şi implică prea multe probleme, să rămână în spaţiul de influenţă al Rusiei integral sau unele părţi ale ei, iar Republicii Moldova (şi poate unei părţi a Ucrainei apusene!) să le fie deschis drumul spre integrarea europeană şi reunirea cu Ţara. Despre astfel de scenarii au scris şi unii politologi ruşi. Pentru un astfel de scenariu posibil trebuie să ne pregătim. În acest sens aş menţiona şi acţinile adoptate de Primul Congres al Diasporei Româneşti unificatoare, care poate pregăti opinia publică.

Valeriu Dulgheru

Chișinău