Boris David: Poeme

29 May 2016 by m.gurza, Comments Off

Tu, pasăre…

 

Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,

Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!

La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea

Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!

 

Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare

Şi nu întoarce capul peste umăr,

În urmă va rămâne amintirea

Din multele ce nu mai au un număr.

 

Că vei lăsa un gol, pe ici, pe colo,

Ce-nseamnă-un gol în vidul ce-mpresoară?!

Sunt sigur că au fost astfel de clipe

Ce le-ai cântat în versuri, bunăoară.

 

Şi-atunci, cum pot striga eu, pasăre, revino!?

Când asta-i viaţa, care ne-nconjoară!…

24 mai 2014

 

 

 

Să te întorci…

 

Să te întorci, nu din voinţă,

Ci dintr-o altruista vrere,

Nu-nseamnă să ridici stindardul

Acelui ce acceptă-a sa cădere.

 

Apreciind a ta purtare

Nu-nseamnă că o şi acceptă -

Ai revenit să umpli golul ne-mplinirii

Dar golu-i gol, nu ceea ce aşteaptă.

 

Cu vorbe de încurajare

El simte că-l confunzi cu-n oarecare -

El vrea ce-i tot, nu ceea ce-i nimica,

Şi-un laudatio nu-i face-onoare.

 

Aşa cum a ştiut să urce,

El ştie şi în vrie să coboare…

29 mai 2014

 

 

Cum?!…

                        Sonetul finalului în doi…

 

 

Cum să-ţi văd chipul murind?!

Cum s-accept a ta plecare?!

Să rămân în aşteptare,

Să urmez cât mai curând?!

 

Ce-oi citi în ochii tăi

Înainte de-ai închide?

Că alt drum mi se deschide?!

C-oi zburda pe alte văi?!

 

Sau, mai rău, un alt îndemn:

Să nu plâng, totul dispare!?

Ce a fost, a fost o floare -

S-o păstrez cât pot de demn!

 

Cel mai rău e să rămâi,

Să trăieşti în amintire…

 

 

 

Boris DAVID

(Din vol. volumul Primăvara sunetelor, Ed. Mușatinia, 2015)

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8245

Ultimele Comentarii