Valeriu Dulgheru: Se duc artiștii…!!!
„Republica Moldova este ca o cetate asediată. Sa fiţi atenţi! Duşmanul e la portile ei. Luptele între fraţi în aceste clipe sunt foarte periculoase”. (Din Testamentul Marelui Ion Ungureanu)
Mult Stimaţi Prieteni!!!
Ieri am petrecut în ultimul drum pe cel care a fost şi va rămâne în inimile noastre Ion Ungureanu, mare artist, patriot până în măduva oaselor. A plecat dintre noi un titan al culturii româneşti basarabene. Holul Palatului Naţional a fost neîncăpător. Mii de oameni au trecut într-un şir încontinuu timp de aprozimativ trei ore, luându-şi rămas bun.
În ochii tuturor se citea o tristeţe adâncă legată de urcarea în ceruri a marelui Ion Ungureanu, dar şi de faptul că pe frontul unionismului rămân tot mai puţini patrioţi. „Ion Ungureanu a fost un ostaş al adevărului, iar actualul preşedinte este un ostaş al minciunii. Deci, era şi firesc că undeva să nu se întâlnească decretul (de decretare a zilei de doliu – n.n.) cu nemurirea celuilat” a mărturisit poetul Nicolae Dabija. „Ruşine pentru neamul acesta care nu ştie să-şi cinstească adevăratele valori” a menţionat o doamnă. Iar aşa zisul preşedinte kremlinez Dodon a refuzat să fie decretată ziua de doliu naţional. Mă întreb (şi nu numai eu!), ce mamă l-a născut dacă nu a mai rămas nimic omenesc în el!
Priveam secvenţele din viaţa lui Ion Ungureanu şi observai că chiar şi atunci când râdea (în zecile de roluri jucate pe scenele teatrale dar şi în filme) în ochii lui se citea o tristeţe. Este o tristeţe care l-a urmărit toată viaţa. De la 11 ani rămâne fără tată, mort în 1946 în foametea organizată de criminalii comunişti. Peste alţi doi ani doi fraţi de-ai săi sunt deportaţi împreună cu familiile lor în Siberia.
Pentru dragostea de neam, de valorile naţionale, a fost exilat la Moscova. Despre această perioadă maestrul îşi amintea cu mare tristeţe: „Comuniştii nu au ţară, ei au teritorii... În ’71 s-a lovit în „Luceafărul”. Mie mi-a fost interzisă „Steaua fără nume” – spectacol pe care-l montasem cu studenţii, ca lucrare de licenţă. A avut noroc numai de trei reprezentaţii! Nu vă închipuiţi ce se petrecea la Chişinău cu ocazia prezentării acestui spectacol… Şi faptul că se pomenea de trenul Bucureşti-Sinaia i-a deranjat pe mulţi… La un moment dat, chiar şi cei care simpatizau teatrul îmi ziceau: «Ei, Ungurene, dar nici aşa nu se poate… la fiecare pas rostiţi pe scenă Bucureşti…» Eu le zic că e un orar de tren, iar ei: „Las’ că ştim noi.” Vă închipuiţi în ce situaţie ne aflăm noi acolo? Astăzi parcă nici mie nu-mi vine a crede că am trecut prin această grozăvie… Şi uite aşa a fost interzis acest spectacol, a fost interzis şi alt spectacol al meu chiar în ziua premierei, cu 30 de minute înainte de ridicarea cortinei, spectacolul Minodora. Mi s-au imputat greşeli ideologice, grave greşeli în formarea repertoriului, grave greşeli în educarea tineretului, în conducerea teatrului şi am fost nevoit să părăsesc teatrul «Luceafărul», să încep bejeniile…”
Revenit peste mulţi ani acasă (în 1989) a fost cel care a dat citirii Declaraţia Marii Adunări Naţionale de la 31 august 1989 de revenire la limba romana în straiul ei natural – grafia latină. Este numit în funcţia de Ministru al Culturii şi Cultelor (1990/1994). Este greu de enumerat câte a făcut pentru trezirea acestei aşchii de popor roman din Basarabia: a readus Monumentul lui Ştefan cel Mare la locul unde fusese instalat iniţial (ştabii bolşevici ai filialei PCUS de la Chişinău l-au împins în parcul Puschin (pe atunci!) pentru a nu-l umbri cu crucea pe idolul lor Lenin din piaţă); a adus Lupoaica (simbolul latinităţii noastre) la Chişinău; a deschis Teatrul Naţional «Mihai Eminescu», dar şi teatrele «Licurici», «Eugen Ionescu»; a deschis zeci de biserici.
Este o pierdere, o mare pierdere pentru pentru cultură şi Mişcarea de Deşteptare Naţională din Basarabia. Dumnezeu să-l odihnească în pace iar noi să-l avem veşnic în amintirile noastre.
Cu deosebită consideraţiune,
Valeriu DULGHERU
Chişinău, 30 ianuarie 2017
